UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE JURNALISM ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII

Anul universitar: 2007-2008
Disciplina: Genuri jurnalistice de radio
Titular: Lect.univ.dr. Liana Ionescu
Anul de studiu: III IDD

TUTORAT III

ANCHETA
TALK SHOW-UL
JURNALUL RADIO

1
TEMATICĂ

ANCHETA
Tema 9. Specific. Tipologie (de actualitate, de fapt divers, magazin, de
investigaţie ; anchetă informativă şi anchetă interpretativă). Durată.
Aplicaţie: Analizaţi o anchetă radio audiată de curând. Explicaţi în ce tipologie se
încadrează şi care este punctul ei forte.
Tema 10. Conceperea şi realizarea anchetei: alegerea subiectului şi
predocumentarea, emiterea ipotezei de lucru, alegerea unghiului de abordare, cercetarea
sau ancheta de teren (verificarea ipotezelor, colectarea informaţiilor, realizarea unor
interviuri), selectarea şi ordonarea materialului, editarea vocilor, elaborarea scriptului,
editarea formei finale (montajul).
Aplicaţie: Alcătuiţi structura unei anchete radio pe tema corupţiei, cu durata de 4
minute. Ce persoane veţi intervieva? Care vor fi argumentele-forte? Ce voci veţi folosi?.

TALK SHOW-UL RADIOFONIC

Tema 11. Specific. Formule posibile. Calităţile moderatorului.. Tipuri de talk
show-uri. Etapele realizării unui talk show: documentarea, alegerea invitaţilor, pregătirea
tematicii discuţiilor. Promovarea.
Aplicaţie: Analizaţi un talk show radiofonic pe care îl urmăriţi cu oarecare
regularitate. Explicaţi prin ce reuşeste să vă atragă interesul. Analizaţi stilul
moderatorului.

JURNALUL RADIO
Tema 12: Armonizarea genurilor jurnalistice în cadrul unui jurnal radio.
Diversitatea subiectelor: îmbinarea ştirilor politice, economice, sociale, a celor interne
cu cele externe. Ponderea şi ierarhizarea subiectelor. Rolul-cheie al titlurilor ediţiei.
Aplicaţie: Alcătuiţi structura unui jurnal informativ de 15 minute pentru un post
de radio FM. Precizaţi tematica fiecarui subiect, genul jurnalistic prin care va fi realizat şi
durata acestuia. Explicaţi după ce criterii v-aţi ghidat. Formulaţi titlurile ediţiei.

Obiectivele cursului:
1. Însuşirea elementelor de compoziţie specifice anchetei, ca gen jurnalistic de radio.
2. Se va pune accent pe însuşirea cerinţelor şi a tehnicilor specifice conceperii şi
realizării unei anchete.
3. Dobândirea abilităţii de a analiza şi comenta anchete radio şi talk show-uri
realizate de jurnalişti profesionişti. Asimilarea standardelor profesionale înalte.
4. Însuşirea principiilor şi a modului de elaborare a structurii unui jurnal informativ
radio. Înţelegerea modului în care se îmbină genurile jurnalistice de radio într-un
program complex şi coerent.
5. Perfecţionarea tehnicii de editare computerizată a înregistrărilor audio (în
program Cool Edit Pro).

2
ANCHETA

Tema 9. Specific. Tipologie. Durată.

În limbaj jurnalistic se spune că, dacă reportajul arată, ancheta demonstrează. Se

mai consideră ca subiectul reportajului este spectacolul unui eveniment, iar subiectul
anchetei este o problemă (apud. M Voirol, 1993). În prima perspectivă, ancheta are ca
scop dezvăluirea, evidenţierea disfuncţionalităţilor şi a celor care le produc. În a doua-
ancheta vizează supunerea unei probleme dezbaterii publice. Jurnalismul american este
interesat mai ales de prima abordare, în timp ce jurnalismul european se orientează mai
degrabă către al doilea obiectiv.
Indiferent de priorităţi, demersul investigativ, inclusiv cel pentru ancheta radio,
parcurge, în linii mari, aceiaşi paşi. Nucleul metodologic îl reprezintă: formularea
ipotezelor de lucru, verificarea lor pe teren şi îmbogăţirea cu noi informaţii, formularea
concluziilor. Uşor de zis, greu de făcut. De multe ori informaţiile de la care se pleacă nu
se confirmă, iar pistele se dovedesc false. Alteori, ipoteza de lucru nu se confirmă şi
atunci toată munca jurnalistului a fost în zadar. Căutările pot fi zădărnicite şi de reaua-
voinţă a celor chestionaţi, de încercări de manipulare, declaraţii confuze, probe
neconcludente. Chiar dacă aceste obstacole nu ar exista, timpul şi energia cerute de
realizarea unei anchete sunt mult mai mari decât dacă jurnalistul ar face un reportaj sau ar
lua un interviu. Apoi riscurile sunt pe măsura ţintelor propuse. O investigaţie în rândul
traficanţilor de droguri poate fi foarte periculoasă pentru jurnalistul care se încumetă.
Iată de ce, ancheta, mai mult decât alte genuri jurnalistice, cere din partea
reporterului calităţi deosebite: tenacitate, fler, abilitatea de a lucra cu oameni de diferite
condiţii -sociale, intelectuale profesionale-, rigurozitate în cercetarea faptelor, pasiunea
pentru detaliu, încăpăţânarea, până la obsesie, de a afla adevărul.
Realizarea unei anchete radio întâmpină şi mai multe obstacole. În radio, esenţiale
sunt vocile, inserturile pe care trebuie să le cuprindă orice material jurnalistic pentru a fi
considerat reuşit. Dar informaţiile pe care reporterul le adună când face o anchetă sunt
furnizate, de cele mai multe, sub protecţia anonimatului. Bariera dintre off the record şi
on the record este clară, iar cel ce furnizează informaţii-cheie pentru reuşita anchetei
rareori acceptă să treacă de la off la on. În această situaţie, informaţiile ascunse, greu
accesibile nu-i pot fi oferite ascultătorului decât prin citare.
Nu este de mirare că ancheta radio, înţeleasă ca un demers investigativ menit să
dezvăluie disfuncţionalităţi, fenomene negative, este, cel puţin în România, pe cale de
dispariţie. Un radio capătă însă personalitate nu atât prin temele culese de pe agenţii, cât
prin temele dezvoltate pe baza unor demersuri investigative propriii şi serioase.
De multe ori, radiourile difuzează materiale jurnalistice prezentate drept anchete.
Este doar o pretenţie. Câteva telefoane date din birou pe marginea unor dezvăluiri din
presa scrisă nu echivalează cu o anchetă jurnalistică şi nu aduc, de obicei, nimic nou sub
aspect informativ faţă de ceea ce a oferit ziarul. Consemnarea câtorva opinii sau reacţii la
o problemă controversată este adesea prezentată tot sub titulatura pretenţioasă de anchetă.
De fapt, sunt doar simulacre de anchetă, pseudoanchete. Radiourile nu-şi permit să se
lipsească de un reporter câteva zile sau săptămâni pentru a-l trimite să facă o investigaţie
serioasă.

3
 Pe de altă parte, în România funcţionează fenomenul dosarelor gata pregătite.
Persoane interesate, „binevoitori” de ocazie fac treaba jurnaliştilor şi „confecţionează”
dosare de anchetă, pe care le prezintă apoi redacţiilor. Jurnaliştii le „studiază”, verifică
două-trei informaţii şi gata ancheta. Procedura, discutabilă desigur, ocoleşte însă
redacţiile radiourilor, preferând presa scrisă şi televiziunea. Se consideră, pe bună
dreptate, că cele două instituţii media au un impact mult mai mare, cel puţin la capitolul
dezvăluiri.
Una din cauzele pentru care o anchetă de radio nu are ecoul uneia din presa scrisă
este că prima presupune un efort mai mare din partea ascultătorului de a o urmări şi
înţelege. Cine are răbdarea, când merge cu maşina - locul ideal de ascultat radioul- să se
concentreze asupra informaţiilor, argumentelor, probelor care alcătuiesc „corpul” unei
anchete?. De aici, exigenţe în plus pentru jurnalistul care realizează o anchetă de radio.
Exigenţe care ţin de stil şi de organizarea materialului. Expunerea trebuie să fie clară şi
concisă, să insiste asupra argumentelor-cheie şi a probelor indubitabile, să evite excesul
de informaţie, să aibă logică, să fie convingătoare.

Tipologie
Studiile de specialitate disting mai multe tipuri de anchete. J. Mouriquand (1994),
vorbeşte despre anchete de actualitate, de fapt divers, de tip magazin, şi despre ancheta
de investigaţie, o denumire cam pleonastică, care desemnează genul jurnalistic propriu
zis de anchetă.Unii autori au identificat ancheta de opinie şi ceea ce se cheamă raid
anchetă.
Ancheta de actualitate stă sub semnul evenimentului, consemnează fapte şi
declaraţii, confruntă opiniile celor implicaţi, fără a aprofunda cauzele sau
responsabilităţile. Are mare frecvenţă în presă, inclusiv în cea de radio. Se aseamănă cu
ancheta de opinie.
Ancheta de fapt divers se focalizeaază pe contextul producerii unui eveniment,
fără a-şi propune să probeze o vinovăţie. Se bazează pe declaraţii ale martorilor şi ia în
considerare dovezi indirecte şi fragmentare. (De exemplu, ancheta pe tema exploziei de la
Mihăileşti)
Ancheta-magazin ridică probleme pornind de un fapt deja petrecut. Nu stă sub
presiunea imediatului şi are o funcţie pedagogică.
Ancheta de investigaţie se axează pe dezvăluiri şi are o structură de tipul:
problemă-ipoteză-verificare-concluzie. Conţine: conflictul, argumentele părţilor, fapte,
opiniile specialiştilor, concluzia. Se îmbină cu alte genuri jurnalistice: reportajul,
interviul, portretul. Costă cel mai mult, sub aspectul timpului, al banilor, al energiei
consumate.
Ancheta de opinie este un gen jurnalistic hibrid, care face, după cum remarcat
deja, carieră în radio. Jurnalistul adresează întrebări pe o anumită temă şi consemnează
diverse păreri. Reuşita ei ţine de alegerea corectă a întrebărilor şi formularea lor
provocatoare.
n cazul raidului anchetă, jurnalistul „provoacă” realitatea, apoi scrie despre ea.
Jurnalistul îşi propune să facă o anchetă privind cerşetoria. Se erijează în cerşetor,
observă cum funcţionează reţelele de cerşetori şi consemnează întâmplările trăite în
inedita - pentru el- calitate.

4
 Conform unor autori, anchetele se pot grupa în două mari categorii: informative
şi interpretative. Primele vizează o mai bună cunoaştere a subiectului, ultimele o mai
bună înţelegere a acestuia.
Ancheta informativă dezvăluie informaţii ascunse, necunoscute şiidentifică
posibile informaţii. Astfel, punctul de plecare poate fi un fapt obişnuit, care să trimită la
un fenomen grav, o problemă existentă, dar încă neformulată. Reconstituie informaţii
lacunare legate de un eveniment, fenomen şi reface întreaga istorie a problemei.
Ancheta interpretativă descoperă semnificaţia faptelor şi formulează judecăţi de
valoare. În acest scop jurnalistul delimitează cadrul problemei, selectează faptele pe care
le supune atenţiei, consemnează opiniile în discuţie, informaţiile despre persoanele
implicate şi trece la verificarea lor. Formulează, pe baza rezultatelor investigaţiei,
concluzii, pe care le comunică ascultătorului, într-un mod cât mai convingător.

Durata anchetei depinde de tipul acesteia şi de emisiunea în care va fi difuzată. O

anchetă informativă poate avea circa 5 minute; o anchetă complexă, interpretativă -15-20
de minute.
Se recomandă urmărirea efectelor pe care le are o anchetă şi eventual revenirea
asupra temei cu un follow –up. Acesta poate fi o minianchetă, o relatare sau o simplă
ştire.

Tema 10. Conceperea şi realizarea anchetei.

În linii mari, realizarea unei anchete trece prin aceleaşi etape ca oricare gen
jurnalistic de radio. Durata şi volumul de muncă subsumate fiecărei etape sunt însă mult
mai mari. Documentarea trebuie făcută minuţios, fiind verificate mai ales detaliile;
cercetarea de teren este uneori extrem complexă, iar procurarea de voci poate deveni o
adevărată piatră de încercare. Mai mult decât în cazul altor genuri jurnalistice, realizarea
unei anchete este, în primul rând, o chestiune de metodă.

De la ipoteze la concluzii – un drum plin de obstacole

Indiferent de priorităţile anchetei (informare, interpretare, supunerea unei

probleme dezbaterii, dezvăluire), demersul investigativ parcurge, în linii mari, aceiaşi
paşi. Nucleul metodologic îl reprezintă: formularea ipotezelor de lucru, verificarea lor,
inclusiv pe teren, şi formularea concluziilor. Structura este asemănătoare demonstraţiei
ştiinţifice: problemă – ipoteză –verificare–concluzie.
O anchetă radio nu este un expozeu abstract. Ea trebuie să furnizeze exemple,
mărturii, documente pentru fiecare etapă a demonstraţiei. O anchetă reuşită implică toate
calităţile profesionale ale jurnalismului, precum şi diverse tehnici de tratare jurnalistică
aunei teme, proprii reportajului, interviului, portretului.
Primul pas este ca jurnalistul să ştie ce caută, şi nu atât ceea ce poate găsi. Apoi,
ipotezele de lucru trebuie confruntate cu faptele.
Uşor de zis, greu de făcut. De multe ori informaţiile de la care se pleacă nu se
confirmă; pistele dovedesc false. Alteori, ipoteza de lucru nu se confirmă şi atunci toată
munca jurnalistului a fost în zadar. Căutările pot fi zădărnicite şi de reaua-voinţă a celor
chestionaţi, de încercări de manipulare, declaraţii confuze, probe neconcludente.

5
 Chiar dacă aceste obstacole nu ar exista, timpul şi energia cerute de realizarea
unei anchete sunt mult mai mari decât dacă jurnalistul ar face un reportaj sau ar lua un
interviu. Apoi riscurile sunt pe măsura ţintelor propuse. De exemplu, o investigaţie în
rândul traficanţilor de droguri poate fi foarte periculoasă pentru jurnalistul care se
încumetă.
Ancheta este un gen jurnalistic prestigios, dar jurnalistul trebuie să aibă şi
mijlocele să o realizeze. Mai mult decât alte genuri jurnalistice, ancheta cere din partea
jurnalistului calităţi deosebite: tenacitate, fler, abilitatea de a lucra cu oameni de diferite
condiţii sociale, intelectuale, profesionale, rigurozitate în cercetarea faptelor, pasiune
pentru adevăr. Jurnalistul trebuie să ştie să gestioneze timpul, care este uneori un serios
obstacol, să nu se lase copleşit de informaţii şi să fie capabil să le sintetizeze.
Realizarea unei anchete presupune de multe ori eforturi financiare mai mari decât
orice alt gen jurnalistic: de la numărul de ore consumate de jurnalist, la deplasările pe
teren uneori foarte costisitoare şi până la informaţia livrată contra cost de unele persoane.
Realizarea unei anchete radio întâmpină obstacole în plus. În radio, esenţiale sunt
vocile, inserturile pe care trebuie să le cuprindă orice material jurnalistic pentru a fi
considerat reuşit. Numai că informaţiile pe care jurnalistul le adună când face o anchetă
sunt furnizate, de cele mai multe, sub protecţia anonimatului. Bariera dintre off de record
şi on the record este clară, iar cel ce furnizează informaţii-cheie pentru reuşita anchetei,
rareori acceptă să treacă de la off la on. Informaţiile ascunse, greu accesibile nu-i pot fi
oferite ascultătorului decât prin citare, de multe ori cu ajutorul formulei: “surse care
doresc să-şi păstreze anonimatul…..”.
Jacques Mouriquand (1995: 70) delimitează următoarele etape în derularea unei
anchete, valabile şi pentru ancheta radiofonică: (1) Documentarea; (2) Consultarea
persoanelor care oferă informaţii preliminare pe subiectul investigat; (3) O trecere în
revistă a documentaţiei, după primele informaţii primite; (4) Stabilirea întâlnirilor cu alte
persoane ce urmează a fi chestionate; (5) Ancheta de teren; (6) Organizarea şi redactarea
materialului. În cazul radioului, acestor etape li se adaugă: (7) Selectarea şi editarea
vocilor; (8) Editarea întregului material.

Întrebare şi intuiţie

Ancheta trebuie pregătită încă de la început cu grijă.

Înainte de a porni la lucru, este esenţială delimitarea sferei problemei investigate,
pentru că în funcţie de ea sunt stabilite mijloacele de investigare şi sursele care vor fi
consultate. Este riscant ca delimitarea problemei – a subiect şi a unghiului de abordare –
să fie lăsate pentru etapa documentării pe teren.
Ancheta se originează în întrebările pe care şi le pune jurnalistul în legătură cu o
problemă. „A lansa o anchetă înseamnă a pune o întrebare şi a avea, adesea în acelaşi
timp, intuiţia unui răspuns” (J. Mouriquand, 1995: 28). De exemplu, ce meserie este
solicitată în condiţiile crizei locuinţelor? Intuiţia: constructor. Ce se întâmplă cu oamenii
care exercită această meserie, în ce condiţii lucrează, cum sunt plătiţi, cât reprezintă
munca la negru, de ce mulţi preferă să plece în străinătate? Jurnalistul consideră că
fenomenul din jurul acestei meserii este mai general şi merită examinat.
Delimitarea subiectului sub forma unei întrebări este punctul de sprijin al
întregului demers. Scopul nu este de a intui cu orice preţ un răspuns încă din primul

6
moment, ci de a căuta răspunsuri inedite la o chestiune aparent simplă. Uneori, răspunsul
nici nu poate fi intuit. De exemplu, dacă ne propunem să aflăm cine sunt autorii
producerii unui incendiu. Intuirea răspunsului este însă un reper util: în această direcţie
trebuie găsit răspunsul. Un bun anchetator ştie să-şi gestioneze intuiţiile. „Acest joc între
întrebare şi intuirea răspunsului va anima întregul demers al jurnalistului pe teren” (ibid.:
29). Dar, răspunsul final este cel care va structura întregul material. Uneori, acesta poate
fi o concluzie complet diferită de intuiţia iniţială. Nimic dramatic. Intuiţia a avut şi ea un
rolul în derularea investigaţiei.
În investigaţie se poate porni de la un simplu zvon, de la o acuzaţie, de la nereguli
semnalate de cetăţeni, de la o aparent neinteresantă ştire de presă. Ca şi de la întrebări pe
care şi le pun oamenii obişnuiţi: „Cât ne „costă” un parlamentar?”, „Cât câştigă o
anumită categorie profesională?”, „Ce salarii au şefii companiilor de stat?”, „Se dă mită
pentru promovarea examenelor?” Anchetele cu subiecte sociale, de interes uman, au cel
mai mare impact în rândul ascultătorilor.
Contactele pe care jurnalistul le are cu diverse persoane pot fi o sursă utilă de
subiecte. Un bun jurnalist nu este cel care frecventează doar conferinţele de presă, pentru
a relata despre ele. Este cel care discută cu persoane bine informate, care încearcă să afle
cât mai mult din surse informale.
Pe de altă parte, nu orice problemă semnalată se constituie în subiect de anchetă.
Subiectul trebuie să fie de larg interes, sau măcar de interes în cadrul unei comunităţi.
Găsirea unui subiect de anchetă presupune, aşadar, o adevărată strategie din partea celui
atras de acest gen jurnalistic.
Pentru reuşita anchetei, subiectul ales nu trebuie să fie prea general. De exemplu,
„educaţia astăzi”, „statutul aleşilor”, „corupţia în România”, sunt teme mult prea vaste
pentru o anchetă. Subiectul trebuie să fie un decupaj din asemenea teme, în funcţie de un
anumit unghi de abordare. Este imposibil să spunem totul. Unghiul este poarta de intrare
în eveniment, coloana vertebrală a anchetei. De exemplu, o anchetă despre drogurile în
şcoli poate trata această gravă problemă din mai multe unghiuri: drogurile şi delicvenţa
juvenilă; drogurile şi starea de sănătate a tinerilor; drogurile şi recuperarea toxicomanilor.
Astfel, un fenomen amplu poate fi disecat în funcţie de mai multe domenii de importanţă
socială: delicvenţă, sănătate publică, strategii de ajutorare. O anchetă despre gripa aviară
riscă să se piardă în tot felul d edetalii dacă nu îşi stabileşte clar unghiul de abordare:
natura virusului, antecedente, vaccinul, cetăţenii cu grad de risc crescut, consecinţele
economice etc.
Adesea, ceea ce decide succesul anchetei sunt ipotezele de lucru. Acestea
„deschid” unghiul. Dacă sunt prea multe ori prea „vaste” şi nu există timp pentru
aprofundarea lor, unghiul trebuie restrâns. „Câte persoane trebuie să chestionez?”, „Câte
documente trebuie să parcurg?”, ”Cât timp îmi vor lua aceste operaţiuni?”, sunt întrebări
pe care jurnalistul şi le pune atunci când alege unghiul. „Talentul anchetatorului este de a
ştii să găsească unghiul cel mai bun, şi nu numai ca punct de de plecare, ci şi la fiecare
«bifurcaţie» care îi apare pe drum” (J. Mouriquand, 1995: 41). Pe parcursul investigaţiei,
dacă unghiul de abordare se dovedeşte nepotrivit, poate şi trebuie să fie schimbat. Uneori,
informaţiile acumulate pe parcursul documentării deschid unghiuri noi, inexistente iniţial.
Ele nu pot fi ignorate.
De cele mai multe ori, subiecte inedite şi unghiuri originale îşi găsesc greu sursele
de „alimentare”. Alteori, sunt greu de găsit persoane competente, care să poată şi să vrea

7
să facă lumină într-o problemă controversată. Jurnalistul de investigaţie nu trebuie să
dezarmeze, ci să îşi fixeze mereu ţinte nu tocmai accesibile.

Primele verificări

Documentarea presupune colectarea informaţiilor cu privire la subiectul

investigat, ca şi a argumentelor părţilor implicate şi, eventual, consultarea unor specialişti
în problemă.
În faza iniţială, documentarea presupune trecerea în revistă a informaţiilor imediat
disponibile, a datelor de bază şi colectarea unor prime informaţii de la persoane „de
încredere” sau numai avizate şi dispuse să vorbească. Documentarea iniţială presupune,
adesea, şi însuşirea unor termeni de specialitate, a jargonului specific subiectului tratat,
sau a terminologiei specifice unui demers. De exemplu: guvernul nu „adoptă” şi nu
„votează” legi, ci le propune sau le promovează la Parlament.
Documentarea bine făcută nu numai că asigură informaţiile de pornire, dar este
utilă jurnalistului la întâlnirea cu sursele, unde jurnalistul trebuie să transmită un mesaj
puternic: să arate că „ştie” despre ce este vorba şi să fie credibil în ochii interlocutorului.
Primul reflex al unei persoane disponibile să furnizeze o informaţie este de a testa ce ştie
jurnalistul despre subiectul respectiv. Acesta trebuie să dea de înţeles că „ştie”: prin
invorcarea unor evoluţii ale problemei, prin aluzii etc. Se naşte astfel o „complicitate”
între jurnalist şi informator, în cadrul căreia jurnalistul este tratat ca un partener de
discuţie serios.
Ancheta poate porni de la unul sau mai multe documente, cum ar fi de exemplu
lista firmelor ale căror datorii către stat au fost sterse printr-o hotărâre de guvern.
Documentele trebuie studiate cu atenţie, confruntate cu alte informaţii, provenite din
surse diferite..................................
Uneori în anchetă se folosesc date statistice, rapoarte oficiale. Acestea trebuie
studiate cu atenţie şi prezentate pe înţelesul ascultătorilor, care nu sunt specialişti în
problema investigată.
Dacă este vorba despre investigarea unei fraude financiare, consultarea unui
expert din departamentul economic al poliţiei poate fi de mare folos. Eventual, opinia lui
poate fi redată într-un scurt insert.

Surse şi metode

Relaţiile dintre jurnalist şi surse se bazează pe încredere.

Documentarea iniţială are ca scop şi reperarea unor posibile persoane dispuse să
vorbească.
Este bine de ştiut interesul pentru care o fac şi studiat contextul în care apare o
infromaţie. Mai ales în cazul anchetei, procesul de comunicare are un dublu aspect: de
informare, dar şi de manipulare a jurnalistului. Important este ca jurnalistul să fie
conştient de acest dublu aspect: ce spune informaţia şi de ce o spune? De exemplu: o
persoană îl pune pe jurnalist în posesia unui raport confidenţial, a unui document intern.
Ce a determinat-o? Şi de ce tocmai acum?
Sursele pot fi: „binevoitori” care oferă un „pont”, persoane oneste, care văd în
presă singurul justiţiar autentic, reprezentanţi ai lumii interlope, persoane dornice să se

8
răzbune, trăgători de sfori, dar şi persoane interesate de a crea o problemă pentru a
distrage atenţia de la aspecte mai grave.
Uneori sursele provin din rândul autorităţilor: persoane nemulţumite sau dornice
să se facă dreptate într-o anumită situaţie.
Unele surse fie se doresc, fie sunt „creatoare” de eveniment. Ele trebuie tratate cu
circumspecţie.
Uneori calea de a ajunge la „persoane importante” trece prin secretariate şi prin
birouri de presă. Este o regulă a lumii mediatice contemporane. De aici, importanţa ca
jurnalistul să aibă o reţea de persoane de contact din cât mai multe sfere şi raporturi
cordiale cu şefi de cabinete, purtători de cuvânt, ofiţeri de presă, persoane care pot
intermedia o întâlnire. Acceptaţi, aşadar, un dosar de presă chiar dacă îl aveţi deja şi
suportaţi o chestionare mai îndelungată despre subiectul anchetei. Nu oferiţi însă detalii,
ci doar chestiuni generale.
De ajutor pentru o anchetă sunt şi adjuncţii oficialilor de prim rang: subprefecţi,
vicepreşedinţi, directori adjuncţi ori şefi de departamente, secretari generali. Aceştia se
bucură în general de o mai mare libertate de exprimare şi sunt mai dispuşi să vorbească
decât superiorii lor ierarhici. Mai liberi sunt şi funcţionarii în prag de pensionare sau cei
deja pensionaţi.
De cele mai multe ori, „sursele” informează despre subiecte lipsite de grandoare.
De exemplu: o autorizaţie de construcţie obţinută ilegal, o licitaţie trucată. Informatorul
de tip „Watergate” este greu de găsit. Mai ales de jurnalistul radio.
O anchetă despre insecuritatea cetăţenilor la periferia unui oraş presupune întâlniri
cu cetăţeni ai oraşului, cu aleşi locali, cu adversari politici ai acestora, cu poliţişti,
jandarmi comercianţi, educatori etc. Intervievaţii pot fi împărţiţi în două categorii: cei ce
vorbesc de pe teren – cetăţeni, comercianţi, poliţişti, jandarmi – şi oficialităţile – aleşi,
educatori etc. Corespunzător, jurnalistul trebuie să aibă în vedere diferenţa dintre sursele
„autorizate” şi „oamenii de teren”. Sursele autorizate desemnează persoanele care
reprezintă instituţia sau vorbesc în numele ei. Titlul prevalează: intervievăm funcţia
înainte de a intervieva omul. Pe de altă parte, sursele de teren sunt cei care cunosc în mod
concret o situaţie, un eveniment.
Ancheta diferă de alte genuri jurnalistice şi prin tehnicile de investigaţie. Uneori,
pentru a obţine informaţii, jurnalistul scotoceşte în zone murdare, are de-a face cu
persoane dubioase ori se întâlneşte cu oameni bogaţi şi famoşi, în încercarea de a afla
cum au ajuns aşa, deşi dispuneau de atât de puţin talent şi inteligenţă. Informaţiile se
obţin de multe ori prin metode nu tocmai ortodoxe, de la constrângeri la plata efectivă.
Reporterul îşi formează propriul sistem de relaţii care îi pot furniza informaţii şi
exploatează sursele cum crede de cuviinţă.
O practică discutabilă, dar acceptabilă în cele din urmă, este ca jurnalistul să nu îi
prezinte persoanei căreia îi solicită o întrevedere obiectul anchetei (care vizează tocmai
acuzaţiile la adresa ei). O altă practică ţine de înlocuirea cuvântului „anchetă”, care
provoacă nelinişte, cu formule de tipul „întâlnire în vederea realizării unui material”.

Pe teren: tact şi prudenţă

Documentarea nu trebuie să se substituie anchetei pe teren. Telefonul rămâne

mijlocul cel mai comod de a contacta un interlocutor, dar cu anumite persoane, jurnalistul

9
trebuie neapărat să stea faţă-în-faţă. Întâlnirea, confruntarea directă sunt, în multe cazuri,
indispensabile. Un gest, o amabilitate, un surâs ale jurnalistului pot spori încrederea
interlocutorului său, şi o dată cu aceasta, disponibilitatea lui de a oferi informaţii. Alteori,
incisivitatea şi raportul de forţă pe care se situează jurnalistul îl fac pe interlocutor să nu
poată refuza dialogul.
Pe teren, metoda de lucru rămâne aceeaşi: întrebări clare şi precise, înregistrarea
răspunsurilor, consemnarea cu grijă a detaliilor.
Interlocutorul nu trebuie însă speriat. Jurnalistul nu „extrage” informaţiile; le
obţine. Primele minute ale întrevederii contează foarte mult. Se poate face apel la
colaborare cu o frază de tipul: „Caut să explic ascultătorilor problema X şi cred că dvs.
m-aţi putea ajuta”. Este o chestiune de tact. „Inamicii jurnalistului sunt: pretenţiile,
cordialitatea exagerată sau o naivitate consternantă (...) Arta este de găsi tonul potrivit ,de
a manifesta o curiozitate calmă, de a-ţi dovedi competenţei în mod firesc. Rolul
jurnalistului nu este de complice, dar nici de procuror; el doreşte să înţeleagă, rămânând
deschis dificultăţilor pe care respectiva situaţie i le poate crea interlocutorului său” ( J.
Mouriquand, 1995: 74,75). De aceea, el îi va permite interlocutorului său să-şi ţină micul
discurs pe care cu siguranţă l-a pregătit, după care va trece la întrebări precise: cum....?,
când....?, cât....?, ce fel de....?
Formularea întrebărilor cântăreşte foarte mult. Uneori interlocutorul nici nu
înţelege unde duc acestea. Alteori, întrebările merg pe piste deschise chiar de interlocutor.
Când vorbeşte cu interlocutorul, jurnalistul trebuie să-l asculte cu răbdare, fără a-l
întrerupe. Se spune că „a asculta este virtutea de bază a jurnalistului”. Este, sau în orice
caz, ar trebui să fie.
Jurnalistul îl provoacă pe interlocutor cu întrebări precise, solicită detalii şi apoi îl
lasă să dea răspunsuri cât mai lungi. Întrebările jurnalistului trebuie să fie spontane, în
nici un caz citite din agendă, cum se poate proceda la un interviu clasic.
În stabilirea ordinii întâlnirilor cu persoanele ce urmează a fi chestionate, trebuie
mai întâi avute în vedere persoanele apropiate de subiectul anchetei, dar nu direct
implicate. Persoanele situate în centrul unui scandal, asupra cărora planează diferite
acuzaţii adesea nu sunt dispuse să vorbească. Ele vor fi chestionate abia după ce
jurnalistul a acumulat suficientă informaţie şi poate invoca declaraţiilor anterioare.
Asemenea persoane trebuie, de obicei, luate prin suprindere, pentru a nu avea timp să-şi
confecţioneze răspunsuri convenabile. De multe ori, confruntarea este inevitabilă. Nu
vom întreba însă: „Aţi luat mită în cazul X?”, şi nici „Cât a fost comisionul în cazul
privatizării fabricii Y?”, pentru că nu vom primi nici un răspuns. Vom întreba: „Mai
multe persoane cu care am discutat vă consideră vinovat de influenţarea privatizării
fabricii Y. Cum reacţionaţi la aceste acuzaţii?” Sau: „Oamenii sunt răutăcioşi. Iată, acum,
de pildă, se spune despre dvs. că aţi fi avut unele avantaje de pe urma licitaţiei Z. Este
ceva adevărat în aceste acuzaţii?”. (Jurnalistul nu trebuie să-şi asume acuzaţii care
circulă. Nu va întreba: „Aţi luat un comision pentru această tranzacţie?”, ci: Ce
răspundeţşi celor care vă acuză că aţi luat un comision pentru această tranzacţie?”) De
asemenea, nu vom întreba: „Aţi obţinut fraudulos casa din strada Zambaccian?”, ci: „În
ce împrejurări aţi dobândit casa din Zambaccian?”. Jurnalistul trebuie să creeze condiţiile
pentru a-l face să vorbească pe interlocutorul său.
Persoane suspectate ori aflate în centrul unor anchete oficiale, care nu doresc să
întâlnească un jurnalist, pot fi abordate într-un cadru public (la o manifestare, la o

10
recepţie) pentru a li se solicita o întâlnire, sau, dacă este posibil, răspunsul pe loc la
câteva întrebări. Formula poate fi: „Lucrez la o anchetă pe tema X şi persoanele pe care
le-am întâlnit până acum m-au asigurat că dvs. aţi avea câteva lucruri de spus. Sunteţi de
acord?” Un jurnalist bun este un fin psiholog şi ştie să găsească întotdeauna calea de a nu
fi refuzat.
În relaţia cu interlocutorii, se recomandă prudenţă. Iar prudenţa cere probe: fapte
precise şi verificabile. Nu orice critic al unui proiect are şi dreptate; şi nu orice funcţionar
concediat este în măsură să facă dezvăluiri fulminante. Unii interlocutori vorbesc mult şi
fac totul pentru a se pune în valoare. Alţii pozează în timizi, dar sunt nu mai puţin
suspecţi. Unii cer să fie remuneraţi pentru informaţia pusă la dispoziţie. Dincolo de
imoralitatea procedeului, aceştia reprezintă un mare risc pentru jurnalist: în schimbul
banilor, pot oferi informaţii spectaculoase, dar fără legătură cu realitatea. Paradoxal, sunt
interlocutori care îl iau în serios pe jurnalist doar atunci când acesta are un microfon în
mână (ca să nu mai vorbim despre cameră de luat vederi). Şi aceştia trebuie priviţi cu
precauţie.
Uneori, interlocutorul refuză să fie înregistrat, iar alteori, nici măcar citat. Off the
record este dorinţa sa expresă. Jurnalistul nu are decât să accepte, dacă vrea să obţină
informaţia. În asemenea situaţii, constrângerea nu este o tactică. Pentru radio, probleme
sunt atunci când se abuzează de off . Jurnalistului nu-i rămâne decât să recurgă la
formula, mult prea des uzitată, „sursele noastre”.
De regulă, interviurile se înregistrează şi se păstrează, cu grijă, putând constitui o
eventuală probă în cazul unor retractări/dezminţiri ulterioare. Legislaţia din unele ţări nu
recunoaşte valoarea juridică a înregistrărilor decât în cazuri excepţionale. Jacques
Mouriquand (1995: 102) aminteşte de o decizie a justiţiei în cazul unei anchete
jurnalistice. Justiţia a condamnat un jurnalist care a acuzat de corupţie o persoană
politică, acuzaţie care a fost dovedită câteva luni mai târziu de justiţia însăşi.
Condamnarea jurnalistului nu a fost însă rejudecată şi revocată. Greşeala lui a fost de a fi
avut dreptate...prea devreme.
În ancheta pe teren, notiţele scrise sunt foarte importante. Ele permit nu numai
consemnarea unor informaţii corecte, dar, reparcurse rapid, îi oferă jurnalistului noi piste
pe care să canalizeze discuţia.

Scriptul: selecţie şi ordonare

O dată documentarea încheiată, jurnalistul se găseşte în posesia unui volum mare

de material care trebuie prelucrat. Pentru jurnalistul fără experienţă, mulţimea
informaţiilor strânse poate periclita succesul anchetei. De aceea, informaţiile trebuie
grupate şi ordonate cu grijă, după un plan riguros. Totul se organizează în jurul mesajului
principal: acesta trebuie formulat cât mai clar cu putinţă, ca o concluzie irefutabilă. Este
convingerea cea mai puternică rezultată din documentare: ce a înţeles jurnalistul din
probleme investigată şi pe ce dovezi se bazează convingerea respectivă. Cu enunţarea
acestei convingeri se începe.
Urmează demonstraţia. Jurnalistul trebuie să urmeze ideea principală, să furnizeze
argumente (în ordinea descrescătoare a importanţei lor), să elimine detaliile
nesemnificative, să coreleze informaţiile, să confrunte declaraţiile. Acum el procedează
şi la verificarea „internă” a informaţiilor: compararea informaţiilor între ele şi stabilirea

11
coerenţei lor. Verificarea „externă” a fost făcută pe parcursul derulării anchetei şi avut în
vedere faptul brut, diverse documente şi calitatea surselor.
Informaţiile furnizate ascultătorului trebuie să fie exacte şi expuse într-o formă
logică. Citarea documentelor trebuie să fie cât mai succintă, fără a impovăra ascultătorul
cu date şi informaţii. Trebuie amintite doar cele strict utile demonstraţiei.
Citarea repetată aunor surse anonime creează o problemă de credibilitate
ainvestiaţiei şi, de aceea, trebuie evitată.
După schiţarea planului şi trierea informaţiei, se selectează interviurile prin care
interlocutorul este invitat/obligat să clarifice o problemă, să facă precizări şi se editează.
Ancheta radiofonică nu conţine multe inserturi, ca reportajul de pildă. Frazele pre şi post
insert sunt cuprinse în script.
Expunerea trebuie să fie clară şi concisă, să insiste asupra argumentelor-cheie şi a
probelor indubitabile, să evite excesul de informaţie, să aibă logică, să fie convingătoare.
Stilul redactării respectă regulile de scriitură radiofonică. Textul nu trebuie să
conţină fraze lungi, confuze, detalii inutile, prescurtări greu de decriptat, personaje
desemnate prin numele mic ori porecle.
Ca şi în cazul altor genuri jurnalistice, într-o anchetă radiofonică, prima şi ultima
secvenţă sunt esenţiale. Prima – îl atrage pe ascultător şi îi induce dorinţa de a urmări
emisiunea.; ultima – îi lasă impresia pe care o va păstra. Pentru final se poate recurge la
o dovadă-forte, un fapt zguduitor, o declaraţie sugestivă, o anecdotă sau o zicală cu tâlc.

Un plus de siguranţă

Ultimul pas este editarea întregului material, cronometrarea, ascultarea lui şi

aducerea unor eventuale corecţii.
Ca şi în cazul altor genuri jurnalistice, scriptul anchetei este citit şi înregistrat în
studio. Adoptarea de către jurnalist a unui ton neutru, echilibrat este preferabilă folosirii
unui ton justiţiar. Chiar dacă face o investigaţie, jurnalistul nu este un procuror.
Sunt intercalate inserturile editate separat. Dacă ancheta a ieşit prea lungă, pot fi
reduse unele fragmente, fără a afecta însă coerenţa de ansamblu a materialului sau logica
demonstraţiei.

Durata anchetei depinde de tipul acesteia şi de emisiunea în care va fi difuzată.

O anchetă informativă poate avea 2-5 minute; o anchetă complexă, interpretativă -10-20
de minute.
Înainte de difuzare, ancheta este bine să fie ascultată şi de alţi membri ai echipei
redacţionale, pentru a se vedea dacă jurnalistul nu a făcut afirmaţii riscante şi ar putea
exista motive să fie chemat în instanţă, dacă demonstraţia este logică, argumentele –
temeinice şi probele – convingătoare. În cazul anchetei este nevoie de un plus de
siguranţă.
Se recomandă urmărirea efectelor pe care le are o anchetă şi eventual revenirea
asupra temei cu un follow-up. Acesta poate fi o minianchetă, o relatare sau o simplă ştire.

Aplicaţie: Analizaţi o anchetă radio audiată de curând. Explicaţi în ce tipologie se

încadrează şi care este punctul ei forte.

12
 Aplicaţie: Alcătuiţi structura unei anchete radio pe tema corupţiei, cu durata de 4
minute. Ce persoane veţi intervieva? Care vor fi argumentele-forte? Ce voci veţi folosi?.

TALK SHOW-UL RADIOFONIC

Tema 11. Specific. Formule posibile.

Gen jurnalistic de radio cu mare audienţă, talk show-ul poate fi considerat, la o

primă abordare, un interviu mai complex. Dacă în studio sunt mai mulţi inviaţi talk show-
ul poate fi considerat o dezbatere de tip o masă rotundă.
Realizarea unui talk show presupune abilităţi de comunicare în plus din partea
jurnalistului, numit aici moderator. De regulă, acesta nu lucrează singur, ci împreună cu
producătorul şi o echipă redacţională. Aceştia sunt faţa nevăzută a talk show-ului,
profesionalismul lor asigurând de multe ori succesul emisiunii.
Talk show-ul se poate face de către un moderator sau doi, cu un singur invitat sau
cu mai mulţi. După cum, la emisiune pot participa, prin telefon, şi ascultătorii, care
adresează întrebări sau formulează opinii.
Schematic, talk show-ul poate îmbrăca următoarele forme:
- un moderator şi unul sau mai mulţi invitaţi
- doi moderatori şi, cel puţin, doi invitaţi
- moderator(i), invitat(i), plus ascultători
- moderator, ascultători, nici un invitat
În talk show-ul cu doi moderatori este recomandabil să fie invitate cel puţin două
persoane. În lucrările de specialitate se consideră ca acest tip de dialog nu este un talk
show veritabil, ci o masă rotundă.
Unii autori, cum ar fi P.Charaudeau, R.Ghilione (2005), susţin că talk show-ul
autentic este cel în care intervin ascultătorii. Talk show-ul presupune, în această viziune,
participarea unui auditoriu la discuţie, care are reacţii, exprimă opinii. Rezultatul este o
emisiune interactivă, în care ascultătorii sunt îndemnaţi să telefoneze la redacţie şi să
intre în direct în emisiune, formulând întrebări, prezintă argumente pro sau contra celor
discutate.
În ultima vreme, radiourile FM difuzează talk show-uri în care nu se află nici un
invitat în studio, continuţul emisiunii fiind dat de dialogul dintre moderator şi ascultătorii
care intervin telefonic, în direct.
În absenţa unei accepţii tranşante a genului, vom folosi termenul de talk show
radiofonic în sens larg, pentru orice discuţie purtată în studio între moderator(i) şi
invitat(i), indiferent dacă aceasta este însoţită sau nu de intervenţia ascultătorilor.
Mai reţinem că scopul talk show-ului este dezbaterea aprinsă, polemică şi că acest
gen jurnalistic permite şi comunicarea directă cu ascultătorii.
În ceea ce priveşte numărul invitaţilor la un talk show-ul radiofonic, este
recomandabil ca în studio să nu se afle mai mult de trei persoane (plus moderatorul). Un
al patrulea şi eventual al cincilea participant ar putea fi luaţi prin telefon. Dacă sunt prea
mulţi invitaţi, discuţia este greu de condus, vorbesc uneori mai mulţi în acelaşi timp,
vocile se suprapun, iar ascultătorul nu mai înţelege mare lucru.
Intervenţiile ascultătorilor pot fi incoporate în emisiune în trei moduri:

13
 - ascultătorii sună la telefon şi adresează, live, întrebări invitaţilor din studio
- întrebările ascultătorilor sunt înregistrate şi difuzate într-un moment decis de
moderator
- moderatorul dă citire întrebărilor formulate de ascultători
Talk show-urile radiofonice pe teme politice sunt realizate fie cu analişti, fie cu
politicieni, fie se apelează la formule combinate, unde apar şi politicieni, şi analişti,
tocmai pentru a i se oferi ascultătorului o diversitate de opinii şi a face dezbaterea mai
aprinsă.
Este citat adesea, ca exemplu clasic de talk show, cel practicat de BBC decenii la
rând, unde erau doi invitaţi - unul al puterii şi celălalt al opoziţiei- care se înfruntau pe
diverse teme, prezentându-şi argumentele şi contraargumentele. Ei erau asistaţi de un
moderator, care dădea glas nedumeririlor ascultătorilor. Moderatorul se manifesta
echidistant cu invitaţii săi şi lasa publicul să se convingă asupra credibilităţii fiecăruia.
În peisajul radiofonic românesc, de după 1989, talk show-urile au fost promovate
de secţiile româneşti ale posturilor de radio internaţionale Radio Europa Liberă, BBC,
Deutsche Welle. Ele ofereau ascultătorilor dezbateri politice săptămânale pe probleme de
actualitate. La emisiuni erau invitaţi politicieni, analişti, personalităţi ale momentului.
În ianuarie 1991, Radio Europa Liberă a inaugurat o emisiune săptămânală de 50
de minute, intitulată „Faţă-n faţă”, realizată de Emil Hurezeanu. Intenţia, mărturisită, a
realizatorului a fost ca, prin confruntarea deschisă între invitaţi cu opinii diferite, pe
marginea unor probleme controversate, să i se sugereze ascultătorului nu atât soluţii ale
problemelor, cât metoda dialogului, ca formă de înţelegere democratică a realităţii. (vezi
E Hurezeanu, „Cutia neagră”, 1997, Ed.Albatros, Bucureşti).
Între timp formatul, metoda de realizare, chiar şi titlul s-au extins, şi le regăsim
astăzi în grila de programe a multor posturi de radio.

Tipologie

Lucrările de specialitate analizează diferite formate de talk show. O clasificare

propusă ar fi următoarea: talk show controversă, de personalitate şi în exclusivitate cu
ascultătorii. (Ovidiu Şimonca, în M.Coman coord., 2001:).Talk show-ul controversă este
încadrat de unii autori în categoria talk show discuţie, iar talk show-ul în exclusivitate cu
ascultătorii se mai numeşte şi interactiv.

Discuţie şi controversă

Talk show-ul discuţie se desfăşoară în studioul radio, este elaborat, trebuie să

furnizeze informaţie şi să ofere credibilitate. Talk show-ul controversă reprezintă un
duel de idei, pro şi contra, între doi invitaţi în studio.
Este un atac de anvergură. Ambii combatanţi se găsesc în prima linie şi îşi aruncă
unul altuia cuvinte. Acest mod de confruntare este frecvent în dezbaterile pe teme
politice, economice, pentru că şi jocurile sunt importante: pentru oamenii politici,
câştigarea alegerilor; pentru directorul unei mari firme, câştigarea unei bătălii economice;
iar pentru unii, simpla dorinţă de a face valuri.
Emisiunea debutează cu o scurtă prezentare a subiectului , sub forma unui pachet
(package), Moderatorul acţionează ca un arbitru, având grijă ca invitaţii să vorbească un

14
timp egal şi discuţia să nu alunece spre teme colaterale sau injurii. Intervenţiile
ascultătorilor trebuie să fie scurte şi la obiect. Finalul este deschis, tema propusă nu are
un răspuns definitiv şi deci emisiunea nu are o concluzie. Ascultătorul îşi formează o
imagine despre participanţi şi cele susţinute de ei.

Talk-show-ul de personalitate

În orice domeniu, există personalităţi care, prin ele însele, creează autoritate, sunt
referinţele domeniului. Aceştia sunt interlocutori privilegiaţi pentru analize, dezbateri,
interviuri.
Este un interviu cu o durată mai mare, care are un singur invitat. Scopul este
punerea în lumină a unor anumite laturi ale activităţii acestuia, a intenţiilor sale, dacă este
vorba despre un politician. Pentru ca emisiunea să nu fie monotonă, moderatorul îl
supune pe invitat unui adevărat tir de întrebări. În acest scop, moderatorul trebuie să
cunoască foarte bine aspecte legate de activitatea invitatului, declaraţii ale acestuia,
eventualele scandaluri ăn care a fost implicat sau acuzaţii care planează asupra lui..
Moderatorul este cel care controlează discuţia şi pune întrebări. El nu trebuie să se
lase dominat de invitat sau să fie obedient, „să-i ridice mingi la fileu”. Un talk show lipsit
de incisivitatea moderatorului rămâne o simplă discuţie la o cafea, iar pentru ascultător,
un prilej de plictiseală.
În cadrul acestui tip de talk show pot fi difuzate inserturi cu declaraţii mai vechi
ale invitatului, un vox pop, opinii cu privire la personalitatea acestuia, de la preiteni,
colegi, duşmani, celebrităţi. Se poate recurge la un phone in cu oaspeţi surpriză sau cu
ascultători, pot fi difuzate fragmente muzicale îndrăgite de invitat sau care evocă
activitatea lui, jingle-uri personalizate. Eventual în studio poate apărea la un moment dat
un al doilea invitat, discuţia urmând să fie continuată în trei.
Un asemenea tip de talk show vizează fie un scop educaţional, fie incitarea la
discuţii.

Talk-show-ul interactiv

Talk-show-ul în exclusivitate cu ascultătorii sau interactiv este de tipul unui

exerciţiu civic şi reflectă o diversitate de opinii. În această lume, în care fiecare tinde să
devină tot mai autonom şi mai independent, opinia publică, tot mai informată şi mai
solicitată, se impune ca un adevărat interlocutor.
Moderatorul propune o temă şi îi cere ascultătorului să-şi spună prin telefon
părerea în legătură cu tema în discuţie. Tema este, obligatoriu, de actualitate şi de larg
interes. Formula call in (telefon în emisie) este indicată în tratarea unor subiecte
controversate, ca de exemplu reintroducerea uniformelor şcolare, legalizarea prostituţiei,
comercializarea drogurilor, libertatea religioasă şi existenţa sectelor. De asemenea, pot fi
abordate subiecte de divertisment: „Cum ar trebui să arate femeia/bărbatul ideal?”
Timp de circa o jumătate de oră, prin emisiune se perindă multe voci. Pentru ca
emisiunea să fie considerată reuşită, ea trebuie să atragă cât mai multe intervenţii şi păreri
cât mai diverse. Aportul cognitiv nu contează, ci doar relaţia intersubiectivă. Audienţa
este în ultimă instanţă cel mai bun indiciu al unui talk show de succes.

15
 Moderatorul trebuie să aibă grijă ca replicile interlocutorilor să fie concise şi în
acord cu subiectul. În general, durata unui call in este de un minut. Este „minutul de
glorie” al ascultătorului obişnuit, mediu, anonim. Ea se poate prelungi însă la 2-3 minute,
dacă interlocutorul spune într-adevăr ceva interesant şi are un stil alert.
Uneori, cel ce telefonează divagheză. Moderatorul trebuie să-l aducă prompt la
subiect şi să-l întrebe dacă are ceva de spus în legătură cu acesta. Uneori, la capătul
firului se află o persoană care începe să-şi povestească viaţa. Şi aceasta trebuie pe dată
întreruptă. Unii ascultători sună, în încercarea de a-şi rezolva o problemă personală.
Politicos, ei trebuie întrerupţi şi întrebaţi dacă au ceva de spus în legătură cu tema
discuţiei. Nu trebuie respinşi cu brutalitate, pentru că emisiunea ar putea pierde astfel
câţiva ascultători fideli.
Moderatorul poate întrerupe convorbirea în orice moment, dacă ascultătorul
devine nepoliticos sau se abate de la subiect. Pentru a limita surprizele neplăcute, se poate
recurge la o formulă de selectare a interlocutorilor: în timp ce se difuzează o piesă
muzicală (on-air), se pot purta off-air şi înregistra convorbiri cu ascultătorii, după care
sunt alese câteva şi prezentate ca şi când ar fi în direct. Ascultătorii dobândesc, subiectiv,
impresia de live, iar moderatorul se pune la adăpost de eventuale suprize neplăcute.
Talk show-ul interactiv, fie că este de radio sau de televiziune, ocupă un loc tot
mai privilegiat în spaţiul public, ţinând loc de dezbatere publică, dar şi de spectacol
mediatic. Aşa cum observă P.Charaudeau şi R.Ghiglione (2005), nu numai că ocupă un
loc special în spaţiul public, dar are totodată tendinţa de a lărgi câmpul acestuia:
integrează domeniul privat, intim, judecăţile şi afectele individuale ale omului obişnuit,
socializându-le în acelaşi timp. Nu în ultimul rând, acest tip de talk show este o formă de
libertate a cuvântului şi contribuie, ca orice forum, la reducerea coeficientului de frustrare
a indivizilor.
În timp ce unii autori consideră talk show-ul o ipostază, postmodernă, a celebrei
agora antice, alţii susţin că acest gen mediatic oferă o dublă iluzie: cea a liberului acces
al cetăţeanului la puterea cuvântului şi cea a unui loc temporar în care se exercită
„cuvântul puterii”, adică al moderatorului. De ce iluzie? Pentru că, spun cei doi autori,
moderatorul îi oferă – şi îi retrage!- cuvântul invitatului, ajungând chiar până la a-i
construi identitatea. Iluzie şi pentru că moderatorul, prin cuvântul puterii, face din talk
show scena unei dominări liber consimţite.

Conceperea şi realizarea talk show-ului

Un talk show nu este o improvizaţie permanentă, cum s-ar putea crede. Tema se
alege deobicei cu o zi-două înainte de emisiune. Este preferabil să fie o temă de
actualitate. Moderatorul se documentează asupra ei şi se gândeşte la posibili invitaţi.
După ce s-a decis asupra invitatului, l-a contactat pe acesta şi are confirmarea participării,
moderatorul aprofundează documentarea şi schiţează cadrul discuţiei.

Pregătire, dar nu în exces

Discuţia trebuie pregătită. Moderatorul alcătuieşte un desfăşurător al emisiunii,

îşi fixează întrebările şi încearcă să le memoreze. Dialogul trebuie să dea impresia de
spontaneitate, de aceea moderatorul nu va citi întrebările, ci le va enunţa ca şi cum atunci

16
le-ar formula. Înainte de începerea emisiunii, invitatului i se aduce la cunoştinţă
desfăşurătorul, fără a se intra în detalii şi i se va reaminti durata emisiunii.
Un pericol, semnalat de M.Guiraud şi L.Bourdon (1991), este ca talk show-ul să
fie ratat prin exces de pregătire. Atât realizatorul, cât şi invitatul pot deveni captivii
scenariului pus la punct, până la ultimul detaliu, înaintea emisiunii. Se poate, de exemplu,
ca invitatul să nu răspundă întrebărilor, dacă ele nu se încadrează în ceea ce a fost
dinainte stabilit; după cum, el poate dezvolta un răspuns la o întrebare care nu a fost pusă
în emisiune.
Exemplu: Jurnalistul şi invitatul convin asupra prezentării unui argument
privind…… Jurnalistul pune o întrebare precisă, la obiect … Invitatul dă un răspuns
general privind……….
Unii realizatori nu doresc să pregătească talk show-ul cu invitatul lor. Alţii nu
doresc nici măcar să-l întâlnească pe interlocutor înainte de emisiune, pentru a evita ca
acesta să se „descarce” şi să spună tot ce are de spus pe tema în discuţie. Riscul ca
invitatul să se „epuizeze” înainte de emisiune există. Mai ales când interlocutorul soseşte
la redacţie cu mult timp înainte de ora stabilită. De obicei, el vrea să afle, în amănunt,
cum va decurge emisiunea, ce întrebări i se vor pune şi nu se va mulţumi cu răspunsul
amabil, dar general, al jurnalistului. Acestui tip de interlocutor pregatirea talk show-ului
la care va participa i se va părea întotdeauna insuficientă. De aceea, este de dorit ca
invitatul să sosească cu 5-10 minute înainte de ora începerii emisiunii. Acest interval este
suficient pentru ca jurnalistul să-i aducă la cunoştinţă (sau să-i reamintească) unghiul de
abordare a temei şi principalele întrebări care-i vor fi puse.

On air

Talk show-ul începe cu o scurtă prezentare a temei, este prezentat invitatul, după
care moderatorul îi adresează întrebarea cea mai apropiată de titlul emisiunii.
Moderatorul nu trebuie să fie absorbit cu totul de desfăşurătorul emisiunii, ci să
urmărească atent ce spune invitatul, pentru a-l putea întrerupe atunci când este cazul şi a-i
cere să clarifice o problemă ori să explice pe ce se bazează afirmaţia pe care acesta
tocmai a făcut-o.
Invitatul nu trebuie lăsat să dea răspunsuri lungi, dar nici nu trebuie întrerupt
brutal, aşa cum fac unii moderatori, tocmai când spune ceva interesant. Moderatorul
trebuie să „simtă” când să intervină şi când este nevoie să asculte.

Trebuie reţinut că talk show-ul este o emisiune de autor şi că nu există reţete

standard care să asigure succesul. Dincolo de reguli, personalitatea moderatorului
cântăreşte foarte mult în reuşita unei emisiuni. Promovarea atractivă, deopotrivă a
emisiunii şi a realizatorului, sporeşte considerabil audienţa. Nu întâmplător, talk show-
urile sunt astăzi emisiunile de referinţă ale unui post de radio, cele care atrag cei mai
mulţi ascultători.

Aplicaţie: Analizaţi un talk show radiofonic pe care îl urmăriţi cu oarecare

regularitate. Explicaţi prin ce reuşeste să vă atragă interesul. Analizaţi stilul
moderatorului.

17
JURNALUL RADIO

Tema 12. Armonizarea genurilor jurnalistice. Titlurile. Structura.

Un jurnal de radio de 15-20 de minute ar trebui să cuprindă şase-şapte subiecte,

realizate într-o diversitate de genuri jurnalistice. Subiectele să aibă un pronunţat caracter
informativ şi să fie de larg interes.
Corpul de bază al programului este alcătuit din ştiri, relatări, pachete radio. Un
jurnal radio nu trebuie să se limiteze însă la a transmite ştiri şi relatări. Pentru a fi
dinamic, pentru a trezi şi menţine interesul ascultătorilor, jurnalul radio ar trebui să ofere
informaţii într-o paletă cât mai diversă de genuri jurnalistice.
Un interviu îi conferă jurnalului dinamism, un reportaj îi dă culoare, un
documentar îl face mai interesant, o anchetă - mai original şi mai atractiv. Nu vom întâlni
niciodată toate genurile jurnalistice în acelaşi jurnal de radio, fie şi perntru motivul că ar
fi prea încărcat, şi greu de urmărit. Este bine ca un jurnalul să conţină măcar unul dintre
genurile: interviu, reportaj, documentar, anchetă.
În realitate, multe posturi de radio merg pe formula cea mai simplă: ştiri, eventual
relatări şi inserturi cu voci. Rezultatul este un jurnal cu informaţie minimală şi lipsit de
atractivitate.
Ordinea succesiunii materialelor în funcţie de genul jurnalistic este: ştiri şi
relatări, eventual un pachet radio, interviu sau reportaj, din nou ştiri şi relatări, eventual
un documentar şi în final alte ştiri. O intervenţie în direct a reporterului aflat la locul
producerii unui eveniment va fi plasată cât mai la începutul emisiunii..
Coerenţa şi dinamismul jurnalului sunt date nu numai de îmbinarea armonioasă a
genurilor, ci şi de diversitatea subiectelor tratate: politice, economice, sociale, externe,
sportive. Ponderea o deţin subiectele politice. Ele trebuie tratate cât mai echilibrat, fără
partizanate şi într-un mod nebanal. Nu vom face o dare de seamă de la conferinţa de presă
săptămânală a unui partid politic. Dacă puterea se confruntă cu situaţii conflictuale, nu
vom ezita să le prezentăm.
Subiectele cu impact asupra cătăţenilor nu trebuie să lipsească din nici un jurnal.
Creşterea preţurilor, recorelarea pensiilor, medicamentele compensate, scumpirea
energiei, majorarea facturii la întreţinere, tot ceea ce îl afectează direct pe cetăţean sunt
de cel mai mare interes. Măsurile trebuie explicate, nu doar anunţate. Este bine ca
oamenii să ştie de ce au fost luate, ce consecinţe vor avea?
Subiectele economice trebuie tratate în aşa fel încât ascultătorii să înţelegă despre
ce este vorba. Informaţiile prezentate înrtr-un jurnal radio nu sunt pentru specialişti, ci
pentru publicul larg. Pentru a ajunge la ascultător, un subiect despre măsurile luate de
Banca Naţională trebuie „tradus” din limbajul finanţiştilor în limbajul comun. Numai aşa
ştirea ajunge la ascultător.

18
 În partea a doua a jurnalului se recomandă să fie difuzată o ştire „soft”: despre o
lansare de carte, un fapt divers. Informaţiile despre starea vremii şi ştirile sportive
încheie de obicei jurnalul.

Titlurile
Jurnalul se deschide cu titlurile ediţiei. Ele acţionează ca un „cârlig” asupra
ascultătorilor. Îi atrag şi îi menţin cu urechea la radio. Titlurile trebuie să nu fie banale,
dar nici să nu exagereze evenimentul sau să opromită ceva ce conţinutul nu va oferi.
Alegerea titlurilor ediţiei este un moment decisiv, fiind uneori partea cea mai grea
în elaborarea jurnalului. Pentru a formula titluri sugestive, este nevoie de inspiraţie şi o
bună cunoaştere a psihologiei publicului, a aşteptărilor lui. De aceea, titlurile sunt uneori
rezultatul unei munci de echipă.
De regulă, titlurile conţin o singură propoziţie, care acoperă conţinutul unui
subiect. Ele trebuie să ofere informaţie interesantă, într-o formă cât mai lapidară.
Titlurile trebuie să redea diversitatea tematică a jurnalului.
Trei patru titluri sunt suficiente pentru un jurnal.
Titlurile pot fi separate între ele printr-o virgulă sonoră, aşa numitul jingle. De
asemenea, ele pot fi enunţate pe un fond muzical, ce conferă identitate jurnalului.
O tehnică de punere în pagină a unui radiojurnal este şi falsa uvertură, care constă
în a nu menţiona în titlu o anumită informaţie, dar a începe cu ea imediat după citirea
titlurilor, eventual folosind formula: „Dar, înainte de a dezvolta aceste titluri, iată o ştire
de ultim minut….”

Structura jurnalului
Deschiderea se referă la primul subiect tratat într-un jurnal şi anunţat în primul
titlu. Jurnalistul poate opta şi pentru falsa deschidere: începerea jurnalului cu un subiect
care n-a fost anunţat în titlu, folosind formula enunţată mai sus.
Se începe cu cea mai importantă ştire, avându-se grijă să difere de cea cu care a
început jurnalul anterior. Dacă totuşi ştirea este reluată în aceeaşi poziţie, ea trebuie
rescrisă. Prima ştire are şi cel mai mare grad de noutate. Oamenii ascultă ştirile pentru a
afla ultimele noutăţi.
În funcţie de publicul-ţintă al postului, se poate începe cu o ştire naţională sau
locală. Jurnalele încep destul de rar cu o ştire internaţională. Numai dacă este de răsunet
sau antreneză România. Ordinea ştirilor se poate schimba, dar nici un caz nu se începe cu
o ştire slabă. Să reţinem că formatul nu trebuie să fie rigid şi că dinamismul rezultă şi din
diversitatea introducerii subiectelor.
Nu trebuie grupate toate ştirile interesante la început. Aceasta ar duce, către final,
la pierderea audienţei. Trebuie avut grijă la alternanţa ştirilor şi din acest punct de vedere,
pentru a menţine atenţia ascultătorului până la sfârşit.
Ştirile sociale, de interes uman (human interest) constituie, de obicei, punctul
culminant al jurnalului. Ele pot fi difuzate grupat sau intercalate între celelalte ştiri.
Succesiunea ştirilor se stabileşte şi în funcţie de conţinutul acestora. Dacă două
ştiri vorbesc despre acelaşi personaj politic, vor fi prezentate împreună. În felul acesta,
tranziţia de la o ştire la alta se face mai uşor şi programul are fluenţă.

19
 Modul în care se face trecerea de la o ştire la alta trebuie să fie în atenţia
jurmnalistului. Sarcina devine mai uşoară dacă ştirile sunt grupate tematic, pe subiecte
înrudite. Nu alăturăm o ştire mondenă sau amuzantă uneia despre o tragedie.
Trecerea de la un subiect la altul trebuie marcată clar. Într-un jurnal, subiectele
sunt separate printr-un jingle sau „virgulă”- un element melodic cu o durată de câteva
secunde.
În stabilirea ierarhiei ştirilor trebuie avut în vedere şi conţinutul de inserturi al
acestora. Nu prezentăm succesiv două materiale care conţin voci, după care dăm citire
unui documentar fără inserturi. Nici nu grupăm toate inserturile într-un calup şi textele ce
urmează a fi citite într-altul.
Relatarea în direct conferă dinamism unui jurnal radio. Ea poate fi însoţită de un
dialog între prezentator şi reporter, de interviuri de la faţa locului (atenţie însă la riscurile
pe care acestea le comportă!).
Intervievarea unor comentatori, care să intepreteze un eveniment, o hotărâre
guvernamentală, o lege adoptată de Parlament, conferă de asemenea dinamism unui
jurnal radio.
Luând drept criteriu ştirile cu insert, Garvey&Rivers (1982), sugerează
următoarele reguli de organizare a jurnalului:
- Plasarea ştirii cu inserturi sonore cât mai la început posibil.
- Distribuirea celorlate ştiri cu voci de-a lungul întregului program, astfel încât
să nu existe grupaje lungi de texte citite de redactorul-prezentator.
- Evitarea plasării unei ştiri cu insert la finalul jurnalului. Dacă din considerente
de timp va fi nevoie ca ultima ştire să fie scurtată, este mai bine ca aceasta să
nu conţină inserturi.
- Evitarea, din acelaşi motiv, a plasării unei ştiri lungi la sfârşitul jurnalului.
Jurnalul se încheie de regulă cu ştiri din sport şi informaţii despre starea vremii.
Dacă ştirea din sport este importantă, se dă în titlurile ediţiei.
Structura jurnalului depinde şi de momentul când este difuzat. Tranşele orare
zilnice sunt: 5.00-9.00 predimineaţă; 9.00-13.00 dimineaţă; 13.00-17.00 după amiază;
17.00-23.00 seară; 23.00-5.00 noapte.
Un jurnal de dimineaţă va cuprinde, inevitabil, o recapitulare a ştirilor zilei
precedente, informaţii utilitare (starea vremii, informaţii rutiere) şi va anunţa
evenimentele previzibile. Programul de prânz va reuni informaţii despre evenimentele
consumate până în acel moment, inclusiv detalii despre evenimente în desfăşurare.
Jurnalul de seară va fi o sinteză informativă a întregii zile, plus ştirile de ultimă oră. De
reţinut că grila, inclusiv cea orară, crează reflexul ascultătorului.
Jurnalul radio este mult mai sobru decât jurnalul de televiziune, atât în formă, cât
şi în conţinut. Faptul divers (crime la pachet, accidente în serie, aventurile lui Mutu) şi
goana după senzaţional îi sunt deocamdată străine. Jurnalul radio rămâne un produs
vandabil, în condiţiile în care îşi păstrează funcţia proprie: de informare.

Aplicaţie: Alcătuiţi structura unui jurnal informativ de 15 minute pentru un post

de radio FM. Precizaţi tematica fiecarui subiect, genul jurnalistic prin care va fi realizat şi
durata acestuia. Explicaţi după ce criterii v-aţi ghidat. Formulaţi titlurile ediţiei.

20
 Exemple de jurnale informative radio:

1.Jurnal de dimineaţă preluat de la Radio Europa Liberă

Emisiunea:Breviarul dimineţii
Data:..........

Doamnelor şi domnilor, bună dimineaţa.

La microfon L.I.
Iată pentru început titlurile editiei:

 Prime reacţii la “decapitarea” Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate

 Germania se alătură Marii Britanii în problema politicii defensive europene
 Efecte perverse ale ajutoarelor străine pentru refacerea Irakului

Conducerea Casei Nationale a asigurarilor de sănătate a fost demisă vineri de

guvern, fiind criticată pentru modul în care a acordat eşalonări la plata datoriilor unor
firme si pentru faptul ca nu a reusit sa recupereze datoriile catre sanatate . Preşedintele
Casei, Eugeniu Ţurlea, a fost inlocuit cu directorul executiv Cristian Celea, militar de
carieră.
„O schimbare care nu va schimba nimic”, a declarat postului de radio Europa Liberă,
preşedintele Camerei federative a medicilor, Dan Pereţianu.
INSERT ………ro102502……………….
Pe de altă parte, demiterea vicepreşedintelui Casei naţionale a asigurărilor de
sanatate, Iulian Popescu, este contestată de sindicate. Acestea consideră că înlocuirea unei
persoane din acest post poate fi făcută doar de Consiliul de administraţie al instituţiei şi
nu de către Guvern.
Marius Petcu, preşedinte al CNSLR Frăţia şi al Federaţiei sindicatelor Sanitas, a
declarat:
INSERT ………………ro102501…………
Marius Petcu, preşedintele al CNSLR Fratia.

JINGLE

Ingrijoraţi de prezenţa scăzută la urne cu prilejul referendumului pentru Constituţie,

preşedintele Iliescu şi premierul Nastase ar dori anularea pragului electoral pentru
validarea alegerilor. Ara Septilici l-a întrebat pe analistul Cristian Pirvulescu ce
consecinţe ar avea această modificare.
INSERT ara/ pirvulescu 053
Analistul Cristian Pirvulescu

JINGLE

21
Germania sprijină initiaţiva Marii Britanii, şi nu pe cea a Frantei, în problema politicii
defensive europene, şi anume ca europenii să evite o dublare a structurilor NATO.
Eolicită cu insistenţă şi Statele Unite. La microfon Rodica Dinulescu
INSERT: FTP 1026vron1
Rodica Dinulescu

JINGLE

Preşedintele Statelor Unite, George Bush, a salutat rezultatul conferinţei internationale a

donatorilor declarând că fondurile promise vor da un nou impuls eforturilor pentru
refacerea Irakului. Pe de altă parte, presedintele Bush a avertizat că refacerea Irakului nu
este o misiune uşoară, deoarece, citez “pacea are duşmani in Irak”. Edelina Stoian, cu o
analiza despre efectele perverse ale ajutoarelor straine pentru refacerea Irakului.
INSERT: FTP 1026edel1
Edelina Stoian

JINGLE

“Statele Unite nu vor abandana eforturile de stabilizare a Irakului”, a declarat adjunctul

ministrului american al apararii, Paul Wolfowitz, dupa atacul din aceasta dimineata cu
rachete asupra hotelului din Bagdad, în care acesta se afla. Wolfowitz a spus ca forţele
Statelor Unite vor fi “neînduplecate” în urmărirea celor pe care el i-a numit “puţini” care
încearcă să abată Statele Unite de la misiunea sa de a stabiliza Irakul.

Doamnelor si domnilor, încheiem aici Breviarul dimineţii.

L. I. vă doreste o zi bună în continuare alături de postul de radio Europa Liberă.

2. Jurnal de dimineaţă preluat de la radio Europa Liberă

Breviarul dimineţii
Data:..........

Doamnelor şi domnilor, bună dimineaţa. La microfon T. R.

Să începem cu titlurile ediţiei:

• Prima zi de referendum pentru aprobarea noii Constituţii a României.

• Scandal cu trafic de armament în Bulgaria.

• O rachetă Soiuz a fost lansată în spaţiu de la Baikonur.

• Gemenii siamezi egipteni s-au trezit din coma artificială.

22
 Referendumul pentru aprobarea noii constituţii a României a început în urmă cu
trei ore, în 15.726 secţii de votare. Sînt aşteptaţi la urne aproape 18.000 de cetăţeni, fiind
nevoie de prezenţa a cel puţin jmătate pentru validare ascrutinului
Referendumul este organizat pe parcursul a două zile – astăzi şi mîine. În prima
zi, secţiile de votare vor fi deschise pînă la ora 22, urmînd a fi apoi sigilate şi predate
forţelor de ordine pentru paza pe timpul nopţii. Votul se reia mîine dimineaţă, la ora 8,
pînă la închiderea consultării publice, la ora 20 a zilei de 19 octombrie.
Ultimul interval a fost agitat de excesele de campanie în favoarea Constituţiei. La
acest capitol, s-a remarcat în mod deosebit preşedintele Consiliului Judeţean Gorj,
Nicolae Mischie, care şi-a ameninţat concentăţenii că nu-i mai primeşte în audienţă dacă
nu vin la referendum.
Analistul politic Mircea Mihăieş consideră că această idee demonstrează:

INSERT: Mihăieş

Mircea Mihăieş.
Nu a fost, însă singura stridenţă în acest final de campanie. Regia Naţională a
Pădurilor a promis lemne de foc pentru comunele cu prezentă bună la urne. Pentru
aceeaşi performană, acelaşi Nicolae Mischie a oferit cîte 20 de milioane de lei, în timp ce
la Bacău, liderii PSD s-au gîndit la o tombolă, de la care orice votant să se aleagă cu
ceva. Ministerul delegat pentru administraţia publică a încercat să pună lucrurile la punct:
el a precizat vineri că dreptul cetăţenilor de a solicita audienţă unui funcţionar sau
autorităţilor locale este protejat prin lege.

JINGLE

Ieri s-au aflat la Braşov ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus, şi ministrul pentru
relaţia cu partenerii sociali, Marian Sîrbu. Motivul – cele 3000 de disponibilizări anunţate
de proaspătul patron al uzinei Roman Braşov, o firmă din Malaezia. Despre decizii şi
reacţia sindicatelor, Anca Lăutaru:

INSERT: Lăutaru ………………

JINGLE

O companie bulgară producătoare de armament greu este implicată într-un scandal

internaţional. Traficul de armament a fost deconspirat chiar de Ministerul bulgar de
interne, ca reacţie la un semnal american. Petio Petkov:

INSERT: Petkov…………………..

JINGLE

Conferinţa “Forumul 2000” – o iniţiativă a fostului preşedinte ceh Vaclav Havel – s-a
reunit la Praga, prilej cu care au fost abordate posibile soluţii de reducere a decalajelor

23
dintre state. Între ele a revenit cu insistenţă problema corupţiei. Victor Eskenazy-Moroşan
a participat la cele două zile ale lucrărilor. Victor, în ce termeni s-a discutat pe această
temă?

INSERT: Eskenazy 1.38…………………………….

Victor Eskenazy-Moroşan.

JINGLE

O rachetă Soiuz a fost lansată cu succes în această dimineaţă de pe cosmodromul

Baikonur, din Kazahstan. La bordul ei se află echipajul ruso-american care va ajunge luni
la Staţia orbitală internaţională, pentru a-I înlocui pe cei doi astronaţuţi care au petrecut
deja acolo 6 luni. Noul echipaj este format din rusul Alexandr Kaleri şi americaul
Michael Foale. La bord se mai află şi cosmonautul spaniol Pedro Duque, care se va
întoarce pe pămînt după 10 zile, împreună cu Iuri Malcenko şi Edward Lu, locatarii
navetei spaţiale.
După explozia navetei americane Columbia, în februarie, programul spaţial american a
fost suspendat, astfel încît cooperarea cu ruşii este, pentru moment, singura modalitate de
a putea întreţine echipamentele americane spaţiale aflate pe orbită.

JINGLE

Ahmed şi Mohamed, cei doi gemeni siamezi născuţi în Egipt în 2001, au supravieţuit în
bune condiţii operaţiei de separare care a avut loc la sfîrşitul săptămânii trecute. Începînd
de aseară, ei au ieşit din coma artificială, îşi mişcă membrele, reacţionează cînd li se
vorbeşte, dar sînt încă slăbiţi. Gemenii aveau craniile unite, dar au putut fi separaţi avînd
creiere distincte. Operaţia a durat 34 de ore şi a fost realizată la Children’s Medical
Center din Dallas, statul american Texas.

JINGLE

Doamnelor şi domnilor, încheiem aici Breviarul din această dimineaţă. Nu uitaţi de

referendum! Sînt T. R. O zi bună în continuare, alături de Radio Europa liberă.

3. Jurnal de ştiri de seară, preluat de la Europa FM

Buna seara si bun gasit la jurnal.

# Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a facut propunerea pentru funcţia de procuror

general: aceasta este o femeie - Laura Codruţa Kövesi. Din ianuarie 2006, ea conduce
Biroul Teritorial Sibiu al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate
Organizata si terorism.

24
Propunerea de numire a fost transmisă Consiliului Superior al Magistraturii spre avizare.
Ea va fi analizată, miercuri, de Secţia pentru procurori din cadrul CSM. Avizul acestei
institutii este doar consultativ. Singurul abilitat să facă numirile în această funcţie este
preşedintele Traian Băsescu.

Laura Codruţa Kövesi are 33 de ani. Ea a lucrat la cele mai importante dosare rezolvate la
Sibiu - de la trafic de dorguri pana la o retea importanta de hackeri.
Laura Codruţa Kövesi este onorata de nominalizarea pentru functia de procuror general:
Voci/ionela/kovesi sunt bucuroasa

Parchetul General a ramas fara sef in iuna iulie, cand Ilie Botos si-a dat demisia – dupa
fuga din tara a omului de afaceri sirian Omar Hayssam, care avea interdictie de a parasi
Romania.
Laura Codruţa Kövesi spune ca a fost chemata la Ministerul Justitiei la un interviu in
urma cu citeva luni... insa nu i s-a spus despre ce functie candideaza:
Voci/ionela/kovesi interviu

Dupa Revolutie, functia de procuror general a fost detinuta de 8 magistrati - fiecare dintre
ei asociat cu masuri contestate.
Primul procuror general al Romaniei dupa 1989 a fost Ioan Robu - acuzat ca, in anii ’90,
a reprimat protestele studentilor impotriva noului regim .. condus de Ion Iliescu.
In 1992, sefia Parchetului General a fost preluata de Vasile Manea Dragulin - cel care a
dat verdictul de "moarte neviolenta" in cazul disidentului Gheorghe Ursu, omorit in
bataie in beciurile securitatii.

A urmat Nicolae Cochinescu, Procuror General intre 1996 si 1997. Despre el s-a spus ca
a respectat intocmai „indicatiile“ lui Ion Iliescu: a promovat recursuri in anulare
impotriva sentintelor definitive prin care erau date inapoi proprietarilor casele
nationalizate de comunisti.

25
In plus, in mandatul sau, au fost tergiversate dosarele privind revolutia din decembrie ’89
si mineriada din 13 -15 iunie.

In perioada 1997-1998, procuror sef al Parchetului General a fost Sorin Moisescu –

judecator de profesie – dar prieten cu fostul presedinte Emil Constantinescu. Moisescu a
fost schimbat de ministrul de atunci, Valeriu Stoica, cel care a modificat si legea
numirilor procuorilor generali
Pina in 2001, sefia Parchetului General a fost detinuta de Mihai Criste. Despre aceSta s-a
scris ca, in schimbul serviciilor politice, a fost rasplatit cu un post de ambasor in
Macedonia. De numele lui Mircea Criste se leaga tergiversarea dosarului ce-i privea pe
asasinii disidentului Gheorghe Ursu.

2001, 2002 si 2003 au fost anii de glorie ai lui Tanase Joita la sefia Parchetului – de
asemenea recompensat ulterior cu un post de ambasador.
Recordman la numarul de autorizatii pentru interceptari telefonice, Tanase Joita mai este
cunoscut si pentru abuzul facut de recursul in anulare, instrument prin care a scapat de
inchisoare zeci de personaje controversate ... de la afaceristi dubiosi pina la membri ai
lotului Timisoara.

Din 2003, sefia MinistErului Public I-a revenit lui Ilie Botos - care a demisionat in iulie
anul acesta dupa fuga sirianului Omar Hayssam.
In mandatul lui Ilie Botos a fost achitat Ion Ion Tiriac …desi initial Botos l-a acuzat pe
Ion Iliescu ca a intervenit in acest dosar.
Ilie Botos a fost acuzat de presa ca a luat mita pentru a tergiversa dosare importante, caz
aflat acum in atentia procurorilor anticoruptie.

# Activitatea din instante va fi blocata si maine in toata tara, din cauza protestului
personalului auxiliar din justitie. Angajatii nu au intrat astazi in salile de judecata,
nemultumiti de salariile prea mici pe care le primesc. Ei sunt hotariti sa continue
protestele pina cind va fi adoptata o noua lege a salarizarii in domeniu:

26
Voci/alexa / vox personal justitie
Miine va avea loc o noua runda de negocieri cu reprezentantii ministErului de Justitie. Pe
durata discutiilor, activitatea in instante va fi insa blocata.

Si magistratii continua protestele. Ei vor suspenda sedintele de judecata cite o jumatate de

ora pe zi, pana cand le vor fi rezolvate solicitarile. Magistratii contesta unele modificari
ale legislatiei, cum ar fi faptul ca de-acum inainte pot fi sanctionati disciplinar.
MinistRul Justitiei considera ilegal protestul personalului auxiliar din justitie. Monica
Macovei considera ca adoptarea unei legi nu trebuie conditionata de paralizarea activitatii
in instante.
Voci/alexa –macovei/ protest
Monica Macovei respinge si criticile aduse de magistrati. Ea spune ca prevederile
contestate de acestia nu au fost initiate de ministErul Justitiei, ci de Parlament. In plus,
magistratii stiau ca legislatia va fi modificata astfel incit sa poata fi sanctionati disciplinar
…inca inainte cA legea sa intre in vigoare.

VIRGULA
# Diabeticii vor primi medicaţia pentru trei luni, în loc de două - ca pana acum. Anti-
diabeticele orale vor fi distribuite de la 1 octombrie prin intermediul farmaciilor care au
contract cu casele de asigurări de sănătate.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, spune ca reţetele pentru astfel de medicamente vor
fi eliberate de medicul de familie, pe baza unei scrisori medicale transmise de doctorul
specialist, prin intermediul pacientului:
Voci/ionela/nicolaescu cozi mai bun

Ministerul Sănătăţii va pune în funcţiune, de la 1 octombrie, si o linie telefonica gratuita -

pentru informarea diabeticilor.
Până la sfarsitul lui octombrie,... cabinetele medicilor de familie vor fi dotate gratuit cu
aparatura speciala pentru determinarea glicemiei.
In această săptămână, ele vor primi si un program informatic special care să le permită o
evidenţă completă şi strictă a pacineţilor:

27
Voci/ionela/nicolaescu fraude

Pe de alta parte, ministrul Sănătăţii cere ajutorul prefecţilor pentru cele opt spitale
regionale. Eugen Nicolăescu spune ca doar trei primării din opt au găsit spatiile pentru
amplasarea respectivelor unităţi - in conditiile in care trebuie incepute studiile de
fezabilitate:
Voci/ionela/nicolaescu spitale

Eugen Nicolaescu a declarat, recent, că cel mai important obiectiv este infiintarea celor
opt spitale regionale de urgenţă - amplasate pe regiuni economice - şi care vor fi finanţate
de stat.
În ce priveşte spitalele judeţene, ministrul Nicolaescu afirma că 20 de primării ale
oraselor reşedinţa de judeţ... au răspuns solicitării.

# Banca Nationala a Romaniei a stabilit conditii mai restrictive pentru acordarea de

credite. Astfel, din luna octombrie, persoanele fizice care doresc sa faca un imprumut la
banca, trebuie sa declare toate costurile aferente impumuturilor, inclusiv contractele de
leasing financiar.
Analistul economic Constantin Rudnitschi spune ca masura luata de BNR ar trebui sa
duca la scaderea numarului de imprumuturi acordate de banci:
Voci/alexa 25, 26 sept/ rudi. Cica scad imprumuturile

Analistul economic Constantin Rudnitschi. Potrivit statisticilor, aproape 95 la suta dintre

contracte sunt acordate in leasing financiar.
Chiar daca bancile dispun de o centralizare a veniturilor si a creditelor persoanelor
fizice,... ar fi nevoie si de o contabilizare a contractelor de leasing pentru cA masura sa fie
eficienta, subliniaza Constantin Rudnitschi.
Voci/alexa 25, 26 sept/ rudi. Romanii smecheri

# In Bucuresti, poliţiştii au început astazi sa ridice masinile parcate pe traseele pe care vor
trece coloanele oficiale la sommet-ului Francofoniei.

28
Proprietarii pot obţine informaţii despre locul în care au fost mutate maşinile la numărul
9544.
Potrivit Serviciului de Protecţie şi Pază, până în prezent au fost ridicate 11 autoturisme, a
căror proprietari NU au putut fi contactaţi. Autoturismele, găsite parcate pe Calea
Victoriei, bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, au fost depuse în afara
zonelor protejate, pe străzi învecinate.
Începând cu 20 septembrie, agenţii de poliţie rutieră au aplicat fluturaşi de avertizare pe
autovehiculele staţionate în zonele cu restricţii.
De maine seara, politia rutiera va incepe montarea pe aceste trasee a mijloacelor auxiliare
de semnalizare şi a gardurilor de protecţie.

# Ion Iliescu este hotarat sa se implice in dezbaterea internă din partid. La finalul şedinţei
de astazi a Biroului Permanent National al PSD,... fostul preşedinte a declarat că se
impune o dezbatere internă despre starea partidului. Iliescu este de parere că varianta
referendum-ului pentru obţinerea unor răspunsuri la problemele PSD, este "o alegere
proastă".
VOCI Iliescu –ce referendum, mai draga? dana

Senatorul PSD este de părere că propunerile de modificare a statutului vehiculate în

ultima vreme în presă, care vizează întărirea puterii preşedintelui partidului, sunt
elemente importante, dar fara legatura directa cu dezbaterea privind starea PSD:
VOCI Iliescu- vreau sa stiu.dana

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu anunta insa ca formaţiunea sa

pregăteşte un referendum intern cu două teme clare: oferta politică pentru alegeri şi
echipa cu care se va prezenta în faţa electoratului:
VOCI Diaconescu- referendum sau ce-o fi el.dana
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu.

VIRGULA

29
# Comisia Europeană va confirma maine intrarea României şi Bulgariei în UE la 1
ianuarie 2007. Continuarea reformelor celor doua tari va fii, insa foarte atent
monitorizata.
O sursa diplomatica europeana precizeaza intr-un raport distribuit saptamana trecuta
şefilor de cabinet ai comisarilor ca Bruxelles-ul va impune masuri de monitorizare
identice pentru cele doua tari.

Comisia consideră că, în pofida eforturilor realizate de ambele ţări, există încă deficienţe
importante, iar corectarea lor va fi mai uşoară când cele doua state vor deveni membre ale
Uniunii. Iuliana Lazar:
Relatari / Iuliana / Maine e oficial

# Potrivit publicatiei EU Observer, raportul de maine va arata ca oficialii europeni sunt

in continuare ingrijorati de capacitatea Romaniei de a absorbi fonduri europene in
domeniul agricol,... de a combate coruptia si de a avea un sistem judecatoresc cu adevarat
eficient.

Comisia Europeana va notA ca "mica coruptie" ramane ramane o problema in domeniul

sanatatii, in invatamant si la nivelul autoritatilor locale. Dar, Romania este laudata pentru
progresele facute in mai multe domenii - de la ultimul raport al comisiei, din luna mai.
Printre punctele castigate: politicile regionale si capacitatea de a face fata competitiei pe
piata unica, odata ce va adera la Uniune.

Comisia Europeana ia in calcul mai multe tipuri de masuri - pentru cazul in care Romania
si Bulgaria NU recupereaza ramanerile in urma.
In domeniul justitiei si afacerilor interne, masurile de salvgardare ar permite actualelor
membre ale Uniunii sa-si suspende unilateral obligatiile in domeniile dreptului civil si
penal.

30
In ce priveste piata interna, masuri speciale ar putea fi invocate daca Romania sau
Bulgaria provoaca dereglari serioase in mecanismele de piata, iar clauze de salvgardare s-
ar putea aplica in cazul unor dificultati economice grave dupa aderare.
In plus, Bruxelles-ul ar putea aplica masuri de protectie in domeniul veretinar si cel al
sigurantei alimentelor, precum si in acordarea fondurilor europene.

Raportul de tara va specifica in mod clar ca cele doua tari vor fi monitorizate mai atent
decat statele care au aderat pana acum la blocul comunitar.
Romania va trebui sa lupte in continuare importiva coruptiei si sa asigure un sistem
judecatoresc mai transparent si eficient.
Raportul nu contine deocamdata nici o concluzie oficiala... si poate fi inca modificat. El
va fi examinat din nou maine de comisarii europeni, dupa care va fi facut public.

31