MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICI MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării
Departamentul Teoria şi Practica Jurnalismului

REPORTAJUL ÎN PRESA SCRISĂ

Teză de licență

Elaborat:
Naforniţă Svetlana

Conducător ştiinţific:
Guzun Mihail
Dr. conf. uni

CHIŞINĂU,2016
 CUPRINS
INTRODUCERE ...........................................................................................................................3

CAPITOLUL I: REPORTAJUL ÎN TOPUL GENURILOR INFORMATIVE.

I.1.Definiţia reportajului................................................................................................................ 8
I.2. Clasificarea reportajului......................................................................................................... 16
I.3. Tipurile de redactare a reportajului.......................................................................................

CAPITOLUL II. ANALIZA MATERIALELOR DIN ZIARELE JURNAL DE CHIŞINĂU ŞI

TIMPUL..........................................................................................................................................22

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI..............................................................................................52

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................. ...............55

ANEXE............................................................................................................................................57
 INTRODUCERE
Încă de la începutul deceniului al 6-lea al secolului trecut, presa –aproape cel mai vechi şi
mai prestigios dintre mijloacele de comunicare de masă. Presa scrisă – este cel mai vechi şi mai
divers domeniu din mass media. Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienţă.
Mass-media contribuie la cristalizarea si, apoi, la raspîndirea opiniei publice. Presa scrisă
joacă un rol important în viaţa de zi cu zi deoarece ea ne ţine la curent cu toate întîmplările care au
avut loc în ţară sau peste hotarele ei. Puterea enormă a mass mediei provine din rolul pe care îl
îndeplineşte - acela de a organiza pentru societate informaţiile, de a uşura, dar şi de a orienta
percepţia socială a diverselor fenomene. În presa scrisă reportajul deţine şi el un rol important la
informarea publicului. Reportajul presupune prezenta reporterului la faţa locului argumentată prin
detalii prezentate multiaspectual personae concrete, fapte reale, atmosfera etc.
Actualitatea temei este determinată de faptul că, în prezent, mass-media reprezintă un tot
întreg de informaţii care ne intereseazăpe noi oameni. Puterea enormă a mass-mediei provine din
rolul pe care îl îndeplineşte - acela de a organiza pentru societate informaţiile, de a uşura, dar si de a
orienta percepţia socială a diverselor fenomene. Ţinînd cont că presa are următoarele funcţii: de
transmitere a informaţiei, de formare, de educaţie, influenţare şi de manipulare a opiniei publice, de
educaţie, de divertisment. . În această ordine de idei studiul respectiv devine extrem de actual.
Scopul lucrării îl constituie cercetarea modului în care ziarele ,,Jurnal de Chişinău” şi
,,Timpul”, publică reportaje în paginile sale. Astfel, scopul impune următoarele sarcini:
 Analiza cantitativă şi calitativă a reportajelor publicate în ziarele Timpul şi Jurnal de
Cgişinău;
 Identificarea reportajelor şi caracterizarea lor;
 Analiza comparativă a reportajelor din lunile ianuarie – martie 2015 şi ianuarie – martie
2016;
 Clasificarea reportajelor;
 Rolul şi importanţa reportajului în societate;
Prin presă se înţelege totalitatea modalităţilor de comunicare care pot ajunge la un număr
foarte mare de oameni. Presa este o formă de exprimare a libertăţii de gîndire care contribuie la
formarea opiniei publice. Ea contribuie la schimbul de idei şi pluralismul de idei.
Suportul metodologic al studiului. În investigaţiile efectuate, mi-am propus ca să analizez
toate reportajele care au fost publicate în ziarele săptămînale ,, Jurnal de Chişinău” şi ,,Timpul”, în
lunile ianuarie – martie ale anului 2015 şi 2016. Am cercetat dacă săptămînal se publică reportaje,
le-am analizat conform criterilor, am stabilit dacă prezintă un interes pentru noi publicul. Am
examinat dacă reportajele respectă toate cerinţele cum ar fi: expresivitatea, claritatea, originalitatea,
varietatea etc. Am utilizat, de asemenea, metode cantitative de cercetare, care au permis structurarea
datelor obţinute şi realizarea unor grafice reprezentative pentru investigaţia temei examinate.
Gradul de studiere a temei investigate. Această temă este destul de studiată în ziua de
astăzi. Mulţi ziarişti, experţi dau o mare importanţă acestei teme deoarece ea este destul de variată.
Cum afirmă Geo Bogza : „Reportajul trebuie să fie un fragment de viață din care unii să înțeleagă ce
este viața, iar alții cum trebuie trăită”. O serie de cercetări la acet capitol a fost facută de către Mark
Grigoryan în cartea ,, Manual de jurnalism”. ,, Reportajul, aşa cum e practicat astăzi, solicită un timp
mai îndelungat pentru a fi scris, este mai mare ca spaţiu şi mult mai liber ca formă. Această
deosebire, dintre ştire şi reportaj, a devenit mai pregnantă după inventarea telegrafului ”. Cu toate
acestea, reportajul ca gen nu şi-a pierdut nici din atractivitate, nici din valoare. Mai mult decât atât,
John Carey, alcătuitor şi redactor al unei culegeri de reportaje, crede că reportajele contemporane
substituie chiar religia. Raţionamentul său este următorul. Reportajele descriu de obicei moartea
violentă în cele mai diferite forme de manifestare a acesteia: omoruri, masacre, accidente, calamităţi
naturale, acţiuni militare etc. De-a lungul secolelor, îşi urmează gândul, religia a constituit reacţia
umanităţii în faţa morţii, modalitatea ce i-a îngăduit să creadă în diferite forme ale veş- niciei, făcând
astfel viaţa reală suportabilă.
Definiţia reportajului ,,Specie publicistică, apelînd adesea la modalităţi literare de
expresie, care informează asupra unor situaţii, evenimente de interes general sau ocazional, realităţi
geografice, etnografice, economiceetc., culese de obicei la faţa locului.” (DEX). În Manualul de
jurnalism (Coman, vol. 2, 2001, p.11) se face o corecţie acestei definiţii: culese “dela faţa locului”,
nu “de obicei de la faţa locului”. Analizând lucrările publicate până în prezent, am constatat că mulţi
acordă o mare importanţă a acestei teme. Vom remarca, îndeosebi, faptul că în afara atenţiei
specialiştilor au fost lăsate unele aspecte importante ale acestui subiect, cum ar fi, analiza presei
locale, care nu a fost monitorizată, din această perspectivă, în nici unul din studii.
Noutatea ştiinţifică a studiului. Lucrarea de faţă este axată pe cercetare complexă a
reportajelor publicate în ziare. Studiul oferă o sistematizare a tuturor reportajelor care au fost
publicate în lunile ianuarie – martie 2015 şi ianuarie – martie 2016, în publicaţiile „Jurnal de
Chişinău”, „Săptămâna”. În încercarea de a studia publicaţiile respective am observat ca reporteri
publică reportaje mai mult cu tematice sociale.
Structura lucrării. Teza „Reportajul în presa scrisă” cuprinde: introducerea, două capitole
care redau conţinutul de bază al cercetării, bibliografia şi anexele. Astfel, în introducere este
argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul
metodologic de studiu şi gradul de studiere a temei investigate.
Primul capitol „Reportajul în topul genurilor informative ” studiază rolul reportajului în
mass-media dar şi în viaţa cititorilor.
Al doilea capitol, este reprezentat în corespundere cu scopurile preconizate şi reflectă
rezultatele monitorizării celor două publicaţii, menţionate mai sus. Acesta conţine analiza calitativă
şi cantitativă a fiecărui ziar în parte, din perspectiva modului în care a fost reflectat reportajul şi, de
asemenea, analiza comparativă dintre publicaţiile care au fost publicate în anul 2015 şi 2016.
Studiul se încheie cu o serie de concluzii referitor la tema studiată şi cu un compartiment
constituit din recomandări practice.
 Capitolul I
Reportajul este o specie publicistică care, în baza unor date culese la faţa locului, informează opinia
publică, cît mai real şi nepărtinitor, asupra problemelor de interes general sau constatate ocazional.
Reportajul poate fi de informaţie sau de creaţie, fiind legate de o anumită tematică sau pur şi simplu
fiind unul compoziţional. De asemeni după stilul de prezentare sunt reportaje satirice, de relatare
implicate, explozive, etc. Reportajul, iniţial specie tipic jurnalistică şi care apelează deseori la
mijloacele literare de expresie, a fost preluat şi de cinematografie, literatură şi de televiziune.
Cultivarea reportajului prin literatură se face prin reviste de specialitate, dar nu numai, promovând
un tip de reportaj numit "de creaţie" şi care se deosebeşte de cel strict jurnalistic prin două elemente:
viziunea artistică şi mesajul estetic. În genurile de reportaj literar, compoziţia de o factură
suprarealistă, care îmbină satiricul şi absurdul se bucură de un succes generalizat. Uneori reportajul
se combină cu romanul şi creează o specie nouă, romanul reportaj. Întâi de toate, reportajul este o
poveste. Reportajul aparţine genurilor jurnalistice informative datorită caracterului său informativ
dar şi literaturi prin deschiderea acestuia spre creaţie şi libertatea totală a expresiei. Reportajul
presupune prezenţa la faţa locului argumentată prin detalii prezentată multiaspectual fapte concrete,
persoane reale, atmosferă, opiniile în contextul reportajului dezvoltă calităţi analitice şi critice în
contextul reflectări unor conflicte. În prezent scopul principal al reportajului este de a comunica
operativ într-o formă formă pregnantă cu toate detaliile necesare despre cele mai interesante şi
actuale evenimente interne şi externe ale vieţi. Nu există şi nu trebuie să existe reportaje mari sau
mici, ci doar un gen jurnalistic eminent, ,, model dominant şi fondator al jurnalismului modern”,
după Denis Ruelllan. Materialul unui bun reportaj se află adesea la colţul străzii, în ochii nostrii, fără
legătură cu exotismul care te face să visezi. Reportajul nu este mare sau mic prin dimensiune. Un
crochiu poate fi extraordinar pe o singură filă , după cum jurnalistul martor îl poate tine pe cititor în
suspans sau cu sufletul la gura pe zece sau douzeci de pagini, făcîndu-l să se emoţioneze de la un
eveniment istoric. Reportajul nu este apanajul jurnalistului privilegiat, el ilustrează cea mai
frumoasă atribuţie a scrisului de presă: prezentarea vieţii sub toate formele ei, în toată amploarea şi
în toate circumstanţele. Reportajul trebuie să fie un fragment de viaţă din care unii să inţeleagă ce
este viaţa, iar altii cum trebuie traită". Geo Bogza ne defineşte reportajul ca fiind „povestirea în chip
realist a unor fapte reale", ei pun în circulaţie observaţii interesante şi intemeiate pe o activitate
gazetarească proprie, desfasurată la cele mai înalte cote calitative : a) accepţiile pe care le dau
reportajului diferitele scoli naţionale de presă, accepţii care atunci cînd nu sunt calculi după
definiţiile curente în şcolile naţionale cu o teorie de presă dezvoltată ( S.U.A., Germania , Franta ),
avansează observaţii care, chiar dacă partial, sunt interesante, totuşi, precum participarea afectivă "
sau „proeminenţa persoanei întîi"; b) definiţiile din dictionar, care se bucură de cea mai largă
circulaţie, au şi o rigoare ştiinţifică mai mare decît cele invocate anterior. Astfel, dicţionarul limbii
române contemporane defineşte reportajul drept „Articol de ziar cuprinzînd relatarea unui fapt,
descrierea unui loc, pe baza unor informaţii culese la faţa locului", iar Petite Larousse că reportajul
este : „Articolul de ziar scris, după anchetare, de către reporter".
Operativitatea, competenţa, contactul nemijlocit cu realitatea, caracterul strict personal al relatării,
veridicitatea afirmaţiilor - iată doar cîteva dintre notele comune cu care se încearcă delimitarea
locului deţinut de reportaj în cîmpul genurilor ziaristice . Nu vom relua aici controversele care
atribuie reportajul cînd ziariştii, cînd literaturii, cînd unei zone de graniţă, incertă şi labilă. Faptul că
reportajul apelează la modalităţi de expresie literară, nu da genului drept de cetate în literatură, după
cum renunţarea la ficţiune şi apelul nemijlocit, reportericesc, la realitate, ne-au strămutat în teritoriul
ziaristicii întreaga literatură a ultimilor decenii. Caracteristicile definitorii ale reportajului, precum şi
istoria apariţiei şi devenirii sale legată organic de istoria presei îndreptăţesc situarea reportajului în
cîmpul ziaristicii. Nu este mai puţin adevărat însă ca mirajul literaturii, dublat de tendinţă evadării
de sub aşa numita zodie a efemerizării operei ziaristice, a deturnat multe cariere gazetăreşti; unii au
reuşit alţii, cei mai multi, au eşuat însă într-un teritoriu aflat dincolo de gazetărie si dincoace de
literatură, adică nicăieri. La randul sau, reporterul este fie „ziarist trimis să culeagă şi să transmită,
de pe teren, diferite informaţii"(Mc dictionar enciclopedic). După componenţa dominantă a
personalității reporterului : a. reportajul descriptiv; b. reportajul de meditație filosofica; c.
reportajul de dezbatere etica. Primul criteriu luat in considerare de noi , deși mai puțin riguros, are
meritul de a oferi posibilitatea de a inventaria aproape toate tipurile de reportaj cu o oarecare
frecvenţă în presa noastră. În plus, faţă de celelalte două criterii, are avantajul de a ajuta la stabilirea
unor tipuri de reportaj de circulație curenta în limbajul ziaristic, astfel încît oricine știe ce este acela
un reportaj, înțelege cu ușurință si ce este un reportaj economic, sau unul cultural, de exemplu. Cel
de al doilea criteriu cu care operăm delimitări în câmpul reportajului, indică modul în care este
structurată evoluția narațiunii în reportaj, de unde şi valoarea sa didactică. După cumnoi cunoaştem,
există cel puțin cinci moduri de structurare a narațiunii, reprezentate de următoarele tipuri de
reportaj: a) reportajul propriu - zis, în care relatarea urmează fidel desfășurarea cronologică a
evenimentului relatat. O astfel de structurare a narațiunii este obligatorie, de exemplu, pentru
reportajele realizate prin transmiterea directă, la televiziune sauradio , a unor întîlniri sportive sau a
altor manifestări de același gen; b) reportajul - colaj folosește modalități de structurare a narațiunii
influențate de tehnica montajului cinematografic. Multe reportaje de televiziune, dar si reportaje din
presa scrisa folosesc alăturarea unor fragmente narative care par de sine stătătoare, dar care, prin
asociere, întregesc intenția autorului de a lumina din unghiuri diferite una si aceeași arie
problematică . În plus ,,tăieturile" din interiorul narațiunii dau reportajului nerv, ritm, si sporesc, prin
tensiune, atractivitatea relatării: c) reportajul - eseu presupune o idee central în jurul căreia se
grupează si se ordonează elementele narațiunii. În funcție nu de cronologia evenimentului , ci de
modul in care slujesc ideea de baza a reportajului. Anunțată de regula ca o propunere a autorului,
ideea dominantă se regăsește în final ca o concluzie a întregii desfășurări narative, astfel încât
publicul este câștigat de partea acestei idei, care la începutul reportajului părea mai mult o ipoteză,
iar la sfârșitul lui se afirma ca o certitudine: d) reportajul - povestire are structura genului literar al
cărui nume îl poartă, adică aceea a unui edificiu narativ construit în jurul unui conflict menit sa pună
în evidenţă sensurile şi direcțiile dezvoltării evenimentului relatat. Cerințele de bază ale acestui tip
de reportaj țin de conturarea unor caractere puternice, antrenate intr-o acțiune astfel gradată, încît
starea conflictuală sa-ţi atingă apogeul şi sa-si găsească rezolvarea în finalul reportajului; e)
reportajul - anchetă este tipul de reportaj în care narațiunea urmează logica investigației întreprinse
de reporter pentru a descoperi adevărul pentru care pledează. Cel de al treilea criteriu propus de noi
pentru clasificarea tipurilor de reportaj este cel al componentei dominante a personalității autorului,
criteriu care ar părea să justifice ironia conform căreia există atîtea tipuri de reportaj cîți reporteri.
Dacă, însă, în urma aplicării acestui criteriu, nu luăm în considerare decît trei tipuri de reportaj, o
facem îmtrucît esențiale pentru reporter ni se par talentul de povestitor, înclinația spre meditație şi
simțul dreptăţii. În funcție de dominanta uneia sau alteia dintre aceste calități, distingem următoarele
tipuri de reportaj: a) reportajul descriptiv, probînd simțul epicului, talentul de povestitor al
reporterului, care știe să creioneze eroi vii, memorabili, să surprindă şi să redea amănuntul
semnificativ, să susțină o acțiune și să construiască un conflict. Ilustrative pentru acest tip sunt cele
mai multe dintre reportajele lui Brunea-Fox. Iată un scurt fragment din reportajul Cinci zile printre
leproși, edificatoare pentru forța de sugestie a amănuntului bine ales şi măiestrit pus în pagină: ,fără
sa-l privesc, îl întreb pe Cătălin cu o voce albă, impersonală: - Mulți morți ? –Mulți... - Dar de ce atît
de puține cruci ? - Păi le mai iau băieții, sa facă foc iarnma"; b) reportajul de meditație filosofica,
născut din nevoia reporterului de a confrunta cotidianul cu valorile perene ale umanității, de a-1
încadra intr-o ordine universală, dătătoare de seama şi pentru cele mai banale gesturi ale zilei.
Reportajul de meditație filosofică a fost strălucit practicat de Geo Bogza, din ale cărui reportaje se
degajă sentimentul demnității si măreției umane. La Geo Bogza gesturile omenești cele mai firești,
prin măiestria relatării, in arhetip, se încarcă de semnificație cosmică. Iată, din reportajul întitulat O
femeie mănîncă un măr, un fragment semnificativ: ,,în trenul acesta, încă înainte de a ajunge in
inima Țării Moților, am văzut doua lucruri mimate. Am văzut o femeie mîncănd un măr si felul cum
morții privesc munții. Pe urma n-am mai văzut nimic atît de adînc si revelator. Așezați pe băncile de
lemn ale vagonului, moții priveau munții. Erau colțuroși, acoperiți de zăpada, tari, de gresie, formați
din stîncă aspră şi învălmășiți. Moții îi priveau. Tăcuți, pe gînduri, cu fruntea încruntată, pleoapele
lor se deschideau, lăsînd să se strecoare munții înăuntru în fâșii subțiri, ca și cum ai" fi fost băutura
rară, pe care ar fi vrut să o guste cît mai îndelung. Erau morții care se întorceau din cîmpie. Nu
priveau munții. Îi sorbeau încet printre pleoape. Femeia a început sa mănînce mărul. Mari actrițe ale
lumii unde sunteți, să vedeți pe această ţărancă, pe această femeie din Țară Moților, mîncînd un
măr? Mînca? Mînca; şi în același timp părea că se roagă, că spune o poezie, că stă de vorbă cu
munții. Întîi a luat mărul si l-a privit cîteva clipe printre pleoapele pe jumătate închise. Era respect,
admirație si bucurie, puțin tristă, puțin amară, în faţa acestui lucru pe care îl avea în mînă . Pe urmă
a început să taie mărul cu briceagul. Dar cum aş putea să reproduc în cuvinte eleganţa din gesturile
acelei femei? Nu numai ca nu era nimic obișnuit, nimic vulgar, dar părea că oficiază un cult, că se
împărtășește dintr-un mister. Când lua bucata de măr şi o ducea spre gură, buzele ei păreau ca
murmura o nigăciune"; c) reportajul de dezbatere etica. De regula, talentul de povestitor şi înclinația
spre meditație au fost însoțite, la marii reporteri, de un acut, adesea dureros simt al dreptății. Din
aceasta nevoie de justiție sociala pornește reportajul de dezbatere etica, instrument al reporterului in
veghea acestuia ca legea sa nu fie golită de spiritul său, ca relațiile dintre oameni sa nu fie viciate de
arbitrar şi întolerantî, ca să existe o ierarhie reală a valorilor, ca mediocritatea, invidia, delațiunea,
răzbunarea să nu aibă drept de cetate în viața noastră socială. Exemplară prin forța morală,
luciditatea argumentului şi curajul opiniei este partea cea mai bună a reportajului românesc de ieri şi
de azi. Deși, ca în cazul oricărei activități de creație spirituală, nici cu privire la reportaj rețetele nu
sunt valabile, exista totuși modele ale genului, a căror lectura susținută ni se pare una dintre cele mai
sigure căi spre înțelegerea şi practicarea reportajului. Astfel, reportajele lui F. Brunea-Fox sau cele
ale lui Geo Bogza se cer nu numai citite, ci şi recitite atît pentru interesul lor, cît şi pentru marea lor
valoare didactică. Practica la zi a presei noastre oferă si ea numeroase modele ale genului, a căror
exemplaritate urmează a fi demonstrată în seminariile dedicate genului. Cît privește antimodelele,
dincolo de unul sau altul dintre numeroasele exemple ce pot fi cu ușurință depistate în practica de
presa curenta, este de observat ca, in zona lui de joasa altitudine pe scara calității, reportajul este
minat de numeroase stereotipii ce țin de o anumita comoditate a gîndirii. Exemplificările care
urmează, culese din presa vremii, nu-şi propun descalificarea unor nume de reporteri sau de
publicații: ele nu au decât scopul relevării, din nevoi didactice, a tipurilor de abdicări de la
exigenţele calității. Astfel, nu cu mult timp în urmă, cînd, de exemplu, reportajul monografic(despre
un oraș, un ținut, o întreprindere etc.), trebuia să pună în evidenţă „mărețele realizări'" ale
prezentului, în lumea reportajului își făcuse loc o stereotipie de structură repetată pînă la saturație.
De cele mai multe ori, un asemenea tip de reportaj începea cu o prezentare istorică în care coexista
bizar trecutul de glorie cu sărăcia şi ignoranţă.„7argM/ anemic din perioada interbelică nu exista.
Am regăsit însa paginat frumos trecutul de glorie", notează reporterul. Sau : ,,Recunoscuta în freci/t
prin frumusețea neobișnuită a plaiurilor unde a fost zămislita nemuritoarea Miorița, dar si prin
sărăcia şi ignoranţa in care a fost.
Tipuri de reportaj; modele şi antimodele.

Ca şi delimitările reportajului de celelalte genuri ziaristice, delimitările interne ale reportajului au şi

ele un caracter didactic, întrucît în practică nu există, decît prin excepţie, tipuri pure de reportaj.
Poate că şi de aceea, o intreprindere de acest fel pare destul de dificilă; nu imposibilă, însă.
Într-un volum colectiv , Elma Scott Wattson stabileste urmatoarele tipuri de reportaj: Schiţe de
interes uman, relatări despre persoane interesante. Documente umane autobiografice, reportaje
istorice. Schite de călătorie, Reportaje de interpretare, reportaje de popularizare a ştiinţei si repoilaje
de orientare practică. Deşi autoarea reuseşte să ilustreze fiecare tip cu titluri din presa americană,
clasificarea propusă de ea are pentru noi un interes exclusiv informativ, intrucît este improprie
identificării tipurilor de reportaj din presa noastră.
O clasificare mai aproape de practica noastră de presă este cea propusa de Philippe Gaillard, care
distinge două mari categorii de reportaje: „De o parte - scrie el - există reportajele specializate, care
se mai cheama uneori si cronici parlamentare sau politice, judiciare, sportive. Pe de altă parte, găsim
reportajul mai puţin specializat, care constă în tratarea unor subiecte fară legătură între ele, şi al
căror tip este reportajul de informare generală.
Criteriul la care apelează P. Gaillard este cel al specializării reportajului, dar sugestiile vin, ca şi în
cazul Elmei Scott Wattson, din practica de presă la care se aplică. În ceea ce ne priveşte, răspunzînd
sugestiilor venite din partea practicii noastre de presă, incercînd aşadar să evidenţiem, pe cît este
posibil, toate tipurile de reportaj care apar în presa noastră scrisă, la radio si televiziune, propunem
urmatoarea clasificare, conştienti că ea este amendabilă, dar convinşi că slujeşte scopului nostru.
După tema reportajului: a. reportajul de specialitate: a.1.reportajul politic; a.2. reportajul
economic; a.3. reportajul social-cetăţenesc; a.4. reportajul cultural; a.5. reportajul sportiv. b.
reportajul de informare generală: b.l. reportajul de călătorie; b.2. reportajul de fapt divers; b.3.
reportajul portret; b.4. reportajul monografic; b.5. reportajul publicitar.
După modul în care este structurată evoluţia naraţiunii: a. reportajul propriu - zis; b. reportajul -
colaj; c. reportajul - eseu; d. reportajul - povestire; e. reportajul - anchetă.
Reportajul este genul care conferă specificitate presei scrise şi face concurenţă tehnicilor audio-
vizualului. Reportajul este genul publicistic care informează asupra unor fapte (situaţii, evenimente)
de actualitate şi de interes pentru un public larg, informaţiile fiind culese de la faţa locului şi redate
apelând adesea la modalităţi literare de expresie. Foarte importantă este sintagma „de la faţa locului”
pentru că este una dintre condiţiile ale realizării unui reportaj. O ştire poate fi făcută din birou,
obţinând informaţii telefonic, însă un reportaj trebuie să redea în primul rând atmosfera, deci nu
poate lipsi experienţa directă a jurnalistului, documentarea la faţa locului. Michel Voirol
menţionează : „scopul redactării unui reportaj este acela de„ a-i face pecititori să vadă, să audă şi să
simtă ceea ce jurnalistul însuşi a văzut, a auzit şi a simţit .”
Reportajele sunt mai lungi decât ştirile, folosesc mai multe surse şi recurg la mai multe informaţii
suplimentare. Calitatea informaţiei este esenţială pentru reportaj. Ca să se califice pentru redarea în
forma unui reportaj şi nu în forma unei ştiri sau altui gen publicistic, informaţia trebuie să aibă
capacitatea de a capta interesul uman şi de a produce emoţie. Reportajul – tipologie
Există o falsă tipologie pe care o folosesc cei care numesc orice articol jurnalistic reportaj. Se
vorbeşte, astfel, despre: - Ştirea tip reportaj: reacţie rapidă la apariţia unei ştiri sau unui material de
informare.
 - Reportajul de context: oferă o perspectivă mai profundă asupra unei probleme, adesea prin
investigarea originilor sale (evoluţia unei afaceri, unuiprodus , unui scandal).
- Reportajul de investigaţie – ancheta-
- Reportaj de viaţă – portretul
- Reportajul de la faţa locului
După modalitatea de construcţie (autorii francezi)
- Reportajul de atmosferă – Expoziţia pictorului Mihai Mireanu la Constantin Brîncuş, Festivalul
Internaţional de Operă şi Balet ”Maria Bieşu”, ediția a XXIII-a etc.
- Reportajul de eveniment – un accident rutier, rapire etc.
După semnificaţia şi complexitatea evenimentelor la care se referă (autorii americani)
- Reportaj de fapt divers – feature (escrocul escrocat, colecţionarul de
pantofi pentru piciorul drept etc.)
- Reportaj de actualitate (crime, accidente) - news feature
- Reportaj de eveniment complex (războaie, greve, , revoluţii)
- Reportaj de fenomen (, copii abandonaţi, adopţii droguri )
Reportajul - etapele redactării
 Intro-ul

Singura funcţie esenţială a unui intro este să îl facă pe cititor să-şi dorească să citească mai departe.
Intro-ul poate să intrige, să înspăimînte, să uluiască, să tachineze.
Trebuie să răspundă la una dintre întrebările:
- Care e cel mai uluitor fapt pe care l-ai descoperit?
- Care este cel mai surprinzător eveniment
- Care este aspectul care răspunde la întrebarea „Hei, ştiaţi că?!”
- Care este cea mai bună şi cel mai puţin cunoscută anecdotă?
- Care este cea mai neaşteptată declaraţie?
Intro-ul pentru reportaj, care este un gen jurnalistic de mari dimensiuni,
poate avea şi alte funcţii: aceea de a ordona şi ierarhiza informaţiile, de a evidenţia informaţiile cele
mai importante sau de a contura contextul în care jurnalistul respectiv s-a aflat la faţa locului. În
aceste cazuri, şapoul (de tip rezumat) are o oarecare autonomie.
Elemente structurale adiacente:
- Liste organizate pe puncte care rezumă faptele esenţiale
- Cronologii care îl pot ajuta pe cititor să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat, mai ales dacă este
vorba de un reportaj lung şi complicat.
- Casete cu citate din surse -Important! Ilustraţiile – fotografii, desene, facsimile – constituie,
împreună cu titlul, primul nivel de lectură. deci trebuie să fie semnificative şi fiecare să aibă
explicaţie, pentru că cititorul să perceapă cît mai multă informaţie la primul nivel de lectură. Ele
trebuie plasate la locul potrivit în text. Imaginile dau autenticitate textului. Dacă faptele prezentate
sunt în primul rînd relevante la nivel vizual, este nevoie ca mai multe ilustraţii să însoţească textul.
Cuprinsul:
Reportajele conţin:
- Fapte – sau informaţii, care sunt elementul ce deosebeşte jurnalismul de literatură.
- Declaraţii – trebuie ca personajele să vorbească, asta însufleţeşte materialul. Însă trebuie ca
declaraţiile să fie alese cu grijă şi să fie scurte, redînd ideile principale.
- Descrieri – jurnaliştii talentaţi folosesc descrierile pentru a lăsa cititorul să se convingă singur de
unele aspecte. Îl lasă pe cititor să vadă ce văd ei, să miroasă ce miros ei.
- Anecdote – trebuie să amuze, să ilustreze sau chiar să şocheze
- Opinii – în reportaje, poate apărea şi opinia jurnalistului (opinia pe care şi-o formează în urma
documentării), însă nu toate publicaţiile permit acest lucru. În cazul în
care nu este permisă opinia jurnalistului, pot fi redate mai multe opinii ale mai multor surse,
mergînd mai departe decît reflectarea „ambelor versiuni”, necesară în ştire. Dealtfel, organizînd
corect opiniile surselor, cititorul poate fi ajutat să ajungă la opinia (avizată, nu subiectivă!) a
jurnalistului, fără ca acesta să şi-o exprime.
- Analiză –  reportajul poate prezenta analize ale unor specialişti, careajută cititorul să înţeleagă
faptele.
- Documente: pentru culoare, autenticitate, credibilitate, jurnalistul
trebui să obţină şi să folosească orice fel de documente – 
 fotografii de familie,hărţi, scrisori – care conturează un cadru istoric - afectiv.Tehnica alternanţei
planurilor: este o tehnică fundamentală pentru redactarea reportajelor. Componentele pe care le-am
descris mai sus trebuie asamblate alterant (alternanţa plan abstract, plan concret; alternanţa vorbire
indirectă)
- vorbire directă; alternanţa naraţiune – citat; alternanţa naraţiune – descriere - anecdotă;
alternanţa paragraf lung – paragraf scurt etc.
Important: toate detaliile inutile trebuie eliminate. Nu toată informaţia colectată prin documentare
trebuie înfăţişată cititorului, ci atît cît trebuie pentru ca ideea textului, firul conducător să rămînă
clare.  În cazul unor reportaje lungi şi complicate, jurnalistul trebuie să ofere cititorului o concluzie,
care trebuie prezentată foarte limpede, în aşa fel încît să fiefoarte clară motivaţia materialului şi ceea
ce a reieşit în urma documentării. Finalul: În ultimul paragraf poate interveni un element de noutate
care să arunce o lumină nouă, chiar revelatoare, asupra textului.
Jurnalistul poate să revină la o idee prezentată în intro, ceea ce rotunjeşte textul, îi dă unitate.
Se evită concluziile în final, precum şi frazele moralizatoare şi sentenţioase.
Reportajul – stilul şi construcţia
Reportajul se supune celor patru reguli de aur, cunoscute şi ca principiile lui Mark Twain
: acurateţea, claritatea, credibilitatea şi adaptarea stilului la eveniment.
Acurateţea
: actul de a comunica informaţiile cu exactitate. Pentru acurateţe este necesar: - să fie corecte numele
de persoane, denumirile geografice, datele istorice, cifrele, statisticile; - să fie utilizate cuvintele
potrivite (nu cel mai apropiat cuvînt care ne vine în minte)
– important: trebuie verificate cuvintele de a căror semnificaţie nu suntem siguri (locaţie pentru loc)
Claritatea
: calitatea unui text de a fi înțeles în conformitate cu intenția autorului, ceea ce îi conferă eficienţă,
adică actul de comunicare jurnalistică îşi atinge scopul. Claritatea presupune:
- ordinea logică a ideilor (în cazul reportajului, este vorba de logica în
care este construit materialul, având în vedere unghiul de abordare a subiectului, deci modul de
asamblare a componentelor textului
- respectarea tuturor regulilor gramaticale, dintre care topica şi acordul ridică cele mai multe
probleme (copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate).
Punctuaţia este şi ea foarte importantă, o virgulă putând schimba sensul unei fraze.
Semnele citării, parantezele şi suspensiile nu trebuie utilizate în exces.
Credibilitatea : este însuşirea unui text de a fi convingător şi pentru cel mai exigent cititor. Cititorul
trebuie să fie convins că textul relatează cu acurateţe despre fapte din realita
te, convingere care îi poate fi zdruncinată în cazul în care constată inexactităţi în prezentarea faptelor
sau neglijenţe în redactare.
- Un text este credibil când faptele prezentate sunt rezultatul observaţiei
directe sau provin din surse identificate cu precizie (de aceea sursele neidentificate nu sunt
recomandabile, citiotorul îşi poate pierde încrederea într-un anumit jurnalist sau într-un
anumit ziar dacă observă că sunt citate des surse neidentificate)
Coerenţa titlului cu articolul este tot o condiţie a credibilităţii. Nu-ţi poţi păcăli publicul de multe ori
cu titluri senzaţionale care să nu fie acoperite apoide informaţiile din text. Cititorii îşi pierd
încrederea dacă observă că aceste practice sunt folosite cu regularitate.
Stilul potrivit: se referă la adaptarea stilului la caracterul faptelor prezentate, la caracterul publicaţiei
şi la genul jurnalistic abordat.
- O calitate a stilului este adecvarea tonului la evenimentele relatate – dramatic, colocvial, neutru,
moralizator, umoristic, ironic. Tonul indică atitudinea autorului atît faţă de evenimente, cît şi
faţă de publicul său.
Tonul colocvial (familiar) indică o anumită simpatie faţă de evenimentele prezentate şi o apropiere
faţă de public.
Tonul colocvial (familiar) indică o anumită simpatie faţă de evenimentele prezentate şi o apropiere
faţă de public.
Tonul neutru indică obiectivitate faţă de faptele prezentate şi o distanţare sau un respect faţă de
public.
Tonul umoristic sau ironic indică atitudinea critică faţă de evenimente şi intenţia de a amuza
publicul şi de a-i câştiga simpatia. Dar tonul ironic poate avea grade diferite de manifestare, de la
ironia fină până la sarcasm. Deasemenea trebuie reţinut că tonul umoristic este potrivit, de regulă,
textelor de opinie, pentru că presupune exprimarea implicită a părerii autorului faţă de anumite
evenimente sau persoane.
Tonul moralizator, care nu este deloc indicat, arată o anumită superioritate a jurnalistului
manifestată faţă de public.
- Selectarea vocabularului este, deasemenea, o modalitate de a adecva stilul la evenimentele
prezentate.
Frecvenţa termenilor argotici şi a celor din vocabularul familiar ţine de intenţia jurnaliştilor de a se
apropia de public şi de a crea iluzia oralităţii. Însă folosirea în exces a argoului şi a limbajului
familiar afectează claritatea, acurateţea şi credibilitatea textului (deci celelalte principii enumerate
mai sus)
Folosirea limbajului elevat, mai ales în cazul evenimentelor culturale ţine de intenţia jurnalistului de
a-şi arăta competenţa faţă de subiectele tratate şi de a se adresa unui anumit public, superior din
punctul de vedere al educaţiei. Totuşi,folosirea în exces a acestui tip de limbaj, a neologismelor şi a
cuvintelor de jargon cultural poate afecta claritatea şi credibilitatea textului şi poate îndepărta cititori
care, în alte condiţii, ar fi interesaţi să citească despre evenimentele respective.
Trebuie luată în considerare şi componenta educaţională a presei, astfel încît jurnalistul trebuie să
conştientizeze că se adresează în egală măsură specialiştilor, degustătorilor avizaţi de cultură, dar şi
amatorilor ocazionali de cultură, orice grad de educaţie ar avea.
Tot un act de adecvare a stilului reportajului la actualitatea şi calitatea informaţiilor prezentate este
preferinţa pentru timpul prezent, diateza activă şi frecvenţa verbelor de mişcare.
Toate principiile enumerate mai sus, care se referă la formă, la scriitură, pot fi spulberate de un text
jurnalistic dacă autorul său nu a controlat substanţa, conţinutul, informaţia. Iar a controla informaţia
înseamnă:
1. a studia informaţia până când toate aspectele semnificative sunt înţelese;
2. a organiza informaţia astfel încât textul să fie clar, concis şi expresiv.
3. a verifica exactitatea informaţiei, din toate sursele disponibile;
4. a elimina informaţiile de a căror veridicitate sau exactitate nu este sigur;
Fotoreportaj
Reportaj înfățișat printr –o succesiune de fotografii, în special instantanee, însoțite de cîte un text
explicativ, care prezintă un eveniment, un fapt divers sau unele aspecte actuale din viața economică,
politică, culturală, sportivă etc.
Fotoreportajul, din punct de vedere al formei, poate fi de două feluri:
- O succesiune de fotografii descriptive care să însoţească un reportaj,exemplificînd informaţiile
redate prin text, aducînd clarificări de ordin vizual.
- O succesiune de fotografii puternice, de forţă, care să înlocuiască
 povestea, să fie elocvente prin ele însele, să se susţină singure, în aşa fel încît cititorul să
înţeleagă ce s-a întâmplat numai din imagini.
În ambele cazuri, fotografiile trebuie însoţite de explicaţii foto care să serefere strict la imaginile
respective, să descrie ceea ce fotografia arată. De regulă,este de evitat ca explicaţiile foto să fie
plasate chiar pe imagine, preferându-se varianta de a aşeza explicaţiile sub fotografii sau lateral.
Doar dacă fotografia nu are nicio valoare artistică, ci este folosită strict pentru valoarea sa
informativă,explicaţia poate fi plasată pe fotografie, într -un spaţiu neimportant.
 În primul caz, reporterul trebuie să fie însoţit de fotoreporter îndocumentarea sa ori să stăpînească
bine arta fotografiei. De regulă, reporterultrebuie să ştie ce să ceară fotoreporterului, de ce imagini
va avea nevoie pentru ilustrarea textului pe care îl va redacta, deci trebuie să analizeze foarte bine
situaţia sau evenimentul, pentru a nu se trezi că ajunge în redacţie şi nu are fotografia cea mai
importantă. Fotoreporterul trebuie lăsat, însă, să-şi facă meseria şi să găsească unghiurile şi lumina
cele mai potrivite, să îşi folosească imaginaţia pentru a face din proprie iniţiativă fotografii
elocvente.
În cel de-al doilea caz, este vorba numai despre imaginaţia şi profesionalismul fotoreporterului, care
trebuie să prindă în imagini toate aspectele importante ale unui subiect, să ofere editorilor o
multitudine de fotografii din caresă poată fi alese acele cîteva care să ilustreze perfect evenimentul
sau să-i redea toate etapele, cronologic vorbind. Ca o bandă desenată în manieră realistă.
Fotoreporterul va oferi editorilor şi ideea fotoreportajului, şi toate informaţiile necesare pentru a
putea ordona logic, dar şi artistic, fotoreportajul.
Un astfel defotoreportaj artistic ar trebui să aibă o idee principală, pe care, cu subtilitate,
fotoreporterul să o inducă cititorului, şi să transmită o stare. Majoritatea marilor
fotografi au abordat cîteva proiecte, pe care le-au urmărit cu insistenţă şi încăpîţânare, încercînd să
se manifeste creativ dincolo de clişee şi de mesajele standard.
Mai există un al treilea fel de fotoreportaj, de retrospectivă – exemplu:
fotoreportajul „Săptămîna pe scurt” din Cuget Liber, care prezintă, o dată pe săptămînă, fotografii de
la cele mai importante evenimente care au marcat săptămîna, grupate într-o 
pagină de ziar şi însoţite de scurte rezumate ale evenimentelor respective.În jurnalismul modern de
informare (nu în domeniul revistelor), fotoreporterul este o specie pe cale de dispariţie, întrucît
majoritatea ziarelor preferă să specializeze jurnaliştii pentru ca aceştia să poată documenta
independent orice eveniment. De fapt, deja s-a trecut la etapa următoare, în care jurnalistul trebuie să
aibă şi abilitatea de a filma, pentru că, pe mediul online, textele pe carele redactează să fie însoţite
atât de fotografii, cât şi de filme.
 Apariţia jurnalismului hiperlocal şi perfecţionarea tehnicii audio
-vizuale ar putea elimina, în curând, şi operatorul de ştiri din televiziune, rămânând doaroperatorii
de studio şi operatorii care filmează documentare specializate. [4, p.44]
Etape ale realizării reportajului1. Pregătirea
- ca în toate cazurile de elaborare a textelor jurnalistice, presupune o pre-documentare
(identificarea tipurilor de surse).
- sunt indicate cîteva minute de gîndire, de ordonare a acţiunii.
- pregătirea instrumentelor necesare (agenda, pixul şi reportofonul trebuie avute laîndemînă).
- apoi, urmează momentul “reportajului”, care presupune atît identificarea şi localizarea
evenimentului, cît şi un prim contact cu sursele.
- dacă este cazul, urmează informarea partenerilor de echipă asupra intenţiilor privind
desfăşurarea invesitigaţiei.
La faţa locului
Jurnalistul este cel care trebuie să “aducă” la locul acţiunii, prin intermediul textului, pe cititor.
Pentru a atinge acest obiectiv, se impugn anumite precizări referitoare la interacţiunea cu
personajele, la luarea de notiţe, la interpretarea informaţiilor, fără a denature sensul alocat de
“actorii” evenimentului respectiv.Ajungerea “la faţa locului” poate fi un moment greu pentru
jurnalist, mai ales dacă locul respectiv nu este situate într-o zonă familiară jurnalistului. În asemenea
situaţii, jurnalistul trebuie să ceară ajutorul unui confrate, care este mai avizat asupra locaţiei
respective. Totuşi, informaţiile, ideile despre reportaj, mai ales dacă sun toriginale, trebuie
împărtăşite cu precauţie, căci, oricînd se poate ivi pericolul imitaţiei subiectului, deşi, exclusivitatea
asupra unui subiect tinde să devină un fapt rarisim înaceste vremuri “supra mediatizate”.Specialiştii
în reportaj spun că interacţiunea efectivă cu persoana care îl interesează pe jurnalistul este o artă.
Tehnicienii scrisului cred, însă, că este o artă care poate fi învăţată. Jurnaliştii experimentaţi cred că,
de regulă, relaţionarea este ochestiune de “feeling”, că nici o discuţie nu seamănă cu alta şi că, în
cele din urmă,colectarea informaţiei în teren este strîns legată de abilităţile de psiholog ale
reporterului. Astfel, pentru eficienţa interacţiunii cu “subiecţii” reportajului, jurnalistu ltrebuie să fie
cu adevărat interesat de oameni, de vieţile lor, de preocupările, emoţiile, bucuriiile şi necazurile lor
şi nu doar să pară că aceste lucruri îi interesează. Jurnaliştii experimentaţi nu recomandă graba în
stabilirea relaţiei. Ei susţin că,dacă discuţia începe fără nici un fel de pregătire a interlocutorului, iar
jurnalistul deschide din prima clipă carneţelul de notiţe şi stă la pîndă cu stiloul pregătit, atunci
şansele pentru informaţii originale, personalizate, opinii interesante, etc. scad considerabil, căci
interlocutorul se va inhiba sau, chiar mai rău, se va închide în sine definitiv.Mai întîi de toate, după
ce a ajuns la locul în care se întîmplă ceea ce îlinteresează pe jurnalist, reporterul trebuie să observe.
Primele minute de observaţie sunt foarte preţioase, deoarece atunci se creează prima impresie.
Reporterul de presă scrisă are un mare avantaj în această etapă, spre deosebire de confraţii săi din
presa audiovizuală şi anume nu este “încărcat” cu material “tehnic” (camera de luat
vederi,microfoane, etc.), care de obicei afectează comportamentul natural al interlocutorilor.În
funcţie de loc, de interlocutor, de circumstanţe, contactul cu actorii evenimentului se stabileşte mai
mult sau mai puţin direct. În primul rînd, jurnalistul trebuie să se prezinte: numele întreg, publicaţia
pentru care lucrează, materialul pe care doreşte să îl facă, căci, totuşi, reporterul face jurnalism, nu
spionaj. În general, este discutabilă practica gen “acoperire”, “cameraascunsă” în cazul reportajelor
cu subiecte obişnuite, “domestice”.După “intrarea în atmosferă”, reporterul trebuie să fie pregătit să
înţeleagăceea ce se întâmplă acolo şi să încerce să îşi abandoneze prejudecăţile.După prima
impresie, trebuie stabilit unghiul de abordare, dacă acest lucru nusa întîmplat încă din redacţie sau
trebuie schimbat, dacă impresiile din teren modifică substanţial ideea iniţială de la care s-a pornit.În
realizarea reportajelor elaborate, este necesară, uneori, o pauză de“digerare” a informaţiilor.
Jurnalistul este pe teren, decorul este fixat, unghiul de abordare este stabilit.Mai trebuie alese
personajele. Criteriile după care se operează această selecţie ar putea fi considerate următoarele:
rolul jucat în desfăşurarea faptelor, capacitatea de a evaluaevenimentul sau situaţia descrisă,
competenţa într-un anumit domeniu,reprezentati vitatea sa în comunitatea respectivă, notorietatea,
autoritatea în luarea deciziilor. În cazul reportajelor în care reporterul nu are prea mult timp la
dispoziţie,alegerea celei mai bune surse este un fapt dificil din cauza presiunii timpului, ceea cenu
înseamnă totuşi că jurnalistul trebuie să se arunce “în braţele primului venit” lascena evenimentului.
Fără excepţie, declaraţiile actorilor principali sunt întotdeauna percepute ca fiind cele mai credibile
şi cele mai autentice. Numărul celor care vor fi citaţi în reportaj nu trebui să fie prea mare;
desigur,variază în funcţie de eveniment, de spaţiul alocat, etc. Prea multe nume îl pot obosi pe cititor
şi îl pot determina să treacă mai departe. În orice caz, trebuie ştiut că reporterul trebui să îşi aleagă
cele mai importante, semnificative personaje, care să îi aducă maximum de informaţie posibil. Deci,
există personajele, care joacă un anumit rol în poveste; de aceea, trebuisă capete o identitate clară
(numele în clar, ca şi funcţia lor precisă). De foarte puţineori, este posibil ca sursa să dorească să îşi
păstreze anonimatul, dorinţă care trebuie respectată de către jurnalist, fiind suficiente precizări
incomplete, de genul majuscule, prenumele sau, dacă este dorinţa expresă a interlocutorului, nici o
precizare.“Spectacolul” evenimentului poate începe: există personaje, există decoruri,există acţiune.
Regulile după care se face punerea în scenă sunt destul de stricte, fiin doarecum similare celor din
teatrul classic şi necesitînd prezenţa elementelor precise de timp, de spaţiu, de loc.Deşi trebuie să fie
(sau măcar să pară) foarte relaxat, reporterul trebuie, deasemenea, să fie vigilent. Astfel, în relaţia sa
cu sursele, el trebuie să: evite pe cît posibil sursele instituţionale, să evite, de asemenea, pe
“atotştiutori”, pe specialiştii care par că vorbesc în altă limbă. În plus, jurnalistul trebuie să se
aştepte să fie “testat”referitor la cunoaşterea subiectului, caz în care trebuie să preia controlul
discuţiei, pentru a evita manipulările mai mult sau mai puţin subtile.În timpul interviului din teren,
reporterul trebuuie să respecte cîteva reguli de bază:
- să solicite de la susră, sub o formă sau alta: o povestire, o mărturie, o eplicaţie, un punct de
vedere sau o luare de poziţie, o decizie;
- interviul trebuie pregătit: pînă a ajunge la faţa locului, jurnalistul trebuie să aibă în buzunar lista
orientativă de întrebări, iar în minte o cunoaştere, chiar şi superficială, a personajului, a locului
sau a evenimentului despre care urmează să scrie;
- jurnalistul trebuie să aibă controlul interviului;
- caietul trebuie să aibă dimensiuni rezonabile, ca să poată fi uşor manipulat întimpul lucrului, să
fie spiralat (se pot rupe uşor foile, dacă este cazul, fără a afecta şi alte foi);
- pagina poate fi împărţită în coloane în timpul notării, pe “nivele” logice (detalii legate de decor,
acţiune, etc.).
- nu trebuie notat chiar totul, dar, oricum, cît mai minuţios posibil, mai ales în ceeace priveşte
frazele şocante ale interlocutorilor sau detaliile cu adevărat semnificative, deoarece memoria
poate juca feste pe termen lung.
- jurnalistul trebuie să îşi noteze tot, chiar dacă apoi trebui să rescrie răspunsurile.Luarea notiţelor
nu este un fapt lipsit de importanţă în munca de teren. Dacă ţinem cont de ideea că reportajul
este o asamblare de lucuri văzute, auzite, simţite şi transmise cît mai fidel faţă de semnificaţia
evenimentului, atunci devine evident că jurnalistul nu poate să ţină minte toate aceste date, ci
ajutîndu-se de carneţelul de notiţe. Luarea de note nu este un lucru uşor în această situaţie; de
aceea, pot fiurnmate cîteva indicaţii generale care sunt menite să simplifice munca de selecţie şi
de ordonare a informaţiilor de către reporter. Iată cîteva din acestea:
- nu trebuie notat chiar totul: este nevoie doar de datele care se potrivesc unghiuluide abordare
ales.
- ideea de forţă (mesajul care ar trebui să reiasă din text) trebui completată cu detalii scenice,
impresii legate de atmosferă, de anecdote;
- este un element al personalităţii reporterului: prezenţi la acelaşi eveniment, doi jurnalişti nu vor
lua niciodată acelaşi tip de notiţe şi, în nici un caz, nu vor utiliza aceleaşi cuvinte pentru a
 exprima aceleaşi idei;
- se-lecţia finală a informaţiilor care vor intra în text trebuie făcută “la sânge”,mergînd pe logica
păstrării esenţialului şi a detaliilor cu adevărat importante.
- declaraţiile trebuie atribuite de fiecare dată cînd sunt notate, pentru a nu le încurca între ele; de
asemenea, pe măsură ce persoanele vorbesc, pot fi remarcate elemente de personalitate ale celui
care vorbeşte.
- Nu în ultimul rînd, reporterul trebuie să noteze tot ce îi vine în minte şi crede că poate fi de
folos ulterior (culoarea cerului, numele străzii, etc.)
Limbajul:
- vorbit: trebuie păstrat, deoarece aduce autenticitate; -comun, trebuie aplicat, indiferent de domeniu
sau de tipul de eveniment, căci scopul reportajului este de a fi citit de cât mai mulţi oameni. -trebuie
să fie cît mai explicativ, ceea ce se obţine, de regulă, prin comparaţii, juxtapuneri, etc. -trebuie
adaptat, în funcţie de public: astfel, limbajul abstract nu trebuie aplicat pentru redactarea unor texte
destinate omul obişnuit, dar nici limbajul specializat nu trebuie simplificat la extrem (poate apărea
foarte uşor pericolul vulgarizarii).Forma finală pe care o îmbracă informaţia face parte din
operatiunea “seducţie” şi trebui să se bazeze pe elemente ca: titraj, foto.Titlul: informează, atrage
atenţia.Şapoul: “vinde” reportajul, de aceea trebuie redactat în stil “nervos” (fraze scurte,cuvinte
sugestive, grafică speciala). Intertitlul: oferă timp pentru respiraţie, atrage atenţia, informează,
menţine tempoul reportajului.Ilustraţia: autentifică informaţia, aduce informaţie complementară,
atrage atenţia. “Montajul” reportajului este conceput în scopul de a-l face pe cititor să vadă,să audă,
să simtă el însuşi ce a trăit reporterul.Reportajul înseamnă şi punerea în scenă a motivului şi a
circumstanţelor reportajului, care reies, de regulă, din titraj sau din şapou, în timp ce în
corpulreportajului urmează expunerea faptului.Pentru un reportaj reuşit, este nevoie de decoruri,
scene, oameni, lucruri văzute, lucruri întelese, lucruri învăţate, simţite.În reportaj, se evită de obicei
citatele, explicaţiile, referinţele documentare sau statistice care, prin lungimea lor, pot rupe ritmul
povestirii.Comunicarea sensului, a sensibilităţii se face prin vocabular precis şi expresiv.
 Capitolul II
Jurnal de Chişinău este un ziar pentru întreaga familie, parțial color, din Republica Moldova ce
apare de două ori pe săptămână, și are unul din cele mai mare tiraje dintre ziarele autohtone. Apare
la Chișinău din anul 1999 ca un ziar săptămânal, acum fiind distribuit și în regiuni. În 2009 deschide
și un portal de știri www.jurnal.md
Jurnal de Chișinău face parte din Holding-ul Jurnal Trust Media , care mai deține și postul de
televiziune Jurnal TV generalistă , postul de radio Jurnal FM, tabloidul Apropo Magazin și agenția
de publicitate Reforma Advertising.
Ziarul Jurnal de Chișinău
Anul XV, numărul 6 (1412)
Reportajul întitulat : ,, Autobuzul morții ”
În acest reportaj se descrie un fragment de viaţă din care unii să înteleagă ce este viaţa, iar alţii cum
trebuie trăită. Scopul acestui reportaj este acela de a-i face pe cititori să vadă, să audă, să simtă ceea
ce însuşi jurnalistul a auzit, a văzut şi a simţit. Consider că acest material are o importanță foarte
mare anume pentru tinerii deoarece noi nu cunoaștem bine cazul care a avut loc la data de 21 mai
1992, si datorită acestui material aflăm foarte multe anume prin ce grozăvie a trecut oameni din satul
Molovata Nouă, Dubăsari. Agafia Jucovschi spune că ,, Am avut șase copii, acum nu am niciunu,
toți au fost omoriți de focul tancurilor ale trupelor armate Trasnistrene’’. Claritatea ideilor şi a
limbajulu este pe de înţeles tuturor. Acest articol nu are cuvinte sofisticate ba din contra destul de
clare care nu conţine rusizme sau cuvinte de lemn.
Acest reportaj respectă toate cerinţele cum ar fii :
● proprietatea termenilor
● claritatea
● concizia
● varietatea
● expresivitatea
● originalitatea
Autorul textului de presă din punctul de vedere al efectului asupra receptorului şi a precizat clar,
fără ambiguitate, unghiul de abordare a subiectului tratat. Acurateţea se referă la indicarea completă
a sursei, cu nume, funcţie, cu specificarea gradului de implicare în eveniment, dacă este posibil;
explicarea termenilor dificili care apar în comentariile unor intervievaţi (neologisme, termeni livresti
sau de jargon); detalierea; citarea corectă fară decontextualizare şi fără trunchiere. În acest articol se
ţine cont de puterea unei propoziţii simple declarative, despre acurateţe – ce ţine de corectitudinea
gramaticală, de afirmaţiile verificate la multe surse. Acest text are capacitatea de convingere ne
îndeamnă să lecturăm şi să medităm asupra lui. Reportajul dat conţine simplitatea expresiei care se
referă la propoziţii scurte, cuvinte scurte, coerenţă şi structura logică a poveştii. În opinia lui
Mencher, un text jurnalistic trebuie redactat respectând următoarele cerinţe: -exprimare clară,
precisă, convingătoare; -propoziţii scurte; -adecvare la situaţia de comunicare; -lizibilitate;
-vocabular simplu. Autorul a ţinut cont de ele aşa că a evitat jargoanelor, limbajul omului obişnuit
are un efect mai mare asupra cititorului. Ilustrările şi exemplele, întîmplările devein simboluri ale
ideilor şi evenimentelor. Lexicul concis, precis, termenii adaptaţi situaţiei de comunicare, frazele
scurte, expresia originală, structura cea mai inteligibilă - o singură idee expusă într-o frază, chiar
într-un singur paragraf, toate acestea sunt prezente în acest reportaj. Explicaţiile multiple aduc un
plus de comprehensabilitate, aşa că autorul a evitate frazele lungi. Informaţia necesită ierarhizarea
strictă. Unghiul de abordare ales iniţial s-a păstrat până la sfârşit. Articolul dat constituie un tot
dinamic. Dacă, în interior, apar mai multe energii şi trag în direcţii diferite, dinamica întregului
riscă să se năruie. Jose de Broucker vorbeşte despre justeţe (justesse) – cuvântul just, limbajul
potrivit, logica potrivită, tonul potrivit fiecărui articol(…),pentru a caracteriza munca jurnalistului
profesionist, cel care nu este un autor de ficţiune, de roman, dar este un profesionist al cuvântului, al
frazei, al descrierii, al portretului, al imaginii, al naraţiunii (recit), al dialogului, al scenariului..
Publicul ţintă este cel care insipiră, în practica jurnalistică, direcţii de adoptare a unui anumit tip de
limbaj – mai formal ori mai informal. A scrie concis, lizibil, interesant, credibil, reprezintă reguli de
aur pentru jurnalişti. Jurnalistul în acest reportaj a ţinut cont să ne informeze despre cea mai oribilă
întîmplacre care a avut loc în anul 1992 în satul Molovata Nouă, Dubăsari nea oferit surce credibile
cum ar fi : Alexandra Beşleagă damnă care în acea perioada avea 16 ani , Primarul satului domnul
Valeriu Sandul, combatantul Alexandru Ursu. Fiecare povesteşte în parte prin ce momente de
spaimă au trecut. ,, Nimeni nu voia să-mi spună nimic. Mi-a răspuns nu-i adevărat, dar unul din
copii tăi e mort. Mi-am pus minile în cap cînd am auzit şi am luat-o la fugă spre Nistru să mă înec şi
eu...”a spus Agafia Jucovschi mama copiilor decedaţi în yiua de 21 mai 1992. ,, Eram copii şi, într-
o oarecare măsură, nu înţelegeam gravitatea situaţiei, pentru noi părea o aventură. Cînd eram în
microbuz ne şoşoteam,cochetam, Rîdeam cu fetele şi tot trăgeam cu ochiul la femeia însărcinată era
atît de frumoasă. Atunci a răsunat o explozie, nici nu am înţeles ce se întîmplă.Zgomotul ne-a
asurzit. Au zburat sticle în toate părţile. Toţi au început să ţipe, s-au înbluzit spre ieşire. M-am trezit
la un moment că eram afară la vreo 20 metri de autobuz. Aveam un singur gînd mama şi surorile au
promis că vin din urmă eu nu sunt în autobuz dar acolo mi-a rămas geanta cu lucruri. Va veni mama
şi mă va întreba , unde mi-s lucrurile. Ce fac eu? Ma-m întors să-mi iau lucrurile să nu mă ocărască
mama . Pe jos genţi sticle, totul era pătat de sînge . Am vazut geanta m-am aplecat şi am luat-o Am
eşit şi una din fete care m-a vazut în starea aceea m-a luat de mînă. Un bărbat de sub copaci ne-a
strigat să ne tulpinăm la pământ’’ a menţionat Alexandra Beşleagă. Doar prin acestea mărturisiri ne
dăm seama prin ce au trecut sărmani oameni. Iar cînd lecturezi întregul reportaj rămîi uimit de toate
întîmplările petrecute în acea perioadă şi ţi se face părul măciucă. Obiectivitatea este o necesitate,
dar factualul şi opinabilul sunt despărţite de o linie fluctuantă, cu deraieri periculoase înspre terenul
manipulării atunci când jurnalistul nu-i face clară cititorului demarcaţia între judecată de valoare
proprie viziunii ziaristice şi realitatea evidenţei. Jurnalistul este în primul rând om, cu pasiunile şi
temerile lui, cu gusturile şi opţiunile proprii, dar în faţa unui public căruia îi câştigă încrederea cu
destulă greutate (dacă publicul este cât de cât pretenţios şi informat) trebuie să îşi controleze
puseurile de subiectivitate nejustificată, să îşi tempereze tendinţele partizane, să îşi moduleze vocea
publică în detrimentul celei interioare – în articolele care nu se încadrează în genurile de opinie.
Obiectivitatea apare atunci când, cu toate că adevărul are mai multe feţe (tot
atâtea cîţi martori la eveniment sunt), jurnalistul reuşeşte să asambleze toate
informaţiile într-un bloc unitar, să lase fiecare voce să fie auzită, să nu suprainformeze,
să nici nu lase deoparte informaţii esenţiale. Obiectivitatea este o condiţie, totuşi pare imposibil de
atins cu adevărat dar jurnalistul în acest material ziaristic se străduie s-o atingă. Simpla dorinţă a
jurnalistului de a fi mai expresiv, de a alege un termen mai colorat sau mai viu, de a impacienta
cititorul provocându-l cu exclamaţii sau cu o punctuaţie implicând ironia, utilizarea unui anumit
apelativ, a unui anumit adverb.
În materiale de presă strict utilitare, în reportaje, poziţia neutră a jurnalistului rezidă în
oferirea detaliilor spaţiale, temporale precise, cu nominalizarea martorilor şi a actanţilor într-un
eveniment, cu nominalizarea sursei, fără determinări tendenţioase, fără figuri de stil. Componenta
subiectivă se face simţită în articole de comentariu, în pamflete etc., prin interjecţii, puncte de
suspensie, exclamaţii şi interogaţii retorice, epitete inflamate, elemente de oralitate, antifraze,
stridenţe argotice. Neutralitatea maximă – absenţa valorizărilor şi a comentariilor subiective, nu
înseamnă că textul trebuie să fie lipsit de relief, searbăd, incolor. Un detaliu semnificativ din decor,
din imaginea unei persoane, poate dinamiza textul. Relatarea nu înseamnă povestire şi spectacol -
oricum şi oricât de mult ar avea de spus jurnalistul. In spațiul românesc, Aurelia Lăpuşan şi Raluca
Petre, echivalează obiectivitatea cu păstrarea distanţei faţă de evenimente, cu oferirea spaţiului de
expresie tuturor părţilor implicate.
Ziarul Jurnal de Chișinău
Anul XV, numărul 6 (1412)
Reportajul cu titlul : O viaţă mai bună, cu investiţii europene
Autoarea acestui reportaj Svetlana Corobceanu continue povestea despre satul Molovata Nouă
,Dubăsari doar că din alt punct de vedere. În acest articol jurnalista ne descrie despre suportul UE ,
şi că a fost dat în explotare oficiul Centrului medicilor de familie din localitate. Claritatea ideilor şi a
limbajulu este destul de simple nu sunt cuvinte neclare şi este pe de înţeles tuturor categorielor de
vîrstă . Acest articol nu are cuvinte perfecţionate ba din contra destul de clare care nu conţine
arhaisme şi rusizme.
Acest reportaj respectă toate cerinţele cum ar fii :
● varietatea
● expresivitatea
● originalitatea
● proprietatea termenilor
● claritatea
● concizia
Autorul textului din punctul de vedere al efectului asupra receptorului şi a precizat clar, fără
ambiguitate, unghiul de abordare a subiectului tratat. Acurateţea se referă la indicarea completă a
sursei, cu nume, funcţie, cu specificarea gradului de implicare în eveniment, dacă este posibil;
explicarea termenilor dificili care apar în comentariile unor intervievaţi (neologisme, termeni livresti
sau de jargon); detalierea; citarea corectă fară decontextualizare şi fără trunchiere. Textul este
alcătuită după nişte reguli precise. Caracterul unitar al textului este conferit de: -coeziunea la nivel
coerenţa la nivel semantic (sensul global al textului nu reprezintă suma sensurilor componentelor,
iar propoziţiile trebuie să aibă acelaşi referent în realitate). Limbajele conţin texte, dar şi orice text
conţine trăsăturile limbajului pe care îl reprezintă. În textul apar: elemente ale vorbirii directe,şi
indirecte (verbele de declaraţie sunt importante aici), vorbirea indirect liberă (inferenţa vorbirii
autorului cu spusele altei persoane), vorbirea directă legată. Titrarea manualele de jurnalism
recomandă titlul clar, uşor de decodat, a cărui construcţie să valorifice cât mai puţin procedeele
ambiguităţii (în materialele strict informative mai ales). Tema anunţată de titlu se dezvoltată în
corpul textului. Titrarea - supratitlu~titlu~subtitlu, presupune o întâlnire firească a elementelor sale,
acestea aducînd, în cascadă, informaţii complementare, evitîndu-se redundanţele, sinonimiile. Un
bun titlu are simţul concretului, este concis, simplu, cu apel la cuvintele-cheie din text. Supratitlul –
titlul – subtitlul alcătuiesc un ansamblu solid de informaţie în cascadă, completîndu-se reciproc, fără
redundanţe, cu accentuarea anumitor date de interes, fără a plictisi cu detalii inutile ce se pot refugia
în textul propriu-zis. Un titlu bun are ecou în mintea cititorului. Îi trezeşte curiozitatea şi îi permite o
lectură interesantă. Titlul incitativ este uşor de redactat, însă nu întotdeauna îşi onorează
promisiunea de lectură ulterioară a unui text pe măsura anunţului–şoc. Titlul şi şapoul ar trebui să
constituie fragmente enunţiative de sine stătătoare., păstrându-şi o oarecare independenţă faţă de
textul propriu-zis. Cristian Florin Popescu recunoaşte puterea de influenţare a titlului ce combină
informativul cu incitativul.
Jurnalistul înacest reportaj ne descrie cît de mulţumiţi sunt locuitori satului ca au un Centru a
medicilor de familie. ,, În clădirea veche era frig. Nu erau condiţiile deacum . Aici e cald, e bine.
Europenii ne-au ajutat mult în ultimi ani. ’’ a spus o pensioneră în virstă de 67 ani, Agafia. Şefa
biblioteci Aliona carpov a menţionat : ,, Mă bucură foarte mult investiţile europene care s-au făcut
în ultimii ani în localitate. Au fost renovate grădiniţe , gimnaziul, căminul cultural şi acum avem un
centru nou de sănătate. Ce poate fi mai bucurător? Familia noastră s-a bucurat că partidele
proeuropene au cîştigat suficient pentru a crea o majoritate europeană. Acum suntem dezamăgiţi.
Am sperat că începe o nouă etapă pentru Republica Moldova . Sper să nu ne întoarcă deunde am
venit ’’. După părerea mea acest reportaj este destul de important plus este şi interesant. Datorită
lui am aflat despre noile investiţii UE, ce s-a reparat şi dacă oameni sunt mulţumiţi de noile
schimbări. Articolul dat conţine simplitatea expresiei care se referă la, cuvinte scurte, propoziţii
scurte, coerenţă şi structura logică a poveştii. Textul jurnalistic trebuie redactat respectând
următoarele cerinţe:
-adecvare la situaţia de comunicare;
-lizibilitate;
-vocabular simplu;
-exprimare clară, precisă, convingătoare;
-propoziţii scurte.
Autorul a ţinut cont de ele aşa că a evitat jargoanelor, limbajul omului obişnuit are un efect mai
mare asupra cititorului. Ilustrările şi exemplele, întîmplările devein simboluri ale ideilor şi
evenimentelor. Lexicul concis, precis, termenii adaptaţi situaţiei de comunicare, frazele scurte,
expresia originală, structura cea mai inteligibilă - o singură idee expusă într-o frază, chiar într-un
singur paragraf, toate acestea sunt prezente în acest reportaj. Explicaţiile multiple aduc un plus de
comprehensabilitate, aşa că jurnalistul în acest reportaj a evitate frazele lungi, întortocheate, fără
sens. Obiectivitatea este echivalentă cu acuratețea, nu cu afişarea de spectaculos a stilului înflorit. O
propoziție – o idee. Cronologia trebuie respectată, altfel are loc devierea în beletristic. Cele mai bune
modalităi de a impune o idee este exemplul revelator, definiția, aproximarea datelor / statisticilor,
comparația ~analogia cu un element familiar cititorului. În opinia lui Mencher, un text jurnalistic
trebuie redactat respectând următoarele cerințe:
-exprimare clară, precisă, convingătoare;
-propoziții scurte;
-adecvare la situația de comunicare;
-lizibilitate;
-vocabular simplu.
Clişeele, metaforele moarte, personificările exagerate dăunează unui stil alert şi atractiv. Un jargon
indescifrabil, eufemismul prea ambiguu, termenii care etichetează denigrator, termenii sexişti,
limbajul depersonalizator –umanul apelat cu termeni ai nonumanului, sunt tehnici ale manipulării şi
ale dezinformării. În lucrarea Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Gilles Ferréol şi Noël
Flageul recomandă precizia şi claritatea obținute prin înlănțuirea logică, construcția cea mai simplă
subiect-predicat- complement, prin folosirea corectă a operatorilor logici implicați în relaționarea de
tip analogic, disjunctiv, cauzal, etc. Lexicul, precis, concis termenii adaptați situației de comunicare,
frazele scurte, expresia originală, structura cea mai inteligibilă - o singură idee expusă într-o frază,
chiar într-un singur paragraf, toate acestea sunt punctele esențiale pentru redactarea unui text reuşit
la nivel stilistic, gramatical, pragmatic. În cazul citării, reproducerea fidelă a spuselor persoanei
intervievate (fără trunchieri şi denaturări semantice, fără adaosuri sentențioase şi intervenții rău
voitoare în cadrul citatului), este de la sine înțeleasă așa ca autoarea reportajului nu a facut
schimbări. Spusele unui expert, ale unui martor cheie, afirmațiile de importanță maximă au relevanță
mai ales dacă sunt prezentate în citare directă, completă, cu riscul obținerii unui citat prea lung, dar
cu avantajul redării exacte a ideii vorbitorului. Nu întotdeauna persoanele importante spun lucruri
remarcabile, de aceea, în cazul platitudinilor şi al lipsei de subiecte ofertante, numele răsunător
poartă valoarea de informație şi apare la început. Dimpotrivă, citatele celebre, maximele care au
făcut istorie, lucrurile bine cunoscute şi încetățenite ca adevărate, permit plasarea autorului la sfârşit,
iar în unele cazuri chiar trecerea sub tăcere a numelui vorbitorului. În articolul dat citatele oferă
credibilitate, suport de informație sigură, în cazul specialiştilor într-un anumit domeniu, aduc în
textul jurnalistic esența unei concepții de viață, a unui mod de a acționa în anumite situații,
conferind o necesară concizie şi un plus de vitalitate discursului de presă. Autorii manualelor de
jurnalism recomandă o încadrare justă, naturală, a citatului în context, semnalarea clară a prezenței
unui citat prin grafia cu ghilimele, evidențierea precisă a sursei, fără a plictisi însă cititorul cu
menționarea ei repetată. Se recomandă poziționarea sursei la începutul citatului, chiar la sfârşit, cu
precizarea că, în cazul unor acuzații, a unor afirmații defăimătoare, este preferabilă prima variantă.
Asa si autorul materialului a ținut cont de acestea criterii și mereu a citat sursa ia dat functia,
prenumele și numele. În privința citării indirecte, a parafrazei, jurnalistul trebuie să evite intercalări
ale propriilor cuvinte ce pot denatura sensul inițial şi opinia persoanei citate, lucru permis doar în
pamflet. Deicticele dintr-un citat pot fi explicate în paranteze - pronume, adverbe deloc, de timp.
Prezența cifrelor în exces poate îngreuna lectura, deşi demersul jurnalistic de acest tip se pretinde
obiectiv, exhaustiv în prezentarea datelor de interes major. În acest material autorul la finele lui a
îngreunat lectura cu exces mari de cifre cum ar fi: ,, pe parcursul ultimilor doi ani, raionul Dubăsari
a beneficiat din partea Programului UE-PNUD de peste 1,2 milioane Euro pentru realizarea a 12
proiecte de infrastructură socială. Programul UE-PNDU Susținerea Măsurilor de Promovare a
Încrederii este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,6 milioane Euro, acordați
de Uniunea Europeană ( 9,5 milioane Euro) și PNUD (1,1 milioane Euro) ’’. După cum noi
cunoaștem cifrele ne plictisesc pe noi cititori așa că jurnalistul a facut o mare greșeală sciind asa un
număr mare de cifre care pe noi nu prea ne interesează ba din contra nu le prea acordăm atenție cînd
citim materialul. De foarte multe ori, jurnaliştii îşi colorează scriitura cu expresii culte, cu locuțiuni
provenite din alte limbi, pentru a potența o idee sau pentru a spori expresivitatea într-un text cu
multe date statistice, un text care tratează subiecte mai aride. Pleonasmele, printre cele mai frecvente
greşeli de exprimare în presa scrisă se află pleonasmul. Jurnalistul poate evita astfel de abateri
utilizând lucrări normative precum cea a lui Dorin N. Uritescu în care pleonasmele sunt categorizate
astfel:
-după modul exprimării;
-după criteriul formei sau al structurii;
-după criteriul conținutului elementelor de expresie componente (alegeri electorale, cel mai optim,
sticksuri);
-după compartimentul limbii vizat cu preponderență (pleonasme exclusiv lexicale copărtaş,
ultrasplendid; pleonasme interlexicale- situații conjuncturale, tricicletă cu trei roți; pleonasme
exclusiv semantice- plicticos şi anost, adunare festivă cu ocazia sărbătoririi; pleonasme exclusiv
etimologice – aniversarea a 10 ani; pleonasme ale formării cuvintelor- a conviețui împreună, foarte
străvechi, pogrom antievreiesc= pogrom înseamnă masacru îndreptat împotriva unei minorități;
dureri gastroabdominale, gastro însemnând stomac; pleonasme gramaticale);
-din perspectiva scopului:
-pleonasmul persuasiv- trebuie să celebrăm,să serbăm, să omagiem;
-pleonasmul intensificator- nu aveți dreptul să vorbiți, ageamiilor, nepricepuților şi cârpacilor ce
sunteți;
-pleonasmul explicativ – e oțărît şi furios. Așa că autorul a evitat pleonasmele iar textul s-a primit
destul de bun și pe înteles tuturor.
Ziarul Jurnal de Chișinău
Anul XV, numărul 9
Reportajul întitulat : Europenii reinvie Cetatea Sorocii
În acest reportaj autorul ne vorbește despre renovarea Cetăți Soroca, cîti bani au primit ajutor de la
UE și părerile locuitorilor asupra acestui proect și cum a decurs renovarea.
,, În pereții turnurilor au fost fixați circa șapte sute de metri de tijă zincată, după care a fost injectat
un material special pentru a astupa spațiul gol între pereți, astfel fiind coagulate toate pietrele
clădiri.Din punct de vedere tehnic, este o lucrare dificilă, însă ea va asigura o rezistență deosebită
edificiului’’, menționează specialistul Ion Boghean.
Acest articol nu are cuvinte perfecţionate ba din contra destul de clare care nu conţine arhaisme şi
rusizme. Claritatea ideilor şi a limbajulu este destul de simple nu sunt cuvinte neclare şi este pe de
înţeles tuturor categorielor de vîrstă . Acest articol nu are cuvinte sau întortocheate, ba din contra
destul de clare care nu conţine arhaisme.
Acest reportaj respectă toate cerinţele cum ar fii :
● varietatea
● claritatea
● concizia
● expresivitatea
● originalitatea
● proprietatea termenilor
Autorul textului din punctul de vedere al efectului asupra receptorului şi a precizat clar, fără
ambiguitate, unghiul de abordare a subiectului tratat. Acurateţea se referă la indicarea completă a
sursei, cu nume, funcţie, cu specificarea gradului de implicare în eveniment, dacă este posibil;
explicarea termenilor dificili care apar în comentariile unor intervievaţi (neologisme, termeni livresti
sau de jargon); detalierea; citarea corectă fară decontextualizare şi fără trunchiere. Textul este
alcătuită după nişte reguli precise bine structurate.
În textul apar: elemente ale vorbirii directe,şi indirecte (verbele de declaraţie sunt importante aici),
vorbirea indirect liberă (inferenţa vorbirii autorului cu spusele altei persoane), vorbirea directă
legată. Titrarea manualele de jurnalism recomandă titlul clar, uşor de decodat, a cărui construcţie să
valorifice cât mai puţin procedeele ambiguităţii (în materialele strict informative mai ales). Tema
anunţată de titlu se dezvoltată în corpul textului. Titrarea - supratitlu~titlu~subtitlu, presupune o
întâlnire firească a elementelor sale, acestea aducînd, în cascadă, informaţii complementare,
evitîndu-se redundanţele, sinonimiile. Un bun titlu are simţul concretului, este concis, simplu, cu
apel la cuvintele-cheie din text. Supratitlul – titlul – subtitlul alcătuiesc un ansamblu solid de
informaţie în cascadă, completîndu-se reciproc, fără redundanţe, cu accentuarea anumitor date de
interes, fără a plictisi cu detalii inutile ce se pot refugia în textul propriu-zis. În acest reportaj
predomină surse oficialr și neoficiale care dau multă credibilitate acestuia. Nu sunt abateri de la
temă. Textul jurnalistic este un construct mental, rezultat al unui model cultural, rezultat al
întrepătrunderii imaginarului socio-discursiv caracteristic condițiilor de producere, cu imaginarul
contextului socio-cultural în care se află instanța receptoare. Luminița Roşca conferă stilului
publicistic caracteristici precum:
-concizie explicită;
-redundanță derivată din serii sinonimice;
-structuri fixe substantiv- adjectiv;
-terminologie specifică din sfera politicului;
-preferință pentru neologisme;
-preferință pentru superlativul explicit de tip pleonastic;
-expresii stereotipe cu valoare metaforică al căror nucleu este neologismul provenit din alte stiluri;
-organizare a textului în jurul unor cuvinte-cheie;
-propoziții scurte, ş.a.
În acest reportaj pecificul limbajului jurnalistic este reprezentat de lipsa de acord dintre condițiile
producerii şi condițiile reproducerii mesajului jurnalistic, iar construcția textului jurnalistic răspunde
tipului de receptare a mesajului mass-media: parțială, selectivă, ierarhizată. Jurnalistul în acest
material ne expune multe păreri cum ar fi : ,, Europenii ne dau bani pentru renovare și reconstrucție,
nu însă și minte. Nu avem conștiința lor, deocamdată. Sper totuși, ca nimeni să nu se apuce să
spargă felinarele proaspăt instalate ori să stice băncile din parc’’, a spus locuitorul orașului Soroca
Victor Purice. Îmi place că acest material ne educă pe noi tineri anume ca să păstrăm comorile
stămosești să nu le distrugem, să ne bucurăm că și noi avem cu ce să ne mîndrim. Reporterul a
ținut cont să ne informeze cîți oameni lucrează la reconstruirea edificiului. Ce sumă s-a alocat pentru
repararea edificiului, părerile experților etc. Jurnalistul doreşte să sporească expresivitatea textului
său prin intervenții în enunțurile paremiologice (proverbele, zicalele, apoftegmele sunt sursă de
permanentă inspirație, potențând ideea de concret prin şocul intruziunii în sensul figurat). Citatele
celebre ale diferitelor culturi sunt şi cele preferate pentru distorsiune formală, dar şi semantică,
finalitatea constînd în obținerea denigrării personajului din actualitate.
Ziarul Jurnal de Chișinău
Anul XV, Numărul 96 (1403)
Reportajul cu titlul: Sainsus, bucurie de Creciun!
Este un reportaj de eveniment în acest tip de reportaj faptele au , dramatismul lor.
Nici aici nu neglijăm elementele de atmosferă, fiindcă dacă am face-o n-ar mai fi vorba de reportaj,
însă amploarea acestor detalii trebuie să fie în plan secund. Reportajul de eveniment poate fi
confundat ușor cu relatarea, în ambele fiind obligatorie prezenţa jurnalistului în mijlocul faptelor.
Întâi de toate, reportajul este o poveste. O poveste pe care reporterul, o spune pentru că a fost
acolo, a văzut, a auzit, a simţit, a mirosit a aflat, a gustat.
Şi cel mai important e să-l faci pe cititor “să simtă” ceea ce ai simţit tu, “să audă” ce ai auzit tu, “să
vadă” ce ai văzut tu… (Michel Voirol)
Jurnalistul în acest reportaj ne vorbește despre familia Sainsu din Ialoveni care a fost cea mai activă
în acțiunile de caritate organizate de Crăciun pentru Vlada și Gheorghiță Grosu. Cînd a început
Campania ,,De Crăciun, fii mai bun’’. Sergiu Poiată a fost persoana care a postat pe Facebook
povestea acestor doi copilași din Sociteni. Familia Grosu a fost vizitată de zeci de oameni, au primit
o mulțime de ajutoare. Totodată, în fiecare zi, se adună bani pe un cont bancar, unde poate contribui
fiecare din noi la finisarea casei acestor copii.
,, Trăesc și lucrez în New York, despre familia de la Sociteni am aflat de la Svetlana Sainsu și am
hotărit să mă implic și eu. Este pentru prima oară cînd particip la un act de caritate, dar vreau să
continuu’’, a spus Eugen Oglindă.
,, Particip la acte de caritate din propria mea dorință și vreau să continui să ajut’’, a menționat
Victor Onică.
Datorită doamnei Svetlana Sainsu a fost creat un cont bancar, unde se adunau zilnic bani pentru
finisarea casei copiilor din Sociteni.
,, Despre familia Grosu, am aflat de la Sergiu Poiată. Am văzut situația și mi-am dat seama că este
gravă , am deschis un cont pe site-ul de donații www.gofundme.com, mă aflu la Moscova și voiam
ceva internațional, unde să poată dona oricine și de oriunde. Pentru mine campania respectivă este o
lecție de viață, donațiile vin de la oameni simpli, și nu de la cei cu buzunarele pline. Le mulțumesc
părinților mei și surorii mele, fără ei nu aveam să mă descurc’’ menționează Svetlana Sainsu.
Vlada și Gheorghiță au avut parte de cele mai frumoase sărbători de iarnă. Au mers la circ, pizzeria,
bradul din central Capitalei, să se plimbe cu limuzina și să privească un foc de artificii chiar în
curtea casei lor.
În acest reportaj jurnalistul este prezent la fața locului în mijlocul oamenilor, în mijlocul
evenimentelor. Observă toate faptele ce se petrec în jurul său. Din punct de vedere tehnic, este o
lucrare dificilă, însă ea va asigura o rezistență deosebită edificiului’’, menționează specialistul Ion
Boghean.
Acest articol nu are cuvinte perfecţionate ba din contra destul de clare care nu conţine arhaisme şi
rusizme. Claritatea Limbajului şi a ideilor sunt destul de simple nu sunt cuvinte neclare. Acest
articol nu conține arhaizme și englezisme. Frazele sunt destul de clare.
Acest reportaj respectă toate cerinţele cum ar fii :
● expresivitatea
● originalitatea
● proprietatea termenilor
● varietatea
● claritatea
● concizia
Acest reportaj are o importanta destul de mare deoarece ne îndeamnă se fim mai buni cu cei din
jurul nostru și să facem cîte mai multe acte de caritate. Acest reportajul aduce în prim plan
evenimentul trăit în punctul lui maxim de tensiune și reconstituit dintr-un unghi de vedere care
permite cititorului, să descopere și să observe faptele cele mai însemnate care au avut loc. Unghiul
de abordare ales iniţial s-a păstrat până la sfârşit. Reportajul dat constituie un tot dinamic. Noi
cunoaștem că textul jurnalistic trebuie redactat respectând următoarele cerinţe:
-vocabular simplu;
-exprimare clară, precisă,
convingătoare;
-propoziţii scurte.
-adecvare la situaţia de comunicare;
-lizibilitate;

Reporterul a ţinut cont de ele aşa că a evitat taxonimia. Limbajul omului obişnuit are un efect mai
mare asupra cititorului. Ilustrările şi exemplele, întîmplările devein simboluri ale ideilor şi
evenimentelor. Lexicul concis, precis, termenii adaptaţi situaţiei de comunicare, expresia originală,
frazele scurte, structura cea mai inteligibilă - o singură idee expusă într-o frază, chiar într-un singur
paragraf, toate acestea sunt prezente în acest reportaj. Explicaţiile multiple aduc un plus de
comprehensabilitate, aşa că jurnalistul în acest reportaj a evitate frazele,întortocheate, fără sens,
lungi. Veridicitatea reportajului este creată prin: relatarea secvențială a evenimentului narativ,
inserarea elementelor portretistice de-a lungul relatării, camuflarea impresiilor subiective în scurte
relatări, prin introducerea detaliilor, prezentarea faptului ca real. Considerată ca fiind o specie
jurnalistică, complexă, reportajul îmbină cele trei moduri de expunere (descrierea, narațiunea și
dialogul), creând impresia unei reconstituiri în amănunte existențiale decisive. Ca specie
jurnalistică, acest reportaj respectă câteva reguli menite să păstreze nota informativă: - prin claritatea
relatării şi expunerea faptelor esenţiale, dar şi pe cea dereconstituire veridică a unei întâmplări –
unde reporterul poate folosi şi tehnici decompoziţie literară.
Acest material are toate trăsăturile cu ar fi :
actualitatea– totul porneşte de la actualitate, ea dă interesul general.
autenticitatea– este o trăsătură ce se cere garantată. Un exemplu în acest sens ne-o dăscriitorul Geo
Bogza: ”dacă nu am văzut cu ochii noştri şi totuşi scriem, se cheamă, ca săspun aşa, că măsluim.”
plasticitatea– reporterul face apel la mijloace şi procedee literare ce ţin de compoziţie(naraţiune,
dialog, portretizare), de imagine artistică (metaforă, comparaţie) sau demanieră (lirism, ironie,
dinamism).
atitudinea– valorile morale sunt deosebit de importante în acest caz, unde contează înmod deosebit
participarea afectivă a reporterului, poziţia sa faţă de faptele prezentate.Lipsa atitudinii
dezumanizează jurnalistul până la transformarea lui într-un obiect.
Jurnalistul în acest articol s-a străduit să nu umple cu cifre materialul. E destul de interesant aflăm
noi lucruri despre acte de caritate cine a fost cu inițiativa , cine a dat o mînă de ajutor. Titlul e destul
de intrigant și ne incinta să lecturăm reportajul dat.
Ziarul Jurnal de Chișinău
Anul XVI, numărul 5 (1461)
Reportajul cu titlul : Unde-i miliardișorul?
Este reportaj-social deoarece presupune o stǎpînire perfectǎ a tehnicii colajului : informații generale
referitoare la o stare de fapt problematicǎ, aspecte particulare reflectate în viața unor persoane
afectate de situația respectivǎ, mǎrturii ale acestor persoane, cu interpretarea, de cǎtre reporter, a
inflexiunilor vocii, a nuanțelor şi tonului vorbirii, chiar a umbrelor din privire, a gesturilor şi a
mimicii. Deseori, reporterul înregistreazǎ astfel de atitudini, justificative pentru comportamente
ulterioare. În acest articol jurnalistul ne vorbește despre cum după opt luni, de când la conducerea
oraşului Orhei este omul de afaceri Ilan Şor, reporterul a mers din nou la Orhei, pentru a vedea ce
schimbări au intervenit între timp şi ce părere are lumea despre conducere. Unii mai sunt zăpăciţi
după 20 de zile de concerte din perioada sărbătorilor de iarnă, alţii cred că banii investiţi la Orhei în
curăţenia oraşului, copacii plantaţi, magazinele sociale, iluminarea stradală, drumul reparat sunt o
parte din miliardul de dolari furat din cele trei bănci ale RM. În prezent, orheienii sunt în aşteptarea
ultimei promisiuni din programul electoral al lui Ilan Şor, cel al transportului public care va circula
în Orhei din aprilie 2016. „S-au deschis magazine sociale. În oraş este mai curat. S-au plantat
copaci, tufari. Are viceprimari buni. Cică o femeie acolo, Reghina Apostolova (fost consilier CMC
Chişinău din partea PCRM – n.r.), vine zilnic de la Chişinău la Orhei. Ei lucrează, iar el nu prea este
la primărie. Lumea din Orhei e fericită că a avut 20 de zile concerte – până la Anul Nou şi după.
Seară de seară, cu diferite vedete. În seara de Anul Nou era aici tot Orheiul şi nu numai. A fost
organizat un adevărat târg de Crăciun. Nici un om la întâlnirile unde era Şor în oraş nu l-a întrebat:
unde este miliardul? Dacă este implicat? Nimeni, nimic. Totul e bine şi frumos”, îmi spune
orheianca doamna Liuba.
Referindu-se la activitatea lui Şor, o bibliotecară, V.S., ne spune: „Mânjituri la ochi toate chestiile
astea. Aceştia sunt banii statului şi sunt direcţionaţi acolo unde nu trebuie. Lumea nu analizează
lucrurile în profunzime. Ea se bucură şi de un copăcel şi de o floare pusă. Şi astea trebuie, dar
imaginea de sine care-i?”. Potrivit femeii, posibilităţile de a discuta cu cei de la primărie sunt
minime. Au mai fost de la presă pe aici şi nu au putut da de nimeni. „Ei se ascund. Totul se face
între ei, să nu ştie nimeni”, conchide ea.
Ion B. Bărbatul îmi spune: „Sunt schimbări în oraş. Din ce a promis Şor în programul electoral, doar
un punct nu s-a realizat, care prevedea, de la 1 ianuarie, transport nou gratuit în oraş. S-a semnat o
comandă cu belaruşii. Cât priveşte celelalte promisiuni – iluminaţie stradală, magazine sociale la
preţuri reduse cu produse de primă necesitate, cred că preţul este cel de la producători, fără TVA. Nu
ştiu de unde se iau atâtea mijloace financiare. Cei care vizitează cu o cartelă magnetică magazinele
sunt pensionari, invalizi”.
Doamna Valentina, în vîrstă de 65 de ani, îmi spune că preţurile sunt „ca la bazar”. „Mai ieftin cu
50 de bani la lapte, la zahăr, cu 30 de bani la ceai”. Îmi arată un card de plastic alb, eliberat de
primărie, spune că a primit ajutor pentru căldură în perioada rece. Şi pensionara Ana (cu o pensie de
1100 de lei), care a lucrat la fabrica de covoare din Orhei, aştepta să-şi cumpere pâine de 2 lei. „Să-l
păzească Dumnezeu pe primarul nostru. Avem lumină pe drum. Doar câinii mai sunt o problemă”,
îşi încheie gândul bătrâna. Mă întorc la primărie. Secretara Asea îmi spune să adresez în scris
întrebările pentru conducerea oraşului pentru că nici un viceprimar din cei trei nu e disponibil să
vorbească cu mine. Funcţionara îmi dă un număr de telefon mobil al viceprimarului Viorel Dandara
pentru că în anticameră nu există telefonie fixă. Solicitat telefonic, acesta îmi promite să-mi
răspundă peste jumătate de oră, după care nu mai răspunde. Se vede ca în acest material jurnalistic
reporterul este prezent la fața locului ne redă atmosfera de acolo ne descrie detaliile amănunțit. În
acest reportaj predomină surse oficialr și neoficiale care dau multă credibilitate acestuia. Nu sunt
abateri de la temă. Textul jurnalistic este un construct mental, rezultat al unui model cultural,
rezultat al întrepătrunderii imaginarului socio-discursiv caracteristic condițiilor de producere, cu
imaginarul contextului socio-cultural în care se află instanța receptoare. Luminița Roşca conferă
stilului publicistic
caracteristici precum:
-terminologie specifică din sfera politicului;
-preferință pentru neologisme;
-preferință pentru superlativul explicit de tip pleonastic;
-expresii stereotipe cu valoare metaforică al căror nucleu este neologismul provenit din alte stiluri;
-organizare a textului în jurul unor cuvinte-cheie;
-propoziții scurte,
-concizie explicită;
-redundanță derivată din serii sinonimice;
-structuri fixe substantiv- adjectiv.
În acest reportaj pecificul limbajului jurnalistic este reprezentat de lipsa de acord dintre condițiile
producerii şi condițiile reproducerii mesajului jurnalistic, iar construcția textului jurnalistic răspunde
tipului de receptare a mesajului mass-media: parțială, selectivă, ierarhizată. Jurnalistul în acest
material ne expune multe. Jurnalistul doreşte să sporească expresivitatea textului său prin intervenții
în enunțurile paremiologice ( zicalele, apoftegmele sunt sursă de permanentă inspirație, potențând
ideea de concret prin şocul intruziunii în sensul figurat). Citatele celebre ale diferitelor culturi sunt şi
cele preferate pentru distorsiune formală, dar şi semantică, finalitatea constînd în obținerea
denigrării personajului din actualitate.
Acest reportaj respectă toate cerinţele cum ar fii :
● expresivitatea
● originalitatea
● proprietatea termenilor
● varietatea
● claritatea
● concizia
Acest reportaj ne informează cum este acum situația în orașul Orhei după ce Ilan Șor a devenit
primar. Există multe păreri referitoare la noile schimbări sunt categorii de oameni care sunt
mulțumiți de ceea cum Orheiul și-a schimbat aspectl spre bine. Alți au altă parere ei consideră că
Șor cheltuește banii care defapt sunt a întregului popor. Reportajul e destul de interesant datorită că
are multe păreri și toate diferite.Ne incintă să-l lecturăm mai departe pentru a afla dacă reporterul s-a
întîlnit sau nu cu idilul orașului Orhei.
Ziarul Jurnal de Chișinău
Anul XVI, numarul 9 (1465)
Reportajul întitulat : În zi de piață la Balatina și Viișoara
Acest reportaj este de atmosferă, aici reporterul pune mai mult accentul pe atmosferă. Este un
material bine structurat avind titlu,leal, început,cuprins și închiere. Se simte prezența reporterului la
faţa locului. În acest articol autorul ne descrie cum în zilele de joi și duminică locuitorii satelor
Balatina și Viișoara merg la piață. La 7.00 dimineaţă, deja e mare forfotă în piaţă, fiecare îşi înşiră
marfa pe lăzi, saci, pe pământ, sau o vinde direct din maşină. Carne, peşte, lactate, legume, produse
de patiserie, haine, încălţăminte, produse de igienă, chiar şi animale – găseşti de toate, bani să ai.
„Am cumpărat harpacică, ciuperci, pâine, nişte legume şi fug acasă”, îmi spune în grabă doamna
Angela. În spatele meu o femeie se plânge că nu are bani de cumpărături, dar a venit să mai vadă ce
mai este la piaţă. „Nu am cu ce plăti lumina, eu nu lucrez, băiatul la fel nu are de lucru, fata are o
pensie de invaliditate de 124 lei, cu ce să trăim?”, îi spune aceasta unei alte femei care o ascultă şi
strânge din umeri. Se observă de laprima vedere că reporterul e mereu în centrul atenției și trage
atentie la orice dialog. Lângă un perete, o mătuşă care vinde fasole şi sămânţă de pătrunjel se uită
îngândurată la lumea care trece pe lângă ea şi oftează. „Le dau cu 15 lei, dar încă nu am vândut
nimic, poate în post voi avea vânzare”, zice femeia. Şi Marin Tudor, care vinde carne proaspătă de
porc, se plânge că nu are vânzare. Acesta vine tocmai din satul Şaptebani, raionul Râşcani, şi ne
spune că e mai scump să creşti un porc decât să-l tai şi să-l vinzi. „Am vreo 14 porci şi, când tai câte
unul, vin la piaţă şi-l vând, dar rămân numai cu munca. Lumea e săracă, vine, se uită, întreabă şi
pleacă. Pensionarii cumpără câte o jumătate de kg, alţii au bani numai de slănină”, spune acesta.
Nici vânzătorii de peşte proaspăt nu se bucură de vânzări. „Cel mai ieftin e 25 de lei kg, dar, după
cum vedeţi, nu prea se cumpără”, ne spune nenea Mihai. Jurnalistul e destul de interesat de tot ceea
ce se petrece acolo află prețurile și părerile oamenilor referitor la acestea. „De toate vreau, dar nu am
bani. Iaca, dragul mâcăi, am cumpărat nişte mere, 9 lei kg, măcar ceva vitamine, sunt bătrână,
bolnavă” „Aşa să scrieţi, că aici lumea e prietenoasă şi că ne place aici. Venim din Transnistria şi
vrem prietenie cu Moldova, vrem să fie o singură ţară, Moldova, suntem neamuri dintr-un sânge,
vrem să trăim frumos şi în pace”, a spus Mătuşa Eudochia, o femeie trecută de 60 de ani, e tare
mulţumită că în sat este piaţă. Ea, care a locuit mai tot timpul în regiunea transnistreană, vorbeşte o
limbă română aproape perfectă.
Pe la ora 11.00, după ce la Balatina se sfârşeşte piaţa, câţiva dintre comercianţi merg în satul
Viişoara, raionul Glodeni, unde timp de două ore mai vând câte ceva. Aici, aceştia îşi aranjează
marfa pe nişte lăzi chiar în drum, nu departe de biserică. Cumpărători nu prea sunt, doar nişte femei
care se opresc la o vânzătoare cu seminţe de tot felul. „Dă o lingură de sămânţă de morcov, una de
ridiche şi una de sfeclă roşie, că de-amu trebuie să punem în pământ”, sfătuiesc între ele femeile.
Reporterul ne dă detalii concrete ora cînd se începe piața și cît timp tine. „Azi nu am vândut nimic,
dar mai vin şi duminica viitoare”, a spus domnul Varerie crescătorul de nutri. Comercianţii se plâng
că nu au vânzări, cumpărătorii – că nu au bani. „Toţi caută ceva bun şi cât mai ieftin, cei din
parlament fură milioane, iar noi nu avem de pâine”, conchide Valeriu care astăzi nu a vândut nimic
şi nici nu-şi scoate marfa din maşină. După ora 13.00 – nici suflare de om pe stradă, se văd doar
nişte coji de ceapă şi câteva mere stricate sub gard. . Acest reportajul aduce în prim plan
evenimentul trăit în punctul lui maxim de tensiune și reconstituit dintr-un unghi de vedere care
permite cititorului, să descopere și să observe faptele cele mai însemnate. Unghiul de abordare ales
iniţial s-a păstrat până la sfârşit. Materialul dat constituie un tot dinamic. După cum noi cunoaștem
că textul jurnalistic trebuie redactat respectând următoarele cerinţe:
-vocabular simplu;
-exprimare clară, precisă,
-adecvare la situaţia de comunicare;
-lizibilitate;
convingătoare;
-propoziţii scurte.
Reporterul a ţinut cont de ele aşa că a evitat taxonimia. Limbajul omului obişnuit are un efect mai
mare asupra cititorului. Ideile sunt destul de simple nu sunt cuvinte neclare. Acest articol nu conține
rusizme, arhaizme și englezisme. Frazele sunt destul de clare.
Acest reportaj respectă toate cerinţele cum ar fii :
● expresivitatea
● originalitatea
● claritatea
● concizia
● proprietatea termenilor
● varietatea
Tema anunţată de titlu se dezvoltată în corpul reportajului. Titrarea - supratitlu~titlu~subtitlu,
presupune o întâlnire firească a elementelor sale, acestea aducînd, în cascadă, informaţii
complementare, evitîndu-se redundanţele. Acest reportaj merită să fie citi că datorită lui aflăm prin
ce greutăți trec oameni de la țară.
Ziarul Jurnal de Chișinău
Anul XVI, numărul 8 (1464)
Reportajul cu titlul: Despre eroi,patriei și politicieni, cu resemnare
Acest reportaj este un reportajul-social deoarece presupune o stǎpînire perfectǎ a tehnicii colajului :
informații generale referitoare la o stare de fapt problematicǎ, aspecte particulare reflectate în viața
unor persoane afectate de situația respectivǎ, mǎrturii ale acestor persoane, cu interpretarea, de cǎtre
reporter, a inflexiunilor vocii, a nuanțelor şi tonului vorbirii, chiar a umbrelor din privire, a
gesturilor şi a mimicii. Reporterul in acest articol ne vorbește despre soarta profesoarei de istorie
Maria Isaicu din satul Cocieri. Prima victimă
Maria Isaicu a fost cea mai mare dintre frați. Fire perfecţionistă, a absolvit Facultatea de Istorie a
Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Facultatea de Filologie a
Universităţii de Stat din Moldova. Inițial a lucrat profesoară la Dancu, Hâncești, apoi, la rugămintea
mamei sale, s-a mutat în satul de baștină, Cocieri. Nu avea familie. A lucrat director adjunct la liceul
din satul vecin, Roghi, și avea câteva ore de istorie în școala din satul natal. Iubea nespus de mult
elevii și îi antrena în diverse activități extrașcolare.
În septembrie 1991, avea 52 de ani. Alături de câteva sute de oameni din satul natal, a protestat timp
de mai multe zile în or. Dubăsari, în fața Executivului raional. „Lozincile pe care le scandam cel mai
des erau: ‚Noi suntem acasă!’ și ‚Чемодан, вокзал, Россия!’. Maria organiza lumea la protest,
rostea discursuri, arăta că ținem la pământul acesta, că optăm pentru suveranitatea R. Moldova. Se
iscau certuri, la un moment dat, a fost atrasă într-o gloată de rusofoni, însă bărbații noștri au sărit și
au apărat-o. Protestele au durat până la sfârșitul lui septembrie”, ne povesteşte colega Mariei, Lidia
Cojuşnean.
Potrivit surorii Mariei, Liuba, femeia a primit ulterior câteva scrisori cu amenințări cu moartea. S-au
adresat și la poliție. În seara de 19 decembrie, nimic nu prevestea nenorocirea. Maria, cu mama ei, o
femeie în vârstă de 79 de ani, care nu vedea și nu auzea bine, se pregăteau de culcare. Bătrâna avea
să spună a doua zi că o strigase o voce cunoscută pe fiica ei. Era frig, ea, îmbrăcată sumar, în halat
doar și în cipici, a ieșit în grabă. Nu s-a întors peste o oră, nici peste două, tot așteptând-o, bătrâna a
ațipit, apoi s-a trezit, lumina continua să ardă, în geam se iveau zorii. Maria lipsea. În fața casei a
descoperit brâul de la halat. Nu și pe fiica ei. A făcut înconjurul casei, a revenit în cameră și, cu
inima cuprinsă de neliniște, a continuat să o aștepte. Primii trecători din zorii zilei de 20 decembrie
aveau să găsească un halat pe un gard de la marginea drumului, o pereche de cipici aruncați la
întâmplare în preajma unei fântâni de lângă casă. Se vede că în acest articol jurnalistul a lucrat mult
cu sursele a obținut multe detalii. O vecină avea să spună că a fost mirată să audă noaptea zgomotul
valului de la fântână. O fântână adâncă de 52 de metri. Căldarea a coborât cu prea mult zgomot spre
apă!
Omorâtă pentru că a protestat
Fratele Tudor se întorcea cu pâine de la magazin când a aflat despre ce s-a întâmplat cu sora sa.
Apropiindu-se de fântână, unde era adunat deja întregul sat, a simțit cum nu-l mai ascultă trupul, i s-
au înmuiat picioarele, nu şi-a mai recunoscut glasul. A înțeles că femeia care le aducea în casă
sărbătoarea, care îi întâmpina în pragul casei mamei, zăcea acolo, jos, fără suflare, cu urme de
vânătăi pe brațe și pe gât, obiect al bătjocurii unor oameni fără de Dumnezeu.
Întregul sat este convins că crima a fost comisă din motive politice. „Puteau să o bată, să o lovească,
dar chiar să omori un om doar pentru că a protestat, aşa puteau proceda doar nişte criminali”, spune
Tudor. „Separatiştii au vrut să bage frica în oameni și le-a reușit. Lumea era foarte speriată după
aceea. Seara nu mai vedeai pe nimeni pe uliţe. Nu se mai organizau mitinguri. Din decembrie până
la 2 martie 1992, am simțit o frică mai mare decât în timpul războiului, căci combatanții au blocat
intrările în sat și separatiștii nu puteau intra”, ne spune Ludmila Cușnariov, o altă profesoară din sat.
Se simte datorită textului că autorul articolului s-a documentat bine despre întîmplarea care a avut
loc în anul 1992.
La 2 martie curent, la monumentul eroilor căzuţi în 1992, nici zare de politician. Seara, la ştiri, urma
să-i vedem înghesuiţi la monumentul din Chişinău, rostind cuvântări dulci, însoţite de huiduielile
combatanţilor. „Spun că nu le permit să treacă!”, „Poate se tem de noi?”, „Ar veni dacă i-ar aştepta
aici un sac cu bani!”, îşi dau cu părerea oamenii din mulţime.
„La 3 martie 1992, soldaţii noştri au traversat Nistrul pe gheaţă, pe stinghii de lemn, legaţi cu funii.
Au intratuzi în sat. Oamenii s-au speriat, au luat-o la fugă. Ei le-au spus: ‚Nu fugiţi, căci am venit să
vă apărăm’. Aceia erau eroi”, afirmă Lidia Cojuşnean.
Politicienii de astăzi ar fi putut traversa lejer Nistrul cu bacul de la Molovata dacă ar fi dorit. Oare
chiar moartea tinerilor de la Nistru nu le-a servit la nimic?… Acest reportaj are o importanță foarte
mare pentru că ne aduce multe detalii referitoare la războiul de pe Nistru. Datorită textului aflăm
cum au suferit săteni din Corjova, Dubăsari. Are o importanță istorică deoarece ne amintește de
victimile care și-au dedicat viață pentru pace și bună stare. Autorul tine cont de acurateșe în acest
material. Acurateţea se referă la indicarea completă a sursei, cu nume, funcţie, cu specificarea
gradului de implicare în eveniment, dacă este posibil; explicarea termenilor dificili care apar în
comentariile unor intervievaţi (neologisme, termeni livresti sau de jargon); detalierea; citarea corectă
fară decontextualizare şi fără trunchiere. Textul este alcătuită după nişte reguli precise. Caracterul
unitar al textului este conferit de: -coeziunea la nivel coerenţa la nivel semantic (sensul global al
textului nu reprezintă suma sensurilor componentelor, iar propoziţiile trebuie să aibă acelaşi referent
în realitate). Limbajele conţin texte, dar şi orice text conţine trăsăturile limbajului pe care îl
reprezintă. În textul apar: elemente ale vorbirii directe,şi indirecte (verbele de declaraţie sunt
importante aici), vorbirea indirect liberă (inferenţa vorbirii autorului cu spusele altei persoane),
vorbirea directă legată. Reportajul este bine structurat are multe surse încintă la lectură.
Analizînd reportajele din lunile ianuarie,februarie și martie ale anului 2015-2016 am constatat că
acestea reportaje sunt foarte bine închegate ne informează pe noi cititori despre evenimentele care s-
au petrecut. În fiecare reportaj se simte prezența jurnalistului la fața evenimentului, are mai mult de
trei surse,limabul este destul de simplu nu sunt prezente englezisme,rusizme. Se vede ca reporterul a
lucrat bine cu sursele. Doar un reportaj a conținut un număr mare de cifre care după părerea mea
abătea un pic de la lectură.
Ziarul Timpul, este un ziar cotidian de limbă română din Republica Moldova. Timpul este unul
dintre cele mai importante ziare din Republica Moldova, fiind unicul cotidian de limbă română ce
este distribuit pe întreg teritoriul Moldovei (inclusiv în Transnistria) iar ediţia de vineri este tipărită
în peste 20.000 de exemplare.
Ziarul Timpul
Anul XVI, vineri, 30 ianuarie
Reportajul cu titlul: Fetiţa , satul cu trei legende
Acest reportaj este de atmosferă, aici reporterul pune mai mult accentul pe atmosferă. Este un
material bine structurat avind titlu,leal, început,cuprins și închiere. Se simte prezența reporterului la
faţa locului. În acest reportaj jurnalistul ne vorbeşte despre satul Fetiţa.
La mai puțin de 50 km de buricul Moldovei, am găsit un sat la fel de mic precum denumirea lui
-Fetița. Pe acele trei-patru străzi care au fost construite de-a lungul timpului se întind gospodării de
tot felul, fie case ce-și așteaptă stăpânii plecați peste hotare, păzite doar de lacăt și un câine
credincios, fie case bătrânești, dar foarte bine îngrijite, sau case noi, înalte, elegante, spațioase,
„castele”, vorba sătenilor. Denumirea localității, evident, ne-a intrigat, iar discutând cu locuitorii
acesteia am cules tocmai trei legende. Se vede că autorul este coenterisat de această denumire
interesantă aşa că a decis să afle îndetaliat istoria lui şi să ni-o relateze.
De la bunici și de la sovietici adunate
„Primul locuitor a fost Cristofor Ciudin, ficiorul lui mi-e nan. Ei bine, acolo, lângă casa lui, era o
fântână și când s-a dus el după apă, a găsit acolo o fetiță înecată. De-atâta se numește satul Fetița”,
moș Ion
Puțini își mai aduc aminte de originea denumirii satului. Unii zic că nu s-au născut aici, alții că nu
și-au pus niciodată întrebarea, iar cei care știau – o aflaseră de la bunici, la gura sobei. „La începutul
secolului XX s-a aflat un han pentru călători, un popas pentru furgoane poștale care circulau între
Hâncești și Cimișlia. Hanul dădu naștere micului cătun”, scrie în Enciclopedia localităților
Republicii Moldova. Conform acesteia, satul Fetița a fost atestat pentru prima dată în anul 1907. În
același timp, directoarea grădiniței din sat, Tatiana Petru își amintește alte două legende. „Înainte de
colectivizare, în anii ’35-’36, în satul nostru a venit o fetiță ca să repartizeze pământurile. Nu știu
cum o chema, dar toți locuitorii satului i se adresau fetița. Și de atunci așa și a rămas denumirea
satului. Mai este și altă legendă, despre o fetiță și o căprioară, dar nu mi-o amintesc”, povestește
aceasta. Se simte prezenţa autorului la faţa locului ne dă anumite detalii plus acest reportaj ne oferă
mare credibilitate deoarece în acest articol predomină surse oficialr și neoficiale care dau multă
credibilitate acestuia. Nu sunt abateri de la temă. Textul jurnalistic este un construct mental, rezultat
al unui model cultural, rezultat al întrepătrunderii imaginarului socio-discursiv caracteristic
condițiilor de producere, cu imaginarul contextului socio-cultural în care se află instanța receptoare.
Luminița Roşca conferă stilului publicistic
caracteristici precum:
-organizare a textului în jurul unor cuvinte-cheie;
-propoziții scurte,
-concizie explicită;
-redundanță derivată din serii sinonimice;
-structuri fixe substantiv- adjectiv.
-terminologie specifică din sfera politicului;
-preferință pentru neologisme;
-preferință pentru superlativul explicit de tip pleonastic;
-expresii stereotipe cu valoare metaforică al căror nucleu este neologismul provenit din alte stiluri;
Moș Andrei a scris cândva istoria satului la facultate și, își amintește cu mândrie, că pentru lucrarea
sa a luat primul loc. „Satul Fetița s-a construit începând cu anul 1912. Acolo, în capătul satului, era
pe atunci doar o casă. Primul locuitor a fost Cristofor Ciudin, ficiorul lui mi-e nan. Ei bine, acolo,
lângă casa lui, era o fântână și când s-a dus el după apă, a găsit acolo o fetiță înecată. De-atâta se
numește satul Fetița. Nu se știe a cui era fetița, Cristofor era primul locuitor pe atunci”, își amintește
moș Andrei, care a aflat această legendă de la bunicul său născut în 1883. În același timp, tot de la
bunici auzită, aflăm o altă legendă a satului. „Demult am auzit că a fost un boier tare bogat, era și
pădurar. El avea și o fetiță, iar toată bogăția lui era fiica sa. Într-o zi s-a întâmplat o nenorocire și ea
a dispărut. Eram mică, iar bunicii probabil nu au vrut să-mi spună ce s-a întâmplat. Dar știu că nu au
mai găsit-o. Respectiv, datorită fetiței lui el a numit satul așa. La început aici erau doar vreo șapte
case, dar acum avem deja un început al celei de-a patra străzi”, povestește doamna Elena.
Jurnalistul în acest material ne expune multe el doreşte să sporească expresivitatea textului său prin
intervenții în enunțurile paremiologice ( zicalele, apoftegmele sunt sursă de permanentă inspirație,
potențând ideea de concret prin şocul intruziunii în sensul figurat). Acest reportaj respectă toate
cerinţele cum ar fii :
● expresivitatea
● originalitatea
● concizia
● proprietatea termenilor
● varietatea
● claritatea
Copii plecați în Israel și Canada
Dacă statisticile ne zic că majoritatea migranților moldoveni se află în Italia și Rusia, atunci
majoritatea celor din satul Fetița au ales alte state – Israel și Canada. S-a dus unul și i-a tras pe
ceilalți după dânsul, explică sătenii. Mai mult, se pare că cei din urmă câștigă mai bine și reușesc să-
și ajute și părinții, care îi așteaptă cu drag acasă și le construiesc case frumoase.
Mătușa Elena, pe care am întâlnit-o în drum spre magazin, ne povestește cu tristețe-n ochi despre cei
doi fii ai săi plecați în Canada. „Fiul meu a plecat în Israel, și-a deschis o afacere și o duce bine.
Apoi s-a mutat în Canada, unde clima-i mai potrivită. Acolo stau împreună”, povestește mătușa.
Aceasta regretă că feciorii săi nu au reușit să-și găsească de lucru aici. „Îmi pare rău că băieții mei
au învățat și s-au dus de acasă căci n-au ce face aici. Dacă-s băieți deștepți, să le dea de lucru. Și
chiar dacă își găsesc de lucru, trebuie să-și cumpere postul”, ne convinge aceasta. Totuși, ne asigură
mătușa Elena, dacă vrei să trăiești, trebuie să muncești. Respectiv, împreună de soțul ei, crește porci,
vite, 2-3 jiuncani (n.red.: bou tânăr), pe care îi vinde la nevoie. „Avem oameni muncitori, cuminți,
toți lucrează. Ar fi bine și parlamentul să se întoarcă cu fața la popor. Ar fi bine să ne ajute măcar cu
pământul. Să vă ajute pe voi, tinerii, să dea de lucru și leafă mai mare. Dar eu nu știu dacă asta se va
întâmpla vreodată”, spune doamna Elena. Jurnalistul în acest material ne relatează pas cu pas cum a
cules informaţii pentru lucrarea s-a prezentînd detalii. La o răscruce de drumuri, stând în poartă și
parcă așteptând să schimbe o vorbă cu cineva l-am întâlnit și pe Moș Ion, care locuiește în sat de
când s-a căsătorit. „Eu sunt din Lipoveni, dar cum se spune la noi, m-am măritat cu Fetița. M-o tras
femeia aici”, povestește bătrânul. Are 59 de ani și a lucrat aproximativ 30 de ani ca tractorist. Acum,
spune, nu mai are puteri. Stă acasă, alături de soția sa Ecaterina și îngrijește, pe timp de iarnă, de
nepoții lor, copiii fiicei care este plecată la muncă în Rusia. „Eu stau cu baba acasă. Toți s-au
împrăștiat prin lume, am rămas doar cu nepoții. Când îi iarna îi aduc la mine, lemne sunt, îi cald, dar
la dânșii acolo îi greu, bani n-au. Dar acum cine are bani? Nimeni”, spune moșul. Fiica lui, din
cauza interdicțiilor impuse de conducerea Rusiei, lucrează în Moscova doar câte trei luni, după care
revin acasă. „Se duc ca fugarii, fac o capică apoi revin. Eu ce pot să le fac dacă n-au de lucru aici?
S-a măritat de tânără, la 16 ani, s-o temut că n-o să reușească. A făcut doar școala medie din Gura
Galbenă”, spune moșul. O altă fiică se află în Italia de mai mult de 12 ani, timp în care s-a căsătorit
și a obținut cetățenia statului în care locuiește. „Fata cea mai mare-i în Italia. Băiatul cel mai mare e
în Ucraina, căsătorit. Are casă aici, dar s-a mutat în Cociurgan, mă rog, ce-o spus soția așa a făcut.
Dar, oricum vine azi acasă, căci trebuie să plece în Italia cu fiul meu mai mititel”, povestește moș
Ion. Soția acestuia, mătușa Ecaterina, se plânge că are probleme de sănătate și nu are bani să se
lecuiască. Unica sursă de venit este vânzarea grăunțelor, semințelor de floarea-soarelui și ce mai au
pe dealuri. „Înainte munceam pe deal, ne duceam la ora 8 și ne întorceam la ora 5. Cât de puțin, dar
primeam ceva bani în fiecare lună. Dar acum nu primim nimic fiindcă nu avem unde lucra. În
curând trebuie să ies la pensie, dar de unde să știu eu cât voi primi, stagiu de muncă am oleacă, dar
cine știe cât mi-or da”, se întreabă mătușa Ecaterina. În materialul dat limbajul este destul de
accesibil pentru cititori de toate vîrstele.
Odată despărțiți de moș Ion și mătușa Ecaterina, l-am cunoscut pe domnul Simion, care a crescut în
satul Fetița. Acesta a lucrat timp de 45 de ani în colhozul sătesc, în departamentul tehnic, îngrijea de
tractoare și alte mașini. „Am ieșit la pensie cu 800 de lei. Unde-i dreptatea? Dacă n-aș fi avut copii
peste hotare (în Israel și Canada), demult m-ați fi petrecut. Le-am făcut casa frumoasă, dar nu vor să
vină înapoi. Am un nepot care merge la facultate în Chișinău, face Dreptul vamal, dar nici el nu vrea
să rămână acasă. Cu ce să se ocupe aici? Nu vrea nimeni să rămână aici”, ne spune Simion. Mai
mult, acesta este nemulțumit de ce a rămas din pământurile satului după privatizare. „Liderii ăștia au
scurs tot din pământul nostru, dar de pus înapoi, n-au pus. Îi interesează doar să pună la buzunar. Și
așa-i în toată Moldova.
Iată eu am două hectare și vreau să iau pe cineva să mă ajute și nu găsesc, ba se ocupă cu băutul, iar
alții… nu-s”, explică domnul Simion.

„Oare n-o să dispară și Fetița noastră?”

La fel ca în majoritatea așezărilor rurale din Republica Moldova, populația satului Fetița
îmbătrânește. Tinerii au plecat fie în Chișinău, fie peste hotare, iar copiii i-au luat cu ei. Grădinița
satului e fondată în 1979. Când am ajuns la grădiniță, am găsit o liniște profundă – copiii dormeau.
Ne-a întâlnit educatoarea care lucrează acolo de patru ani, după ce a revenit din Italia.
„Eu îmi cresc nepoțelul de când avea un an de zile. Dragostea de mamă n-o poate înlocui nimeni”,
deplânge directoarea grădiniței.
Sunt 18 copii în grupă și nu toți sunt din Fetița. Înainte grădinița avea două grupe, acum, ce-a de-a
doua a fost închisă din lipsă de copii și a fost transformată în bibliotecă. „Mă strădui din toate
puterile să adun copii, să mai păstrăm grădinița. Avem copii și din Gura Galbenă și din Albina”,
povestește directoarea instituției, Tatiana Petru. Aceasta recunoaște că iubește mult satul și încearcă
din toate puterile să creeze o atmosferă plăcută pentru copii, cât de puțini n-ar fi. Spațul de joc
pentru pici este amenajat din fondurile românești, iar unul din tobogane a fost instalat înafara
grădiniței pentru ceilalți copii care nu au acces la pe teritoriul instituției. „N-avem copii, e o
problemă mare. Uneori mă gândesc, oare n-o să dispară și Fetița noastră? Tot mai puțin copii se
nasc, tineretu-i plecat peste hotare. Eu îmi cresc nepoțelul de când avea un an de zile. Dragostea de
mamă n-o poate înlocui nimeni”, deplânge directoarea grădiniței.
În opinia lui Mencher, un text jurnalistic trebuie redactat respectând următoarele cerințe:
-exprimare clară, precisă, convingătoare;
-propoziții scurte;
-adecvare la situația de comunicare;
-lizibilitate;
- -vocabular simplu. Acest articol ţine cont de toate acestea caracteristici. Casa de cultură care se
află în imediata apropiere a grădiniței avea ușa închisă și aceasta duce lipsa tineretului. Casa de
cultură este rezultatul unei clăci a țăranilor, povestesc aceștia. „Noi am ridicat-o cu mâinile
noastre. Tineretul a făcut chirpici, am clădit. Care ajuta la călcat lutul, care la clădit, care la
făcut mâncare”, povestește mătușa Ecaterina. După spusele sătenilor, în casa de cultură s-a făcut
reparație și se deschide ocazional, pentru o nuntă, o înmormântare, un matineu. „Era tineretul
acasă și aveau loc multe activități. Au rămas câțiva copii și este un conducător care se ocupă cu
ei. Au fost la noi cu uratul”, povestește doamna Elena. Hramul satului, care are loc pe 6 mai,
când se sărbătorește Sfântul Gheorghe, era un alt eveniment care umplea casa de cultură. După
spusele sătenilor, mai demult, hramul era o adevărată sărbătoare, se cânta, se dansă, era mare
chef în sat. „Acum tineretul nu-i în sat cine să se distreze? Clubul (n. red.: Casa de cultură) l-au
închis și nu vor să-l deschidă. Au făcut reparație și l-au închis. Oricum nu are cine să meargă
acolo. Au rămas patru băieți și trei fete”, povestește mătușa Ecaterina. Este un reportaj care
merită citit deoarece aflăm noi lucruri interesante despre acest sat şi viaţa oamenilor care
locuesc acolo. În acest material jurnalistic fiecare om în parte şi-a spus istoria sa şi prin ce
greutăţi trec acum la momentul de faţă. Limbajul este destul de accesibil, textul este destul de
explicative.
Ziarul Timpul
Anul XV, vineri, 5 februarie
Reportajul întitulat: Bălţiul asteaptă îndeplinirea promisiunilor
Este reportaj-social deoarece presupune o stǎpînire perfectǎ a tehnicii colajului : informații
generale referitoare la o stare de fapt problematicǎ, aspecte particulare reflectate în viața unor
persoane afectate de situația respectivǎ, mǎrturii ale acestor persoane, cu interpretarea, de cǎtre
reporter, a inflexiunilor vocii, a nuanțelor şi tonului vorbirii, chiar a umbrelor din privire, a
gesturilor şi a mimicii. Deseori, reporterul înregistreazǎ astfel de atitudini, justificative pentru
comportamente ulterioare. În acest reportaj autorul ne vorbeşte despre situaţia din oraşul Balţi.
După opt luni de la alegerea sa în calitate de primar al orașului Bălți, Renato Usatîi continuă să
lipsească mai mereu din capitala de nord a țării. Oamenii au început să fie nemulțumiți că
promisiunile electorale se îndeplinesc încet. În perioada electorală bălțenii au fost distrați cu
concerte în zile de sărbătoare, iar, când s-a implicat în campania electorală, Renato Usatîi a
declarat că sarcina lui este ca orașul Bălți, dar și alte primării unde va câștiga alegerile, să
ajungă la un nivel european. În prezent, o parte a locuitorilor din Bălți se arată dezamăgiți și
nemulțumiți de faptul că primarul Renato Usatîi a promis multe în campania electorală locală,
iar acum a lăsat de izbeliște treburile orașului și este ocupat cu protestele din Chișinău. Se vede
că reporterul este bine informat despre situaţia care este create în oraş sa documentat bine.
În cadrul unei vizite recente la Bălți am stat de vorbă cu mai mulți oameni care, într-o zi de
duminică, își făceau cumpărăturile la piața centrală. O parte din orășeni s-au arătat nemulțumiți
de una dintre schimbările care nu făceau parte din promisiunile electorale. Recent, o linie de
troleibuz a fost închisă, autoritățile motivând că nu este rentabilă. Deși linia de troleibuz lega
trei cartiere din oraș, în unul dintre care locuiește o pătrime din bălțeni, iar celelalte fiind centrul
orașului și autogara. Orășenii s-au întrebat cât de rentabil este pentru primărie să păstreze două
linii de microbuze pe acest itinerar, în timp ce transportul public nu aducea venit. Se simte
prezenţa reporterului la faţa locului. El înţelege bine mentalitatea oamenilor politici,de
afaceri,de cultură, simpli cetăţeni etc, el îşi defineşte o ierarhie corectă a valorilor, să acumuleze
suficiente cunoştinţe în domeniul respectiv.
Deocamdată nu văd schimbarea promisă de primar
În ultima zi a lunii ianuarie, când ne aflam la Bălți, pe strada pietonală încă era instalat pomul
de Crăciun. În apropierea acestuia, chiar la ieșirea din piața centrală am vorbit cu câțiva
locuitori ai orașului Bălți despre schimbările care s-au produs în ultimul timp în oraș.
Victor, un bărbat de 57 de ani, care comercializa legume într-un loc neautorizat ne-a spus că în
Bălți situația este ca în alte localități din țară. „E greu de trăit în zilele noastre cu banii pe care îi
facem. Eu mă ocup de grădinărit. Împreună cu familia creștem ceapă ca să putem plăti pentru
apartament și să avem ce mânca. De multe ori nu ne ajunge. Măcar pensia la oameni să le-o
ridice”, ne spune bărbatul. L-am întrebat despre schimbările care s-au produs în ultimul an. „E
devreme de spus despre schimbări. Însă, iarna a trecut cu bine, au fost organizate sărbători în
centrul orașului. În materiale de presă strict utilitare, în reportaje, poziţia neutră a jurnalistului
rezidă în oferirea detaliilor spaţiale, temporale precise, cu nominalizarea martorilor şi a
actanţilor într-un eveniment, cu nominalizarea sursei, fără determinări tendenţioase, fără figuri
de stil. Componenta subiectivă se face simţită în articole de comentariu, în pamflete etc., prin
interjecţii, puncte de suspensie, exclamaţii şi interogaţii retorice, epitete inflamate, elemente de
oralitate, antifraze, stridenţe argotice.Mai mult pentru tineret au făcut, însă bătrânii nu au simțit
nimic”, a subliniat vânzătorul.
„De când a venit Renato Usatîi, oamenii se iubesc”
Pe de altă parte, poți auzi și cuvinte de laudă din partea celor care l-au ales pe liderul „Partidului
Nostru” în fruntea orașului. „De când a venit Renato Usatîi, noi parcă suntem mai uniți, mai
aproape unul de altul, iar oamenii se iubesc. E un om care lucrează pentru lume cu vorbe și
fapte bune. A făcut o cantină pentru pensionari și am spus bogdaproste, fiindcă pensiile sunt
foarte mici și nu avem cu ce trăi, nici să supraviețuim nu putem”, spune Ludmila, o femeie care
își vindea în stradă lucrurile din casă. Ea a adăugat că locuiește demult în oraș și susține că
Bălțiul s-a schimbat foarte mult. „Ne-am dori ca prețurile să nu se mărească. Sunt pensionară și
invalidă cu o pensie de numai 600 de lei. Când sunt în puteri, mai ies afară să vând câte ceva”,
mai adaugă Ludmila. Reporterul îşi păstrează obiectivitatea, să nu se implice afectiv în
desfăşurarea evenimentului, menţine echilibrul reportajului. Este incisiv (insistent, cînd este
cazul), dar nu agresiv. Autorul materialului este riguros, atent la detalii, are spirit de observaţie,
capacitatea de a discerne, putere de sinteză, abilitatea de a obţine informaţii (şi inteligenţa de a
sintetiza informaţiile esenţiale.
„Mă deranjează că primarul nu se află aici”
Participarea primarului la protestele din Chișinău nu este susținută de unii locuitori. „Nu văd
schimbări în afară de frumusețile acestea (arătând la pomul de Crăciun). Cred că sunt alte
probleme care trebuiesc rezolvate. E vorba de drumuri, de prețuri la serviciile comunale. În
primărie s-a discutat despre faptul că tarifele sunt mari, dar ele continuă să se majoreze. Mă
deranjează că primarul nu se află aici să se ocupe de treburile orașului. Dar dacă vrea să
participe la alegeri parlamentare, să aștepte campania electorală. Dacă e vorba de schimbările
care ar trebui făcute în oraș, mi-aș dori ca serviciile comunale să fie mai mici”, afirmă Pavel, un
tânăr de 33 de ani, cu care am discutat în centrul Bălțiului. Amintim că la alegerile locale din 14
iunie 2015, pentru Renato Usatîi au votat 72 la sută din locuitorii orașului Bălți. Reportajul
îmbină obiectivitatea informării cu impresiile, opiniile, trăirile reporterului. Autorii manualelor
de jurnalism recomandă o încadrare justă, naturală, a citatului în context, semnalarea clară a
prezenței unui citat prin grafia cu ghilimele, evidențierea precisă a sursei, fără a plictisi însă
cititorul cu menționarea ei repetată. Se recomandă poziționarea sursei la începutul citatului,
chiar la sfârşit, cu precizarea că, în cazul unor acuzații, a unor afirmații defăimătoare, este
preferabilă prima variantă. Asa si autorul materialului a ținut cont de acestea criterii și mereu a
citat sursa ia dat functia, prenumele și numele.
Ziarul Timpul
Anul XV, vineri, 5 februarie
Reportajul cu titlul: Borogani – satul împărţit de două imperii
Este reportaj-social deoarece presupune o stǎpînire perfectǎ a tehnicii colajului : informații
generale referitoare la o stare de fapt problematicǎ, aspecte particulare reflectate în viața unor
persoane afectate de situația respectivǎ, mǎrturii ale acestor persoane, cu interpretarea, de cǎtre
reporter, a inflexiunilor vocii, a nuanțelor şi tonului vorbirii, chiar a umbrelor din privire, a
gesturilor şi a mimicii. Deseori, reporterul înregistreazǎ astfel de atitudini, justificative pentru
comportamente ulterioare. Aparent, satul Borogani nu se deosebește prin nimic de majoritatea
localităților rurale din Republica Moldova: are drumuri noroioase și mulți copii lăsați de părinți
în grija bunicilor. Înaintând spre inima satului, am aflat mai multe din necazurile specifice ale
localnicelor, dar și ce le înseninează viața. 
Documentele și le fac la Leova, dar se tratează la Comrat
Până în anii `90, Boroganii făceau parte din raionul Comrat, dar după constituirea autonomiei
găgăuze, cu centrul administrativ la Comrat, acest sat moldovenesc a trecut în componența
raionului Leova. Oamenii spun că această schimbare pur administrativă nu le-a ușurat deloc
viața. Când au nevoie de vreo hârtie de la raion, ei sunt nevoiți să străbată 30 de kilometri până
la Leova, în loc de 10, cât făceau pe vremuri până la Comrat. Așa se face că borogănencele n-
ajung să nască la maternitatea din Leova, ci mai degrabă la Comrat. Acest articol prezintă un
interes pentru noi oameni deoarece ne ţine la curent cu situaţia din satul Borogani. „Suntem cam
departe de centrul nostru raional Leova. Chiar dacă uneori vine ambulanța de la Iargara
(comună apropiată, care face parte tot din raionul Leova – n.r.), pacienții sunt transportați tot la
spitalul din Comrat”, ne-a explicat directorul Casei de cultură din localitate, Ion Hurciuc.
Boroganiul rusesc și cel românesc
Locuitorii Boroganilor au fost loviți din plin de istorie și au simțit mai acut rupturile pe care le-a
trăit neamul. La mijlocul secolului al XIX-lea, prin inima Boroganilor a fost trasată granița
dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist. Comuna a fost divizată de-a lungul pârâului Ialpugel,
în "Boroganiul românesc", ca parte a principatului românesc Moldova, și "Boroganiul rusesc". 
Frați buni din același sat s-au pomenit pe teritoriul a două state diferite și decenii la rând nu s-au
putut vizita. Așa au apărut în aceeași comună, care datează din 1765, două biserici, două
cimitire, două școli. „În mentalul colectiv, această divizare s-a păstrat. Și astăzi spunem ‘merg
până în partea Rusiei, la cumătrul Vasile’”, relatează Ion Hurciuc. 
Ani la rând satul a zăcut în delăsare. După destrămarea cooperativelor agricole de tip sovietic,
mulți oameni și-au lăsat pământurile în paragină, invocând lipsa utilajelor agricole. Din 2.800
de hectare arabile, doar 25% erau prelucrate. Cu timpul, s-au format asociații, locuitorii și-au
dat terenul în arendă unor „lideri”, la care muncesc acum cu ziua. Potrivit primarului Victor
Iftodi, în prezent, pământul este îngrijit în proporție de 90%. Autorul materialului e bine
informat ne dă detalii concrete din perioada Imperiul Otoman și Imperiul Țarist. Are multe
surse care oferă credibilitate reportajului.
Înfrățit cu comuna Bucov, din județul Prahova
În comună nu există întreprinderi, nimeni nu se grăbește să-și deschidă afaceri într-un loc fără
gaz și apă curentă. Primarul Victor Iftodi speră, însă, la investiții extrabugetare. În acest sens, el
evocă un acord de înfrățire dintre Borogani și comuna prahoveană Bucov, din România.
„Ne gândim să realizăm împreună un proiect transfrontalier. Ne propunem să obținem un
proiect prin care să primească bani și primăria din Bucov și cea din Borogani. Proiectul vizează
infrastructura. Oamenii vor să facă orașe pe alte planete, iar noi încă n-avem apă curentă,
canalizare, drumuri”, spune edilul.
Drumurile, ca în majoritatea satelor din Republica Moldova, sunt, și la Borogani, proaste. Iftodi
se poate lăuda totuși că a construit două artere care leagă satul de Leova și de Comrat,
beneficiind de 2,9 milioane de lei de la Ministerul Transporturilor. Textul jurnalistic trebuie
redactat respectând următoarele cerinţe:
-adecvare la situaţia de comunicare;
-lizibilitate;
-vocabular simplu;
-exprimare clară, precisă, convingătoare;
-propoziţii scurte.
Autorul a ţinut cont de ele aşa că a evitat jargoanelor, limbajul omului obişnuit are un efect
mai mare asupra cititorului. Ilustrările şi exemplele, întîmplările devein simboluri ale ideilor şi
evenimentelor. Lexicul concis, precis, termenii adaptaţi situaţiei de comunicare, frazele scurte,
expresia originală, structura cea mai inteligibilă - o singură idee expusă într-o frază, chiar într-
un singur paragraf, toate acestea sunt prezente în acest reportaj.
Emblema satului – „Busuioc moldovenesc”
Chiar dacă în sat este multă sărăcie, localnicii rămân uniți prin tradiții. Mândria Boroganilor
este ansamblul folcloric „Busuioc moldovenesc”, care de 14 ani reprezintă comuna la
festivalurile naționale și internaționale și niciodată nu se întoarce acasă fără o diplomă.
„Colectivul este format din 20 de membri. Ne ține împreună dragostea pentru folclor. Cântecele
populare, tradițiile sunt foarte respectate în zona noastră. Știți că și maestrul Sulac avea un vers
‘Borogani de la Comrat, noi la nuntă am cântat’”, spune directorul Casei de cultură din
localitate, Ion Hurciuc.
Înțeleptul satului
În sat am aflat că borogănenii sunt oameni longevivi, că din patru mii de locuitori, 700 sunt
pensionari, între săteni fiind doi care anul trecut și-au sărbătorit centenarul. Totuși înțeleptul
satului este considerat moș Simeon Răileanu, de 81 de ani, călit de mic de viforul siberian. Ne-
am grăbit să-i facem o vizită și l-am rugat să ne spună povestea sa. Avea 15 ani când a fost
deportat împreună cu un frate de 13 ani și cu sora de 17.
„Când au venit muscalii, mama nu era acasă, iar tata fusese judecat și condamnat la cinci ani de
închisoare pentru că refuzase să meargă pe front. Așa că ne-au luat în Siberia pe noi, copiii”,
povestește moș Simeon. Abia după patru ani de zile, au reușit să-i dea de veste mamei unde se
află și femeia i-a găsit în inima Rusiei. După alți șase ani au reușit să se întoarcă acasă.
Totuși bătrânul nu se tânguiește, n-are cuvinte de ocară pentru nimeni. Are privirea senină și
vocea molcomă. „Știam de la bun început că nu ne-au dus acolo ca să ne fie bine”, spune el. 
„Vă vedem acum vesel”, remarcăm noi.

„Păi ajunge cât am plâns. Este vreme de plâns și este vreme de bucurie”, ne răspunde moș
Simeon.
Totuși, el spune că nu mai așteaptă vremuri bune și constată că „toate merg spre rău”.”E mult
dezmăț în lume. Nu mai este ca pe vremuri. Eu, de exemplu, cum am învățat a merge, am fost
pus la lucru. Copiii erau obișnuiți de mici cu munca. Acum unii ajung pe la 20-25 de ani,
oameni în toată firea, și n-au făcut nimic în viață. Apoi, în loc să înceapă a lucra, încep a fura.
Intră în politică și tot fură. Ce bine să aștept? N-am ce! Eu, de exemplu, nu mai am mult de trăit.
Dar tinerii vor avea de suferit”, spune bătrânul. Claritatea ideilor şi a limbajulu este destul de
simple nu sunt cuvinte neclare şi este pe de înţeles tuturor categorielor de vîrstă . Acest articol
nu are cuvinte perfecţionate ba din contra destul de clare care nu conţine arhaisme şi rusizme.
Acest reportaj respectă toate cerinţele cum ar fii :
● varietatea
● expresivitatea
● concizia
● originalitatea
● proprietatea termenilor
● claritatea
Copiii
După scurta incursiune în istoria comunei, ca să ne dăm seama cum arată viitorul Boroganilor,
am mers la grădiniță. Aflăm că este frecventată de 180 de copii și că este cea mai mare din
raionul Leova.
Toți copiii sunt îngrijiți - ne asigură directoarea Maria Lungu -, chiar dacă părinții multora sunt
plecați peste hotare, iar micuții au rămas la bunici sau la rude. „Știți, când se simte diferența
dintre copiii ai căror părinți sunt acasă de cei cu părinții plecați în străinătate? La sărbători.
Micuții rămași singuri sunt mai triști”, povestește ea.
Totuși, grădinița a funcționat timp de 40 de ani, din 1970, fără să fie reparată. Grupurile sanitare
sunt în continuare în curte, la fel ca la cele mai multe grădinițe din satele republicii. Instituția a
funcționat ani la rând fără încălzire, cu un singur calorifer electric pe timp de iarnă. Într-o
toamnă, după o ploaie a căzut și tavanul. Noroc că era noapte și grădinița pustie.
Acum clădirea este în curs de renovare. Au fost aduse pătuțuri noi pentru copii, unele încăperi
au fost reparate, modernizate. Totuși mai e mult de lucru. Conducerea își propune să mute copiii
de șase ani din grupele pregătitoare la școală, ca să elibereze locuri pentru cei de vârstă mai
fragedă.
De asemenea, în comună funcționează un gimnaziu cu 235 de elevi și un liceu cu 221 de elevi.
„Pe unii, părinții îi trimit la liceul din Borogani pentru a-i ține ocupați, prinși într-o activitate. În
felul acesta, nici cheltuielile cu educația nu sunt prea mari. Cei care intenționează să meargă la o
facultate fac totuși studii temeinice. Anul trecut, din 13 absolvenți de liceu, opt au intrat la
facultate”, afirmă profesoara Ecaterina Odagiu.
Extrapolând, am putea spune că în satele Republicii Moldova sunt destule mlădițe bune.
Rămâne de văzut ce e de făcut ca să dea roade pe măsură.
 Explicaţiile multiple aduc un plus de comprehensabilitate, aşa că jurnalistul în acest reportaj a
evitate frazele lungi, întortocheate, fără sens. Obiectivitatea este echivalentă cu acuratețea, nu cu
afişarea de spectaculos a stilului înflorit. O propoziție – o idee. Cronologia trebuie respectată,
altfel are loc devierea în beletristic. Cele mai bune modalităi de a impune o idee este exemplul
revelator, definiția, aproximarea datelor / statisticilor, comparația ~analogia cu un element
familiar cititorului. În opinia lui Mencher, un text jurnalistic trebuie redactat respectînd
următoarele cerințe:
-adecvare la situația de comunicare;
-lizibilitate;
-vocabular simplu;
-exprimare clară, precisă, convingătoare;
-propoziții scurte;
În acest reportaj jurnalistul a ţinut cont de toate acestea obiecţii. Materialul dat după părerea
mea prezintă un interes pentru public deoarece ne aduce la cunoştinţă istoria satului Borogani,
problemele pe care le au săteni. Plus la toate greutăţile au şi ei un ansamblul ,,Busuioc
moldovenesc” care este cartea de vizită a satului dar mîndria sătenilor.
Ziarul Timpul
Anul XV, vineri, 13 martie
Reportajulcu titlul : Camerele unde au loc întrevederile intime ale deţinuţilor
Acest reportaj este de atmosferă, aici reporterul pune mai mult accentul pe atmosferă. Este un
material bine structurat avind titlu, leal, început,cuprins și închiere. Se simte prezența
reporterului la faţa locului. În acest articol autorul ne descrie despre viaţa deţinuţilor şi condiţile
sale. Cei care ajung la închisoare, au dreptul la o întrevedere de scurtă durată pe lună şi la una
de lungă durată pe trimestru. Dacă în timpul întâlnirilor scurte supraveghetorii sunt cu ochii pe
ei, atunci în timpul întrevederilor lungi, acestora li se pune la dispoziție o „cameră intimă”, unde
trei zile nu-i deranjează nimeni. De astfel de încăperi dispune practic fiecare penitenciar din
țară, iar acolo este locul unde, absolut legal, condamnații întrețin relații intime după gratii.
Autorul este bine informat despre situaţia din pinitenciare şi despre viaţa deţinuţilor de acolo.
În Codul de Executare al R. Moldova scrie că deţinuţii pot beneficia de întrevederi de lungă
durată, cu dreptul de conlocuire, doar cu persoanele cu care se află în raporturi de rudenie
(rudele apropiate): soţ, soție, mamă, tată, frate, soră etc. Totuși vizitele de lungă durată sunt
solicitate mai des pentru întrevederi conjugale. Camere pentru „întrevederi intime” sunt atât în
penitenciarele pentru bărbați, cât și în cele pentru femei. Noi am mers să vedem cum arată
aceste încăperi, deoarece este greu de imaginat cât de intim poate fi actul sexual într-un loc în
care condamnații și-au pierdut dreptul la intimitate. După părerea mea acest reportaj prezintă un
interes pentru un public restrins de personae anume persoanele curioase sau care acordă multă
importanţă acestei teme.
Nu te rușina, protejează-te
Unica închisoare pentru femei din R. Moldova este cea de la Rusca. Acolo sunt patru camere
pentru vizite de lungă durată, însă în ziua când am ajuns noi acolo, n-am găsit pe nimeni.
Totuși, angajații ne-au făcut o excursie prin încăperile unde deținutele se întâlnesc cu soții sau
cu alți membri ai familiei. „Colțul intim” este amenajat în afara zonei locative a deținutelor. Ca
să ajungi acolo, mai întâi ești verificat dacă nu ai asupra ta obiecte interzise. Apoi mergi pe un
coridor îngust, treci prin două rânduri de gratii și ești în interior. Imediat mi-a atras atenția un
panou informativ pe care scria: „nu te rușina, protejează-te”, astfel făcându-se aluzie că
persoanele, care vin acolo pentru a întreține relații intime, ar trebui să folosească prezervativele.
Camerele sunt dotate cu paturi, noptiere, dulapuri, televizoare și jucării pentru copii. Pe lângă
acestea, beneficiarii au la dispoziție un grup sanitar comun și bucătăria, în care găsim frigider,
cuptor cu microunde și alte lucruri necesare. Victor Deviza, șeful Penitenciarului nr. 7 de la
Rusca, spune că aici oamenii singuri își gătesc mâncare și petrec timpul așa cum poftesc. „Sunt
zile când avem chiar și patru familii odată. De regulă, cel mai aglomerat este de sărbători. Nu
țin minte să fi avut incidente neplăcute aici. Probabil deținutele știu că dacă vor crea probleme,
data viitoare ar putea primi sancțiuni disciplinare, care le-ar interzice întrevederile de lungă
durată”, subliniază Deviza. Se vede că reporterul lucrează cu sursele se simte prezenţa lui la faţa
locului.
„Trăim cu dorul unul față de altul”
Una dintre deținutele de la Rusca care beneficiază regulat de vizite de lungă durată este Olga.
Femeia spune că este dificil să păstrezi o relație normală după gratii, dar recunoaște că cele trei
zile, petrecute alături de soț, îi dau puteri să reziste până la următoarea întâlnire. „De obicei,
după ce femeile ajung la închisoare, soții le părăsesc, însă bărbatul meu nu are cum să mă
lepede, ne simțim bine împreună. Trăim cu dorul unul față de altul”, mărturisește femeia și
totodată recunoaște că dacă la început soțul se simțea incomod când venea la întrevederile lungi,
acum însă, acestea au devenit pentru el o normă. De „vizite intime” se bucură și Svetlana, o altă
deținută de la Rusca. Tânăra povestește că a fost condamnată în 2011 pentru trafic de ființe
umane. „Bucuria cea mai mare este atunci când îi vine soțul din Rusia. Ne vedem o dată la trei
luni și petrecem aici trei zile împreună. Ambii așteptăm aceste întâlniri cu sufletul la gură. E
greu de trăit așa, dar n-avem ce face”, oftează femeia, care lucrează la bucătăria din pușcărie.
Claritatea ideilor şi a limbajulu este destul de simple nu sunt cuvinte neclare şi este pe de
înţeles tuturor categorielor de vîrstă . Acest articol nu are cuvinte perfecţionate ba din contra
destul de clare care nu conţine arhaisme şi rusizme, englezisme.
Atmosfera romantică este asigurată
„Camere intime” sunt și în pușcăriile pentru bărbați. La Penitenciarul nr. 18 din Brănești găsim
tocmai șapte încăperi de acest fel, un grup sanitar, bucătărie, ba chiar și o curte pentru plimbări.
Toate acestea se află mai departe de celulele condamnaților. Deținuții au la dispoziție practic
aceleași lucruri de care se bucură femeile de la Rusca. Totuși, aici mobilierul este mai nou și se
pare că recent a fost făcută o reparație. De jur împrejur observăm elemente romantice. În
interiorul camerelor, pereții sunt de culoare roz, pe fotolii am găsit jucării de pluș în formă de
inimă, iar în jurul lustrelor erau agățate baloane.
Aurel Furtună, șeful Penitenciarului din Brănești, a menționat că în instituția pe care o conduce
sunt 620 de deținuți și, de-a lungul timpului, majoritatea a avut întrevederi de lungă durată.
„Pentru ca să aibă parte de întâlniri lungi, deținuții trebuie să depună o cerere cu o lună înainte
pentru ca administrația să reușească să stabilească orarul. Ei sunt obligați să păstreze curățenia
și liniștea. Înainte de a intra acolo, persoanele sunt verificate”, spune Furtună. El a mai
menționat că angajații patrulează zona permanent, însă supraveghetorul poate solicita
permisiunea de a intra în cameră doar atunci când i se pare ceva suspect.
Șeful închisorii de la Brănești spune că jumătate dintre deținuți preferă întrevederile de lungă
durată cu copiii sau părinții lor, iar altă jumătate solicită întâlniri cu partenerele de viață.
Acest reportaj conţine poze care ne arată condiţiile care sunt în penetenciare.
Așteaptă această hotărâre de 18 ani
Până acum, în R. Moldova doar deținuții pe viață nu puteau beneficia de întrevederi de lungă
durată, însă conform ultimelor modificări din Codul de Executare al R. Moldova și ei se vor
putea bucura de acest drept.
La Penitenciarul nr. 17 de la Rezina, unde își ispășesc pedeapsa această categorie de deținuți, au
început deja lucrările de amenajare a „camerelor intime”. Condamnații de aici recunosc că de
ani de zile au tot trimis solicitări în diferite instanțe, ca să le permită să petreacă mai multe zile
alături de cei apropiați, însă răspunsul pozitiv l-au primit abia acum. Valeriu, unul dintre
deținuții pe viață spune că este foarte greu să păstrezi legătura cu o femeie, dacă nu poți
întreține relații intime cu ea. „Avem doar întâlniri de scurtă durată și acestea sunt o dată în lună.
Aceste întrevederi durează câteva ore. Toți așteptăm întrevederile de lungă durată, însă o dată la
trei luni, cred că este foarte rar. Totuși suntem mulțumiți și pentru atât”, susține condamnatul.
Ion, un alt deținut pe viață, spune că așteaptă această hotărâre de 18 ani, de când a ajuns după
gratii. „Vorbeam zilele astea cu alți deținuți și ne întrebam dacă vom avea puteri să petrecem
trei zile alături de o femeie”, a menționat amuzat bărbatul. Autorul textului din punctul de
vedere al efectului asupra receptorului şi a precizat clar, fără ambiguitate, unghiul de abordare a
subiectului tratat. Acurateţea se referă la indicarea completă a sursei, cu nume, funcţie, cu
specificarea gradului de implicare în eveniment, dacă este posibil; explicarea termenilor dificili
care apar în comentariile unor intervievaţi (neologisme, termeni livresti sau de jargon);
detalierea; citarea corectă fară decontextualizare şi fără trunchiere. Textul este alcătuită după
nişte reguli precise. Caracterul unitar al textului este conferit de: -coeziunea la nivel coerenţa la
nivel semantic (sensul global al textului nu reprezintă suma sensurilor componentelor, iar
propoziţiile trebuie să aibă acelaşi referent în realitate). Acest material ne informează despre noi
lucruri care se petrec în închisori. Consider că viaţa lor intimă nu ne interesează pe noi sunt
oameni şi ei au drepturi măcar că sunt după gratii.