Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Politica este o activitate care defineşte modalităţi de gestionare a resurselor din orice societate
contemporană. Orice comunitate umană trebuie să-şi organizeze interacţiunile şi să gestioneze anumite
resurse sociale pentru a realiza propria reproducere.Societatea, indiferent de formele sale de organizare
internă, are nevoie şi de un cadru general de reguli care să facă posibilă desfăşurarea interacţiunilor
dintre membrii acesteia, pe de o parte, dintre comunitatea ca întreg şi alte comunităţi pe de altă
parte.Termenul ,,politica” îşi are originile în cuvântul grecesc ,,polis”, care are sensul de ,,Cetate.
Dimensiuni fundamentale ale societăţilor umane: Statul pe care termenul de cetate îl presupune în mod
implicit ;Existenţa unui teritoriu determinat pe care se desfăşoară acţiunile dintre indivizi. ;Existenţa
unei puteri publice care acordă statutul juridic.;Existenţa unor forme organizate de interacţiune a
căror reguli sunt stabilite de puterea publică. .Politica reprezintă o activitate, o practică, prin care se
urmăreşte realizarea scopurilor propuse. Un asemenea scop îl constitue obţinerea şi menţinerea
puterii.. În acelaşi timp, politica priveşte şi reglarea raporturilor interstatale, a relaţiilor statelor cu
mediul internaţional
Politologia studiază sistemul politic ca pe un fenomen integru, care prin existenţa sa determină toate
sferele de bază ale activităţii umane. El reflectă diversitatea de interese a grupurilor, păturilor, claselor,
etniilor din care este compusă societatea
Sistemul politic are modul său de organizare, compoziţia sa internă, caracterizată prin natura şi
însuşirile elementelor componente, prin legăturile şi interacţiunile lor reciproce.
Referindu-ne la esenţa structurală a sistemului politic vom mai trece în revista câteva păreri
(abordări). Astfel elemente structurale ale lui sunt considerate:
- puterea, relaţiile, normele şi principiile, conştiinţa şi cultura politice;
- puterea, interesele, politica şi cultura politică (P. Şaran);
- liderismul, organelle puterii, reglementarea, fiindu-se specificat că element central al sistemului
este puterea politică;
- instituţiile politice, instituţiile parţial politice (ex. sindicatele, organizaţiile cooperatiste, de
tineret etc.), instituţiile nonpolitice (ex. organizaţiile benevole sportive, de caritate, confesiunile
religioase etc.);
- statul, asociaţiile şi organizaţiile sociale cu caracter politic pronunţat, formaţiunile politice
specifice (grupuri de interese, grupuri de presiune), organizaţiile sociale, instituţiile ideologice.
Funcţiile sistemului politic desenează acele capacităţi pe care trebuie să le aibă sistemul politic
ca funcţionalitate.
Există diferite interpretări a funcţiilor sistemului politic. Diferiţi autori pun accentul pe unele din
ele, lăsându-le în umbră pe altele. Le vom numi pe cele mai fundamentale şi evidenţiate de mai mulţi
autori:
- definirea scopurilor, sarcinilor, căilor de dezvoltare a societăţii (strategică);
- organizarea activităţii actorilor sociali (societăţii) în vederea îndeplinirii scopurilor şi sarcinilor
propuse, (organizaţională - organizatorică);
- de distribuire a bunurilor material şi spirituale, (distributivă);
- de articulare (armonizare) a intereselor statului şi unităţilor sociale, (integrativă - receptivă);
- de elaborare a regulilor şi legilor, care ghidează comportamentul oamenilor şi grupurilor sociale în
societate, (normativă);
- asigurarea securităţii interne şi externe şi stabilităţii orânduirii politice, (funcţia de veghe) -
integrativă;
- formarea conştiinţei politice, atragerea membrilor societăţii în viaţa politică (în participarea şi
activitatea politică), (socializării politice);
- controlul îndeplinirii legilor, normelor, combaterea (prevenirea) încălcărilor acestora, (de control,
coercitivă);
- de a exploata resursele materiale şi umane din mediul naţional şi internaţional în atingerea
obiectivelor propuse, (extractivă);
- simbolică - mobilizatoare.
10. Modele şi tipuri ale sistemelor politice contemporane. Sistemul politic în
Republica Moldova
Constatăm faptul că lumea contemporană e caracterizată de o diversitate a sistemelor politice.
Lucrul acesta se explică prin faptul că procesul de constituire şi activitatea sistemelor politice sunt
influenţate de mulţi factori: experienţa istorică, gradul de dezvoltare a culturii, nivelul dezvoltării
economice; maturitatea societăţii civile; cadrul geopolitic
Tipuri sistemelor politice a) Sistemul anglo-american. Se caracterizează printr-un nivel înalt al
diviziunii rolurilor şi funcţiilor între participanţii procesului politic: stat, partide, grupuri de presiune.
Sistemul politic funcţionează în baza hegemoniei culturii politice, orientate spre apărarea valorilor
liberale, care sunt recunoscute în societate.b) Sistemul continental-european. Caracterul fragmentar al
culturii politice. Acest tip de sistem politic este caracteristic Franţei, Germaniei, Italiei. c)Sistemul
preindustrial şi parţial industrial. Acest tip de sistem dispune de o cultură politică mixtă, care este
constituită din subculturile locale, întemeiate pe valorile clasei, ale tribului, ale gintei, ale clanului.
d)Sistemul politic totalitar. Funcţionează în baza recunoaşterii priorităţii intereselor de clasă,
intereselor naţionale. În cadrul acestui sistem lipsesc organizaţiile, asociaţiile benevole.
Este cunoscută şi tipologia realizată de J.Blondeli, care divizează sistemele politice contemporane în
cinci tipuri:
a) Democraţiile liberale ataşate valorilor liberale.
b) Sistemele comuniste care proclamă egalitatea socială dar nu oferă soluţii pentru
realizarea ei.
c) Statul tradiţional, condus, de regulă, de grupul oligarhic, conservativ după caracterul
său.
d) Sistemele populiste, orientate spre afirmarea principiului egalităţii în distribuirea
bunurilor dar care sunt, în majoritatea cazurilor, de esenţă autoritară, după mijloacele utilizate
e) Sistemele autoritar-conservative, pentru care este caracteristică o politică de conservare
a inegalităţii, care se opune răspândirii principiului egalităţii şi a participării politice
Sistemului politic în RM
Deci, făcînd o analiză a sistemului politic prezent, putem spune că există o mulţime de carenţe la
aspectul funcţional. Şi, deşi, situaţia politică din Republica Moldova se reducea, în trecut, doar la
demonstraţii, greve, instabilitate, lupte crîncene de partid, astăzi putem vedea o schimbare la acest
capitol cînd partidele cu reprezentanţă în organele statale întreprind o acţiune de reformare şi de
construire a valorilor democratice şi a celor social-economice, s-a stabilit cursul exact al politicii
externe, cultura şi conştiinţa politică este în creştere, sporeşte credibilitatea comunităţii
internaţionale faţă de Republica Moldova, etc. Cu aceste rezultate pozitive de ultima vreme, putem
concluziona că pentru funcţionarea eficientă a sitemului politic al Republicii Moldova trebuie să
ţinem acest curs de dezvoltare a democraţiei lăsînd ca societatea şi sistemul politic să se
autoorganize în forma sa naturală de funcţionare.
11. Noțiune de stat: definiții, elemente, tipuri, origine.
Ø este instituţia politică cu cel mai înalt grad de organizare şi structurare. Sub acest aspect, statul
are trei componente bine conturate şi strict organizate: puterea legislativă, puterea executivă şi
puterea judecătorească, toate acestea fiind organizate atât la nivel central, cât şi local şi se slujeşte de
un aparat specializat, constituit în diferite instituţii (parlament, guvern, tribunal, ministere, armată,
poliţie etc.).
Ø constituie o organizaţie politică a unei comunităţi umane pe raza unui teritoriu delimitat prin
frontiere stricte.;
Ø are caracter suveran, prin faptul că reprezintă organizarea politică a unei comunităţi în cadrul
unei frontiere, ca expresie a voinţei cetăţenilor;
Ø este o instituţie specializată, care asigură funcţionalitatea socială prin contribuţii financiare ale
cetăţenilor, prin impozite;
Ø are caracter istoric, apariţia sa fiind impusă de nevoile dezvoltării sociale,
Ø are, de regulă, caracter naţional cel puţin pentru epocile modernă şi contemporană,
Funcţiile statului.
Legislativă, prin care statul, prin organismele sale specializate, adoptă sistemul legislativ al societăţii;
Executivă, care presupune realizarea activităţii de organizare a executării legilor şi a altor decizii
adoptate, cât şi organizarea întregii activităţi în diverse domenii de activitate; Judecătorească, prin
care se supraveghează aplicarea corectă a legilor şi sancţionarea încălcărilor acestora; Economică, ce
constă, pe de o parte, în faptul că statul este organizatorul direct al activităţii economice în cazul
proprietăţii de stat, iar pe de altă parte, asigură cadrul politic, organizatoric şi juridic prin care agenîii
economici îşi desfăşoară activitatea; Socială, prin care se asigură condiţii decente de trai tuturor
cetăţenilor ţării prin măsuri de protecţie socială, medicală, etc.; Administrativă, prin care se asigură
satisfacerea diverselor necesităţi ale populaţiei atât la nivel central cât şi la cel local;Culturală, prin
care se asigură condiţii de instruire şi educaţie, de afirmare a capacităţilor creative ale cetăţenilor; De
apărare a ordinii sociale, care are o latură preventiv-educativă şi alta coercitivă, prin care se
sancţionează actele antisociale; Ecologică, prin care se protejază şi se conservă mediul ambiant;
De apărare a ţării, a independenţei şi suveranităţii statale, a integrităţii teritoriale şi a ordinii de drept;
11. Tipuri/forme de stat
1. de esenta dictatoriala (absolutista), care a aparut ca expresie a unor comandamente istorice, dar
prin nesocotirea vointei cetatenilor sau printr- 646h78g o presupusa legimitate de ordin divin;
Esenta statului, adica tipul de stat respectiv, se manifesta prin mai multe forme, în functie de
conditiile concrete ale epocii si tarii respective. Forma de stat are în vedere modul de organizare a
puterii de stat si, în special, structura si functionarea organelor supreme de conducere. Rezulta ca
indiferent de esenta statului, democratica s-au dictatoriala, forma de stat estedata de trei elemente:
1. forma de guvernamânt, care este un raport între organele de stat în procesul de constituire si
exercitare a puterii. Formele de guvernamânt în statele lumii contemporane sunt: -
monarhii constitutionale; republici parlamentare; republici prezidentiale
2. structura statului, care reprezinta un raport între organele centrale si locale ale statului. Sub acest
aspect se disting: a. state federative, b. confederatii de state suverane, c.state national-unitare,.
3. Regimul politic, care reprezinta pentru unii politologi, un element al formei de stat, iar pentru altii,
un element al sistemului politic.El constituie un element al formei de stat, element hotarâtor îndefinirea
tipului de stat, deoarece regimul respectiv exprima un raport între organele de stat si cetateni. Daca
organele de stat se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor, ca expresie a vointei lor, avem
de a face cu un regim democratic si, invers, cu unul de factura dictatoriala.
Regimul Politic reprezinta modul in care este exercitata puterea asa cum rezulta din practica
institutionala dominanta, determina tipul de regim politic al acelui stat.
Fome de regimuri politice. - regimul prezidential (S.U.A.) - regimul prlamentar (Marea Britanie) -
regimul semiprezidential- mixt ( Franta,Austria,Portugalia) - regimul de adunare - regimul marxist.
În epoca contemporană există trei tipuri majore de regimuri politice: regimuri democratice, regimuri
totalitare şi regimuri autoritare.
Regimul politic democratic se caracterizează prin:
- separaţia puterilor în stat: puterea legislativă (face legile: Parlamentul), puterea executivă (le pune în
aplicare: şeful statului şi guvernul), puterea judecătorească (veghează la aplicarea corectă a lor:
instituţiile judecătoreşti);
- respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
- dreptul de vot universal;
- existenţa mai multor partide şi ideologii politice (pluripartidism).
Regimul politic totalitar se caracterizează prin:
- controlul total al statului asupra economiei, culturii şi societăţii în general;
- nerespectarea principiului separaţiei puterilor în stat;
- existenţa unui singur partid politic, cu un lider dominator;
- nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
- existenţa unei poliţii politice care reprimă orice protest împotriva regimului;
- realizarea unei intense propagande care promovează ideologia partidului unic şi o imagine
înfrumuseţată a realizărilor regimului şi ale liderului său.
Regimul politic autoritar se caracterizează prin existenţa unui lider cu puteri dictatoriale şi
nerespectarea unora dintre drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
13. Fenomenul societăţii civile: caracteristică generală.
O societate democratică reală se construieşte în timp îndelungat. Un prim pas însă pentru o democraţie
funcţională îl reprezintă instituţiile şi mecanismele democratice, iar societatea civilă, în acest context,
acţionează ca mecanism reglator pentru societăţile democratice. Instituţiile societăţii civile sunt
necesare şi în ţările cu o puternică tradiţie democratică, dar în special în ţările în care democraţia se
construieşte. Societatea civilă este reprezentată de instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice care
constituie temelia unei democraţii funcţionale. Organizaţiile societăţii civile se implică în luarea
decizilor privind dezvoltarea socială sau a deciziilor de interes public Societatea civilă are dreptul şi
datoria de a influenţa deciziile politice, economice sau de interes public. Reacţiile societăţii civile faţă
de politicile administrative sau economice care vin in contradicţie cu interesele sale sunt variate:
manifestaţii, campanii de presă. mesaje de protest etc. Cum astfel de acţiuni sunt dificil de organizat şi
au adesea impact pe termen scurt, este necesară apariţia unor structuri paralele cu cele ale statului - :
organizaţii non-guvernamentale, asociaţii profesionale, sindicate, patronate etc. -, care să monitorizeze
activitatea instituţiilor statului şi modul de soluţionare a revendicărilor şi care să menţină o presiune
constantă asupra factorilor de decizie. Acestea trebuie să colaboreze cu structurile implicate în
administrarea societăţii, pentru a găsi soluţiile potrivite şi a ameliora continuu calitatea vietii.
Societatea civilă trebuie să se implice într-o gamă largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei ţări,
relaţiile internaţionale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurător. În acest scop, este
necesar să fie constituită din cât mai multe organizaţii "specializate" în cât mai multe domenii care
privesc organizarea şi administrarea societăţii umane. Aceste instituţii trebuie să cunoască politicile
curente şi propunerile de politici, pentru a monitoriza modul în care factorii politici sau economici
respectă interesele majorităţii populaţiei în domeniile respective.
Exemple de instituţii ale societăţii civile: organizaţii nonguvernamentale (ONG-uri);asociaţii
profesionale;cluburi civice;sindicate;instituţii culturale;organizaţii religioase;mişcări ecologiste;
media;
Republica Moldova se caracterizează prin existenţa unei societăţi civile cu capacităţi destul de reduse
având în vedere lipsa de capacităţi instituţionale eficiente şi de necesităţi tehnice vitale pentru
activitatea acesteia. În pofida faptului că în Republica Moldova numărul ONG-urilor atinge cifra de
3981 (pentru 4 octombrie 2014), puţine dintre acestea sunt cu adevărat active şi funcţionale. Conform
estimărilor făcute de cei mai importanţi donatori în Republica Moldova, în jur de 200 de ONG-uri sunt
active. În linii generale, statul protejează drepturile sectorului civil. Acestea se bucură de condiţii
relativ simple de înregistrare şi nu se confruntă cu presiuni excesive din partea autorităţilor.
Problemele majore ale ONG-urilor sunt legate de lipsa de resurse necesare pentru propria dezvoltare
instituţională.Cea mai răspândită formă de organizare a organizaţiilor neguvernamentale din Moldova
este organizaţia obştească (91%). Cea mai mare parte a organizaţiilor neguvernamentale activează de
1-3 ani (37%) şi de 1 an (19%), fapt ce demonstrează o tradiţie redusă de activism civic în Moldova.
Resursele umane de care dispune societatea civilă moldovenească influenţează, de asemenea, gradul de
funcţionalitate şi eficienţă a acestora. Aceste estimări identifică o altă problemă stringentă cu care se
confruntă societatea civilă din Moldova ce ţine de capitalul uman al acesteia şi de calitatea acestuia.
15. Democraţia ca formă de organizare a societăţii. Principiile democraţiei
reprezentative.
Democraţia se defineşte ca sistemul puterii şi forma guvernării, nu este identică cu guvernarea de către
popor, se manifestă ca putere pentru popor. Democraţia liberală este privită ca o etapă în procesul de
emancipare a omului, emancipării şi respectării drepturilor lui fundamentale. Cele mai evidente
metode de manifestare a democraţiei într-un stat sunt: scrutinul universal, concurenţa, lupta partidelor,
alegerile.
Deosebim două tipuri de concepţii care vizează procesul democratic: concepţia colectivistă-
participarea maselor la conducerea statului; concepţia individualistă: conducerea poporului prin
intermediul reprezentanţilor acestora.
Democratia s-a regasit, de-a lungul istoriei sale, sub doua forme: democratie directa si democratie
reprezentativa. In prima varianta, de democratie directa, toti cetatenii puteau participa la luarea
hotararilor de interes public, fara a se folosi de reprezentanti alesi sau numiti. Acest sistem este
practicabil doar in cadrul unor societati cu un numar restrans de membrii. Atena Antica a fost prima
democratie din lume care s-a condus pe acest principiu. Societatile moderne, numeroase si complexe
de astazi se ghideaza, insa, dupa principiul democratiei reprezentative. In acest tip de democratie
reprezentativa, cetatenii aleg reprezentanti oficiali care iau hotarari politice, elaboreaza legi si
administreaza programe spre binele public. Toate democratiile reprezentative sunt sisteme in care
hotararile publice sunt luate conform opiniei majoritatii cetatenilor.
Un partid este o reuniune de oameni, care împărtăşesc aceeaşi doctrină politică”, scria Benjamin
Structura:
Primul nivel – electorii – nu sînt membri ai partidului, ideologic împărtăşesc aceeaşi poziţie.
Al doilea nivel – simpatizanţii, nu sînt membri ai partidului, însă spre deosebire de electori, participă la
întrunirile de partid, contribuie periodic cu sume de bani şi sînt implicaţi ca resurse de informaţie.
Al treilea nivel – militanţii – contribuie la activitatea de partid: distribuie presa, participă la electorat,
scriu declaraţii etc. Aspiră la ocuparea poziţiilor de conducere.
Al 4-lea nivel – conducerea – reprezintă membrii de partid şi interesele lor, determină strategiile şi
tacticile de acţiune ale partidului. Fac parte din elita politică.
Funcţiile: Funcţia politică – partidele politice aflate la conducere ocupă una dintre poziţiile esenţiale
în luarea deciziilor politice, în constituirea şi funcţionarea principalelor instituţii statale: Parlament,
Guvern şi în conducerea şi organizarea vieţii social-politice. Rolul paridelor aflate în opoziţie este: de a
influenţa puterea, de a menţine informată opinia publică referitor la eventualele disfuncţii ale partidului
aflat la conducere şi acţinile acestuia neconforme constituţionalităţii. Organizarea şi conducerea
partidului – menţinerea relaţiilor între structuri; formarea cadrelor pentru activitatea de partid
Teoretico-ideologică: Elaborarea, dezvoltarea şi adaptarea propriilor doctrine la realitatea social-
istorică, la obiectivele şi sarcinile urmărite de partid. Elaborarea programului politic: strategiilor şi
planului de acţiune Organizarea şi realizarea luptei politice orientate împotriva altor formaţiuni şi
organizaţii politice. Civică, formativ-educativă şi patriotică – care vizează membrii de partid şi
simpatizanţii acestuia.
Noţiunea de sistem partidist este utilizată pentru prima oară în perioada interbelică şi
presupunea numărul şi natura partidelor politice dintr-o societate care erau angajate în viaţa
politică a statului (participă la conducere). Totodată noţiunea implică toate partidele existente în
societate, indiferent de rolul şi statutul lor.
Funcţie de statul în care se dezvoltă, sistemul de partide este inluenţat de o serie de factori:
Există două situaţii în care în cadrul statului este format un singur partid politic:
Perioada istorică – în lupta antifeudală, burghezii s-au grupat într-un singur partid, liberal
Lupta pentru clauza naţională, pentru a asigura articularea de interese cît mai eficientă,
dar şi o luciditate în viaţa politică.
19.Liderul si masele
Una din problemele cele. mai importante ale activităţii politice este problema raporturilor
dintre lideri şi mulţime, gloată - pături sociale, clase, popor, naţiune.
Într-un mediu social sănătos, democratic, aceste relaţii tind să fie armonioase, utile şi
reciproc avantajoase, adică de înţelegere, comunicare directă, deschisă: care este situaţia, care
sunt problemele, ce măsuri trebuiesc de întreprins pentru a schimba spre bine situaţia,. Fiecare
dintre părţi sunt responsabile şi conlucrează productiv, constructiv. Contactul permanent al
liderului cu masele permit acestuia să stăpânească situaţia, să cunoască nevoile acestora,
interesele, problemele lor, să elaboreze deciziile cele mai adecvate.
În raporturile lider-mase pot fi modelate două poziţii/situaţii diametral opuse una alteia.
Prima poziţie: liderul foloseşte masele în interesele proprii, cumpărându-le cu promisiuni,
iar de fapt ignorându-le interesele vitale. Masele sunt tratate şi folosite de către lider prin
excelenţă ca un mijloc pentru a-şi atinge scopurile sale politice.
A doua poziţie: disponibilitatea liderului politic de a lua în consideraţie (calcul) toate
doleanţele, cerinţele, propunerile maselor, de a le intra mereu în voie, fără a ţine cont de situaţie
şi posibilităţi; într-o aşa situaţie liderul este condus de doleanţele, problemele, maselor, care au
tendinţa de a se tot multiplica şi complica; liderul merge în urma evenimentelor. Masele îşi
rezolvă problemele, liderul se manifestă într-adevăr ca slugă.
Şi prima şi a doua poziţie sunt în măsură egală inacceptabile în realizarea liderismului
politic, deşi nu pot fi excluse din practică socială.
Liderul poate influenţa benefic asupra maselor pe diferite căi şi prin diferite mijloace. Mai
întâi de toate, prin politica justă, corectă, tolerantă, prin succesele reale în propria sa activitate,
care printre altele, trebuie să satisfacă şi diferite necesităţi, nevoi vitale ale maselor, prin calităţile
sale pozitive personale; în al doilea rând, liderul influenţează asupra maselor prin felul său de a fi
sub mai multe aspecte: trăsăturile de caracter, vocabularul, gusturile, portul, atitudinea faţă de
familie şi multe altele, care luate împreună constituie „image-ul” lui. Cu cât este mai înaltă
proba, adică acel „image" (imagine) sub toate aspectele, cu atât în mai multe aspect el
influenţează asupra anturajului, în primul rând, iarăşi, în genere, asupra maselor. Aceste aspecte
ale influenţei liderismului nu pot fi neglijate niciodată de nici un lider cât de cât responsabil.
20.Doctrinele politice.Diversitatea, esenta lor
Doctrina politică democrat-creştină
Doctrina politică conservatoare poate fi definită ca un ansamblu de idei, teze care vizează
organizarea şi conducerea societăţii prin păstrarea pe perioade îndelungate a structurii politice
tradiţionale.
Apariţia şi dezvoltarea doctrinei liberale este legată de înfăptuirea revoluţiilor burgheze şi
de perioadele care au urmat, respectiv de epocile modernă şi contemporană.
În evoluţia sa, doctrina liberală a cunoscut mai multe variante în strânsă legătură cu
dezvoltarea socială.
Doctrina social-democrată
Doctrina politică fascistă are la bază ideologia fascistă, cu elementele sale principale ca:
rasismul, şovinismul, antisemitismul, exaltarea misticismului, mitul conducătorului, elitismul,
teoria spaţiului vital, cultul violenţei, iraţionalismul etc.
libertatea individuală
proprietatea privată
responsabilitatea individuală
egalitatea în fața legii
Socialismul. Deşi se declară adepţi ai egalităţii şi raţionalităţii, socialiştii nu consideră necesară
argumentarea caracterului natural al acestor calităţi. Pentru socialişti, trăsătura cea mai
importantă a naturii umane este sociabilitatea naturală a individului. Ei consideră că
oamenii se angajează imediat în activităţi sociale atunci când li se oferă ocazia.
Cultura politică este un element importat al conştiinţei sociale, care deserveşte sistemul
politic, asigură calitatea funcţionării lui. Ea de asemenea determină comportamentul politic a
majorităţii cetăţenilor.
Totodată cultura politică nu numai că deserveşte sistemul politic în genere, ea însăşi
contribuie la modernizarea şi perfecţionarea lui. Cultura politică reflectă procesul formării şi
realizării potenţialului intelectual al subiecţilor vieţii sociale (personalitate, grup social, pătură
socială, clasă, societate), în activitatea social-politică (iar indirect – în orice activitate socială),
scopurile ei, mijloacele, metodele, rezultatele. Cultura politică dezvăluie gradul dezvoltării
omului ca subiect al transformărilor sociale, de regulă de perfecţionare a lor.
Nivelul dezvoltării culturii politice, eficienţa, calitatea şi randamentul practicii politice nu
sunt aceleaşi în toate societăţile, ele depind de o serie de factori cum ar fi: natura regimului
politic şi a formei de guvernământ; nivelul dezvoltării vieţii materiale şi spirituale din cadrul
societăţii respective; gradul şi nivelul organizării vieţii politice, şi îndeosebi al democratismului
ei; tradiţiile, obiceiurile şi normele care reglementează viaţa socială atât cele istorice, cât şi cele
contemporane, inclusiv, particularităţile dezvoltării social-istorice a statului şi societăţii date.
Fiind o dimensiune a proceselor politice, a sistemului politic, atât sub aspect structural, cât
şi funcţional, cultura politică implică o serie de dimensiuni proprii:
Dimensiunea cognitivă, care include cunoştinţele, informaţiile, datele despre sistemul
politic, procesele politice şi faptele politice;
Dimensiunea social-psihologică, care include emoţiile, sentimentele, retrăirile generale
vizând existenţa şi funcţionarea politicului. Acestea pot fi de simpatie sau antipatie, conlucrare,
colaborare, indiferenţă sau pasivitate;
Dimensiunea normativă, care include ansamblul de reguli, norme, care reglementează
activitatea şi funcţionalitatea politicului; Dimensiunea axiologică, ce cuprinde valorile politice,
evoluţia lor permanentă prin care se evaluează corespunzător unui anumit criteriu ale practicii
sistemului politic, ale funcţionalităţii lui, se stabilesc priorităţi de acţiune, se determină utilitatea,
sensul activităţilor, etc. Acestea-s extrem de importante în programarea acţiunii în elaborarea
strategiei şi tacticii, dar şi pentru corelarea „din mers” a acţiunilor unui actor politic sau altuia.
24. Conflictul politic, diversitatea si esenta
altfel spus, acolo unde există conflict există obiect de analiză geopolitică. Conflictualitatea,
în toate formele sale, exprimă starea de fapt a sistemului geopolitic mondial, echilibrele şi
Din punct de vedere geopolitic, conflictul, esenţa acestei ştiinţe în fapt, comportă
câteva caracteristici clare: poziţie pe harta lumii, cauze, actorii geopolitici implicaţi,
acestuia asupra distribuţiei în spaţiu a anumitor elemente, ideologia sau teoria geopolitică
Din punct de vedere geopolitic, lumea prezinta aspectul unui haos imens: pe de o parte o
inmultire a uniunilor economice regionale (UE , Acordul Liber Schimb Nord-American , APEC),
pe de alta parte, o renastere a miscarilor nationaliste, o crestere a celor intregite, state divizate,
minoritati care isi cer independenta. Cea mai mare parte a conflictelor de la sfirsitul acestui secol
(Algeria, Albania, Bosnia, Cecenia, Kurdistan, Afganistan etc) sunt conflicte interne, in
interioriul statelor care opun o putere centrala unui segment al propriei populatii.
La granita dintre mileniile al 2-lea si al 3-lea omenirea a fost, si este in continuare confruntata cu
multe probleme geopolitice :
26.Conflicte din RM
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă RM este cel transnistrean. Ea are trasee
adânci în istorie, și multe polemici în afacerile externe ale țării. RM nu a putut fi total
independent și suveran, deoarece nu are acces la mare. Relațiile politice și economice, în raport
cu vecinii noștri sunt subliniat. Un alt aspect vulnerabil este identitatea limbii și identității
naționale. Limba de stat este moldovenească, deși istoria spune că e român. Același lucru este cu
identitatea națională, aceasta variază între română și moldovenească, în funcție de orientarea
politică a fiecărui cetățean. Portul Giurgiulești este, de asemenea, un punct slab, pentru că
Ucraina susține că RM are o influență ecologic rău pe el. O altă problemă este faptul că noi nu
sunt garantate energetic. De asemenea, la granița cu România nu este configurat de orice
document oficial, astfel încât, practic, există două state românești, și nu două țări diferite.
În societatea contemporană există şi funcţionează mai multe tipuri de elite în funcţie de sfera de
activitate (politice, economice, ideologice sau informaţionale, ştiinţifică, culturale, militare ), care
menţin relaţii de independenţa, cât şi interdependenţa.
Elitismul (din franceză élitisme) este teorie care susține rolul determinant al elitelor în mișcarea
istorică și în conducerea societății.[1]
Elitismul nu este în nici un caz o formă de snobism ori de discriminare, așa cum s-a considerat
deseori, ci este o formă de recunoaștere a adevăratelor valori. Elitismul este singura cale de a
asigura o dezvoltare ascendentă, o stabilitate și o forță unei societăți. Elitismul înseamnă și
recunoașterea unui adevăr simplu: cei care depășesc media sunt singurii capabili să ajute cu
adevărat întreaga societate de la vârf și până la bază.
Elitismul mai poate fi descris, însă, și ca un proces social profund, care afectează viața publică.
Este vorba de modul în care se creează și se menține în mod nemijlocit clasa intelectuală. În timp
ce ideologia și ideile elitismului afectează viața publică la nivel de vârf, procesele sociale care îl
sprijină subteran se referă la modul în care intelectualii și urmașii lor au acces la educație și la o
șansă neegală de a înainta în societate, în general..
29.Societatea civila , esenta si evolutia conceptului
Pentru ţara noastră, unde dictatura a afectat mai mult societatea civilă, procesul de
refacere a acestei societăţi decurge mai anevoios. De aceea, societatea civilă din România trebuie
să se maturizeze, pentru ca principiile democraţiei să fie susţinute ferm de către acesta.
În perioada de timp care a trecut de la revoluţia din decembrie 1989, asistăm, în ţara
noastră, la o remarcabilă proliferare de grupări, organizaţii, fronturi, ligi, sindicate, asociaţii
patronale etc., care pot fi considerate nuclee ale societăţii civile. În acelaşi timp, au apărut
numeroase ziare şi reviste independente, un număr mare de cluburi de discuţii, care dau imaginea
procesului de închegare a societăţii civile.
Se poate conchide că, în ţara noastră, în urma revoluţiei române din decembrie 1989, s-a
realizat un cadru favorabil de afirmare atât a societăţii politice cât şi a celei civile, a cărei
fundamentare îşi găseşte expresia în însăşi constituţia adoptată în 1991.
30. Tipologia de culturi politice
Cultura politică poate fi definită ca totalitatea cunoştinţelor, implicit şi explicit politice, care sunt
legate de organizarea şi conducerea politică. Prin urmare, cultura politică indică gradul de
cunoaştere şi creativitate în domeniul organizării şi conducerii politice a societăţii1.
Cultura politică exprimă cunoştinţele şi deprinderile privind funcţionarea sistemului politic,
sentimentele pro şi contra faţă de acesta şi judecăţi de valoare privind sistemul
Pentru prima dată, noţiunea de „cultură politică” a fost introdusă de germanul Gerner, în sec.
XVIII.
Cultura politică reflectă procesul formării şi realizării potenţialului intelectual al subiecţilor vieţii
sociale: personalitate, grup social, pătură socială, clasă, în activitatea social-politică, scopurile ei,
mijloacele, metodele, rezultatele. Cetăţeanul este subiectul culturii politice.
Cultura politică poate fi concepută ca:
parte componentă a culturii şi civilizaţiei
dimensiune a proceselor politice, a sistemului politic şi a vieţii politice în ansamblu.
Fiind ales direct de către cetăţeni prin vot, parlamentul reprezintă voinţa poporului şi are dreptul
să exercite cele mai importante drepturi ale acestuia, să exercite puterea poporului.
Aleşii sunt, în marea lor majoritate, oameni de partid, propuşi de partide pentru a le reprezenta în
adunarea legislativă, ceea ce înseamnă că între membrii parlamentului şi formaţiunile politice din
care provin se stabilesc mai multe tipuri de relaţii:
Tipul de partid din care provin parlamentarii, forţa lui pe scena politică determină situaţia
concretă. Prin urmare, deputaţii şi senatorii nu pot să fie legaţi printr-un mandat imperativ.
Aceasta înseamnă că nu pot acţiona decât într-un anumit mod, pentru a obţine un rezultat de o
anumită natură. Este adevărat că deputaţii şi senatorii sunt legaţi de alegătorii lor, în sensul că
trebuie să le respecte voinţa, dar ei beneficiază, incontestabil, din momentul în care sunt aleşi, de
un anumit grad de autonomie. Acest grad de autonomie este valabil şi faţă de propriile lor
partide.
34. Alegerile din Republica Moldova au loc la fiecare patru ani și sunt de două tipuri: locale și
generale. Participă 2,5 milioane de cetățeni cu drept de vot. Nu votează însă cetățenii din stânga
Nistrului.
În alegerile generale (sau parlamentare) sunt aleși cei 101 membrii ai Parlamentului.
Parlamentul Republicii Moldova este ales pentru patru ani prin vot proporțional, pe liste. La
rândul său, Parlamentul alege președintele.
În alegerile locale, electoratul este chemat la urne să-și aleagă primarii, în număr de aproape
900, tot atâtea consilii locale și cele 32 de consilii raionale și două municipale, Chișinău și Bălți.
Candidații care nu obțin majoritatea participă la un al doilea tur de scrutin, desfășurat la două
săptămâni după data desfășurării primului tur. Pentru validarea alegerilor este necesară
participarea a cel puțin 25% din alegători.