Referat

Razboiul rece

Student- Mogoș Marian

Războiul Rece a fost o perioadă de tensiuni geopolitice dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea
Sovietică, respectiv dintre aliații lor din Blocul Vestic și Blocul Estic.

Războiul Rece a durat între anii 12 martie 1947 și 26 decembrie 1991, de la crearea Cortinei de Fier
la destrămarea Uniunii Sovietice. Termenul de Război Rece sau conflict înghețat a fost utilizat
pentru că nu a fost un conflict militar purtat la scară largă. Dar cele două superputeri s-au înfruntat
prin conflicte regionale cunoscute ca războaie proxy.

Conflictul a fost economic și ideologic (între capitalism și comunism) pentru supremația globală
dintre SUA și URSS după ce în Al Doilea Război Mondial au fost aliați împotriva Axei de orientare
fascistă și militaristă. Dincolo de cursa înarmării nucleare și de manevre militare convenționale,
conflictul s-a purtat și pe cale psihologică, pe cale economică, prin campanii de propagandă,
spionaj, embargou, diplomație sportivă și competiție tehnologică (Cursa Spațială).

Blocul Vestic, condus de SUA, cuprindea națiunile dezvoltate din Prima Lume (ca Franța, Marea
Britanie, Italia, Germania de Vest, Norvegia, Țările de Jos, Belgia, Danemarca, Grecia, Turcia) care
erau democratice, conduse de partide liberale și conservatoare de centru dreapta, dar și de partide
social-democrate de centru stânga. Spania și Portugalia au fost ultimele dictaturi fasciste din Europa
și ulterior s-au democratizat și au aderat la NATO. Țări din afara Europei,
precum Canada, Israel, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Pakistan, Africa de
Sud, Brazilia, Argentina, Peru și Coreea de Sud, au făcut parte din Blocul Vestic.

În mod controversat, Blocul Vestic a avut legături cu țări conduse de regimuri non democratice
(Coreea de Sud, Vietnamul de Sud, Iran, Irak, Chile, Taiwan, Thailanda, Egipt sau Indonezia).
Statele Unite oferea sprijin dictatorilor și guvernelor autoritare care aveau convingeri anticomuniste,
fiind chiar implicate în schimbarea regimurilor democratice ce aveau tendințe spre marxism. Marile
puteri vestice au intervenit și când le erau amenințate interesele economice.

În 1953, CIA a înlăturat guvernul democratic din Iran condus de Mohammad Mosaddegh printr-o
lovitură de stat orchestrată pentru că a încercat să naționalizeze producția de petrol. În 1956, Marea
Britanie, Franța și Israel au lansat o operațiune militară în Fâșia Gaza după ce Egiptul condus
de Gamal Abdel Nasser a naționalizat Canalul Suez, aflându-se sub proprietatea guvernului
egiptean, deși era concensionat de acționarii occidentali.

Președintele Harry S. Truman a impus o doctrină în politica externă americană cu scopul principal
de a limita expansiunea geopolitică sovietică în timpul Războiului Rece.

Lumea a doua a fost Blocul Estic, condus de Uniunea Sovietică și de Partidul Comunist, fiind țări în
curs de dezvoltare cu economie planificată, cu regimuri autoritare de stânga
(ca Polonia, România, Ungaria, Germania de Est etc.).

Blocul Estic a întreținut bune relații diplomatice cu țări conduse de regimuri socialiste sau comuniste
(China, Cuba, Coreea de Nord, Vietnam, Iugoslavia, Laos). URSS se implica în finanțarea partidelor
de stânga și sponsoriza războaiele și revoluțiile anticoloniale pentru a instaura regimuri comunist.

Între 1945 și 1960, aproape toate coloniile ale Marii Britanii și Franței au început lupta pentru
decolonizare și și-au dobândit independența. Multe dintre statele noi apărute în Africa au refuzat să
se alieze cu SUA sau cu URSS și astfel au pus bazele Mișcării de Non-Aliniere, marcând apariția
Lumii a Treia , în general state subdezvoltate conduse de democrații sau de dictatură. Între timp,
majoritatea țărilor din lumea arabă au ales dictatura militară (Irak), monarhia absolută (Arabia
Saudită) sau regimul teocratic (Iran), iar unele au devenit exportatoare de petrol. Pe toată durata
Războiului Rece, orientul apropiat a fost devastat de războaiele dintre Israel și vecinii săi islamici.
Statele Unite, pentru a-și apăra aliații din Europa de Vest împpotriva expansiunii comunismului și să
le protejeze de influența sovietică, au creat NATO sau Alianța Nord Atlantică în 1949, cu scop
defensiv. Ca reacție, Uniunea Sovietică și statele sale satelit au creat Pactul de la Varșovia în 1955.
Scopul nominal era de apărare, dar în realitate, Pactul de la Varșovia a avut ca obiectiv menținerea
hegemoniei sovietice asupra Europei de Est. În cazul în care statele est-europene aveau tendința de
a se reforma după model vestic, Uniunea Sovietică intervenea rapid cu forțele sale militare, așa cum
a procedat în cazul Ungariei în 1956 și în Cehoslovacia în 1968, după Primăvara de la Praga.

În 1948-1949, liderul sovietic Iosif Stalin a impus Blocada Berlinului pentru a preveni ajutorarea
Germaniei de către SUA prin Planul Marshall de reconstrucția Europei după război.

Premierul britnaic Winston Churchill, încă din 1946, a remarcat că se formează o linie de demarcație
în Europa între Europa Occidentală și Europa Răsăriteană, cunoscută drept Cortina de Fier.
În 1961, pentru a stopa migrația din Germania de Est spre Germania de Vest, care avea o calitate
mai bună a vieții, Uniunea Sovietică a construit Zidul Berlinului.

Cele două tabere au fost la un pas de înfruntare militară și chiar nucleară în 1962 - Criza rachetelor
cubaneze declanșată de dictatorul Fidel Castro, a fost soluționată de fermitatea și abilitatea de
negociere a președintelui american John F. Kennedy în negocierile cu liderul sovietic Nikita
Sergheevici Hrușciov.

În 1983, după Exercițiul militar NATO „Able Archer”, Al Treilea Război Mondial ar fi fost declanșat de
URSS dintr-o alarmă falsă.

Înfruntarea s-a dus până la urmă doar prin războaie proxy din Indochina (1946–1954), Coreea
(1950-1953), Vietnam (1964-1975), Liban (1958), Taiwan (1954-1958), Yemen (1962-1970), Chad
(1965–1979), Thailanda (1965–1983), Angola (1974-1991), Etiopia (1974–1991), Indonezia (1975–
1999) și Afganistan (1979-1989).

După Criza rachetelor cubaneze, a început Ruptura sino-sovietică, ceea ce au complicat relațiile din
sfera comunistă, ajungându-se chiar la un conflict pe frontiera sino-sovitică.

Între anii 1960-1970, au prins rădăcini mișcarea internațională ce militează pentru pace a luat
naștere în rândul cetățenilor , precum și mișcări împotriva producerii și testării armelor nucleare,
rezultând proteste masive anti-război.

Din anii 1970, ambele blocuri au început să facă acorduri pentru pace și securitate, urmând o
perioadă de destindere. Au fost semnate Tratative asupra reducerii armamentelor strategice
bilaterale și tratate internaționale între Uniunea Sovietică și Statele Unite, iar vizita lui Richard
Nixon în China au îmbunătățit relațiile dintre Washington DC și Beijing, o contrapondere strategică
pentru URSS.

O serie de guverne marxiste leniniste autoproclamate s-au format în țări

ca Angola, Mozambic, Etiopia, Cambodgia, Afganistan și Nicaragua. Guvernele și administrațiile
social-democrate din Franța (președintele socialist François Mitterrand), Marea Britanie (premierul
laburist Harold Wilson) și Germania de Vest (cancelarul social-democrat Helmut Schmidt), dar și
administrațiile prezidențiale democratice ale lui Lyndon B. Johnson și Jimmy Carter au aplicat
politici și reforme sociale pentru combaterea discriminării, a sărăciei și poluării.

Criza din Iran și începutul războiului sângeros cu Irak, invadarea sovietică a Afganistanului și criza
petrolieră au dus la criză economică și ascensiunea conservatorismului în SUA (președintele
republican Ronald Reagan), Marea Britanie (premierul conservator Margaret Thatcher) și Germania
de Vest (cancelarul creștin-democrat Helmut Kohl).
Ronald Reagan a lansat o doctrină prin care să preseze Uniunea Sovietică pe cale diplomatică,
economică și economică - a relansat cursa înarmării prin programul Inițiativa Strategică de
Apărare și a sprijinit guvernele și mișcările anticomuniste din Lumea a Treia: Afganistan, Grenada și
Nicaragua.

Cursa înarmării a luat sfârșit după ce Uniunea Sovietică a intrat în declin economic și a venit la
conducere Mihail Gorbaciov care a introdus o serie de reforme liberale de reorganizare, deschidere
și transparență, punând ulterior capăt intervenției sovietice în Afganistan.

Gorbaciov a refuzat să reprime pe cale militară revoluțiile și mișcările anticomuniste din Europa de
Est în 1989. Majoritatea țărilor est-europene au avut o tranziție pașnică de la totalitarismul comunist
la capitalism și democrație, exceptând România.

Dispariția Cotinei de Fier prin căderea Zidului Berlinului de după Picnicul Pan-European și
Revoluțiile anticomuniste din 1989 au remodelat harta Europei: Germania a fost reunificată și au
rezultat noi state independente după ce Cehoslovacia și Uniunea Sovietică s-au destrămat pe cale
pașnică, dar la polul opus, Iugoslavia a fost devastată de un război sângeros în următorul deceniu.

Destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste în decembrie 1991 a dus la crearea de noi
state independente: Federația
Rusă, Ucraina, Belarus, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, Republica Moldova etc. Războiul
Rece a lăsat o moștenire semnificativă. Efectele sale includ referințe ale culturii din timpul războiului,
în special cu teme de spionaj și amenințarea războiului nuclear. Războiul Rece este în general
urmat de clasificarea relațiilor internaționale începând cu 1989 și epoca post-Război Rece pentru a
sublinia impactul acestuia, de la crimele comunsmului la economiile est-europene rămase în urma
celor vestice.

Teama de războiul nuclear a influențat social și cultural, iar după Războiul Rece, sunt nouă puteri
militare care dețin arme nucleare.

Statele Unite au rămas singura superputere, menținându-și hegemonia, securitatea aliaților și

supremația militară prin războaiele duse împotriva terorismului în lumea islamică, din 1991 până
în 2021.

NATO s-a extins prin aderarea statelor satelit din fostul bloc comunist. Securizarea statelor membre
NATO din Europa de Est și potențiala extindere a hegemoniei americane în foste țări sovietice i-au
dăunat intereselor Federației Ruse condusă de președintele autoritarist Vladimir Putin, care
din 2014 până în 2022, a invadat Ucraina la scară largă. Ajutorarea Ucrainei de către statele
occidentale și NATO a reaprins cursa înarmării și tensiunile geopolitice ce ar putea duce la
declanșarea unui război mondial în care s-ar putea utiliza arme nucleare.

În 2023, Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că ,,Epoca post-Război Rece s-a
încheiat odată cu invazia rusă în Ucraina" , iar Vladimir Putin, președintele Rusiei, și Xi Jinping,
președintele Chinei, pledează pentru un sistem mondial multipolar .

Mulți experți în politica externă, istorici și jurnaliști descriu tensiunile geopolitice accentuate de la
începutul secolului 21, dintre SUA și Federația Rusă (principalul stat succesor al fostei Uniuni
Sovietice) și respectiv, China, ca începutul unui nou conflict înghețat: Al Doilea Război Rece.

Originile
 Trupe americane în Vladivostok, August 1918, în
timpul Intervenției Aliaților în Războiul Civil Rus
Există un dezacord între istorici cu privire la punctul de plecare al Războiului Rece. În timp ce
majoritatea istoricilor plasează originile sale în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război
Mondial, alții le plasează spre sfârșitul Primului Război Mondial, deși tensiunile dintre Imperiul Rus,
alte țări europene și Statele Unite datau încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Ca urmare
a Revoluției bolșevice ruse din 1917, urmată de retragerea Rusiei din Primul Război Mondial, tânăra
republică sovietică s-a găsit izolată în diplomația internațională.

În această situație, liderul bolșevic Vladimir Lenin a declarat că Rusia Sovietică a fost „înconjurată
de state capitaliste ostile” și că revine diplomației sarcina de a lupta prin mijloace specifice pentru a
diviza dușmanii Sovietelor. În acest scop, Lenin a militat și a reușit pentru
constituirea Cominternului (Internaționalei a III-a Comuniste) la Moscova, în 1919, care avea ca
obiectiv principal lupta, prin toate mijloacele, pentru răsturnarea ordinii social-politice în toate țările și
pentru formarea unei republici sovietice internaționale.

Liderul care i-a urmat lui Lenin, Iosif Stalin, a văzut Uniunea Sovietică ca o „insulă socialistă” și a
declarat că Uniunea Sovietică trebuie să realizeze ca „încercuirea capitalistă actuală” să fie înlocuită
cu o „încercuire socialistă”. Încă din 1925, Stalin a declarat că vedea politica internațională ca o lume
bipolară, în care Uniunea Sovietică ar atrage țările care gravitează în jurul socialismului, iar țările
capitaliste ar atrage statele care tind mai degrabă spre capitalism, în timp ce lumea se află într-o
perioadă de „stabilitate temporară a capitalismului”, care precede eventuala sa prăbușire.

Diverse evenimente înainte de cel de-al Doilea Război Mondial au demonstrat lipsa de încredere
reciprocă și suspiciunea între puterile occidentale și Uniunea Sovietică, în afară de provocarea
filosofică generală bolșevică făcută capitalismului.

A existat un sprijin occidental anti-bolșevic pentru Mișcarea Albă în Războiul Civil Rus, iar, apoi,
finanțarea sovietică din 1926 a muncitorilor britanici care făceau grevă a determinat Marea
Britanie să rupă relațiile cu Uniunea Sovietică În 1927, Stalin a spus că posibilitatea unei coexistențe
pașnice cu țările capitaliste „rămânea în trecut”, fiind în actualitate acuzațiile conspirative (în
timpul procesului Șakty din 1928 s-a afirmat existența unei lovituri de stat planificate de britanici și
francezi) De asemenea, tensiunile au fost întreținute și de refuzul Statelor Unite ale Americii de a
recunoaște Uniunea Sovietică până în 1933 și de procesele staliniste de la Moscova în timpul Marii
Epurări, cu acuzațiile de spionaj britanic,italian, francez, japonez și nazist.

Când armata germană, în iunie 1941, prin Operațiunea Barbarossa, a invadat Uniunea Sovietică,
Aliații au profitat de noul front deschis și au decis să ajute Uniunea Sovietică. Marea Britanie a
semnat o alianță formală, urmată de Statele Unite ale Americii, care au încheiat, la fel, un acord
formal. În timpul războiului, Statele Unite ale Americii au livrat atât britanicilor, cât și sovieticilor
armament prin intermediul Programului de împrumut și închiriere Lend-Lease, Cu toate acestea,
Stalin a rămas extrem de suspicios și a crezut că britanicii și americanii au conspirat pentru a se
asigura că sovieticii poartă greul luptelor împotriva Germaniei naziste. Conform acestui punct de
vedere, aliații occidentali au întârziat în mod deliberat deschiderea celui de al doilea front anti-
german, în scopul de a interveni în ultimul moment și a impune acordul de pace. Astfel, percepțiile
sovietice despre Occident au lăsat o puternică tensiune și ostilitate între puterile aliate.