Tema 1

ZIARUL - O CREAŢIE IMPORTANTA ÎN MEDIUL COMUNICAŢIONAL

Ziarele sunt rezultatul activităţii de imprimare a unor texte sau imagini pe

un suport material, cu scopul de a se realiza un anumit număr de exemplare,
care să fie apoi distribuite, spre disemninarea unor informaţii bine stabilite de
către editor.
Apariţia ziarelor se înscrie într-un proces complex de creaţie jurnalistică
şi producţie tipografică, prezentând caracteristici mediatice si culturale
specifice. Vorbim de posibilitatea tehnică a fluxului tipografic de a repeta în
mod identic imprimarea textelor sau imaginilor respective pe hârtie sau pe un
alt suport material, rezultând astfel mai multe exemplare identice.
De-a lungul timpului suportul principal care s-a impus, este cel mai
răspândit si a devenit simbolul activităţii de imprimare este hârtia.
La începutul apariţiei ziarelor, acestea au fost considerate cel mai
important mod de răspândire a informaţiilor, ideilor şi opiniilor, astfel încât au
devenit foarte importante pentru autorităţile politice şi administrative,
entităţile ştiinţifice şi educaţionale, cultele religioase etc.
„Presa scrisă", rămane un autentic şi important produs mediatic.
Produsele tipărite prezintă unele caracteristici, care, pe de o parte,
particularizează acest canal mediatic în raport cu celelalte menţionate (radio, tv,
net), iar pe de alta îi fixează anumite dependenţe sau autonomii. îi relevă
avantaje şi dezavantajele. Iată cele mai importante caracteristici:

Identitate între exemplarele aceleiaşi serii: ziarul ..X" dintr-o anumită zi

(sau o anume ediţie a zilei respective), are acelaşi conţinut, acelaşi
aranjament şi aceleaşi eventuale greşeli: această caracteristică este
urmarea procesului de imprimare a unei matrice originare pe toate
exemplarele.
Apartenenţa la „seria" respectivă este conferită de anumite repere bine
determinate: data apariţiei, tema în care se încadrează, un anumit areal
geografic etc. Cel puţin unul dintre aceste repere este obligatoriu precizat, de
regulă pe frontispiciu sau pe copertă, şi constituie principalul element de
identificare.
Independenţa în raport cu sursa productivă. Este o caracteristică foarte
importantă, care diferenţiază presa scrisă de presa electronică. După ce a
plecat din tipografie, fiecare ziar, fiecare revistă sau carte sunt independente
fata de sursa care le-a produs şi nu mai au nici o legătură cu aceasta pentru
a putea transmite informaţiile. Televizorul, radioul, internetul primit prin
intermediul calculatorului nu pot furniza informaţia decât în măsura şi atâta
timp cât sunt conectate direct la sursele de producere a informaţiei.

1
Mobilitate si integritate dependente de suportul de tipărire. Conţinutul
tipăriturii este la dispoziţia nostră doar prin existenţa fizică a suportului pe
care a fost tipărit, poate fi deplasat împreuna cu acesta şi îl pierdem odată cu
pierderea sau degradarea acestui suport.

Conceperea şi elaborarea ziarului este o acţiune care îşi propune, deliberat

- construcţia unei "realităţi informaţionale" particularizatoare, în raport cu
scopurile propuse şi programul stabilit, prin gestionarea. în mod specific şi în
nume propriu, a unui anumit mesaj.
Scopul propus, de obicei precizat în programul unui proiect publicistic, este
de a convinge sau, cum spunea George Călinescu, de a obliga mintea la
consimţire.
Ca produs mediatic, ziarul este o creaţie care:
- are originalitate de interpretare şi stil;
- are un impact cognitiv si emoţional;
- determină anumite atitudini civice, politice, morale;
- determină adeziune sau respingere a unor idei, opinii, programe sau
iniţiative de interes public.
Exista trei tipuri de realităţi, de care un proiect comunicaţional realist
trebuie să ţină seama:
a) realitatea de fapt ("obiectivă").
b) realitatea publicistică (preconizată si finalizată de echipa redacţională);
c) realitatea publicului (percepţia nemijlocită "a vieţii trăite").
Rezultă, în consecinţă, un concurs de realităţi, cărora proiectul si produsul
comunicational trebuie sa le găsească punctul de convergenta, plauzibil si
convingător, pentru a asigura acceptarea si succesul actului de informare si
comunicare, în speţă a publicaţiei respective.
Ziariştii trebuie sa manifeste corectitudine si onestitate în identificarea,
prelucrarea si publicarea faptelor de presă.
Cinstea profesională este criteriul esenţial de asigurare a credibilităţii si
prestigiului ziariştilor si ziarelor, ceea ce dă presei poziţia de a patra putere în
stat, cu mari resurse de echilibrare a deciziei politice, legislative, executive sau
judecătoreşti.
Aptitudinea ziariştilor de a retranscrie realitatea cât mai aproape de
substanţa ei veridica constituie regula elementara a profesiei.
Conţinutul lizibilităţii reprezintă grija de a asigura citirea tară dificultăţi a
textului, printr-o atenta utilizare a sintaxei, termenilor sau literei "tipografice",
precum si prin veridicitatea celor relatate, prin respectarea adevărului.
În ceea ce priveşte vizibilitatea, este vorba de ceea ce constructorii
ziarelor moderne numesc vizualizare - prin machetare si punerea în pagină - a
textelor, titlurilor si imaginilor rezultate din munca redacţionala. Arta relationarii
text-titlu-imagini, în structura unei pagini de ziar si în ansamblul ziarului,
sporeşte forţa de impact a mesajului. Formula grafică are, adesea, un rol
precumpănitor în atragerea cititorilor
Aceste aspecte vor constitui chiar conţinutul cursului pe care abia l-am
început.
2
 Tema 2

Logica înfiinţării unui ziar.

Principiile conceptului redacţional si grafic

De la gândul înfiinţării unui ziar până la momentul când el va putea fi găsit

în chioşcul de la colţul străzii este un drum lung, cu etape pline de obstacole, o
traiectorie cu etape obligatorii şi etape opţionale, îmbinarea dintre acestea
putând conduce la succesul sau la eşecul proiectului.
Doi remarcabili specialisti în materie, Louis Guery si Pierre Lebedel stabilesc
o relativ precisă traiectorie a conceperii şi elaborării concrete a ziarului. Mai exact,
este vorba de soluţionarea punctuală a unor operatiuni succesive, cum sunt:
- Pentru cine realizăm ziarul, cine ne vor fi cititorii?
- Ce vom spune în ziarul respectiv, pentru a fi agreat de cititori?”
- Cu cine vom realiza ziarul?”
La aceste griji se pot adauga şi altele:
- Criteriile de constituire a echipei redacţionale.
- Formula şi stilul de lucru al organismului de conducere.
- Comportamentul comunicaţional, profesional şi normativ.

Pentru cine realizăm ziarul? –stabilirea cât mai clară a “publicului tintă”, în
functie de obiectivele prestabilite ale proiectului.
Ziarul unei formaţiuni politice, de exemplu, ştie că partea cea mai mare a
cititorilor săi este alcătuită din membrii sau militanţii partidului;
ziarul unei comunităţi va avea drept cumpărători pe o parte dintre
cumpărătorii acelei comunităţi şi, uneori, oaspeţii acesteia;
dacă este vorba de ziarul unei corporaţii sau al unui lanţ de magazine de
poate miza pe salariaţii acelei corporaţii sau pe cumpărătorii din lanţul de
magazine, în cel de al doilea caz;
reviste de specialitate, dedicată, să spunem, învăţământului, caz în care
cititorii vor fi în majoritate profesori.
Fiecare dintre situaţiile de mai sus cere un mod diferit de acţiune în privinta
alegerii subiectelor, în maniera de a le trata, în forma de redactare: scriitura,
vocabularul, inclusiv în ce priveste prezentarea: titraj (titrare), ilustraţii, punere în
pagină etc. Concluzia autorilor citati mai devreme este că trebuie să se formuleze
răspunsuri clare la întrebări precum cele de mai sus, pentru că, în funcţie de
răspunsuri, se realizează de fiecare dată un ziar diferit.
Recomandabilă ar fi realizarea unuia sau două numere pilot, cu texte, titluri,
imagini reale. Aceste numere trebuie distribuite unor cititori avizaţi care, după
lectură, pot să-şi spună părerea şi să aducă idei pentru echipa managerială a
ziarului. Este obligatoriu să existe o evidenţă a celor ce primesc aceste numere
3
pilot să să se încerce aflarea părerii cât mai multora dintre ei.
“Colectarea” ideilor se poate face în două feluri. Prima ar fi a adiţionării
unor chestionare la ziarul de analizat şi solicitarea de a fi trimise, într-un anumit
interval de timp, către conducerea redacţiei. O a doua modalitate este aceea a
convocării unei întâlniri cu cititorii cărora li s-a trimis ziarul (ziarele) pilot, unde să
se facă dezbaterea tuturor problemelor de care este interesat managementul.

Ce vom spune în ziarul proiectat? – persoana sau persoanele care gândesc

la realizarea unui ziar fac acest lucru după ce consideră că ar avea ceva de spus.
Dar, atunci când proiectul este pregătit pentru a demara sunt mult mai multe
lucruri de stabilit şi de discutat. Cert este că mesajul de transmis trebuie să fie cât
mai limpede pentru iniţiatori, spre a putea fi limpede, mai apoi, pentru cititori.

Un ziar cu cine? – În sens obişnuit întrebarea “cu cine?” se referă la echipa

redacţională. Componenţa redacţiei si numărul componentilor echipei sunt
diferite, factorii cei mai importanţă în stabilirea acestora fiind periodicitatea si aria
de acoperire a ziarului.
Pentru un periodic, echipa redacţională poate fi formată doar din câtiva angajati
permanenţi (redactor sef, secretar de redactie, doua-trei persoane în redacţie sau
la corectură, eventual o secretară tehnică). În acest caz, publicaţia se realizează, în
principal, cu ziarişti-colaboratori, permanenţi sau ocazionali.
Colaboratorii permanenţi sunt pentru rubricile care au repetitivitate tematică, iar
colaboratorii nepermanenţi sunt pentru rubricile care urmăresc o idee cu
atingere a mai multor domenii.
În cazul unui cotidian de mare tiraj si/sau cu o acoperire teritorială mare,
echipa redactionala este mult mai numeroasă, putând ajunge chiar la sute de
angajaţi (redactori, corespondenţi, personal tehnic, economic-administrativ,
auxiliar).
În cazul conceperii şi elaborării unui ziar nou, oportună se consideră a fi
numirea în fruntea echipei a unui profesionist care stie cum să organizeze o
redacţie, cum să-i imprime o funcţionare operativă, cum să repartizeze obligaţiile
publicistice pe oameni, în raport de aptitudini, talent de investigare şi redactare,
utilizarea surselor de informare etc.
În cazul ziarelor cu vechime pe piată, problema nu mai este a constituirii, ci
a menţinerii anumitor standard, a completării echipei cu noi redactori. Problema
este de aderare deliberată, în perfectă cunoştinţă de cauză, la stilul de informare
şi comunicare al ziarului şi al echipei.
Un element important la debutul unui ziar este adoptarea stilului de lucru
al echipei de conducere. În general, redactiile sunt coordonate operativ de un
organism colectiv format dintr-un număr de trei până la şapte personae, cifra cea
4
mai des întânlită în practică fiind cinci. Denumirea organismului respectiv diferă
de la redactie la redactie: “Comitet director”, “Consiliu director”, “Comitet de
redactie” , “Colegiu de redacţie” şi altele. Acest organism, trebuie să aibă un şef,
care poate fi numit preşedinte, director general, redactor şef etc, dar nu
denumirea acestuia este important, ci rolul pe care îl are, puterea sau limitele de
competenţă acordate de patronat.
Ziariştii trebuie să îsi desfăşoare activitatea ţinând seama de orientarea
ideologică a editorilor sau a patronilor, dar şi de faptul că libertatea acestora este
limitată de imperativul absolut al corectitudinii în cazul stirilor si al onestitatii în
cazul opiniilor.
Informaţia nu este bunul personal al nimănui, de aceea organizaţiile care
se ocupa de difuzarea informaţiei nu trebuie să o trateze ca pe o marfă, ci ca pe
un drept fundamental al cetaţeanului de a o primi corectă.
Conceptul redacţional si grafic - reprezintă totalitatea principiilor etice,
estetice, utilitare si normative ale continuţurilor informative adoptate în scopul
asigurării apariţiei unei publicaţii.
Principiile etice reprezintă angajamentul moral şi de responsabilitate al echipei
de conducere şi a celei redacţionale în raporturile pe care le stabileşte cu
publicul în procesul de informare, aceasta poate fi regăsită sub numele unui
cod deontologic profesional. Normelor deontologice asumate le sunt asociate
un discurs publicistic propriu şi o serie de reguli de ordin tipografic care susţin
tipul de discurs adoptat. De exemplu, unui discurs publicistic sobru şi serios i se
asociază un anumit gen de titluri directe, clare, o anumită coloristică, sobră si
ea, precum şi imagini cu un pronunţat caracter oficial.
Principiile estetice vizează asigurarea identităţii publicaţiei respective în
totalitatea producţiei mediatice. Sunt avute în vedere calitatea hârtiei,
dimensiunile paginilor, elementele de paginare, gama coloristică a publicaţiei,
calitatea imprimării şi a lizbilitătii textului şi a imaginilor, toate acestea
contribuind la realizarea individualităţii si identităţii publicaţiei.
Principiile de utilitate sunt cele prin care se urmăreşte satisfacerea aşteptărilor
şi nevoilor publicului căruia îi este destinată publicaţia. Sunt avute în vedere
continuţurile informative propriu-zise oferite publicului şi modul în care sunt
structurate aceste conţinuturi pe pagini si în interiorul paginilor, astfel încât cel
care caută sau urmăreşte o anumită informaţie să o poată găsi fără efort.
Principiile normative sunt cele care asigură ca publicaţiile să respecte principii
dictate de norma genului căruia îi aparţin. Ziarele şi revistele, buletinele sau
alte publicaţii periodice respectă anumite elemente editoriale consacrate:
mărimea paginii, numărul de pagini, elementele de paginaţie, periodicitatea de
apariţie etc. Principiile de normative înscriu publicaţia într-un gen anume şi
într-o categorie de presă.
5
 Tema 3
Stabilirea organigramei si programului ziarului

Principalul instrument pentru organizarea activităţii într-o instituţie mass-

media este, ca şi în cazul altor tipuri de instituţii, organigrama. Aceasta cuprinde
întregul mod de organizare a activităţii, cu stabilirea locului organismelor de
conducere, a direcţiilor, compartimentelor, atelierelor etc, precum şi a relaţiilor
de subordonare sau de colaborare dintre acestea.

Organigrama unui ziar mic

Una dintre cele mai simple organigrame este cea aferentă unui periodic
săptămânal sau lunar, unde o parte din funcţiile de bază există, dar sunt, de
regulă, cu oameni mai puţini şi cu o paletă mai largă a atribuţiilor de serviciu
pentru fiecare salariat.
DIRECTOR

- Serviciul economico
REDACTOR SEF – administrativ
- Distribuţie
- Reprezentare

3 – 4 redactori + Secretar de redacţie Corectura

colaboratori

De cele mai multe ori directorul şi redactorul şef este una şi aceeaşi persoană.
Tot el este cel ce lucrează direct şi cu tipografia, împreună cu secretarul de
redacţie sau păstrează legătura cu principalii colaboratori.

Organigrama standard a unui ziar mijlociu

Poate fi încadrat aici un ziar judeţean sau regional, unde personalul este
ceva mai numeros, fără a ajunge totuşi la o schemă de personal prea încărcată.
Directorul asigură stabilirea liniilor strategice ale politicii editoriale, coordonatele
economico-financiare, canalele de distribuţie şi strategiile PR; redactorul şef
asigură îndeplinirea politicii editoriale, iar partea redacţională executivă este
preluată în cea mai mare parte de către secretarul de redacţie.
De obicei, redacţia este alcătuită din jurnalişti specializaţi pe diferite probleme
(politice, economice, sociale, culturale etc. Fotograful şi graficianul au un mare rol
6
în ţinuta grafică a ziarului, dar fotografiile sunt şi documentele care vin în sprijinul
constatărilor sau opiniilor jurnalistului. Machetarea este sugerată în cea mai mare
parte de secretarul de redacţie sau de redactorul şef – este asigurată de oameni
calificaţi în IT.

DIRECTOR

- Serviciul economico
– administrativ
- Distribuţie
- Reprezentare
REDACTOR SEF

Secretar de redacţie Imprimerie

Redactori Fotograf, grafician Machetatori

Sursa: L. Guery şi P. Lebedel, apud Dumitru Titus Popa

Organigrama marilor cotidiene

În cazul marilor cotidiene, organigrama este mult mai amplă, atât în ceea ce
priveşte numărul compartimentelor, cât şi ca număr de persoane implicate în
conceperea, elaborarea şi difuzarea ziarului.

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DIRECTOR

- Serviciul economico
– administrativ
- Distribuţie
- Reprezentare
REDACTOR SEF

Documentare Servicii redacţionale Secretariat de redacţie Servicii

tehnice

Politică Economie

7
 Externe
Cultură

Societate
Sport

Sursa: Christine Leteinturier, apud Dumitru Titus Popa

Tema 4
Formatul si paginarea ziarelor

Formatul ziarelor
Ziarul reprezintă produsul mediatic informativ editat de un grup de presă
a cărui frecventa de apariţie este zilnica (cu excepţia zilelor de sărbătoare) sau
care are cel puţin patru apariţii pe saptamna. Rolul ziarului este sa furnizeze
publicului informaţii de actualitate, despre evenimentele zilei anterioare (de
unde îi vine si numele: cronica a zilei) sau ale celei în curs si să anunţe
evenimente ce urmează sa se întâmple într-un interval de timp nu mai mare de
câteva zile.
Paginarea ziarelor
In mod curent, hârtia de ziar are o densitate de 60 g/mp, o culoare alb-
gălbuie (deşi uneori poate fi alb-roz). Densitatea hârtiei trebuie sa asigure două
condiţii: exemplarul unui ziar să fie destul de uşor, iar hârtia sa fie destul de
rezistenta si opacă, pentru a nu permite transparenta textului sau a imaginilor
de pe verso.
Ziarele sunt structurate pe pagini, întotdeauna în număr par, iar paginile
pot forma fascicule tematice în cuprinsul ziarului/tabloidului. Paginile ziarelor
nu sunt broşate, nici chiar daca formează fascicole. Uneori ziarul este însoţit de
unul sau mai multe suplimente de aceleaşi dimensiuni ca si pagina de baza sau
de dimensiuni diferite, de regula mai mici. Suplimentele pot fi broşate, mai ales
daca au dimensiuni apropiate de A4 sau A5.
Formatele clasice ale mărimii paginii de ziar, impuse de practica
jurnalistica si editoriala, sunt: formatul mare; formatul mediu; formatul mic.
Ele folosesc pagini apropiate dimensiunilor A2. Nu exista însă dimensiuni
standard pentru mărimea paginilor de ziar. Cum nu exista dimensiuni standard
pentru aceste formate, diferentele între ele fiind date de variaţii în lăţimea
paginii (de regula, de o coloana) sau lungimea acesteia (de regula, egala cu
lăţimea unei coloane), în diferite zone ele pot purta nume specifice: în spaţiul
mass-media germane ele se numesc format nordic, format renan, format
berlinez. Ziarele au drept trăsătura comuna si distinctiva faptul ca pentru a
ajunge la o dimensiune apropiata de A4 trebuie sa fie împăturite în patru.
Tabloidele sunt publicaţii care folosesc si ele trei formate: mare, mediu
si mic, dar variind în jurul dimensiunii standard A3 a paginii. Trăsătura comuna
si distinctiva a tabloidelor consta în faptul ca ele sunt îndoite o singura data, în
doua, pentru a ajunge la dimensiunea A4.
Reducerea paginii ziarelor si tabloidelor la dimensiunea A4 exprima
obişnuinţa cititorilor de a citi informaţii tipărite pe aceasta suprafaţa, dar si
8
faptul ca este suprafaţa maxima care poate fi urmărită eficient si cu privirea.
Motiv pentru care, o serie de reguli de aşezare în pagina vor tine cont de
aceasta reducţie dictata de practica lecturii.
Coloana paginii de ziar Coloana reprezintă modul standard de structurare a
informaţiilor în paginile ziarelor sau a tabloidelor, indiferent daca sunt
prezentate în forma de text dau în forma grafica.
Informaţiile transpuse în pagina publicaţiilor nu sunt tipărite pe întreaga
latime a oglinzii acesteia, deoarece rândul rezultat astfel ar fi mult prea lung si
ar crea dificultăţi la citire. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri, pagina este
împărţita în coloane. Ziarele si tabloidele îsi structurează oglinda paginii într-un
număr standard de 6 sau de 7 coloane, dar lăţimea acestora este diferita: între
5,5cm si 3,5cm.
Lăţimea coloanei determina în buna măsura viteza de lectura a textului si
stilistica acestuia. O coloana lata (de exemplu, de 5.5cm) impune un ritm de
lectura mai scăzut, dar permite folosirea unei sintaxe mai elaborate si a unui
lexic mai bogat, cu unităţi lexicale mai lungi. în cazul unei coloane înguste (de
exemplu, de 3cm) viteza de lectura creste foarte mult, dar aceasta reuşita se
face în detrimentul stilului textului, deoarece lăţimea mica a coloanei impune
folosirea unor unităţi lexicale scurte si a unei sintaxe relativ simple.
Numărul de 6 sau de 7 coloane reprezintă unitatea de suprafaţa cu care
se operează în organizarea oglinzii paginii. Pornind de la acest număr standard.
în funcţie de tipul de punere în pagina, coloanele pot fi unificate (de cele mai
multe ori în coloana dubla) sau reîmpartite (trei coloane standard se unifica,
după care se împart în doua coloane mai late)
Distanta dintre coloane poate fi alba (netiparita) sau poate fi marcata
printr-o linie trasata la mijlocul acesteia. în cazul delimitării prin linii a
coloanelor, lăţimea distantei standard dintre coloane nu se modifica. Ea va
delimita toate coloanele pe care le ocupa textul respectiv.
Textele din coloane pot fi încadrate prin linii grafice. în acest caz, textul
va fi distanţat fata de linia de cadru la o distanta egala cu jumătate din distanta
dintre rânduri, iar cadrul textului va avea aceea latime pe care o are coloana
paginii. Distanta dintre o coloana încadrata si o coloana neîncadrata este egala
cu distanta standard dintre colone.
Imaginile, pozele, graficele, caricaturile etc, ocupa, de regula, o
suprafaţa a cărei latime este data de lăţimea coloanelor. în condiţiile
tehnoredactării computerizate, suprafeţele imaginilor nu mai sunt atât de
dependente de lăţimea coloanelor, deoarece acestea se pot adapta mai uşor la
dimensiunile imaginii.
Aceste reguli de distanţare a coloanelor sunt necesare pentru a permite
o cât mai coerenta punere în pagina a informaţiilor, în principal sub raport
tipografic.
Punerea în pagină Aceasta tehnica are rolul de a ordona, de a grupa si de a
clarifica informaţiile furnizate cititorului. în acelaşi timp, asigura si o
reprezentare grafica plăcuta a paginii si menţine viu interesul cititorului pentru
articolele si materialele prezentate.
Pot fi identificate patru modalităţi de paginare: în scara, în rama, în
bloc, în module.

9
Paginarea în scara Reprezintă cea mai simpla modalitate de aranjare a textului
în pagina. Îsi are originea în modalitatea de aranjare pe doua coloane în pagina
a textului în primele cârti, care aveau un format apropiat de A4.
Si în prezent, unele cârti, mai ales cele religioase sau dictionarele, sunt
tipărite încă în doua coloane.
Caracteristica specifica acestei paginări consta în faptul ca textul umple
coloanele paginii în ordinea fireasca a lecturii. Acestui mod de paginare nu îi
sunt specifice imaginile, deoarece ele ar trebui sa fie foarte mici, de lăţimea
coloanei, asemenea dimensiunii titlurilor.
Dezavantaje: In primul rând, ordinea în care sunt plasate materialele nu
reflecta neapărat si ordine importantei lor, ci doar pe aceea a aşezării în
pagina.
Fiind dificil de ilustrat cu imagini, materialele de presa sunt prea puţin
atractive.
Modalitatea de lectura devine totuşi plictisitoare, chiar daca este
suficient de coerenta. în cotidiene adeseori o coloana de pe pagina este
rezervata paginării în scara, aici fiind grupate informaţii pe diferite criterii: ştiri
de ultima ora, informaţii tematice, informaţii suplimentare pentru o pagina
tematica etc.
Pentru publicaţiile publicitare sau pentru paginile de publicitate,
paginarea în scara reprezintă modalitatea predilecta de paginare, datorita
tipului de informaţii ce se publica aici si datorita simplităţii si eficientei acestei
metode. Spaţiul dintre coloane este de cele mai multe ori un spaţiu alb.
Paginarea în rama Titlulrile articolelor au nu doar o funcţie informativa prin
titrare, ci si una tipografica prin delimitarea pe care o fac între texte. Titlurile
ocupa întotdeauna un număr de coloane egal cu coloanele pe care este
distribuit textul articolului, care este prins astfel între titluri. în acest fel,
articolele pot ocupa una, doua, trei sau chiar patru coloane de lungimi diferite.
Avantajele acestui mod de paginare constau în aceea ca titlurile pot fi
mai lungi, articolelor li se pot ataşa supra-titluri sau sub-titluri, chiar şapouri.
Mai mult, prin mărimea caracterului titlurilor date materialelor este semnalata
importanta textului respectiv, având în vedere ca textul este tipărit cu acelaşi
caracter.
Principiul de baza al paginării în rama pretinde ca pagina sa nu fie
fracturata nici longitudinal, nici transversal. Reiese astfel ca pe orice coloana
trebuie sa existe un element de întrerupere. Prin paginarea în rama se evita
poziţionarea articolelor si titlurilor acestora la aceeaşi înălţime. În acest fel
articolele se îmbina si se întrepătrund menţinând treaza atenţia cititorului.
În general, daca textele nu sunt însoţite de imagini, delimitarea lor cu
ajutorul titlurilor se face fara dificultate. Dar o pagina de ziar fara nici o imagine
este prea puţin probabila. Plasarea imaginilor într-o paginare în rama se face cu
o oarecare dificultate si produce unele dezavantaje, deoarece nu se va putea
sesiza întotdeauna unde se termina textul ce o însoţeşte sau daca nu cumva
imaginea aparţine unui material alăturat, fapt ce va îngreuna lectura pentru
cititor. Iar daca imaginea nu este plasata exclusiv sub titlul căruia îi aparţine,
confuzia este asigurata pe deplin. Pentru a elimina astfel de neclarităţi, se
recomanda ca imaginile sa fie înconjurate din toate părţile de textul pe care-1
însoţesc sau sa fie plasate imediat după titlu. Având în vedere aceste dificultăţi,
paginarea în rama reprezintă o modalitate pe care conceptele editoriale o
ocolesc.

10
 Paginarea în bloc consta în faptul ca textul articolelor este distribuit pe
coloane de lungimi egale, formând dreptunghiuri în oglinda paginii, iar
imaginile care însoţesc textul se găsesc lânga acesta (stânga sau dreapta)
deasupra lui sau dedesubt. Materialele nu se mai îmbina, ci sunt aliniate unul
dupa/lânga altul.
Avantajul acestei metode este acela ca reuneşte de o maniera foarte
clara titlul materialului cu textul.
Dar dezavantajul major îl reprezintă imprecizia atribuirii imaginilor care
însoţesc textul, la care se adaugă faptul ca pot apărea fracturi longitudinale si
transversale pe suprafaţa paginii foarte des.
Paginarea în module conform acestui procedeu, imaginile sunt integrate
în interiorul masei de text, chiar daca fracturează lectura continua a acestuia.
Conform acestei tehnici de paginare, daca materialul tipografic ocupa mai
multe coloane, cei puţin una dintre ele va avea lungime diferita. Prin urmare,
se recurge si la modalităţi de delimitare grafica a spatiilor de separare dintre
diferite materiale jurnalistice.
Particularitatea acestei modalităţi de paginare consta în faptul ca
materialele pot fi delimitate si cu ajutorul unor linii, fie al liniilor de despărţire
dintre coloane, fie al liniilor care secţionează transversal coloanele pe care este
plasat materialul informativ. Aceste linii au lungimi egale cu suprafaţa pe care o
ocupa materialele respective. în rest sunt respectare regulile impuse de
paginarea în rama, dar separarea între materiale este mult mai clara,
orientarea cititorului pe pagina facandu-se mult mai uşor.
Tehnicile contemporane de redactare si paginare favorizează în mod
predilect aceasta modalitate de paginare, mai ales prin faptul ca ea permite
recurgerea la accentuări diverse ale titlurilor, la plasarea unor texte în casete,
la accentuarea prin culoare etc.
Oricare ar fi modalitatea de punere în pagina, ea va tine întotdeauna
cont de împărţirea în coloane a paginii, care reprezintă unitatea textuala de
baza de la care se pleacă în elaborarea si realizarea unei pagini.

Tema 5
Formatul si paginarea revistelor si buletinelor
Revistele reprezintă o subcategorie a publicaţiilor mediatice informative
al căror specific constă în aria tematică pe care o abordează, care e
întotdeauna mai restrânsă decât cea a cotidienelor.
Revistele sunt publicaţii specializate în anumite domenii: cultură,
politică, modă, divertisment, tehnică, ştiinţă, artă, teatru etc. Tot în categoria
revistelor intră şi acele publicaţii a căror tematică este actualitatea, dar în care
predomină analizele şi comentariile celor mai importante evenimente din
intervalul dintre apariţii.
Revistele de format mare sunt structurate pe fascicole tematice, în
funcţie de domeniul sau de specializarea publicaţiei respective. Frecvenţa de
apariţie a revistelor este saptamânala, lunară, trimestrială etc.
Aspectul grafic al revistelor este strâns legat de nivelul de dezvoltare al
tehnologiei tipografice si a celei de prelucrare a imaginii, deoarece revistele (în
special cele de format A4) sunt rezultatul unei anumite nevoi de consum
imaginal al receptorilor.
Buletinele sunt publicaţii mediatice informative al căror specific este dat
de evenimentul sau ocazia cu care apar. Frecvenţa buletinelor este aleatorie, cu
excepţia analelor, care au o frecvenţa de apariţie anuala.
11
 Paginarea revistelor
În ceea ce priveşte dimensiunile paginilor revistelor si buletinelor,
acestea variază în jurul mărimilor standard A3, A4 si A5. Cea mai folosită
dimensiune este A4. Dimensiunea A3 este rareori folosită pentru reviste, iar
dimensiunea A5 este mai degrabă specifică buletinelor si suplimentelor
revistelor sau ziarelor.
Hârtia care se foloseşte pentru tipărirea acestor publicaţii este diferită:
pentru cele în fonnat A3 se poate folosi hârtie de ziar, dar si hârtie cu densitate
mai mare, peste 80g/mp , sau chiar hârtie lucioasă; pentru revistele în fonnat
A4 cel mai adesea este folosita hârtia lucioasă.
Ca si ziarele, revistele se paginează în număr par de pagini, dar specificul
lor este că prima pagina (si ultima uneori) joaca rolul de copertă. Revistele în
format A5 sunt totdeauna capsate sau chiar broşate.

Coloana paginii de revistă

Principiul împărţirii pe coloane rămâne valabil, din raţiunile pe care le-am
discutat când am vorbit despre coloana de ziar, si în cazul revistelor si
buletinelor. Specific acestor publicaţii e faptul ca au un număr mai redus de
coloane decât paginile de ziar, pentru simplul motiv că şi paginile lor sunt mai
mici. În cazul revistelor de dimensiunea tabloidelor (A3), paginile acestora sunt
structurate pe 3 - 4 coloane, cu lâţime cuprinsă între 8cm şi 5,5cm. În mod
excepţional, unele reviste în format tabloid pot avea paginaţia structurată pe 6
coloane, de 4cm.
Revistele de dimensiuni A4 si buletinele au paginile structurate pe 2 - 3
coloane, cu lăţimile cuprinse între 6,5cm şi 4cm. Spatiile între coloane sunt de
0,5cm. Suplimentele revistelor sau ziarelor urmează, în funcţie de dimensiunea
paginilor, aceeaşi împărţire pe coloane în paginare. Reducerea numărului de
coloane, chiar si în cazul revistelor în format mare (tabloid) este posibilă,
deoarece tematica revistelor este mai restrânsă decât a ziarelor si nu pretind
lectura rapidă din partea cititorilor. Paginarea în coloane mai late este
necesară si pentru a permite exprimarea în termeni sau formule de
specialitate, care uneori sunt mai lungi si necesită un spaţiu tipografic mai
extins pentru a putea exprima unităţi sintactice mai mari.
Celelalte procedee jurnalistice – titrarea, ilustrarea etc, se executa
tinând cont tot de lăţimea coloanelor de pe pagină. Titlurile vor fi dimensionate
la lăţimea coloanelor, la fel si imaginile. Totuşi, în cazul imaginilor, apare si
posibilitatea ca acestea să ocupe chiar pagini întregi în cuprinsul unui articol.
Punerea în pagina a revistelor
Procedeele de paginare a revistelor si buletinelor nu diferă mult de cea a
ziarelor. Paginilor A3 li se aplică cel mai adesea procedeul de paginare în modul
sau în ramă, ambele functionând foarte bine, mai ales pentru faptul că numărul
materialelor de pe o pagină este mult mai redus decât în cazul ziarelor. Pentru
revistele în format mic (A4, A5) procedeul paginării în scara este foarte potrivit,
datorită faptului că articolele si materialele jurnalistice publicate în acestea se
întind pe mai multe pagini.
Paginarea caleidoscopică
Acest model al paginării este unul foarte simplu, în care toate materialele
tipografice sunt tratate ca având aceeaşi importanţă în raport cu domeniul sau
tematica pe care o acoperă revista. Nu există articole de importanţă specială
pentru apariţia respectivă sau materiale care trebuie sa fie scoase în evidenţă.
Prin urmare, toate paginile vor fi distribuite relativ egal cu materiale jurnalistice
12
de aceeaşi importanţă. Astfel de publicaţii sunt magazinele multitematice, ele
se prezintă ca nişte colecţii aproape neordonate de informaţii, sub forma
articolelor, a căror plasare pe pagină nu are prea mare importanţă.
Astfel de publicaţii nu prezintă un interes deosebit din punctul de vedere
al paginării, dar acest mic handicap poate fi salvat de conţinutul articolelor,
ceea ce le poate face căutate de către cititorii specializaţi. Tot de un asemenea
tratament se bucură revistele care apar în urma anumitor simpozioane sau
reuniuni ştiinţifice de această categorie, unde articolele sunt într-o succesiune
nelegată de valoarea articolului. E drept că uneori primele pagini sunt ocupate
de articolele personalităţilor în domeniu, dar nu de puţine ori este ales criteriul
alfabetic.
Paginarea după curba interesului maxim
Potrivit acestui model de paginare, numit şi convex, distribuţia
conţinutului se face gradat, astfel încât cele mai importante materiale
jurnalistice sunt aşezate la mijlocul publicaţiei, iar la începutul si la sfârsitul
acesteia sunt plasate materialele mai puţin importante. Modelul este potrivit
pentru revistele care grupează materialele importante pe o anumită tematică si
constituie cu acestea un dosar pentru fiecare apariţie. Tema centrală a apariţiei
o va reprezenta tema dosarului şi în jurul ei se vor grupa si se vor selecta si
celelalte materiale jurnalistice.
Modelul este folosit atât de revistele paginate în format A3 cât si de
revistele paginate în format A4. Structura aceasta nu este condiţionată decât de
existenţa unui program tematic pentru dosarul fiecărui număr. Ea permite
plasarea si găsirea rapidă a informaţiilor si analizelor curente, precum si
folosirea dosarului tematic ca o secţiune de studiu. În acest fel se realizează si
un echilibru între exigentele jurnalistice si cele ale genului cultural, ştiinţific sau
de alt domeniu ale publicaţiei.
Paginarea în fascicole
Paginarea în fascicole permite gruparea informaţiilor din diferite domenii
de interes pe care le abordează revista, în secţiuni separate si independente.
Revistele care abordează o astfel de paginare se arată interesate de un număr
relativ redus de domenii (cinci, sase, şapte). Fiecare secţiune este tratată
separat, ca prezentând o unitate jurnalistica distinctă. Ceea ce le uneşte este
conceptul grafic, care nu diferă decât în anumite nuanţări faţă de conceptul
editorial de bază. Acest tip de paginare oferă simultan şi claritate şi varietate.
Fiecare secţiune va avea un articol de fond specific, uneori constitundu-se într-
un minidosar. De asemenea, fiecare secţiune are un număr par de pagini, dar
nu este obligatoriu sa fie si un număr egal de pagini între secţiuni.
Modelul este întâlnit la publicaţiile cu pretenţii medii, multitematice, care
caută să satisfacă la un nivel destul de ridicat interesele unei game mai largi de
cititori.

13
 Tema 6

Elemente de logică a distribuirii textelor si imaginilor pe pagini

Macheta urmează structurarea pe pagini si rubrici a ziarului. în multe

cazuri, cotidianele si periodicele stabilesc o precisa repartizare “pe pagini” a
evenimentelor, faptelor, opiniilor, în functie de natura lor (politice, economice,
sociale etc.). Multe persoane cumpara ziarul numai pentru una dintre sectiuni:
cea financiara/bursa/curs valutar; cea politică etc., iar la celelalte sectiuni adesea
renunta, aruncându-le la cos.
Mărimea unui ziar – numar de pagini – depinde de puterea sa financiară,
de nivelul de dezvoltare si capacitatea de cumparare. “Cel mai masiv numar al
unui ziar a fost editia de duminica, 17 octombrie 1965, a ziarului “New York
Times”. Un exemplar cântarea 3,40 kg, avea 15 sectiuni, cu un numar total de 946
pagini, incluzând aproximativ 1.200.000 rânduri pentru publicitate.
Dimensiunile cele mai mari folosite vreodata pentru o pagina de ziar au fost
de 130 x 89 cm ale ziarului “The Constellation”, tiparit în 1859 de George Roberts,
cu prilejul sarbatorii zilei de 4 iulie (ziua nationala a SUA).
Format – în limbajul gazetaresc obisnuit desemneaza doua dimensiuni:
“format mare si tabloid”.
Formatul se referă la dimensiunile si la structurarea ziarului pe coloane,
rubrici si “pagini tematice”. în condiţiile tehnologice moderne, dimensiunile sunt
orientative, iar în multe pagini exista mai putine sau mai multe coloane, în functie
de formatul textelor, fotografiilor, publicitatii etc.
Între domeniile cărora, de obicei, li se acordă pagini seprate sunt: politic,
economic, finanţe-bănci-afaceri, societate, cultură, sport, viaţa internaţională.
Pot fi şi rubrici de stiri complementare tematicii/domeniului comentat în
pagină, tot aşa cum pot fi si “rubrici de autor”, “tableta” sau “comentariul zilei”, în
care prevalent este stilul personal; dar si rubrici ca “la închiderea editiei”, “ultima
ora” etc.

Machetarea paginii întîi a ziarelor

“Pagina întîi” este considerata oglinda comunicatională a ziarului. În
sedintele de macheta, din dimineata prezilei de aparitie, pagina întîi se discuta
separat. Se dezbat principalele subiecte ale zilei: faptele, evenimentele, opiniile
considerate cele mai importante, din punctul de vedere al echipei redactionale;
concomitant, se discută partea de grafică: titrarea sugestiva, expresivă, cu
puternic impact la public; scriitura fluenta, concisă, exactă; un mesaj clar, coerent;
imaginile care sa completeze sau care sa fie, prin ele însele, evenimente definitorii
pentru intentia informationala a zilei respective.
14
 În functie de optiunea redactionala (orientare, stil, “punere în pagina” etc.),
pagina întîi poate fi:
- predominant comentativa-informativa (ex. “Adevarul”, “România libera”);
- predominant infomativa-comentativa (ex. “Evenimentul zilei”, “National”);
- pagina vitrina (ex. “Jurnalul national”, “Libertatea”; pagina vitrina tipică,
practic fară nici un text informativ sau comentativ este a saptamânalului “Formula
AS”, cu o fotografie de mari dimensiuni, însotita de titluri si imagini care trimit la
paginile si textele din interiorul revistei).
Texte concise, lizibile, cu interpretari si mesaje accesibile, culese cu un corp
de litera mai mare (corp 10; 12), cu supratitluri, titluri si subtitluri care sa
sporeasca sensul si continutul informatiilor, comentariilor, sintezelor.
Pagina întâi, susţine un cercetător, poate fi asemanată, pastrând diferentele
specifice, cu un ecran evenimential, ramas pe stop cadru şi aceasta pare să fie
solutia pentru marile cotidiene comentativ-informative.
Este singura pagina pe care cititorul cumpărător o vede înainte de a o citi
atunci când se hotărăşte sa intre în posesia publicaţiei. Trebuie să avem în
vedere şi importanta funcţie de marketing şi economică pe care prima pagina
o presupune.
Dacă la marile cotidiane subiectele de primă pagină se stabilesc în şedinţa
de redacţie, la ziarele mai mici macheta primei pagini se realizează împreuna cu
redactorul-sef, care stabileşte ce materiale sunt importante pentru a fi plasate
pe aceasta, iar în funcţie de orientarea editoriala sau de contextul evenimential
si alte pagini pot fi machetate împreuna cu redactorul-sef sau cu redactorii
responsabili pe anumite domenii.
Elementul specific si definitoriu al primei pagini este dat de faptul ca aici
va fi plasat întotdeauna numele publicaţiei.
În spaţiul rezervat numelui publicaţiei se vor tipări si informaţiile
referitoare la: numărul apariţiei, seria, ediţia, anul de apariţie, data de apariţie,
preţul, anul fondării si adesea un logo; aceste elemente sunt fixe,
particularităţile lor fiind stabilite prin conceptul redacţional si grafic; grija
secretariatului si a corecturii este să urmărească modificarea datelor variabile
din aceasta secţiune.
Pe prima pagina un singur titlul va avea caracterele cele mai mari (pot fi
chiar mai mari decât cele ale numelui publicaţiei) si va titra cea mai
importantă ştire sau eveniment al zilei, din perspectiva publicaţiei.
Cotidienele de format mare plasează pe prima pagina articolele
importante sau de ultima oră ale zilei în întregime, continuările în alte pagini
sunt mai degrabă excepţia de la regulă, în timp ce cotidienele de format
tabloid plasează pe prima pagina cel mult un articol întreg si deschid aici multe
alte articole care isi au continuarea în paginile de interior ale publicaţiei (acest
15
mod de machetare se numeşte „pagina vitrina” deoarece publicaţia arata în
prima pagina cât mai multe dintre materialele pe care le deţine.
Sumarele publicaţiilor plasate pe prima pagina reprezintă altceva decât
materialele al căror început este plasat pe prima pagina; în cazul sumarelor
apare doar titlul si indicaţia de pagina, pe când în cazul articolelor începute pe
prima pagina, alături de titlu apare si text care conţine informaţii consistente
din cuprinsul acestuia; chiar si tabloidele plasează pe prima pagina un sumar
al publicaţiei; cel mai adesea sumarele se plasează deasupra liniei de pliere a
publicaţiei.
Tot pe prima pagină se plasează o serie de ştiri de actualitate
imediată, de regulă într-o coloana marginală.
Editorialul îsi găseşte cel mai adesea locul pe prima pagină; este plasat de
regula în partea superioara a paginii, sub spaţiul rezervat numelui publicaţiei
si, foarte adesea, în partea stânga a oglinzii paginii, astfel încât atunci când
ziarul este împăturit, editorialul sa apară pe suprafaţa rămasa accesibila; cu
toate acestea, pot exista si alte opţiuni în ceea ce priveşte poziţia editorialului
în pagina (chir si în dreapta jos sau pe paginile doi, trei), după cum este decis
prin conceptul redacţional si grafic.
Unele informaţii de utilitate (curs valutar, meteo ctc.) pot fi plasate pe
prima pagina; prima pagina acorda din ce în ce un spaţiu semnificativ
imaginii, iar în cazul tabloidelor imaginile pot ocupa un spaţiu mai mare decât
textul.
Apelul la culoare este mai rezervat în cazul cotidienelor de format
mare, dar mai generos în cazul tabloidelor; astfel încât prima pagina a
tabloidelor devine foarte dinamică, si înţesată cu multe frânturi de informaţii;
fascicola locală (sau regională) a cotidienelor naţionale (sau regionale) va
începe cu prima pagina machetata după aceleaşi reguli de paginare
aplicabile primei pagini a publicaţiei; cu toate acestea, conceptul editorial
al „ziarului în ziar” nu va folosi aceleaşi caracteristici tehnice si aceleaşi
elemente ca în pagina de titlu a publicaţiei de bază;

Machetarea primei pagini a revistelor

Prima pagina a revistelor îndeplineşte aceleaşi funcţii ca ale oricărei
publicaţii, fiind destinata asigurării identificării si recunoaşterii publicaţiei
respective.
Numele publicaţiei este tehnoredactat în conformitate cu specificaţiile
conceptului redacţional si grafic, fiind plasat în partea superioara a paginii, unde
ocupa, de regulă, o suprafaţa echivalentă cu 1/8 din suprafaţa paginii.
În spaţiul rezervat numelui revistei vor apărea, ca şi în cazul ziarului:
numărul apariţiei, seria, ediţia, anul de apariţie, data de apariţie, preţul, anul
16
fondării si o expresie de caracterizare generala a publicaţiei (mai ales daca
numele publicaţiei nu face prin el însuşi referire la domeniul acoperit de
publicaţia respectiva); aceste elemente sunt fixe, particularităţile lor fiind
stabilite prin conceptul redacţional si grafic; secretariatul de redacţie si
corectura urmăresc modificarea datelor variabile din aceasta secţiune.
Spre deosebire de cotidiene, prima pagina a revistelor este ocupată pe
toata suprafaţa oglinzii paginii de o imagine mare, sugestivă pentru conţinutul
jurnalistic al numărului respectiv, indiferent daca e vorba despre reviste în
format tabloid sau despre reviste în format A4; prin această caracteristică a
primei pagini a revistelor se încearcă apropierea de ideea de coperta.
Pe prima pagina a revistelor se plasează un „cover story”, care ilustrează
fie tema dosarului ediţiei, fie tema centrală a articolelor si materialelor
publicate în numărul respectiv (de regula grupate în jurul unei eveniment major
petrecut în perioada dintre apariţii, fie materialul de rezistenta al numărului
respectiv).
Chiar daca funcţionează ca o coperta, pe prima pagina a revistelor mai
poate fi plasat sumarul restrâns al publicaţiei, cu titluri si indicaţie de pagină.
În cazul în care revista este concepută pe fascicole, fiecare fascicul va
avea prima pagină machetata după regulile impuse prin conceptul tipografic;
dar fiecare primă pagină va purta marca poziţiei sale si a tematicii fascicolului.

Machetarea paginilor de interior

Paginile din interiorul cotidienelor sunt atribuite diferitelor domenii pe
care le acoperă publicaţia respectiva: opinii, social, politic, economic, finanţe,
sport, cultura, divertisment etc. Paginile vor respecta elementele de colon-titlu,
numerotaţie, titrare, stabilite prin conceptul tipografic.
se va urmări ca titlurile unor articole alăturate sa nu înceapă la aceeaşi
înălţime a paginii si sa nu fie de aceeaşi mărime; acestea vor avea în mod
obligatoriu caractere diferite si mărimi diferite ale caracterelor; sau ataşarea
unuia dintre materialele un supratitiu, care va produce o coborâre a liniei de
baza a titlului; la aranjarea în pagina a intertitlurilor acestea nu vor fi plasate la
aceeaşi înălţime în coloane alăturate; se va evita crearea de suprafeţe mari de
text sau de suprafeţe în care textul este distribuit în acelaşi fel, pentru a evita
monotonia.
Nu se distribuie imaginile simetric pe pagina si nici la marginea paginii;
două articole paginate la fel nu se distribuie alăturat pe aceeaşi pagina (de
exemplu, două texte în chenar).
Toate textele amplasate pe pagina trebuie să aibă titlu, chiar daca
reprezintă continuări sau anticipări ale unor articole mai mari.
Începutul textului articolului sa fie plasat cât mai aproape de titlu si să
17
nu fie despărţit de acesta de ilustraţii.
Se va evita fracturarea longitudinala sau transversala a paginii, cu
excepţia situaţiilor în care materialele aşezate în pagina respectiva necesită
delimitarea prin tematica sau genul de căruia îi aparţin. Nu se vor pagina identic
doua pagini alăturate.
Ştirile care acoperă aceeaşi arie tematică pot fi grupate si plasate
distinct pe pagină, fie într-o coloană, fie în casete.
Pagina de opinii si corespondenta este specifica mai degrabă revistelor,
dar pot fi prezente si în cotidiene, mai ales în cele de cu acoperire naţionala si
prestigiu recunoscut, este recomandabil ca ea sa fie completata de o
caricatura, de un portret etc.
Materialele jurnalistice publicitare vor purta în mod obligatoriu marca
publicităţii; materialele de publicitate pot fi amplasate în pagini întregi separate
sau pot fi distribuite în pagini diferite (conteaza contractele de publicitate).
În paginile de interior mai pot fi plasate în rubrici diferite informaţii
utile: agenda manifestărilor publice, a manifestărilor culturale, teatrale, a
cinematografelor, telefoane de urgenta sau adrese de interes public; pentru
marcarea grupelor de informaţii vor fi folosite vignete si alte modalităţi de
accentuare a texului jurnalistic.
În pagina sau paginile economice e recomandabil ca datele sa fie
prezentate sub forma de tabele si grafice, uşor de interpretat si care nu ocupa
un spaţiu tipografic mare.

Machetarea ultimei pagini

În ordinea importantei, ultima pagina ocupa locul al doilea, după prima.
Funcţiile ei jurnalistice nu sunt identice cu ale primei pagini, deoarece ultima
pagina nu are întotdeauna si rolul de coperta. Ea are o structura relativ fixa, un
conţinut de actualitate imediata si cu un grad mare de interes. De regulă,
informaţiile si ştirile inedite, din zone si regiuni îndepărtate îsi găsesc locul pe
ultima pagina. Cotidienele de format mare alocă aceasta pagină fie actualităţii
internaţionale.
Uneori, pe ultima pagina îsi găseşte locul un comentariu sau un material
de opinie care polemizează cu ideile din editorial sau care prezintă o
perspectiva mai puţin obişnuită asupra unor evenimente de interes major
tratate în publicaţie.
În machetarea revistelor, ultima pagina nu mai este rezervata imaginii, ci
este o pagina obişnuita. Materialele susţin sugestiile imagistice din pagina de
titlu. Regulile de machetare prezentate pentru celelalte pagini sunt valabile si
în cazul acesteia. Toate aceste reguli constituie o sectiune decisivă a proiectului
communicational, a viabilitatii si succesului ziarului proiectat si realizat.
18
 Tema 7
Tehnoredactarea materialelor publicistice

Definirea tehnoredactării
La tehnoredactare, textele primesc indicaţiile de format ale caracterelor si
dimensiunilor de coloana în care vor apărea în pagina. Asupra textului si titlului
materialelor jurnalistice se intervine în faza de tehnoredactare numai cu
acordul autorului si fara să se aducă modificări ideilor exprimate, numai dacă
sunt impuse de spaţiul pentru aşezarea în pagina.
Tot la tehnoredactare se asamblează si ilustraţiile sau alte elemente care
însoţesc textul jurnalistic al unui articol. tehnoredactorii sunt cei care rezolvă
nevoile de ilustrare ale unui material, mai ales atunci când este vorba despre
grafice, scheme, diagrame, vignete sau crearea unor caractere artistice.
Fotografia trebuie să joace rolul de material complementar şi ea este cea
care argumentează, probează, ilustrează, informează etc. Fotografiile pot fi
originale, decupaje dintr-o imagine originală sau colaje din mai multe imagini.
La secretariatul de redacţie se prelucrează toate informaţiile în forma
necesară pentru realizarea machetelor paginii. în funcţie de conţinutul lor, vor fi
prelucrate cu editoare specifice: de text, de imagine, de grafică, de publicaţii.
Programele de editare pot fi generale, dar si special produse pentru instituţia
respectiva de presă.

Tehnoredactarea titlurilor
Titlurile reprezintă informaţia esenţializată şi dau o notă despre calitatea
informaţiilor din articolul respectiv. Se urmăreşte să existe o unitate stilistică a
tuturor titlurilor dintr-o publicaţie, conforma cu conceptul editorial.
Se recomandă a se tine cont de următoarele reguli:
- Titlurile articolelor vor avea cel mai mare corp de literă folosit în
materialul jurnalistic pe care îl titrează;
- Este recomandabil să fie folosite caractere diferite fata de caracterul
corpului de text;
- Nu se recomandă folosirea (decât justificată expres de conţinutul
anumitor articole) unor caractere caligrafice sau artistice);
- Daca titlul este plasat la începutul articolului, e de dorit ca el sa acopere
toate coloanele pe care se va desfăşura materialul publicistic;

19
 - Daca este plasat în interiorul articolului (titlul /îngropat), atunci el va
plasat pe mijlocul axei verticale a suprafeţei pe care o ocupă corpul textului,
deasupra axei orizontale;
Titlurile pot fi tehnoredactate pe unul sau două rânduri, trei rânduri doar
în situaţii cu totul excepţionale.

Tehnoredactarea supratitlurilor
Se foloseşte un corp de literă diferit de al corpului de text, care poate fi
identic sau apropiat de cel al titlului. Supratitlul este subordonat titlului, având
rolul de a-1 explicita. Locul supratitlului este întotdeauna deasupra titlului.
Literele sunt mai mici decât cele ale ti t l u l u i , dar mai mari decât cele ale
corpului textului.
Supratitlurile pot fi delimitate printr-o linie faţă de ti tlu.

Tehnoredactarea subtitlurilor
Subtitlu este supraordinat textului, el referindu-se la ceea ce se spune în
text, nu în titlu. Şi el se tehnoredactează folosind un corp de literă diferit de al
corpului de text, apropiat de cel al titlului sau supratitlului. Nu sunt permise
elemente de accentuare, dar sunt uneori utile elemente de evidenţiere a
ideilor, precum „bumbii”.
Locul subtitlului este dedesubtul titlului, deasupra textului. Şi el va avea
caractere mai mici decât cele ale titlului, dar pot fi egale cu cele ale supratitlului.
Subtitlul se tehnoredactează pe unul sau doua rânduri, de aceeaşi lătime a
coloanei cu cea a titlului şi poate fi delimitat cu o linie fata de ti tlu sau faţă de
text.
Sunt foarte rare situaţiile când se recurge atât la supratitlu cât şi la subtitlu,
urmărindu-se ca prin ansamblul supratitlu-titlu-subtitlu să fie dată suficientă
informaţie clarificatoare, dar aceasta să nu devină supralicitată, în defavoarea
textului.

Tehnoredactarea intertitlurilor
I n t e r ti t l u r i l e s e f o l o s e s c atunci când materialul cuprinde idei
importante sau teme de ale subiectului care merita evidenţiate, sau când
corpul textului este foarte lung si nu cuprinde imagini.
Intertitlurile se tehnoredactează foarte apropiat de corpul textului. De
obicei,se foloseşte acelaşi corp de literă ca si corpul de text, alternâdu-se stilul
caracterului. Sunt de preferat intertitlurile pe un singur rând în coloana
respectivă, dar nu-i obligatoriu acest lucru.

Corpul de text
20
 Caracterul corpului de text constituie unul dintre elementele importante
ale conceptului redacţional si grafic al publicaţiei. El este identic pentru toate
apariţiile si pentru toate paginile. Se folosesc de regulă caractere drepte, iar
accentuările din interiorul textului se fac prin aldine sau prin cursive.
Pentru anumite articole sau rubrici se poate şi invers, adică se pot folosi
stilurile cursiv sau aldin, iar accentuările din interiorul textului se vor face în
caractere drepte.

Şapoul şi tehnoredactarea sa
Şapoul este un element textual al materialelor jurnalistice, al cărui specific
constă în rezumarea ideilor articolului. Este deosebit de util pentru explicitări,
dar poate conduce la pierderea interesului cititorului de a parcurge tot
articolul. În raport cu textul, el va ocupa aproximativ 10% din suprafaţa
acestuia.
El va fi plasat imediat după ti tlu.Corpul de text al sapoului va avea un
aspect diferit faţă de cel al corpului de text de bază, dar nu neapărat mai
mare; poate avea o dimensiune mai mica decât cea a corpului de baza. Va fi
aldin sau cursiv şi se culege pe o lăţime de coloana diferită de cea a coloanei
pe care este redat textul de bază.
Şapoul poate fi plasat pe o coloană, dar, dacă este mai lung, va fi redat pe
două sau mai multe coloane, de lăţime diferită faţă de cea a coloanei textului
de baza.

Tehnoredactarea principalelor materiale jurnalistice

Ştirea
Formatul de tehnoredactare al ştirii se referă la cea mai concentrată
formulare a unei informaţii, este formatul de baza al publicaţiei. Se consideră
că este formatul de la care se pleacă în tehnoredactarea celorlalte materiale.
Ştirile vor avea corpul de litera standard şi cel mai mic titlu standard. Ş tirile nu
au nevoie de mai mult decât titlu si corpul de text, fără supratitluri sau
subtitluri, intertitluri sau sapouri. Foarte rar sunt însoţite de ilustraţii, iar dacă
au ilustraţii, acestea vor respecta formatul de coloană în care este redactată
ştirea. Ştirile pot apărea nesemnate sau semnate cu iniţiale.

Relatarea
Relatările sunt ştiri ceva mai dezvoltate, prin care reporterii participanţi
la anumite evenimente relatează despre acestea. Ocupă o suprafaţa tipografică
mai mare decât în cazul ştirii.
Din punctul de vedere al tehnoredactarii, la această categorie intră şi
21
rubricile permanente sau cronicile.
În acest caz, titlul de rubrică reprezintă un element fix al conceptului
redacţional si grafic.
Relatările pot avea supratitluri sau subtitluri. Corpul de text în care sunt
redate este cel de bază. Relatările pot fi însoţite de o imagine care va ocupa o
suprafaţă mai mică decât textul relatării.
Titlul rubricii trebuie să fie cât mai scurt şi foarte sugestiv. De multe ori
rubrica este marcată printr-o casetă, care include şi titlul. Titlul rubricii sau al
cronicii este cules în mod constant cu acelaşi tip de caractere, care, în raport
cu domeniul rubricii, poate fi clasic, caligrafic, artistic sau unul dedicat.
Mărimea caracterului va ţine cont de suprafaţa pe care o ocupă rubrica.
Titlurile trebuie sa fie scurte, de regula aşezate pe un rând.

Reportajul
Reportajele sunt genuri jurnalistice care au un impact mare asupra
cititorilor. Uneori sunt materiale care se apropie de literatură şi cer o mai
atentă tehnoredactare.
Titlul reportajelor se culege cu cele mai mari litere de pe pagină, pentru a
atrage atenţia. Acesta poate fi plasat si pe fundalul unei imagini care ilustrează
reportajul. Reportajul poate avea supratitlu sau subtitlu dar cere obligatoriu
intertitluri. În mod obligatoriu reportajul va fi însoţit de imagini. În imagini
poate să apară si autorul reportajului, ceea ce dă un mai puternic impact
asupra cititorului. Şapoul poate fi într-o casetă şi pot exista mai multe casete,
cu idei sau elemente statistice. Semnătura poate fi la începutul reportajului.

Ancheta
Anchetele sunt piese de rezistenţă ale unei publicaţii. Prin ele se
investighează şi se clarifică evenimente de mare interes. Anchetele ocupă
suprafeţe tipografice mari, iar titlurile lor sunt redate cu cele mai mari
caractere de pe pagină. Li se pot asocia supratitluri sau subtitluri si, ca şi la
reportaj, în mod obligatoriu. Şapourile rezumă datele cunoscute deja despre o
situaţie, spre a da coerenţă aspectelor nou introduse de jurnalist.
Imaginile sunt necesare pentru a ilustra obiectivele pe care se
centrează ancheta. Acestea pot fi fotografii sau diverse tipuri de probe:
înscrisuri, documente etc. Se folosesc mult citatele sau declaraţiile, pentru
argumentare, iar acestea vor fi redate accentuat (aldin, cursiv etc). cu
precizarea autorului sau a sursei. Ancheta va fi semnată în mod obligatoriu de
autorii ei sau va fi asumata de instituţia de presă prin semnarea materialului
cu numele publicaţiei.

22
Interviul
Interviul trebuie să pună în evidenţă obiectivele dialogului şi persoana
intervievată. Pentru a atinge aceste scopuri, câteva recomandări tehnografice
pot fi enumerate:
- titlul interviului e preferabil sa fie un citat scurt, sugestiv al intervievatului;
- interviul poate avea supratitlu si subtitlu, iar daca este un interviu lung,
acesta va fi fragmentat cu intertitluri adecvate;
- în sapou se poate face o scurtă prezentare a persoanei intervievate;
- corpul de text va folosi o variaţie a tipului de caracter, pentru a pune în
evidenta replicile intervievatului si ale jurnalistului intervievator;
- replicile din timpul discuţiei vor fi introduse prin linii de dialog;
- interviul e bine să fie însoţit de o imagine a persoanei intervievate;
- în cazul interviului-anchetă (interviului-multiplu), nu mai sunt necesare
şapouri cu datele participanţilor, folosindu-se precizarea numelui si a
calităţii participanţilor; numele sau iniţialele lor vor apărea la fiecare
intervenţie;
- interviurile-ancheta pot începe cu un şapou în care se justifică interesul
pentru tema interviului-anchetă;
- autorul interviului se semnează;

Portretul
Reprezintă genul jurnalistic prin care i se realizează unei persoane un
portret cu o ocazie deosebită. Pentru conturarea unui portret fiecare
intervenţie trebuie sa fie marcata cu numele sursei. Intervenţiile vor fi redate în
citat, culese cu acelaşi corp de literă, de preferat cursivul.
Textul poate fi însoţie de imagini sau cel puţin de o imagine-portret a
protagonistului.

Articolele de fapt divers

Faptele diverse fiind articole de interes mai larg, vor fi distribuite pe un
spaţiu mai mare decât cel rezervat ştirilor; de asemenea titlul articolelor de
fapt divers va fi mai mare decât cel al ştirilor şi nu poate lipsi niciodată, cum
este posibil în cazul ştirilor; se poate asocia un supratitlu sau un subtitlu, dar nu
este indicat sa li se asocieze şapouri sau intertitluri. Ilustrarea cu imagini este
benefică.
23
Comentariul
Comentariile (ca si pamfletele), fiind articole de interpretare, presupun o
asumare de către autori a ideilor exprimate. Pentru a le justifica, acestor
materiale jurnalistice li se va rezervă un spaţiu relativ mare. Ideile exprimate în
comentarii si pamflete sunt asumate de autor, nu neapărat si de instituţia de
presă, de aceea vor fi tehnoredactate astfel încât sa nu fie confundate cu
editorialul. Comentariul poate fi aşezat într-un cadru, dar cu o accentuare mai
redusă decât cea a editorialului.
Titlul va fi cules într-un corp de caracter diferit de cel al editorialului, iar
corpul de text folosit va fi cel de bază.
Nu va avea supratitlu, subtitlu, intertitlu, şapou. Poate fi însoţit de o
imagine a autorului, dar mai mică decât ce a autorului editorialului.
Diferenţierea se face şi prin inserarea fotografiei în text. Comentariul va fi
întotdeauna semnat.

Editorialul
Este un element foarte important al publicaţiei, care îndeplineşte funcţia
de interpretare a principalelor evenimente pentru cititori. El se plasează în
locuri fixe pe pagină, de regulă pe prima, în partea superioară, chiar în
interiorul ziarului. Pozitionând diferit editorialul se sugereaza diferentele între
diverse publicaţii.
Editorialul poate fi marcat printr-o vignetă, prin delimitare grafică a
suprafeţei în care este plasat; poate fi introdus într-o casetă, daca nu e de
dimensiuni prea mari; Este titrat cu un caracter de literă mare, dar în armonie
cu celelalte titluri; Corpul textului va folosi un caracter de literă de aspect
diferit de cel al caracterului corpului de baza, va fi tipărit în literă dreaptă,
daca este de întindere, sau în litera cursivă ori aldină, dacă editorialul este
mai scurt; Mărimea caracterelor corpului de text este cea standard; editorialul
nu va avea supratitluri, subtitluri, intertitluri, sapou, vignete interioare, letrine
sau alte elemente grafice; editorialului i se poate ataşa o fotografie care sa-l
reprezinte pe semnatar; privirea acestuia trebuie as fie orientata spre cititor
sau spre textul editorialului; imaginea nu va fi inserata în text, ci va fi plasata
fie în spaţiul de cadru al editorialului, fie în spaţiul de ti tlu; editorialul va purta
semnătura autorului, iar dacă nu este semnat de o persoană, va fi semnat
prin plasarea numelui publicaţiei în locul semnăturii autorului.

Sumarul publicaţiei
Sumarul unei publicaţii îl anunţa pe cititor despre subiectele pe care le
24
conţine respectiva ediţie.
În el nu vom regăsi decât unele dintre titlurile articolelor publicate în
paginile publicaţiei; titlul articolelor si pagina la care se găsesc; mai rar pot
avea si imagini, practica împrumutată din tehnoredactarea revistelor.
Sumarele publicaţiilor se culeg în litere mai mari decât corpul de text.

Anunţurile de publicitate
Anunţurile de publicitate se tehnoredactează în funcţie de condiţiile
convenite prin contractele de publicitate, în care se specifică tipul de caracter,
dimensiunea caracterului, stilul acestuia, suprafaţa tipografică pe care o ocupă,
eventualele elemente grafice care însoţesc anunţul de publicitate. De cele mai
multe ori, anunţurile de publicitate au locuri fixe pe pagină, în conformitate cu
contractele încheiate în acest sens. De aceea, în tehnoredactarea respectivelor
pagini, se va tine cont de locul si dimensiunea acestora, fiind, din motive de
marketing, elementul de la care se porneşte în machetarea paginilor.

Tema 8
Cotarea si calibrarea titlurilor, textelor si imaginilor

Definirea calibrării şi cotării

Calibrare – calcul care are drept scop estimarea din timp a numărului de semne
dintr-un text.
Cotare – operaţiunea de atribuire a unor valori grafice si tipografice
elementelor unui material jurnalistic.
Calibrarea se referă la dimensiunile textului; în sens restrâns, impus de
machetare/tehnoredactare, înseamnă stabilirea lungimii (nr. de rânduri/pagini)
unui articol si raportul cu caracterul, corpul şi tipul de literă utilizate; iar cotarea
textului este o operaţiune succesivă calibrajului şi stabileste traseul textului, de la
manuscris la tipografie.
Prin aceste operaţiuni se cunoaşte exact ce suprafaţă din pagina de ziar va ocupa
un anumit articol şi, astfel, câte şi ce articole (sau alte material tipografice) pot
încăpea pe pagină.
Realizarea ziarului cu ajutorul calculatorului a schimbat în mare masură
ideea de machetă, în sensul clasic al acesteia.
Schimbările tehnologice au schimbat, firesc, datele profesiei, cum si viteza
si mobilitatea compartimentului care asigură prezentarea ziarului – secretariatul
de redactie.
Important este ca noile procedee tehnologice sa fie folosite în sporirea
capacitatii de percepere si asimilare a mesajului publicat. Dar, mesajul nu poate fi,
în nici un caz, strict tehnologic, ci va purta totdeauna pecetea subiectivă a
25
comunicatorului/redactorului.

Calibrarea şi cotarea textelor

Deoarece informaţiile tipărite sunt dependente de distribuirea lor pe
suprafaţa paginii, articolele vor ocupa suprafeţe bine determinate din oglinda
paginii. Necesitatea cunoaşterii suprafeţei pe care o acoperă un articol este
impusa din cel puţin doua raţiuni.
Prima dintre ele se refera la necesitatea de a evita remanierile ample ale
paginii la sfârsitul punerii în pagina a materialului.
Cea de-a doua raţiune e de ordin economic, deoarece remanierile
repetate pretind cheltuieli materiale si de timp pentru a calibra articolele la
capacitatea paginii.
Uneori, erorile de calibrare pot conduce la desincronizări în derularea
proceselor de editare si tehnoredactare. Metodele de calibrare a textelor sunt
mai mult sau mai puţin precise, în funcţie de tipul de publicaţie la care ne
referim.
Calibrarea prin estimare
Unitatea de la care se pleacă este pagina A4 dactilografiată, care conţine
aproximativ 2000 de semne, dactilografiate la doua rânduri, însemnând 33 de
rânduri, cu 60 de semne pe rând. Sunt socotite semne si spatiile de pauză
dintre cuvinte sau orice alt semn de scriere care e accesibil în respectivul set de
caractere.
Culegerea computerizată a textului presupune numărarea automată a
semnelor sau a liniilor dintr-un text.
Calibrarea prin calcul
Uneori redacţiile primeau textele gata scrise de la colaboratori care nu
ştau regulile unei redacţii şi nu foloseau numărul de rânduri menţionat mai sus
pentru o pagină şi nici numărul de semne pe rând, lăsând, de exemplu, o
margine mai mare. În acest caz, era necesară o operaţie mai minuţioasă de
numărare a rândurilor, în totalul lor, chiar dacă articolul era pe mai multe
pagini şi stabilirea unui număr mediu de semne pe rând. Se avea în vedere şi
cât de mare era numărul rândurilor incomplete, care putea, în anumite cazuri,
să influenţeze considerabil calculele.
Interpretarea rezultatelor calibrării textului
În concluzie, o calibrare precisă si exactă este destul de greu de făcut. E
mai bine să se accepte o anumită eroare de calibrare, care va fi rezolvată în
procesul de aşezare în pagină a materialelor jurnalistice. Compensarea
diferenţelor de suprafaţa se va face fie prin modificarea caracterelor titlului, fie
prin intervenţii asupra materialului, în funcţie de posibilităţi. Aceste
compensări se execută odată cu procesul de „corectură” de către responsabilul
de număr sau chiar de către secretarul de redacţie.

Calibrarea si cotarea titlurilor

Cotidianele populare mizează pe puterea de impact a titlurilor si, nu de
putine ori, în “manşeta” sau frontul paginii întâlnim titluri cu litera foarte mare. La
fel, tabloidele mizează pe puterea atracţie a titlurilor. Adesea, pe prima pagina se
publică doar un titlu de senzaţie si o fotografie
26
 Titlul trebuie să fie concis, expresiv si exact, de aceea conceperea şi
alegerea lui este o operaţiune laborioasă.

Structurarea titlului: părtile componente sunt: a) supratitlul; b) titlul; c)

subtitlul.
Pentru fiecare dintre componente se alege litera şi mărimea ei. În funcţie
de aceasta, tot pentru fiecare component, se stabileşte spaţiul tipografic necesar.
Însumarea celor trei spaţii (pentru supratitlu, titlu şi subtitlu) reprezintă spaţiul
total al titlului. Adăugat spaţiului calculat pentru text, se ajunge la spaţiul total al
unui articol.
Încă o problemă, majoră, este aceea a împărţirii titlului pe rânduri, care are
importanţă atât pentru sugerarea cât mai clară a semnificaţiilor, cât şi pentru
calcularea exactă a spaţiului tipografic.
Regula frazării impune împarţirea titlului pe rânduri în asa fel încât fiecare
parte sa-si păstreze o anumită autonomie de sens. În cazul exemplului dat, regula
a fost respectata întocmai.
În legatură cu familia/caracterul/corpul de literă: este bine să fie din aceeasi
familie şi, eventual, acelasi caracter; fireste, cu obligatia diferenţelor de corp (de
mărime), între supratitlu, titluri si subtitlu.
În limbajul secretarial, dispunerea titlului poate arăta, în pagină, astfel:
-pe întreaga lătime a textului; deasupra textului;
-centrat, în “capul” textului, cu spatii albe egale, de o parte si de alta a
titlului;
-îngropat, în text, în partea de sus: ex. un text paginat pe patru coloane;
titlul este dispus în coloanele 2 si 3, iar coloanele 1 si 4 flanchează, în stânga si în
dreapta, titlul;
-în “burta” textului: în mijlocul textului; în cazul unui text paginat tot pe
patru coloane, titlul poate fi “îngropat” pe cele doua coloane din mijloc (2 si 3),
putin mai sus de centrul geometric;
- aliniat la stânga sau la dreapta, în spatiul tipografic;
-pe înalt (foarte rar) – în stânga textului, fie pe o coloana îngustă (cuvintele
unul sub altul), fie chiar câteva cuvinte scrise literă sub literă (tehnica frecventa în
presa japoneza si chineza, acolo literele fiind adevarate desene).
Formele grafice ale titlurilor sunt practic nelimitate.

Calibrarea si cotarea fotografiilor

Vizualizarea accentuată a comunicarii mediatice conferă fotografiei o
anumită prioritate în structurarea informatională a unei publicatii.
Se acceptă chiar existenta unor functii informationale ale imaginii, ale
fotografiei cu precădere: functia informativă, functia formativă, functia de
27
divertisment. Apar, deopotrivă, si functiile: simbolică, documentară (“documente
fotografice”).

Presa tehnoredactată de calculator a solutionat radical tehnicile de

calibrare si de trecere în pagina a imaginilor. Scannerul şi programul de prelucrare
a fotografiei rezolvă deopotrivă problemele de înăltime, de lătime, de selectare a
unor “entităti” informationale din fotografie (decupaj, cadraj, “fereastră” etc.).

Tema 9
Elemente şi procedee de punere în evidenţă a materialelor

• Accentuarea prin utilizarea caracterelor tipografice

• Accentuarea prin poziţionarea elementelor materialului jurnalistic
• Accentuarea prin folosirea imaginilor si culorilor

Litera de ziar
Secretarii de redacţie dar şi jurnaliştii obişnuiţi este bine să cunoască
principalele caracteristici ale literei de ziar.
Familia, caracterul, tipul şi corpul de literă pot constitui mijloace tehnice de
crestere a forţei informaţionale a textelor, titlurilor, logo-urilor utilizate în
comunicarea prin mass-media.
Alegerea literei pentru imprimarea unui text sau titlu nu poate fi
întâmplătoare. Litera nu trebuie să pună probleme cititorului. În acelasi timp,
litera trebuie pusă în relaţie cu conţinutul textului.

Familiile de literă diferă în funcţie de desenul şi particularităţile “formale”

ce-i sunt caracteristice.
Există două clasificări ale familiilor de litere, în general acceptate de
specialişti, la ora actuală:
Clasificarea Thibaudeau. O prima clasificare a familiilor de caractere a
fost făcută de Francis Thibaudeau, în 1921. Thibaudeau a observat că familiile
de litere difereau între ele prin forma tălpii (“piciorul”) literelor şi a adoptat
această variaţie drept criteriu de clasificare. Clasificarea sa împarte familiile de
litere în cinci clase: egiptyenne, elzevir, didot, antique si fantaisie.
Clasificarea Vox. În 1953, Maximilien Vox face o nouă clasificare, în care
tine cont nu doar de criteriul serifelor, ci şi de ansamblul elementelor care
constituie un caracter, precum şi de momentul istoric al apariţiei lor. Potrivit
acestor noi criterii, Vox împarte, de exemplu, caracterele elzevir în trei noi
familii: human, garald, real, iar pe cele fantaisie în două: script si manuaire.

28
 Caracterele de literă. Fiecare “familie” are caractere de literă de mare
diversitate; totusi, fiecare “caracter” păstrează nota distinctivă a literei ce
defineşte “familia”.

Tipurile de literă indică dimensiunea literei sau pregnanţa acesteia.

După dimensiunea utilizată în imprimarea publicaţiei, există două tipuri de
literă:
- de rând (litera mică) – este litera utilizată, în mod obişnuit, “normală”,
“de bază” pentru culegerea textelor;
- litera verzală (majuscula).

Dupa pregnanţa literei, avem trei tipuri:

- dreaptă (“obisnuită”, “normală”): Times New Roman
- cursivă (la calculator – italică): Times New Roman
- aldină (la calculator – bold): Times New Roman
Punerile în evidenţă, între articolele din pagină sau în interiorul articolului
se pot face folosindu-se altă literă decât cea de bază. De exemplu, un text cules cu
“drepte” (obişnuite) poate avea cuvinte, sintagme, fraze sau paragrafe culese cu
bold sau italic. În cazul când articolul este scris cu italic, cele mai potrivite ar fi
sublinierile culese cu litera obisnuită (normală) şi nu cele cu aldin.

Corpurile de literă. Este vorba de dimensiunea (mărimea) literei utilizate

pentru culegerea textelor, titlurilor, legendelor etc. Cel mai mic corp de literă
utilizat este “corp 6”, iar cel mai mare poate ajunge la “corp 72” sau litera de afiş.
Alegerea mărimii literei chiar este o problem important în conceperea şi
elaborarea unei publicaţii. Un ziar cules cu “corp 6” si “corp 7”, în timp ce
folosirea unei litere prea mari în text obligă la dimensionarea corespunzătoare a
celorlalte elemente (titluri, ilustraţie), ajungându-se la imposibilitatea de a aduce
o cantitate suficientă de informaţie în ziar.
Tendinta contemporană este de a utiliza corpuri de literă mai mari (10-12),
concomitent cu texte rezonabile ca lungime şi coerente (concise şi exacte) stilistic.
Pentru “imaginea” de ansamblu a ziarului, se recomandă utilizarea a cel
mult două familii de literă.

Evidenţierea prin poziţionarea pe pagină

Suprafaţa paginii tipografice este concepută întotdeauna ca un spaţiu în
care se stabileşte o ierarhie a elementelor care o ocupă. Aceasta ierarhie este
ordinată după cele două axe verticală şi orizontală. Poziţia cu valoare ierarhică
superioară e reprezentată de spaţiul care ocupă partea superioară şi partea din
stânga paginii. Se poate spune că ierarhia materialelor jurnalistice este dată de
29
 plasarea lor pe diagonala stânga-sus/dreapta-jos a paginii.
Poziţionarea atrage după sine şi alte exigenţe. Astfel, titlul celui mai
important material va fi titrat cu litere de dimensiuni mai mari decât celelalte, a
căror dimensiune va scădea pe măsură ce sunt plasate spre partea de dreapta-
jos a paginii.
Pentru a nu crea un dezechilibru în divizarea suprafeţei paginii se
procedează la o contrabalansare a paginii, astfel încât la baza paginii sa fie
plasat un articol mai puţin important, cu o dezvoltare mai amplă, care să aibă
legătură cu materialul principal.

Rolul si importanta paginilor în cadrul conceptului editorial

Un alt aspect al accentuării importanţei temei sau informaţiei prin
poziţionare se referă la alegerea paginii pe care este amplasat materialul
respectiv, pentru că nu toate paginile din cuprinsul unui ziar au aceeaşi
importanţă jurnalistică.
Ierarhia importanţei paginilor este stabilită pe perechi astfel: paginile 3-
2, 5-4 şi tot aşa până la ante-penultima/penultima pagină, şi este dată de
ordinea preferinţei de lectură a cititorilor. Uneori, pagina a 3-a sau a 2-a pot
găzdui editorialul publicaţiei.

Accentuarea prin folosirea imaginilor

Accentuarea prin folosirea imaginilor se face în virtutea concluziei
practice că un articol susţinut de o imagine este mai important decât unul fără
imagine. Imaginile constituie o sursă de informaţii pe care fiecare cititor o
poate interpreta liber. De aceea, pentru a confirma importanţa materialului
plasat în poziţie superioară pe pagina de ziar, acesta va fi însoţit obligatoriu şi
de o imagine.
Repartizarea imaginilor în pagină este dependentă de articolele pe care
le însoţesc, dar şi de numărul lor. Regula distribuţiei imaginilor este
următoarea: cele mai mari imagini vor fi plasate întotdeauna în partea de sus şi
nu vor produce niciodată o axă paralelă cu axa verticală sau orizontală a paginii.
Este de dorit ca imaginile să aibă dimensiuni diferite, dar comparabile ca ordin
de mărime cu cele ale coloanelor. Dacă pe pagină este plasată o singură
imagine, ea va ocupa centrul acesteia, fiind de dorit să aibă o dimensiune
relativ mare. Dacă sunt plasate două imagini, ele vor determina o axă oblică,
fiind de dorit să aibă dimensiuni diferite, chiar raporturi diferite între înălţime
şi lăţime. Dacă sunt plasate mai multe imagini, regulile rămân aceleaşi: formate
şi dimensiuni diferite, axe oblice.
În funcţie de sugestivitatea imaginii, aceasta poate fi folosită drept fundal
pentru titlul articolului pe care-l însoţeşte.
30
Accentuarea prin alternarea culorilor
Alternarea şi/sau combinaţia culorilor reprezintă o altă modalitate de
accentuare în prezentarea informaţiilor. De regulă, culorile care sunt folosite în
paginile ziarului, reprezintă un element foarte important al conceptului
editorial.
cea mai des folosită fiind roşu, datorită specificului ei de a se distinge
foarte bine pe aproape orice fundal, urmată de albastru, o altă culoare
puternică, dar cu intensitate mai redusă. Şi celelalte culori pot face obiectul
conceptului editorial. În folosirea diferitelor culori se mizează pe semnificaţii
diferite ale simbolismului culorilor.
Maurice Deribere (La couieur, 1968) a stabilit următoarele relaţii între
efectele psihologice şi simbolismul culorilor.

Pentru a semnala importanţa unor materiale de presă, acestea pot să

fie titrate cu litere în culorile de bază ale publicaţiei. De asemenea, în cazul
caracterelor artistice, special create pentru anumite subiecte, pot fi folosite în
titrare caractere colorate. Alternarea culorilor poate fi folosită şi între
elementele unui material de presă: de exemplu, supra-titlul sau sub-titlul unui
articol poate fi redat într-o anumită culoare. Dar în corpul textului nu este
recomandată folosirea de caractere colorate, deoarece nu facilitează procesul
de lectură.
Revistele în format mare folosesc mai rar culorile, în cazul lor aplicându-se
regulile pentru ziare. Pentru revistele de format mic, folosirea culorilor este regula,
aşa că în cazul lor accentuarea prin alternarea culorilor este mai putin vizibilă tocmai
pentru că este foarte prezentă.

Tema 10
Secretariatul de redactie si rolul său în facilitarea lecturii jurnalistice

Proiectul comunicational, odată gândit si detaliat, urmeaza “sa fie pus în

practica” – sa ia forma fizica a ziarului – în continutul, formatul si structura
stabilite. În fapt, acest moment al conceperii si elaborarii ziarului activeaza în mod
deosebit compartimentul secretariat de redactie, pe care-l putem observa în
relatie directa cu redactorul sef. În cadrul secretariatului de redactie se gasesc, azi,
nu numai tehnoredactori, machetatori sau secretari “de paginatie” ci si design-eri,
desenatori, operatori pentru tehnoredactare computerizata.
31
 Echipei secretariale îi revine obligatia de a prezenta materialul
informational în forma si cu efectele care se scontează a fi cele mai bune.

- colectarea si transmiterea:
- prepararea;
-prezentarea:
-difuzarea si vânzarea
Secretarul de redactie nu trebuie privit ca un simplu machetator. El face
parte si reprezinta un “organ de executie si coordonare”, dar caruia nu-i poate
lipsi dimensiunea creativa. Munca secretarului de redactie este succesiva actului
de creatie publicistica si poate spori valoarea comunicationala a acesteia, prin
mijloace specifice. Ziarul informatizat impune, pe lânga o adaptare a muncii
secretariale, o crestere accentuata a ritmului de gândire si executie a machetei
“electronice”, a alegerii elementelor grafice (litera de titlu si text, format,
culoare), compatibilitatea dintre continutul textului (mesaj) si mijloacele de
vizualizare ce sporesc vizibilitatea si efectele informationale.
Munca si pozitia secretarului (si secretariatului) de redactie a evoluat, în
timp, odata cu evolutia presei.
Evoluţia activităţii secretarului de redacţie, care a urmat, în fond, evolutia
presei însasi.
- până la mijlocul secolului XIX, când tirajele erau nesemnificative, echipa
secretariala era redusa numeric si îndeplinea o functie redactionala.
- la jumatatea secolului XIX, odata cu aparitia presei de informatie si cu
aparitia publicitatii, ziarul viza o arie mare de raspândire si un public tot mai
numeros; “La vechea sa functie redactională (…) s-a adaugat o functie de
coordonare”;
- a treia etapa se situează între cele doua razboaie mondiale. Prima pagina
în mod special devine un veritabil afis, abundent ilustrat. Secretarul de redactie va
trebui sa adauge aptitudinilor sale si pe aceea de machetist” (machetator); astăzi
asistam la o anumita explozie de obligatii, de o parte, rewriters si, de alta,
machetatorii”; concurenta presei audiovizuale este atât de puternica, sa apara în
serviciul secretariat si un vizualizor; exista, deci, trei specialitati distincte în ziarul
modern: rewriter, machetator si vizualizor (“vizualizator”);
Astazi apar obligatii noi, cu deosebire în aria vizualizarii (desen,
imagine/fotografie, grafică pe calculator, sporirea lizibilitatii si vizibilitatii).

Facilitarea lecturii jurnalistice

Cea mai importanta funcţie a activităţii de secretariat redacţional este
facilitarea identificării si citirii informaţiilor de către cititor. Practica recenta a
consumului de materiale de presa ne arata ca cititorii fideli nu mai reprezintă
32
majoritatea cumpărătorilor unui ziar, ci mai degrabă cititorii ocazionali, care
doresc sa afle informaţii cu privire la anumite evenimente despre care au aflat
din alte surse de informare. Pentru facilitarea accesului la informaţie se recurge
la diverse accentuări a elementelor care o compun. Titrarea devine o maniera
determinanta de atragere a atenţiei, culoarea este la rândul ei un factor de
accentuare a importantei informaţiei, acestea fiind elemente ce tin de
conceptul editorial. O alta modalitate de atenţionare a cititorului consta în
izolarea materialului jurnalistic în oglinda paginii. Cel mai adesea, izolarea se
realizează prin încadrarea textului în casete.
Paginile unei publicaţii trebuie sa funcţioneze ca o „harta” atât pentru
cititorul fidel, avizat, cât si pentru cel ocazional. De asemenea, în cadrul
publicaţiilor vor exista rubrici cu poziţionare fixa, care sa fie uşor reperabile si
uşor de găsit, mai ales pentru cititorii fideli.
Fronşois Richaudeau (La Lisibiliti,1969, citat de I. Deac) a identificat şapte
factori de care este dependenta o buna lizibilitate a textului:
1. dimensiunea caracterelor
2. tipul caracterelor
3. designul caracterelor
4. alinierea textului
5. lungimea rândurilor
6. spaţiul dintre rânduri
7. reperele de lectură

Tema 11
Funcţiile şi rolul corecturii în activitatea redacţională
Activitatea de corectură reprezintă operaţiile de verificare din punct de
vedere ortografic, sintactic, ortoepic şi tipografic ce se aplică textelor din
paginile publicaţiilor. Corectura se realizează verificând fiecare dintre textele
date spre publicare privind respectarea regulilor gramaticale ale limbii în care
este redactată informaţia si respectarea regulilor tipografice de plasare a
termenilor în rândurile tipărite.
Grija pentru un text cât mai „curat”, prin calitatea corecturii, denotă
gradul de respect fata de propria activitate, responsabilitatea fata de
implicaţiile pe care le poate avea textul tipărit si respectul fata de cititor

Corectura ortografică
Operaţiunile de corectura ortografică se refera verificarea modului cum
se aplică ansamblul de reguli care definesc scrierea corecta a termenilor în
limba în care se face tipărirea textului, precum si la respectarea regulilor de
33
punctuaţie.
Apelul la dicţionare ortografice nu este în nici un caz o ruşine,
dimpotrivă, este o strictă necesitate.
Corectura tipografică
Corectura tipografică vizează respectarea normelor si regulilor tipografice,
contribuind în acelaşi timp la o cât mai armonioasă punere în pagina a textului,
pentru a facilita lectura si pentru a asigura un aspect atractiv si corect
materialelor jurnalistice. Corectura tipografică se face în prima faza în print,
pentru fiecare material jurnalistic în parte, dar si pe materialul aşezat în pagină,
pentru a verifica armonizarea cu textele învecinate.
Reiterăm importanţa pe care o are efectuarea competentă şi cu
seriozitate a corecturii, fiind de prisos să spunem că o literă poate schimba
sensul cuvântului, al frazei şi, în ultimă instanţă, al mesajului jurnalistic. Şi nu
numai atât, dar, în anumite cazuri poate aduce publicaţia în situaţii jenante şi
poate conduce la diminuarea prestigiului acesteia.

34