Genuri ziaristice informative

Genurile informative au, ca principală sarcină, difuzarea informației din cele mai diverse
domenii de activitate (culturală, politică, economică, socială etc.). Încă de la primele ziare
apărute în lume, genurile informative au ocupat spații largi. Această tendință s-a accentuat odată
cu scurgerea vremii. Apariția noilor tehnici (radio, televiziune), mai operative în difuzarea
informației, nu au exclus prezența acesteia în coloanele presei scrise. Cele dintâi publicații
românești ("Curierul Românesc" - 1829, "Albina românească" - 1829, "Gazeta de Transilvania"
- 1837) în care "se puteau citi: știri politice, noutăți de la teatrul războiului, documente oficiale,
vești despre negoț"[2]), dar mai ales, marile periodice de mai târziu ("Universul", "Adevărul",
"Dimineața" - în articolul-program al acestui ziar se consemna rostul noului cotidian: "un ziar
care să apară în zori, în calea oricărui cetățean, în orice colț al țării ... pretutindeni, și să-l
înștiințeze în tot ce s-a petrecut de ieri și până azi, peste zi și peste noapte" [3] au inclus în paginile
lor și genurile informative.

Centrul informativ fundamental este știrea. De obicei, știrea trebuie să răspundă la

întrebările cine? ce? când? unde? Adeseori, însă, conține și elemente comentative: răspunsurile la
întrebările de ce? și cum?

Evident, principalul obiectiv al știrii este să informeze. Informând, în același timp știrea
orientează, formează și educă publicul. Acest din urmă obiectiv se realizează prin selecția
evenimentelor tratate, cât și prin faptul că știrea este , de multe ori, un "semnal", care va fi
continuat, extins, aprofundat prin alte genuri ziaristice.

Reportajul poate figura și între genurile informative. Genul se caracterizează prin

implicarea ziaristului în evenimentul prezentat și prin folosirea de mijloace literar-plastice.

Intr-o situație similară se află și interviul, gen care dezvăluie faptele, evenimentele, ideile
prin intermediul discuției ziaristului cu un interlocutor, în urma unei întrevederi. Forma clasică
de interviu este succesiunea întrebare-răspuns.

Trebuie precizat că numai unele reportaje sau interviuri pot fi incluse în sfera
informativului. Unele reportaje sau interviuri sunt mai bogate în elemente comentativ-analitice și
aparțin sferei genurilor comentative.
 Fiecare cu specificul său, având comună ponderea acordată argumentației (răspunsurile la
întrebările de ce? și cum?), articolul, ancheta, cronica, documentarul, pamfletul, eseul sunt genuri
comentative.

Într-o modalitate sau alta, principalele genuri se regăsesc în întreaga ziaristică, astfel "ce
mai poate rămâne dintr-o pagină de gazetă în care nu se găsește sarcasmul unui pamflet, emoția
profund omenească a unui reportaj, noutatea unei știri?"[4]

În interiorul fiecărui gen, clasificările în specii pot forma două criterii valabile pentru toate
genurile: structural-compozițional și tematic. Desigur, la fiecare gen, există și criterii specifice de
clasificare.

Se pot face câteva observații: orice gen ziaristic trebuie să aibă, ca punct de pornire, fapte
din realitate. Genurile se deosebesc între ele prin felul cum sunt înfățișate faptele selectate de
ziarist. Unele genuri comunică, în primul rând, fapte, evenimente (știrea, reportajul, interviul),
altele sunt destinate comunicării ideilor (articolul, eseul).

Comunicând fapte, evenimente, știrea, reportajul sau interviul vehiculează, în același

timp, idei. După cum articolul și eseul nu pot comunica idei abstracte din neant, ci bazate, măcar
în ultimă instanță, tot pe fapte, pe evenimente. In interiorul fiecărui gen, speciile deosebite prin
criteriul structural-compozițional urmează calea de la simplu la complex. De exemplu: știrea -
flash, multiplă, notă sau articolul - relatare, de analiză, editorial, teoretic.

Prin criteriul tematic, genurile se pot clasifica pe domenii problematice: cultural, politic,
economic, social, științific, sportiv. Conform aceluiași criteriu, cronica poate fi: politică,
economică, socială, științifică, literară, artistică (teatrală, cinematografică, muzicală, plastică, de
dans), de radio și televiziune, sportivă sau a divertismentului.

Genurile ziaristice funcționează ca un sistem, în care elementele se pot interfera. În

practica ziaristică se întâlnesc reportajul-anchetă, reportajul-interviu, reportajul-eseu, interviul-
pamflet, ancheta-pamflet, articolul-pamflet. Fiecare din aceste genuri ๎și are importanța sa. Orice
ierarhizare, din acest punct de vedere, nu se justifică.

Contribuția fotoreporterului în ziaristică a dat naștere unor genuri specifice: știrea foto,
fotoreportajul, fotoancheta, fotocronica. Preluate din presa scrisă, genurile ziaristice și-au păstrat
datele esențiale la radio și televiziune. Elemente specifice există pentru fiecare canal în parte. De
exemplu, în presa scrisă cotidiană, știrea începe cu răspunsul la întrebarea când?, spre deosebire
de aceeași știre la radio și televiziune, care trebuie să de-a răspuns, înainte de toate, la întrebarea
ce s-a întâmplat? Ca manieră de difuzare a genurilor ziaristice, specifică pentru radio și
televiziune, este transmisiunea directă.

Genul ziaristic poate fi ales de către ziarist, de aceea sunt necesare cunoștințele de bază
referitoare la genuri. Cine nu știe ce genuri are la dispoziție pentru a-și exprima ideea ziaristică
nu poate nici să aleagă între multiple posibilități. Pe lângă cunoștințele despre specificul și
cerințele fiecărui gen în parte, ziaristul își formează și dezvoltă aptitudinile în vederea folosirii
creatoare a cunoștințelor de specialitate. Numai în acest fel ziaristul va putea să redacteze
operativ, inteligibil, convingător, variat. Astfel există gazetari care s-au specializat într-unul sau
mai multe genuri ziaristice.

De multe ori sunt apreciate de public opere ziaristice care nu respectă canoanele genului.
Dar genurile ziaristice nu sunt încorsetate de reguli rigide. Astfel, nu există genuri în sine, ci
numai opere ziaristice redactate în diferite genuri. Creația ziaristică trebuie totuși să țină seama
de condițiile istorice, politice, sociale, economice ale societății.

Se pune întrebarea dacă orice temă poate fi tratată prin orice gen publicistic. Teme de
mare anvergură, evenimente și fapte cu largi implicații reclamă folosirea unor genuri cu o mai
mare pondere a aspectului comentativ (articolul, ancheta), iar teme, evenimente și fapte de
interes mai periferic pot fi prezentate prin genuri în care predomină aspectul informativ (știre și
altele).

Poziția politică a ziaristului determină optarea pentru un gen sau altul, ca reflex al
importanței pe care acesta o acordă (sau nu o acordă) unor teme, evenimente, fapte.

Un celebru exemplu este "afacerea Dreyfus". Dintr-un fapt divers de spionaj, cazul s-a
transformat într-o amplă campanie de presă, la care au concurat diferite genuri ziaristice, de la
caricatură până la celebra polemică "Acuz" a lui Emile Zola.

Operele aparținând aceluiași gen se pot "decupa" și analiza, găsindu-li-se notele comune,
dar și deosebirile. Câteodată chiar "decupajul" dă naștere unor volume de eseuri, de reportaje, de
interviuri etc. Spre exemplu putem aminti "Cronicile optimistului" ale lui George Călinescu sau
pamfletele lui Tudor Arghezi.
 Etimologic, cuvântul a informa înseamnă "punere în formă". bul a informa desemnează
procesul de prelucrare, structurare a datelor, a faptelor în forme purtătoare de sens.

Cuvântul informație este deseori folosit pentru a denumi știrea, adică relatarea succintă,
lapidară a evenimentelor, a faptelor de actualitate. Termenul de informație are însă un înțeles mai
larg decât cel de știre. "Într-un prim sens, informația numește un element particular de
cunoaștere sau de judecată, accesibil oricui, sub orice formă. În altă accepți, informația
delimitează o nevoie socială de comunicare între membrii unei colectivități sau între diversele
grupuri ale societății. În fine, termenul de informație vizează ansamblul mijloacelor sau
instrumentelor care asigură, într-o societate dată, comunicarea între oameni." [5] Delimitarea între
informație și știre o întâlnim de exemplu în franceză: information - nouvelle; în italiană:
informazione - notizia; în spaniolă: informacion - noticia; în engleză: information - news etc.

Informația este un termen cu accepții și utilizări diferite, în domenii diferite: în informatică, în

cibernetică, în economie, în matematică, în sociologie, în administrație, în armată, în
meteorologie sau în învățământ.