SUBIECTE EXAMEN “POLITOLOGIE”

1. Factorii şi resursele funcţion[rii puterii politice

Factorii politici in sens larg se refera la partidele politice, parlament, guvern care initiaza si adopta legi.
Resursele puterii politice sunt acele mijloace mobilizate pentru a influenta in contexte determinate de
viata, conduitele actorilor politici, aflati in diferite relatii interactive pentru atingerea scopurilor
politice. Resursele puterii politice:-mijloace economice (puterii ii sunt necesare mereu resurse banesti
pentru campaniile electorale, realizarea programelor educative,sociale,pentru asigurarea
ordinii,securitatii. -resurse sociale -resurse informatice -resurse demografice -resurse de forta La fel
putem considera resurse ale puterii: violenta, constringerea, convingerea, traditiile, frica, miturile.

2. Structura şi tipologia tehnologiilor politice

Tehnologie politica – totalitate de proceduri consecutive, modalitati de activitate directionate spre
realizarea optimala si eficienta a scopurilor unui subiect concret , intr-un loc si timp determinat.
Structura: cunostintele specifice ( TP sunt in esenta intruchiparea unor forme specifice de reflectare a
realitatii, directionate spre optimizarea probl, cuceririi si mentinerii puterii – TP constituie nu doar
oforma de cunostinte aplicative, dar si reflecta dimensiunea axiologica a problemei politice) /
modalitati, proceduri si metodici de actiune, determinate tehnologic, de specificul sferei politicului.
/ componentele tehnico-materiale – resursele ce infl continutul tehnologiilor politice.
Tipologia: functionale, instrumentaliste, strategice, tactice, determinate de sfera de activitate.ale
alienării. -

3. Aspecte politice și economice ale alienării

Alienare politica - manifestarea constrângatoare si devianta a structurilor si relatiilor politice impuse de
clasa dominanta dintr-o societate, în raport cu interesele si valorile politice ale majoritatii dominate si
cu cerintele progresului istoric. Alienarea puterii politice se manifesta în urmatoarele conditii: - când
puterea se separa de cei pe care trebuie sa-i reprezinte. - când puterea ajunge sa evolueze pe coordonate
straine intereselor generale ale societatii - când puterea actioneaza împotriva proiectelor sociale
asumate initial. Alienarea puterii politice se manifesta prin urmatoarele forme: dominatia, violenta,
supunerea si conformismul pot fi surse de alienare politica pentru individ ,alaturi de alte forme de
instrainare si frustrare. Cauzele aparitiei alienarii:prezenta proprietatii private,transformarea muncii
umane in marfa,sistemul diviziunii muncii.

4. Grupurile de presiune. Fenomenul loobismului şi corporativismului.

Grupurile de presiune - grupuri sociale care cauta sa promoveze si/sau sa apere interesele specifice
ale membrilor lor prin exercitarea unei presiuni asupra puterii politice, de unde si denumirea lor.
Grupurile de presiune se deosebesc fundamental de partidele politice.
Lobbying - activitatea unui grup (sau persoană) care încearcă să determine puterea legislativă sau
executivă să adopte o poziție sau să ia o decizie care să servească interesele legitime ale respectivului
grup / influentarea procesului legislativ din exterior in functie de interesele unor grupuri . Aceasta
practica mai este numita – guvernul invizibil / a treia camera.
Coorporotismul - desemneaza o doctrina si forma de organizare a societatii, care presupune realizarea
unei unitati (solidaritati) relativ nemijlocite a indivizilor în cadrul societatii, prin intermediul
corporatiilor. Acestea sunt reuniuni socio-profesionale care cuprind toti indivizii ce exercita o profesie
în cadrul aceleiasi ramuri de activitate colectiva indiferent de pozitia lor ierarhica si de proprietatea
asupra mijloacelor de productie.funcţionarea puterii politice.

5. Timpul politic şi spaţiul politic. Noţiune de geocronopolitică.

Timpul politic reprezinta perioada de desfasurare si dezvoltare a unui teritoriu supus conditiilor
politice,iar spatiul politic este insasi regiunea care este influentata de anumite puteri politice.
Dezvoltarea politică este indispensabil legata de spaţiu. Cea mai importantă unitate teritorială in
Geopolitică o reprezintă statul. Statul reprezintă un spaţiu organizat politic, economic şi geografic care
nu poate exista decat pe o bază teritorială bine precizată din punct de vedere geografic. Geopolitica
examinează spaţiul din punctul de vedere al politicii statului. Pentru ea prezintă interes legătura
așezării, forma și dimensiunile hotarelor statului, economiei, culturii lui cu politica. Geocronopolitica
este o stiinta politica ce studiaza impactul asezarii si pozitionarii geografice a unui stat asupra politcii
sale externe si interne, precum si impactul factorului spatial asupra politcii internationale in ansamblu.

6. Democraţia ca formă de organizare a societăţii. Principiile democraţiei

reprezentative.
Democraţie (de la grecescul “demos” – popor şi “cratos” - putere) - forma de organizare politica a
societatii în care conduce poporul, fundamentata pe principiul suveranității naționale (națiunea conduce
statul prin reprezentanții săi aleși), pe principiul separării puterilor în stat și pe principiul egalității
tuturor în fața legii. Democratia imbraca doua forme: directa si reprezentativa. Democratia directa
presupune participarea nemijlocita a tuturor membrilor societatii la luarea deciziilor de interes public.
Democratia reprezentativa presupune delegarea unei persoane sau a unui grup restrins de persoane
alese din rindul societatii, care sa se ocupe de treburile publice si sa reprezinte in mod legal interesele
societatilor.
Principiile democratiei reprezentative: -alegerile libere ale guvernantilor care includ urmatoarele
conditii: libertatea constituirii si functionarii partidelor, lib dreptului electoral, lib votului conceput ca
vot secret / -princip. majoritar (puterea pol apartine majoritatii poporului) / -prin. constitutionalismului
(respectarea constitutiei) / -garantia drepturilor generale ale cetatenilor (suntem egali in fata legii) / -
principiul diviziunii puterilor (legislativa, executiva, juridica, mass-media) / -prin opoziției legitimate
(dreptul la a schimba guvernarea) / -prin. legitivitatii puterii politice (aparitia legitima si pastrarea
consensului poporului)

7. Marketingul politic
După apariţia şi răspândirea mijloacelor de comunicare în masă comunicarea politică este folosită
totmai mult pentru cucerirea puterii politice prin persuadarea şi unori manipularea maselor. Înm
momentulde faţă majoritatea oamenilor politici au “consilieri de imagine”, persoane care abordează
problemele politice dintr-o perspectivă asemănătoare marketingului. Pentru ei politicianul este un
simplu produs care trebuieşte vandut maselor. Tehnicile de marketing politic preiau metode folosite în
publicitate şi în propaganmda totalitară. În marketingul politic produsul are o valenţă triplă: sunt în
acelaşi timp promovateideile candidatului, apartenenţa lui politică şi candidatul însuşi. Piaţa politică
este reprezentată de clientela electorală. Cererea este reprezentată de doleanţele electoratului.
Consumatorul produsului politic este cetăţeanul căruia trebuie să i se atragă atenţia şi să i se mobilizeze
interesul pentru candidatul respectiv. Marketingul politic trebuie să informeze fără ca mesajul să fie
calificat ca fiind fals sau exagerat. În politică produsul este „cumpărat” în schimbul voturilor. Atât în
marketingul comercial cât şi în cel politic se folosesc aceleaşi metode: elaborarea unei strategii care să
ducă la atingerea scopului dorit şi alegerea mijloacelor folosite în funcţie de ţinta şi natura mesajului
transmis.

8. Obiectul de studiu, structura şi funcţiile ştiinţei politice.

Obiectul de studiu – politicul privit ca subsistem al sistemului social global (domeniu al vietii sociale
in care se desfasoara activitatea constienta a oamenilor pentru promovarea anumitor interese ce se
manifesta sub o multitudine de forme: interese indiv, de grup social, nationale, internationale, econ,
spirituale, politice)
Domeniul politic se prezinta sub forma de 3 aspecte: sistem politic, gandire politica si actiune
politica, intre ele existand o stransa interdependenta.
Structura: Domeniul politic cuprinde: a) relaţiile politice – rel stabilite intre actorii politici ; b)
instituţiile politice (stat, partide, alte organizaţii) c) conştiinţa politică –cuprinde pe de o parte teorii,
concepţii, doctrine, programe elaborate de specialişti în domeniu: ideologi, oameni politici, şi, pe de
altă parte, sentimente, convingeri, experienţe, iluzii, cunoştinţe empirice în materie de politică, pe care
oamenii le acumulează pe tot parcursul vieţii; d) cultura politică - normele de comportament şi
„regulile de joc” în domeniul politic; e) acţiunea politică - activitatea de elaborare şi aplicare a
deciziilor, privind rezolvarea problemelor publice, dezvoltarea societăţii în înregime sau în unele
domenii ale sale.
Functiile stiintei politice:
a) Cognitiva - prin aceasta functie se realizeaza cunoasterea si întelegerea fenomenului politic, si, de
aici, interpretarea cât mai corecta a acestui fenomen conducând la o atitudine si un comportament
corespunzatoare, valabile pentru societatea politica cât si pentru societatea civila;
b) Normativa – elaborarea unor norme, reguli generale, caile, mijloacele, metode pentru organizarea
si conducerea politica cât mai eficienta a societatii;
c) prospectiva, care se refera la previziunea politica pe baza unor investigatii de amploare, menita sa
descifreze tendintele fenomenului politic, mutatiile ce survin în cadrul raporturilor sociale pe plan
national si international si a noilor cerinte de progres ale societatii;
d) educativa, care sa vizeze implicarea responsabila a fiecarui cetatean în activitatea politica în cadrul
careia sa primeze spiritul patriotic, democratic, respectarea valorilor general umane.

9. Liderismul politic
Liderism politic - puterea realizată de un om sau câţiva indivizi, pentru a impulsiona membrii naţiunii
la acţiuni; este o poziţie în societate, care se caracterizează prin capacitatea persoanei ce o deţine de a
conduce şi organiza comportamentul colectiv a unor sau tuturor membrilor săi. Printre principalele
caracteristici de esenţă ale liderismului politic se poate de atribuit
următoarele: 1)dispunerea de propria programă politică ; 2) capacitatea de a exprima şi susţine
viziunile şi interesele unei sau altei grupe; 3) trăsături de caracter distincte, ce se manifestă în
activitatea de realizare a programei şi unirea adepţilor lui (insistenţa, voinţa, flexibilitatea); 4) nivelul
necesar de cultură politică; 5) imaginea conducătorului, ce corespunde normelor morale, acceptate în
acest socium, grupă; 6) popularitatea, capacitatea de a câştiga adepţi şi de a influenţa asupra oamenilor,
comunicabilitatea, capacităţile oratorice ; 7) existenţa "echipei" de subalterni şi realizatori, capabili de
a organiza activitatea adepţilor săi; 8) capacitatea de a obţine un anumit nivel de susţinere din partea
maselor populare, de la structurile puterii oficiale sau organizaţii obşteşti (varianta optimală - de a avea
susţinere la toate nivelele puterii, în diferite grupe sociale şi partide); 9) particularitatea de a se
identifica cu adepţii sau alegatorii săi ; 10) evidenţierea demonstrativă a priorităţii comunităţii asupra
personalului.

10. Partidul politic: trasaturi si functii

PP – grupare umană organizată și relativ stabilă formata din adeziunea libera a indivizilor care
împartasesc aceleasi idei, conceptii ideologice, ce acționează in interesul unor clase, grupuri sociale,
comunități umane, pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii
societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program.
De asemenea partidul urmăreşte realizarea planurilor sale prin alegerea membrilor săiîn funcţii
publice şi nu prin presiuni asupra celor aflaţi la putere cum fac grupurile de presiunesau interese.
Trasaturi:
- exprima si promoveaza interesele fundamentale - o organizaţie durabilă
ale unui grup social, clase sociale, categorii socio- -presupune elaborarea unui program cu obiective
profesionale si de perspectiva stabilite pe o anumita platforma
-caracter constient (adeziune pe propriul ideologica
consimtamant, in baza de interese, valori comune) -are caracter istoric, în sensul ca partidele au
-caracter organizat, structură ierarhică alcătuită aparut odata cu organizarea politica a societatii si
dintr-un grup conducător şi din organizaţii locale au evoluat împreuna cu acesta.
subordonate centrului şi dependente de acesta
Functii:
a) Reprezentarea intereselor diverselor grupuri sociale. Partidele constituie un pod între popor şi
guvernanţi. Prin înscrierea într-un partid sau prin votul acordat lui, cetăţenii pot să-şi facă cunoscute
opţiunile şi dorinţele.
b) Formarea elitei conducătoare. De obicei membrii parlamentului şi ai guvernului sunt membri de
partid. Pregatirea cadrelor ce vor deveni un personal calificat capabil de guvernare
c) Instruirea politică a societăţii. Pentru a putea înţelege opţiunile oferite de partid masele trebuie să
cunoască un set de concepte cheie şi elemente de bază ale ideologiei partidului. Din această cauză
partidele desfăşoară o intensă activitate propagandistică şi organizează dezbateri politice menite să dea
o educaţie politică electoratului.
d) funcţia de integrare socială / mobilizarea, organizarea cetatenilor
e) asigurarea guvernarii in pd exercitarii puterii politice in stat, prin elaborarea programelor si
politicilor, normelor de dezvoltare pe plan intern si extern.

11. Tipologia partidelor politice şi a sistemelor partinice.

Maurice Duverger clasifica partidele politice in partide de masa si partide de cadre (dupa ponderea
numerica) Partidele de cadre – partid descentralizat, ce reuneste un nr restrans de membri, selectionati
dupa prestigiu si avere – mai numiti si notabili; / De masa – partide puternic organizate, cu o ierarhie
stricta, ce se bazează pe un nr mare de membri. Ele au apărut cu scopul de a implica în viaţa politică
persoane care nu făceau parte din elita socială.
Dupa disciplina de vot partidele politice pot fi: partide suple (fara disciplina de vot), partide rigide
(cu disciplina stricta de vot).
Dupa ideologie si baza sociala a partidelor acestea pot fi: partide de idei, (pun accent pe ideologie,
social-democrate, fasciste, confesionale, conservatoare, liberale), partide oportuniste, (se apropie de
partidele de actiune, se implica in actiuni imediate, partide orientate dupa putere si avantaje)
Dupa intentiile comportamentului politic partidele pot fi partide active (active parlamentar sau
extraparlamentar), partide latente (activeaza doar in campaniile electorale), partide competitive (in
sistemul pluripartidist) si partide necompetitive (in sistemul monopartidist).
Dupa functia ocupata in sistemul politic partidele pot fi: Partid de guvernamant/ Partide de opozitie.
Partidele indirecte - partidele create de organizaţii nepolitice pentru a influenţa deciziile politice. Ele
pot fi partide create de sindicate, de biserică sau de minorităţi sau grupuri sociale.

Sistem de partide:- totalitatea partidelor politice într-un stat concret:

Clasificarea principala a sistemelor de partid porneste de la faptul cind intr-o societate democratica
exista o veritabila concurenta politica, de aici sistemele se divid in:competitive(care corespund
cerintelor concurentei politice)necompetitive(principiul partidului unic). In cadrul sist competitiv este
conceputa o "scara" de regres ai concurentei intre actorii politici potrivit carui exista
sisteme:multipartide (cel mai răspândit model, care îl divizăm în:- grupul patridelor de dreapta/de
stânga si de centru), bipartide (Existenţa în stat concret a două partide de forţă, partide mari, care des
reprezintă interesele unei pături sociale, ori chiar diametral opusă dar care,au aceiaşi poziţie în
conducerea societăţii concrete), cu partid dominant(În acest sistem există mai multe partide politice
dar dintre acestea doar unul are puterea de a câştiga alegerile şi de a forma guvernul)

12. Fenomenul societăţii civile. Societatea civilă in Republica Moldova.

Prin societate civila se întelege totalitatea indivizilor ca cetateni (facând abstractie de implicarea pe
care o pot avea unii în problemele puterii), a tuturor agentilor si organizatiilor economice, a tuturor
organizatiilor socio-profesionale, de creatie, a mijloacelor de informare neangajate politic etc., cu
caracter apolitic, care desfasoara, în cadrul societatii, multiple activitati.
Într-un regim democratic, societatea civila îsi desfasoara activitatea pe baza unor legi ferme, inclusiv a
constitutiei, menite sa le prevada si sa asigure drepturile si libertatile cetatenilor, obligatiile si
îndatoririle pe care sa le exercite fara oprelisti din partea societatii politice precum: dreptul de
exprimare, de asociere, de organizare, de greva, de demonstratii, de Societate politica – societate civila
circulatie libera, de informare si instruire etc.
Pentru a determina societatea politica sa o slujeasca cât mai bine, societatea civila trebuie sa aiba un
mare grad de cunoastere, organizare, responsabilitate si, în conformitate cu legea, sa furnizeze mijloace
de a frâna puterea politica în eventualele sale tendinte de a-si subordona societatea civila, cum se
întâmpla într-un regim totalitar.

13. Esenţa, structura şi funcţiile sistemului politic. Sistemul politic în Republica Moldova.
Sistemul politic – subsistem al sistemului social, care cuprinde totalitate coordonată a instituţiilor
politice, a relaţiilor, proceselor, conceptilor politice, principiilor organizării politice a societăţii, supuse
codului de norme politice, sociale, juridice, culturale, sistemul care asigura organizarea si conducerea
de ansamblu a societatii, functionalitatea ei.
Sistemului politic structural este compus din:- Relaţii politice – relatii in care indivizii, grupurile
sociale intra deliberat pentru a se implica în organizarea si conducerea societatii în ansamblul ei.. -
Instituţiile politice. Statul cu toate instituţiile sale de presiune, partidele politice, instituţiile
ideologice, societatea civilă, organizaţiile nonguvernamentale. - Concepţiile politice reflectarea în
viaţa spirituală a formelor şi metodelor, modului de organizare şi conducere a societăţii conform
programelor şi doctrinelor politice.
Sistemul politic se mai complectează cu subsisteme – instituţional, normativ (cel de reglare),
informational. Subsistemul instituţional uneşte toate instituţiile ce sunt legate de politică, organele
statale, ideologice, presa, biserica. Subsistemul normativ include normele politice, principiile şi
tradiţiile morale, care reglementează viaţa politică a societăţii. Subsistemul informational reflectă
tipul limbajului cultural, traditiile, obiceiurile care asigura procesul politic.
Functii: directionarea dezvoltarii prin decizii ce privesc totaliatatea vietii sociale; / asigurarea
stabilitatii si integritatii societatii prin concentracararea proceselor de dezintegrare si haos haotic. /
realizarea adaptarii la schimbarile din interiorul si exteriorul societatii.

14. Cultură politică şi dezvoltarea politică: interpenetrări şi interdependenţe.

Cultura pol poate fi ptivita ca reteaua orientarilor, atitudinilor, valorilor, convingerilor prin care
individul se raporteaza la sistemul politic. Totalitatea idealurilor pol, a normelor ce regleaza dinamica
pol, implicut atitudinile, credintele si sentimentele aferente vietii politice. Este produsul unei
experiente istorice a intregii societati.
15. Rolul şi funcţiile elitei politice în societatea modernă.
16. Problema legitimităţii puterii politice.
Legitimitatea - principiu de întemeiere şi justificare a unui sistem de guvernământ care presupune, pe
de o parte, conştiinţa guvernanţilor că au dreptul de a guverna şi, pe de altă parte, o anumită
recunoaştere a acestui drept de către cei guvernaţi. Ea a fost strâns legată de interesele sociale, având
un conţinut concret istoric, reprezentând o apreciere asupra concordanţei dintre obiectivele pe care şi le
propune puterea politică, metodele şi mijloacele cu care aceasta întreprinde acţiunile sale şi cerinţele
progresului democratic. În istoria gândirii politice, accepţiunile conceptului de legitimitate sunt de o
mare diversitate: M. Duverger sublinia ca „singura sursa a legitimitatii unei puteri consta in faptul ca
ea este conforma schemei de legitimitate definita de sistemul de valori si norme ale colectivitatii in
cadrul careia se exercita si ca asupra acestei scheme exista un consens in interiorul colectivitatii. Din
cele expuse, putem să concluzionăm că puterea de stat nu poate fi menţinută decât în măsura în care
structurile de putere sunt legitime, iar deciziile politice, inclusiv legile, exprimă voinţa generală şi nu
sunt folosite împotriva unei părţi a populaţiei. Iar legitimitatea unei puteri statale poate fi privită dintr-o
dublă perspectivă: ca act al desemnării structurilor de putere (cucerirea sau actul de întemeiere a
puterii); concordanţa dintre conţinutul deciziilor politice şi aşteptările celor guvernaţi.

17. Socializarea politică a personalităţii.

Socializarea politică- procesul prin care individul se familiarizează cu sistemul politic. El iistructurează
percepţiile sale despre politică precum şi reacţiile faţă de fenomenele politice. In mare
parte,socializarea politică este determinată de mediul economic, social şi cultural al societăţii şi de
interacţiuneadintre experienţa şi personalitatea individului.
18. Dezvoltarea politică şi economică a societăţii.
19. Noţiune şi clasificarea regimurilor politice. Specificul regimului politic în Republica
Moldova.

20. Conceptul de sistem electoral şi proces electoral.

Sistemul electoral - ordine de organizare şi desfăşurare a alegerilor în instituţiile reprezentative sau
a reprezentantului individual (spre exemplu, preşedintele ţării), consolidat de normele juridice,
 precum şi de practica de activitate creată a organizaţiiilor de stat şi sociale. Sistemului electoral
cuprinde o diversă gamă de alegeri,de la alegerea preşedintelui statului,până la alegerile în organe
locale, ori chiar şi a unor funcţionari publici din administraţia locală.
Alegerile reprezintă şi o formă de control a societăţii asupra sistemului politic, elitei politice etc.
Sistemul electoral contemporan se bazează pe principiile democratice unde fiecare membru a
societăţii participă la alegeri conducându-se de principiile egalităţii, alegerii tainice, drepte, totale.
Principiul egalităţii înseamnă că alegătorii au număr egal de voturi,regiunile electorale trebuie să fie
proporţional egale la numărul de alegători (un vot – un alegător).
În societatea contemporană există 3 tipuri de sisteme electorale:
1. Majoritar – principiul majorităţii la biruinţa candidatului (cine are mai multe voturi – biruie).
Pare a fi cea mai simplă sistemă.
2. Proporţional – proporţionalitatea numărului alegătorilor şi mandatelor obţinute. Mandatele se
împart între partidele politice conform numărului de voturi date partidului concret.
3. Mixstă – ambianţă a acestor 2 sisteme. Majoritară şi proporţională.
rii politice. Înterpretările moderne ale fenomenului puterii politice.
21. Dezvoltarea politică şi caracteristicile ei sistemice.
22. Noţiune şi clasificarea regimurilor politice.
REGIM POLITIC - forma concreta de organizare si functionare a sistemului politic, îndeosebi modul de
constituire si actiune a organelor de stat, în raport cu cetatenii, gradul de libertate şi implicare în politică a
cetăţenilor, stilul de guvernare.
Regimul politic democratic se caracterizează prin:
 divizarea puterilor în stat: puterea legislative/executive/judecătorească
 respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
 dreptul de vot universal;
 pluralismul politic- posibilitatea formării sistemei bipartidiste sau multipartidiste, concurenţa partidelor
politice, precum şi existenţa în bază legală a opoziţiei politice, atât în parlament cît şi în afara lui).
 Sursa puterii într-un stat democratic este poporul.
 Puterea politică are un caracter legitim şi se realizează în corespundere cu legile existente.
Regimul politic totalitar se caracterizează prin:
 controlul total al statului asupra economiei, culturii şi societăţii în general;
 nerespectarea principiului separaţiei puterilor în stat;
 existenţa unui singur partid politic, cu un lider dominator;
 nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
 ideologie care devine dogmă
Regimul politic autoritar sunt cele în care o persoană, un grup sau un partid deţin monopolul vieţii politice şi
folosesc orice mijloc pentru a-l păstra (violenţa, cenzura, tortura,legile restrictive, etc). În regimurile autoritare
nu există competiţie politică pentru ocuparea posturilor publice iar cetăţenii nu pot participa în nici un fel la
guvernare. Principiul regimului: totul e permis cu excepţia politicii - Puterea se raspandeste asupra: apărarea
naţională, politica externă, asigurările sociale,strategia dezvoltării, fara a atinge domeniile: economia, cultura,
religia, viaţa personală. Regimurile autoritare limitează libertatea cetăţenilor şi nu permit opoziţia legală.Totuşi,
unele forme de opoziţie, atâta timp cât nu sunt periculoase pentru putere, sunt tolerate.În regimurile autoritare
este folosită uneori tortura sau execuţiile împotriva opozanţilor..Forme de regim autoritar: monarhia absolutistă,
dictatura, sultanismul,regimurile fasciste, etcDiscursul politic în condiţiile societăţii infomaţionale.

29. Paradigmele de bază ale politologiei.

Noile descoperiri în politologie, ca şi în alte ştiinţe sociale, nu au pornit de la realitatea empirică, ci au
fost formulate înainte, intuitiv, sub forma unor ipoteze, pemtru a fi probate ulterior prin diverse metode
de cercetare. A devenit evident faptul că în fiecar eepocă istorică există un corp de idei şi teorii unanim
acceptate care stau la baza cunoaşterii ştiinţifice şi au valoare de axiomă. Acest corp de idei a fost
numit de Thomas Kuhn paradigmă.Kuhn considera că termenul de paradigmă „desemnează o întreagă
constelaţie de convingeri,valori, metode, etc, împărtăşite de membrii unei comunităţi date”
.Paradigmele dominante într-o societate determină temele de cercetare şi modul în care este percepută
realitatea. Paradigma poate fi definită drept un model logic specific al cunoașterii, un model mintal
care determină pentru generaţia dată a savanţilor mijloacele de percepere și interpretare a realităţii, care
nu se mai înscriu în modelul precedent.
Paradigmele:
1. Teologică - Dumnezeu determina ordinea pe pământ, exala puterea și conducea oamenii. Raporturile
dintre conducător: faraon, ţar și popor erau întru totul determinate de voinţa lui Dumnezeu. Se
considera că conducătorul joacă un rol intermediar, de legătură, de transmitere, o întruchipare a voinţei
cerești.
2. Naturalistă - explică natura politicii ca fiind determinată de factori precum ar fi: mediul geografic,
condiţii geografice și climaterice si influenţa acestora asupra comportamentului politic al oamenilor.
3. Socială explică politica prin influenţa asupra ei a altor sfere a vieţii sociale: economia, structurile
sociale, cultura, dreptul etc.
...
31. Fenomenul puterii politice. Înterpretările moderne ale fenomenului puterii politice.
Puterea politică - subsistem al puterii sociale cu rol determinant în reglarea şi funcţionarea vieţii
sociale, ea reprezentând capacitatea unor grupuri sociale de a-şi impune voinţa în organizarea şi
conducerea de ansamblu a societăţii.
Abordările contemporane ale problematicii puterii încearcă să surprindă din viziuni diferite
complexitatea acestui fenomen, printre care se enumeră următoarele concepţii şi teorii cu privire la
putere:
1. Abordarea sociologică (M.Weber) susţine că puterea este capacitatea unui individ A de a-şi impune
propria voinţă în condiţii sociale speciale, în pofida opunerii din partea individului B. Orice putere se
sprijină pe „aparatul administrativ” şi pe credinţa în legitimitatea acestui aparat, datorită căruia
puterea acţionează asupra întregului sistem de relaţii sociale.
2. Abordarea structural-funcţionalistă tratează puterea ca capacitate de a lua decizii şi de a le asigura
îndeplinirea, precum şi abilitatea societăţii de a-şi mobiliza resursele pentru a-şi atinge scopurile
comune.
3. Abordarea sinergetică interpretează puterea ca fenomen ce rezultă pentru orice societate din
necesitatea de a lupta împotriva entropiei ce o ameninţă cu dezordinea, aşa cum ea ameninţă întregul
sistem.
4. Abordarea psihoanalitică (H.Lasswell) explică puterea ca capacitate de a influenţa asupra
indivizilor, insistînd asupra faptului că puterea e deţinută de cel ce dispune de calitatea de a impune
pe cineva să se supună. H. Lasswell concepe puterea ca o modalitate a individului de a-şi înfrînge
auto-aprecierea joasă, ce duce la schimbări atît individuale, cît şi a mediului său.
5. Teoria determinismului social stipulează că societatea, instituţiile ei, ca produse ale activităţii
oamenilor, se transformă în putere ce orientează dur comportamentul individului.
6. T. behevioristă - comportamentul indivizilor e determinat de setea lor de putere, ce reprezintă o
caracteristică naturală a lor. Prin comportamentul său, subiecţii puterii încearcă să schimbe
comportamentul altor indivizi.
7. Conceptul psihologic explică puterea ca forţă determinată nu de voinţa celui ce conduce, dar de
conştientizarea dependenţei din partea celui condus.
În mod firesc, politologia astăzi se preocupă de studiul puterii dintr-o perspectivă multiplă,
deoarece puterea este un fenomen complex a cărui natură nu se poate dezvălui printr-o abordare
unilaterală .
Trasaturi: Ø asigura organizarea si conducerea la nivel global; Ø prin forta de care dispune, detine
capacitatea de a coordona celelalte forme ale puterii, pe care le slujeste, în scopul asigurarii concertarii
acestora spre o conducere unitara cu caracter suveran; Ø se exercita, de regula, pe baza unei legislatii
asigurate prin constitutie si alte legi; Ø se manifesta în mod organizat, prin intermediul unor institutii
politice (stat, partide etc.).
Functii:
1. funcţiei programatica, decizionala -se concretizează în elaborarea de strategii, de programe, linii
directoare, prognoze etc.
2. funcţia organizatorică - organizarea şi mobilizarea grupurilor sociale pentru înfăptuirea
programelor strategice, a liniilor directoare etc. Prin funcţia de organizare socială, puterea politică
împiedică dezagregarea procesualităţii sociale, fiind orientată spre preîntâmpinarea şi eliminarea
entropiei sociale.
3. de control şi sancţionare – urmarirea respectarii deciziilor, garanteaza obligativitatea îndeplinirii
deciziilor pe care le adoptă şi le promovează prin susţinere puterea politică. Această funcţie este
realizată cu ajutorul sistemului de norme (legi, reguli) pe care instituţiile puterii politice le au în
competenţă. Fiecare instituţie (statul fiind cea mai importantă) beneficiază de organisme
specializate pentru elaborarea normelor şi pentru sancţionarea comportamentului deviat.
4. Garantarea organizării şi stabilităţii politice a societăţii se distinge ca o funcţie a puterii, în
sensul că aceasta are şi rolul de a păstra organizarea politică existentă, de a întemeia şi consolida
situaţia de fapt existentă în strânsă corelaţie cu legitimitatea puterii politice.
5. În plan spiritual, puterea exercită şi funcţia ideologică vizând schimbarea unor mentalităţi depăşite
pentru formarea oamenilor în acord cu liniile programatice şi noile cerinţe ale progresului economic
şi social. Educarea oamenilor conform programului stabilit.
Puterea presupune folosirea fortei pentru indeplinirea scopurilor iar autoritatea se prevaleaza de legi, de
caraterul sau legitim sau de consensul celor care i se supun. Orice putere încearcă să obţină ascultarea
supuşilor fără să folosească forţa. Atunci când o putere se exercită prin ordine, care sunt respectate şi
executate întocmai de către cei conduşi, spunem că guvernul are autoritate asupra poporului.
Autoritatea politică poate fi definită ca o capacitate a conducătorilor de a obţineun comportament dorit
din partea celor conduşi fără a recurge la constrângerea fizică.