COMUNICAREA ORALA - STILURI DE COMUNICARE

Orice tip de comunicare (scrisa, orala, corporala) are un sistem propriu de reguli.

Diferente:

- comunicarea scrisa depinde de reguli de sintaxa, morfologie, structuri lingvistice

- comunicarea orala depinde de cadrul contextual; ideile exprimate sunt subliniate sau
clarificate (pentru receptor) cu ajutorul unor elemente extra-lingvistice (limbajul trupului,
posturi, gesturi, mimica)

Principalele elemente componente ale comunicarii orale:

1. Definirea scopului comunicarii

2. Anticiparea factorilor care ar putea perturba receptarea mesajului de catre
ascultatori, sau care ar putea reprezenta o bariera in receptarea mesajului de catre acestia
3. Selectarea informatiilor - fiecare persoana isi face propria selectie dintr-o multitudine
de informatii (Ex.: Conferinta de presa - fiecare reporter alege acele informatii care,
subiectiv vorbind, i se par mai relevante/ mai spectaculoase/ mai generalizatoare/ mai
noi/ generatoare de audienta. De asemenea, organizatia care isi face cunoscute intentiile
prin conferinta de presa alege anumite detalii care sa fie reprezentative pentru ea si
potential diferite de cele ale altor organizatii cu aceleasi activitati). Mesajul trebuie
structurat astfel incat toate detaliile sa fie convergente, avand drept punct central mesajul
adresat de catre respectiva organizatie potentialilor clienti (prin intermediul formelor
mediatice).
4. Adaptarea stilului vorbitorului, din punctul de vedere al vocabularului folosit, al
complexitatii vocabularului (registrul in care se face prezentarea se schimba in functie de
publicul tinta). Tonul vocii este menit sa puncteze elementele-cheie ale prezentarii.
5. Folosirea unui intreg bagaj de elemente non-verbale pentru accentuarea celor spuse
(gesturi, zambet sau incruntare, contact vizual etc.). Excesul formelor de comunicare
kinezica afecteaza profund valoarea informatiei si receptarea mesajului propriu-zis.
6. Comunicarea orala trebuie sa aiba un caracter interactiv, publicul fiind astfel antrenat
(direct sau prin intermediul formelor mediatice) in dezbatere/prezentare, astfel incat
efectul asupra participantilor sa fie maxim. Acest efect este perceput de catre vorbitor
(personalitatea care prezinta un discurs; un reprezentant al organizatiei care propune un
produs nou etc.) cu ajutorul elementelor de feedback (reactii constiente sau instinctive
ale celor prezenti. Reactia publicului potential (de ex. persoanele aflate in fata
televizorului) se observa insa ulterior, prin ralierea la opiniile vorbitorului sau, in cazul
organizatiei, prin cumpararea produsului respectiv.
 7. Cunoasterea exacta a rolului participantilor la comunicare (element deosebit de important
in comunicarea publica) si stabilirea unei relatii a acestora cu vorbitorul (relatie de
sustinere sau de opozitie fata de ideile prezentate - discursul politic; intentia de invatare -
in aula universitara; lamurirea unor elemente de evolutie economica - prezentarea unui
program economic; subordonare - conferinta sustinuta de catre presedintele unei
corporatii in fata reprezentantilor tuturor filialelor din diferite tari etc.)

In lucrarea sa "The Five Clocks"1[1] lingvistul si sociologul olandez Martin Joos defineste cinci
"etape" ale comunicarii orale, acestea marcand si diferentele fundamentale intre comunicarea
scrisa si cea orala.

Cele cinci forme de comunicare orala, dupa Joos, sunt:

1. Comunicarea "rece" (numita de el "frozen style") - adica, un gen de comunicare in

desfasurarea careia emitatorul nu isi vede si nu isi cunoaste receptorul, deci nici nu il poate
influenta in vreun fel. Un bun exemplu pentru acest caz il constituie emisiunile de radio sau TV,
la care nu exista un numar de telefon pentru ca ascultatorii/ telespectatorii sa intre in direct cu
personalitatile invitate. Astfel de emisiuni sunt foarte elaborate si atent realizate, pentru ca
desfasurarea in direct nu permite reglaje.

2. Comunicarea formala ("formal style") are loc atunci cand auditoriul este numeros.
Vorbitorul percepe unele reactii din partea publicului, de care totusi il desparte un "zid".
Vorbitorul poate insa crea o atmosfera distanta si in cazul in care se adreseaza, in stil formal,
unei singure persoane - pe care astfel o avertizeaza de faptul ca nu doreste sa mentina deschise
canalele de comunicare. Discursul, in acest caz, trebuie sa aiba un grad ridicat de coerenta.

3. Comunicarea de tip profesional ("consultative style") implica o elaborare prealabila a

discursului. De la interlocutori se asteapta o participare activa. In cazul unei astfel de comunicari,
informatiile initiale acopera doar esenta subiectului, urmand ca partenerii de discutie sa solicite,
eventual, prezentarea unor detalii. In acest caz, este posibil ca, in discurs, sa apara si unele mici
incoerente, sau erori de exprimare - usor de corectat in timp real.

4. Conversatia ocazionala, libera ("casual style") presupune folosirea unui stil informal,
neoficial, in care pot aparea chiar si elemente de argou, sau expresii eliptice, specifice limbajului
colocvial.

5. Conversatiile intime ("intimate style") apar, de obicei, intre prieteni apropiati sau membrii
aceleiasi familii. In acest caz, comunicarea are, in primul rand, scopul de a transmite o stare
emotionala. Stilul este neprotocolar, cu expresii libere si chiar, in unele cazuri, se folosesc forme
eliptice sau expresii cunoscute doar de participanti, acestea avand un rol expresiv.
In toate aceste cazuri se disting diferente de exprimare a mesajului, in functie de nivelul
educational si cultural al vorbitorilor, in functie de varsta sau profesie.

Joos afirma si faptul ca "vorbim limbi diferite", adica, in situatii diferite, aceeasi persoana poate
folosi nivele diferite de formalism, intr-o forma de comunicare mai simpla sau mai detaliata.

CALITATI GENERALE ALE STILULUI ORAL

1. CLARITATEA - care se refera la expunerea subiectului sub o forma coerenta, limpede, usor
de inteles de catre receptori. Prin pastrarea claritatii, mesajul poate fi receptionat inmtr-o forma
optima, exact asa cum doreste emitatorul.

2. CORECTITUDINEA - pentru ca mesajul comunicarii sa fie receptat cat mai bine, este
important ca exprimarea emitatorului sa fie corecta din punct de vedere gramatical, cu pastrarea
sintaxei si a topicii cerute de subiect.

3. PRECIZIA - se refera la alegerea cuvintelor potrivite pentru fiecare act de comunicare in

parte.

4. PURITATEA EXPRIMARII. Pentru transmiterea exacta a mesajului, este de preferat sa se

foloseasca fie limbajul academic, fie cel standard; includerea in discurs a unor elemente arhaice,
regionalisme, neologisme in exces impiedica perceperea corecta a mesajului comunicarii.

Exemplul 1: discursul academic romanesc traditional se bazeaza pe folosirea multor

cuvinte latine sau grecesti, sau a unor formule filosofice foarte specializate.

Exemplul 2: discursul teologic ortodox se bazeaza pe folosirea unor cuvinte si expresii

slavone, greu de inteles de catre generatia postmoderna.

5. CONCIZIA - folosirea unui numar prea mare de divagatii de la subiect duce evident la
pierderea esentialului din mesajul comunicat. Exprimarea trebuie sa fie concentrata pe subiect.

In general, pentru ca actul de comunicare sa fie implinit si mesajul sa ajunga in forma corecta, de
la emitator spre receptor(i), unele elemente de "stil" sunt de asemenea importante:

a. Naturatelea stilului (fara exagerari, fara afectare, fara falsitate)

b. Nu este permisa folosirea unor cuvinte sau expresii jignitoare, care sa atinga demnitatea
umana (vezi cerintele de "political correctness" - referitoare in principal la probleme legate de
rasa, religie si sex).
c. Armonia si delicatetea exprimarii sunt, de asemenea apreciate. Ascultatorii sunt adesea
receptivi atunci cand vorbitorul include in discurs elemente cu tenta personala, exemple din
experienta sa, sau cand exprima (indirect) sentimente si ganduri personale.

In activitatile umane se disting un mare numar de forme de comunicare orala, determinate de

context, de numarul de participanti (receptori) sau de scopul comunicarii. Iata cateva dintre
acestea:

1. MONOLOGUL - nu implica receptorul, dar conteaza "raspunsul" acestuia (prin gesturi,

limbajul trupului, atitudini) adica "feedback-ul" (de ex. un actor, intr-o piesa de teatru). Durata sa
este variabila, de la cateva minute pana la 1-2 ore.

2. CONFERINTA - o forma de adresare publica directa, de durata mare. Subiectul propus este,
de obicei, cunoscut dinainte, iar participantii pot fi specialisti, cunoscatori ai temei puse in
discutie. Tema trebuie prezentata neutru, dar se asteapta, de catre receptori, si unele opinii
personale ale vorbitorului. In acest caz, publicul nu are rol interactiv, ci doar recepteaza
informatiile; in cazul unei conferinte de specialitate, se propune un timp pentru discutii, in care
publicul are posibilitatea de a pune intrebari, sau de a-si exprima opiniile pro si contra prezentarii
facute de emitator, sau temei in cauza.

3. EXPUNEREA - se bazeaza exclusiv pe parerile proprii ale undei persoane, cu privire la un

subiect. Durata sa este medie. Receptorii isi pot prezenta opiniile numai dupa incheierea
comunicarii, sub forma unei dezbateri, sau a unor intrebari cu scop de clarificare.

4. DISCURSUL - este forma cea mai complexa de comunicare orala de lunga durata.
Vorbitorul prezinta o idee, pe care trebuie sa o argumenteze, sa o sustina cu exemple sau puncte
de vedere.

5. PRELEGEREA - este o forma de comunicare de durata medie, care se adreseaza unui public
avizat. In general, prezentarea unei prelegeri se face intr-o sala publica, tema ei fiind anuntata din
timp.

6. ALOCUTIUNEA - este o alta forma de comunicare specifica pentru spatiul public. Durata sa
este redusa (circa 8-10 minute) si are scopul de a ilustra un punct de vedere personal.

7. PLEDOARIA - este un tip specializat de comunicare in spatiul public. Scopul sau este acela
de a convinge, sau de a manipula ascultatorii.

8. DEZBATEREA este o discutie pe o tema comuna, la care participa mai multi (cel putin 2)
emitatori. De obicei, opiniile sunt prezentate ca raspuns la intrebarile puse de un moderator.
Durata sa este variabila, dar de obicei depaseste o jumatate de ora.

9. PREDICA - este un alt tip de "pledoarie" cu scop moral, religios. Ea se desfasoara intr-un
spatiu social specializat. Receptorii nu au un rol interactiv, ei nu participa activ la desfasurarea
actului comunicational, dar de la ei se asteapta ca prezentarea orala a temei sa aiba efecte
interioare (in atitudine) sau exterioare (in actiunile intreprinse ulterior, la nivel individual sau de
grup).

10. SEMINARUL, CURSUL - sunt forme specializate de comunicare in cadrul social, cu scop
educational. Durata lor este fixa. Scopul acestor tipuri de comunicare este de clarificare a unor
informatii prezentate anterior (seminarul), sau de prezentare a unor informatii noi (cursul).

Alte forme de comunicare:

- INTERPELAREA - solicitarea de clarificari din partea unei persoane informate intr-un

anumit subiect (de ex. interpelare in Parlament). Chiar daca subiectul in cauza este
cunoscut de toti participantii la actul comunicational,, clarificarile pot fi oferite doar de
persoana care are capacitatea de decizie.

- POVESTIREA - cadrul in care se desfasoara este neoficial, neprotocolar, chiar familial.

Ea se refera la prezentarea unor evenimente imaginare sau intamplate in trecut, pe care
vorbitorul le cunoaste mai bune decat ascultatorii sai.

- TOASTUL- forma de comunicare de durata mica, in forma oficiala sau neoficiala, cu un

substrat emotional, care subliniaza o ocazie speciala (cu incarcatura pozitiva).

- RELATAREA - prezentarea de catre emitator a unor evenimente, asa cum au fost intelese
ele de catre vorbitor (cu reducerea la minimum a opiniilor personale, a subiectivismului).
Stilul este neoficial, familiar, amical. Ea se desfasoara numai in mediul social, nu si
public.

Din formele de comunicare prezentate mai sus, se poate deduce si faptul ca stilul folosit pentru
fiecare tip de comunicare difera, in functie de situatie.

Astfel, se pot distinge urmatoarele stiluri:

- un stil NEUTRU (fara implicarea emotionala a vorbitorului);

- un stil FAMILIAL (cu implicare emotionala);

- un stil STIINTIFIC (la prezentarea in cadru public, de ex. la TV, a unei teme de interes
general, pentru sustinerea careia se folosesc mijloace ajutatoare - grafice, poze, imagini
video etc.). In acest caz se face apel la capacitatea deductiva si analitica a receptorilor.

- Un stil SOLEMN - atunci cand comunicarea orala are loc in cadrul unui ceremonial
- Un stil PUBLICISTIC - de radio sau TV - vorbitorul are drept scop crearea unei anumite
stari de spirit a ascultatorilor, folosind in aest scop anumite efecte specifice pentru media.
In acest caz, informatia are un rol mai important decat forma ei de prezentare.

- Un stil ORGANIZATIONAL - in cadrul unei organizatii (companie, intreprindere etc.)

mesajul managerului este astfel conceput incat sa influenteze auditoriul (subalternii), care
se afla in relatie de subordonare; participantii stiu de la bun inceput ca li se solicita
acceptarea ideilor managerului respectiv si sustinerea acestora in relatiile cu alte
persoane.