Romantismul:

- defineşte mişcarea artistică şi literară dezvoltată în secolul al XIX-lea, care a preluat tradiţiile
naţionale şi populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia şi libertatea de expresie, cu
înclinare spre individualism, spre visare, spre melancolie şi scepticism;
- temele cultivate în romantism sunt: tema istoriei, evidenţiindu-se atitudinea paseistă (de
glorificare a trecutului – fr. passé), preocupare pentru reconstituirea atmosferei de epocă, natura
patriei, teme inspirate din folclor – specifice romantismului în perioada paşoptistă, cosmosul,
lumile astrale, îndepărtate, timpul universal, infinit, în antiteză cu timpul uman, terestru, finit,
tema naturii eterne, în opoziţie cu fiinţa umană efemeră, tema condiţiei omului de geniu. tema
iubirii nefericite, imposibile, sau a iubirii ideale – specifice romantismului eminescian;
- motive frecvente în literatura romantică: noaptea, luna, codrul, visul, astrele, oceanul, marea,
izvorul, teiul, femeia angelică, demonul, motivul Zburătorului etc.;
- din punct de vedere stilistic, sunt caracteristice antiteza şi exprimarea retorică, interogaţiile
ample, exclamaţiile, simbolurile consacrate, univoce.
- promovează fantezia şi libertatea de expresie, ca reacţie la constrângerile clasicismului;
- cultivă drama, care poate aduce la un loc elemente de tragedie şi de comedie (amestecul
speciilor);
- personajul este aproape de realitatea umană, având o natură contradictorie, dilematică, fiind
prezentat în situaţii existenţiale care îi răstoarnă sistemul de valori, punându-l în faţa unor alegeri
grave;
- stilistic, romantismul se distinge prin preferinţa pentru antiteză şi prin retorismul rezultat din
interogaţii ample, exclamaţii, hiperbolă etc.