TEHNICI DE REDACTARE ȘI TIPĂRIRE

Suport curs

Conf. univ. dr. Ioan David

Tel. 0741.142.978
E-mail: ioandavidtm@gmail.com

STRUCTURĂ

A. ELEMENTE ESENȚIALE ALE CREAȚIEI PUBLICISTICE

A1. Organigrama unei întreprinderi de presă/redacție
A2. Documentarea de presă. Etape. Surse
A3. Genuri publicistice în presa scrisă (ziare/reviste)
A4. Procedee/tehnici de redactare a știrilor
A5. Asigurarea „CASCCOO” pentru scriitura de presă
B. CONCEPEREA ȘI ELABORAREA UNEI PUBLICAȚII
B1. Etapele elaborării publicației
B1.1. Actualizarea și definitivarea relativă a sumarului.
B1.2. Colectarea producției redacționale
B1.3. Munca pe manuscris
B1.4. Elaborarea machetei
B1.5. Calibrarea și cotarea textelor
C. BIBLIOGRAFIE
D. EVALUARE

PRECIZARE
Tema supusă atenției suportă o analiză, implicit dezbateri ample.
De ce am insistat asupra conceperii și elaborării unei publicații (ziar/revistă)?
Pentru faptul că biblioteca de astăzi, dar mai cu seamă cea de mâine, lasă în urmă
statutul de (doar) depozitar de carte. Aceste instituții se vor implica pregnant în viața cultural-
științifică a urbei în care ființează prin diverse alte componente.

1
 În acest context, cu siguranță, veți fi puși în situația de a elabora sau gestiona o revistă
proprie sau măcar o foaie volantă a instituției.

A. ZIARE/REVISTE
A1. Organigrama unei întreprinderi de presă/redacție

2
 PRECIZĂRI
1. Schema prezentată este orientativă, ea cunoaște dimensiuni variate, în funcție de
puterea financiară a publicației. Bunăoară, în unele cazuri, pot exista, în cadrul unei publicații,
mai mulți redactori-șefi sau redactori-șefi adjuncți, repartizați pe domenii de activitate.
2. Editorul unei publicații poate fi o persoană fizică sau una juridică (organizație
nonprofit, fundație, institut de învățământ, societate comercială.
În cazul marilor trusturi de presă, editorul se compune din mai multe corporații ce își
împart acțiunile în procente diferite.
3. Secretariatul de redacție este cel mai important compartiment. El este socotit statul
major al periodicului respectiv. La acest nivel se concepe și se elaborează întreaga publicație.
Secretariatul de redacție este coordonat de un secretar general de redacție, departament în care
pot funcționa mai mulți secretari de redacție. În cazul unor publicații, redactorul-șef adjunct
poate cumula și funcția de secretar general de redacție.
4. Fiecare secție este coordonată de un șef de secție/departament. Este persoana care
coordonează întreaga activitate a respectivului compartiment.
5. Fiecare redacție deține și un număr de colaboratori/corespondenți, care pot fi
permanenți, funcționează în cadrul subredacțiilor din teritoriu, și corespondenți ocazionali, cei
care scriu articole cu anumite prilejuri (Centenarul Marii Uniri, Centenarul Banatului, 30 de
ani de la evenimentele din decembrie 1989 etc.), de regulă aceștia sunt specialiști în domeniul
pe care îl reprezintă.
A2. Documentarea de presă. Etape. Surse
Documentarea de presă reprezintă prima și cea mai importantă etapă în conceperea și
elaborarea unui produs de presă scrisă.
Documentarea de presă cunoaște trei etape:
a) Predocumentarea – este etapa de laborator, de studiu, de citit în bibliotecă și de
căutat documente în arhive legate de evenimentul analizat;
b) Documentarea propriu-zisă – este etapa de teren, se adună date, cifre, opinii, fapte
etc.;
c) Postdocumentarea – se contopește cu redactarea și publicarea articolului. Tot acum
se analizează impactul produs în societate.
Cât timp se alocă documentării de presă? Răspund la această întrebare prin următorul
exemplu dintr-un posibil studiu de caz pe tema documentării de presă:
Pe bd. C. D. Loga din Timișoara se produce un grav accident de circulație, în care o
tânără de 20 de ani își pierde viața. Din declarațiile martorilor oculari, la sosirea Poliției, s-

3
a constatat că victima a fost aruncată sub roțile automobilului de către concubin. Ancheta de
presă ce se declanșează, cu acest prilej, evidențiază, în spatele acestui accident, prezența
unor rețele de traficanți de droguri și marfă vie. Întrebare: cât timp îi trebuie ziaristului
(ziariștilor) să se documenteze pentru conceperea și elaborarea produsului ziaristic?
1. O oră
2. O jumătate de zi
3. O zi
4. Jumătate de lună.
Răspunzând la această întrebare, cu siguranță veți da răspunsuri diferite, fiind tentați să
mergeți cu privirea către punctul 4.
Trebuie să vă decepționez, spunându-vă că nici unul dintre cele patru răspunsuri
formulate nu este corect.
În ceea ce privește documentarea nu există norme de timp prestabilite. Totul este în
funcție de complexitatea evenimentului. Uneori, bunăoară, pentru o anchetă de presă,
documentarea poate dura unul sau doi ani. Deci, în concluzie, nu este important timpul alocat
documentării, ci calitatea produsului editorial.
Un articol trebuie să se bazeze întotdeauna pe un fapt de viață. Pentru ca faptul respectiv
să fie convertit în produs editorial trebuie ca el să-și dezvăluie sursa prin care devine
verificabil. Această exigență se impune datorită diferenței dintre OPINABIL, care conține
aprecieri de factură impresionistă (cu o încărcătură preponderent subiectivă) și INFORMARE,
care presupune o dimensiune obiectivă a conținutului din mesajul pe care îl emite receptorul
în mediul social al publicului.
În practică se cunosc mai multe tipuri de surse de informare.
1. SURSA DE BAZĂ. Mai este cunoscută în literatura de specialitate și sub numele de
„hard source”. Se referă la titlul sau numele unei persoane marcante, aflată într-o poziție
cheie. O astfel de sursă se citează numai cu acordul acesteia. Un nume bine cunoscut face
informația mai atractivă și mai senzațională. Dacă sursa refuză să fie citată, trebuie să ne
abținem de a o cita.
2. SURSA DE AUTORITATE. Definește contextul în care sursa este necitabilă, dar
informația nu poate deveni știre decât prin invocarea acesteia. Într-o astfel de situație se
folosește un eufemism, spre exemplu „o înaltă personalitate din Ministerul X”, un
reprezentant al misiunii diplomatice x”, respectând compatibilitatea dintre calificarea
persoanei respective și contextul în care este citată. Un demnitar din domeniul electronicii, de
exemplu, nu poate fi o sursă autorizată pentru o știre care se referă la învățământ sau

4
medicină, iar o misiune diplomatică poate fi o sursă autorizată numai pentru problemele care-i
sunt în competență.
3. SURSE DEMNE DE ÎNCREDERE. Se referă la surse de nivel mediu, dar cu acces
indiscutabil la domeniul respectiv de informații. Astfel de formulări se folosesc, de obicei,
când rangul personalității care a furnizat informația nu este cel mai înalt. În acest context, se
folosesc atribute de tipul: sursă demnă de încredere; surse competente; surse din apropierea
guvernului.
4. SURSE NEOFICIALE. Vizează persoane care prezintă importanță prin nivelul înalt
de calificare, dar nu dispun de pârghii de decizie în domeniul în care ne interesează. De
exemplu: membri ai corpului științific și de cercetare; profesori; membri ai corpului
diplomatic, ziariști bine informați și remarcați prin probitatea lor profesională.
5. OPINII ANONIME. Formula este cea mai directă legată de fenomenul opiniei
publice și este justificată dacă informația este obținută pe baza unui contact mai larg cu
segmente ale populației aparținând diverselor categorii sociale. Textual, opiniile anonime se
exprimă prin formulări de felul: „pături largi ale opiniei publice”; „unii studenți au
sentimentul că…”; „mulți profesori apreciază că…”. În general, citarea opiniilor anonime, ca
surse ale știrii, trebuie făcută cu multă precauție, deoarece creditul care li se acordă nu este cel
mai mare sub nici un aspect, iar segmentele de public nu pot fi cucerite cu improvizații.
6. ZVONURILE. S-au dovedit mai curând surse de diversiune decât de informare. Din
această cauză, ele se cer a fi folosite cu cea mai mare circumspecție și utilizate în toate
cazurile, ca aspecte secundare ale știrii. Practica jurnalistică a demonstrat că o dezmințire a
unei autorități privind un zvon poate constitui o sursă serioasă, decât zvonul în sine. Sub acest
aspect, prezența zvonului în material este o realitate circumstanțială, nicidecum o
recomandare de principiu.
Documentarea, implicit, informarea, sunt extrem de importante în elaborarea unui
produs editorial viabil.
În presă, bunăoară, exista o lege nescrisă în acest sens: orice informație trebuie
verificată din cel puțin trei surse!
În acest context, ce răspuns ați da întrebării de mai jos:
Un ziarist de la „Renașterea bănățeană” primește, la ora închiderii ediției, de la un
bun prieten, următorul mesaj: „Acum o oră a fost arestat directorul Băncii Naționale din
Timișoara”. Cum reacționează respectivul jurnalist?
1. Scrie repede știrea și o transmite redacției

5
 2. Ignoră evenimentul întrucât respectivul conducător de bancă este vecinul și
prietenul redactorului-șef
3. Amână abordarea evenimentului pentru a doua zi.
Cu siguranță că, și în acest caz, veți da răspunsuri diferite. Dar, nici unul din cele trei
răspunsuri posibile nu este bun. Răspuns corect: verifică știrea și numai dacă aceasta se
confirmă o transmite redacției.
A3. Genuri publicistice în presa scrisă (ziare/reviste)

6
 PRECIZĂRI
1. În raport cu funcția dominantă, genurile publicistice specifice produselor editoriale
din categoria ziare și reviste se împart în două categorii: informative și comentative, iar în
interiorul fiecărui gen, pe baza altor trei criterii de selecție (structural – compozițional,
tematic, spațial), se identifică diverse specii publicistice, după cum rezultă din schema de mai
sus.
2. Din schemă mai rezultă că anumite specii publicistice se regăsesc, deopotrivă, în
ambele categorii. Explicația: în condițiile în care predomină în conținutul lor elementele
informative, respectivele specii fac parte din categoria genurilor informative, iar când
greutatea o deține elementele comentative, atunci se regăsesc în cea de a doua categorie.
3. Articolul-program este mai puțin cunoscut și uzitat, el este prezent în conținutul unui
periodic în două ipostaze: a) la apariția publicației în primul număr, când editorul are obligația
de a prezenta scopul și obiectivele revistei/ziarului; b) când o publicație își schimbă politica
editorială (bunăoară dacă publicația era de dreapta și devine de centru-stânga, editorul are
obligația să explice cititorului această schimbare de macaz).
4. Articolul de fond sau editorialul reprezintă punctul de vedere al editorului asupra unei
probleme sau fenomen. Este scris, de regulă, de redactorul-șef al publicației sau de
reprezentantul editorului. Apare în pagina întâi a publicației.
5. Schema la care m-am raportat funcționează mai cu seamă din punct de vedere
didactic. În practica curentă, există o anumită interferență între speciile genurilor informatice
și cele comentative sau în interiorul aceluiași gen, de unde rezultă: articol-polemic, interviu-
pamflet, articol-pamflet etc.
A4. Procedee/tehnici de redactare a știrilor
În practica publicistică se cunosc trei tehnici de redactare:
a) Piramida normală;
b) Piramida răsturnată;
c) Tehnica paragrafelor.

7
8
9
 A5.

Asigurarea „CASCCOO” pentru scriitura de presă

Există extrem de mult rebut în publicistica românească, nu insist asupra cauzelor și nici
a exemplelor, o spun în calitate de cititor, dar și ca fost lucrător în presă mai bine de un pătrat
de veac. Experiența în acest mirific domeniu m-a determinat să elaborez o asigurare pentru

10
eliminarea „accidentelor” din domeniul scrisului publicistic, denumind-o generic, printr-un
joc de litere, „CASCCOO”.
Așadar, care sunt cerințele unui text publicistic corespunzător?

B. CONCEPEREA ȘI ELABORAREA UNUI ZIAR SAU A UNEI REVISTE

B1. Etapele elaborării publicației

11
 Elaborarea unei ediții presupune o suită de momente, finalizate printr-un produs
colectiv: ZIARUL. Activitatea secretarului de redacție, pentru elaborarea unei ediții, act care
se consumă, în cea mai mare parte, în birou, comportă, de regulăm, cinci etape:
1. Actualizarea și definitivarea relativă a sumarului
2. Colectarea manuscriselor, ilustrației și a anunțurilor publicitare
3. Munca pe manuscris (sau „toaleta” manuscriselor), care presupune câteva operațiuni:
a) selectarea manuscriselor
b) ierarhizarea manuscriselor
c) citirea manuscriselor
d) corectarea manuscriselor
e) titrarea textelor
f) evidențierea (reliefarea) unor fragmente de text
4. Elaborarea machetei
5. Calibrarea și cotarea textelor și ilustrațiilor
B1.1. Actualizarea și definitivarea relativă a sumarului
Actualizarea sumarului înseamnă aprecierea oportunităților temelor publicistice propuse
în conferința redacțională precedentă, renunțarea la subiectele perimate și adăugarea altora, de
strictă actualitate. La conferința redacțională de actualizare a sumarului, care se ține, de
regulă, în ziua facerii ziarului/revistei, se încearcă să se dea răspuns la următoarele întrebări:
a) Ce elemente noi au survenit în intervalul scurs de la schițarea sumarului și până în
prezent; b) Cum vor fi tratate temele prioritare? c) De cine anume? d) Abordează editorialul
cea mai importantă problemă a zilei?
Definitivarea sumarului înseamnă opțiunea pentru temele cele mai importante, mai
actuale, de cel mai larg interes. Este o operație relativă pentru că – în materie de presă – se
poate vorbi de un sumar cert abia la „închiderea” ediției, a ziarului.
B1.2. Colectarea producției redacționale și extra redacționale
a) Colectarea manuscriselor
În viața redacțională, ora de predare a manuscriselor constituie un reper de maximă
importanță. Nerespectarea acestuia poate avea consecințe serioase asupra întregului proces de
elaborare a ziarului, ducând la întârzieri mai mult sau mai puțin costisitoare. De regulă,
dimensiunea unui text se raportează la importanța mesajului pe care îl transmite și la spațiul
redacțional disponibil. De aici, decurge o cerință: uniformitatea textului, ceea ce se poate
realiza prin standardizarea manuscrisului. Ceea ce înseamnă că manuscrisul dactilografiat sau
cules la calculator trebuie să cuprindă același număr de rânduri, iar pe rând același număr de

12
semne. În astfel de condiții, calibrarea lui devine o operație mai puțin dificilă. Conform
normativelor românești, presa noastră folosește fila de manuscris cu 2000 de semne (31
rânduri a 65 de semne pe rând). În presa franceză, fila de manuscris are 25 de rânduri a 60 de
semne, total 1500 de semne. În presa americană, era obiceiul ca secretarul de redacție să-și
formuleze comanda redacțională în „cuvinte” (un număr dat de cuvinte pentru un articol).
b) colectarea ilustrației
Concomitent cu adunarea manuscriselor, secretarul de redacție se va îngriji de
procurarea ilustratiei.
Cerințe ale fotografiei de presă
- Fotografia de presă este înainte de toate o fotografie de informație și nu una de
ilustrație;
- Nu apare în ziar numai pentru a juca un rol estetic, ci pentru a aduce o nouă clarificare
asupra actualității;
- Imaginea vorbește, câteodată, mai mult decât scrisul; este fără îndoială mult mai
expresiv să arăți fața furioasă a unui lider politic care răspunde atacurilor unui opozant, decât
să scrii „Domnul deputat X, furios, a răspuns…”;
- În esență, fotografia de presă nu trebuie să travestească realitatea. Regizarea nu este
admisă în cazul fotografiei de presă.
Locul fotografiei în pagină
- Fotografia trebuie să capteze atenția cititorului și să-i mențină privirea în zona de
mijloc a paginii;
- Se va evita „împrăștierea” fotografiilor în cele patru colțuri ale paginii, deoarece ele ar
putea fi tot atâtea porți de ieșire din pagină pentru cititori;
- Personajul principal (sau unic) al fotografiei trebuie să privească spre mijlocul paginii
și nu spre exterior;
- Pe aceeași pagină trebuie „jucat” cu mărimea diferitelor fotografii. Sunt foarte puține
șanse ca mai multe fotografii de dimensiuni identice să fie cu adevărat privite. În schimb, o
fotografie mare va fi văzută și va pune în valoare și pe celelalte, mai mici, care îi vor fi
asociate.
c) Colectarea anunțurilor publicitare. Marea și mica publicitate, furnizată redacției de
agenții specializate sau de propriul serviciu ajung, și ele, în cele din urmă, pe masa
secretarului de redacție, la o oră dinainte fixată. Dimensiunea prestabilită trebuie, în general,
respectată, fiindcă o cantitate mai mică sau mai mare de publicitate determină perturbări în
virtuala structură a ediției.

13
 B1.3. Munca pe manuscris
Cea de a treia etapă în elaborarea unei ediții de ziar/rervistă are ca obiect de activitate
producția redacțională propriu-zisă. Ea începe odată cu obținerea primului manuscris
menționat în sumarul ziarului. Munca pe manuscrisa („toaleta” manuscrisului) presupune mai
multe operații:
a) Selecția manuscriselor. Elaborarea unei ediții trebuie să integreze trei nivele de
interes:
1. Interesul social – se referă la scopurile și aspirațiile sociale generale, pentru realizarea
cărora și presa, alături de celelalte mijloace de comunicare în masă, are sarcina de a forma,
dezvolta și orienta gândirea, sentimentele și – implicit – acțiunile umane;
2. Interesul editorial – redacțional. Vizează obiectivele înscrise în programul maximal al
editorului;
3. Interesul cititorului:
a) direct = se referă la propria-i persoană, la propria-i familie, la categoria socială
căreia îi aparțin, la activitatea și proiectele personale, într-un cuvânt la sfera vieții individuale;
b) indirect = reprezintă interesul uman în general al cărui suport îl constituie conștiința
socială, cu tot cortegiul sentimentelor pe care-l implică aceasta: adeziune, solidaritate,
admirație, compasiune, curiozitate.
Deci, un text are valoare publicistică în măsura în care interesează cel puțin unul din
cele trei nivele de interes.
b) Ierarhizarea manuscriselor. Această operație începe în momentul în care se pune
problema spațiului redacțional și a criteriilor de distribuție și ordonare. Ierarhizarea
manuscriselor se face pe baza celor trei criterii ale valorii publicistice: 1 – interesul; 2 –
semnificația; 3 – actualitatea. Distribuția textelor se face pe pagini, conform ierarhiei
paginilor (bune sau mai puțin bune). Ordonarea textelor în pagină este determinată de
existența punctelor „haltă”.
c) Critica manuscriselor. Vizează atât conținutul mesajului, cât și forma acestuia.
Textele care conțin abateri incriminate de la legislația în vigoare (injurii, calomnie, referiri la
infirmități de orice natură) vor fi eliminate de la bun început din numărul ziarului. Dar, critica
manuscrisului vizează și raportul formă – conținut. În acest caz se are în vedere:
a) modalitatea publicistică (genul) folosită – dacă este sau nu adecvată pentru subiectul
tratat;
b) tema articolului – dacă concordă cu tonul autorului;
c) caracterul titlului – neutru sau partizan, dacă „rimează” cu substanța textului;

14
 d) Corectarea implică:
1 – înlăturarea greșelilor de conținut;
2 – reordonarea faptelor conform logicii;
3 – comprimarea paragrafelor lungi;
4 – materialele „kilometrice” vor fi „sparte” cu subtitluri (în ideea să lumineze
pagina, să creeze pauze de lectură);
5 – trimiteri la subsolul paginii (aceste note explicative vor fi culese cu literă de
corp mai mic, de regulă corp 6, și sunt lăsate fie după semnătura autorului, fie la sfârșitul
coloanei care încorporează numerotația acestora, fie în mijlocul textului, într-o casetă
pertinent marcată grafic);
6 – corectarea manuscrisului implică și stilizarea acestuia. Ținând seama de
acel optim de percepție al cititorului comun, secretarul de redacție trebuie să acorde o atenție
deosebită topicii și cantității de neologisme, arhaisme, regionalisme sau elemente de jargon.
Prezența masivă a acestora contribuie la sporirea gradului de non inteligibilitate a textului. De
asemenea, din text vor fi eliminate repetițiile, care nu au funcție stilistică și va fi „cenzurată”
cantitatea de metaforă. Limba textelor unei ediții trebuie să se conformeze normelor
gramaticale. (T. Arghezi: „ziarul este o școală de limbă pentru fiecare”).
Corectarea nu se poate face în afara unor intervenții pe manuscris, intervenții ce nu se
face întâmplător, ci pe baza unui cod. Semnele acestui cod trebuie să fie cunoscute atât de
corpul redacțional, cât și de cel tipografic.
e) Titrarea manuscriselor. Principalele funcții ale titlului sunt:
a) contactarea cititorului;
b) orientarea lecturii;
c) facilitatea accesului spre conținutul articolului.
f) Evidențierea (reliefarea) unor cuvinte, propoziții, fraze
Se realizează prin următoarele aplicații:
1. spațierea literelor;
2. folosirea duplexurilor (culegerea cu altă tăietură);
3. sublinierea cu o linie;;
4. culegerea textului pe un format mai mic;
5. marcarea cu o linie verticală pe toată înălțimea rândurilor.
B1.4. Elaborarea machetei
Verbul a pagina are două accepțiuni:
a) în sens tipografic;

15
 b) în sens redacțional.
În sens tipografic, înseamnă a orândui în suporturi de pagină (șifuri) elementele
imprimabile (texte și titluri, clișee, ornamente) și elemente neimprimabile (spații albe,
interlinii) în conformitate cu proiectul de pagină elaborat de secretarul de redacție.
În sens redacțional, o pagină înseamnă a schița un dublu plan de dispunere a producției
redacționale și anunțurilor publicitare: - pe pagină;
- în pagină.
Distribuirea textului pe pagină – se face în funcție de ierarhia paginilor, după criterii
care țin de:
a) importanța politică a evenimentelor;
b) tradiția națională a presei – o incursiune în istoria presei ne va releva faptul că pagina
a doua a fost destinată problemelor culturale;
c) formatul ziarului:
- revistă;
- tabloid;
- format mare.
d) stilul casei – se are în vedere predilecția cititorului pentru o anumită configurație a
ziarului.
Distribuția textelor în pagină se face pe baza punctelor haltă (de atracție maximă).
B1.5. Calibrarea și cotarea textelor și a fotografiilor
Calibrarea înseamnă alegerea unei variante dimensional-tipografice a textului sau
fotografiei, în funcție de spațiul rezervat în macheta paginii. Ea precede și condiționează
metamorfozarea manuscrisului dactilografiat și a ilustrației în suport material pentru
multiplicare. De ce este nevoie de calibrare?
1. De cele mai multe ori, litera de pe manuscris nu are aceeași mărime cu litera folosită
în culegerea manuală sau mecanică. Cu alte cuvinte, o pagină dactilografiată (31 rânduri x 65
semne) poate căpăta dimensiuni diferite, în funcție de corpul și grosimea literei tipografice și
de ecartamentul (formatul) coloanei.
2. Formatul ziarului (produsul dintre înălțimea și lățimea paginii) este fix.
3. Integrarea textelor și altor elemente structurale ale ziarului este subordonată unor
criterii redacționale, estetico-funcționale, de lizibilitate.
4. Pagina de ziar reunește diverse elemente, precum texte, ilustrații, publicitate și
albitură, acestea trebuie să coexisteîntre ele în folosul receptării. Un text, poate fi cules cu un
corp de literă mai mic, dar până la limita nonlizibilității. De asemenea textul poate fi

16
comprimat, dar până la pragul noninteligibilității. O fotografie poate fi micșorată sau poate
suporta un decupaj dar numai până la limita în care identitatea ei nu este compromisă.
Cotarea
Orice manuscris pregătit pentru tipar trebuie să respecte următoarele cerințe:
1. Textul să fie cules numai pe o singură față;
2. Filele să fie numerotate, indiferent de numărul de rânduri;
3. Sfârșitul textului să fie indicat printr-un semn specific;
4. Manuscrisul nu trebuie să aibă mai mult de 3 corecturi.
Indicații pe prima pagină de manuscris:
1. Titlul publicației;
2. Nr. total al filelor de manuscris;
3. Familia și corpul de literă pentru text și titlu;
4. Formatul coloanei;
5. Pagina în care își va găsi locul respectivul manuscris.
PRECIZĂRI
1. Rubrica fixă (permanentă) are câteva semnalmente de care trebuie să ținem seama la
fiecare ediție:
- același titlu;
- același loc în pagină;
- aceeași familie, corp și caracter de literă;
- aceeași grafică;
- același chenar;
- aceeași culoare;
- aceeași zi de apariție.
2. Albitura reprezintă absența elementului imprimabil. Are rol demarcator (între cuvinte
și între rânduri), dar și funcție estetică.
3. Între producția redacțională (articole + fotografii) și cea de publicitate (mică și mare
publicitate, reclame) trebuie să existe un echilibru optim: 60% text publicistic și 40% reclamă.
4. Punctele haltă într-o pagină sunt acele locuri unde ochiul cititorului „cade” de două
ori (bunăoară paginile impare 3, 5, 7, 9…).
5. Punctul mort al paginii este locul în care ochiul cititorului trece ușor peste un articol
(bunăoară, de jos, dreapta din paginile pare, 2, 4, 6, 8…).
6. Nu toate paginile au aceeași importanță. Există o ierarhizare:
locul 1 – paginile întâi și ultima;

17
 locul 2 – paginile de la mijlocul publicației;
locul 3 – paginile impare, 3, 5, 7, 9…;
locul 4 – paginile pare, 2, 4, 6, 8…
7. Macheta este un instrument de lucru în mâna secretarului de redacție, o hârtie format
A4 sau A3, în care se amplasează materialul redacțional și cel neredacțional (publicitatea).
Mai jos, reprezentarea grafică.

18
 C. BIBLIOGRAFIE
1.Mihai Coman, Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, Iaşi, Editura
Polirom, 1997, p. 46-54.
2.Peter Gross, Culegerea şi redactarea ştirilor, Timişoara, Editura de Vest, 1993, p. 93-99.
3.Philip Kotler, Gary Armstrong, John Saunders, Veronica Wong, Principiile marketingului,
Bucureşti, Editura Teora, 1998, p. 101-155; 697-723; 773-810.
4.Sorin Preda, Tehnici de redactare în presa scrisă, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 141-203.
5.Ilie Rad, Cum se scrie un text ştiinţific, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 31-199; 249-266.
6.Luminiţa Roşea, Producţia textului jurnalistic, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 49-100.
7.Luminiţa Roşea, Romina Surugiu, Producţia unei reviste. Strategii editoriale în presa
specializată, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007, p. 9-79.
8.Philippe Schuwer, Tratat practic de editare, Timişoara, Editura Amarcord, 1999, p. 213-
248; 423-498.
9.Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p. 173-216.
10. Thomas Woll, Manualul managerului de editură, Bucureşti, Editura Proedit, 2012, p. 19-
352.

D. EVALUARE
1. Realizați proiectul unei reviste de bibliotecă, pornind de la următoarele date tehnice:
- format A4;
- 8 pagini;
- cu pagini tematice și rubrici fixe/permanente.
2. Elaborați un articol-program pentru revista pe care o fondați (maxim jumătate de
pagină). Nu uitați să dați un titlu textului.
3. Redactați un editorial pe tema „Biblioteca viitorului” (așa cum o vedeți
Dumneavoastră), maxim o pagină.Nu uitați să dați un titlu textului.
4. Acordați un titlu corespunzător revistei pe care o fondați.

PRECIZARE
Termenul de predare: 15 mai 2020, pe adresa: ioandavidtm@gmail.com

19