Lucrare de laborator Nr.

4 Tema:
Caracteristica şi servirea
băuturilor.

Scopul lucrării: studierea tipurilor de băuturi şi regulile de

deservire ale lor.

Materiale şi inventar:
•Obiecte de servire din porţelan/faianţă, alpaca argintată/metal
inoxidabil, cristal/sticlă;
•Materiale ilustrative.

1.Caracteristica şi servirea ceaiului

în momentul actual cea mai procurată băutură pe toate continentele este
ceaiul. Numărul total a iubitorilor de ceai pe planetă depăşeşte 1,5 mlrd.
oameni. Zilnic întrebuinţarea ceaiului ajunge ajunge pînă la 3 mm. kg.
în dependenţă de caracterul ceaiului se deosebesc 4 tipuri:
•Negru;
•Verde;
•Galben; 1

•Roşu.
Ceaiul negru conţine pînă la 30-40% substanţe extractive. Substanţele
extractive sunt componente ale ceaiului care se dizolvă şi trec în infuzie în
timpul preparării, şi semnificativ influienţează asupra calităţii aspectului
gustativ şi aromatic. Conţinutul de tanină în ceai ajunge pînă la 18-19%.
Norma necesară de vitamina P pe zi este de 3-4 pahare de ceai tare. Ceaiul
conţine şi alte vitamine necesare organismului uman aşa ca: Bi, B2, B3, PP, C.
în timpul preparării ceaiului, masa acestor vitamine trec în infuzie. O aromă
plăcută ceaiului este oferită de uleiurile eterice, dar o parte din aceste uleiuri
dacă sînt supuse unui tratament termic îndelungat la prepararea ceaiului, sînt
evaporate?
Ceaiul poate fi servit prin prepararea infuziei sau pacheţele.
Prepararea infuziei: procesul preparării infuziei constă în păstrarea maximă a
substanţelor dizolvante şi aromatice în infuzie. Un factor important pentru
prepararea unei infuzii calitative este cantitatea de apă. Pentru a obţine un
ceai calitativ se foloseşte apă moale. Pentru prepararea ceaiului apa se aduce
pînă la fierbere şi se înlătură de pe foc, deoarece fierberea îndelungată duce
la întărirea apei, care influienţează asupra sănătăţii omului, din acest motiv nu
se recomandă folosirea apei fierte reci.
Un alt factor important la prepararea infuziei este vesela. Cea mai efectivă
veselă pentru prepararea ceaiului este cea din porţelan şi faianţă. Folosirea

1
veselei din metal nu se recomandă deoarece ceaiul repede se răceşte. Vesela
folosită trebuie să fie curată şi destinată doar pentru servirea ceaiului. Pentru
mestecarea ceaiului în cană sau azahărului în ceaşcă se recomandă folosirea
linguriţelor de argint, deoarece ele sînt estetice, practice şi nu infiuienţează
asupra calităţii gustative a băuturii.
Pentru prepararea ceaiului, preventiv vesela se şterge bine cu şerveţele, dar
în nici într-un caz cu şerveţele de bucătărie, deoarece poate rărnîne un miros
străin. Un alt moment important este aburirea veselei pentru înlăturarea
aerului şi mirosului.
Temperatura apei necesară pentru prepararea unei infuzii calitative este de
100°C, astfel infuzia
va avea o aromă şi un gust plăcut. Cantitatea de ceai este de 1 -2 linguriţe
pentru un pahar.
Preventiv cana este aburită apoi se pune cantitatea de ceai şi se toarnă apa
fiartă, se acoperă cu
capacul şi cu un şerveţel curat. ________
Timpul de preparare a infuziei de ceai negru este de 3,5-5 minute, iar infuzia
de ceai verde-5-8 minute. Prepararea ceaiului trebuie să fie într-un loc
îndepărtat de produse cu miros specific ca: carne, peşte etc. /
Servirea ceaiului: servirea are loc în 2 căni. In prima cu capacitatea de 1 litru
se toarnă apa fiartă, iar în a doua cu capacitatea de 250 ml se prepară infuzia.
în acest caz fiecare consumator poate servi ceai în dependenţă de tăria dorită-
Ceşcuţele pentru ceai se servesc pe farfurii supor cu linguriţă. Minerul
ceşcuţelor sînt amplasate în partea stîngă iar linguriţa în partea dreaptă. La
servirea ceaiului se ţine cont de cantitatea apei care trebuie să fie cu 1-1,5 cm
mai jos de marginea ceşcuţei.
Ceaiul poate fi servit cu zahăr bucăţi sau tos, dulceaţă, miere sau lămîie. Dacă
se serveşte ceai cu miere sau dulceaţă atunci fiecărui consumator se mai
adaugă rozete şi farfurioare pentru sîmburi. Deasemenea ceaiul se serveşte
cu lapte, rom, divin, sirop, migdale, scorţişoară etc. Ceaiul se serveşte în
dependenţă de deosebiri naţionale şi aşezare geografică.
O altă metodă de servire a ceaiului este folosirea pacheţelelor, care este o
metodă simplă şi necesită mai puţin timp-pentru preparare. Apa .se fierbe,
se.toarnă, în ceaşcă şi se adaugă pacheţelul. Consumatorul menţine
pacheţelul în de pendenţă de tăria dorită. Un moment important în-această
metodă este farfuria pentru pacheţele folosite. Metoda dată este foarte
efectivă pentru întreprinderi, deoarece necesită un timp scurt pentru
preparare şi un număr redus de veselă.

2
 2.Caracteristica şi servirea cafelei
Cafeaua este un component care a apărut în rezultatul prelucrăriifructelor din
copacuş veşnic verde cqffea.

Fructele de cafea reprezintă nişte pomuşoare de culoare roşie care conţin

doar 2 simburi. Fructele
de cafea se sînt culese de 2-3 ori pe an, după care li se înlătură consistenţa iar
sîmburil e sînt
spălate. :
Boabele verzi de cafea nu au acel gust şi miros specific ca ale celor coapte, şi ni
se gomflează bine în apă. Pentru redarea calităţii gustative şi aromatice,
boabele de cafea sînt supuse prăjirii la temperatura de l80-20p°C timp de 15-20
minute. Boabele de cafea pot fi preparate şi în condiţii casnice ţinînd cont de aceeaşi
metodă. In procesul prăjirii boabele de cafea se măresc în volum de 30-50%, iar
masa lor se micşorează cu 16-18%. De asemenea în timpul prăjirii au loc
modificări fizico-chimice în urma cărora se formează o gamă de substanţe
gustative şi aromatice. Boabele de cafea conţin următoarele substanţe:
proteine 14-15%, lipide 4-14%, substanţe minerale (Na, K, Ca), vitamine etc.
Valoarea energetică a boabelor de cafea constituie 500-900kj.
Istoria boabelor de cafea: este legată de un păstor de oi, care păscîndoile pe deal
a observat un copac care era veşnic verde. Oile mîncau frunze de pe acest
copac, şi păstorul a observat că după fiecare dată eînd mergea în acele
locuri,- oile toată noaptea erau agitate-şi săreau. Atunci păstorul a hotărît să
povestească cele mtîmplate Preotului, care la rîndul său,a hotărît să
pregătească o infuzie din frunzele acelui copac. El a fost surprins de această
băutură şi a hotărît să o folosească pentru petrecerea slujbelor de noapte.
Această băutură a devenit o deprindere pentru toate persoanele din
mănăstire, dar şi pentru cei din afara mănăstirii. în scurt timp frunzele deja nu
mai erau folosite ci doar boabele de cafea.
Prima cafenea a fost înfiinţată în Veneţia în anul 1646, puţiamai tîrziu apare în
Paris, Londra şi alte ţări europene. Numai în Londra la sfîrşitul sec. XVIII-lea se
enumărau 3000 cafenele, ceea ce demonstrează că cafeau repede a cucerit
toată Europa. Dar tot în acest timp a apărut şi lupta contra ei. Contra cafelei
erau vînzătorii de alte băuturi ca suc, bere, deoarece a scăzut semnificativ
vînzările acestora.
Prepararea cafelei: mai întîi de toate boabele de cafea se mărunţesc. Pentru
mărunţire se recomandă de folosit doar un soi de boabe. Nu se recomandă
menţinerea boabelor mărunţite un timp îndelungat, deoarece se pierd
substanţele aromatice, iar praful va avea un gust amar. De obicei pentru o
porţie de cafea se ia 5-10 g boabe prăjite. Calitatea gustului, aromei şi tăriei
este influienţată de mârunţirea boabelor. Boabele praf treptat pierde aroma
dorită şi după preparare se sedimentează greu.
Mai des praful de cafea se foloseşte pentru prepararea „cafelei ca la Vest".
Cafeaua se prepară în ibric din alpaca argintată, metal inoxidabil, sticlă.
Vesela pregătită pentru preparare se clă teste cu apă fierbinte, apoi se toarnă
cantitatea de apă necesară, se adaugă zahăr şi se aduce pînă la fierbere.
După fierbere ibricul se ia de pe foc, se adaugă boabele de cafea
mărunţite şi iarăşi se încălzeşte pînă apare o spumă consistentă, dar nu se
fierbe. Apoi se lasă cîteva minute pentru răcire şi se serveşte.
Servirea cafelei: de obicei cafeau se serveşte în ceşcuţe cu capacitatea de 75-
100 ml. Dacă la cafea se serveşte frişca atunci cafeaua se serveşte în ceşcuţe
cu capacitatea de 200 ml. O altă metodă este servirea în cană pentru cafea,
prin metoda dată se păstrează un timp îndelungat aroma cafelei, şi
consumatorul singur decide ce cantitate de cafea va servi. în acelaşi mod se
va servi laptele şi frişca. La servirea cafelei, ceşcuţele se amplasează cu
minerul în partea stîngă iar linguriţa în partea dreaptă.

3.Caracteristica şi servirea sucurilor din fructe, pomuşoare

şi legume
Fructele, pomuşoârele şi legumele din timpuri străvechi sînt întrebuinţate în
alimentaţie. Din cele -mai străvechi timpuri omul folosea metodele cele mai
simple pentru prepararea sucurilor naturale din ele. Aceste metode erau
presarea manuală. Sucurile erau întrebuinţate în formă naturală, dar şi erau
diluate cu apă sau alte produse alimentare. După metoda de preparare,
sucurile se divizează în:
•Naturale; i

•Cu adaos de zahăr;

•Limpezi;
•Cu pulpă;
•Mineralizate;
•Cu conservanţi.
Sucurile cu adaos de zahăr se prepară din fructe cu un conţinut redus de
zahăr şi conţinut înalt de aciditate. Zahărul oferă sucului un gust echilibrat şi o
valoare nutritivă înaltă. Sucurile limpezi posedă o culoare cristalină, ceea ce
este foarte atractiv pentru consumatori. Ele au un conţinut mic de substanţă
uscată şi oferă consumatorului o senzaţie de saţietate. Sucurile cu pulpă se
prepară din fructe a căror suc se separă greu de pulpă. Pulpa acestor fructe

4
posedă o valoare nutritivă înaltă.
Unele sucuri preparate dintr-un singur tip de fructe nu întodeauna au un gust
perfect, deaceea
producătorii combină mai multe tipuri de fructe. ______ ______
Republica Moldova este cunoscută prin sucurile din strugure-mere, vişină-
cireşe cu adaos de zahăr, morcov-mere şi altele.
Pentru prepararea sucurilor se folosesc cele mai coapte şi sănătoase fructe şi
pomuşoare. Ele se spală, se mărunţesc şi se se presează. Pentru presare se
foloseşte storcător manual şi electric. Fructele care sunt foarte greu de presat
(piersici, caise, prune, coacăză) se adaugă 1 litru apă fiartă la 10 kg masă
tocată, după care se încălzeşte la o temperatură de 60-80°C. Sucurile
naturale din mere, strugure, vişină după ce se filtrează se încălzesc la o
temperatura de 95 °C, după care sunt turnate în borcane încălzite. La rîndul
său, borcanele de 0,51 sînt supuse pasteurizării lá temperatura de 85-90°C
timp de 15 minute, iar cele de 11- 25 minute la aceeaşi temperatură.
Din fructele, pomuşoarele cu un grad înalt de aciditate (vişină, coacăză neagră
şi albă, zmeură, căpşune) se prepară fructe cu adaos de zahăr.
Servirea sucurilor: în restaurante sortimentul de sucuri este variat.
Consumatorul poate
comanda sucuri din producţie auxiliară sau preparate din fructe proaspete.
Sucurile sînt servite la desert în pahare cu capacitatea de 200 ml la o
temperatură de 10-12°C.
Sucurile limpezi sînt folosite pentru prepararea sucurilor în amestec.
Sucurile au o capacitate înaltă de a reduce setea şi sînt recomandate pentru
menţinerea unor
diete.

t.

4.Caracteristica şi servirea
băuturilor tari

4.1.Asocierea preparatelor cu
băuturi tari
Paralel cu servirea preparatelor, consumatorilor li se propune şi lista
băuturilor. Recomandările de asociere a băuturilor cu preparate sînt
următoarele: Gustările reci se asociază cu vodka care se serveşte rece.
Gustările mai puţin picante se asociază cu vinurile seci albe şi roze. De regulă
se recomandă maiîntîi vinurile mai uşoare (albe), spre sfîrşit vinurile mai tari.
Viul alb se serveşte puţin răcit la o temperatură de 14-16°C. Răcirea nivelează
aciditatea vinului şi pronunţă gustul soiurilor de struguri din care afost fabricat
vinul.
Preparatele lichide nu sunt recomandă de asociat cu băuturile alcoolice, doar cu
vinurile tari de tip Heriss.
Preparatele de bază din carne de pasăre şi legume se asociază cu vinurile
seci. Preparatele mai consistente se asociază cu vinurile roşii seci. Vinul roşu se
caracterizează prin conţinut înalt de substanţe tañante şi se serveşte la
temperatura camerei. Deserturile şi fructele se asociază cu vinurile spumante
răcite în ghaţă.
4.2.Caracteristica şi servirea vinurilor în decizia de
a consuma un vin şi consumul propriu zis intervine servirea vinului. în cazul
cînd această decizie devine spontană servirea va fi simplă şi fără mari
pretenţii. în acelaşi timp, un vin de consum curent se va manifesta la justa
valoare dacă va fi servit la temperatura necesară şi din pahare
corespunzătoare. Degustarea unui vin de calitate superioară, servit în
circumstanţe solemne va produce o plăcere deosebită, dacă se vor respecta
anumite reguli de servire.
Tehnica servirii include mai multe operaţii. Odată procurat, vinul va fi servit
imediat, excepţii făcînd doar vinurile de consum curent. Vinurile vechi şi de
calitate superioară nu suportă transportul, şi îşi găsesc echilibrul şi caracterul
numai după o perioadă îndelungată de odihnă într-un loc răcoros şi sumbru.
Aceasta este important pentru unele vinuri fine care sînt predispuse să de
pună precipitat. în asemenea cazuri vinul urmează să fie lăsat pentru cîteva
zile într-o poziţie verticală, pentru ca precipitatul să se depună pe rundul
sticlei şi nu pe pereţii ei. Temperatura de servire avinului variază în funcţie de
tipul acestuia, alb, roşu, spumant. De asemenea temperatura va varia în
funcţie de vîrsta vinului, bucatele care îl însoţesc şi chiar de locul în care este
servit. Temperatura influenţează în primul rînd gustul vinului. Căldura
acumulată de vin permite compuşilor să se volatilizeze şi să pronunţe
buchetul vinului. Vinurile tinere trebuie servite mai reci decît cele învechite.
Vinurile albe de masă se deosebesc prin buchetul său fin şi gust uşor la servit.
G. G. Valuico a spus că: „Vinurile albe de masă trebuie să fie cele mai fine,
plăcute şi uşoare la servire.". Acest vin se obţine se obţine din soiurile albe de
strugure ca: Aligóte, Feteasca albă, Rcaţeteli, Reisling, Traminer roz. Servirea
vinului alb se recomandă în pahare Reinvein, care pot fi din cristal sau din
sticlă cu capacitatea de 100 ml. Paharul are forma oyal-cilindrică cu picior
înalt. Cantitatea de umplere a paharului este 2/3 din acesta.

6
Vinurile roşii se deosebesc prin culoarea roşie asemenea rubinului. Vinul dat
se obţine din soiurile roşii de strugure ca: Saperavi, Caberne-Sauvignion, Rara
neagră. Conţinutul de zahăr a acestui vin nu trebuie să depăşească 3 g/l,
alcool- 9-14%, aciditatea- 4-8 g/l. Vinul roşu se serveşte în pahare numite La
faît, care pot fi din cristal sau sticlă cu capacitatea de 100-125 ml, de formă
conică sau cilindrică. Temperatura de servire a acestuia este de 15-16°C.

Tabelul 1
Caracteristica unor vinuri

Denumirea Soide ■ Culoarea Buchet Gust Conţinut Conţinut

ul de
vinului .struguri ul • d e
zahăr
alcool
îl*
Portvein Saperavi Rubinie Compus de Pliñ 18 10

roşu fructe uscate armonios

Heriss Aligóte, De pai, cu Specific Proaspăt 14,16 0,3

„Moldova" Risling, nuanţă intens de

Rcaţiteli, aurie migdale
Silvaner
Heriss de Sauvignon Aurie Fin Armonios, 19 9

desert , Semilion de nucă

şi
„Ialoveni" amestecuri

4.3.Asocierea vinurilor cu bucatele

Conceperea unei mese şi selectarea cu această ocazie a băuturilor este un
adevărat moment de creaţie. Alegerea reuşită a vinurilor pentru un meniu dat
sau o bucată deschide orizonturi gastronomice extrem de variate. O armonie
perfectă între preparatele culinare şi vinurile alese conduce la apariţia unor
senzaţii gustative neobişnuite, neaşteptate ,dar plăcute. Respectarea unor
anumite principii de asociere a bucatelor şi a vinurilor permite punerea în
valoare a valenţelor calitative ale lor. Ar fi greşit să credem că o armonie
perfectă poate exista numai în , cazul asocierii unor vinuri şi bucate alese.
Vinurile albe seci se servesc la gustări, foarte bine se asociază cu
bucatele din peşte, ouă, legume înăbuşite.
Vinurile roşii se servesc în timpul prînzului, la aranjarea bucatelor calde.
Vinurile roşii seci se asociază cu preparatele prăjite, înăbuşite din came de
pasăre, iepure şi subproducte. Vinurile demiseci se servesc cu preparatele din
pasăre, pasăre de vînat, legume umplute, preparate din ciuperci, rulade, dar
şi unele bucate dulci cum sînt mere în aluat, şarlotă de mere.
Tabelul 2
Asocierea vinurilor cu unele bucate
Preparate culinare Vinuri Exemple de vinuri
Supe Albe uşoare şi fructoase Aşigote, Feteasca,
Reisling, Muscat alb

Crustacee Albe seci, albe spumate seci, Chardonnay, Pinot franc,

brut Cricova

Gustări Albe seci, roze seci Sauvignon, Rcaţiteli,

Rara neagră
>-ţŞSjg5:*^^^ '■'
Semilion, Reisling, Izvoraş
.■ . ...—r!-arT-._ ...■■.——■1 ■- . .
Antricot
. Albe H'ci, roze demiseci, alb
roşii * uşoare
Peşte Albe, seci sau demiseci, Auriu, Grătieşti, Nectar,
Cagor
roşii buchetoase
Ficat gras Albe moi sau licoroase Auriu, Grătieşti, Nectar,
Cagor

Carne de pasăre Roşii tandre şi Dionis, Cabernet, Codru, 0

buchetoase, albe moi Nobil roşu

Carne roşie Roşii pline, roze pline Negru de purcari,

Romîneşti, Pinot noir

Carne de vînat Roşii tari, musculoase Cabernet, Cabernet Cahul,

Borceag

Bucate dulci Albe moi sau licoroase, dulci Chardonnay demidulce,

naturale Cricova

Fructe Albe licoroase, spumante, Nisporeni spumant, Moldova

demiseci

4.4.Caracteristica şi servirea vinului spumant

Vinurile spumante se deosebesc prin culoarea gălbuie-aurie, gust plăcut,
rezistenţa spumei, bulelor şi forma de turnare în pahare. în Franţa vinul
spumant este numit „Regele vinului". Prima sticlă de vin spumant a fost
fabricată de către Dom Perinion în a doua jumătate a secolului XVII în Franţa.
Calităţile organoleptice ale vinului spumant se formează în urma fermentării

8
materialelor de vin în sticlele îmbuteliate. In timpul fermentării în sticle are loc
îmbogăţirea vinului cu bioxid de carbon, ceea ce oferă acestuia un gust şi
aromă plăcută.
Cele mai bune soiuri de strugure folosite la fabricarea unui vin spurnant de
calitate sînt: Pinot negru, Pinot alb, Pinot sur şi Chardonnay, dar se pot folosi şi
aşa soiuri ca Feteasca albă, Aligote, Cabemet. Materialele pentru fabricarea
vinului spumant sînt cele mai fine, de aceea şi tehnologia de fabricare este
complicată.
Sticlele folosite pentru îmbutelierea vinului spumant sînt confecţionate din
sticlă groasă retistentă la mici ciocniri, de culoare verde închis, de formă
cilindrică şi alungită la vîrf. Sticlele pentru vinul spumant pot rezista la o
presiune de pînă la 14 atmosfere.
.îmbutelierea vinului spumant se face aproximativ 6-8 cm pînă la vârful sticlei.
Pentru închiderea ermetică se folosesc dopuri de plută şi hîrtie metalică.
Păstrarea sticlelor de vin spumant are loca în poziţie orizontaşă la
temperatura de 12-r5°C. După îmbuteliere are loc procesul de fermantare
timp de"2-3 luni, după care fermentarea vinului spumant se menţine în sticle
pînăla 3 ani. Servirea vinului spumant: vinul spumant este o băutură care este
servită ca aperitiv, la o temperatură de 10-12°C. Temperatura joasă de
servire a vinului permite aprecierea organoleptică a substanţelor aromatice şi
a buchetului. L această temperatură are loc evaporarea lentă a bioxidului de
carbon, după deschidere şi turnare în pahare. Eliberarea bufelor mărunte de
bioxid de carbon este regulată în una sau mai multe şuviţe. La turnare se
formează o spumă frumoasă şi rezistentă.
La temperatura de 18-20°C se servesc vinurile spumante dulci şi semidulci.
Răcirea vinului spumant se poate realiza la frigider, dar şi cu ajutorul cuburilor
de gheaţă.
Vinurile răcite cu gheţă se servesc la masă în rapieră.
Deschiderea sticlei de vin spumant se face în felul următor: cu mîina stingă se
ţine sticla înclinată spre masă sub un unghi de 30-40°, deoarece în aşa poziţie
presiunea bulelor va fi minimală. în acelaşi timp cu degetul mare se menţine
dopul, iar cu mîina dreaptă se deschide sticla. După deschidere, vinul se
toarnă în pahare puţin înclinate pe margine, astfel putem obţine cantitatea
dorită. Forma paharelor poate fi cilindrică, conică cu capacitatea de 150 ml.
Paharele pentru vin spumant se umple 2-2,5 cm pînă la vîrf, pentru eliberarea
spumei şi aprecierea mai efectivă a gustului.
4.5.Caracteristica şi servirea divinului Printre
băuturile alcoolice, divinul ocupă un loc deosebit datorită calităţilor sale
gustative. V. M. Maltabar a spus că „Divinul este o băutură alcoolică originală
de culoare cafenie-auriu, cu miros complex şi gust plăcut.".
în dependenţă de alte băuturi, divinul a apărut doar la începutul secolului
XVIII. Cantităţi mari de divin de calitate superioară se fabrică în oraşul Coniak
din Franţa, încă din anul 1701. Divinul proaspăt fabricat are o aromă şi un gust
specific. El poate fi păstrat în butoie de stejar "timp de 3-25 ani. Divinul se
fabrică din soiuri deosebite de struguri, ca: Aligote, Feteasca albă, Rara
neagră. Soiurile folosite la fabricare trebuie să posede o arom^ neutră. Divinul
conţine o cantitate de 60-70% etanol. Păstrarea divinului în butoaie, îi redă
acestuia o aromă şi un gust deosebit de fin. Datorită acestui fapt au loc un şir
de transformări fizico-chimice, ceea ce îmbogăţeşte divinul cu o gamă variată
de substanţe aromatice şi gustative. Pentru a primi un divin de o calitate
superioară se foloseşte îmbutelierea porţionată a lui. Servirea divinului: are loc
după servirea bucatelor calde şi înaintea servirii cafelei şi ceaiului. Divinul se
serveşte la temperatura camerei-16°C. Paharele folosite pentru servirea
divinului sunt .xle forma .unui butoiaş mic cu capacitatea de 25 ml şi pocale
cu picioruş cu capacitatea de 500 ml, dar în care se toarnă doar o cantitate de
30 ml de divin. Paharul se ţine în palmă şi se învîrteşte uşor pentru asimţi
aroma.
Paharele sîht confecţionate din sticlă Subţire şi transparentă, ceea ce permite
aprecierea culorii aurii a divinului.
Divinurile cu timpul de păstrare 3-5 ani posedă o aromă puternic specifică şi o
gamă variată de culori, iar cele cu timpul de păstrare 5-25 ani posedă un gust
şi o aromă fină a buchetului folosit. Divinurile sînt des folosite la prepararea
coctailurilor, punşurilor şi infuziilor.
4.6.Caracteristica şi servirea lichiorului Lichiorul se
obţine în urma îmbutelierii sucurilor alcoolice, infuziilor şi altele cu adaos de
sirop de zahăr, miere naturală, săruri organice, uleiuri eterice, esenţe,
aromatizanţi, divin şi coloranţi. Sucul alcoolic se obţine prin pasarea fructelor,
pomuşoarelor cu tăria de 25%. Conţinutul de uleiuri eterice din sucurile
alcoolice este de 1,3-7 ml/l. Pentru prepararea lichiorului se foloseşte
suc alcoolic de 62-74% care conţine glucoza, fructoză şi zaharoză. Mierea
naturală este o componentă importantă şi nemijlocit se foloseşte la
prepararea lichiorului, deoarece conţine multe substanţe gustative.
Lichiorul tare se fabrică din alcool obţinut din uleiuri eterice cu conţinut de alcool
de 35-45% şi zahăr-32-50%. Lichiorul de desert se fabrică din alcool obţinut din
fructe şi pomuşoare cu conţinut de alcool de 25-30%, zahăr-35-50% şi
aciditate de 3-4,4 g/l. Pentru a reda lichiorului culoare, se folosesc coloranţi
naturali (coacăză, strugure) şi sintetici (portocaliu-galben, albastru).
Primul lichior tare a fost fabricat în Franţa după reţeta lui Don Bernardo Vinţeli în

10
secolul al XVI-lea, în oraşul Fecame. 1

Servirea lichiorului: lichiorul ca şi alte băuturi alcoolice se serveşte la masă după

servirea bucatelor calde şi înainte de servirea ceaiului sau cafelei, de
asemenea acesta poate fi servit şi ia desert cum sînt fructele, îngheţată şi
altele. Lichiorul se serveşte la temperatura camerei. Paharul în care se
serveşte lichiorul poate fi din sticlă sau cristal pe picioruş cu capacitatea de 25
ml.
4.7.Caracteristica şi servirea coctailurţlor
Coctailul este o băutură care se obţine prin amestecul diferitor băuturi
alcoolice şi nonalcoolice, ca: infuzii, vin, divin, rom, sucuri, fructe, pomuşoare,
frişca, miere, gheaţă alimentară şi altele. Amestecarea coctailului are loc într-
un vas numit şeicher. De obicei, coctailul este colorat (din limba engleză
„cocktail"-coadă de cocoş). Se spune ca această băutură a fost preparată în
amestec pentru prima dată în SUA, cînd avea loc lupta între cocoşi, de unde şi
denumire de „coadă de cocoş".
în dependenţă de conţinutul de alcool şi zahăr, coctailurile pot fi tari şi de
desert, iar după modul de preparare- preparat în şeicher sau în straturi (fără
amestecare).
Pentru prepararea coctailurilorîn straturi se folosesc componente cu masă
diferită. De regulă, acesta are 2-3 straturi, masa fiecăruia .este .de 10-20ml.
Pentru.stratulinferior se recomandă. .-. folosirea băuturilor mai consistente
(lichior, sirop), iar pentru stratul inferior- băuturi cu un conţinut mic de zahăr,
dar cu conţinut înalt de alcool (divin, vodka). Coctailurile în straturi se servesc
în pahare înguste de sticlă transparentă cu pai sau fără (după preferinţa
consumatorului). Pentru prepararea unui coctail de calitate înaltă se folosesc
unele- sucuri de citrice^onservate şau_ fresh, ceea ce favorizează calitatea
gustativă şi aromată a acestuia.
Servirea coctailului: coctailul este o băutură care se prepară la comanda
consumatorului. La masă se serveşte în prezenţa unei game largi de fructe şi
pomuşoare. Cantitatea şi sortimentul coctailurilor depinde de gustul şi
calitatea materiei prime folosite la preparare. Mai întîi se servesc băuturile
simple, semidulci şi tari, apoi cele cu o cantitate mai înaltă de aceste
componente, iar la sfirşit se servesc coctaimrile răcoritoare. Cel mai des,
coctailurile se servesc cu gheţă la temperatura de 4-5°C.
4.8.Caracteristica şi servirea romului Romul
este o băutură alcoolică tare preparată din alcool de rom, care este
obţinut prin fermentarea trestiei de zahăr sau melasă (resturi de
trestie de zahăr).
Fabricarea romului are loc prin următoarea metodă: trestia de zahăr se
 presează, se scurge sucul, sau se dizolvă melasa pînă la un conţinut de
zahăr de 12-14%. în masa obţinută se adaugă cultură de drojdii şi
superfosfat. Soluţia de drojdie de zahăr se obţine în rezervoare închise
ermetic la temperatura de 25-27°C. In aceste drojdii se adaugă bacterii de
acid uleie, care în reacţie cu etanolul formează etilbutirat cu rbl important în
obţinerea aromei de rom. Toată masa se trece
prin aparatul de extracţie, în urma căruia se obţine alcool de rom cu tăria de
60%.Apoi acest
______________________________________________________________________________
alcool este diluat cu apă distilată pînă la tăria de 50%, se toarnă în butoaie
de lemn, care se
menţine timp de 5 ani la temperatura de 18-23°C şi umiditatea aerului de
75-80%. Alcoolul de
rom turnat pentru păstrare trebuie să transparent, fără culoare, cu gust
plăcut şi miros

'
caracteristic. In procesul păstrării romului are loc o reacţie fizico-chimică cu
butoiul, datorită căruia romul posedă o aromă şi o culoare plăcută. înainte
de îmbuteliere, alcoolul de rom amerei.păstrat este filtrat. Romul gata are un
conţinut de alcool de 45% şi de zahăr-2%. Servirea romului: romul se
serveşte după servirea bucatelor de bază. Acesta se toarnă în pahare de
cristal sau sticlă transparentă cu capacitatea de 100-125 ml. Romul se
serveşte la temperatura

Asocierea vinului cu mincarea

Asoc ierea vinului cu mancarea servita la o masa nu este deloc o operatiune usoara. Mai mult decat
atat, ea nu este rezultanta unui hatar demoment sau a unei mode, fiind recunoscut faptul ca
vinurile si mancarea trebuie sa-si sporeasca reciproc calitatile de care dispun. Asta nu inseamna ca
nu exista incompatibilitati, tocmai de aceea, modalitatea de a le cupla pe acestea tinzand sa devina
o arta. Sa ne amintim doar de ceea ce spunea scriitorul Pastorel Teodoreanu, ca "respectarea
compatibilitatilor dintre vin si mancare constituie un corolar al civilizatiei".

Este deja clar pentru toata lumea ca, atunci cand iti sosesc oaspeti, acestia nu trebuie pusi imediat
la masa. Gazda va trebui sa serveasca ceva de baut, pentru ca atmosfera sa se insufleteasca putin,
aperitivele pe baza de alcool, tuica sau rachiu, fiind deja obisnuite pentru romani. Ele nu trebuie,
insa, sa fie foarte tari, asta pentru a nu fura din gustul vinului care va fi servit mai incolo. Practic
tuica sau rachiul au datoria si capacitatea de a deschide masa, ele trebuind sa fie insotite de o
gustare, care sa includa branza, telemea, sau mini-sandwich-uri, eventual alune, saleuri sau
masline.
Dupa aceasta introducere, se recomanda servirea ciorbei sau supei, care sa stearga din amintirea
mesenilor tuica si sa pregateasca introducerea vinului.
Pentru o masa obisnuita in familie, sunt de preferat anumite vinuri. Mai jos aveti o lista a lor, in
functie de anotimpuri:

12
- vara : vinurile seci, acrisoare, moderat alcoolice
- iarna : vinurile rosii si mai tari, care incalzesc si tonifica organismul
- primavara : vin pelin alb sau rosu, sau vin sec superior alb
- toamna : vinuri tinere, total fermentate, usor dulcege

Conform traditiei castigate si studiilor facute, ordinea in care se servesc vinurile in timpul mesei
este urmatoarea:
- vinurile usoare inaintea celor tari
- vinurile seci si apoi cele dulci
- se debuteaza cu cele albe si se continua cu cele rosii
- vinurile noi si apoi cele vechi
- daca vinul nu se schimba, atunci se va schimba macar anul de recolta
- la antreuri se servesc vinuri albe, seci, usoare, tinere, dar se pot servi si spumante
- la ciorbe, borsuri si supe nu se recomanda deloc consumul de vin
- cu orice fel de peste se bea vin alb sec, cu cat pestele este mai gras cu atat vinul trebuind sa fie
mai acid
- carnea de pasare se asociaza cu vinurile albe, seci, de calitate aleasa
- carnea de vaca si cea de porc, mai ales daca este servita la gratar, trebuie insotita neaparat de
vinuri rosii vechi
- vanatul de orice fel se va servi cu vinuri rosii seci vechi, de inalta calitate
- branzeturile, care premerg desertul, se servesc cu vinuri rosii vechi, seci, alcoolice, iar
branzeturile fermentate cu vinuri rosii alcoolice, cu nerv
- la prajituri, creme, cozonac si tort se vor oferi vinuri dulci sau aromate
- pentru a incheia o masa, o cafea calda este exact ce trebuie, care se va servi cu un distilat vechi
de vin (coniac) sau cu rachiu de fructe, visinata sau lichior

Vinul nu se va da niciodata peste cap. Aceasta este o dovada de primitivism, ca si o lipsa de

politete in ceea ce priveste degustarea si servirea vinurilor. De aici incolo, speram sa va descurcati
si sa alegeti asa cum se cade vinurile care vor insoti masa dumneavoastra, indiferent daca aceasta
este una in familie, sau una la care se vor aseza prietenii si cunostintele dumneavoastra.