Nu mă gândesc nici măcar la cei care sunt stăpâni pe situaţie, profită

de-o clipă de slăbiciune şi transformă totul în avantajul personal şi

dezavantajul celor din jur. Încerc să uit de toţi acei prieteni care au
transformat prietenia noastră în câmpul de bătălie şi de gunoi al
rebuturilor. Aştern uitarea peste toţi acei oameni care m-au rănit în
mod voluntar, considerând că în acest mod ei vor deveni mai
puternici, mai valoroşi.
Când iubeşti, nu ar trebui să existe frică. Încerc să uit de toţi acei
demoni care au luat formă de oameni şi răscolesc case, distrug cămine
şi beau pahar după pahar până se îneacă. Trec cu vederea peste toate
minciunile care mi s-au spus de-a lungul timpului, peste toate
gesturile care mi s-au făcut sau nu mi s-au făcut şi peste toate greşelile
mele sau ale celorlalţi.
Când spun că viaţa e frumoasă, mă gândesc la acei oameni care îşi
trăiesc viaţa pentru o cauză nobilă. La acele mâini care ridică, mângâie
şi bandajează. Mă gândesc la ochii blânzi care mai varsă câte o lacrimă
din când în când, nu pentru ei, ci pentru semenii lor. Îmi amintesc de
fiecare moment în care cineva ar fi putut să fie rău, să profite, dar nu a
făcut-o.