Sunteți pe pagina 1din 4

Irimia Ana-Maria

FLSC- RG anul I

Johann Wolfgang von Goethe

TORQUATO TASSO
________________________________________________
___
Scrisa in 1790 , adusa pe scena in 1807 ,Torquato Tasso este o drama in versuri ,creatie a
perioadei neo-umaniste a lui Goethe. Desi aduce in scena un eveniment din timpul Renasterii
italiene si se leaga de aceasta epoca prin mai multe din datele ei , cum ar fi soarta poetilor la
curtea printilor- mecenati pretuirea de altfel mai mult estetica decat sociala si morala ,
acordata poetilor , obisnuinta incoronarilor etc. ; nu este simtita de spectatori ca o drama
istorica . Ca si in ”Ifigenia” unde , deasemeni nu lipsesc elementele de caracterizare ale unui
loc si ale unui timp , interesul principal urmareste indeosebi dezvoltarea sentimentelor si
conflictele psihologice ale personajelor.
Psihologizarea dramei este o alta caracteristica a fazei neo-clasice in care intra
Goethe o data cu evenimentul calatoriei sale in Italia. Si tocmai pe acest teren al cunoasterii
sufletului omenesc se pot observa meritele si unele din neajunsurile lui Torquato Tasso.
Portretul acestuia este executat cu mana de maestru, portretul unui om traind mai mult in
fantezie decat in realitate , zguduit de pasiuni vehemente , dar si susceptibil de depresiuni
adanci , un temperament la marginea patologiei , cum epoca de dezorganizare a vechilor
asezari in ajunul unor noi orinduiri , scotea atat de des la iveala in timpul preromantismului ,
a Sturm und Drang –ului german . Fata de Torquato , Antonio reprezinta un caracter calit in
treburile vietii publice , puternic ancorat in realitate si care , stapan pe rezultatele unei
experiente intinse , gaseste si posibilitatea de a intelege si de a intinde o mana de ajutor
poetului nefericit . S-a observat insa ca figura lui Antonio nu are destula unitate si ca
atitudinea lui destul de sfidatoare la inceputul dramei nu se potriveste cu intelepciunea vadita
mai tarziu. Evolutia caracterului lui Antonio ramane inexplicabila, nu rezulta din elementele
dramei. Celelalte caractere sunt apoi deabea schitate , si conflictul in care T.Tasso se ruineaza
moralmente nu se bucura de adancimea pe care i-ar fi putut-o aduce punerea lui in legatura
cu imprejurarile de timp ale dramei.
Conflictul pastreaza deci in Torquato Tasso un caracter oarecum schematic , pe care
cititorul modern il inregistreaza neaparat. Interesul dramei provine , in afara de frumusetile
poetice ale textului , mai ales in rolul lui Tasso , din faptul ca arunca o lumina asupra
propriilor conflicte ale poetului cu curtea din Weimar , unde avanturile fanteziei si ale
pasiunilor lui au trebuit sa fie de atatea ori retezate.
S-a spus ca in Toquato Tasso , Goethe a intrupat , in figurile celor doi protagonisti ai
dramei , cate una din laturile personalitatii sale multiple de poet si om de stat , traind
deopotriva in fantezia creatiilor lui dar si in sfera de experiente a omului practic si activ.
Alte notite

CONTEXT ISTORIC
♦ Opera este bazata pe viata poetului Toquato Tasso (1544-1595) , cunoscut pentru
epopeea sa in versuri „La Gerusalemme liberata” (Ierusalimul eliberat , 1581).

PIESA
♦Drama psihologica , complexa si ambivilenta.
♦Actiunea se petrece in Belriguardo , curtea printului Alfonso d'Este , ducele Ferrariei.
♦Prezinta comportamentul neadecvat a lui Tasso si arestarea acestuia la ordinele
ducelui.
Tasso este apropiat de printesa , sora ducelui , dar aceasta nu intervine in nici un fel
impotriva deciziilor fratelui ei (Act III , Sc. II)
Actiunile lui Tasso – scoaterea spadei impotriva curteanului Antonio ( Act II , Sc. III) si
declarandu-si dragostea in fata printesei (Act V , Sc. IV) ; sunt dezastruoase pentru acesta ,
ambele rezultand la ordonarea ducelui pentru inchiderea acestuia.

♦Piesa contine elemente autobiografice:


-Goethe si-a reflectat propria-si experienta ca poet prin T.Tasso si ca un curtean prin
Antonio ;
- Iubirea lui Tasso pentru Eleonore este asemanatoare cu relatia platonica dintre Goethe
si Charlotte von Stein , dar Goethe nu fusese declarat nebun precum acesta;

Piesa nu trebuie confundata cu poetrizarea conflictului dintre artist si societate. Torquato


Tasso este un poet extraordinar insa fara tact politic , ceea ce era necesar la curte. Acesta era
constient de acest fapt:
‘O lehre mich das Mögliche zu tun!’ ( Act II , Sc I)
Piesa prezinta cinci personalitati , fiecare indeplinindu-si ambitiile. Tasso cade prada
ambitiilor celorlalte personaje ; paranoia si descrierea de sine precum un „Opfertier” -
„animal de sacrificiu” (Act V , Sc. V) justifica acest fapt; insa celelalte personaje sunt
convinse ca stiu ce este cel mai bine pentru poetul Tasso.
POVESTIRE
ACTUL I
(printesa Leonore dEste , sora lui Alfonso al II lea , ducele Ferarriei si prietena acesteia
Leonore Sanvitale)
Printesa impodobeste bustul lui Virgil cu o cununa de lauri iar Leonore Sanvitale , o
ghirlanda de flori pe bustul lui Ariosto. Leonore ii povesteste printesei cum curtea Ferrarei a
devenit extraordinara datorita barbatiilor de la curte. Discuta despre Tasso unde se alatura si
Alfonso. Apoi Tasso , el insusi , apare si ii ofera manuscriptul Gerusalemme liberata lui
Alfonso. Printesa ia cununa de lauri de la bustul lui Virgil si-l incununeaza pe Tasso.
Antonio , secretarul de stat , soseste pentru a-si raporta negocierile acestuia cu Papa Gregory
XIII in Roma , urmand apoi un discurs de la acesta , laudandu-l pe Ariosto.

ACTUL II
Tasso ii marturiseste printesei ca o iubeste si ca doreste a o sluji in orice mod poate.
Printesa ii spune a avea incredere in fratele acesteia si Antonio , si sa se apropie de Leonore,
la care Tasso refuza. Acesta isi face falsa impresie ca printesa il va iubi intr-o zi. Printesa il
mustra si pleaca. Antonio apare iar Tasso isi intinde mana catre acesta in semn de prietenie ,
la care acesta nu raspunde , moment in care Tasso isi pierde controlul si il provoaca la un
duel. Antonio refuza numaidecat iar Tasso isi scoate imediat spada.
Alfonso soseste si il mustra pe Tasso pentru comportamentul sau , duelurile in resendinta
sa fiind strict interzise. Printul il trimite pe acesta in camera sa pana la urmatoarea decizie.
Tasso , inspaimantat , se supune. Dupa scurt timp Antonio este trimis a-l elibera pe poet si
pentru a se impaca cu acesta.

ACTUL III
Tasso nu este prezent , dar este discutat de catre celelalte personaje. Leonore ii marturiseste
printesei cum ar fi cel mai bine pentru Tasso sa se refugieze la Roma ,unde ea il va putea
pazi. Printesa ii marturiseste dorul pe care aceasta l-ar purta pentru Tasso daca s-ar intampla
ca acesta sa plece .Isi povesteste apoi suferintele sale din perioada copilariei ; cum i s-a fost
interzis sa cante . Isi recunoaste sentimentele pentru Tasso , spunand ca –l iubeste pe poet in
felul ei . Mai tarziu in act , Antonio se plange Leonorei de Tasso , aratandu-si gelozia pentru
acesta , insa nici curteanul nu-si doreste plecarea acestuia ; Plecarea lui Tasso ar putea parea
ca o alungare din partea printului , acesta(Alfonso) nebucurandu-se deloc de aceasta
interpretare.
Antonio ii cere Leonorei sa-l convinga pe Tasso sa ramana , insa prietena printesei isi
doreste ca Tasso sa plece pentru a-l avea ea aproape.

ACTUL IV
Acest act incepe cu un monolog din partea lui Tasso. Acesta se simte mahnit si tot mai
aproape de abiz. Leonore apare si incearca sa-l linisteasca , insa acesta este convins ca
Antonio il uraste , ba chiar invidiaza. Leonore isi dezvaluie planul ei , si faptul ca si printesa
este de acord cu ea , il face pe Tasso sa se simta tradat. Antonio apare in scena pentru a-l
elibera pe Tasso. Poetul ii spune ca va pleca la Roma , curteanul incercandu-l sa-l
descurajeze la cele auzite . Tasso isi cere respectul acestuia pentru decizia deja luata la care
Antonio se supune lasandu-l singur. Turquato Tasso , ramas singur in prin plan , regreta cu
amaraciune decizia luata , dar mai degraba este amagit pana peste cap de tradarea printesei –
cea mai cruda tradare

ACTUL V
Antonio raporteaza plecarea lui Tasso catre printul Alfonso , acesta fiind impotriva
numaidecat pentru ca ar fi putut ajunge poetul la serviciul rivalilor sai politici. Antonio
incearca sa-l convinga , afirmand ca plecarea l-ar invata pe Tasso sa aprecieze Ferrara mai
mult. Tasso apare si isi cere manuscriptul inapoi de la printul care refuza incontinuare , macar
pentru a face o copie mai intai . Poetul Tasso , care incearca sa-si ascunda sentimentele cat de
bine poate , se afla fata in fata cu printesa. Ii spune acesteia ca va pleca la Naples pentru a-si
vedea sora. Cand observa reactia, spaima printesei ; adauga faptul ca ar fi multumit sa detina
una din gradinile regale. Printesa afirma cu afectiune , cuvinte ce-l fac pe Tasso sa-si uite
actul si , ca in primul act , isi declara din nou iubirea fata de aceasta si o imbratiseaza.
Printesa il impinge inspaimantata si fuge. Celelalte personaje ajung din timp si devin martore
scenei. Tasso este din nou inchis din ordinele printului , care paraseste apoi scena intr-o
trasura , cu sora lui si Leonore.
Tasso ramane cu Antonio, temnicerul sau , care isi ofera prietenia si un umar pe care sa
planga , spunand :
‘Vergleiche dich! Erkenne was du bist!’
”Si chiar daca te crezi pierdut cu totul
Compara-te si atunci te cunoaste!”
Scena se incheie cu cei doi imbratisandu-se.