Tema 4 Aspectele etice și psihologice ale comunicării

4.1.Cultura vorbirii
4.2. Comunicarea managerială și comunicarea etică

4.1.Cultura vorbirii

Două definiții ale culturii vorbirii

1. Un set de instrumente și calități de limbaj care vă permit să influențați eficient destinatarul

pentru a rezolva problemele de comunicare.
2. Capacitatea de a influența cel mai bine interlocutorul sau un grup de oameni într-o anumită
situație, demonstrând o bună stăpânire a limbii literare.

Aspecte cheie ale culturii vorbirii

Cultura vorbirii are aspecte proprii care ajută la dezvăluirea esenței sale. Cele fundamentale sunt:

1. Aspect reglementar;
2. Aspect etic;
3. Aspectul comunicativ.

Loc central aspect normativ. Norma se înțelege că înseamnă totalitatea mijloacelor corecte ale
limbii, care acționează ca mostre ideale. Este obligatoriu și afectează limbajul în mod
cuprinzător. Ea prescrie regulile consacrate în sistemul lingvistic în ansamblu.

Componenta etică oferă o justificare a cuvântului din punct de vedere moral. Etica vorbirii
stabilește regulile de comunicare în conformitate cu standardele morale și tradițiile culturale.
Exprimarea gândurilor necesită astfel de cerințe precum claritatea, claritatea și inteligibilitatea.

Aspect comunicativ, fiind în strânsă legătură cu funcția limbii, își impune cerințele asupra
calității interacțiunii de vorbire. Cultura vorbirii înalte este o combinație de calități comunicative
reflectate în sfera comunicării. Respectarea standardelor lingvistice este un punct important, dar
nu suficient. Unul trebuie să poată găsi mijloacele exacte pentru a exprima gândurile. Mai mult,
acestea ar trebui să fie expresive, logice și adecvate pentru implementarea eficientă a sarcinilor
de comunicare.

Standarde de cultură a vorbirii

Cultura vorbirii obligă fiecare individ să respecte anumite norme. Acestea sunt necesare
pentru a pă stra integritatea limbii literare și inteligibilitatea acesteia pentru toți vorbitorii.

Principala norme ale culturii vorbirii Acestea sunt:

 Norme lexicale - utilizarea corectă , fă ră a depă și limba literară . Diferența dintre

cuvintele care au semnificații apropiate poate fi clarificată prin raportare la dicționare
și că rți de referință . Respectarea acestor reguli va exclude erorile lexicale;
  Norme gramaticale - formarea cuvintelor, morfologia și sintaxa. Sunt descrise în
manuale și ghiduri de gramatică ;
 Norme stilistice - prescrise de legile de gen și derivă din tră să turile stilului funcțional.
Aceste norme pot fi gă site în dicționarul explicativ, manualele de stilistică și cultura
vorbirii. Exemple de greșeli stilistice: insuficiență lexicală și redundanță , inadecvare
stilistică , ambiguitate.

4.2 COMUNICAREA MANAGERIALA

Procesul de comunicare. - prin care un emiţător transmite o informaţie receptorului prin
intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.
Scopul comunicarii este sa produca un efect asupra altor persoane, sa le influenteze, dar si sa
controleze si sa regleze activitatea persoanelor aflate in contact.

Cele trei aspecte semnificative ale comunicarii:

* IDEE: adica ideea care trebuie transmisa receptorului.

* EMITATOR- RECEPTOR: comunicarea implica prezenta a cel putin doua persoane fara de care nu are sens.

* CUVANT-INTELEGERE: utilizare cuvintelor astfel incat sa fie inteles de catre participantii la procesul comunicarii.

Procesul de comunicare cuprinde urmatoarele elemente:

1. Emitatorul

2. Mesajul

3. Mijlocul de comunicare

4. Linbajul comunicarii

5. Receptorul

6. Contextul

1. EMITATORUL este initiatorul comunicarii, cel care elaboreaza mesajul. El alege mijlocul de comunicare si limbajul
astfel incat receptorul sa–i inteleaga mesajul formulat. Emitatorul are dreptul de a alege receptorul cu care doreste s
comunice.

2. MESAJUL este forma fizica in care emitatorul codifica informatia, poate fi un ordin, o idee, un gand. Mesajul are ca
obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea, obtinerea unei actiuni.

Mesajul este supus unui proces de codificare si decodificare dintre cele doua persoane, emitatorul codifica mesajul
trimis iar receptorul decodifica mesajul primit. Mesajul este elementul care contine simbolurile verbale si non-verbale
are un “text” – care este vizibil.
Exemplu: ”Te rog sa treci pe la mine cand termini!”

3. MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul parcurs de mesaj dinspre emitator spre
receptor.

Poate fi formal –comunicare ce urmeaza structura ierarhica a organizatiei si informal – cand comunicarea provine
din interactiunile sociale si legaturile informate din cadrul organizatiei. Aceastea din urma poat imbraca forme : idei,
opinii, zvonuri.

Mijlocul de comunicare cuprinde discutia de la om la om corespondenta oficiala, sedinte, telefon, fax, internet.

4. LIMBAJUL DE COMUNICARE poate fi:

# verbal –cu cuvinte,

# non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spatiului, lucrurilor, imbracamintelor

# paraverbal-prin folosirea tonalitatii,accentuarii,ritmului de vorbire

# scrisă

5. RECEPTORUL este persoana care primeste mesajul ,dar ascultarea mesajului este la fel de importanta ca si
transmiterea ei.

6. CONTEXTUL este foarte important pentru ca aceleasi cuvinte vor suna altfel intr-un birou decat pe strada.Orice
comunicare are contextul ei.

Tema: Competente de comunicare

=O1= Cultura vorbirii si limbajul comunicarii
Comunicarea – transferul de informatie dintre doua sau mai multe persoane printr-un
mesaj de la un detinator de informatie numit emitator, catre un destinatar numit receptor printr-
un mijloc de comunicare in baza unui anumit limbaj.
In functie de limbajul utilizat avem 3 forme ale comunicarii:
1. Comunicarea verbala (prin cuvinte);
2. Comunicarea nonverbala (prin limbajul corpului, timpului, spatiului,
imbracamintei etc);
3. Comunicarea paraverbala (prin folosirea tonalitatii accentuarii sau a ritmului de
vorbire);
In ceea ce priveste limbajul verbal, cultura vorbirii nu se reduce doar la respectarea
normelor limbii literare dar si iscusinta de a expune corect ginduri in conditiile potrivite. Etica
in comunicarea verbala se bazeaza pe claritate precizie, corectitudine, integritatea, discretie si
oportunitate.
Comparativ cu comunicarea verbala care are un inceput si un sfirsit delimitat prin
cuvinte, comunicarea nonverbala este continua. Comunicarea verbala este constienta si in
majoritatea cazurilor controlata pe cind comunicarea nonverbala este inconstienta si
necontrolata. Comunicarea verbala este invatat structurata si organizata pe cind comunicarea
nonverbala este in mare parte inascuta. In literatura de specilalitate sunt delimitate citeva functii
ale comunicarii nonverbale:
1. Accentueaza mesajele transmise pe cale verbala;
2. Completeaza mesajul transmis pe cale verbala;
3. Poate sa contrazica anumite aspecte ale comunicarii verbale;
4. Poate sa substituie comunicarea verbala;
Comunicarea nonverbala are loc prin citeva canale de transmisie: expresiile fetei;
limbajul ochilor; limbajul trupului; limbajul tacerii; teritoriul personal si distantele sociale;
vestimentatia si accesoriile.
Pt o interactiune cit mai pozitiva si eficienta cu mediul profesional trebuie sa dam dovada de
incredere in sine. Neincrederea se poate manifesta prin: neastimpar, zimbetul exagerat, tonul
preagral; lipsa emotiei; lipsa contactului vizual; atitudinea preatacuta. In final putem mentiona ca
intr-o comunicare eficienta nu sunt suficiente doar cuvintele dar si mimica, gesturile, privirea,
distanta etc