UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE JURNALISM ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII

Anul universitar: 2007-2008
Disciplina: Genuri jurnalistice în radio
Titular: Lect.univ.dr. Liana Ionescu
Anul de studiu: III IDD

TUTORAT I

INTRODUCERE
PACHETUL RADIO
INTERVIUL
TEMATICĂ

INTRODUCERE: Genuri jurnalistice în radio

PACHETUL RADIO
Tema 1. Îmbinarea dintre ştire sau relatare şi inserturi. Formule posibile,
recomandate şi nerecomandate. Ştire+insert; relatare cu inserturi; ştire+relatare în direct.
Etapele elaborării unui pachet radio.
Aplicaţie: Alcătuiţi structura unui pachet radio privind starea căminelor la
începutul actualului an universitar. Explicaţi cum aţi procedat.
Tema 2. Insertul sonor. Modalităţi de punere în valoare a inserturilor. Editarea
computerizată a înregistrărilor audio (în programul Cool Edit Pro).
Aplicaţie: Alcătuiţi structura unui pachet radio referitor la un eveniment politic
recent. Arătaţi ce voci veţi folosi ca inserturi. Care consideraţi că este punctul forte al
acestui pachet radio?

INTERVIUL
Tema 3.Definiţie. Caracteristici. Tipologii (Informativ, interpretativ, de
personalitate. Interviul înregistrat şi interviul în direct. Interviul faţă-în-faţă şi interviul
prin telefon). Durata.
Aplicaţie: Analizaţi unui interviu cu o personalitate politică sau culturală, difuzat
recent de post de radio cu largă audienţă. Cât de pertinente au fost întrebările şi cât de
concrete răspunsurile?
Tema 4. Etapele realizării interviului: alegerea temei şi a interlocutorului,
documentarea, pregătirea întrebărilor, desfăşurarea interviului. Editarea computerizată..
Prelucrarea interviului realizat într-o limbă străină.
Aplicaţie: Realizaţi un interviu de 3 minute, pe o temă de actualitate. Explicaţi
cum aţi procedat.

Obiectivele cursului:
1. Însuşirea elementelor de compoziţie specifice realizării pachetului radio (ştire,
relatare, inserturi) şi a interviului ca gen jurnalistic de radio. Se are în vedere
ideea că interviul, ca gen jurnalistic, constituie, împreună cu ştirea, relatarea şi
reportajul, stâlpii de rezistenţă ai emisiunilor informative de radio.
2. Se va pune accent pe însuşirea cerinţelor şi a tehnicilor specifice conceperii şi
realizării pachetului radio (ştire, relatare, inserturi) şi a interviului.
3. Dobândirea abilităţii de a analiza şi comenta interviuri realizate la radio de
jurnalişti profesionişti. Asimilarea standardelor profesionale înalte.
4. Deprinderea tehnicii de editare computerizată a înregistrărilor audio (în program
Cool EditPro).
5. Conceperea şi realizarea unui interviu (de circa 3 min.).

2
INTRODUCERE: Genuri jurnalistice în radio

Genurile jurnalistice se referă la forma de tratare jurnalistică a subiectelor.

Tratarea unui subiect într-un anumit gen jurnalistic ţine de deciziile redacţionale. Acestea,
la rândul lor, sunt în concordanţă cu specificul şi politica redacţională ale postului, bazate
pe audienţa postului.Radiourile generaliste prezintă informaţii într-o mai mare diversitate
de genuri jurnalistice decât radiourile specializate, de nişă, care se limitează să livreze
informaţii sub formă de ştiri şi, eventual, relatări. Un radio pentru tineret, de exemplu, va
difuza buletine de ştiri scurte, în timp ce radioul public va difuza, pe lângă buletinele de
ştiri, şi jurnale radio (numite şi radiojurnale) de 15-20 de minute. Alte posturi, cum ar fi
BBC-România acordă ample spaţii de emisie jurnalelor informative, interviurilor şi
reportajelor de-sine-stătătoare, talk show-urilor. Fiecare post de radio oferă audienţei sale
ceea ce aceasta aşteptă /doreşte să audă; mai multe ştiri ori mai multă muzică.
Jurnalistului trebuie să-i fie clare deosebirile dintre genurile jurnalistice, pentru a
înţelege cum să folosească diferitele tipuri de tehnici în tratarea diferitelor tipuri de
subiecte.
Ştirea transmite informaţia de bază, fără a intra în detalii.
Relatarea oferă explicaţii, prezintă motivaţii şi cauze.
Interviul este bazat pe dialogul dintre jurnalist şi interlocutorul său; prezintă
informaţii, opinii, luări de poziţii, conferind dinamism unui jurnal radio.
Reportajul reuneşte impresii, elemente de atmosferă culese de pe teren,
microinterviuri, dând culoare emisiunilor radiofonice.
Ancheta abordează teme bazate pe demersuri investigative proprii, dând
personalitate unui post de radio.
Documentarul vine în completarea ştirilor şi a relatărilor, oferind informaţii
compacte despre un anumit subiect sau persoană.
Comentariul şi analiza sunt genuri de opinie, prezente mai puţin în radio decât în
presa scrisă, destinate formulării unor poziţii cu privire la o temă de actualitate.
Există însă nuanţe care trebuie introduse în aceste definiţii schematice. Graniţele
dintre genurile jurnalistice nu sunt strict delimitate. De exemplu, se consideră că
reportajul arată, în timp ce ancheta demonstrează. Dar, într-o manieră mai puţin completă
ca ancheta, şi reportajul explică şi demonstrează. Uneori ancheta se susţine cu reportaje,
iar reportajul se poate transforma în anchetă. Plecat să facă un reportaj despre un
incendiu, o agresiune, un accident, jurnalistul descoperă o problemă de urbanism, o
problemă socială, respectiv o problemă legată de starea drumurilor. Şi atunci, face o
anchetă jurnalistică.
Între reportaj şi interviu există o strânsă legătură.
Tehnici de colectare a informaţiei specifice unui gen jurnalistic pot fi folosite şi în
cadrul altui gen. De exemplu, tehnica realizării reportajului poate fi utilă pe teren
anchetei, îmbogăţind-o cu elemente de culoare: personaje care povestesc, explică,
analizează, comentează. Interviul este şi o tehnică de culegere de informaţii necesare altor
genuri jurnalistice: de la ştire şi relatare la reportaj şi anchetă.
Uneori genurile interferează. Reportajul poate interveni în completarea unei
anchete, atunci când aceasta abundă în statistici, sondaje, procente. Unui dosar auster îi
sunt asociate declaraţii, mărturii, portrete. Interviul ca gen jurnalistic este prezent şi în
reportaj şi anchetă, unde poate fi inclus ca atare.

3
 Într-o anchetă fiecare interviu este o piesă de puzzle. Ea trebuie căutată cu
sîrguinţă şi plasată la locul ei.
Acelaşi fapt poate fi tratat în genuri jurnalistice diferite. De exemplu, informaţia
despre dispariţia unui copil poate fi prezentată sub formă de :
Scurtă ştire: anunţarea dispariţiei.
Relatare: detalii privind contextul dispariţiei şi declaraţii ale autorităţilor.
Reportaj: la domiciliul copilului, declaraţii de la părinţi, vecini....
Interviu: cu şeful echipei de poliţişti angajaţi în căutarea copilului
Anchetă: cum s-a întâmplat? Ce motive ar putea fi? Există suspecţi? A mai fost vreun caz
similar în zonă?

PACHETUL RADIO

Tema 1. Îmbinarea dintre ştire şi inserturi sau relatare şi inserturi.

Formule posibile
Pachetul radio este imbinarea dintre informaţiile pe care le prezintă reporterul, sub
formă de ştire sau relatare, şi vocile care le susţin. Pachetul radio este difuzat cu
precădere în radiojurnale (sau jurnale radio), buletinul de ştiri rezumându-se, în mod
obişnuit, la difuzarea de ştiri flash. Radiourile care ţin pasul cu vremurile difuzează scurte
inserturi cu voci şi în buletinele de ştiri. Asocierea ştirii scurte cu insertul le conferă
dinamism şi atractivitate.
Un pachet radio are o durată de pâna la trei minute. În FM, el are o întindere de
circa două minute şi jumătate. Pachetul trebuie să conţină cel puţin două voci, denumite
în radio „inserturi”. În FM este recomandată folosirea mai multor voci (trei-patru), în
cadrul aceluiaşi pachet. Acestea trebuie să aibă aproximativ aceeaşi lungime, de
maximum 20 de secunde. Fireşte că se pot difuza şi voci cu o durată de 30 de secunde,
dacă ceea ce spun este foarte relevant pentru subiectul în discuţie.
Există mai multe formule de realizare şi prezentare a pachetului radio:
- Ştirea este redactată şi citită de reporter sau de redactorul-prezentator şi este
ilustrată cu voci.
- Ştirea este citită de redactorul-prezentator, care îl introduce apoi pe reporter cu o
relatare înregistrată, ce are intercalate vocile. (De reţinut că reporterul trebuie
introdus cu nume şi prenume, şi nu apelat doar pe numele mic. Familiarismele nu-
şi au locul într-un jurnal radio!). Durata optimă a unei relatări este de maximum
două minute. Se poate recurge şi la o relatare telefonică, înregistrată înainte de
începerea jurnalului, dacă evenimentul s-a produs cu puţin timp înainte de ora
difuzării jurnalului. În acest caz, relatarea este lipsită de inserturi.
- Ştirea este citită de redactorul-prezentator, care îl introduce apoi pe reporter.
Acesta relatează în direct, pe telefon, de la locul unde se produce evenimentul sau
se fac declaraţii de presă.
- O altă formulă, folosită mai ales de posturile româneşti, dar nerecomandată, este
relatarea făcută de redactorul-prezentator pe baza unor surse secundare (agenţii de
presă, preluări de la alte posturi de radio), relatare care este lipsită de voci şi de
aceea poate fi plictisitoare pentru ascultător. Uneori, la fel de nerecomandabil,

4
 relatarea se face din birou, de către redactorul-prezentator şi este ilustrată cu o
voce „la mâna a doua”, difuzată anterior de un alt post de radio sau de televiziune.
În acest caz trebuie, în mod obligatoriu, precizată sursa. Ca o masură de protecţie
a exclusivităţii deţinerii unor declaraţii, unele posturi de radio difuzează
inserturile pe un fond muzical, ceea ce face total nepotrivită preluarea lor fără
citarea sursei.
- Dacă pachetul radio tratează un subiect de politică externă, se poate realiza o
relatare pe baza informaţiilor oferite de agenţiile internaţionale de presă. Relatarea
poate fi urmată de vocea unui comentator specializat în politică externă. În
completarea relatării se poate folosi şi o voce, procurată de la CNN sau BBC
World Service, care va fi tradusă, pe post fiind difuzate în original doar începutul
şi sfârşitul acesteia.
- Pachetul radio poate începe cu o ştire bazată pe un citat (declaraţie) şi continua cu
mai multe voci (inserturi) care constituie reacţii la cele afirmate în declaraţia
căreia i-a dat citire redactorul-prezentator. În final, se poate preciza numele
reporterului care a colectat şi selectat acele reacţii.
- Pachetul radio poate începe şi cu o voce sau cu un element de atmosferă, de
exemplu scandările sau rumoarea de la un miting, după care reporterul citeşte
ştirea sau relatează mai pe larg evenimentul. Dacă se începe cu o declaraţie,
aceasta trebuie să aparţină unei persoane foarte cunoscute, iar posesorul vocii să
facă un anunţ important. După difuzarea insertului, reporterul sau redactorul
prezentator trebuie să facă precizările de rigoare cu privire la identitatea
vorbitorului. Pachetul poate include apoi comentarii sau replici la declaraţia
făcută în insert.
- Nu este recomandabil ca pachetul să se încheie cu o voce, întrucât aceasta ar suna
ca o concluzie pe care şi-o asumă redacţia. Nu este recomandat, din punctul de
vedere al jurnalismului de radio, nici ca pachetul să se încheie cu prezentarea
celui/celei care tocmai a vorbit : „L-aţi ascultat pe X, preşedintele asociaţiei Y”.
Cel mai bine este ca, în finalul pachetului, reporterul fie să prezinte o informaţie
suplimentară relevantă pentru subiectul tratat, fie să revină asupra unor informaţii,
fie să formuleze aşteptări cu privire la evenimentul despre care a relatat.
- Pachetul radio poate începe cu prezentarea informaţiei în ordine cronologică sau
cu afirmaţia cea mai „tare”, cea mai relevantă. În acest din urmă caz, citarea
afirmaţiei de către reporter este urmată de vocea celui/celei care a făcut-o. După
care urmează o nouă intervenţie a reporterului.
Nu trebuie uitat că, fiind vorba despre un material jurnalistic pentru radio,
pachetul trebuie să reţină esenţialul, exprimat într-o formă concisă. Elementele
redundante, nesemnificative pentru subiectul tratat nu au ce căuta în pachetul radio. După
cum, mai multe teme puse în acelaşi pachet nu fac decât să creeze confuzie. Dacă într-o
sedinţă de guvern, de exemplu, au fost luate mai multe decizii importante, ele trebuie
prezentate în pachete radio separate, avându-se grijă, totuşi, ca jurnalul să nu fie
transformat într-o agendă guvernamentală.
Etapele elaborării unui pachet radio
Reporterul stabileşte împreună cu producătorul care sunt informaţiile sau
declaraţiile pe care se va pune accentul. În funcţie de această decizie, se întocmeşte un
plan al relatării şi se schiţează introducerea, aşa numitul „intro”, pe care îl va citi

5
prezentatorul jurnalului. Trebuie avut grijă ca informaţia din introducere să nu se
regăsească şi în prima frază din relatare. Informaţia din introducere fie poate fi repetată
pe parcusul relatării, dar cu alte cuvinte, fie poate fi reluată întocmai în final, ca o
concluzie.
După elaborarea planului relatării, reporterul ascultă şi selectează vocile. Cu
acest prilej, poate consta că unele declaraţii au fost înţelese greşit, şi atunci se renunţă la
ele; după cum unele declaraţii pot avea o relevanţă mai mare decât cea percepută la prima
audiere. Acestea din urmă vor fi incluse în relatare. Vocile selectate vor fi editate
computerizat, în sistem Cool Edit Pro sau Sound Forge.
Unul dintre inserturi poate fi şi ceea ce se cheamă vox pop (abreviere de la
latinescul vox populi): înregistrarea unor opinii pe marginea unui subiect. Persoanele
intervievate astfel rămân, în general, anonime. Important este punctul de vedere exprimat
de acestea. Insertul cu vox pop are de obicei o durată de circa 30 de secunde, dar se
poate prelungi până la un minut.
Urmează elaborarea textului, a aşa numitului script, şi înregistrarea de către
reporter, împreună cu producătorul, a întregului pachet: voci plus link-uri (interventiile
reporterului). Dacă se constată că pachetul este prea lung, se poate renunţa la o parte a
relatării, se pot scurta vocile, sau se poate renunţa la una dintre voci, în cazul în care sunt
mai mult de două. Important este ca, prin scurtare, să nu fie răsturnată structura
pachetului şi să nu fie afectat sensul celor relatate.
În cazul unui pachet radio care conţine o relatare în direct, acesta capătă din start
mai mult dinamism şi îl conectează pe ascultător la evenimentele prezentate. Este
recomandabil ca relatarea în direct să se desfăşoare sub forma unui dialog între
redactorul-prezentator şi reporterul aflat la faţa locului. Prezentaorul formulează pe scurt
informaţia de la care se porneşte, precizează ca la faţa locului se află reporterul X şi îi
adresează acestuia o primă întrebare. De obicei, întrebările sunt stabilite anterior de
prezentator şi reporter. Dacă nu se procedează astfel şi se mizează pe spontaneitatea
reporterului, s-ar putea ca dialogul să fie compromis, mai ales în cazul în care reporterul
este începător ori lipsit de experinţa relatărilor în direct.
Pentru o relatare în direct este nevoie de reporteri special pregatiţi să vorbească
liber, cu o dezvoltată capacitate de sinteză, capabil să extragă esenţialul dintr-un
eveniment. La fel de important este ca prezentatorul să ştie ce are de comunicat
reporterul, înainte de intrarea în dialog cu acesta. Dacă din dialog se impun întrebări
asupra cărora nu s-a convenit iniţial, ele pot fi formulate de prezentator, iar reporterul
trebuie să se aştepte şi la alte întrebări decât cele asupra cărora s-a convenit. Este de dorit
ca, în cazul în care nu cunoaşte răspunsul, reporterul să aibă pregătite „ieşiri” onorabile
dintr-o asemenea situaţie. Ceva de genul: ”Acestea sunt informaţiile pe care le deţin în
acest moment”, sau „Voi reveni cu amănunte pe măsură ce voi obţine mai multe
informaţii”. În ultimă instanţă, totul ţine de exerciţiu şi de voinţa de a face jurnalism la
standarde profesionale înalte.
Relatarea în direct, sub forma dialogului cu prezentatorul, nu trebuie să conţină
răspunsuri mai lungi de 30 de secunde. Dacă nu i se pun întrebări, reporterul trebuie să
condeseze informaţia în circa un minut.
Relatarea în direct poate fi asociată, în cadrul pachetului radio, cu opinia unui
expert, vocea acestuia fiind înregistrată separat, înainte de emisie.

6
 Dacă este vorba despre un subiect dramatic, cum ar fi o catastrofă, relatarea în
direct poate fi asociată cu voci ale unor martori, ale autorităţilor care evaluează situaţia,
voci înregistrate anterior momentului intrării reporterului în direct, şi editate în redacţie.
Nu trebuie uitat că, în cazul relatării în direct, informaţia prezentată trebuie sa aibă
un accentuat caracter de noutate. Reporterul să nu repete ceea ce ascultătorul ştie deja şi
să încerce să nu abuzeze de banalităţi. Dacă nu a reuşit să obţină informaţii noi cu privire
la evenimentul despre care relatează, reporterul trebuie să facă o descriere a locului, să
redea unele elemente de atmosferă.
Şi acum câteva cuvinte despre tonul relatării, fie că este o relatare în direct sau
una înregistrată. Dacă vorbesc despre o catastrofă, reporterii de posturile româneşti au în
general tendinţa de a adopta un ton pasional, de a vorbi precipitat, de a se implica mult
prea mult emoţional, de a fi patetici. Tonul cald şi în acelaşi timp echilibrat, chiar detaşat,
i se potriveşte cel mai bine reporterului de radio. Să ne amintim numai câtă sobrietate era
în tonul ziariştilor englezi, inclusiv al celor de la posturile de radio, când relatau despre
actele teroriste comise la metroul londonez, în vara lui 2005!

Tema 2. Insertul sonor. Modalităţi de punere în valoare a inserturilor

sonore. Elaborarea scriptului. Editarea computerizată.

Greu de imaginat un jurnal radio realizat în întregime în studio, fără vreun

element sonor din lumea exterioară.
Insertul sonor îndeplineşte în radio funcţia unui citat din presa scrisă. Dar, în timp
ce citatul întăreşte, ilustrează ideile principale ale ştirii, insertul mai ales completează
ştirea, aduce informaţie nouă în raport cu informaţia prezentată. De aceea, insertul nu
trebuie să repete întocmai, nici măcar să reia într-o formă aproximativă idei cuprinse în
textul citit de jurnalist.
Vocile trebuie să vină în completarea ştirii sau a relatării, nu trebuie să se
suprapună peste conţinutul acestora. În nici un caz insertul nu trebuie să o repete în
totalitate, ori cu aproximativ aceleaşi cuvinte, ştirea. Dacă este vorba despre un subiect
controversat, inserturile trebuie să prezinte mai multe puncte de vedere aflate în dispută
şi să aibă aproximativ aceeaşi lungime.

Caracteristicile inserturilor/criterii de alegere a inserturilor

a) Într-un material audio, calitatea tehnică a vocilor este esenţială. De aceea,
vocile trebuie ascultate cu atenţie şi reţinute, pentru a fi prelucrate, numai acelea care se
aud foarte clar.
Regula de bază este că vocile proaste NU se difuzează. Dacă o voce este neclară,
chiar dacă o considerăm foarte importantă pentru ilustrarea ştirii, renunţăm la ea şi o
parafrazăm. Decât o voce proastă, mai bine o parafrază uşor de perceput.
Desigur, noile programe de editare computerizată a vocilor fac minuni şi în cazul
unor înregistrări mai proaste din punct de vedere tehnic. Este de dorit, însă, fie şi pentru
faptul că în radio se lucrează mereu sub presiunea timpului, să dispunem de voci cât mai
bine înregistrate. Aparatele moderne, cu minidisc, sunt foarte utile în captarea unei voci la
standarde tehnice corespunzătoare. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, prin
posibilitatea de marca track-uri, putem repera foarte uşor fragmentul de voce de care
avem nevoie.

7
 b) Conţinutul să fie relevant pentru subiectul ştirii.
Se aleg vocile care:
• fac o declaraţie fulminantă;
• fac un anunţ în premieră;
• explică un eveniment;
• acuză, sau, dimpotrivă, „scuză”;
• formulează o predicţie;
• trag o concluzie.
c) Lungimea inserturilor. Să nu fie prea lungi: să aibă între 10 şi 20 de secunde.
Atenţie ca insertul să nu fie trunchiat. Dacă e prea lung, dar are un conţinut relevant poate
fi fragmentat sau parafrazată o parte din el. Dacă într-un material există mai multe voci,
acestea să aibă durate aproximativ egale (Codul timpilor egali).

Modalitatea de introducere a inserturilor

Regula: pachetul radio nu se începe şi nu se încheie cu un insert. Fireşte că există
şi excepţii: atunci cand redăm un element de atmosferă, o declaraţie în exclusivitate.
Se selectează şi se ascultă inserturile. În funcţie de ele se redactează
ştirea/relatarea (şi nu invers, întâi scriem textul şi apoi încercăm să găsim loc
inserturilor).
Obligatoriu, înaintea insertului, se prezintă numele şi calitatea persoanei. Acestea
trebuie să fie corecte, să corespundă identităţii persoanei.
După insert, există mai multe posibilităţi cu privire la prezentarea identităţii
persoanei. De obicei, se reia prezentarea. Dacă este posibil, aceasta se poate lega de
următorul insert.
Dacă însă insertul este scurt sau dacă vocea aparţine unei persoane mai puţin
importante (cum ar fi a unui vânzător la un stand, un soldat etc.) atunci nu mai este
nevoie să fie prezentate numele şi calitatea vorbitorului.

Tipuri de inserturi
Insert închis este format dintr-o propoziţie încheiată. El este precedat de o
propoziţie încheiată a reporterului şi urmat de o nouă propoziţie. Se recomandă folosirea
acestui tip de insert.
Exemplu:
(1) Reporter: Ministrul Justiţiei susţine că nu este vinovat de scoterea unui sediu
al Poştei Române din circuitul public.
INSERT: „Eu nu am făcut decât să semnez..........”
Reporter: Ministrul Justiţiei a adăugat că poate face oricând proba nevinovăţiei
sale.
Insertul deschis continuă o idee care a fost introdusă de reporter. Este marcat de o
propoziţie începută de reporter şi de propoziţia de încheiere a acestuia. Cele trei segmente
sunt despărţite prin virgule. Se utilizează mai ales în cazul inserturilor foarte scurte, care,
în varianta de sine stătătoare, ar fi mai greu de înţeles.
Exemplu:
(1) Reporter: Sunt şi bucureşteni care îşi doresc să petreacă Revelionul….
INSERT: ….acasă, în familie,
Reporter: chiar dacă acest lucru pare plictisitor.

8
 Deşi folosit, acest tip de insert nu este cea mai inspirată formulă. Ea presupune
mare atenţie la conţinut, la construcţia frazelor şi la „linia melodică”. Există şi o altă
dificultate, legată de intervenţia pentru o eventuală scurtare a pachetului radio.
Insertul semideschis are două forme: insertul este fie în continuarea unei
propoziţii începute de reporter, fie o propoziţie nouă, continuată de propoziţia
reporterului. Nici această formulă nu este recomandabilă.
Exemplu:
(1) Reporter: Unii cred că echipamentele de schi sunt….
INSERT: …..inaccesibile ca preţ. M-ar tenta patinele.

(2) INSERT: Aş da oricât pentru a avea motocicleta pe care o visez,

Reporter: spune unul dintre membrii Clubului Motor Cycle din Târgovişte.
Insertul cu voice over se referă la declaraţiile făcute într-o altă limbă, peste care
se suprapune traducerea citită de jurnalist. Originalul este difuzat timp de circa cinci
secunde la începutul insertului şi alte cinci secunde la sfârşitul acestuia. Traducerea se
suprapune peste declaraţia originală, care este citită de un alt reporter decât cel care
relatează.
Exemplu:
(1) INSERT:
Original:
Voice over:
Original:
Colectarea vocilor pentru inserturile sonore se face prin telefon sau la faţa locului
unde s-a produs un eveniment. În acest din urmă caz, relatarea reporterului este plasată
într-un context audio, oferindu-i ascultătorului repere spaţio-temporale. A colecta voci de
la faţa locului nu este o sarcină atât de uşoară pentru reporter. Nici un loc, în afara
studioului, nu este perfect din punct de vedere acustic, aşa încât reporterul trebuie să aibă
grijă ca zgomotele de fond să nu fie prea puternice, iar sunetele ambientale să nu acopere
vocea vorbitorului.
Traficul intens, maşinile care pleacă de la semafor, o pendulă care bate ora exactă,
zgomotul unui copiator sau al altor aparate aflate în funcţiune, vântul puternic ca şi o
încăpere foarte mare în care se produce ecou sunt tot atâţia factori care pot afecta
înregistrarea de voci şi care sunt greu de înlăturat la editare. Dacă dorim să captăm şi un
sunet ambiental, nu trebuie să ţinem microfonul foarte aproape de gura vorbitorului. Dacă
însă dorim ca sunetul ambinetal să aibă un nivel redus, apropiem microfonul cât mai mult
de vorbitor. Pentru a ilustra sonor materialul jurnalistic, este bine să avem o rezervă de
sunete de atmosferă, pe care le înregistrăm timp de 2-3 minute la faţa locului. Ele pot fi
intercalate în relatare pentru a re-crea atmosfera.
Orice locaţie, chiar şi o cameră goală şi aparent silenţioasă, are un sunet
ambiental.
Elementele sonore sunt în radio ceea ce fotografiile sunt în presa scrisă. Elemente
de atmosferă sunt foarte importante. Când sunetul primează, locurile nu sunt niciodată
neutre. Dar, atenţie la excesul de decibeli! Ambianţa nu trebuie confundată cu zgomotul.
De exemplu, nu se poate face un interviu audibil pe un mare bulevard, la o oră cu trafic
intens.

9
 Dacă prezentăm principalele teme ale unei conferinţe de presă, este util să
consemnăm şi opinia unui analist sau expert pe marginea celor declarate. Dacă relatăm
despre iniţiativa legislativă a unui partid, este indicat să prezentăm, inclusiv cu voci, şi
reacţiile altor formaţiuni parlamentare faţă de această iniţiativă.
Dacă relatăm dezbaterile parlamentare pe marginea unor subiecte „fierbinţi”, este
de preferat de difuzăm voci ale principalelor forţe care se înfruntă pe subiectul în cauză.
Important este ca reporterul să nu „jongleze” cu aceste voci în scopul manipulării
ascultătorului, ci să acorde fiecăreia, în măsura în care este posibil, aceeaşi pondere,
pentru a realiza un material jurnalistic echilibrat şi echidistant.
Vocile trebuie repartizate cât mai uniform în cadrul pachetului radio. Nu trebuie
„aglomerate” la începutul ori la sfârşitul acestuia. Nu este recomandabil nici ca reporterul
să vorbească prea mult la începutul materialului, iar vocea (insertul) să se lase aşteptată.
Alegerea ordinii în care sunt introduse vocile este la latitudinea reporterului.
Criteriul de bază este relevanţa vocilor în raport cu unghiul de abordare a temei cuprinse
în ştire sau relatare. În general, este aleasă afirmaţia cu cel mai mare caracter de noutate,
inedită, chiar şocantă, prin formă şi conţinut. Importantă este şi relevanţa pentru
ascultător a informaţiei purtate de voce. Dacă informaţia are un impact foarte larg, atunci
se poate începe cu aceasta. Dacă este o declaraţie cu referire la România, făcută de un
înalt oficial străin, atunci ea va fi pe primul loc în ordinea vocilor conţinute de pachetul
radio.
Se poate opta şi pentru o introducere în ordine cronologică a vocilor, dar, în acest
caz, există riscul ca materialul jurnalistic să piardă din atractivitate.
Introducerea vocilor în ordine cronologică nu este deloc spectaculoasă, de pildă,
în cazul relatării pe marginea dezbaterilor unei moţiuni de cenzură care a fost respinsă.
Prezentarea, în ordine, a vocii partidului care susţine moţiunea, a răspunsului guvernului,
a unei intervenţii de la dezbateri şi, în final, a vocii care anunţă rezultatul votului nu este
o formă jurnalistică atrăgătoare. Mai interesant ar fi să se înceapă cu vocea care anunţă
respingerea moţiunii, să fie apoi introduse voci din care să rezulte că dezbaterea nu a fost
lipsită de tensiuni, eventual un dialog furtunos din cadrul dezbaterilor, după care ar putea
urma o voce din partea iniţiatorului moţiunii (un lider al opoziţiei parlamentare) care ar
putea fi întrebat, de pildă, despre utilitatea unei asemenea practici, despre scorul cu care
moţiunea a căzut la vot (aşteptat-neaşteptat).
Prezenţa vocii autorităţilor într-un material jurnalistic care o presupune este utilă,
dar nu şi foarte atrăgătoare. De aceea, este de preferat ca „vocea” lor să nu fie plasată în
deschiderea unui pachet radio.
Un pachet radio pe tema unui miting sindical poate conţine un insert de atmosferă,
care redă unele dintre nemulţumirile protestarilor. Acesta poate fi situat la începutul
pachetului radio. Urmează o primă intervenţie a reporterului, care descrie ceea ce se
întâmplă. Un alt insert ar putea conţine vocea unui lider sindical, care formulează, pe
scurt şi în ordinea importanţei, principalele revendicări ale protestarilor. De asemenea, el
poate puncta la sfârşit, într-un alt insert, intenţiile sindicaliştilor în cazul în care nu le vor
fi satisfăcute revendicările. Dacă protestatarii poartă negocieri cu oficialităţile
guvernamentale, atunci trebuie inclusă, de obicei cu voce, şi poziţia acestora. Dacă nu
poate fi procurată, din diferite motive, o asemenea voce, atunci se poate face apel, pentru
echilibrul materialului jurnalistic, la vocea unui analist sau a unui expert.

10
 Modul de introducere a vocilor este, de asemenea, important. Cea mai simplă
formulă este prezentarea numelui şi a calităţii persoanei (sau personalităţii) care vorbeşte.
Acestea trebuie obligatoriu să fie corecte, să corespundă identităţii vorbitorului. Altfel,
reporterul comite o gafă faţă de persoana în cauză şi îl induce în eroare pe ascultător.
Confuzia este un semn clar de amatorism şi superficialitate. Dacă insertul este foarte
scurt, după derularea lui nu mai este nevoie să fie precizate numele şi calitatea
vorbitorului; cel mult, numele poate fi amintit în conexiune cu link-ul următor. Dacă
vocea aparţine unui vânzător la un stand de cărţi, de exemplu, nu este nevoie să-i
precizăm numele, ci doar ocupaţia.
Într-un material audio, calitatea vocilor este esenţială. De aceea, vocile trebuie
ascultate cu atenţie şi reţinute, pentru a fi prelucrate, numai acelea care se aud foarte clar.
Regula de bază este că vocile proaste NU se difuzează. Dacă o voce este neclară,
chiar dacă o considerăm foarte importantă pentru ilustrarea ştirii, renunţăm la ea şi o
parafrazăm. Decât o voce proastă, mai bine o parafrază uşor de perceput. Desigur, noile
programe de editare computerizată a vocilor fac minuni şi în cazul unor înregistrări mai
proaste din punct de vedere tehnic. Este de dorit, însă, fie şi pentru faptul că în radio se
lucrează mereu sub presiunea timpului, să dispunem de voci cât mai bine înregistrate.
Aparatele moderne, cu minidisc, sunt foarte utile în captarea unei voci la standarde
tehnice corespunzătoare. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, prin posibilitatea de
marca track-uri, putem repera foarte uşor fragmentul de voce de care avem nevoie.

Insertul sonor poate fi şi un vox pop. Vox pop vine de la latinescul vox populi,
care înseamnă „vocea poporului”, vocea oamenilor. Se mai numeşte şi anchetă pe stradă
sau interviu cu omul de pe stradă (în franceză, „micro-trottoir”). Scopul este de a
prezenta o diversitate de opinii şi de argumente referitoare la un anumit subiect.
O întrebare sau două, legate de un anumit subiect, sunt adresate trecătorilor, luaţi
la întâmplare. Realizarea de vox pop-uri constituie un bun exerciţiu pentru jurnalistul
începător. El este pus în situaţia de a sta faţă în faţă cu interlocutorii şi de a avea curajul
să le adreseze întrebări.
Vox pop-ul este o mostră o opiniei publice, fără pretenţia de fi statistic validă. Nu
este nici măcar foarte reprezentativă pentru tema în dezbatere, ci doar orientativă.
Vox pop-ul nu este altceva decât opinia câtorva oameni cu care am vorbit în
această dimineaţă (sau, în această după amiază). De aceea, în introducerea vox pop-ului
trebuie precizat când şi unde au fost înregistrate opiniile. De exemplu: dacă încercăm să
aflăm reacţii la o hotărâre a Primăriei Municipiului Bucureşti, propoziţia introductivă va
fi:
CORECT! „Am întrebat, în acestă dimineaţă, câţiva bucureşteni aflaţi în centrul oraşului,
ce gândesc despre decizia Primăriei Capitalei”.
INCORECT! „I-am întrebat pe bucureşteni ce gândesc despre decizia Primăriei
Capitalei”.

Alt exemplu: Dacă realizăm un vox pop la un miting de protest al lucrătorilor dintr-un
anumit domeniu, vom spune:
CORECT! „I-am întrebat pe câţiva dintre protestatrii aflaţi în această dimineaţă în Piata
Victoriei, care sunt principalele lor revendicări”.
INCORECT! „ I-am întrebat pe protestatarii înşişi ce revendicări au”

11
Frazele corecte sunt, într-adevăr, mai lungi, dar, observă McLeish (1988) „scurtimea nu
este o virtute, dacă se face cu preţul acurateţii”!

Alegerea temei şi a persoanelor pentru vox pop

Genul radiofonic vox pop este indicat în tratarea unor teme controversate ori a
unor teme de divertisment, pentru a afla cât mai multe opinii în legătură cu tema în
dezbatere. Exemplu de teme controversate: obligativitatea purtării uniformelor şcolare;
majorarea duratei învăţământului obligatoriu; interzicerea fumatului în spaţiile publice;
limitarea consumului de alcool; legalizarea prostituţiei; teme electorale,
Persoanele ce urmează a fi întrebate se aleg în raport cu tema.
De asemenea, locul trebuie ales cu grijă. De exemplu, dacă vrem să aflăm opinii
în legătură cu o temă medicală, întrebarea va fi pusă unor persoane care părăsesc un spital
sau o farmacie. Dacă vrem să aflăm reacţii la majorarea preţului benzinei, atunci
întrebarea va fi pusă conducătorilor auto care se află la o benzinărie sau care staţionează
la semafor.
Precizare: cu cât tema este mai specializată, cu atât grupul chestionat poate fi
considerat mai reprezentativ. De exemplu, în cazul închiderii unei întreprinderi, cei
chestionaţi vor fi destul de reprezentativi.
Dacă este vorba despre un grup anume (de exemplu, protestatari), acesta indică
locul.
Dacă tema este mai generală, atunci locul (sau locurile) vor fi spaţii publice, alese
în funcţie de condiţiile tehnice: zgomot de fond constant, dar scăzut. Un zgomot de fond
constant este preferabil zgomotelor intermitente. De aceea, este preferabil ca vox pop-ul
sa nu fie realizat într-o staţie aglomerată de autobuz, într-o intersecţie O stradă laterală, de
pildă, va fi mai liniştită decât o şosea cu un trafic intens. Nu sunt indicate nici locurile
publice în care se difuzează muzică, se fac anunţuri, reclame.
Dacă facem un vox pop la un miting de protest, nu îi „extragem” pe interlocutori
din mulţime şi îi ducem în prima scară de bloc, pentru că acolo este linişte. Vox pop-ul se
realizează pe fondul sonor al spaţiului în care are loc mitingul.

Modalitatea de realizare a vox pop-ului

Se adresează o întrebare, pe o anumită temă, unor persoane alese întâmplător.
Dacă răspunsul este foarte scrurt, se poate pune şi o întrebare ajutătoare: „De ce?”. La
editare, aceasta va dispărea.
Persoanele intervievate rămân anonime. Important este punctul de vedere
exprimat de acestea.
Reporterul trebuie să explice scurt cine este şi ce vrea, să pună întrebarea şi să
înregistreze reacţia. Reporterul se prezintă: „Sunt X de la radioY.” Apoi spune: „Îmi
permiteţi să vă pun o întrebare?” sau ”Pot să vă întreb ce părere aveţi despre….?”.
Această frază va dispărea la editare. În final, spune „Mulţumesc”.
Jurnalistul nu trebuie să pară „secretos”, ci deschis. Nimeni nu trebuie să fie
intervievat împotriva voinţei lui. Interlocutorii sunt numai cei ce se opresc şi acceptă să
vorbească. Reacţiile acestora pot fi dintre cel mai diverse: de la totala ignoranţă asupra
subiectului, la emiterea unor opinii generale şi până la detalierea răspunsului de către cei
ce cunosc bine subiectul.

12
 Calitatea întrebării
Întrebarea trebuie să fie:
• clară (să nu creeze confuzie)
• deschisă (să nu presupună un răspuns cu „da” sau „nu”)
• să fie precisă
• să nu fie foarte generală
Important este ca întrebarea să fie aleasă în aşa fel încât interlocutorul să poată
răspunde la ea chiar dacă nu are cunoştinţă despre problema respectivă.

Durata vox pop-ului

Un vox pop are de obicei 30 de secunde, dar se poate prelungi până la un minut.
Pe durata unui minut pot fi exprimate şase până la zece opinii.
Pentru a umple spaţiul de emisie pus la dispoziţie este necesar să fie înregistrate
de cel puţin cinci ori mai multe minute cu declaraţii sau opinii. Dacă, de exemplu, avem
la dispoziţie un minut de emisie, înregistrarea de pe stradă trebuie să aibă cel puţin 5
minute. Dacă este nevoie de10 răspunsuri, atunci trebuie înregistrate 20.

Editarea insertului cu vox pop se face ca un răspuns global. Opiniile sunt editate
cap la cap, fără a se intercala comentariile reporterului. Se formează, astfel, un răspuns
global, în care vocea reporterului nu apare. Un vox pop reuşit presupune însă ca
întrebarea să se regăsească, într-un fel sau altul, în răspunsurile interlocutorilor.
Ceea ce este neinteligibil trebuie înlăturat. De asemenea, trebuie eliminate
înregistrările de o calitate tehnică proastă.
Este recomandată alternanţa de voci: groase – subţiri, feminine – masculine,
aparţinând unui tânăr sau unui bătrân, pentru a se înţelege că se schimbă persoana care
vorbeşte.
Primul răspuns trebuie să fie clar şi la obicet. Răspunsurile care urmează trebuie
să contrasteze unul cu celălalt, fie în opinii, fie în stil. Ultima opinie trebuie să fie
expresivă sau umoristică. Finalul vox pop-ului reflectă opiniile larg exprimate de
intervievaţi.
Robert McLeish (1988) atrage atenţia asupra necesităţii utilizării corecte a vox
pop-ului ca o condiţie a credibilităţii postului. Există posibilitatea ca, prin înlăturarea unei
întregi categorii de opinii, ascultătorul să fie manipulat. Acelaşi autor subliniază însă că,
„ascultătorul are propriul vox pop, în fiecare zi din viaţa lui, şi va ştii dacă respectiva
staţie de radio trişează în reflectarea opiniei publce. Probabil mai bine decât realizatorul
vox pop-ului, ascultătorul îşi cunoaşte realitatea atunci când aude vorbindu-se despre
ea”.(ibid.: 131).
De obicei, vox pop-ul nu se transmite ca material de-sine-stătător, ci ca parte a
unui pachet radio sau a unui reportaj, conferind acestor genuri jurnalistice dinamism. Ca
element de culoare, vox pop-ul poate fi folosit şi în talk show-uri.

Elaborarea scriptului pachetului radio.

Scriptul este textul pachetului radio. El cuprinde intervenţiile jurnalistului, numite
şi link-uri, şi inserturile. Acestea din urmă nu sunt transcrise, ci le este redată denumirea
pe care le-a dat-o jurnalistul când le-a prelucrat computerizat şi este precizată durată lor).

13
 În partea din stânga sus se notează numele emisiunii/jurnalului, data, ora şi
numele autorului. (vezi, la finalul tutoratului I, exemple de script pentru pachetul radio)

Editarea computerizată a vocilor permite înlăturarea pauzelor de respiraţie, a

bâlbelor, scurtarea unor fraze prea lungi ori neterminate. In final, vocea difuzată pe post
trebuie să fie fluentă. Nu atât pentru a-l face pe interlocutor sau pe autorul unor declaraţii
politice mai deştept, cât pentru a-l menaja pe ascultător şi a-l determina să nu schimbe
postul. Ascultătorul radio apreciază mesajele scurte, concise şi clare.
Uneori în pachet pot fi lăsate în mod intenţionat bâlbe ale interlocutorului,
oftaturi, ezitări, cu scopul de a reda mai bine starea de spirit a acestuia, capacitatea lui de
a răspunde la întrebări, de a găsi soluţii la o problemă de interes general. Trântitul foilor
pe birou de către un om politic atunci când este întrebat despre posibila sa implicare într-
un fapt de corupţie este un gest relevant pentru starea de nervozitate a acestuia.
Includerea zgomotului produs de foi în pachetul radio indică, mai mult decât vorbele,
lipsa de stăpânire a politicianului în faţa unor întrebări incomode.
O cascadă de râs poate fi de asemenea relevantă jurnalistic. Acel „ha!ha!ha!”
caracteristic al preşedintelui Băsescu este uneori mai semnificativ decât o declaraţie. Să
ne amintim aici şi de oftaturile şi plânsul liderului PD, pe atunci, Traian Băsescu la
retragerea din cursa pentru prezidenţiale a lui Theodor Stolojan, din 2004. Aproape că
făceau inutile orice cuvinte. Să mai reţinem că efectul tuturor acestor sunete -fâşâitul şi
trântitul foilor, oftatul, râsul - este cu atât mai mare cu cât înregistrarea audio este mai
bună, mai „curată” din punct de vedere tehnic.
Avantajul editării computerizate a vocilor este şi acela că putem scurta foarte
repede un insert atunci când este nevoie, de exemplu când pachetul radio este prea lung.
Reporterul rezistă cu greu tentaţiei de a reda cât mai mult din vocea culeasă, adesea, cu
destulă trudă. Şi atunci, pregăteşte inseturi care, la montaj, fac ca pachetul să fie prea
lung. Soluţia, cum spuneam, este foarte la îndemână, datorită editării computerizate. Se
ascultă cu atenţie întregul insert, se selectează partea pe care dorim să o înlăturăm şi se dă
comanda de anulare. Important este ca, de fiecare dată după ce am executat această
operaţiune, să revenim asupra locului în care s-a făcut desprinderea, pentru a verifica
dacă nu cumva am şters mai mult decât era necesar sau dacă nu cumva am şters mai puţin
şi au rămas sunete sau chiar cuvinte din segmentul la care am renunţat. Se impune
ascultarea întregului insert rezultat şi pentru a verifica dacă are coerenţă.

Aplicaţie: Alcătuiţi structura unui pachet radio privind starea căminelor la

începutul actualului an universitar. Explicaţi cum aţi procedat.
Aplicaţie: Alcătuiţi structura unui pachet radio referitor la un eveniment politic
recent. Arătaţi ce voci veţi folosi ca inserturi. Care consideraţi că este punctul forte al
acestui pachet radio?

INTERVIUL

Tema 3. Caracteristici. Tipologii. Durată.

14
 Interviul, ca gen jurnalistic, constituie, împreună cu ştirea, relatarea şi reportajul,
stâlpii de rezistenţă ai emisiunilor informative de radio. Interviurile sunt difuzate cu
precădere în radiojurnale, dar şi în alte emisuni, cum ar fi cele de tip magazin. În acest
caz, interviul devine o rubrică de-sine-stătătoare, ca, de exmplu, „Interviul săptămânii”, la
Radio Europa Liberă, „Interviul dimineţii”, la BBC. Interviurile, mai ales cele bine
realizate, sunt ascultate cu interes şi cresc audienţa postului.
Interviurile pentru o emisiune informativă încearcă să lămurească o problemă.
Reporterul îşi propune să afle „de ce” interlocutorul are o anumită poziţie, o anumită
opinie?; „de ce” politicianul are o anumită iniţiativă?, „ de ce” pocedeză aşa şi nu altfel?;
„de ce” studenţii au ieşit în stradă?; „de ce” guvernul a luat o anumită măsură? Atenţie
însă, reporterul să nu fie prea agresiv şi să nu devină obositor pentru ascultător, în
încercarea de a-şi prinde în corzi interlocutorul.
Interviurile pot fi clasificate după mai multe criterii, ceea ce face să existe mai
multe tipologii.
a) După conţinut, interviurile radio se pot grupa, potrivit literaturii de specialitate,
asemenea celor din presa scrisă, în trei categorii: informativ (sau factual), interpretativ
(numit şi de opinie) şi interviul portret (sau de personalitate).
Interviul informativ este cel mai des întâlnit în jurnalele de radio. Pentru a-şi
merita cu adevărat numele, el trebuie să ofere informaţie nouă, chiar inedită, de larg
interes, să prezinte mărturii sau descrieri ale unor evenimente, să lămurească o chestiune
controversată (cum ar fi presupusa implicare a unui politician într-un scandal de
corupţie).
Interviul interpretativ este cel în care reporterul îi solicită interlocutorului să
comenteze anumite fapte, declaraţii, să aducă argumente în susţinerea unui punct de
vedere, să-şi expună părerea cu privire la o anumită decizie, un eveniment, o declaraţie,
o problemă controverată. Acestui tip de interviu i se subsumează interviul replică, des
folosit in radio. Dacă, de pildă, un politician formulează o acuzaţie la adresa altui
politician, reporterul îl poate intervieva pe cel vizat pentru a-i afla punctul de vedere.
Interviul portret crează o imagine a interlocutorului prin chiar cuvintele acestuia;
relevă aspecte mai puţin cunoscute despre o personalitate; pune în lumină un om obişnuit
care are un hobby sau o realizare exemplară; prezintă o persoană de succes (artist, sportiv,
om de afaceri) încercând să afle de la ea ce simte, cum gândeşte, ce speranţe are, care-i
sunt proiectele imediate şi de perspectivă.
Unii autori (P.Ganz, 1988) clasifică interviul audiovizual în: interviu mărturie
(luat martorilor la un eveniment, pentru a obţine mesajul esenţial. Important este sa te
asiguri ca persoana intervievată este cu adevărat un martor al evenimentului şi anume un
martor competent); interviu declaraţie; interviu explicaţie (luat unui expert, pentru
lămurirea unei probleme, unui politician, pentru clarificarea unei declaraţii, iniţiative,
demers); interviu document (în care fie se realizează portretul cuiva, fie sunt prezenate
fapte, evenimente cu valoare de document).
b) După modalitatea de difuzare: interviul înregistrat şi interviul în direct.
Interviul înregistrat are avantajul că îl eliberează pe reporter de stresul unei
transmisii live, că atât întrebările cât şi răspunsurile pot fi prelucrate, scurtate, pentru ca
interviul să se încadreze în timpul alocat. Pentru a deveni mai scurte şi mai concise,
întrebările pot fi reformulate. Trebuie avut însă mare grijă ca rostirea lor să aibă
aproximativ acelaşi fundal sonor ca interviul. Ele nu trebuie citite într-un studio izolat

15
fonic dacă interviul a fost luat într-o sală de conferinţe sau într-un loc în care răzbătea
atmosfera străzii. Întrebările vor fi editate separat de interviu.
Dacă, din diferite motive, întrebările nu pot fi păstrate, se poate recurge la un
următoarea formulă: reporterul, aflat în studio, înregistrează o frază de tipul „L-am
întrebat pe dl.X la ce nivel se situează economia subterană ”, după care se introduce prin
editare (montaj) răspunsul înregistrat. O dată adoptată această formulă, ea trebuie
menţinută până la sfârşitul interviului.
Interviul în direct presupune mai multă experienţă din partea redactorului-
prezentator (sau a reporterului), un anumit exerciţiu, simţul timpului, pentru a se încadra
în minutele alocate, prezenţă de spirit, pentru a formula întrebări în funcţie de
răspunsurile interlocutorului, a solicita exemple, detalii. Un bun om de radio nu rămâne
niciodată legat de întrebările pe care şi le-a notat înainte de intrarea în emisie, ci se va
adapta, din mers, cursului discuţiei.
c) După modul de realizare: interviul faţă-în faţă şi interviul telefonic.
Modul ideal de a realiza un interviu este întâlnirea faţă-în-faţă a reporterului cu
interlocutorul. Acesta îi dă posibilitatea să comunice mai bine cu interlocutorul, să
exploateze anumite aspecte ale întâlnirii directe: ambianţă, comportament, mod de
adresare, disponibilitate către confesiuni, câştigarea încrederii, o scurtă discuţie
preliminară. Acest tip de interviu poate fi programat dinainte, de comun acord, sau poate
fi realizat ad hoc, la locul producerii unui eveniment, după o conferinţă de presă, pentru
clarificarea unor declaraţii, sintetizarea informaţiilor prezentate sau pur şi simplu din
dorinţa reporterului de a avea o exclusivitate.
Presat de timp, jurnalistul de radio este pus adesea în situaţia de a realiza
interviuri prin telefon. Sarcina nu este atât de uşoară pe cât ar putea părea. În primul rând
că o discuţie telefonică nu se poate prelungi prea mult, ceea ce face ca reporterul să fie
constrâns să obţină informaţiile dorite într-un timp foarte scurt. Apoi, există riscul ca
dialogul să se întrerupă brusc, uneori tocmai când este mai interesant, fie din motive
obiective, tehnice, fie pentru că interlocutorul, să zicem un politician, este incomodat de
întrebări şi închide pur şi simplu telefonul. După care, reporterul încearcă în zadar să-l
contacteze din nou.
O altă dificultate a interviului telefonic ţine de calitatea înregistrării. S-ar putea,
fie ca aceasta să nu aibă acurateţea necesară pentru a fi difuzată pe post, fie să existe
momente de întrerupere a dialogului, mai ales atunci când interlocutorul vorbeşte de pe
un telefon mobil. Dacă înregistrarea nu este bună din punct de vedere tehnic, interviul
este compromis şi nu poate fi difuzat. Dar reporterul nu se poate da bătut atât de uşor, mai
ales dacă interviul conţine informaţii importante. În astfel de cazuri, el îl contactează din
nou pe interlocutor şi, cu scuzele de rigoare, îi explică, pentru a nu-l dezamăgi prea tare,
că doar câteva dintre răspunsuri nu s-au înregistrat bine. Reporterul îl roagă să reia
numai două-trei răspunsuri, şi anume pe cele pe care el le consideră foarte interesante
pentru ascultători. Este o cale de ieşire dintr-o situaţie delicată, uneori chiar disperată.
Şi în cazul interviului telefonic, unele întrebări pot fi reluate, în ideea de a fi mai
mai concise. Înregistrarea întrebării reformulate trebuie făcută tot prin telefon, şi nu într-o
cameră izolată fonic, nici măcar într-una obişnuită; fundalul sonor trebuie să fie
aproximativ acelaşi, pentru a nu da impresia de lucru contrafăcut.

16
 Durata optimă a unui interviu este în funcţie de tipul acestuia, de tipul emisiunii
în care este difuzat şi de tipul postului de radio.
De obicei, un interviu într-un jurnal FM are circa 3 minute. Este indicat să conţină
5-6 întrebări şi răspunsuri. Uneori acest lucru nu este posibil, fie pentru că interlocutorul
vorbeşte mai lent, fie pentru că problema dezbătută este mai complexă şi nu poate fi
explicată, clarificată în puţine cuvinte.
Interviul în jurnalul FM se poate prelungi până la 5 minute, dacă tratează o temă
„fierbinte” sau intervievatul este o personalitate (sau o persoană „cu greutate”).
Un interviu-replică poate fi scurt, de circa un minut.
Un interviu difuzat într-o emisiune-magazin poate avea 7 până la 10 minute.
În general reporterul înregistrează mult mai mult decât va fi difuzat. Un reporter
poate conveni de la început cu interlocutorul asupra duratei interviului, iar dacă acesta
ştie să-şi ordoneze ideile, nu se face risipă de timp.
Un reporter experimentat „simte” cât este nevoie să prelungească un interviu
pentru a nu se ajunge la o „inflaţie” de vorbe, care oricum nu vor fi difuzate.
Durata finală a interviului este stabilită de reporter, împreună cu producătorul.

Tema 4. Etapele realizării interviului.

Alegerea temei şi a interlocutorului.

În mod obişnuit, interlocutorul este ales în funcţie de tema interviului. În cazul
interviului de personalitate, fireşte că primul pas este alegerea interlocutorului, după care
se trece la formularea întrebărilor, în funcţie de competenţa acestuia şi de aspectele pe
care dorim să le reliefăm.
Tema trebuie să fie de interes actual, cu impact în rândul ascultătorilor. Reporterul
trebuie să ştie exact ce urmăreşte să obţină de la interlocutor în legatură cu tema propusă.

Documentarea prealabilă. Formularea întrebărilor.

O condiţie obligatorie pentru succesul unui interviu este ca reporterul să se
documenteze temeinic înainte de a sta faţă-în-faţă cu interlocutorul. Un interviu se poate
rata din mai multe motive. Eşecul este însă garantat dacă reporterul se prezintă nepregătit
la întâlnirea cu interlocutorul. Reporterul nepregătit nu va şti să conducă în aşa fel
discuţia încât să obţină maximum de informaţii posibile. Mai mult, el va putea fi uşor
indus în eroare de interlocutor.
Dacă are de realizat un interviu de personalitate, reporterul trebuie să se informeze
despre realizările acelei personalităţi şi să citească ceea ce s-a scris despre ea. Dacă
interviul urmează să abordeze o temă de interes actual sau un subiect controversat,
reporterul trebuie să cunoască (ori măcar să fie iniţiat în) evoluţia problematicii
respective, punctele de vedere formulate, să-şi însuşească aşadar background-ul temei.
Numai aşa va putea să deţină în permanenţă controlul discuţiei. În redacţiile bine
„echipate” există dosare tematice: „Justiţie”, „Corupţie”, „Partide”, „Integrare”, sau
dosare de personalităţi, care cuprind o minimă biografie a acestora, extrase de presă
(interviuri, anchete).
Pe parcursul documentării, reporterul schiţează întrebările pe care le i le va pune
interlocutorului. O dată încheiată documentarea, el va întocmi o listă de întrebări şi le va

17
memora pe cele mai importante. Lista de întrebări o va păstra la îndemână în timpul
interviului, ca măsură de prevedere în cazul în care memoria i-ar juca o festă.
Cele mai bune întrebări sunt cele cu final deschis, care solicită explicaţii,
argumente şi la care nu se poate răspunde cu da sau nu. Răspunsurile la întrebările
închise sunt adesea irelevante. Sunt acceptate în interviul radio întrebările care
formulează o alternativă: „Veţi susţine proiectul de lege al guvernului privind … sau veţi
iniţia un alt proiect?”, precum şi întrebările care presupun un răspuns exact: Cine?, Ce?,
Unde?.
Întrebările trebuie formulate în aşa fel încât să stimuleze răspunsuri interesante.
„Cum comentaţi?” este cea mai simplistă întrebare pe care o poate pune un reporter. Ea
dovedeşte lipsa de imaginaţie a acestuia, şi, de multe ori, necunoaşterea problemei la care
încearcă să afle un răspuns. La fel de banală şi de nepotrivită într-un interviu este
întrebarea „Ce părere aveţi?”. Interlocutorul trebuie provocat să răspundă şi acest lucru
nu se poate face prin întrebări de o asemenea platitudine. Din păcate, le auzim, şi încă de
multe ori pe zi, la posturile româneşti de radio şi televiziune. Dincolo de platitudine,
întrebările de acest tip îl elimină practic pe reporter din interviu şi lasă controlul discuţiei
la latitudinea interlocutorului. Acesta îi poate da interviului turnura pe care o doreşte.
Dar, cum îl provocăm pe interlocutor? Cum putem fi incisivi, fără a fi agresivi?
De exemplu, într-un interviu pe teme politice, amintim opiniile contrare celor ale
intervievatului. Într-un interviu portret, îl încurajăm pe interlocutor să-şi deruleze
povestea.
În ceea ce priveşte ordonarea întrebărilor potrivit gradului de dificultate, există
diferite tactici. Se poate începe cu întrebări mai simple, care nu-l pun în dificultate pe
interlocutor, şi merge gradat către întrebările mai incomode. O asemenea tactică cere însă
timp, iar rezultatul este neinteresant din punctul de vedere al jurnalismului de radio. O
asemenea formulă este acceptabilă numai dacă interviul poate fi, după înregistare,
„răsturnat”, prin editarea computerizată, sau dacă se va renunţa la prima parte, reţinându-
se doar întrebările şi răspunsurile finale. Unii jurnalişti sunt tentaţi să lase, deliberat,
partea „tare” a interviului la sfârşit. Ei mizează prea mult pe răbdarea şi fidelitatea
ascultătorului, care de cele mai multe ori nu răspunde acestor aşteptări.
De aceea, este recomandabil ca un intreviu radio să înceapă cu o întrebare „de
atac” menită să stârnească interesul ascultătorului, chiar dacă aceasta îl pune în dificultate
pe interlocutor. Se poate începe şi cu o întrebare „de încălzire”, nu prea dură, după care se
lansează ofensiva. Nu trebuie pierdut din vedere că după două-trei întrebări banale, de
complezenţă, şi răspunsuri pe măsură, ascultătorul va fi tentat să schimbe postul.
Este de asemenea important să fie menţinut ritmul, să existe un anumit joc al
întrebărilor şi răspunsurilor, o anumită tensiune, pentru ca interviul să capteze atenţia pe
toată durata lui. În nici un caz, reporterul nu trebuie să adreseze dintr-o dată un pachet de
întrebări. Pentru a nu plictisi ascultătorul, interlocutorul nu trebuie lăsat să vorbească mai
mult de 40 de secunde. Dacă o face, răspunsul lui trebuie scurtat la editare.
Cum spuneam, reporterul trebuie să vină „înarmat” cu întrebări la întâlnirea cu
intervievatul, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămână „încremenit în proiect”. Un
interviu dinamic, bine realizat, poate să nu repecte întocmai lista de întrebări concepută
anterior. O primă întrebare şi un prim răspuns îi pot sugera reporterului o altă abordare a
temei decât cea preconizată. El poate schimba, astfel, pe loc cursul interviului, adresând
întrebări care nu se aflau pe listă, solicitând exemple. Rezultatul este adesea mult mai bun

18
decât dacă reporterul ar fi respectat ordinea iniţială a întrebărilor. Dacă răspunsul aduce în
discuţie o problemă pe care jurnalistul o avea în vedere pentru finalul interviului, nu
trebuie să amâne momentul, nici să spună „Vreau să vă întreb despre asta, dar la sfârşit”,
ci trebuie să formuleze întrebarea legată de acea problemă.
Ce te faci însă dacă interlocutorul, să zicem o oficialitate, solicită lista întrebărilor
înainte de realizarea propriu-zisă a interviului şi nu vrea să se abată de la ea cu nici un
chip? Destul de greu de ieşit dintr-o asemenea situaţie. Reporterul trebuie să recurgă la o
întreagă „artă” a diplomaţiei pentru a-l scoate pe interlocutor din „carapace”. Fie
măgulindu-l, fie explicându-i că detaliile în plus nu au cum să-l afecteze, fie chiar
contrariindu-l sau enervându-l uşor.
Uneori persoanele intervievate, politicieni de exemplu, ocolesc răspunsul la
întrebare, vorbesc în clişee (limba de lemn) şi nu spun nimic interesant. În aceste cazuri,
reporterul trebuie să reformuleze întrebarea sau să-i atragă atenţia interlocutorului că nu
răspunde la întrebare. Reporterul poate face acest lucru chiar la microfon, nu numai off
the record. Dacă intervievatul persistă să vorbească doar ca să se audă, reporterul poate
întrerupe interviul. În cazul în care consideră necesar, poate lăsa uşa deschisă pentru
altădată, spunându-i interlocutorului că este suficient material înregistrat, fără a-l lăsa să
înţeleagă, de fapt, că răspunsurile sunt lipsite de substanţă.
Lungimea întrebărilor şi a răspunsurilor. Un interviu radio trebuie să fie dinamic,
să nu plictisească ascultătorul. De aceea, nici întrebările şi nici răspunsurile nu trebuie să
fie prea lungi. Dacă interlocutorul foloseşte fraze prea lungi ori fără final, el poate fi
întrerupt şi rugat să reformuleze sintetic cea ce vrea să spună. I se poate reaminti că
interviul este pentru radio, şi nu pentru presa scrisă.
Calitatea întrebărilor. Dacă întrebarea este ambiguă, răspunsul nu are cum să fie
clar. Dacă întrebarea crează confuzie, ea trebuie reformulată. Nu sunt recomandate nici
întrebările care sugerează răspunsul („Nu-i aşa că vă veţi adresa justiţiei?”), nici cele
prea generale, (de tipul „Ce impresii aveţi din călătoria la Bruxelles?”), prin care
interlocutorul este îndemnat să spună ceea ce crede el de cuviinţă, sau ce presupune că l-
ar interesa pe ascultător. Nepotrivite pentru un interviu radio sunt şi afirmaţiile
reporterului care ţin loc de întrebări, ca şi expunerea poziţiei pe care reporterul o are faţă
de problema în discuţie. Scopul interviului nu este ca jurnalistul să-şi dea cu părerea, ci să
afle opinii şi informaţii de la interlocutorul său.
Nu trebuie pierdut din vedere că interviul radio este mai mult decât un set de
întrebări şi răspunsuri. El presupune spontaneitate din partea reporterului, ştiinţa de a
conduce discuţia pentru a afla maximum de informaţie posibil, iar, acolo unde este cazul,
diferite detalii legate de viaţa, activitatea, pasiunile, preocupările, experienţele inedite ale
interlocutorului. Interviul este practic o confruntare între reporter şi interlocutor, în care
reporterul trebuie să dea dovadă de incisivitate şi curiozitate, fără a se transforma însă
într-un procuror sau inchizitor. Există o „artă” a interviului, care nu poate fi dobândită
decât prin pregătire şi exerciţiu.
Nu în ultimul rând, în interviul radio, reporterul trebuie să ştie să-şi folosească
vocea, să adopte un ton echilibrat, adecvat discuţiei, să nu fie pătimaş ori nepoliticos cu
interlocutorul, chiar dacă nu-i împărtăşeşte opiniile. Agresivitatea şi ostilitatea nu au ce
căuta nici măcar în ton. După cum nici un ton prea „moale”, o voce sufocată de emoţie nu
sunt indicate. O voce echilibrată, neutră este cel mai bun aliat al reporterului. Într-un
interviu radio, reporterul îşi dă măsura talentului şi a profesionalismului.

19
Desfăşurarea interviului radio
Spre deosebire de interviul pentru presa scrisă, în cazul interviului radio trebuie
avută mai mare grijă pentru obţinerea unei înregistrări de calitate. Acurateţea vocii este
esenţială pentru reuşita interviului. În acest scop, microfonul trebuie amplasat cât mai
aproape de interlocutor şi trebuie verificat, din când în când, la cască dacă înregistrarea
decurge normal. Verificarea modului în care se derulează înregistrarea trebuie făcută şi în
cazul unui interviu telefonic. Dacă se produc zgomote (se trânteşte o uşă, claxonează o
maşină, latră un câine), reporterul trebuie să-i ceară intervievatului să reia răspunsul.
În cazul unui interviu faţă-în-faţă, trebuie ales cel mai bun loc din punctul de
vedere al intervievatului, pentru a fi realizat. Intervievatul trebuie să fie relaxat pentru a
se putea concentra şi a răspunde la întrebări. Cel mai bun loc ar fi printre propriile
lucruri, la el acasă sau la biroul de lucru.
Este foarte important ca jurnalistul să-şi asculte interlocutorul, nu să fie preocupat
de următoarea întrebare în timp ce acesta vorbeşte. Jurnalistul trebuie să menţină
contactul vizual cu intervievatul, nu să răsfoiescă în permanenţă notiţele. Numai dacă
urmăreşte cu atenţie ce spune intervievatul, reporterul poate interveni cu o întrebare
suplimentară, poate clarifica anumiţi termeni, poate cere detalii, poate solicita exemple.
Nu în ultimul rând, urmărindu-l pe interlocutor, reporterul evită situaţia jenantă de a pune
o întrebare la care tocmai s-a răspuns.
Pot fi păstrate câteva momente de tăcere, pentru a-i permite intervievatului să-şi
organizeze gândurile.
În timpul interviului, reporterul trebuie să fie cu ochii pe cronometrul minidiscului
(sau al reportofonului), pentru ca discuţia să nu se prelungească peste limitele necesare.
El trebuie să-i dea de înţeles intervievatului când discuţia este pe sfârşite. Dacă afirmă
„Aceasta este ultima întrebare”, atunci, după aceasta, nu trebuie să mai urmeze decât
răspunsul. În practică se poate întâmpla ca tocmai ultimul răspuns să fie interesant,
incitant, şi atunci reporterul să simtă nevoia unei intervenţii şi după „ultima întrebare”. În
acest caz, situaţia se corectează la editare.
Este recomandabil ca reporterul să evite să tragă concluzii. Ultimul cuvânt trebuie
să îl aibă intervievatul, după care nu pot urma decât, eventual, mulţumirile reporterului
pentru timpul acordat şi informaţiile oferite. Reporterii experimentaţi au un dezvoltat simţ
al finalului şi ştiu când să pună punct unui interviu.

Editarea
Înregistrarea trebuie ascultată cu atenţie şi selectate numai răspunsurile
interesante, care comunică ceva, relevante pentru tema în discuţie.
În cazul în care sunt scurtate, pentru a fi „la obiect” sau din raţiuni de timp,
răspunsurile trebuie să-şi păstreze coerenţa.
Editarea se face în sistem computerizat, ceea ce permite o perfectă încadrare în
timpul alocat, scoaterea bâlbelor, a pauzelor prea lungi, a elementelor redundante, a
zgomotelor, dacă există.
Dacă avem de editat un interviu într-o limbă străină se procedează astfel:
-se editează separat fiecare răspuns
-se formulează din studio întrebarea în limba română sau se foloseşte formula „L-
am întrebat pe dl X……”

20
 -se alătură întrebării un fragment audio de circa 5-6 secunde din răspunsul
intervievatului
-se intră cu traducerea, având ca fundal răspunsul
-în final se difuzează iarăşi câteva cuvinte (5-6 secunde) reprezentând partea
ultimă a răspunsului.
Se procedează la fel cu următorul pachet întrebare-răspuns.
La sfârşit trebuie ascultat cu atenţie întregul interviu astfel prelucrat, pentru a
verifica dacă îmbinările sunt corecte.

Aplicaţie: Analizaţi unui interviu cu o personalitate politică sau culturală, difuzat

recent de post de radio cu largă audienţă. Cât de pertinente au fost întrebările şi cât de
concrete răspunsurile?
Aplicaţie: Realizaţi un interviu de 3 minute, pe o temă de actualitate. Explicaţi
cum aţi procedat.

Exemple de pachete radio.

1. Preluat de la Radio Europa Liberă

Actualitatea Românească,
Data : …..
L. I.
Vot uninominal

Votul uninominal ar fi, in opinia societatii civile, semnalul innoirii clasei politice
si o garantie ca cel ales in mod direct, nu abstract, pe o lista de partid, este mult mai
responsabil fata de electoratul care l-a promovat in Parlament. Un proiect de lege in
acest sens se afla deja la Senat si iata are si sustinerea alegatorilor.
Initiatorii demersului de astazi -Asociaţia Pro Democraţia, si confederaţiile
sindicale "Cartel Alfa" şi Blocul Naţional Sindical (BNS)- cosideră că votul uninominal
pentru ambele Camere parlamentare ar trebui sa se regaseasca intr-un nou Cod electoral
Cristian Pirvulescu, presedintele Asoc Pro Democratia.
INSERT Pirvulescu 23sec.
Alaturi de organizatiile nonguvernamentale, sindicatele subscriu la initiativa
legiferării votului uninominal.
Bogdan Hossu, presedintele Cartelului Alfa.
INSERT Hossu 20 sec.
Comisia parlamentara special constituită pentru a discuta reforma sistemului nu s-
a intrunit inca nici o data iar partidele politice nu au o pozitie clara cu privire la
modificarea sistemului electoral.
Politicienii, chiar daca in principiu au salutat ideea introducerii VU, atunci cind s-
a pus problema integrarii ei intr-un corp de legi, cum ar fi cu ocazia dezbaterilor privind
noua Constitutie, au aminat-o pe alta data , luindu-si un ragaz pentru a medita asupra
riscurilor.
Cei ce se opun votului uninominal mai considera ca această modalitate de vot ar
bara calea tinerilor politicieni in Parlament. Daca luam insa in considerare media de

21
virsta a parlamentarilor romani observăm ca tinerii in general nu au ocupat pozitii
eligibile pe listele partidelor.
Dincolo de calcule si de vointa politicienilor, romanii simt nevoia unei vieti
politice mai aproape de oameni si care sa ii ia in considerare, asa cum au arătat si la
mitingul de astazi.
INSERT VOX 107 (de la 22 la 43 se poate scoate).
Potrivit unui sondaj Gallup Romania, trei din cinci romani se pronunţă in favoarea
votului uninominal, Potrivit aceluiasi sondaj, modalitatea actuală de constituire a
Parlamentului Romaniei - cu doua camere si cu parlamnetari alesi pe liste de partid - este
sprijinită in întregime doar de un cetăţean din zece.

2. Pachet radio preluat de la radio Europa Liberă

Actualitatea românească
Data :
L. I.
Criza medicamentelor compensate

INSERT : Farmacia Iancului 57 « Eliberati medicamente compensate ?……… »

Este dialogul standard pe care l-am purtat astazi in mai multe farmacii din
Bucuresti, majoritatea acestora aflate in imposibilitate de a elibera medicamentele
compensate si gratuite. Motivul ? Intirzierea cu care Casa Nationala a Asigurarilor de
Sanatate a intocmit noile liste ale produselor compensate si gratuite si a elaborat noile
norme de aplicare.
Din pacate, acesta este raspunsul standard pe care l-au primit si bolnavii care au
colindat si astazi farmaciile, in incercarea de a-si procura medicamentele, compensate sau
gratuite, de care au nevoie. Exasperat, unul dintre ei ne-a sunat la redactie dupa un
asemenea periplu .
INSERT cardiac 27
Situatia nu este noua fata de anii precedenti, numai ca anul acesta ea s-a complicat
si mai mult prin recurgerea la doua sisteme de compensare: cu 65 % si 50% din pretul de
vinzare in farmacii. (Medicamentele considerate esentiale pentru viata sint compensate cu
65% iar cele care nu pun in pericol viata si sint foarte scumpe, numai cu 50%.)
Pentru a salva cit de cit situatia, sau mai curind aparenţele, presdintele CNAS a
declarat ca se pot elibera medicamente compensate si gratuite dupa normele vechi, fara a
preciza insa dupa ce liste. Ceea ce a sporit si mai mult confuzia, dupa cum ne-a explicat
administratorul unei mari farmacii din Bucuresti, una din putinele care elibereaza in
aceste zile medicamente compensate si gratuite din noua lista, dar pe baza vechilor
norme.
INSERT : Farmacist 26
Farmacistii din reteaua Sensiblu se consideră norocosi, intrucit noile date le-au
fost deja introduse in sistemul computerizat, chiar daca , in absenta normelor, nu este clar
cum se aplică procentele de compensare.
INSERT Farmacia Sensiblu 20
Farmacistii care au decis sa elibereze medicamente compensate si gratuite pe baza
vechilor norme sint constienti ca isi asuma un risc, acela ca statul, profitind de haosul

22
creat, sa nu-si onoreze obligatiile si sa nu returneze cunatumul pe care si l-a asumat sa-l
suporte. Mai ales ca nu ar fi pentru prima data cind statul procedeaza astfel . Asa cum am
vazut insa, numarul farmaciilor dispuse sa isi asume acest risc este foarte mic, iar cele
care nu o fac, nici nu au de ce sa fie criticate. Responsabilii pentru aceasta criza, ca si
pentru tot ce este in detrimentul bolnavilor, trebuie cautati la nivelul conducerii intregului
sistem de sanatate romanesc.
L. I. REL Bucuresti

3. Preluare de la BBC

Transfer dosare către CNSAS

INTRO

Astãzi preºedintele Bãsescu va face o vizitã la sediul Consiliului Naþional de Studiere a

Arhivelor Securitãþii însoþit de noii ºefii ai serviciilor de informaþii. Se aºteaptã ca la
întîlnire sã se discute despre procesul aflat în curs, de transfer al dosarelor fostei
Securitãþi cãtre CNSAS. Cu amãnunte A. M.:

La ceremoniile de vineri, de învestire în funcþie a noilor directori SRI ºi SIE,

preºedintele Bãsescu a vorbit despre necesitatea predãrii cãtre CNSAS a dosarelor fostei
securitãþi pe care aceste servicii le mai au încã în custodie.

[GOTO AUDIO
NAME: clip Basescu
TO: 0'38"
DURATION:0'38"]

Declaraþia fãcutã la instalarea în funcþie a directorului SRI a fost repetatã de preºedinte ºi

la instalarea noului director al SIE.

Constantin Ticu Dumitrescu, membru al colegiului CNSAS e de pãrere cã problema

principalã nu este acum transferul de dosare care au mai rãmas la cele douã servicii, ci
capacitatea CNSAS de a le studia.

[GOTO AUDIO
NAME: clip Ticu Dumitrescu
TO: 0'22"
DURATION:0'22"]

Constantin Ticu Dumitrescu spune cã de ajutor în organizarea deconspirãrii securitãþii ar

fi ºi modificarea actualei legi dupã care funcþioneazã CNSAS. O ordonanþã de guvern
care prevede asemenea modificãri se discutã dealtfel astãzi la comisia juridicã din Senat.
Printre altele aceastã ordonanþã prevede eliminarea formularea de colaborare cu
securitatea ca "poliþie politicã". Pe considerentul cã întreaga securitate era conceputã ca o
poliþie politicã.

23
Preºedintele comisiei senatoriale Peter Eckstein Kovacs e de pãrere însã cã discuþiile
asupra acestei propuneri legislative vor trena:

[GOTO AUDIO
NAME: clip Eckstein
TO: 0'27"
DURATION:0'27"]

Peter Eckstein Kovacs spune cã existã diverse interese din partea unor partide ºi persoane
sã nu se ajungã la o lege de deconspirare a fostei securitãþi, foarte transparente ºi
cuprinzãtoare. El spune cã dacã propunerea de modificare va fi adoptatã de Senat -
camera decizionalã - chiar ºi altfel decît a cerut guvernul, acesta ar putea da o ordonaþã
de urgenþã prin care s-o completeze. În situaþia actualã însã, cînd propunerea e discutatã
în Parlament, spune domnul Eckstein, guvernul nu poate face nimic. Iar dupã pãrerea sa,
celor care nu doresc deconspirarea totalã a fostei securitãþi le convine prelungirea
aceasteisituaþii.

4. Preluat de la REL
AR
Data
L. I.
OLAF
Corpul de control al guvernului, impreuna cu Organizatia de lupta antifrauda
(OLAF) investigeaza peste 60 de cazuri privind deturnarea de fonduri comunitare, in
nouă dintre acestea fiind deja sesizat PNA. Directorul general al OLAF , Franz Hermann
Bruner, consideră ca existenta a peste 60 de investigatii reprezinta un semn foarte
pozitiv ca lucrurile se miscă in directia dorită.
INSERT : Bruner /cazuri pierdute
Traducere : “ Am fi avut foarte serioase indoieli daca ne-ati fi spus ca nu aveti nici un caz
de deturnare de fonduri comunitare. Cred ca e mult mai bine sa spuneti ‘da avem aceste
cazuri’ si sa lucram la ele. In felul acesta- a mai spus directorul Olaf- cazurile sint sub
control”
Voce final
Diorectorul general al OLAF.
Potrivit lui Victor Ponta, seful corpului de control al guvernului, unul dintre cele
9 dosare trimise PNA il vizează pe unul dintre directorii generali destituiti astazi de
ministrul trnasporturilor, Miron Mitrea. Dintre cele 9 dosare ,4 se pare ca se refera la
Cazul Puwak. Ele vor fi completate- dupa cum a declarat astazi Victor Ponta- cu un
raport tehnic privind felul cum au fost folositi banii, raport realizat de OLAF impreuna
cu Corpul de Control
INSERT Ponta Puwak 20
Dupa cum a preciazat la rindul sau directorul general al OLAF, in cazul Puwak
există o responsabilitate politică si una juridică. Problema conflictului de interese este
abordată oarecum diferit de la tara la tara, dar ceea ce intereseaza OLAF este
responsabilitatea juridică , a precizat Franz Hermann Bruner

24
INSERT Bruner 2
Traducere : “Totul trebuie cercetat in cel mai serios mod, dar imi pare ca autoritatile
romane lucreaza la acest caz. Cind Parchetul s-a implicat, a reiesit ca sint mai multe
lucruri in spatele acestei afaceri. Este bine ca, dupa ce presa a semnalat cazul, s-a deschis
o ancheta asupra felului cum sint folositi si protejati banii UE, iar Eu personal, a mai
spus dl. Bruner, am ordonat unei echipe de audit sa cerceteze cazul, sa se tragă toate
concluziile si sa detecteze daca mai e ceva in spatele acestei afaceri.”
L-am intrebat pe premierul Nastase daca mai consideră ca fostul ministru al
integrarii, Hildegard Puwak, ori fostul ministru al sananatii, sint nevinovati, corecti,
cinstiti, asa cum sustinea in timp ce presa facea dezvaluiri . Adrian Nastase :
INSERT Nastase 18
Adrian Nastase a mai spus ca a asteptat două saptamini inainte de a aproba
demisiile celor doi ministri, pentru ca, citez, “inlocuirea lor sa se produca la momentul
potrivit”.
Revenita in tara de la Roma in ziua in care a fost schimbata din functie, H Puwak
nu parea sa aiba idee de vreo demisie si nu parea sa fi avut intentia de a-si da demisia.
Demisie sau demitere, forurile europene au apreciat schimbarea din functie a fostului
ministru al integrarii. Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele,
a declarat că regretă demisia ministrului Integrării Europene, Hildegard Puwak, dar
consideră că aceasta a fost necesară. “Vom vedea după investigaţiile făcute de PNA cu
asistenţa OLAF dacă e vreo problemă cu corupţia, de fraudă. E clar că au fost
neregularităţi", a declarat Jonathan Scheele.

5. Preluat de la REL
AR
Data
L. I.

Lash coruptie etc.

Secretarul de stat american pentru comert, William Lash, a atras atentia

oficialitatilor de la Bucuresti asupra necesitatii imbunatatirii mediului de afaceri. In
finalul vizitei sale in Romania, WL a afirmat ca lupta impotriva coruptiei este o conditie
esentiala pentru atragerea pe piata romaneasca a companiilor americane
INSERT Lash coruptie
“Orice om de afaceri sau companie, straina sau locala, cauta predictibilitatea si
stabilitatea. Coruptia inhiba cresterea economica, distrugind pietele si alungind
investitorii straini. Ea reprezinta un fel de taxa punitiva pe afaceri, o taxa diabolica”.
Voce
William Lash a discutat, intre altele , cu oficialitatile romane despre adoptarea
unor noi legi privind conflictul de interese si despre declararea averilor.
INSERT Lash judiciar
“Dar cel mai important lucru pe care l-am discutat se refera la dezvoltarea unui
sistem judiciar care sa-i pedepseasca pe cei vinovati: ceea ce inseamna, pedepse cu
inchisoare pe masura faptelor, amenzi usturatoare, si o actiune eficienta”.
Voce

25
 Protejarea proprietatii intelectuale si necesitatea intaririi granitelor sint alte teme
abordate cu prilejul intrevederilor de la Bucuresti.
Vizita lui William Lash in Romania constituie un important semnal privind
intensificarea relatiilor economice dintre Statele Unite si Romania. Cu acest prilej, marea
companie americana Lockheed Martin a semnat cu MapN un Memorandum referitor la
productia a 21 de radare tip gap-filler, pentru inaltime mica si mijlocie, in colaborare cu
reprezentante ale industriei de aparare romanesti, Romtehnica si UTI Systems. De
asemenea, a fost semnat un contract, in valoare de 100 de milioane de dolari, intre
General Motors si Societata nationala de transport feroviar de calatori, pentru
modernizarea a 57 de locomotive, precum si un contract cu Forest Oil care va avea ca
efect liberalizarea pietei romanesti de gaze naturale si implicit scaderea pretului la gaze
pe care-l vor avea de platit consumatorii.
Secretarul de stat american pentru comert consideră ca toate aceste contracte sint
foarte importante pentru relatiile economice dintre cele doua tari, intrucit aduc pe piata
romaneasca tehnologie de virf si know how . Ele sint importante insa si dintr-un alt motiv
INSERT Lash sfirsit
“Dar mai ales aceste tranzactii transmit semnale pozitive altor investitori straini,
aratindu-le ca mari companii americane au realizat afaceri de succes in Romania. Fiecare
succes in domeniul comercial va atrage dupa sine alte alte succese si tot mai multe
companii vor veni sa faca afaceri si sa investeasca in Romania”, a adaugat WL
L. I. REL Bucuresti

6. Stirea clasica de buletin

Directorul unei importante bãnci din Rusia a fost împuºcat mortal la locuinþa sa din
Moscova. Anchetatorii spun cã pare a fi un asasinat la comandã. Alexander Plokhin era
directorul sucursalei din sudul Moscovei a unei bãnci de stat ºi a fost împuºcat în cap în
timp ce ieºea din liftului clãdirii în care locuia. Rusia s-a confruntat în ultimul timp cu o
serie de asasinate la comandã. Sãptãmâna trecutã a fost asasinatã jurnalista Anna
Politkovskaya iar luna trecutã a fost ucis vicepreºedintele Bãncii Centrale a Rusiei.

7. Stirea de buletin ilustrata

Miniºtri mediului din România ºi Bulgaria au discutat astãzi chestiunea formãrii unei
comisii care sã analizeze efectele poluãrii Dunãrii cu produse petroliere , produsã recent
de o companie din Serbia :
Ministrul Mediului din România .. Sulfina Barbu:
[GOTO AUDIO
DURATION:0'22"]

8. Stirea ilustrata

Naþiunile Unite au încercat sã se punã de acord asupra modalitãþilor de a sancþiona

Coreea de Nord, dupã testul nuclear anunþat luni de Phenian. Ambasadorul SUA la ONU,
John Bolton, s-a declarat mulþumit de discuþiile pe marginea proiectului de rezoluþie a
Consiliului de Securitate.

26
(Clip 7 sec in englezã)

(traducere:)"Am conceput ºi pus în circulaþie un text prin care þintim programele de

arme de distrugere în masã ale Coreii de Nord -- arme nucleare, chimice, biologice --
precum ºi rachetele balistice ºi alte activitãþi ilegale cum sunt contrafacerea unor produse
sau comerþul cu droguri - activitãþi care nu aduc beneficii populaþiei oprimate ci elitei, ºi
servesc la perpetuarea regimului", a spus ambasadorul american la ONU.

Concret, propunerile americane de sancþiuni implicã suspendarea comerþului militar cu

Phenianul ºi inspectarea oricãrei încãrcãturi care intrã sau iese din aceastã þarã.
Însã 2 dintre membrii permanenþi ai Consiliului de Securitate - China ºi Rusia - se
împotrivesc acestei linii, invocând un capitol al cartei ONU care poate duce la utilizarea
forþei militare ºi considerând cã sancþiunile propuse de americani sunt de prea mare
amploare.

9. Pachet radio preluat de la BBC.

INTRO: La 1 ianuarie 2007, România va deveni stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, cetãþenii români vor putea beneficia de drepturile ºi libertãþile conferite de
tratatele de bazã ale Uniunii, dar existã ºi posibilitatea impunerii unor restricþii. Cu
detalii, D. V.:

Unul din cele mai importante drepturi pe care le vor avea cetãþenii români este cel de
liberã circulaþie ºi ºedere în toate þãrile Uniunii. Paºaportul va fi singurul act necesar
pentru a intra ºi ieºi de pe teritoriul unui stat membru. De asemenea, persoanele care vor
dori sã locuiascã într-una din þãrile membre ale Uniunii vor avea drept de rezidenþã
pentru o perioadã de pânã la trei luni, fãrã nicio condiþionare sau formalitate. Pentru o
perioadã mai lungã, existã însã condiþii, iar una dintre acestea ar fi ca respectivul
cetãþean sã fie angajat ca lucrãtor. Totuºi, statele membre, în cazul în care considerã
necesar, pot restricþiona accesul muncitorilor strãini în primii ºapte ani de la aderare.
Corespondentul BBC la Bruxelles, Oana Lungescu:
[GOTO AUDIO
NAME: oana
TO: 0'30"
DURATION:0'30"]
De asemenea, poate fi restricþionat ºi dreptul de liberã circulaþie din motive de politicã,
securitate sau sãnãtate publicã. Persoana care face obiectul unei decizii de refuz de intrare
sau rezidenþã pe teritoriul unui stat membru are dreptul de a cunoaºte motivele deciziei ºi
procedurile de atacare ale acesteia.

Exemple de interviuri
Emisiunea: Interviul săptămânii
Data:............
L. I.

27
 Interviu cu dl Obie Moore

Doamnelor si domnilor, la microfon L. I.

Invitatul emisiunii de astazi este dl Obie Moore, presedintele AmCham Romania-
Camera de Comert americana din Romania, afiliata la Camera de Comert a
Statelor Unite.

L-am intrebat pentru inceput pe dl Moore prin ce este sau ar putea fi Romania o piata
atractiva pentru investitorii americani.

INSERT: Obie Moore 1

Traducere:“ Cred ca mai intii este important de stiut cit de mult s-a dezvoltat American
Chamber -Romania in special in ultimii doi ani, ajungind la peste 160 de membri ,
totalizind investitii de peste 3,4 miliarde de dolari si creind circa 35.000 de locuri de
munca. Dupa cum vedeti sintem solid implantati in economia romaneasca. Pe linga asta,
majoritatea companiilor noastre sint filiale ale unor companii-mama din Statele Unite, dar
care platesc taxe si impozite in Romania.
Consider ca vizita presdintelui G Bush in Romania din urma cu un an a constituit un
moment extrem de important pentru impulsionarea acestor relatii si va spune acest lucru
un om care de 11 ani lucreaza in domeniul reformelor din Romania si incearca sa puna
umarul la progresele acestei tari.
Nu trebuie pierdut din vedere ca acest progrese trebuie facute intr-un timp foarte scurt , in
10-15 ani, in timp ce tarile din UE carora Romania vrea sa li se alature, au facut aceleasi
progrese in zeci de ani.

REP.: - Cun vedeti concurenta pe piata romaneasca dintre firmele americane si cele din
tarile UE? Am in vedere o recenta declaratie a unui inalt oficial de la departamentul
pentru comert al Statelor Unite care critica politica discrimatorie fata de firmele straine
pe care Romania este obligata sa o practice sub presiunea UE.
INSERT OM 2
Trad: “ Comunitatea oamenilor de afaceri straini considera ca satisfacerea obligatiilor pe
care Romania le are fata de NATO nu ar trebui sa se faca in detrimentul responsabilitatile
ei fata de UE, si invers. Cred ca exista anumite obligatii care trebuie indeplinite in mod
normal in procesul de aderare. Pe de alta parte, trebuie aminitit ca intre Washington si
Bruxelles se poarta negocieri privind relatiile comerciale, regimul taxelor vamale. In
conditiile in care schimburile comerciale intre UE si Statele Unite se ridica la 1 miliard
de dolari pe zi, o ajustare cit de mica a acestor taxe, de 0,001%, ar avea un impact
economic foarte mare. Exista deci o discutie permanenta intre Washington si Bruxelles
despre armonizarea regulamentelor vamale, sistemul de taxe preferentiale pentru anumite
produse. Dar exista si o ingrijorare ca satisfacerea obligatiilor fata de UE va fi impusa
tarilor candidate prea devreme si poate chiar fara a fi necesar. Speram ca aceste discutii
vor fi purtate la modul cel serios cu putinta, inclusiv asupra aspectelor cu care partea
americana nu este de acord”.

28
REP::Pornind de la o formulare foarte controversta din Raportul de tara al UE va intreb
daca Romania poate fi consdierata sau nu o economie de piata functionala? Care este
perceptia investitorului american in aceasta problema?
INSERT OM econ piata.
“ Cred ca perceptia investitorului american este ca in acest stadiu Romania trebuie sa
treaca un prag inainte de telul final care este accesul in UE. Si cred ca din perspectiva
investitorului american cel mai imprtant lucru este ca Romania sa intre in UE la
momentul tinta care este 2007. Investitorul american priveste acum Romania ca pe o
“portita” catre piata mai larga a UE. Spun ‘o portita’ nu in sens negativ sau peiorativ, ci
avind in vedere progresele ireversibile pe care Romania le-a facut , noi speram ca
Romania va face tot ceea ce este necesar pentru indeplinirea criteriilor de la Copenhaga si
ca in 2004 toate capitolele acquis-ului comunitar vor fi inchise, iar Romania va accede,
impreuna cu Bulgaria, in UE in 2007. Investitorii americani sint convinsi ca Romania
poate face ceea ce este necesar si de aceea ei si-au deschis aici afaceri, fac produse, pe
care apoi sa le poata distribui nu numai in Romania, ci in intreaga UE printr-un comert
fara taxe pe o piata cu 300 de milioane de consumatori . Acesta este un avantaj real
pentru a investi acum in Romania , intrucit in urmatorii 3 ani aceste investitii vor aduce
producatorilor posibilitatea de a accede la o piata mult mai larga decit cea romanesca.

REP.: Coruptia este principalul dusman al investitorului strain. In urma cu citeva luni ati
criticat foarte aspru coruptia din Romania. Considerati ca, de atunci, s-a schimbat ceva in
mod semnificativ, a scazut nivelul coruptiei ?
INSERT OM coruptia
Trad.:“ Cred ca investitorii americani nu ar veni aici daca nu ar putea face afaceri fara sa
fie constrinsi de coruptie. Companiile americane sint foarte sensibile la acest aspect iar
legea nu le permite chiar celor care fac afaceri chiar in afara SU sa cedeze fenomenelor
de coruptie. Mesajul meu, al lui American Chamber este ca, indiferent de ceea ce s-a
petrcut in trecut sub aspectul coruptiei, companiile americane nu au fost implicate in
prectici de coruptie pentru a avea succes in Romania. Fiecare tara, indeosebi cele in
tranzitie, au probleme de coruptie, dar cheia aici este de a asigura transparenta necesara
oricarei afaceri, de a aplica egal legile, fie ca e vorba despre investitori autohtoni sau
straini, si de a asigura independenta sistemului judiciar. Sint optimist cind vad ca tot mai
multi investitori vorbesc despre asteptarile lor de a se angaja in afaceri care nu presupun
practici de coruptie. Pe de alta parte cred ca cei care recurg la asemenea practici ar trebui
trasi la raspundere de autoritati si pedepsiti pentru faptele lor. Cred ca procesul de aderare
la UE va limita oportunitatile pentru fapte de coruptie.”

Invitatul emisiunii de astazi a fost dl Obie Moore, presedintele Camerei de comert

americane in Romania .
LI va multumeste pentru atentie si va aminteste ca ascultati REL.

29
 2. Interviu luat înainte de aderarea României la UE. Preluare de la radio Europa
Liberă.

Intrebari interviu Ambasadorul Italiei în România, dl. Stefano Ronca

- Care ar fi, in viziunea Italiei, limitele extinderii UE? Premierul Silvio Berlusconi a
declarat recent ca in Uniune vor intra intre toti cei care vor dori (si Rusia, si Israelul,
daca vor). Pe de alta parte, Comisarul Gunter Verheugen a declarat ca extinderea are
limite si UE nu trebuie sa promita ce nu poate face.
- Extinderea UE cu cei 10 membri va crea dificultati in legatura cu acceptarea altor tari
candidate?
- Ce aduce in plus “road map”-ul propus de premierul Berlusconi, avind in vedere ca o
asemenea “foaie de parcurs” exista deja pentru Romania si Bulgaria?
- Ce poate face Italia in mod concret pentru Romania, pe parcursul presedintiei in
exercitiu a UE? Cum o poate ajuta sa finalizeze in 2004 negocierile de aderare?
- Romania a inchis pina acum doar 19 capitole de negociere. Poate fi acesta un
impediment pentru a incheia negocierile in 2004?
- Considerati ca extinderea UE cu noi tari candidate (Romania, Bulgaria) va fi in
primul rind o decizie politica a Bruxelles-ului sau va depinde mai ales de modul in
care tarile candidate indeplinesc criteriile de aderare?
- Romania ar putea fi acceptata in UE, chiar daca nu va indeplini toate criteriile de
aderare, beneficiind doar de contextul actual favorabil extinderii?
- Daca vreti sa comentati unele afirmatii din presa occidentala ( Times, Financial
Times) potrivit carora la ora actuala li se pun tarilor condidate conditii de aderare pe
care unele dintre tarile membre nu le-ar putea satisface.
- Cum vede Italia, in calitate de presedinte in exercitiu al UE, relatiile cu “noua
vecinatate”, in mod special cu Republica Moldova, care va deveni vecina cu UE dupa
aderarea Romaniei?
- La ce nivel se situeaza relatiile economice, comerciale dintre Italia si Romania? Ce
reproseaza investitorii italieni mediului de afaceri din Romania?
- Sunteti de putin timp in Romania. Ce v-a surprins, in mod placut? Dar neplacut?

3. Interviu cu doamna Doina Cornea. Preluare de la Radio Europa Liberă

Emisiunea: Europa Liberă în direct

Data:
L. I.

Doina Cornea despre dosarele de la securitate

si momentul Brasov

Consultarea celor peste 30 de dosare pe care I le-a intocmit securitatea I-a permis
doamnei Doina Cornea atit o radiografiere a comportamentului societatii din vremea
disidentei sale, ceea ce , marturiseste, I-a lasat un gust amar, cit si o intelegere mai
profunda a modului in care securitatea ii fila pe contestatarii regimului comunist,
violindu-le domiciliul si chiar intimitatea.

30
 Doamna Doina Cornea a descoperit acum ca avea montate in casa microfoane
prin intermediul carora politia politica ii intercepta fiecare convorbire purtata cu fiul sau
sau cu sotul. Asa a aflat securitatea, in momentul revoltei de la Brasov din 1987, despre
intentiile Doinei Cornea de a imprastia manifeste de solidaritate cu muncitorii aflati in
greva.
INSERT D Cornea Brasov 53
In ciuda socurilor si a tulburarii pe care le produce consultarea dosarului de
securitate , doamna Doina Cornea ii incurajeaza pe toti cei care au avut de-a face cu
politia politica sa ceara sa-si vada dosarul
INSERT D Cornea consultarea dosarului 47
Exista si un alt motiv pentru care doamna Doina Cornea crede ca cei care au avut
de-a face cu securitatea trebuie sa isi vada dosarul
INSERT D Cornea in ce lume am trait 23
Din dosarele de securitate ale doamnei DC reiese ca astfel s-au comportat multi
intelectuali clujeni fata de actiunile sale disidente, indreptate impotriva regimului
comunist. Adica jalnic, spune acum doamna Cornea, marturisindu-ne ca acesta este
lucrul care a afectat-o cel mai mult in urma consultarii dosarelor.
L. I. REL Bucuresti

31