UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIS" ARAD

FACULTATEA DE STIINTE UMANIST-CRESTINE

SPECIALIZAREA ASISTENTA SOCIALA
PSIHOLOGIE SOCIALA APLICATA
INFLUENTA SOCIALA
Cap. 1
INFLUENTA SOCIALA
"Influenta sociala poate fi definita ca orice schimbare pe care relatiile persoanei cu altii (indivizi,
grupuri, institutii ori societatea in ansamblul ei) o produc asupra activitatilor intelectuale, asupra
emotiilor sau actiunilor ei."[1]
Influenta sociala se manifesta in toate sferele vietii cotidiene, autonomia si
independenta fiind de fapt iluzii." Cu totii le cerem sfat celorlalti cand ne aflam in dificultate, cu
totii aderam la opiniile grupului de prieteni sau cunostinte, cu totii ne grabim sa cumparam
produsul caruia i se face reclama la televizor."[2]
Formele influentei sociale sunt: facilitarea sociala, normele de grup, conformismul,
polarizarea de grup, influenta minoritara, fenomenele de schimbare sociala, tehnici de influenta
interpersonala, imitatia, obedienta, deindividualizarea, lenea sociala, contagiunea.
Schimbarea de atitudini si persuasiunea constituie din punct de vedere traditional un
domeniu separat, desi pentru unii autori distinctia nu este asa de neta (ex. Zimbardo).
Argumentarea si procesele cognitive ale tintei sunt semnificative in studiul atitudinilor. Oricare
dintre tipurile de influenta sociala presupune schimbari comportamentale dar si schimbari
atitudinale. Totusi, in studiul influentei sociale accentul cade asupra contextului social:
participantii sunt informati doar ca sursa are o anumita opinie si fara sa primeasca argumente in
ceea ce priveste sustinerea opiniei.
Cercetarile asupra influentei sociale se numara printre primele cercetari de psihologie
sociala. Printre initiatori se afla Max Ringelman care a examinat reducerea efortului individual in
grupuri, Gabriel Tarde care a impus termenul de imitatie in stiintele sociale si Gustave Le Bon
(1908) care a analizat comportamentul multimilor. Potrivit teoriilor lui, multimea este
intotdeauna inferioara din punct de vedere  intelectual fata de indivizii izolati. "Oamenii cei mai
diferiti ca inteligenta au adesea instincte, pasiuni, sentimente identice. In tot ceea ce tine de
sentiment - religie, politica, morala, simpatii si antipatii, cei mai de seama oameni nu depasesc
decat arareori nivelul indivizilor obisnuiti. Intre un matematician celebru si cizmarul sau poate
exista o prapastie sub raport intelectual, dar din punct de vedere al caracterului si al credintelor,
diferenta e deseori nula sau foarte mica . In colectiv, aptitudinile intelectuale ale oamenilor si, in
consecinta individualitatea lor se sterg .Aceasta punere in comun a insusirilor obisnuite ne
explica de ce multimile nu sunt capabile sa indeplineasca acte care reclama o inteligenta
superioara."[3]
Caracteristicile specifice multimilor, conform teoriilor lui Le Bon sunt: anonimitatea -
persoanele nu pot fi usor de identificat in multime existand si lipsa raspunderii si a
responsabilitatii. A doua caracteristica specifica multimilor este contaminarea - ideile si emotiile
se raspandesc cu rapiditate. A treia caracteristica este sugestibilitatea - multimea poate fi mai
buna sau mai rea, in functie de modul in care este sugestionata.
Le Bon este de parere ca multimea de oameni se supune din instinct autoritatii unui conducator.
Conducatorii sunt oameni de actiune. Unii conducatori sunt oratori subtili care urmaresc numai
interesele personale iar influenta lor este efemera. Alti conducatori sunt inzestrati cu o vointa
puternica: dispretul si persecutiile ii stimuleaza si mai mult iar interesul personal si familia sunt
sacrificate. "Marii convinsi care au rascolit sufletul multimilor, precum Petru Sihastrul, Luther,
Savonarola, oamenii Revolutiei, nu i-au subjugat pe altii decat dupa ce au fost ei insisi mai intai
subjugati de o credinta. Abia atunci au putut genera in suflete aceasta forta extraordinara numita
credinta, care-l face pe om sclavul absolut al viselor sale." Conducatorii care au o vointa
puternica se impun si prin prestigiu: Iisus, Mahomed, Napoleon. Generalul Vandamme scria in
1815: "Dragul meu, acest om diabolic exercita asupra mea o fascinatie pe care nu o pot pricepe.
Astfel ca eu, care nu ma tem nici de Dumnezeu, nici de diavol, cand sunt in preajma lui incep sa
tremur ca un copil."
Freud (1921) vedea multimea ca fiind descatusarea mintii inconstiente. Socializarea
inunda sinele (id) pe masura ce se dezvolta eul (ego) si supraeul (superego). Conducatorul
actioneaza in multime ca si un hipnotizator, inlocuind supraeul. Sinele reprezinta impulsuri
bazale (animalice), eul reprezinta modificarea acestor impulsuri ca rezultat al impactului acestora
cu noi iar supraeul este simtul interiorizat al binelui si raului. Impulsurile primitive ale sinelui
sunt sub controlul conducatorului deoarece fiecare om are instinctul de regresie la "hoarda
primitiva".
Mc. Doudall (1920) credea in instinctul fiintelor umane: teama si furia care sunt cele
mai puternice instincte primitive. Atunci cand aceste instincte se aduc la suprafata, ele se intaresc
in multime - fiecare persoana furnizeaza un stimul pentru alte persoane.
Muzafer Sherif (1930) a folosit metoda experimentala. El a avut convingerea ca
normele sociale apar ca sa sfideze comportamentul in situatii ambigue. Pentru Sherif, formarea si
schimbarea formelor de grup reprezinta un fapt cardinal al existentei sociale. Sherif a aratat ca in
sedintele individuale care urmeaza sedintelor de grup, subiectii folosesc norma colectiva -
indiciu al acceptarii ei private (apelul la norma are loc in lipsa presiunii grupului). Avand
posibilitatea de-a participa la intocmirea normei comune, membrii grupului vor sustine norma,
vor arata rezistenta in fata schimbarii si va avea loc intarirea coeziunii grupului.
Conceptul "grup de referinta" apare in 1942 la Newcomb. Ideea de grup n-a evoluat
spectaculos si din cauza faptului ca nu se pot obtine grupuri de referinta in laborator. Kurt Lewin
(1958) a studiat si a incercat sa demonstreze forta grupului folosind conferinta si discutia de grup
pentru a schimba atitudinile.
Dupa 1945 se dezvolta studiile asupra persuasiunii. Heoploud cerceteaza factorii si
mecanismele schimbarii de atitudini. In paralel se abordeaza abordarea asupra conformismului.
Asch (1951) demonstreaza prin experimente puterea grupului de a influenta opiniile indivizilor
in ciuda evidentei perceptive. Influenta sociala este acum redusa la o singura forma: conformism.
In anii `60 existau doua tendinte: o tendinta analizeaza influenta ca un proces de grup
(studii asupra conformismuilui, leadership-ului), a doua tendinta abordeaza influenta ca un
proces diadic (are loc intre un agent de influenta si o tinta).
Termenii de putere si de leadership se inrudesc cu termenul de influenta sociala. Pentru
unii autori termenii de putere si influenta sunt echivalenti (Michener). Termenii "lider" si
"leadership" au semnificatia fenomenelor de influenta.
In 1953 Festinger facea distinctie intre conformismul public si schimbarea privata de
atitudine. Teoria compararii sociale a lui Festinger (1954) reprezinta prima si cea mai cunoscuta
tentativa de a explica maniera in care oamenii aduna garantii de corectitudine pentru opiniile lor.
El a distins doua tipuri de realitate: realitatea fizica care este clara si lipsita de ambiguitate si
realitatea sociala in care persoanele cauta sprijin informational la ceilalti.
In 1955, M. Deutsch si H. Gerard, bazandu-se pe concluziile lui Asch au aratat ca
dependenta persoanelor de grup nu este numai informationala dar si normativa. Influenta
normativa se bazeaza pe puterea grupului (capacitatea de a respinge si pedepsi), in timp ce
influenta informationala are la baza increderea in parerea grupului. "Influenta normativa se
bazeaza pe resimtirea de catre subiect a presiunii spre conformism exercitata de grup prin
intermediul asteptarilor pozitive ale celorlalti membri. In general, grupul pedepseste
nonconformismul prin excludere, care poate fi definitiva sau temporara, totala sau partiala."
In anii `60, psihologii socialiamericani si-au concentrat atentia asupra
comportamentului individual iar dinamicile de grup au fost uitate. Mackie si Skelly erau de
parere ca, conformismul a fost socotit generat de presiunile normative de grup care produc
influenta publica, dar nu si schimbarea privata a atitudinii.
In anul 1979 Serge Moscovici a lansat ideea de influenta minoritara. El a sustinut ca
majoritatea obtine influenta superficiala iar minoritatea obtine efecte profunde si latente.
Moscovici a luat sapte complici care erau minoritari in raport cu norma perceptiva transgresata.
La originea influentei exercitata de ei asupra celorlalti nu se afla nici numarul lor, nici faptul ca
sunt majoritari, ci faptul ca adopta unanim un comportament consistent, sincronic. Daca
consistenta dispare, atunci dispare si influenta.
Chaiken (1987) si Cacioppo (1986) au dezvoltat paradogma procesarii informatiei.
Schimbarea de atitudine depinde de felul in care sunt procesate mesajele persuasive : euristica si
sistematica. Procesarea euristica produce o procesare automata, subconstienta iar procesarea
sistematica corespunde activitatii cognitive intense.
Stanley Milgram a studiat situatiile de obedienta, in care schimbarea comportamentului
tintei survine ca urmare a unui ordin venit din partea unei surse de influenta care detine
autoritatea. El a studiat conformismul actional si s-a intrebat daca o persoana poate fi
determinata sa realizeze sub presiune sociala, actiuni pe care singura nu le-ar fi intreprins.
Presiune sociala va fi studiata privind efectul presiunii exercitate de un grup si apoi efectul
presiunii exercitate de o autoritate. El alege cincizeci de subiecti recrutati prin anunturi de mica
publicitate spunandu-le ca se ocupa cu sanctiuni in invatare : in ce masura sanctiunea favorizeaza
invatarea si la ce intensitate pedeapsa este cea mai eficienta. Se joaca rolul de elev - profesor iar
la enuntarea unor raspunsuri gresite din partea "elevului", profesorul aplica pedeapsa aplicandu-i
soc electric treptat pana la 450 V. Subiectii aflati in situatia experimentala sunt conformistii care
au aplicat 414 V si independentii care rezista presiunii grupului si administreaza 72 V. "Efectul
grupului anuleaza, cel putin la unii subiecti efectul celor mai elemantare norme sociale si
actioneaza fara nici o presiune explicita: simpla enuntare a propunerilor si comunicarea in grup
creeaza dependenta si presiunea inspre conformitate". Efectul presiunii exercitat de o autoritate -
subiectii care au administrat socuri foarte periculoase nu au facut-o pentru satisfacerea
tendintelor agresive, ci doar din supunere fata de autoritate.
Mc Guin in 1960 a studiat impactul inteligentei asupra rezistentei la persuasiune:
indivizii inteligenti sunt capabili sa inteleaga mesajul si sa reziste persuasiunii. Cei mai putin
inteligenti pot accepta mesajul dar prima data trebuie sa-l inteleaga. In procesul schimbarii
atitudinii, indivizii inteligenti pot intelege mesajul si pot fi influentati. Dar in acelasi timp, acesti
indivizi sunt mai increzatori in opinia proprie gasind contraargumente. Ei sunt mai predispusi sa
respinga mesajele influentabile. Persoanele mai putin inteligente pot fi mai usor influentabile din
cauza capacitatii mai slabe de a intelege mesajul si de a-si apara punctele de vedere. Cumulate,
aceste procese creaza impresia ca persoanele care au nivele diferite de inteligenta isi schimba
atitudinea in aceiasi masura.
In anul 1970, doi psihologi americani, Christie si Geis au incercat sa arate ca unii
indivizi folosesc stilul lui Machiaveli (oamenii erau priviti ca obiecte de manipulat). Ei au creat
un aparat, scala Mach pentru a masura credinta persoanelor ca ceilalti pot fi influentati si
manipulati. Persoanele cu scoruri mari sunt pragmatici, orientati spre scop si capabili sa reziste
influentei altora. Persoanele cu scoruri mici sunt deschisi, cooperativi, sensibili la nevoile altora.
Indivizii cu scoruri mari (machiavelicii) au reusit sa-i influenteze pe cei cu scoruri mici in
experimentele lui Christie si Geis. Dar de multe ori succesul mesajului influentabil depinde in
mare masura de situatie. Contextele de influenta sunt foarte complexe.
Cap. 2
FORME ALE INFLUENTEI SOCIALE
I. IMITATIA
"Imitatia este una din modalitatile cele mai importante de transmitere a valorilor, a
atitudinilor, a pattern-urilor de gandire si comportament." Gabriel Trade, William Mc Dougall si
Edward Ross au considerat-o un proces esential. Potrivit lui Bandura, observandu-i pe altii,
individul inregistreaza informatia despre comportamentul indivizilor, iar in alte ocazii foloseste
informatia inregistrata ca si ghid pentru propriile actiuni.
1.Originile imitatiei - vechii greci foloseau imitatia. Trade (1890) face din imitatie
cheia sistemului sau. El nu examineaza imitatia ca proces psihic ci se multumeste sa sustina ca
omul prezinta tendinte intelectuale de a imita.
William Mc Dougall a distins 5 tipuri de imitatie: a) acte empatice: a raspunde unui
zambet cu un zambet; b) actiuni bazate pe sugestie; c) emulatia deliberata a miscarilor dupa
model; d) imitarea efectelor create de model  dar nu a patternurilor motorii; reproducerea de
catre copii a miscarilor observate ce nu exprima stari afective.
2.Teoria invatarii sociale: Albert Bandura in lucrarea sa "Social learning and
personality  development" este de parere ca imitatia, prin care se transmit, se modifica si se
reglementeaza comportamente - nu-si gasise locul in psihologie. In multe situatii din viata de zi
cu zi, comportamentele modelelor sunt folosite pentru facilitarea invatarii unor comportamente
sociale. Bandura a sesizat pericolul abordarii nediferentiate a imitatiei. El a deosebit doua faze
ale imitatiei: faza de achizitie - subiectul invata comportamentul modelului, urmata de o faza de
performanta in care subiectul desfasoara un comportament ce reproduce efectiv comportamentul
modelului. Oamenii nu transpun in comportament tot ce invata.
Bandera este de parere ca atentia selectiva, codarea, fixarea, capacitatile motorii de
reproducere, motivatia si intaririle externe anticipate hotarasc comportamentul imitativ.
Modelele pot fi membrii familiei, colegi, prieteni, cunostinte, personaje din mass-media. Un
copil poate imita tot ceea ce vede la parintii sai: limbajul verbal si limbajul non-verbal (limbajul
trupului). Roy Birdwhistell a aratat ca "prin gesturi, tinuta, pozitie a trupului si prin distanta
mentinuta se realizeaza o cantitate mai mare de comunicari interumane, decat pe orice alta
cale".Majoritatea cercetatorilor considera ca comunicarea verbala este folosita pentru
transmiterea informatiilor iar comunicarea non-verbala este folosita pentru exprimarea atitudinii
interpersonale si pentru a inlocui mesaje verbale. Majoritatea gesturilor de baza ale comunicarii
sunt aceleasi in intreaga lume. Cand oamenii sunt fericiti ei zambesc, cand sunt tristi sau suparati
se incrunta sau sunt posaci, a da din cap inseamna da, clatinarea capului intr-o parte sau alta
inseamna negare, scrasnetul dintilor exprima gesturi ostile, ridicatul umerilor inseamna ca
persoana nu stie despre ce se vorbeste. Teoreticienii invatarii sociale sustin ca adoptarea
comportamentului preluat de la un model se face adesea prin alegere deliberata folosind
limbajul.Prin intermediul limbajului, oamenii au posibilitatea sa gandeasca, sa-si aminteasca si
sa-si planifice. Modelele preluate din mass-media sunt imitate de catre tineri (si nu numai) in
ceea ce priveste limbajul verbal si non-verbal: adesea tinerii imita anumite frazesau expresii ale
fanilor lor, adopta atitudini asemanatoare cu ale fanilor lor.
3.Contagiunea este un concept vechi in stiintele sociale utilizat cu deosebire de Le Bon
pentru a explica prelucrarea spontana a unei stari emotionale sau a unui comportament de catre
toti membrii multimii. "Cand o afirmatie a fost suficient repetata, se formeaza curentul de opinie
si intervine puternicul mecanism al contagiunii. In sanul multimilor, ideile, sentimentele,
emotiile, credintele sunt la fel de contagioase ca microbii. Contagiunea emotiilor explica
raspandirea fulgeratoare a panicii. Contagiunea este destul de puternica pentru a impune
oamenilor nu numai anumite opinii ci si anumite moduri de a simti."
Fritz Redh demonstreaza ca fenomenul contagiunii poate sa apara si la grupuri mai
mici, nu numai la multimi.
II. NORMALIZAREA
1.Muzafer Sherif si normele de grup - grupul social este un ansamblu de persoane aflate
in interactiune in care exista o similaritate a atitudinilor si conduitelor care face ca in multe
situatii, grupul sa actioneze ca un singur individ . Sursele posibile ale acestei uniformitati sunt:
a)similaritatea, afinitatile curente inainte de constituirea grupului; b)influente similare ce
actioneaza din exterior asupra fiecaruia dintre membrii grupului; c)influenta reciproca a
membrilor. El a folosit in 1935 efectul autocinetic pentru a explora procesul de formare a
normelor sociale in laborator. Serge Moscovici a impus termenul "normalizare" care implica
influenta reciproca a membrilor grupului si inexistenta unei norme stabilite dinainte. Lipsa
consensului majoritatii cu privire la raspunsul corect face ca membrii, nesiguri pe raspunsurile
lor sa adopte o norma comuna.
Floyd Allport (1924) in 1924 este de parere ca, in experimentele sale indivizii sunt de
acord cu o valoare centrala ca sa evite dezacordul cu ceilalti.
III.CONFORMISMUL
Conformismul este procesul prin care grupul face presiuni asupra membrilor pentru a
respecta normele de grup. Individul are dorinta de a fi in acord cu grupul. A fi diferit de ceilalti
din grup are consecinte pentru receptionarea pedepselor. Experimentul lui Asch asupra
conformismului este cel mai cunoscut din psihologia sociala. Potrivit lui Kiesler "conformismul
este o schimbare comportamentala sau atitudinala ce apare ca rezultat al unei presiuni de grup
reale sau imaginare". Conformismul poate fi rezultatul influentei informationale sau al influentei
normative, dupa cum poate fi rezultatul celor doua forte actionand simultan. Daca un membru a
deviat de la norma grupului, ceilalti membri incearca sa-l recupereze prin intermediul
comunicarii directe sau prin excluderea psihologica ori fizica din grup.
Pentru a demonstra taria presiunii normative, majoritatea cercetatorilor printre care
Gerard, Crutchfield, Blake au manipulat izolarea fizica a subiectilor fata de grup. Cand exista
constiinta anonimatului, subiectii se arata independenti, ignorand norma grupului. Anticiparea
interactiunii cu grupul de catre subiecti creste gradul de conformism.
Abrams si Hogg (1990) au propus conceptul de autocategorizare. Cand stim ceva
despre persoana cu care ne intalnim, avem tendinta de a o plasa intr-o categorie. Aceleasi
procese sunt valabile si cand suntem interesati de propria persoana: a fi membru intr-un grup este
foarte important pentru noi. Ne identificam cu grupul pentru a ne sustine imaginea de sine.
Autocategorizarea contribuie la intarirea conformitatii informationale si a celei normative dar si
la intarirea anticonformitatii si a independentei.
 Marimea grupului - cresterea dimensiunii grupului accentueaza influenta lui. Cu cat
grupul este mai mare, cu atat este mai mare conformarea. Cand individul se vede pe sine ca
apartinand grupului conformitatea este mai mare.
Unanimitatea - cand nu exista unanimitate intre cei ce fac judecati eronate, ci o
majoritate si o opinie minoritara atunci conformitatea este mai redusa.
Diferentele interindividuale in conformitate - Cruchfield (1955) face un experiment
asemanator cu al lui Asch cu rezultate similare. El a descoperit ca indivizii care nu se
conformeaza prezinta urmatoarele trasaturi comparativ cu cei ce se conformeaza: eficienta
intelectuala, taria eului, maturitate, abilitatea de a conduce, incredere in sine. Indivizii care se
conformeaza se caracterizeaza prin limitare, inhibitie, lipsa inspiratiei.
Tot Cruchfield a mai descoperit ca femeile au un grad de conformitate mai mare si sunt
mai conservatoare decat barbatii. Totusi Zimbardo a descoperit ca barbatii au un avantaj
informational iar atunci cand femeile nu au suficiente informatii despre un subiect ele se
conformeaza mai mult.
IV. INFLUENTA MINORITARA
Serge Moscovici a provocat o adevarata ruptura teoretic, infatisand minoritatile in
postura de surse de influenta. Influenta sociala a fost identificata cu influenta majoritara pana la
experimentul lui Moscovici. El credea ca "fiecare membru al grupului, indiferent de pozitia pe
care o ocupa, este un potential emitator si totodata un potential receptor al influentei sociale".
Moscovici a dezvoltat teoria consistentei. Intr-unul din experimente, li se cerea
subiectilor sa aprecieze culoarea unui diapozitiv albastru - 4 subiecti s-au confruntat cu
raspunsurile eronate a doi complici. Minoritatea a dat dovada de o neclintita consistenta. In 1976
Moscovici si Lage au ajuns la concluzia ca minoritatea obtine o influenta latenta in timp ce
influenta majoritatii este manifesta si directa. Moscovici (1980) a numit influenta indirecta a
minoritatii conversiune punand-o pe seama conflictului socio-cognitiv provocat de interventia
sursei minoritare. Sursa majoritara conduce la conformism public si la paralizie socio-cognitiva.
Dimpotriva, sursa minoritara provoaca un conflict de identificare.
Spre deosebire de conformismul public, influenta latenta se bazeaza pe o activitate
socio-cognitiva complexa, validarea, in cadrul careia, atentia subiectului se indreapta pe judecata
minoritara iar conflictul va fi interiorizat.
Charlan Nemeth este de parere ca subiectii expusi influentei minoritare dau raspunsuri
originale avand o gandire divergenta fata de cei expusi influentei majoritatii la care se constata o
gandire convergenta.
Ipoteza descentralizarii - majoritatile obtin influenta atunci cand tintele se asteapta la
consens iar minoritatile au succes atunci cand exista mai multe raspunsuri posibile.
Disocierea - in anumite situatii, tinta percepe mesajul ca pe un atribut intrinsec al sursei
iar in altele disociaza mesajul de sursa.
Maas a distins minoritatile simple care difera numai dupa opinii si minoritatile duble
care au opinii dar si background social. Minoritatile simple au mai multa influenta.
Forme de rezistenta in fata minoritatii. Tintele nu ignora eforturile minoritatii ci adopta
si strategii impotriva minoritatii. Psihologizarea este o astfel de strategie ce consta in atribuirea
cauzelor comportamentelor minoritare unor proprietati psihologice.
O alta sursa de rezistenta in fata continutului mesajului minoritar este negarea care nu
ajuta deloc tinta sa faca fata demersului minoritar. Scopul negarii mesajului minoritar este
intarirea pozitiei majoritare si impunerea majoritatii ca un unic punct de referinta. Negarea duce
la diminuarea influentei directe a minoritatii si la amplificarea influentei ei indirecte.
 V.OBEDIENTA
Obedienta este situatia in care modificarea in comportamentul tintei se produce ca
urmare a unui ordin venit din partea unei surse inzestrate cu autoritate legitima.
Obedienta presupune o structura ierarhica, in timp ce conformismul presupune o
presiune exercitata de persoane cu statut egal. In obedienta se realizeaza un comportament impus
iar in conformism exista imitatia. In conformism, membrii grupului si cel influentat au acelasi
comportament spre deosebire de obedienta , in care autoritatea pretinde ca individul sa
desfasoare un comportament pe care ea insasi nu-l face. Obedienta este explicita spre deosebire
de tehnicile de influenta majoritara care sunt implicite si subtile. Indivizii recunosc usor sursa de
obedienta, dar nu sunt inconstienti de influenta exercitata asupra lor de diferite grupuri.
Abordarea experimentala a obedientei a fost facuta de Milgam .
Obedienta este in multe cazuri benefica deoarece poate facilita actul educativ si gesturi
de caritate. Milgram a avut in vedere obedienta distructiva. El doreste sa dovedeasca ca cei ce-si
tortureaza semenii in numele unei ideologii, nu sunt niste personalitati patologice, ci sunt indivizi
normali prinsi intr-o structura sociala specifica. "S-a stabilit ca din 1933, 45.000.000 de persoane
au fost ucise in urma unor comenzi. Au fost construite camere de gazare si lagare. Este posibil ca
aceasta politica inumana sa-si fi avut originea in mintea unui singur individ, dar ea nu a putut fi
aplicata pe scara larga decat pentru ca un numar foarte mare s-au supus ordinelor".
Milgram face experimente folosind socurile electrice pe subiecti recrutati din ziarul
local din New Haven. El le-a explicat ca cercetarea se ocupa de influenta pedepsei asupra
invatarii. Elevul trebuie sa invete perechi de cuvinte iar la fiecare greseala profesorul aplica un
nou soc mai puternic (maximum de volti era de 450). Atunci cand subiectul manifesta dorinta de
renuntare, i se spunea: "Va rog sa continuati", apoi "experimentul va cere sa continuati", apoi "nu
aveti de ales, trebuie sa continuati" iar ultima replica era "este esential sa continuati". Aceste
patru replici reprezinta operationalizarea autoritatii. Aceste fraze banale au indus obedienta.
Rezultatul experimentului a fost: 26 din 40 de persoane erau obediente adica 657. Subiectii sunt
de doua feluri: conformistii care merg pana la 414 V si independentii care aplica 720. In urma
acestor experimente Milgram a ajuns la concluzia ca influenta grupului poate antrena modificari
comportamentale in legatura stransa cu problema de constiinta si de judecata morala. Efectul
 BIBLIOGRAFIE
1.Abric Jean-Claude, "Psihologia comunicarii", Editura Polirom, Iasi, 2002
2.Boncu Stefan, "Psihologia influentei sociale", Editura Polirom, Iasi, 2002
3.De Fleur L. Melvin, Ball-Rokeach Sandra, "Teorii ale comunicarii de masa", Editura Polirom,
Iasi, 1999
4.Le Bon Gustave, "Psihologia multimilor", Editura Anima, Bucuresti, 1990
5.Malim Tony, "Psihologie sociala", Bucuresti, 2003
6.Mucchielli Alex, "Arta de a influenta", Editura Polirom, Iasi, 2002
7.Neculan Adrian, "Manual de psihologie sociala", Editura Polirom, Iasi, 2003
8.Pease Allan, Garner Alan, "Limbajul vorbirii", Editura Polimark, Bucuresti, 1999
9.Peace Allan, "Limbajul trupului", Editura Polimark, Bucuresti, 2001
10.Stoica Constantin Ana, Neculan Adrian, "Psihosociologia rezolvarii conflictului", Editura
Polirom, Iasi, 1998
11.Zamfir Elena, "Psihologie sociala aplicata", suport de curs, Bucuresti, 2003
12.Zamfir Elena, "Psihologie sociala.Texte alese", Editura Ankarom, Iasi, 1997

[1] Abrams D; Hogg M.A., "Social identification, self categorization and social influence" in M.
Hewstone, Stroebe, European Review of Social Psyhology, vol. 1, 1990, p. 195
[2] Boncu Stefan, "Psohologia influentei sociale", Editura Polirom, Bucuresti, 2002, p. 7
[3] Gustave Le Bon, "Psihologia multimilor", Editura Anima, Bucuresti, 1990, p.15