Referat:

Etapele dezvoltarii psihologiei

sociale ca stiinta.

Realizat de: Bidashku Mykhaiela

2021
Multe idei ale psihologiei sociale se regãsesc la filosofi. Astfel, G. Allport îl
considerã pe Platon initiatorul conceptiei irationaliste în psihologia socialã
(irationalitatea conduitei maselor). Helvetius în "Despre spirit" vorbeste despre rolul
mediului social în educarea omului si despre rolul atractiilor, dorintelor, pasiunilor în
dezvoltarea socialã.
În ciuda acestui fapt, psihologia clasicã ignora variabila socialã (era o psihologie
abstractã, individualã, care studia un om scos din cotidian si plasat în laborator).
Variabila socialã a fost impusã de revolutiile moderne care au arãtat rolul claselor,
maselor, popoarelor. Asadar psihologia socialã a debutat prin interesul pentru
grupurile mari, dar s-a instituit ca stiintã prin cercetarea grupurilor mici, când si-a
conturat metodele si tehnicile de cercetare.

1. ETAPE ÎN DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI SOCIALE (P. Golu, 2000)

Etapa I. A doua jumãtate a secolului al XIX-lea - anii 1920-1921
Primele teorii ale psihologiei sociale se caracterizau prin:
 centrarea pe macrosocial, pe dimensiunile vietii colective;
 deductivism, în sensul cã postuleazã un fenomen etalon, universal explicativ:
 reprezentãrile colective (E. Durkheim);
 imitatia si sugestia (G. Tarde);
 molipsirea psihologicã (G. Le Bon);
 atractia sexualã (S. Freud);
 deprinderile (W. James);
 instinctele si emotiile (McDougall).
Douã puncte de vedere sunt reprezentative în acest context:
 punctul de vedere sociopsihologist (E. Durkheim, dar si Levy-Bruhl, Th. Ribot, Ch.
Blondel);
 punctul de vedere psihologist (G. Tarde, dar si W. James, McDougall, G. Le Bon, S.
Freud).

a) Orientarea sociologicã. Punctul de vedere al lui E. Durkheim.

E. Durkheim este fondatorul scolii sociologice franceze si si-a propus sã facã din sociologie o
stiintã pozitivã, adicã o stiintã care sã aibã un obiect particular de studiu si metode obiective.
Obiectul de studiu este identificat în faptul social. Faptul social este definit ca orice manierã de a
face, capabilã sã exercite o constrângere externã asupra individului. Altfel spus, este tot ce este
general în
întinderea unei societãti, având existentã proprie, independentã de manifestãrile individuale. Deci,
existã
maniere de a simti, gândi, actiona care existã în afara constiintei umane, care au fortã coercitivã si
se impun
omului (îndeplinind sarcinile de pãrinte, profesor, cetãtean se îndeplinesc niste îndatoriri care sunt
definite
în afara noastrã. Nu noi le-am fãcut, ci le-am primit din exterior, prin educatie; ele existã înaintea
noastrã
pentru ca ele existã în afara noastrã).
Criteriul faptului social rezidã în:
 puterea sa coercitivã externã, concretizatã în sanctiuni;
 difuziunea largã în interiorul grupului.
Faptul social se cristalizeazã, se institutionalizeazã, institutia fiind manifestarea tipicã a faptului
social. El nu este cuprins în totalitate în mintea nici unui individ, fiind comun grupului, nu
individului în
parte.
În conceptia lui E. Durkheim existã trecere numai de la reprezentãrile colective spre cele
individuale, nu si invers. Deci el subordoneazã individul, societãtii si gândirea individualã, gândirii
sociale.
Gresit nu este cã socialul este determinant în raport cu individualul, ci relatia de determinare de la
social
spre individual, unde individul este doar ecoul, produsul pasiv al socialului interiorizat.
b) Orientarea individual psihologicã. Punctul de vedere al lui G. Tarde
G. Tarde afirmã primatul individului în raport cu socialul. Viata socialã se compune în conceptia
sa din:
 inventii, care asigurã progresul si înnoirea;
 imitatii, care asigurã stabilitatea.
Imitatia este un fapt social elementar si se supune unor legi:
 se face dinãuntru în afarã;
 superiorul este imitat de inferior;
 imitatia variazã functie de vechimea exemplelor.
Originea faptului social este plasatã la nivelul psihologiei inter-cerebrale (nu în planul
intraindividual
si nici la nivelul socialului). El se apropie de conceptia interactiunii, dar dizolvã relatiile sociale
în relatii individuale. Socialul atât în macro cât si în micro este generat de factori psihologici.
Etapa II. Dupã primul rãzboi mondial(1920) - pânã la al doilea rãzboi mondial (1945).
Caracteristici:
 este influentatã metodologic si teoretic de neopozitivism si pragmatism;
 descreste interesul pentru teoria socialã, trecându-se de la probleme filosofice la
recomandãri pragmatice;
 se instaleazã cultul ritualului statistic;
 apare un interes exacerbat pentru utilizarea eficientã factorului uman în munca
productivã;
 pe plan conceptual apar notiunile de: câmp si dinamicã, atractie interpersonalã, relatii
simpatetice, formal/informal.

Psihologia contemporanã s-a constituit în aceastã perioadã.

Etapa III. Dupã al doilea rãzboi mondial (1945 – 1960)
Se caracterizeazã prin urmatoarele:
  se dezvoltã sub impactul comenzii sociale generate de administratie, armatã,
propagandã;
 se vehiculeazã conceptele: activitate, actiune, interactiune;
 scade interesul pentru fenomene generale si se fac specializãri pe domeniile practicii
sociale;
 se studiazã în continuare: structurile de grup, activitatea de grup, interinfluente intersi
intra-grupale;
 se manifestã nevoia de teorie de rang mediu, de generalitate moderatã:
1. teoria frustratiei si agresivitãtii (Miler, Dollard);
2. teoria învãtãrii prin imitatie (Bandura);
3. teoria disonantei cognitive (L. Festinger);
4. modelul congruentei cognitive (Osgood);
5. teoria grupului de referintã (Newcomb).
 apare o oarecare reflexivitate teoreticã în psihologia socialã. Se hotãrãsc criteriile
unei bune teorii (simplã, acceptabilã, non-contradictorie, economicoasã).

Etapa IV. 1960 - 1980

Se caracterizeazã prin:
 se încearcã depãsirea paradigmelor anilor 1960 - 1970, axate pe experimente de
laborator pentru verificarea ipotezelor. Noua paradigma cere ca cercetarea sã se mute
din laborator pe teren si sã se centreze pe experimentul natural pentru a verifica
ipotezele;
 se iau în considerare contextele în care actioneazã oamenii (strada, grupurile,
miscãrile comunitare);
 reînvie interesul pentru mase, multimi, credinte, prejudecãti reprezentãri sociale.

Etapa V. 1980 - prezent

Se caracterizeazã prin:
 _ sunt reluate si reanalizate concepte ca: interactiune, influentã, învãtare socialã,
atitudine, disonantã si se cautã punti de legãturã între ele;
 se continuã teme perene ca socializare si inculturatie, dezvoltarea personalã ca o codezvoltare
cu ceilalti;
 cercetãrile sunt axate pe studiul vietii cotidiene;
 se acordã importantã deontologiei proiectului de cercetare;
 se accentueazã optica inter-culturalã, remarcându-se importanta relativismului
cultural.

Bibliografie: Ruxandra Gherghinescu. “ Sinteze de psihologie sociala” partea I

https://pdfslide.net/documents/ruxandra-gherghinescu-psihologie-sociala-1.html
Sociomatrice