1.

Metode și instrumente de evaluare a politicilor publice care pot fi aplicate

pentru evaluarea politicii de introducere a unui sistem de asigurare a
calității în învățământul superior din România.
Atunci când dorim să efectuăm o evaluare a unei politici publice, putem
folosi numeroase metode, instrumente și tehnici de evaluare, printre care:
ancheta sociologică ( instrumente - chestionare, ghiduri de interviu, planuri
de anchetă; tehnici - de codificare, scalare, analiză, prelucrare), interviul,
observația, experimentul, analiza documentelor sociale și tehnica analizei
de conținut, metoda analizei de rețea socială. Totuși, cum alegem cea mai
potrivită metodă sau tehnică și cel mai portrivit instrument? Evident, nu
alegem aleatoriu, ci în funcție de ce informație ne dorim să obținem.
Astfel, pentru a evalua politica de introducere a unui sistem de asigurare a
calității în învățământul superior din România, am putea folosi metoda
anchetei sociologice pentru a evalua următoarele: evaluarea alternativelor
de politici (evaluarea politicilor de asigurare a calității propuse de
universități), evaluarea efectelor unei politici publice la nivelul publicurilor-
țintă ( evaluarea calității serviciilor educaționale, perfomanțelor cadrelor
didactice, rezultatelor și efectelor programelor publice). Interviul este o altă
metodă ce poate fi folosită pentru evaluarea efecteolor unei politici publice
la nivelul publicurilor-țintă ( pentru a afla părerile celor implicați în procesul
de implementare al politicii, efectele pe care le are politica asupra
studenților și cadrelor didactice). Experimentul este o metodă potrivită
pentru evaluarea alternativelor de politici, de exemplu alegerea unei grile
de indicatori de asigurare a calității în învățământului superior prin pilotare
(Cerkez 2009, 79).
2. Definirea asigurării calității în învățământul superior și a relației din
aceasta și procedurile de acreditare.
Asigurarea calității
Asigurarea calității înseamnă crearea încrederii, în rândul publicului, că
sistemul național de învățământ superior răspunde așteptărilor, face ce
trebuie, cheltuiește banul public eficient (Popescu și Brătianu 2004, 3).
Asigurarea calității face parte din managementul calității, adică un întreg
ansamblu de măsuri care au ca scop ca universitățile să poată planifica
obținerea calității, să-i determine parametrii, s-o măsoare și să dovedească
rezultatul obținut.
Asigurarea calității este o funcție a autonomiei academice. Ar fi deci
suficient ca activități de management al calității să se deruleze în chip
regulat în instituțiile de învățămînt superior, pentru ca acestea din urmă să
marcheze o creștere calitativă. Orice evaluare externă ar trebui să se
mărginească la constatarea că există mecanisme de management al
calității care funcționează. Asigurarea calității, adică crearea încrederii
publicului în procesele care se desfășoară în universități, ar consta în
această evaluare externă (Popescu și Brătianu 2004, 5).
Asigurarea calității și procedurile de acreditare
Un program de studii universitare funcționează legal dacă este autorizat
provizoriu sau acreditat și funcționează în condițiile stabilite prin actul de
autorizare, respectiv acreditare. O instituție de învățământ superior de stat
sau particulară se înființează prin lege, cu respectarea dispozițiilor legale
privind acreditarea, stabilite conform Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr.
87/2006, cu modificările ulterioare.
Sistemul național de învățământ superior include toate instituțiile de
învățământ superior acreditate. O instituție de învățământ superior
autorizată să funcționeze provizoriu, conform procedurilor legale în vigoare,
devine parte a sistemului național de învățământ superior numai după
acreditare. Răspunderea publică obligă orice instituție de învățământ
superior, de stat sau particulară să aplice și să se supună reglementărilor
în vigoare referitoare la asigurarea și evaluarea calității în învățământul
superior.
Toate universitățile trebuie să îndeplinească condițiile privind asigurarea
calității educației pentru a obține acreditarea, dar apoi este la latitudinea
fiecărei universități de a stabili obiectivele ei, unde vrea să ajungă, cum
dorește să se poziționeze în cadrul ofertei naționale, și ia măsurile
necesare pentru a-și înfăptui viziunea. Astfel, acreditarea determină dacă
sunt satisfăcute standardele naționale, iar managementul calității pornește
de la standarde stabilite de universitatea însăși, pentru a evolua către
aplicarea celor mai bune practici.
3. Contextul implementării politicii publice: Procesul Bologna și apariția
formelor instituționalizate de evaluare și management universitar la nivel
european.
Procesul Bologna
Procesul Bologna este un proces de reformă europeană pentru
îmbunătățirea proaspătului creat Spațiu European al Învățământului
Superior. O caracteristică importantă a Procesului Bologna - și cheia
succesului său - este că aceasta implică, de asemenea, Comisia
Europeană, Consiliul Europei și UNESCO-CEPES, precum și reprezentanți
ai instituțiilor de învățământ superior, studenți, personal, angajatori și
agenții de asigurare a calității.
În același timp, reformele de la Bologna ajută universitățile și colegiile
europene să devină mai competitive și mai atractive pentru restul lumii.
Procesul de la Bologna sprijină, de asemenea, modernizarea sistemelor de
educație și formare, garantând că acestea răspund nevoilor unei piețe a
forței de muncă în schimbare (Commission 2017).
Noul obiectiv central al Procesului Bologna este de a îmbunătăți Spațiul
European al Învățământului Superior (SEIS), bazat pe cooperare
internațională și schimb academic, care este atractiv pentru studenții și
personalul European, precum și studenților și personalului din alte părți ale
lumii.