Fisa de lectura a romanului ”Bel-Ami” de Guy de Maupassant

Romanul Bel-Ami este capodopera scriitorului francez Guy de Maupassant, care scrie despre inutilitatea războiului în
cele șase nuvele ale sale. Romanul apare în anul 1885 şi îi are ca protagonişti pe Georges Duroy şi pe Madeleine
Forestier. Guy de Maupassant se încadrează în realismul literar fiind unul dintre cei mai cunoscuţi autori francezi al
secolului al XIX-lea. Acesta dezvoltă, mai întâi, subiectul romanului în piesa de teatru cu acelaşi nume.În opera sa,
Maupassant împletește istoria oportunistului Georges Duroy care se servește de femei pentru a ajunge pe treptele
de sus, cu politica colonială a Franței în Nordul Africii a acelor vremuri – perioadă în care politica se amestecă cu
presa și finanțele și care a adus mari venituri unor bancheri, miniștri și oameni de afaceri, cum este în roman descris
papa Walter: directorul ziarului „La Vie Française”, bancher și om politic care s-a îmbogățit cu 60 de milioane de
franci în 6 săptămâni pe seama afacerilor coloniale. Autorul critică societatea vremurilor sale și descrie capitalismul
acelor vremuri, politica mârșavă pe care o duceau oamenii din fruntea statului cu scopul de a se îmbogăți și influența
pe care o aveau femeile în presă, care, deși nu aveau dreptul să se amestece în politică, erau ele cele care dictau
articole în presă despre politică și colonialism, cele care educau și sfătuiau din umbră, cele care prin cuvântul lor
semnat de ziarișri aveau puterea de a înălța și distruge personalități, precum apare în roman Madeleine Forestier,
care i-a creat un nume primului său soț la ziar și care apoi l-a adus la același nivel în ziaristică pe Georges, a cărui
nume ea l-a schimbat din Duroy în unul care să sune mai puternic: Du Roy de Chantel (pentru că Georges venea din
satul Canteleu).Autorul critică societatea sa datorită experienței sale de reporter, pe când ascensiunea lui Georges
Duroy pe scările carierei ar putea fi asemănată cu ascensiunea însăși a lui Maupassant. Și asta pentru că în prefața
versiunii publicate în 1973, de către Gallimard, scriitorul și jurnalistul Jean-Louis Bory a scris că „Bel-Ami reprezintă
cariera unui Maupassant ca nu a avut niciodată talent literar”. Mi-aș permite să nu fiu de acord pentru că romanele
și nuvelele lui Maupassant au linii de subiect interesante, deși cu puțină acțiune și uneori triste, cum este „O viață”,
dar care mi-au plăcut și se dau ușor la citit, descriu în detalii orașele și societatea acelor vremuri, idei clare care ți le
creezi citind cărțile sale. De fapt Duroy reprezintă opusul lui Maupassant, este descrierea perfectă a contrariului
autorului, spun criticii. / Caracterizarea lui Georges:Personajul principal este Georges Duroy, un tânăr soldat
proaspăt sosit la Paris, fără bani și aparent fără șanse de a prospera. Dorința arzătoare de a parveni pe scara socială
prinde contur în momentul în care obține o slujbă la ziarul ”La vie francaise”. Lipsa talentului și a experienței nu îl
împiedică în reușita sa, căci Duroy este un seducător.Se folosește de aspectul fizic și de atracția pe care o are asupra
femeilor pentru a obține ceea ce își dorește. Urcă pe scara socială într-un mod fabulos, fără să-i pese de consecințe
sau de sentimentele care îl încearcă, cu atât mai puțin de cele ale persoanelor cu care intră în contact. Duroy este un
Casanova și un Don Juan, prototipuri veșnice ale seducătorului./

Personajul principal al romanului este Georges Duroy, un funcționar al Gării de Nord din Paris, fost ofițer care a
participat la expediții în Africa. El este acel „Bel-Ami” – „Prieten-Frumos”. Având un salariu foarte mic, își organizează
defectuos cheltuielile și trăiește în condiții foarte modeste.Plimbându-se prin Paris, se întâlnește cu un prieten
vechi, Forestier, ziarist important al „Vie Francaise”. Cei doi discută despre evoluția vieții lor, nemaivăzându-se de
câțiva ani, iar la un moment dat ajung și la starea lor materială. Forestier îi propune lui Duroy să intre în echipa
ziarului, iar acesta acceptă radiind de fericire. Georges devine un ziarist de temut și ocupă o funcție importantă la
„Vie Francaise”. Participă la diferite întâlniri cu gașca ziariștilor și familiile acestora, reușind să facă victime în rândul
femeilor. Prima sa amantă este doamna Clotilde de Marelle, iar următoarea chiar soția patronului, doamna Walter,
de care scapă cu greu.Prietenul său Forestier, după o lungă și chinuitoare luptă cu astmul, moare. Duroy, încercând
de mult timp să pună mâna pe Madeleine Forestier, soția decedatului, reușeste să o convingă să se însoare cu el.
Duroy se mută în casa lui Forestier și-i preia și funcția de la ziar. Printre persoanele foarte apropiate care îi vizita pe
cei doi, Madeleine și Georges, se află și contele de Vaudrec, un om foarte bogat, fără urmași. Acesta moare, iar pe
baza testamentului, Madeleine primește averea în valoare de 1 milion de franci. Ea îi oferă lui Duroy jumătate din
sumă, după ce acesta o roagă insistent spunându-i că lumea va crede că a avut o relație cu Vaudrec, dacă va primi ea
toată suma.Laroche-Mathieu, ministrul de externe, este prins cu Madeleine într-o camera de hotel, în urma unui
flagrant organizat în mod ingenios de Georges și comisarul de poliție. Soții Duroy divorțează, iar Georges se însoară
cu Suzanne, fata șefului său, înnebunind-o de furie pe fosta lui amantă, doamna Walter, care încă îl mai iubea.O
poveste foarte interesantă, care se citește ușor și pe care o recomand. Trebuie să fiu sincer, aceasta a fost prima
carte scrisă de Guy de Maupassant pe care am citit-o, însă cu siguranță nu ultima.
 Georges Duroy este un băiat sărac la început, care era nevoit să lupte cu miseria în care se afla și trebuia să-și
socoată cu grijă cum să cheltuie cei 2 franci pe care îi avea în buzunar: pentru prânz sau pentru cină, devenind apoi o
personalitate de succes și urcat pe treptele înalte ale societății datorită aventurilor sale amoroase cu femeile din
înalta societate. Avea puterea de a seduce pe oricine, începând de la doamna de Marelle care îi devine amantă pe
perioade îndelungate și cu care nu o rupe niciodată definitiv, o ștregăriță, deși mamă și soție bine așezată în
societate alături de soțul ei. O iubea în felul său pentru că se potriveau la gânduri și idei, și care îi era amantă
drăguță, frumușică, tânără și pe plac, care se întorcea mereu în brațele sale. De Marelle îl iubea mereu, chiar și când
se însura sau își mai găsea vreo amantă pentru șiretlicurile sale. Îl iubea și fiica acesteia, Laurine, ea fiind cea care i-a
dat numele de Bel-Ami și pe care l-au preluat mai mulți ca să-l numească așa, atât femei cât și bărbați.

După moartea „amicului” său Charles Forestier, cel care i-a dat un loc de muncă la ziar, Duroy a stăruit până a luat-o
de soție pe văduva acestuia Madeleine, pe care nu a iubit-o niciodată dar căreia îi turna cuvinte de amor pentru că
era tânără, frumoasă, deșteaptă și…utilă! Ea l-a ajutat să ajungă unde era la ziar, cu titlul de baron, cu venituri bune
și nume de ziarist cunoscut și de temut. Dar nu i-a fost de ajuns amicului nostru, pentru că nu s-a lăsat până nu s-a
pus pe urechile soției directorului ziarului, doamna Walter, pe care a făcut-o amanta sa, care l-a atras mereu în înalta
societate, care i-a asigurat un loc bun la serviciu și pe care a făcut-o să sufere nespus și să-și urască de moarte fiica
„Hoțul de furat se teme” așa că Duroy, având el însuși amante cu care se întâlnea în aceeași casă, cu riscul de a se
întâlni amantele nas în nas la ușa casei, își urmărea soția dacă nu cumva aceasta îi pune coarne. Orgoliul nu-i
permitea să ajungă de râs în societate, dar și ca să scape de ea, acesta o prinde pe Madeleine cu un ministru la hotel.
Divorțat și ales cu o jumătate din averea pe care o primise ca moștenire soția sa de la un baron, prieten al acesteia (și
pe care îl credea amantul ei), Duroy s-a gândit că n-ar fi rău să ia de soție pe fiica lui papa Walter, milionarul care de
curând s-a îmbogățit cu 60 de milioane de franci, o partidă bună, fiica unui milionar: tinerică, o păpușă bălaie și
gingașă care îl iubea și cu care se găsea adesea de acord, pe care a răpit-o de la părinți fără însă a cădea vinovat, fiind
foarte hâtru și calculat. Căsătoria acestora a avut loc cu mare pompă și înconjurați de spuma societății în care Duroy
se simțea ca la dânsul acasă de ceva timp, o căsătorie care îi dezlega mâinile la mai multe acțiuni de succes în viitor.
„Va ajunge om mare” spuneau unii invitați care îl cunoșteau, dar căsnicia nu îl va liniști niciodată alături de soție,
pentru că avea în minte chipul amantei sale, doamna de Marelle… Suzanne, când acesta a luat-o de soție, împotriva
voinței Walter-ilor.

„Hoțul de furat se teme” așa că Duroy, având el însuși amante cu care se întâlnea în aceeași casă, cu riscul de a se
întâlni amantele nas în nas la ușa casei, își urmărea soția dacă nu cumva aceasta îi pune coarne. Orgoliul nu-i
permitea să ajungă de râs în societate, dar și ca să scape de ea, acesta o prinde pe Madeleine cu un ministru la hotel.
Divorțat și ales cu o jumătate din averea pe care o primise ca moștenire soția sa de la un baron, prieten al acesteia (și
pe care îl credea amantul ei), Duroy s-a gândit că n-ar fi rău să ia de soție pe fiica lui papa Walter, milionarul care de
curând s-a îmbogățit cu 60 de milioane de franci, o partidă bună, fiica unui milionar: tinerică, o păpușă bălaie și
gingașă care îl iubea și cu care se găsea adesea de acord, pe care a răpit-o de la părinți fără însă a cădea vinovat, fiind
foarte hâtru și calculat. Căsătoria acestora a avut loc cu mare pompă și înconjurați de spuma societății în care Duroy
se simțea ca la dânsul acasă de ceva timp, o căsătorie care îi dezlega mâinile la mai multe acțiuni de succes în viitor.
„Va ajunge om mare” spuneau unii invitați care îl cunoșteau, dar căsnicia nu îl va liniști niciodată alături de soție,
pentru că avea în minte chipul amantei sale, doamna de Marelle…