Sunteți pe pagina 1din 1

Războiul Rece

La 5 martie 1946, în discursul de la Fulton, Missouri (SUA), Winston Churchill


(fost prim-ministru a Angliei) exclama: ”De la Szczecin, de lângă Baltica, și până la Trieste,
la Adriatica, o cortină de fier a căzut peste continent”. Afirmația face referire la
împărțirea Europei (și a lumii în definitiv) în două blocuri (părți, regiuni), comunist și
democratic. Centrul și estul Europei sub ocupație sovietică, deveneau comuniste, iar Vestul
rămânea capitalist și democratic. Această evoluție a putut fi constatată încă din timpul
războiului, când relațiile dintre Aliați (anglo-ruso-americani) s-au răcit.

Se formau așadar două lumi, fiecare cu regulile ei proprii, cu alianțele militare


proprii, cu înțelegeri economice proprii. Relațiile dintre cele două blocuri politico-militare
s-au ”răcit”, iar cele două superputeri SUA și URSS au intrat într-o adevărată cursă a
înarmării, a spionajului economic și militar și a conflictelor militare prin intermediari (în alte
state). Lumea devenea bipolară (cu doi poli, capitalist și comunist) - RĂZBOIUL RECE.

Din punct de vedere economic, statele comuniste (lagărul comunist) s-au organizat
în CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), în 1949. SUA , în 1947, au inițiat
Planul Marshall menit să ajute economic statele afectate de război. Din punct de vedere
militar, lagărul comunist (statele comuniste) au constituit Organizația Tratatului de la
Varșovia,(capitala Poloniei), în 1955, mai pe scurt Tratatul de la Varșovia, ca răspuns la
crearea NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord/ OTAN/NATO) în 1949.

Conflictul dintre cele două superputeri a debutat în Coreea, unde între anii 1950-1953
s-a desfășurat războiul dintre nord și sud. Rezultatul a fost apariția a două state coreene,
Coreea de Nord (actual, comunist) și Coreea de Sud (stat capitalist și dezvoltat).
Tensiunile au escaladat (cu sensul de intensificat, agravat) cu ocazia crizei din Cuba (insulă
din America Centrală, în apropiere de SUA), unde sovieticii (URSS) au amplasat rachete
nucleare în 1962. Criza a fost dezamorsată prin retragerea rachetelor și prin discuții directe
între liderii SUA (Kennedy) și URSS (Hrușciov). Acest moment marchează sfârșitul oficial al
Războiului Rece, dar conflictele au continuat cu războiul din Vietnam (1964-1973) și
Afganistan, în 1979.

Deși comunismul s-a prăbușit, conflictele în diverse puncte din lume continuă, având
alte motivații.

S-ar putea să vă placă și