REPAȘ ANDREA, anul I, R-E

Alexandre Dumas – fiul

Alexandre Dumas – fiul a fost un romancier și dramaturg francez, născut în Paris la

data de 27 iulie 1824. Cariera lui de scriitor înflorește după apariția faimosului roman
”Dama cu Camelii”, publicat în anul 1848, eroina operei fiind întruchiparea amantei
autorului. Acesta se stinge din viață în 1895.
Opera literară :
 La Dame aux camélias (1848); tradus în limba română: Dama cu camelii
 Diane de Lys (1851)
 L'Affaire Clemenceau, Mémoire de l'accusé (1866); tradus în limba
română: Acuzatul
 Trois Hommes forts (1850); tradus în limba română: Trei oameni tari.

Dama cu camelii – abordare centrată pe studii culturale

Din punct de vedere cultural, un reper foarte bun în analizarea acestui roman îl
reprezintă comparația dintre carte și ecranizare.
Romanul a fost un mare succes al scriitorului, care până atunci fusese în umbra tatălui
său, Alexandre Dumas. Romanul a fost inspirat de un episod din viața scriitorului -
dragostea lui pentru Marie Duplessis, o curtezană. Durerea care va năvăli asupra
scriitorului în urma dragostei imposibile dintre cei doi, va da naștere romanului ce va
deveni clasic, cu o poveste actuală și în zilele noastre.
Ecranizarea filmului a fost realizată în anul 1936, în SUA, în rolurile principale fiind:
actrița Greta Garbo (Marguerite Gautier), actorul Robert Taylor (Armand Duval) și Lionel
Barrymore (M. Duval).
Filmul, fiind inspirat din romanul francez, urmărește aceeași poveste de dragoste, cu
sfârșit tragic, însă multe scene sunt modificate, iar unele nu sunt amintite, dar, în mare
parte, esența rămâne aceeași. Chiar dacă este o ecranizare reușită, zicala ”Cartea bate
filmul” se aplică și în cazul acesta.
Romanul începe prin prezentarea naratorului-personaj a locului desfășurării acțiunii și a
contextului în care va avea loc desfășurarea evenimentelor: ”În ziua de 12 martie 1847 am
citit, în strada Lafitte, un afiș mare, galben, care anunța o licitație de mobilă și de
numeroase obiecte și curiozități. O licitație în urma unui deces.” 1
Așadar, vedem că naratorul se implică direct în roman, luând parte la licitația din casa
decedatei Marguerite, curtezana de 20 de ani, cunoscută în întreg Parisul pentru
frumusețea ei, care moare la o vârstă atât de fragedă din cauza tuberculozei. De asemenea,
intră în contact direct cu personajul masculin principal, Armand Duval, tânărul care
ajunge la casa naratorului-personaj, răpus de durere în urma morții Margueritei, iubirea
1
Alexandre Dumas – fiul, Dama cu camelii, București, Editura Miron, 1992, p.5

1
vieții lui. O altă scenă, la care naratorul este prezent, este dezgroparea tinerei fete la
insistența lui Armand, care dorește cu ardoare să o vadă pentru ultima dată și să o
îngroape mai aproape de el.
Continuarea romanului este reprezentată de nararea poveștii de dragoste dintre Armand
și Marguierite, direct de către tânărul aflat în suferință, plasând firul narativ în trecut, la
prima întâlnire dintre cei doi, care are loc la teatru.
Începutul filmului este ”ex-abrupto”, comparativ cu cartea, căci filmul începe direct cu
scena întâlnirii celor doi la teatru.
Întâlnirea este prezentată diferit: în carte, tânărul Armand, o zărește pe frumoasa
Marguerite și dorește să meargă în loja sa ca să o salute, dar, ajuns acolo, tânărul este
tratat cu indiferență, apoi chiar cu chicoteli din partea Margueritei și a prietenei sale,
domana Prudence. Chiar dacă este rușinat de scena aceasta, tânărul dorește să-i facă o
vizită Margueritei, pentru a-i destăinui dragostea sigură pe care o simte pentru ea. Așadar,
o întreabă pe Prudence cum ar putea să ajungă la ea acasă, dar aceasta îi mărturisește că să
îi facă o vizită nu ar fi un lucru prea indicat, deoarece tânăra era protejata unui duce
bâtrân, ducele de Bougival, care o întreținea pe fată, purtându-i o dragoste părintească,
deoarece el o asemăna pe Marguerite cu fiica lui care murise.
Bineînțeles că această ”protecție” pe care i-o purta bătrânul nu era prea îndrăgită de
tânără, după cum reiese din cuvintele domanei Prudence: ”Nu-i prea amuzant să trăiești
cum trăiește ea…Eu una știu că n-aș putea rezista și l-aș trimite la plimbare pe bătrân. E
nesărat, moșneagul; îi spune «fetița mea», are grijă de ea ca de un copil, îi stă tot timpul
pe cap. Pun rămășag că la ora asta unul din servitorii lui dă târcoale casei pentru a vedea
cine iese și mai ales cine intră la ea.”2
În film, întâlnirea celor doi nu numai că se desfășoară diferit, dar pune în scenă câteva
personaje diferite. În primul rând, ecranizarea pune în lumină atracția reciprocă dintre cei
doi, căci nu doar tânărul Armand o zărește pe Marguerite, dar și aceasta, la rândul ei, îl
remarcă în mulțime. Îl privește insistent prin binoclul său din lojă, mai ales pentru că
informația pe care o primește fata de la Prudence Duvernoy , care se afla în lojă cu ea, este
percepută greșit: doamna Duvernoy îi spune despre baronul Varville, unul dintre cei mai
bogați bărbați ai Parisului, care se afla în sală, iar Marguerite crede că baronul este tânărul
Duval.
Ajuns în loja Margueritei, cei doi încep să vorbească, fata părând foarte atrasă de el. La
scurt timp, își vor face apariția în lojă Prudence și Gaston (prietenul lui Armand, dar și
unul dintre cunoștințele Margueritei), atunci aflându-se identitatea tânărului. Armand,
stânjenit de situația în care fusese pus, dorește să părăsească loja, dar Marguerite îl
oprește. Fata, precum face și în film, îi cere tânărului să-i cumpere bomboane. În acest
timp, ea va intra în vorbă și cu baronul Varville.
De asemenea, la secena întâlnirii, în film, ia parte și Olympe, o metresă aproape la fel de
frumoasă precum Marguerite, dar nu la fel de rafinată și râvnită. În carte, apariția lui
Olympe are loc mult mai târziu. De asemenea, bătrânul duce nu este prezent în film.

2
Alexandre Dumas – fiul, Dama cu camelii, București, Editura Miron, 1992, p. 57

2
 În cele ce urmează, filmul păstrează în mare parte firul narativ al romanului,
prezentându-se consolidarea dragostei arzătoare dintre cei doi, care încep să nutrească
unul față de altul o iubire din ce în ce mai sinceră și arzătoare, presărată cu numeroase
declarații de dragoste, cât și cu momente de gelozie.
Din dorința de a o avea doar pentru el, cât și datorită stilului de viață al fetei care îi
punea în dificultate sănătatea, cei doi hotărăsc să plece la țară, deoarece odihna și liniștea
erau tratamentul necesar Margueritei, dar și pentru a putea trăi în pace împreună.
În carte, Marguerite îi explică bătrânului duce nevoia ei de liniște și singurătate, afirmată
de medic, acesta înțelege, fără să știe de tânărul amant al femeii.
În film, lucrurile stau puțin diferit, Marguerite spunându-i direct baronului Varville că
vrea să plece la țară pentru o perioadă și că are nevoie de bani, deoarece are multe datorii.
Bărbatul își dă seama imediat că nu va pleca singură la țară, dar îi dă banii ceruți, apoi îi
dă o plamă peste obraz.
Cei doi pleacă la țară, unde povestea lor de dragoste trece prin frumusețea nemaitrăită a
vieții. Dar, bineînșeles că tot ce e frumos repede trece, și, atât în carte, cât și în film, apare
factorul care va pune capăt relației dintre cei doi: tatăl lui Armand.
Domnul Duval nu poate să accepte relația dintre cei doi, datorită condiției sociale a
Margueritei, nu putea să-și lase fiul să-și distrugă averea și viitorul pentru o metresă.
Astfel, vedem că avem de-a face cu stereotipia la care este supusă femeia în acea
perioadă, tatăl lui Armand fiind îngrijorat de ce ar zice lumea despre fiul său, și părând
insensibil la dragostea sinceră dintre cei doi.
Atât în film cât și în roman, vizita domnului Duval în lipsa lui Armand, o va convinge
pe Marguerite să îl părăsească pe tânăr. Cel mai convingător lucru din discuția pe care i-o
poartă bărbatul este necesitatea încetării relației dintre ei deoarece sora lui Armand urma
să se căsătorească, iar familia viitorului ei soț nu ar accepta ca Armand să ducă o viață
alături de o curtezană. Acestă afirmație îi provoacă Margueritei o durere interioară
cumplită, acceptând să pună capăt relației, pentru a nu-i ruina fetei viitorul, dar nici lui
Armand.
În film nu este menționat nimic despre viitoarea căsătorie a surorii lui Armand, domnul
Duval reușind să o convingă pe Marguerite prin insistențele neîncetate de a nu-i distruge
viitorul băiatului, căci cei doi nu ar putea duce o viață lungă împreună.
Chiar dacă motivul despărțirii este același, despărțirea în sine se desfășoară diferit. În
carte, Marguerite părăsește casa de la țară în timp ce Armand este plecat la Paris, iar când
acesta se întoarce nu o mai găsește. El crede că fata a mers după el la Paris, mânată de
gelozie, pentru a vedea dacă nu cumva și-a luat o zi de libertate așa că decide să o aștepte.
Însă așteptarea lui se dovedește a fi zadarnică, căci era miezul nopții și Marguerite nu
sosise. Neștiind ce se întâmplă, tânărul pornește pe jos, în miez de noapte, spre Paris.
Ajunge în zorii zilei la locuința iubitei sale, dar nu o găseșe acasă, în schimb, paznicul îi
înmână o scrisoare.
Epistola cuprindea următoarele cuvinte: ”Armand, în momentul când vei citi scrisoarea
mea, eu voi fi deja amanta altui bărbat. Totul s-a sfârșit între noi. Întoarce-te alături de
tatăl tău, du-te să-ți revezi sora, o copilă pură … în preajma căreia vei uita suferințele

3
pricinuite de acea femeie pierdută care se numește Marguerite Gautier și pe care ai
binevoit să o iubești o clipă, dar care îți datorează singurele clipe de fericire ale unei vieți
ce nu se va mai prelungi mult, speră ea.” 3
Armand rămâne derutat de această întorsătură, nevenindu-i să creadă că Marguerite a
fost capabilă de un asemenea gest, după ce devenise sigur de iubirea ei și începuse să
creadă în viitorul său alături de ea, căci aceasta îi mărturisise în nenumărate rânduri că el a
fost singurul bărbat pe care l-a iubit și că dragostea lui poate înlocui tot luxul lucrurilor
materiale la care a fost dispusă să renunțe. Tânărul realizează că a renunța la tot luxul pe
care îl avea în Paris era un lucru imposibil pentru o fată ca Marguerite.
În film, Marguerite îi spune direct că nu îl mai iubește și că îl părăsește pentru baronul
Varville. În această scenă Marguerite îi vorbește foarte urât și indiferent, spunându-i
răspicat că l-a iubit atât cât a fost ea în stare să-l iubească. Tânărul rămâne îngrozit la cele
auzite, neînțelegând cum cineva poate să se schimbe de la o zi la alta, căci cu o zi înainte
îi mărturisise că ar renunța la tot pentru el. Marguerite îl părăsește, pornind spre castelul
baronului Deville, care se afla în apropiere, lăsându-l în urmă pe Armand cu sufletul
însângerat.
Suferința crâncenă prin care trece tânărul după cele petrecute este mult mai puternic
conturată și descrisă în carte. Pentru el această despărțire pare să fie sfârșitul tuturor
aspirațiilor și dorințelor lui. Neputința de a opri iubirea pe care i-o poartă Margueritei îl
face s-o urască, încercând să se răzbune pe ea prin scrisori în care ii scria vorbe care o
răneau, ba mai mult, în carte, Armand va avea o relație cu metresa Olympe, prietenă de-a
Margueritei, mai mult pentru a-i provoca gelozie fostei sale iubite, căci această fată nu-i
trezea niciun interes adevărat, gândul lui fiind îndreptat doar spre domnișoara Gautier.
Tânărul mărturiseșe că ”mă lăsam dominat de furie și nu făceam decât să caut mijloc de a
o tortura pe această sărmană făptură.” 4
Cu prilejul balului care urma să fie dat de Olympe, Armand face tot posibilul să
primească o invitație, fiind convins că aici o va întâlni pe Marguerite.
Și desfășurarea acestei scene este diferită în film. În roman, așezat la masa de joc lângă
Olympe, Armnad va câștiga 300 de ludovici, bani cu care va încerca să o cucerească pe
Olympe, mărturisindu-i că o iubește. Acesta îi neagă sentimentele, știind că este
îndragostit de Marguerite, care suferă la vederea apropierii dintre cei doi. Dar până la
urmă Olympe va ceda, devenind amanta lui Armand.
Filmul prezintă scena în felul următor: Armand, ajuns la petrecere, o zărește pe
Marguerite împreună cu baronul Varville, tulburarea fetei la vederea bărbatului fiind
sesizabilă. Va avea loc un joc, Armand, invingându-l pe baron, va câștiga multi bani. De
asemnea, între cei doi are loc un schimb de replici mai aprinse.
La un moment dat, Marguerite dorește să vorbească cu Armand. Aceștia se întâlnesc
într-o cameră separată, iar Armand o imploră pe Marguerite să fugă cu el în lume. La
refuzul acesteia, pe motiv că îl iubește pe baron, tânărul are o reacție nervoasă: îi aruncă
3
Alexandre Dumas – fiul, Dama cu camelii, București, Editura Miron, 1992, p. 165

4
Alexandre Dumas – fiul, Dama cu camelii, București, Editura Miron, 1992, p.173

4
Margueritei în față toți banii câștigați, apoi îi adresează cuvinte de ocară în fața tuturor
invitaților.
La intervenția baronului, Armand, mânat de mânie, îi trage o palmă domnului Varville.
Pentru a-i răzbuna fapta făcută, baronul îl provoacă pe tânăr la un duel. În urma
confruntării dintre cei doi, baronul va fi rănit, iar Armand este nevoit să plece din țară
pentru a nu fi arestat, întorcându-se după 6 luni. După duel baronul refuză să o mai vadă
pe Marguerite, iar Olympe îi va cumpăra bijuteriile pentru a face rost de bani. Duelul este
inexistent în roman, dar Armand va pleca din Paris deoarece dorește să călătorescă.
Finalul, tragic în ambele situații, este prezentat diferit, tragismul fiind mult mai
accentuat în carte, deoarece Marguerite va muri în perioada în care Armand nu va fi în
Paris. Aceasta zace la pat cu speranța că Armand se va întoarce, căci ea spunea că doar el
o mai poate salva. Însă acesta nu se mai întoarce, tânăra murind, dar lăsând în urmă câteva
scrisori pe care Armand le va găsi la întoarcere, iar în una dintre ele va găsi motivul
pentru care aceasta l-a părăsit: vizita tatălui său. În momentul acela el conștientizează că
toate faptele făcute de Marguerite au fost izvorâte dintr-o dragoste sinceră, care s-a
sacrificat doar pentru binele lui.
La sfârșitul romanului, vocea narativă ne mărturisește că a scris această poveste datorită
excepției pe care a constituit-o Marguerite în rândul curtezanelor, căci dacă toate ar fi fost
ca ea, nu ar mai fi avut rost să scrie asemenea întâmplări.
Profunzimea trăirilor și intensitatea sentimentelor nu sunt atât de covârșitoare în finalul
filmului, căci după ce Marguerite cade bolnavă, Armand, întors la Paris, nu va rezista să
stea departe de ea. Pentru un moment, totul pare perfect, Armand o cuprinde pe
Marguerite cu îmbrățișări clemente, lipsite de reproș. Cei doi sunt pe cale să plece departe
de lumea Parisului, dar bucuria celor doi este sfâșiată de boala Margueritei, care îi va
aduce sfârșitul în brațele singurului bărbat care i-a adus o clipă de fericire și i-a purtat o
dragoste necondiționată, Armand.
Așadar, povestea damei cu Camelii, ne prezintă o dragoste sinceră, dar imposibilă, din
cauza societății mijlocului al XIX-lea, o societate în care curtezanele erau privite mai mult
ca niște obiecte, ca niște trupuri lipsite de sentimente, iar legăturile dintre tineri erau
curmate de părinți.
În concluzie, consider că Alexandre Dumas – fiul, prin romanul său, dă dovadă de
moralitate, el scoate la lumină virtuți și învățături actuale în societatea contemporană,
demonstrând că poziția în societate nu te definește ca om, că nu trebuie să criticăm după
aparențe și că iubirea este o virtute care te poate schimba, te poate înălța spiritual, căci
dragostea ”Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjuiește, toate le rabdă. Dragostea nu
cade niciodată.” (Corinteni 13; 7-8)

Bibliografie:
 Alexandre Dumas – fiul, Dama cu camelii, București, Editura Miron, 1992, Traducere
și note de Sabina Drăgoi, prefață de Liliana Anghel.

5
6