1.

Noţiune şi caractere juridice;

2. Condiţiile de validitate ale contractului de vînzare – cumpărare;
3. Elementele şi forma contractului de vînzare – cumpărare;
4. Efectele contractului de vînzare – cumpărare;
5. Riscul pieirii fortuite a bunurilor;
6. Drepturile cumpărătorului în cazul cumpărării bunurilor cu vicii;
7. Garanţia de evicţiune;
8. Dreptul de răscumpărare;
9. Dreptul de preemţiune.

1. Noţiune

Codul civil defineşte contractul de vînzare – cumpărare, în care o parte, numită vînzător, se obligă să predea un
bun în proprietatea celeilalte părţi (cumpărătorului), iar aceasta din urmă se obligă să preia bunul şi să plătească
preţul convenit. Dan Chirică defineşte contractul de vînzare – cumpărare, ca fiind o convenţie prin care două părţi
se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintîi preţul lui.
Caracterele juridice
Sinalagmatic – vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît dă naştere la obligaţii reciproce şi
interdependente, fiecare avîndu-şi cauza imediată în cealaltă: transferul proprietăţii îşi are cauza în plata preţului,
iar plata preţului îşi are cauza imediată (cauza obligaţiei) în transferul proprietăţii. În acelaşi timp, fiecare parte
contractantă este creditor şi debitor: cumpărătorul creditor, iar vînzătorul debitor al predării lucrului vîndut şi al
obligaţiilor de garanţie (pentru vicii ascunse şi evicţiune), vînzătorul creditor, iar cumpărătorul debitor al obligaţiei
de plată a preţului şi de preluare a lucrului vîndut.
Consensual – simplul consens (înţelegere), simplul acord de voinţe asupra elementelor esenţiale ale vînzării,
adică asupra lucrului vîndut şi a preţului acestuia, valorează contract valabil încheiat, neimpunîndu-se, în principiu,
îndeplinirea vreunei formalităţi.
Oneros – părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes patrimonial, vînzătorul să încaseze preţul,
iar cumpărătorul să dobîndească proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în categoria contractelor oneroase
definite ca fiind acelea în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj.
Comutativ – vînzarea este un contract comutativ întrucît, încă de la încheierea sa, prestaţiile părţilor sunt
determinate şi evaluabile, între ele existînd o anumită echivalenţă, un anumit echilibru .
Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra bunului, altei persoane.
Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al transferului proprietăţii de la vînzător la
cumpărător are efecte care se produc dintr-o dată.
2. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de vînzare – cumpărare
Capacitatea juridică necesară persoanei;
Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu trebuie să fie
viciat. Viciile care pot interveni sînt:
– Eroarea (nu are autor);
– Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.
– Violenţa;
– Şantajul;
– Leziune. Exemplu: un bolnav are nevoie urgent de un medicament pe care-l are vecinul şi care la rîndul său
costă 200 lei. Vecinul, folosindu-se de situaţie, pune un preţ cu mult mai mare, de exemplu 3000 lei.
Obiectul, care trebuie să fie:
– Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;
– Licit, adică să fie în circuitul civil;
– Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.
– Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:
a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;
b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.

3. Elementele şi forma contractului de vînzare – cumpărare.

Contractul de vînzare – cumpărare este constituit din 4 elemente:

1. Bun;
2. Preţ;
3. Vînzător;
4. Cumpărător.

Condiţiile bunului
1. Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui automobil pe care persoana încă nu-l are.
2. Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca viciu de
consimţămînt. Exemplu: crede că cumpără un automobil dar în realitate cumpără o motocicletă. În contract se
stabilesc elemente care determină bunul.
3. Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrînsă (specială), au un regim special în ceea
ce ţine de vînzarea – cumpărarea lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică care servesc uzului tuturor,
nu pot servi drept obiect al operaţiunii de vînzare – cumpărare.
Condiţiile preţului
1. Să fie stabilit în bani. Aceasta este necesar, deoarece elementul principal al operaţiunii de vînzare – cumpărare
sînt banii.
2. Să fie determinat sau determinabil. Aceasta presupune că trebuie să existe în contract elemente care să
determine preţul.
3. Să fie serios, adică să corespundă valorii bunului. Aici nu se cere o echivalenţă exactă.
Forma contractului de vînzare – cumpărare este scrisă, adică autentică sau sub semnătură privată. Aceasta este
necesară pentru a dovedi valabilitatea contractului, cît şi este un probatoriu în instanţa de judecată.
Promisiunea unilaterală de vînzare, spre deosebire de oferta de a contracta (care este un act juridic bilateral prin
care beneficiarul promisiunii îşi rezervă dreptul de a-şi manifesta ulterior voinţa, de a perfecta sau nu contractul.
Ex: locatorul, se obligă faţă de locatar să-i vîndă la un preţ stabilit bunul dat în locaţiune, dacă locatarul va vrea să-
l cumpere), reprezintă un contract, dar nu este o vînzare, fiind diferită de aceasta şi nu poate produce efectele unei
vînzări. Dacă părţile au stipulat un termen, iar înăuntrul acestuia, beneficiarul promisiunii nu şi-a manifestat
opţiunea, ulterior, nu-l va mai putea obliga pe promitent să încheie contractul. Atunci cînd promitentul nu-şi
execută obligaţia de încheiere a contractului, beneficiarul promisiunii e îndreptăţit de a cere daune interese.
Promisiunea bilaterală de vînzare – cumpărare. Este un acord prin care părţile se obligă pe viitor să încheie un
contract de vînzare – cumpărare, avînd fiecare atît calitatea de promitent cît şi cea de beneficiar a promisiunii.
Pactul de preferinţă (de preemţiune). Este o formă unilaterală a promisiunii unilaterale de vînzare, prin care
proprietarul unui bun se obligă ca în cazul în care se va decide să-l vîndă, va acorda preferinţă unei anumite
persoane (beneficiarul promisiunii), la preţ egal şi în condiţii egale. Exemplu: locatorul care promite chiriaşului
să-i vîndă apartamentul la sfîrşitul locaţiunii.

4. Efectele contractului de vînzare – cumpărare

Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creează în sarcina părţilor contractului.
Obligaţiile vînzătorului
a) Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;
b) Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune).
Obligaţiile cumpărătorului
a) Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;
b) Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.
Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului, astfel încît acesta
să-l aibă în posesie şi să-l poată folosi în calitate de proprietar. Vînzătorul are şi obligaţia accesorie de a conserva
bunul pînă la momentul predării către cumpărător.
Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor. Dacă părţile nu au stipulat un termen atunci se
vor aplica dispoziţiile generale, ceea ce înseamnă că aceasta se va face la cererea cumpărătorului, într-un termen
rezonabil .
Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea se va face la locul unde se află bunul în
momentul încheierii contractului. Dacă acesta nu este determinat, atunci va avea loc la domiciliul sau sediul
vînzătorului.
Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea vînzătorului.
Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de ridicare a bunului sînt pe seama
cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel. În caz de neexecutare totală sau parţială a obligaţiei de predare
a bunului, cumpărătorul poate invoca excepţia de neexecutare, sau poate rezoluţiona contractul.
Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse
Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efectează substanţa, făcînd să-i scadă utilitatea atît de
mult încît să nu poată fi folosit potrivit destinaţiei sale.
Condiţiile viciilor:
1. Să existe la momentul încheierii contractului;
2. Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atentă a bunului.
3. Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substanţa bunului care să fie improprie folosirii.
Viciile se clasifică în:
1. Juridice (evicţiunea);
2. Materiale.

5. Riscul pieirii fortuite a bunului

Articolul 759. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului
Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului în momentul în care vînzătorul şi-a
executat obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului dacă contractul nu prevede
altfel.
Cînd contractul de vînzare-cumpărare implică transportul bunului, iar vînzătorul nu este obligat să-l predea într-un
loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului de la remiterea bunului către primul cărăuş. Dacă vînzătorul este
obligat să predea cărăuşului bunul într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului numai după remiterea
în acel loc a bunului către cărăuş. Dacă cumpărătorul a dat vînzătorului instrucţiuni asupra modului de transportare,
iar vînzătorul s-a abătut de la ele fără motiv întemeiat, atunci el este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
În cazul vînzării bunului pe parcurs, riscurile sînt transferate cumpărătorului în momentul încheierii contractului
dacă acesta nu prevede altfel.
În cazul în care contractul este încheiat după predarea bunurilor, riscurile cunoscute vînzătorului sau a căror
existenţă nu putea să nu o cunoască la încheierea contractului rămîn ale vînzătorului.În cazul vînzării bunurilor
determinate generic, riscul nu trece la cumpărător anterior individualizării bunului.

6. Drepturile cumpărătorului în cazul cumpărării bunului cu vicii

1. Să ceară reparea acestuia;
2. Să ceară o reducere a preţului;
3. Să ceară contra – valoarea acestuia;
4. Să ceară un alt bun de acelaşi gen;
5. Să se adreseze în instanţa de judecată dacă nu i-a fost reparat prejudiciul.

7. Garanţia pentru evicţiune

Evicţiunea – este pierderea totală sau parţială a bunului vîndut de către cumpărător, prin efectul unei hotărîri
judecătoreşti, care recunoaşte unui terţ un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului în temeiul unei
cauze anterioare încheierii contractului.
Subiecţii evicţiunii sînt:
a) Evingătorul;
b) Proprietarul evins;
c) Vînzătorul garant.
Condiţiile evicţiunii:
a) Dreptul terţului să se fi născut anterior încheirii contractului;
b) Cumpărătorul să nu fi cunoscut acest drept la momentul vînzării;
c) Să existe o tulburare de drept, adică să existe o acţiune în justiţie.
Tulburarea trebuie să vină de la o persoană terţă. Dacă există o tulburare de drept, cumpărătorul are dreptul de a
chema în garanţie pe vînzător. Nechemarea vînzătorului ca fiind un garant, îl eliberează pe vînzător de răspundere,
dacă el demonstrează că a prevenit evicţiunea dacă ar fi fost chemat.

Efectele garanţiei de evicţiune

a) În cazul tulburării de drept, cumpărătorul are dreptul la chemarea în garanţie pe vînzător. Nechemarea îl
eliberează pe vînzător de răspundere, dacă el demonstrează că a prevenit evicţiunea dacă ar fi fost chemat.
b) Cînd cumpărtorul a fost evins, el va avea o acţiune împotriva vînzătorului pentru a fi despăgubit.
Evicţiunea este de 2 tipuri:
1. Totală – pierde în totalitate dreptul de proprietate asupra bunului.
Cumpărătorul va avea următoarele drepturi:
– Să ceară valoarea lui;
– Dacă e frugifer, să i se restituie bunurile culese sau valoarea acestora;
– Să ceară restituirea cheltuielilor de judecată;
– Să ceară despăgubirile civile (spor de valoare a bunului, beneficiul nerealizat, etc.).
2. Parţială – pierde doar o parte din bun.

8. Dreptul de răscumpărare
Definiţie. Pactul de răscumpărare sau retractul convenţional consta într-o clauză contractuală permiţând
vânzătorului ca într-un termen specificat de lege, de la data încheierii contractului, printr-o simplă manifestare de
voinţă din partea sa, să obţină desfiinţarea acelei vânzări şi reluarea lucrului înstrăinat, cu obligaţia de a restitui
cumpărătorului preţul, cheltuielile vânzării şi echivalentul sporului de valoare al lucrului vândut rezultată din
cheltuielile utile făcute de cumpărător cu bunul între timp.
Dacă în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul şi-a rezervat dreptul de răscumpărare, aceasta se face prin
declaraţia vînzătorului faţă de cumpărător că va exercita dreptul de răscumpărare. Declaraţia nu necesită forma
stabilită pentru contractul de vînzare-cumpărare .
Soarta accesoriilor. Revînzătorul este obligat să predea celui care exercită dreptul de răscumpărare bunul împreună
cu accesoriile lui.
Preţul de răscumpărare. Răscumpărarea se efectuează la preţul de vînzare. Revînzătorul este în drept să ceară
compensarea cheltuielilor aferente bunului cumpărat pînă la răscumpărare, în cuantum egal cu creşterea valorii
bunului datorită acestor cheltuieli. Dacă bunul pe care trebuie să îl restituie a fost dotat cu un accesoriu,
cumpărătorul îl poate reţine dacă nu dăunează bunului.
Repararea prejudiciului cauzat pînă la răscumpărare. Dacă, înaintea exercitării dreptului de răscumpărare, obiectul
cumpărat a suferit o înrăutăţire, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv, persoana care deţine obiectul răspunde
pentru prejudiciu.
Dacă obiectul nu s-a depreciat din vina celui de la care se răscumpără sau dacă a suferit o modificare neînsemnată,
răscumpărătorul nu poate cere reducerea preţului de cumpărare.
Efectele dispunerii de bun pînă la răscumpărare. Dacă, pînă la exercitarea dreptului de răscumpărare, a dispus de
obiectul contractului, cumpărătorul este obligat să înlăture drepturile terţilor asupra bunului. Se consideră că
revînzătorul a dispus de bun şi în cazul în care bunul a fost înstrăinat în cadrul procedurii de executare silită sau a
fost înstrăinat de către administratorul procesului de insolvabilitate.
Termenul de răscumpărare. Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract, care nu poate
fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri. Aceste termene nu pot fi prelungite.

9. Dreptul de preemţiune
Dreptul de care se bucura cineva prin lege de a fi preferat in calitate de cumpărător al unui bun. Nu se confundă cu
dreptul de preferinţă. Dreptul de preemţiune se naşte direct din lege, fiind prevăzut de o normă juridică imperativă.
Ex: înţelegerea dintre vînzător şi cumpărător la cumpărarea unui bun imobil scos la licitaţie. Exemplu: co-
proprietarul unei case va propune mai întîi celuilalt co-proprietar de a încheia contractul de vînzare – cumpărare.

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-contractelor-comerciale/capitolul-ix-contractul-de-
vanzare-cumparare-comerciala/

Contractul de vînzare-cumpărare
(1) Prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte
părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.
(2) Vînzătorul se obligă să remită, concomitent cu predarea bunului, documentele referitoare la bun, prevăzute
de lege, dacă în contractul de vînzare-cumpărare nu este prevăzut altfel.
(3) Dacă preţul nu este indicat direct în contractul de vînzare-cumpărare, părţile pot conveni asupra modului de
determinare a lui.

http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/042_-_055_-
_Drept_civil__Partea_speciala_I,_II.pdf

http://www.stiucum.com/drept/drept-civil/Contractul-de-vanzare-cumparar64595.php