Sunteți pe pagina 1din 4

Curs 1 – Stiinta Politica

OBIECTUL DE STUDIU AL ŞTIINŢEI POLITICE

Ştiinţa Politică reprezintă una dintre cele mai vechi ştiinţe depre
societate. Apariţia şi dezvoltarea ei e strâns legată de afirmarea politicului ca
sistem.
Denumirea: “polis” = stat, cetate ; “logos” = ştiinţă.
Problematica ştiinţei politice → elucidarea unor concepte:
- sistem politic - democraţia
- putere politică - regimurile politice
- statul - societatea politică
- partide politice - cultura politică
- acţiunea politică - doctrine politice.

1.1. Domeniul politic


 Societatea – sistem global.
 Are trăsături specifice → unic în univers.
 Are capacitatea de a se autoreflecta şi dezvolta
Domeniul economic – producerea, repartiţia, distribuţia şi consumul.
Determinant în existenţă şi dezvoltare.
 Domeniul spiritual – reflectarea întregului univers pe baza căruia acţionează în
mod conştient pentru dezvoltarea socială.
 Domeniul politic – activităţi privind conducerea şi organizarea de ansamblu a
societăţii prin care se asigură funcţionalitatea complexului social al unei
comunităţi umane

PRIMUM BIBERE DE INDE FILOSOFARE”→ Noi întâi să trăim apoi să filosofăm.

Definirea obiectului unei ştiinţe – al unei ştiinţe sociale impune precizarea mai
multor elemente:
 domeniul strict pe care-l studiază şi din ce unghi de vedere;
 categoriile, procesele sociale şi legile specifice;
 locul ştiinţei respective în sistemul ştiinţelor sociale în general şi în cadrul
sistemului ştiinţelor în domeniul respective

Domeniul politic – apare în momentul trecerii spre sclavagism când apar


instituţii politice (statul).
 Apariţia domeniului politic → dezvoltare socială conştientă → progres istoric.

Noua realitate (prezentă):


o importanţa ştiinţei politice
o fundament ştiinţific factorilor de decizie
o cultură politică pt. cetăţeni (a participa conştient la viaţa socială).

1.2. Legile generale şi categoriile ştiinţei politice.

Ştiinţa politică = def. ştiinţa celor mai generale legi ale domeniului public şi a
modalităţilor în care acestea acţionează în funcţie de condiţiile concret-istorice .
Legile pe care le studiază ŞTIINŢA POLITICĂ se manifestă ca tendinţe deoarece
acţionează prin intermediul oamenilor, deci al unor factori subiectivi.
ŞTIINŢA POLITICĂ – studiază legile domeniului politic, prezentate sub
formă de principii generale:
A. Organizarea unui sistem politic – bine structurat în relaţii, instituţii şi
concepţii prin care societatea îşi asigură funcţionalitatea şi progresul;
B. Organizarea şi conducerea democratică a societăţii. În aceste condiţii este
posibilă promovarea progresului social, bunăstării şi prosperităţii;
C. Armonizarea intereselor tuturor cetăţenilor pentru realizarea progresului
istoric;
D. Unitatea organică dintre libertate şi responsabilitate → realizarea progresului
social;
E. Unitatea organică dintre organizarea şi conducerea democratică a societăţii şi
bunăstarea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor

Categoriile studiate de Ştiinţa Politică sunt de maximă generalizare:


o sistem politic
o democraţie
o putere politică
o regimuri politice

1.3. Ştiinţa în sistemul ştiinţelor politice. Funcţiile ştiinţei politice


Prin conţinutul şi scopurile sale, politologia este o ştiinţă despre domeniul
politic. Acest domeniu, ca domeniu al vieţii sociale, constituie obiectul mai
multor discipline politice.
Alături de ştiinţa politică domeniul politic este studiat de:
- ştiinţa dreptului - istorie politică
- ştiinţa statului - filosofie politică
- ştiinţa partidelor - sociologie politică.

Studiind politicul, sub aspectul său cel mai general, ŞTIINŢA POLITICĂ nu
poate fi considerată mai importantă decât altă ştiinţă care studiază un fenomen
politic particular, dar mai în detaliu.

Ca ştiinţă generală despre domeniul politic, ştiinţa politică are anumite funcţii:
1) cognitivă
2) normativă
3) prospectivă
4) educativă

S-ar putea să vă placă și