II.

ZIARUL – EXPRESIE CURENTĂ A PRESEI TIPĂRITE 4 ore

1. Tipologia ziarelor
2. Structura ziarelor
3. Politici editoriale şi tendinţe ale cotidienelor din Europa

Tipologia ziarelor
Ziarele sînt categoria de presă tipărită cea mai răspândită. Ziarul domină peste tot
piaţa periodicelor. În general, conţinutul lor este universal, fără a fi propriu-zis de tip
"magazin", adică o publicaţie enciclopedică. Universalitatea este elementul de bază al unui
cotidian, iar intenţia lui este de a cuprinde maximal întreaga dimensiune a realităţii şi de a
răspunde tuturor dorinţelor unui cititor.
Deşi ziarul se confundă în limbajul comun cu presa tipărită, totuşi, cel mai adesea,
publicul face diferenţa dintre un ziar şi o revistă sau orice altă tipăritură periodică
prezentată sub forma unui ziar. Definiţia ziarului este, în mod obişnuit, următoarea: Orice
produs mediatic, tipărit pe un suport de hârtie, cu o frecvenţă exactă, nu mai mare decât o
dată în lună, ce este realizat de o echipă de profesionişti şi este destinat unui public larg,
în general, non-profesionist se numeşte ziar.
Evoluţia calitativă şi cantitativă a ziarelor a condus la o diversificare enormă a
publicaţiilor periodice cotidiene, fapt care a impus necesitatea elaborării unor mecanisme
de tipologizare a acestora. Orice tipologie sa poate realiza doar în baza unor anumite
criterii. În literatura de specialitate pot fi întâlnite mai multe criterii de clasificare a
gazetelor, cele mai frecvente fiind echivalente cu caracteristicile de bază ale ziarelor, între
acestea:
Aria de distribuire,
Apartenenţa la un editor,
Diapazonul tematic,
Periodicitatea cotidiană,
Formatul,
Momentul apariţiei,
Principiului fiziologic/caracterul auditoriului,
 Limba în care se editează ziarele,
Natura demersului,
Prezentarea grafică sau cromatica.
Vom insista asupra câtorva din ele. Prima clasificare va lua în atenţie criteriul aria de
distribuire/răspândire a ziarelor. În acest context deosebim ziare:
Internaționale – publicaţii periodice care se distribuie pe teritoriul a mai multor state.
Preocuparea acestei categorii de ziare nu este de a face obligatoriu lectura actualităţii din
toate ţările unde, ulterior este distribuită.
transnaţionale – publicaţii periodice care depășesc granițele unei țări. În cele mai
dese cazuri este mediatizată atât realitatea internaţională, cât şi cea din ţara „de baştină” a
ziarului transnaţional. Pentru ca ziarul să obţină statutul de transnaţional sunt necesare
obiective comune la care ar nutri şi care ar interesa mai multe popoare. De obicei, aceste
obiective sunt determinate de anumite condiţii obiective, precum: un trecut istoric comun,
elemente de cultură comună, posedarea limbii în care se editează ziarul, interese strategice
politice sau economice etc. („Komsomoliskaya pravda v Moldove”, „AiF v Moldove”,
„Trud v Moldove”; „Adevărul”, „Ziarul Naţional”, „Evenimentul Zilei” etc.). Astăzi în
Republica Moldova nu există ziare autohtone, care s-ar încadra în această categorie, dar pe
piaţa noastră informaţională circulă mai multe ziare de acest fel, majoritatea dintre ele
avându-şi obârşia în Federaţia Rusă.
naţionale – publicaţii periodice care se distribuie pe întreg teritoriul unei ţări.
Cotidianul naţional oferă o perspectivă largă asupra realităţii şi urmăreşte scopul de a pune
la curent publicul cu realitatea naţională şi internaţională,
locale – 1. Presa locală reprezintă totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită
regiune/zonă, care acoperă, sub aspect mediatic, arealul acesteia și valorifică masivul
informațional potențial din acest spațiu, al cărei diapazon tematic este axat prioritar pe
dimensiunea socioculturală a realității de aici și se adresează unui public concret. Aceste
particularități conturează obiectivele, rolurile, funcțiile, tendințele de dezvoltare și
opțiunile ei de creație etc., din care rezultă specificitatea presei locale ca element mediatic
cu identitate distinctă. Imperativul proximităţii, care reprezintă mai fidel interesele şi
problemele unei comunităţi, este caracteristica de bată a presei locale. Ziarul local oferă
ştiri utilitare cu caracter local, comentarii şi note despre o realitate apropiată, „localizabil”.
Tot din aceste considerente, dar şi datorită reformei administrativ-teritoriale care a fost
iniţiată în 1998 şi a funcţionat până în 2001, şi avut la bază judeţele ca unitate
administrativ-teritorială primară, şi-au făcut apariţia şi ziarele care se distribuie pe teritoriul
unor regiuni (ziarul Unghiul, care mediatizează realitatea şi se distribuie pe teritoriul
raioanelor Ungheni, Călăraşi, Nisporeni; Business-info azi Gazeta de Sud – Cimişlia,
Hanceşti, Leova ș.a.). Viitorul pare a fi însă acela al presei locale sau regionale. Pe de altă
parte, localizarea se poate produce în acelaşi timp cu o internaţionalizare a reţelelor
mediatice: ziarele pot fi şi locale şi internaţionale, cu relativ puţine schimbări, în ce
priveşte structura, paginaţia, orientarea editorială şi chiar conţinutul.
Următoarea clasificare va avea la bază criteriul apartenenţa la un editor. Din această
perspectivă, ziarele pot fi divizate în:
oficiale sau de stat. – sunt ziarele care au în postură de fondatori diverse organizaţii de
stat: departamente, instituţii, etc. (departamentale: „Scutul Legii”, instituţionale
„Academia”);
publice – sunt ziarele care au în postură de fondatori administraţia publică locală
(ziarele administraţiei publice locale: raionale)
private – sunt ziarele care au în postură de fondatori una sau mai multe persoane
private („Timpul”, „Jurnal de Chişinău”, Ziarul de Garda, Makler, Молдавские Ведомости,
Коммерсант PLUS, Труд7, Expresul de Ungheni, Комсомольская правда).

În această categorie se mai înscriu ziare ale:

partidelor şi formaţiunilor politice („Comunistul”);
organizaţiilor obşteşti („Vocea poporului”);
organizaţiilor profesionale („Făclia”)
uniunilor de creaţie, fundaţiilor culturale („Literatura şi arta”, „Lanterna
magică”);
confesiunilor religioase („Curierul ortodox”, „Altarul credinţei”).
Conform criteriului diapazonul tematic ziarele se împart în două grupe principale:
generaliste şi specializate. În general, presa cotidiană s-a dezvoltat ca un sistem de difuzare
de informaţii generale. Presa generalistă se caracterizează prin aceea că pune în circuitul
informaţional informaţii dintr-o arie cît mai largă de domenii, în principiu nici un aspect al
realităţii nefiind exclus. Mai mult, unele ziare generaliste încearcă să satisfacă interesele
informaţionale atât ale publicului matur, cât şi ale tinerilor sau ale copiilor. În acest scop,
multe publicaţii periodice introduc pagini specializate, dedicate cititorilor de diverse
categorii de vârstă, lărgindu-şi, astfel, publicul ţintă. În acelaşi timp, nu se poate ignora
faptul că primul ziar generalist de factura moderna, „The Times”, a avut la origine un ziar
de anunţuri comerciale.
Cotidienele specializate au apărut odată cu evoluţia interesului pentru anumite
domenii, mai cu seamă cele care privesc sistemul loisirului şi cel al economiei. Rubricile
sale paginile specializate din corpul unor ziare generaliste n-au mai asigurat explozia
cererii de asemenea produse jurnalistice. Apariţia presei specializate este efectul extinderii
societăţii de consum. Pe de o parte, un public interesat în problematica economică, după ce
ideea de capitalism popular a devenit un fapt curent, iar pe de alta, tematica sportivă, care a
monopolizat un segment important al industriei de divertisment. Deosebim ziare
specializate în diverse domenii, aşa precum: economie, sport, turism, medicină,
învăţământ, domeniul militar, etc.
O distincţie adesea operată în limbajul comun este aceea dintre presa populară şi
presa serioasă. Cotidianul popular s-a născut la mijlocul secolului XIX odată cu apariţia
ziarului de 5 centime, „Le Petit Journal”. El conţinea multă informaţie de fapt divers,
redactată alert, puţine comentarii şi nu avea o culoare politică definită. Preţul acestor
publicaţii era mult redus în raport cu restul cotidienelor şi ele au câştigat un public popular,
ignorat până atunci de presa obişnuită.
Cu timpul, distincţia s-a mai atenuat în unele în ţări, cum este Franţa, unde cotidianul
popular nu mai are astăzi un mare succes („France-Soir”, unul din puţinele sale expresii, se
află într-un declin financiar prelungit), dar continuă să fie relevantă în ţări ca Statele Unite,
Germania sau Marea Britanic. Cel puţin în Germania, diferenţa între presa populară
(Boulevardprese), exploatând faptul divers, senzaţionalismul sau tematica sportivă, şi presa
serioasă este netă.
Sub forma tabloidelor, cotidianele populare şi-au găsit un nou suflu. Formatul lor
redus, paginaţia simplă, titlurile imense, paginile abundent ilustrate, conţinând texte
condensate, urmărind senzaţionalul atrage un public larga. Aceste ziare sînt preocupate mai
mult să provoace emoţie decît să pună probleme serioase. Depolitizate, în general, ele
vizează un public eterogen, depăşind liniile de front de motivaţie politică tradiţionale, deşi
uneori manifestă simpatii de stînga, cum sînt cele britanice ("The Sun", în special),
populiste şi autoritar-etatiste. Reţeta lor este extrem de simplă, bazată pe exploatarea celor
4S (sport, scandal, senzaţionalism, sex).(Apropo magazin)
În Germania, forma sa cea mai puţin ortodoxă, numită Boulevardpresse, care
reprezintă peste un sfert din piaţa cotidienelor, ca şi multe dintre tabloidele britanice, la fel
de populare („The Sun” a atins în 1990 aproape patru milioane de exemplare vândute, mai
precis: 3 936 de mii!), sînt la limita vulgarităţii. în România, ea a fost demult depăşită, fără
a exista o contrapondere în presa serioasă.
Generaliste – „Jurnali de Chişinău”, „Săptămâna”, „Moldova Suverană”, „Timpul”,
ziarele publice, etc.
Specializate – „Făclia”, „Makler”, „Literatura şi Arta”, „Altarul Credinţei”, Ziarul de
Gardă, ziarele departamentale, ale organizaţiilor profesionale, TV Programe, Şans, Sport
curier, etc).
Următorul criteriu este şi periodicitatea cotidiană. Un ziar este în primul rând un
cotidian, de unde şi numele său, de altfel. Din perspectiva periodicităţii presei deosebim
următoarele tipuri de ziare:
- cotidiene – ziare care apar în fiecare zi. Periodicitatea cotidiană presupune apariţia
zilnică a ziarului, însă şi produsele mediatice care apar mai mult de trei ori în săptămână,
de asemenea se încadrează în categoria cotidienelor.
- săptămânale – ziare care apar o dată în săptămână. Este tipul de ziare care, graţie
diapazonului tematic, naturii demersului, genurilor ziaristice, machetării, volumului, etc, se
apropie de reviste.
- bisăptămânale – ziare care apar de două ori în săptămână.
- lunare – ziare care apar o dată în lună.
- bilunare – ziare care apar de două ori în lună.
 - trimestriale – ziare care apar o dată la câteva luni. Deşi aceste ziare pot să nu aibă o
apariţie regulată, în unele cazuri ele sunt percepute ca având funcţia unui ziar. Este vorba
îndeosebi de periodicele unor comunităţi restrânse.
Formatul, care a devenit în ultimul timp foarte variabil, de asemenea poate constitui
criteriu de clasificare a ziarelor. În baza criteriului respectiv, ziarele pot fi clasificate în
două mari categorii: ziare de format standard şi ziare de format tabloid. Formatul standard
include următoarele tipuri:
- A2 – formatul mare, care astăzi tot mai rar poate fi întâlnit pe piaţa noastră
informaţională. E cazul ziarului Literatura şi Arta,.
- A3 – semiformatul, dimensiunile căruia reprezintă o reducere la jumătate din
formatul mare. Este cel mai frecvent format utilizat de ziarele din Moldova.
- A4 – dimensiunea paginii constituie o pătrime din formatul mare şi este folosit
cu precădere de ziarele ci circulaţie închisă: şcolăreşti, comunitare, ale ONG-
urilor, etc.
Astăzi, găsim formate noi, aşa-numitele tabloide, care au dimensiuni mai reduse, mai
mici decât o coală A4. Ele sunt utilizate, de către presa de divertisment.
În lume există şi alte tipuri de formate. În Germania, de exemplu, sunt încetăţenite
următoarele formate:
- nordic – cel mai mare dintre formatele de ziare germane
- renan – formatul mediu, care este utilizat, în general, de ziarele de prânz sau de
cele cu o circulaţie locală.
- berlinez – cel mai mic format de cotidiene.
Fiecare dintre aceste formate are avantajele şi dezavantajele sale. Formatul mare,
încetăţenit abia la mijlocul secolului XIX, are avantajul unei expuneri rapide şi cvasi-
complete a sumarului chiar pe prima pagină. Dar el este greu maniabil la lectură şi dificil
de paginat. Semiformatul, în schimb, este uşor de lecturat, oferă avantajul unei clarităţi
sporite şi a unei prezentări şi puneri în pagină mai simplificate, dar nu asigură însă şi
varietatea punerii în pagină.
După momentul apariţiei avem ziare de dimineaţă, de zi şi de seară. Primele sînt
cele mai extinse, în timp ce jurnalele de seară par a fi peste tot în declin, suferind cel mai
mult de pe urma concurenţei mediei electronice. Ziarul de dimineaţă are încă privilegiul de
a răspunde unor reflexe sociale. Ziarele de dimineaţă fac lectura zilei anterioare. Ele sînt
tipărite în timpul zilei şi difuzate dimineaţa devreme. Ele pot concura încă mediile
electronice, prin calitatea lor de a fi pe piaţă la prima oră a dimineţii. În plus, acestea au
privilegiul consistenţei, fie pentru că pot fi analizate mai cu atenţie, fie pentru că discursul
lor este mai reflexiv.
Ziarele de seară, care apar de fapt, puţin după prânz, sînt specifice marilor aglomeraţii
urbane. Ele trebuie să fie rapid difuzate, întrucât au un timp mai scurt pentru a fi expuse la
vânzare. Evoluţia lor este contradictorie, în funcţie de ţară şi de cutumele fiecăreia. În timp
ce, în Europa continentală, ziarele de seară pierd teren, în Japonia şi SUA au încă o
pondere însemnată. Există ziare care au două ediţii în aceeaşi zi, dar această practică nu
este foarte răspândită. La momentul actual, pe piaţa informaţională autohtonă nu este
înregistrat niciun ziar de seară, toate publicaţiile cotidiene fiind, în exclusivitate, de
dimineaţă.
Conform principiului diapazonului fiziologic pot apărea ziare pentru: a) copii
Florile dalbe, b) adolescenţi, c) tineret, d) maturi, e) pensionari. Tot în această categorie se
înscriu şi ziarele pentru femei şi cele pentru bărbaţi.
Un alt criteriu de clasificare poate servi şi limba în care se editează ziarele. În
Republica Moldova avem ziare care apar în limbile: română, rusă, ucraineană, găgăuză,
bulgară, idiş. Unele publicaţii cotidiene apar atât în limba română, cât şi în rusă. De la 90
încoace s-au înregistrat mai multe încercări de a edita ziare bilingve. Aceste tentative însă
nu au avut succes, practica ziarelor bilingve aproape dispărând. Cu toate acestea, astăzi în
Republica Moldova mai există ziare bilingve, toate acestea, fără excepţie, fiind publicitare.
Un alt criteriu este natura demersului. În general, spre deosebire de un hebdomadar,
ziarul are un conţinut specific, care este destinat unui public larg, de cele mai multe ori
nespecializat. Această caracteristică a ziarului solicită materiale de o mărime rezonabilă,
scrise într-un stil accesibil. Natura demersului unui ziar reiese din preocuparea acestuia de
a face lectura actualităţii, indiferent care ar fi aceasta. Evident, în felul în care reproduc
actualitatea imediată, se disting demersurile jurnalistice şi se construieşte identitatea unui
ziar.
 Există ziare care acordă o importanţă principală micii actualităţi: faptului divers de
diverse feluri, informaţiilor utilitare, evenimentelor mărunte etc. Această preocupare este
specifică îndeosebi ziarelor locale şi presei populare. Demersul jurnalistic este caracterizat
de prezenţa articolelor de mici dimensiuni, informative, cu puţine comentarii.
Există ziare care îşi construiesc demersul în jurul marii actualităţi. Este vorba
îndeosebi de marile afaceri politice naţionale sau internaţionale. O presă mai reflexivă, în
care articolele de analiză şi opinie au o pondere semnificativă. De asemenea, articolele
informative sînt naraţiuni mai extinse şi elaborate.
O caracteristică esenţială a unui ziar, dar şi criteriu de tipologizare (atât în raport cu
alte categorii de periodice, cât şi în raport cu alte produsele similare) este prezentarea
grafică sau cromatica. De-a lungul anilor, prezentarea grafică nu s-a schimbat în mod
esenţial, atât că, graţie progresului tehnologic, a fost posibilă diversificarea acesteia prin
introducere design-ului color. Elementele vizuale care disting un ziar în raport cu ale
categorii de periodice, sunt: capul sau titlul ziarului cu toate atributele necesare (motto,
siglă, date biografice ale ziarului, etc), paginaţia, machetarea, corpul literelor, tiparul,
iconografia, titrajul, tipul de hîrtie etc.

Structura ziarelor
În ciuda a ceea ce se crede de obicei, ziarul are o structură internă foarte riguroasă,
fiind organizat pe pagini şi rubrici. Există o ierarhie a paginilor, indiferent aproape de
intenţiile redacţionale. In cazul ziarului clasic, coperţile, respectiv, pagina întâi şi pagina
ultimă, sînt întotdeauna paginile cele mai importante.
La rândul ei, prima pagină, ceea ce în engleză se numeşte front page, este organizată
de o manieră extrem de precisă. Există câteva tipuri de structurare a primei pagini a
ziarelor:
1. Clasică,
2. Tabloidă,
3. Informativă
Întotdeauna, prima pagină, numită în jargonul presei anglo-saxone front page,
cuprinde mai întâi capul sau titlul ziarului. Trebuie remarcată priza la eveniment a paginii.
Front page este pagina care se face ultima, cu titlurile cele mai mari şi agresive, adesea în
culori. Există de altfel astăzi o tendinţă foarte apăsată către aglomerarea primei pagini şi
către un ton provocator. Faptul arată rolul publicitar ale acesteia: prima pagină oferă
imaginea ziarului.
Conceptul clasic al primei pagină impune câteva reguli tradiţionale. Orice ziar acordă
o mare importanţă articolului de deschidere a numărului, plasat cel mai adesea imediat sub
capul ziarului, în stânga sau în centru. Sumarul ziarului ocupă de asemenea un spaţiu
privilegiat, alături de articolul care deschide numărul. Prima pagină mai conţine de
asemenea o fotografie, foarte expresivă, fie în raport cu articolul de deschidere, fie
exprimând o temă de mare actualitate. Apoi, prima pagină mai poate conţine informaţiile
de o anumită importanţă, care au venit la redacţie în ultimele momente, cu puţin înaintea
închiderii ediţiei şi care n-au putut fi amînate. În unele cazuri, prima pagină mai conţine o
grafică, pe teme de actualitate, şi o tabletă, foarte scurtă, de mare efect. La fel, în multe
cazuri, deasupra titlului ziarului, în aşa-numita manşetă, sînt trecute titlurile articolelor cele
mai importante din interiorul ziarului.
Conceptul tabloidelor este de natură publicitară şi are menirea să „atragă ochiul”:
multe fotografii mari cu mici legende care intrigă. Este o tendinţă de apropiere cu revistele
de divertisment.
Conceptul informativ utilizează prima pagină la fel ca şi pe celelalte.
Cealaltă copertă a ziarului, ultima pagină, este cu mult mai puţin riguros alcătuită.
Rolul său este acela de pagină pentru ultimele evenimente, de reportaje sau de ştiri externe.
Uneori, această pagină este neglijată şi nu are o identitate clară.
Interiorul ziarului este organizat tematic, în funcţie de pagini şi rubrici. Cuprinde
pagini de actualităţi, pagini de analize (feature) şi pagini editoriale. Tendinţa de astăzi de a
de-rubriciza paginile, în favoarea evenimentului.
Indiferent de ziar sau de rubricaţie, orice pagină de ziar are câteva câmpuri de forţă:
fondul paginii, în stânga, sus, contra-pagina., rubricaţia. întotdeauna, rubricile focalizează
atenţia, fie că sînt rubrici redacţionale sau de autor. Cele ale redacţiei au menirea de a
distribui informaţiile de o anumită natură, de obicei, redactate sub forma unor ştiri scurte.
Rubricile de autor însă reprezintă dorinţa redacţiei de a semnaliza un articol care se
diferenţiază de restul paginii prin numele autorului.

Politici editoriale şi tendinţe ale cotidienelor în Europa

Grecia
Potrivit „World Press Trends”, numărul publicaţiilor a explodat în Grecia în anii
1990, încurajate de partidele politice şi de abundenţa creditelor bancare şi absenţa
oricăror reglementări. Ţara are zeci de canale de televiziune, mai mult de 15 cotidiene
generaliste, mai mult de 30 de ziare lunare, la o populaţie de numai 11 milioane de
locuitori. Până în 2010, când criza datoriilor s-a făcut tot mai simţită în Grecia, ziarele
de duminică erau gratuite şi puteau fi găsite în toate oraşele, în cutii speciale. Nu
vorbim aici de materiale publicitare, aşa cum se obişnuieşte în alte state, ci de ziare în
format clasic, color, de aproximativ 50 de pagini şi care cuprindeau informaţii din toate
domeniile şi pentru un spectru larg de populaţie. Aşadar, după cum vedem, timp de vreo
două decenii, presa, în special scrisă, a fost în floare în Grecia, lucru care s-a schimbat
în ultimii trei ani. Astăzi, angajatorii nu mai fac investiţii, iar sistemul politic sau bancar
nu mai finanţează presa. În 2010 două ziare au fost închise, „Apogevmatini” şi „To
Vima”, în timp ce „Eleftherotypia” este în pragul falimentului. „Ziarul ziariştilor”, aşa
cum mai este numită această publicaţie, a fost, până nu demult, una dintre cele mai
stabile şi mai veterane. Deşi de tendinţă centru-stânga, „Libertatea presei” este şi ziarul
unei majorităţi de greci de toate orientările, deoarece abordează actualitatea naţională
într-un mod adesea exhaustiv şi imperativ.
Cu toate că sindicatul jurnaliştilor, Poesy, a constatat 4.000 de concedieri în rândul
brelsei, iar procentajul de scădere a vânzării ziarelor a ajuns până la 20 la sută în 2010,
au existat şi curajoşi care, în plină criză economică, au pus bazele unei redacţii. Un
exemplu este ziarul „Dimokratia”. Independent, cunoscut pentru titlurile şoc, cotidianul
a reuşit în scurt timp să îşi acapareze un număr mare de cititori, şi asta pentru conţinutul
vădit neafiliat politic, aspect tot mai rar întâlnit în presa elenă.
Italia
 Spre deosebire de Grecia, numărul ziarelor din Italia este mai stabil. Apariţia celor
mai multe publicaţii s-a făcut simţită prin anii 1997 şi 1998, însă profitul ascendent al
acestora a durat doar doi ani, după care a început să scadă uşor. Cele mai populare ziare
naţionale, neafiliate politic şi care fac parte din lista ziarelor europene (incluse în lista
presseurop), sunt „Il Fatto Quotidiano”, „Il Foglio”, „Il Giornale”, „La Repubblica”,
„La Stampa” sau „Il Messaggero”. Principalul ziar din Torino, „La Stampa”, a apărut în
1895, pe atunci cu denumirea de „La Gazzetta Piemontese” şi a devenit, după al Doilea
Război Mondial, unul dintre cele mai renumite şi vândute cotidiene naţionale. Şi mai
vândut decât „La Stampa” este „La Repubblica”, ziarul cunoscut drept cel al „elitei
intelectuale şi financiare a ţării”. Cu un tiraj de 650.000 de exemplare şi niţel orientat
spre Partidul Democrat, „La Repubblica” a reuşit să-şi sporească popularitatea prin aria
extinsă de tematici dezbătute în conţinutul ziarului, dar şi prin punerea ăn circuit a mai
multor suplimente, cum ar fi cel feminin, intitulat „D”, revista „Il Venerdi” sau revista
turistică „I Viaggi di Repubblica”. Italia are şi patru publicaţii care se distribuie gratuit,
este vorba de „24 Minuti”, „City”, „Leggo” şi „Metro”. Potrivit Asociaţiei Mondiale a
Presei Scrise, în 1999 cifra ziarelor care şi-au creat şi un website s-a dublat, în doar un
an, iar astăzi absolut toate ziarele au şi pagini web. Cu toate acestea, se observă un
declin al presei italienem ca urmare a măsurilor de austeritate, dar şi din cauza ca
televiziunea a acaparat aproape toată publicitatea. Principalele victime ale reducerilor
de subvenţii, care au scăzut, potrivit „Le Monde”, de la 70 de milioane de euro în 2010
la 53 de milioane în 2012, vor fi micile publicaţii, şi asta pentru că ajutoarele sunt
condiţionate acum de vânzările efective, şi nu de tirajul anunţat.
Franţa
În Franţa, în special în oraşele mari, s-a creat un cult al citirii ziarelor gratuite, pe
care le găseşti în metrou, în magazine sau în stradă. Cu toate acestea, potrivit
sociologului Jean-Marie Charon, „există diferenţe foarte mari între ce se întâmplă pe
piaţa ziarelor din Nordul şi Sudul Europei, iar Franţa se află la intersecţia celor două
zone” (interviu pentru ziarul Liberation). „Le Figaro” este un cotidian conservator
francez, care prezintă în articolele sale problemele economice şi sociale ale ţării. Apare
zilnic, din 1866 şi este cel mai vechi cotidian. Acesta, împreună cu „Le Monde” sunt,
potrivit Wikipedia, printre cele mai importante ziare cu caracter informativ din Franţa şi
unicele care se vând constant, la fel de bine. Mai mult decât atât, „Le Figaro” a
contribuit la înfiinţarea altor cotidiene, printre care „European Dailies Aliance” şi „Die
Welt” din Germania sau „Daily Telegraph” şi „ABC” din Spania. Tot în Franţa s-a
născut şi cel mai popular cotidian sportiv din Europa. Este vorba despre „L`Equipe”,
care, din 1988 dispune chiar şi de propriul canal de televiziune, L`Equipe TV. Cu un
tiraj de peste 300.000 de exemplare, cotidianul este în acelaşi timp şi actor, şi
observator al marilor competiţii din Franţa şi din restul Europei, graţie jurnaliştilor săi
talentaţi care au înţeles că sportul merită mai mult decât câteva cuvinte aliniate unul în
jurul altuia. Un alt ziar de referinţă pentru Franţa este „Courrier International”, creat în
1990 şi care a ştiut să rămână fidel misiunii sale: să ofere cititorilor francezi cele mai
bune articole din presa mondială. Publicaţia face parte din consorţiul care se află la
originea apariţiei presseurop. eu.
Germania
Presa germană înregistrează un număr de peste o sută de cotidiene, notează Victor
Vişinescu în „Jurnalism Contemporan”. Acestea sunt distribuite într-un sistem tricefal:
presa naţională, presa regională şi cea locală. Cea dintâi este reprezentată de ziarul
„Bild”, cu un tiraj de 3 milioane de exemplare în 2012, care este şi un record al Europei.
Un alt ziar cu renume este „Der Spiegel”, în traducere „Oglinda”, care, de la înfiinţarea
sa a declarat război corupţiei şi abuzului de putere. „Spiegel Online” este cel mai
important site de informaţii din ţară. Cu propria redacţie, urmează o linie editorială mai
atractivă decât versiunea pe hârtie, dar şi articole mai profunde.
Grosul ziarelor constituie presa locală, ele au tiraje mici, de până în 1.000 de
exemplare şi sunt realizare de peste 100 de echipe redacţionale. Există şi în Germania
aşa zisa presă populară, cu mult sânge şi sex, dar aceste publicaţii se vând în stradă, spre
deosebire de marea parte a ziarelor, care sunt distribuite cel mai des la domiciliu, prin
abonament.
Marea Britanie
În Marea Britanie ni se oferă un model de presă diferit, centralizat pe două paliere
distincte (idem): a) 10 mari cotidiene londoneze, vândute în întreaga ţară şi b) o sută de
cotidiene de calitate medie, care apar în provincie. Presa centrală, naţională, apare
dimineaţa, iar presa provincială- după masă. În top cinci cotidiene engleze se află
renumitele „The Sun”, cu un tiraj de peste trei milioane de exemplare, potrivit
wikipedia, „Daily Mail”, „Daily Mirror”, „Daily Telegraph” şi „Daily Express”, toate
acestea având un ziar soră ca ediţie de duminică, unde „daily” este înlocuit cu
„Sunday”. Spre deosebire de declinul majorităţii ziarelor europene din ultimii ani,
publicaţiile britanice şi-au mai câştigat un public tot mai impunător: cel american.
Potrivit wall-street.ro, tot mai mulţi dintre consumatorii de media de peste Ocean
„îşi întorc privirile, click-urile şi portofelele spre ziarele britanice, dar şi spre jurnaliştii
Reginei, care sunt cumpăraţi de marele trusturi”. Drept exemplu poate fi un articol
despre fostele iubite ale senatorului american Fred Thompsonm publicat pe site-urile
englezeşti „Times”, care a atras peste 200.000 de vizitatori, iar două treimi dintre
aceştia erau americani.
Alte câteva trăsături ale presei britanice sunt ziarele de divertisment, care se
deosebesc net de cele de informare de calitate; mai există şi o presă de duminică,
aproape autonomă, care se vinde mai bine decât cea cotidiană.
Spania
Declarat drept unul dintre cele mai bune 20 de ziare din lume „El Pais”, în traducere
„Ţara”, publicaţia spaniolă este o adevărată înstituţie. Format tabloid, machetă aerisită,
stil jurnalistic asemănător celui anglo-saxon, o bună acoperire a actualităţii
internaţionale, contribuţii din partea unor intelectuali prestigioşi: acestea sunt
ingredientele principale ale unui tip de presă inegalat în Spania. Potrivit presseurop.eu,
site-ul ziarului este al doilea cel mai bun site de informaţie, după cel al cotidianului „El
Mundo”, concurectul direct al ziarului „El Pais”. Fondat în 1989, „El Mundo”
(„Lumea”) a revendicat întotdeauna modelul jurnalismului de investigaţie, chiar dacă
are uneori tendinţa să privilegieze articolele de senzaţie în detrimentul celor serioase.
Cel mai mare ziar gratuit spaniol „ADN” a fost închis în 2011, potrivit
mediaddict.ro, şi o altă publicaţie emblematică, „Publico”, este ameninţată. „Publico”
şi-a anunţat incapacitatea de plată în luna ianuarie 2013, iar managerul publicaţiei este
nevoit să facă rost de cel puţin 9 milioane de euro, mai menţionează sursa. În ciuda
creşterii constante a cititorilor, ziarul nu a supravieţuit scăderii bruşte a veniturilor din
publicitate, care au scăzut, din 2007 în 2012 cu 50 la sută.
România
Aşa cum scrie jurnalistul Laurenţiu Ungureanu în revista „Historia”, presa scrisă
românească „s-a născut timid, romantic, oarecum târziu- la distanţă de peste 200 de ani
faţă de primul ziar din lume”. Nu o să ne oprim prea mult la primele publicaţii de peste
Prut, şi menţionăm aici „Curierul Românesc”, „Albina românească”, „Gazeta de
Transilvania” sau „Dacia Literară”. Adevărata ascensiune a presei scrise româneşti a
fost însă în perioada interbelică. Un exemplu: în anul 1927, cu ocazia celui de-al VI-lea
congres al presei latine, au fost identificate 709 ziare. Ultimii 22 de ani ai presei scrise
din România au fost, poate, cei mai agitaţi şi schimbători. După
decembrie 1989, ziarele comuniste s-au reciclat peste noapte, chiar dacă şi-au păstrat
în redacţii aceiaşi oameni. Un astfel de exemplu este ziarul „Adevărul”, născut din
cenuşa ziarului „Scânteia”, publicaţia dă dovadă de independenţă şi de echilibru
arătându-se critic faţă de întreg guvernul român. Auto-proclamat cel mai important
cotidian român, a ales ca şi deviză „Nimeni nu este mai presus de lege”, afişând
angajamentul său pentru justiţie socială. Începând cu 6 decembrie 2010, „Adevărul”
apare şi în Republica Moldova.
Într-un paragraf final, ar fi de observat că mai peste tot în lume sunt ziare care îşi
asumă rolul de port-drapel naţional, unele atingând tiraje uluitoare („El Pais” şi
„Repubblica”, în Spania şi Italia) sau ziare multinaţionale (modelul Austriei sau chiar
cel român). Este uşor de sesizat că cel mai mare succes (susţinut de cifra de tiraj) îl au
ziarele care se declară independente, care afişează o poziţie neutră din punct de vedere
politic şi care tratează în primul rând subiecte de ţin de viaţa socială a oamenilor. O
tendinţă este ziarul de duminică, cel care se difuzează gratuit în state ca Franţa sau
Grecia sau care se vând ca pâinea caldă în România şi Marea Britanie. Suplimentele
despre sănătate, frumuseţe, horoscoape sau reţete culinare, ataşate la marile cotidiene
le-au crescut vânzările, la fel cum abonamentele online, tot mai populare în Europa a
fost o soluţie ingenioasă în declinul presei scrise.