Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță , aceea care asigură

formarea și pregă tirea personalită ții tinerelor generații și pregă tirea lor profesională în
cadrul instituțiilor de învă ță mâ nt, strâ ns legate de viață , de activitatea socio-profesională ,
morală și cetă țenească .
Profundele transformă ri înnoitoare au avut efecte considerabile asupra științelor
educației, implicit a statutului și a rolului cadrelor didactice.
 
Odată cu lansarea formală a paradigmei ,,educație pentru toți”, după anul 1990,
direcțiile strategice care au impus o mai mare responsabilitate și flexibilitate a serviciilor
educaționale româ nești, au constat în democratizarea școlii și în acțiunile de egalizare a
șanselor tuturor elevilor, atribuind cadrelor didactice un nou statut și roluri multiple.
             Preocupă rile intense ale specialiștilor din domeniul educației, în special din a doua
jumă tate a secolului al XX-lea, s-au concretizat în gă sirea unor noi soluții la provocă rile
apă rute în fața școlii de: dificultă țile la învă ță tură , atitudini și comportamente
problematice, clasele incluzive, absenteism, abandon școlar ș.a. Implicit, au generat:
preocupă ri pentru a gă si formule noi de solidaritate umană , că i de prospectare a unor
strategii eficiente pentru stimularea progresului la toți elevii, mai ales la cei supradotați, 
modernizarea învă ță mâ ntului și a cadrelor didactice.
În ultimii zece ani ai secolului al XXI-lea, prin perfecționarea tehnologiei
informațiilor și a comunicațiilor, prin dotarea școlilor și prin înnoirea conținuturilor, ca
principal factor exponențial al procesului de învă ță mâ nt, profesorul modern reunește o
serie de competențe, calită ți și roluri.
            Noțiunea de profesor este asociată în minte, pentru fiecare dintre noi, cu ,,portretul
unei anumite persoane care întruchipează tot ceea ce credem noi că reprezintă modelul de
dască l”, sau cu o serie ,,de tră să turi, selectată din mulțimea de exemple oferită pe timpul
anilor de școală ”.
            Necesitatea de a transforma meseria de dască l în profesia de cadru didactic, a fost
impusă de faptul că la nivelul fiecă rui stat și în particular a statului româ n, educația
reprezintă o prioritate națională , care are ca obiectiv principal elaborarea unei politici
educaționale, în baza că reia este fă cută pregă tirea pentru viață , la orice vâ rstă , a ființelor
omenești. Activitatea educațională este complexă , adaptată , orientată , dinamică și flexibilă ,
pentru a stimula idealul fiecă rei ființe umane, exprimat prin ,,a fi și  a deveni”, concis:
realizează pregă tirea omului ca element activ al vieții sociale.
              Educația modernă are ca scop dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al
omului și formarea unui tip de personalitate  solicitat de condițiile prezente și de
perspectivă ale societă ții.
            Activitatea didactică a profesorului modern, depă șește evidențierea unor calită ți
personale ale acestuia, apreciate prin terminii de: vocație, talent, mă iestrie, prin faptul că
presupune însușirea unui sistem complex de cunoștințe teoretice, formarea unor
deprinderi, abilită ți, competențe, calită ți și asumarea unor roluri, într-o manieră riguroasă
și controlată , ceea ce reprezintă profesionalismul să u.
             Personalitatea reprezintă un termen foarte complex, studiat în psihologie, care
exprimă ,,organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care
determină comportamentul să u caracteristic”.
Psihologul Gordon Allport a considerat faptul că personalitatea nu este un
conglomerat de tră să turi, ci o structură complexă și organizată alcă tuită pe lâ ngă tră să turi
comune și de dispoziții personale.
Analiza structurală a personalită ții cadrelor didactice a fost realizată de că tre
cercetă tori, luâ nd în considerare influența factorilor interni (ereditari) și a celor
contextual-situaționali care au efect asupra evoluției sale, în cadrul socio-cultural specific și
prin realizarea obiectivelor instructiv-educative, ceea ce constituie o abordare integrală ,
unitară , care îmbină maniera structurală cu cea funcțională . De-a lungul timpului,
specialiștii au încercat să contureze modelul ,,profesorului ideal”, prin care șă prezinte într-
o manieră sintetică totalitatea tră să turilor și a calită ților personale, necesare unui bun
specialist. A fost subliniat faptul că , pe lâ ngă caracterul înnă scut și dobâ ndit al cadrului
didactic, este necesară și dobâ ndirea unui sistem complex de competențe, care să facă
posibilă obținerea de plus valoare în activitatea sa de predare-învă țare.
                 Cel mai frecvent aplicat criteriu de stabilire a modelului ,,profesorului ideal” este
cel de eficiență în activitatea de predare-învă țare, definită în termeni de conduită așteptată
și realizată de că tre elevi. Principala calitate a acestui model, din punct de vedere
structural, a fost considerată compatibilitatea dintre ,,vocația pedagogică ” și ,,a te simți
chemat, ales pentru această sarcină și apt pentru a o îndeplini”.  Vocația pedagogică
presupune: ,,iubire pedagogică ”, certitudinea valorilor social-culturale, conștiința
responsabilită ții față de copii, față de țară și față de umanitate, în general. Alte însușiri
ale ,,profesorului ideal” sunt de ordin: fizic (să nă tatea, integritatea fizică , prezența
agreabilă , ținuta decentă ), intelectual (inteligența, spiritul de observație, memoria bună ,
imaginația bogată ), afectiv ( empatia, generozitatea, pasiunea, entuziasmul), volitiv
( fermitatea, perseverența, consecvența, ră bdarea), moral (modestia, onestitatea,
corectitudinea) etc.
      Studiile efectuate asupra eficienței activită ții didactice, au evidențiat faptul că există , sub
forma a trei structuri,  legă turi între tră să turile de personalitate ale cadrului didactic,
referitoare la structurile psihocomportamentale și structurile motivaționale ale elevilor,
respectiv:
-  structura A, caracterizată prin: afecțiune, înțelegere, prietenie, în opoziție cu egoismul  
    și distanțarea;
-  structura B, caracterizată prin: responsabilitate, spirit metodic, acțiuni sistematice,
în  opoziție cu șovă iala și neglijența;
- structura C, caracterizată prin: putere de stimulare, imaginație, entuziasm, în opoziție cu
inerția și rutina.