Medusa

Printre fiintele mitologice de renume ale mitologiei grecesti se numara Medusa, una din cele trei gorgone. Ea era fiica monstruoasa a lui Phorcys si Ceto care se spunea ca transforma oamenii in stana de piatra dintr-o singura privire. Ea era singura muritoare dintre cele trei gorgone si a fost rapusa de eroul Perseu care i-a taiat capul pe care l-a folosit mai tarziu ca si arma. Mai tarziu, capul sau a ajuns in mainile Atenei care l-a pus pe scutul sau. Monstrii lumii arhaice Phorcys si Ceto, doua zeitati marine, au dat nastere la trei fete gorgone: Euryale, Stheno si Medusa. Desi in antichitate cele trei erau sculptate ca avand infatisari monstruoase, in secolul al cincilea acest lucru s-a schimbat si cele trei gorgone au primit infatisari frumoase, insa si terifiante. In opera lui Ovidiu, Metamorfoze, legenda gorgonei se schimba, aceasta aparand ca o tanara extrem de frumoasa care lua respiratia oricui cu infatisarea ei extraordinara. Pana si Poseidon a fost fermecat de frumusetea sa si a avut-o in templul Atenei, starnind mania zeitei care i-a transformat parul in serpi si i-a schingiuit fata pentru ca oricine ar fi privit-o sa se fi speriat atat de tare incat se transforma in stana de piatra. In povestea sa, Ovidiu spune ca Perseu considera pedeapsa gorgonei ca fiind binemeritata si dreapta. Medusa a avut parte de o moarte violenta, potrivit majoritatii legendelor. Cel de la care porneste legenda mortii ei este Perseu, care a primit porunca de a aduce capul gorgonei regelui Polydectes ca si dar. Inainte de a ajunge la ea, Perseu a obtinut un scut cu oglinda de la zeita Atena, sandale cu aripi de la Hermes si capa invizibilitatii lui Hades. Cu sabia sa, Perseu a reusit sa decapiteze gorgona uitandu-se la reflexia din scutul oglindit primit de la Atena. Aceasta era singura dintre surori care putea muri. In momentul mortii sale, Medusa era insarcinata de la Poseidon, iar din corpul sau fara viata au iesit calul inaripat Pegas si uriasul cu palos de aur Chrysaor. Un numar de scriitori sustin ca gorgona nu era potenta in timpul vietii si ca aceasta putea da nastere doar dupa ce ii era taiat capul. Potenta sa ar fi salasluit chiar in cap, de acea Pegas si

Chrysaor ar fi prins viata dupa moartea sa. Se mai spune si ca ea este de fapt o masca al carei corp ii este alipit mai tarziu. Aceste cuvinte stau si la baza gorgoneionului care este un obiect cult, care conform cercetatorilor este doar o masca neinteleasa. Conform spuselor lui Ovidiu, Perseu a trecut in drumul sau pe langa Atlas, titanul care tinea cerul, si l-a transformat pe acesta in piatra. In mod similar, si coralii din Marea Rosie ar fi fost creati din sangele Medusei in urma sangelui varsat pe alge cand Perseu a lasat capul gorgonei pe malul marii in Etiopia pentru a-si salva viitoarea sotie, pe Andromeda. Chiar si viperele otravitoare din Sahara se spune ca ar fi crescut din stropi de sange ai capului gorgonei varsati pe pamant. Mai apoi, Perseu a ajuns in Seriphos si l-a transformat pe regele Polydectes in piatra pentru ca dorisa sa o ia in casatorie cu forta pe mama sa, dupa care a dat capul gorgonei Atenei care l-a amplasat pe scutul ei, Aegis.

Conform lui Sigmund Freud, motivul Medusa este un talisman al imaginii castrarii care este asociat in mintea copilului cu descoperirea si negarea sexualitatii materne. Beth Seeling exploreaza pedeapsa gorgonei din prespectiva crimei acesteia de a fi fost violata si nu din dorinta acesteia de a se oferi lui Poseidon in templul Atenei. Fata gorgonei a devenit un simbol al maniei pentru toate femeile, indiferent daca acestea stiau legenda sa sau nu. A devenit populara in randul feministelor, iar fata sa a aparut chiar si pe hainele unei companii de moda de renume mondial. Medusa a aparut si in curentul nihilist. Aici ea era o reprezentare a nihilismului in sine si a notiunii de determinare stintifica. Datorita ei, s-a format un contrast clar intre nihilism si idealismul romantic. In acest sens, evitarea privirii gorgonei reprezenta evitarea realitatii deprimante care consta in lipsa de semnificatie a universului. Inca din antichitate, gorgonele au fost subiectul a numeroase gravuri, desene pe vase de lut sau chiar sculpturi. Printre cele mai importante imagini ale acestora se numara Medusa de pe armura lui Alexandru cel Mare, pictura lui Leonardo da Vinci cu acelasi nume si bazele columnei basilicii Cistern din Constantinopol. Aceasta mai poate fi vazuta si in picturile lui Paul Rubens, Luca Giordano, Caravaggio si James Miller, in sculptura Perseu cu capul medusei a lui

Benvenuto Cellini si in cea cu acelasi nume a lui Antonio Canova. Rolul gorgonei din opera Persee compusa de Jean Baptiste Lully si Philippe Quinault este interpretat de o contratenoare.