CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I PROFESORUL
1.1. MESERIA DE PROFESOR
1.2. ATRIBUŢIILE ŞI COMPETENŢELE PROFESORULUI
1.3. ROLUL PROFESORULUI
1.4. FUNCTIILE PROFESORULUI
1.5. CALITĂŢILE PROFESORULUI IDEAL ŞI MOTIVAREA
OPŢIUNII PENTRU ACESTEA

CAPITOLUL II ÎNVĂŢAREA PERMANENTĂ

2.1. DIRECTIVELE UNIUNII EUROPENE
2.2. STATUTUL CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA

CAPITOLUL III UTILIZAREA DE NOI TEHNOLOGII ALE

INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII
3.1. CONSIDERAŢII GENERALE
3.2. COMPETENŢE DE UTILIZARE A TEHNOLOGIEI ŞI INFORMAŢIEI
COMUNICĂRII (TIC)
3.3. UTRILIZĂRI CURENTE ALE NOILOR TEHNOLOGII ÎN EDUCAŢIE
3.4. EDUCAŢIA LA DISTANŢĂ PRIN INTERNET

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1
 INTRODUCERE

Titlul acestei lucrări indică scopul propus, acela de a familiariza cititorul

– pe plan informaţional – despre perfecţionarea continuă a cadrelor didactice.
Potrivit scopului lucrării de faţă, voi căuta să pun în valoare acele aspecte
legate de meseria de cadru didactic (profesor), de atribuţiile, competenţele,
rolul şi funcţiile cadrelor didactice.
Voi vorbi despre cadrul legislativ atât din ţară cât şi la nivelul Uniunii
Europene şi despre utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării.
Societatea cere de la sistemul educaţional să formeze personalităţi
flexibile, cu dorinţe şi abilităţi de a continua să înveţe şi după terminarea
studiilor, pe tot parcursul vieţii, toleranţi faţă de opinii diferite. Pentru a
pregăti un astfel de om e nevoie ca cel ce îl formează - profesorii însuşi - să
facă dovada că sunt personalităţi integre, competente şi competitive.
Perfecţionarea cadrelor didactice reprezintă o necesitate obiectivă impusă
atât de dinamismul vieţii şi ritmul rapid al noilor achiziţii ştiinţifice şi tehnice
care pun în faţa şcolii şi a slujitorilor ei, exigenţe noi, sporite, cât şi de faptul
că formaţia însăşi a cadrelor didactice oricât de bine organizatăar fi se găseşte
sub acţiunea timpului, fiind supusă învechirii şi rutinării.

2
 CAPITOLUL I

PROFESORUL

1.1. MESERIA DE PROFESOR

“Profesor îţi este orice om

de la care poţi să înveţi ceva.”
N. Iorga

Termenul „profesor” este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o

pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate şi care predă o materie
de învăţământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva.”1
În concepţia mea, profesorul este responsabilul pentru procesul educativ.
După cum se ştie, procesul educativ instituţionalizat este unul extrem de
complex, atât sub aspectul organizării, cât, mai ales sub acela al fundamentării
ştiinţifice a raporturilor instituite între principalii factori implicaţi în acest
proces.
Profesorul este responsabil de modelarea personalităţii umane, de ceea
ce filosoful Constantin Noica numea „devenirea întru fiinţă a omului”.
Profesiunea de educator este complexă şi nobilă prin misiunea pe care o
are de indeplinit: formarea unor personalitaţi autonome integrabile social, cu
capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil moral autentic şi cu o înaltă
profesionalitate.

1
Academia Română – Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan” - “ Dicţionarul explicativ al limbii române”,
ediţia a II-a, Editura.Univers, Bucureşti, 1998, p. 855

3
 Deşi în timp profesiunea de cadru didactic şi-a câştigat un loc de frunte în
repertoriul de profesiuni, în societatea contemporană, statutul social al
profesorului pare să fie mai degrabă statutul clasei mijlocii afirma Andrei
Cosmovici. Această profesiune nu se găseşte între cele mai solicitate, dar nici
între cele mai evitate. Este o profesiune intelectuală respectată, ce nu conferă
deţinătorului putere, influenţă sau venituri superioare, dar conferă prestigiu şi
satisfacţii, mai ales atunci când vocaţia a stat la baza alegerii profesiunii.
Mulţi dintre cei care optează pentru această profesiune provin din familii în
care profesiunile intelectuale sunt preţuite sau în care părinţii sunt cadre
didactice.
În majoritatea ţărilor dezvoltate s-a constatat că este mai degraba o
profesiune feminină şi pare să convină mai bine femeilor. Salariile mai puţin
ridicate îi îndepărtează pe barbaţii care au aspiraţii înalte. Pe de altă parte
această profesie oferă o redusă perspectivă de carieră (mai puţin la nivelul
învăţământului superior) presupunând puţine diferenţe între debutanţi şi cei cu
experienţă. Totodată, nu se poate schimba cu usurinţă, iar din alta profesiune se
pătrunde cu dificultate datorită pregătirii complexe necesare.
Dascălul nu este numai o sursă de informaţie, ci este cel care stabileşte o
relaţie umanţ cu clasa de elevi. Cultura profesională, capacitatea de a se raporta
continuu la elevi, umanismul, obiectivitatea, dreptatea, principialitatea, curajul,
corectitudinea, conştiinţa responsabilităţii – acestea sunt câteva din calităţile
morale pe care un dascşl trebuie să le aibă pentru a putea stabili o relatie socio-
afectivă cu elevii. Pentru a realiza educaţia morală, un cadru didactic trebuie să
fie el însuşi un model al conduitei morale.

4
1.2. ATRIBUŢIILE ŞI COMPETENŢELE PROFESORULUI

Într-o sinteză, Diaconu (2002) prezintă principalele atribuţii (competenţe)

pe care le are un profesor eficient:
 stabileşte cu claritate obiectivele educative pe care urmează să
le realizeze;
 prezintă elevilor performanţele cele mai înalte la care ei se
aşteaptă să se ridice în realizarea diferitelor activităţi şcolare;
 identifică şi concepe activităţi de învăţare relevante pentru
contextele reale de viaţă ale elevilor;
 este preocupat de selectarea unor strategii de instruire şi
materiale de învăţare adecvate vârstei, pregătirii anterioare,
valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie a
elevilor;
 creează şi menţine în sala de clasă un climat care favorizează
învăţarea. stimulează interacţiunea socială a elevilor în
discutarea şi realizarea diverselor activităţi de învăţare, oferă
structuri de lucru care ghidează activitatea de învăţare şi
conduita elevilor în timpul lecţiei;
 facilitează prelucrarea sau procesarea intelectuală a
informaţiilor, punându-i pe elevi să stăpânească esenţialul
dintr-un material de studiu, ceea ce implică şi din partea
profesorului o capacitate de esenţializare a informaţiilor;
propune elevilor sarcini şcolare incitante, interesante, de natură
să stimuleze dezvoltarea lor intelectuală;

5
  realizează o continuă monitorizare a progreselor obţinute de

elevi în realizarea obiectivelor educative

Exercitarea meseriei de profesor presupune însuşirea a trei competenţe
specifice:1
 Competenţă profesională, constând dintr-o cultură tehnică
specifică şi o competenţă interumană care-i permite să lucreze
totdeauna cu public şi să coopereze cu ceilalţi profesori.
 Capacitatea de a întreţine raporturi satisfăcătoare cu
eşaloanele ierarhiei superioare: directori, inspectori. Profesorii
suportă cu regularitate presiunea controlului, ei fiind evaluaţi periodic
de superiori, avansarea nu este posibilă fară o probă practică în faţa unei
comisii. Responsabilii ierarhiei notează nu numai punctualitatea şi
asiduitatea profesorilor, calitatea activităţilor şi eficacitatea, dar şi
“prezenţa scenică”, autoritatea în faţa elevilor, calitatea dialogului
didactic.
 Competenţa de a dezvolta bune relaţii cu “beneficiarii” –
elevi, părinţi şi comunitate. Profesorul nu lucrază cu “clienţi”
individuali, ci cu grupe de elevi. Aceştia , la rândul lor, sunt asistaţi şi
supravegheaţi de părinţi şi comunitate. Cota profesorilor este fixată în
funcţie depriceperea “de a ţine clasa”, de-a utiliza corespunzător
autonomia şi libertatea de care ea se bucură.

1
Constantin Cucoş (coord.) – „Psihopedagogie pentru examínele de definitivare şi grade didactice”, Ed.
Polirom, Bucureşti, 2005, p. 272

6
1.3. ROLUL PROFESORULUI

Profesorii reprezintă acea categorie de personal didactic care îndeplineşte

funcţii didactice în învăţământul secundar (gimnazii, licee) şi în unităţi
conexe ale învăţământului preuniversitar (case de copii, centre de asistenţă
psihopedagogică, casele corpului didactic ş.a.).
Rolul unui profesor este definit de Legea privind Statutul personalului
didactic care precizează că activitatea lui cuprinde:
 activităţi de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare,

conform planurilor de învăţământ;

 activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ

 activităţi de pregătire metodico-ştiinţifice.

Aceste tipuri de activităţi urmează să fie îndeplinite de către profesori la

nivelul unor standarde profesionale, adeseori specificate în diferite documente
normative, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei
meserii de către oameni insuficient pregătiţi. “Standardul este un enunţ-
exigenţă care indică unul sau mai multe criterii, norme, în raport cu care se
apreciază calitatea unui program, proces, produs sau performanţă. Ele exprimă
aşteptări valorice, calităţi pretinse şi, în consecinţă, practici profesionale
obligatorii.” (I. Al. DUMITRU, 2002).
Consiliul Naţional pentru Pregătirea Profesorilor de pe lângă Ministerul
Educaţiei şi Cercetării a publicat “Standardele profesionale pentru profesia
didactică”, care se fundamentează pe cinci principii, ce exprimă concepţia

7
actuală asupra conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra calităţilor
unui bun profesor1:
• “cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii
disciplinei pe care o predă”;
• “cunoaşte elevul şi îl asistă în propria lui dezvoltare” (realizează demersul
didactic în aşa fel încât fiecare elev să-şi dezvolte propriile capacităţi,
înclinaţii şi aptitudini);
• “se manifestă ca un membru activ al comunităţii” (colaborează cu membrii
comunităţii şcolare şi cu familiile elevilor pentru atingerea obiectivelor
educaţionale propuse, îşi integrează activitatea în demersul comun,
unitar,costructiv al tuturor agenţilor educativi implicaţi în formarea copilului);
• “se caracterizează prin o atitudine reflexivă” (îşi analizează critic-
constructiv experienţa în vederea ameliorării activităţilor viitoare);
• “cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu
idealul educaţional” (promovează valorile culturii, valorile morale specifice
unui sistem democratic, valorile civice care definesc un bun cetăţean).

1.4 FUNCTIILE PROFESORULUI

În şcoală, profesorul îndeplineşte următoarele funcţii:

a) organizator al procesului de învăţământ;
b) educator;
c) partener al educaţiei;
d) membru al corpului profesoral.
Ca organizator al procesului de învăţământ, profesorul îmbină aspectele
obiectiv-logice ale transmiterii cunoştinţelor cu aspectele psihologice. A
1
L. Gliga, coord. – “Standardele profesionale pentru profesia didactică”, Bucureşti, 2002

8
organiza învăţarea înseamnă a găsi metodele cele mai adecvate, a construi
secvenţe instructive bayate pe logica obiectivă a disciplinei, a trezi interesele
elevilor şi a stimula performanţele, a crea o atmosferă prielnică studiului, a doza
dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor,
Exercitarea funcţiei de educator este dependentă de concepţia care stă la
baza semnificaţiei care se acordă şcolii şi organizării ei, de felul în care
profesorul îşi înţelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse în funcţia de
profesor şi nu în ultimul rând de atitudinea părinţilor.
A educa înseamnă pentru profesor folosirea unor metode care să formeze
elevilor atenţia pentru munca independentă. Să dezvolte virtuţiile sociale, să
întărească încrederea elevilor în propria valoare, ajutându-i să-şi găsească
identitatea.
Înainte de a transmite valori cognitive, profesorul transmite valori morale
şi îi asistă pe elevi în însuşirea acestora, prin sublinierea importanţei
semnificaţiei unor sentimente precum cel de satisfacţie a reuşitei, a respectului
pentru realizări, a cooperării. Herbart crede că rolulde educator al profesorului
este acela de a forma caractere.
Conceptul de partener al educaţiei se referă la raportul profesorului cu alţi
factori educativi, îndeosebi cu părinţii şi la concepţia după care atât profesorii,
cât şi elevii formează împreună o comunitate şcolară.
Ca membru al corpului profesoral, profesorul se găseşte într-o strânsă
interdependenţă cu colegii, cu directorii şi alţi educatori. Nu se poate realiza o
instrucţie şi o educaţie unitară prin simpla adiţionare a unor influenţe disparate,
oferite de diverse discipline.
Cele trei laturi ale influenţei educative: învăţarea socială, formarea
independenţei de a lucra metodic şi dezvoltarea Eului elevilor, vor rămâne

9
întâmplătoare atât timp cât se rezumă la acţiuni separate şi necoordonate. De
aceea este nevoie de un consens al atitudinilor şi al acţiunilor pedagogice.

1.5. CALITĂŢILE PROFESORULUI IDEAL ŞI MOTIVAREA

OPŢIUNII PENTRU ACESTEA

În opinia mea, profesorul ideal ar trebui să îndeplinească o serie de

calităţi. În primul rând, pentru a putea merge în faţa unei clase de elevi,
consider necesară o pregătire de specialitate înalt calitativă. Este inadmisibil
ca atunci când se prezintă în faţa unor elevi sau studenţi să nu cunoască materia
pe care o predă şi să fi limitat la manual.
A doua condiţie necesară este înclinaţia spre această meserie, deoarece
nici un lucru nu va fi bine realizat dacă nu se face şi din plăcere.
Răbdarea este după părerea mea o condiţie esenţială a unui profesor,
deoarece consider că nu toţi elevii sunt genii şi pricep din prima.
Competenţa comunicativă ar fi o altă trăsătură importantă a
profesorului ideal. Ce folos să aibă un solid bagaj de cunoştinţe, dacă nu este
capabil să se exprime clar sau să-şi expună opiniile şi gândurile?
Profesorul trebuie să fie creativ, să nu fie obedient, până la pierderea
identităţii sale profesionale, faţă de modalităţile didactice căzute în desuetudine,
faţă de şabloane, chiar dacă, uneori acestea sunt suprasolicitate oficial.
Trebuie să fie ingenios, pentru că în general vorbind, profesorul este
factorul determinant al succesului unei lecţii, şi nu structura în sine a acesteia ,
fie ea tradiţională, fie modernă.
Profesorul trebuie să fie un ghid, care îndrumă eforturile receptive ale
elevilor, un ghid competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu elevat gust
estetic şi amabil, pentru ca prin întregul său comportament, să introducă în

10
lecţie dimensiunea estetică, să sensibilizeze elevii şi astfel să creeze condiţiile
necesare realizării comportamentelor unei educaţii implicite, singura validă sub
aspect psiho-pedagogic şi didactic.
Orizontul lui cultural-artistic trebuie să fie întins şi să-i permită a
stabili, spontan, referiri la artele conexe, ale căror limbaje trebuie să-i fie
accesibile. Nu îmi pot imagina un profesor opac faţă de universurile sensibile
ale operelor, rece şi distant în relaţiile cu elevii sau, mai rău, posomorât,
refractar comunicării libere şi deschise cu discipolii săi.
Profesorul ideal trebuie să abordeze studiul obiectului pe care-l predă, nu
ca scop în sine, ci ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţionale.
Alte calităţi :
-echilibru intelectual, mintal, nervos
-curiozitate intelectuală
-spiritul şi gustul observaţiei, simţul critic, luciditatea faţă de sine
-adaptabilitatea la cerinţele elevilor
-tinereţea spiritului
-amabilitatea, înţelegerea, autoritatea firească
-modestia, buna dispoziţe, afecţiune pentru copil
-capacitatea de a chestiona şi aprecia corect valoarea răspunsurilor
-capacitatea de a depăşi rutina şi căutarea de noi căi şi mijloace
didactice
-profesorul, factor de decizie în managementul disciplinei de
specialitate şi al lecţiei
Comportamentul pedagogic al profesorului se manifestă atât la nivelul
sistemului social de educaţie şi învăţământ cât şi la nivelul clasei de elevi.

11
Părerea mea este că nu trebuie neglijată nici motivarea profesorului, ceea ce ar
însemna o remuneraţie pentru activitatea depusă care să-i permită un trai
decent.

CAPITOLUL II

ÎNVĂŢAREA PERMANENTĂ

2.1. DIRECTIVELE UNIUNII EUROPENE

Decizia 1720/2006/EC instituie un program de acţiune comunitară în

domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii, numit „Programul Învăţare pe tot
parcursul vieţii”.
Obiectivul general al Programului Învăţare pe tot parcursul vieţii este
de a contribui, prin învăţare pe tot parcursul vieţii, la dezvoltarea Uniunii
Europene ca o economie avansată bazată pe cunoaştere, cu o creştere
economică durabilă, locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o coeziune
socială sporită, cu asigurarea protecţiei mediului înconjurător pentru generaţiile
viitoare. În special, acesta are ca obiectiv stimularea schimburilor, cooperării şi
mobilităţii între sistemele educaţionale şi de formare din cadrul Comunităţii,
astfel încât acestea să devină un reper mondial de referinţă în ceea ce priveşte
calitatea.
Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii are următoarele obiective
specifice:

12
 (a) să contribuie la dezvoltarea unei învăţări pe tot parcursul vieţii de
calitate şi să promoveze înalta performanţă, inovarea şi o dimensiune europeană
în sistemele şi practicile din domeniu;
(b) să susţină crearea unui spaţiu european al învăţării pe tot parcursul
vieţii;
(c) să faciliteze îmbunătăţirea calităţii, atractivităţii şi accesibilităţii
oportunităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii existente în Statele Membre;
(d) să întărească contribuţia învăţării pe tot parcursul vieţii la coeziunea
socială, cetăţenia activă, dialogul intercultural, egalitate de gen şi împlinirea
personală;
(e) să ajute la promovarea creativităţii, competitivităţii, ocupării forţei de
muncă şi amplificării spiritului antreprenorial;
(f) să contribuie la o participare sporită la învăţarea pe tot parcursul vieţii
din partea persoanelor de toate vârstele, inclusiv a celor cu nevoi speciale şi a
grupurilor dezavantajate, indiferent de situaţia lor socio-economică;
(g) să promoveze învăţarea limbilor străine şi diversitatea lingvistică;
(h) să susţină dezvoltarea de conţinuturi, servicii şi practici inovatoare,
bazate pe TIC, în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii;
(i) să întărească rolul învăţării pe tot parcursul vieţii prin crearea unui
sentiment de cetăţenie europeană bazat pe înţelegere şi respect pentru
drepturile omului şi democraţie, încurajarea toleranţei şi respect faţă de alte
popoare şi culturi;
(j) să promoveze cooperarea în domeniul asigurării calităţii în toate
sectoarele educaţiei şi formării în Europa;
(k) să încurajeze utilizarea optimă a rezultatelor, produselor inovatoare şi
proceselor, precum şi schimbul de bune practici în domeniile vizate de
Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii, în scopul îmbunătăţirii calităţii

13
educaţiei şi formării.
Programului Învăţare pe tot parcursul vieţii conţine o serie de
subprograme sectorisle şi anume:
(a) programul Comenius, care vizează nevoile de predare şi învăţare
ale tuturor persoanelor implicate în educaţie preşcolară şi şcolară până la nivel
de învăţământ secundar şi ale instituţiilor şi organizaţiilor furnizând acest tip de
educaţie;
(b) programul Erasmus, care vizează nevoile de predare şi învăţare ale
tuturor persoanelor implicate în învăţământul superior formal, precum şi
învăţământ şi formare profesională de nivel terţiar, oricare ar fi durata cursurilor
sau natura calificării, inclusiv studii doctorale, şi ale instituţiilor şi organizaţiilor
furnizând sau facilitând acest tip de educaţie şi formare;
(c) programul Leonardo da Vinci, care vizează nevoile de predare şi
învăţare ale tuturor persoanelor implicate în învăţământ şi formare profesională,
la un alt nivel decât cel terţiar, şi ale instituţiilor şi organizaţiilor furnizând sau
facilitând acest tip de educaţie şi formare;
(d) programul Grundtvig, care vizează nevoile de predare şi învăţare
ale tuturor persoanelor implicate în toate formele de educaţie a adulţilor, şi ale
instituţiilor şi organizaţiilor furnizând sau facilitând acest tip de educaţie.

Programul Sectorial COMENIUS, acţiune a Programului SOCRATES,

are ca scop îmbunătăţirea calităţii şi consolidarea dimensiunii europene în
educaţie, încurajarea învăţării limbilor străine şi a cooperării transnaţionale între
şcoli, promovarea conştiinţei interculturale şi a inovaţiei în ceea ce priveşte
metodele pedagogice şi tehnicile informaţionale. .
Acţiunea se adresează cu precădere învăţământului preuniversitar, de la
grădiniţe până la şcoli post liceale, întregii comunităţi educaţionale: elevilor,

14
tuturor categoriilor de personal didactic, precum şi comunităţii locale,
asociaţiilor nonguvernamentale sau de parinti. .
Acţiunea sprijină iniţierea de Parteneriate Şcolare (Comenius 1), de
proiecte pentru formarea personalului didactic (Comenius 2) şi de reţele de
parteneriat între proiectele de parteneriat şcolar şi proiectele privind formarea
personalului didactic (Comenius 3).
COMENIUS 2 susţine eforturile profesorilor şi ale altor categorii de
personal implicate în educaţia preuniversitară în vederea dobândirii de
cunoştinţe, abilităţi şi atitudini necesare pentru a realiza o educaţie de înaltă
calitate. În context european, aceasta înseamnă o educaţie care:
• este bazată pe împărtăşirea de bune practici ale altor ţări europene;
• promovează cunoştinţe despre şi are deschidere faţă de alte culturi europene
şi puncte de vedere diferite şi oferă elevilor şi studenţilor posibilitatea să le
experimenteze;
• plasează disciplinele predate în şcoală în contextul larg al patrimoniului
filosofic, cultural, social şi economic european (precum şi naţional);
• vine în întâmpinarea nevoilor tuturor elevilor şi include, astfel, în mod
nediscriminatoriu ambele sexe, minorităţile etnice şi de alt gen (incluzând în
mod specific copii ai muncitorilor ce practică profesii itinerante, migranţi sau
copii romi), elevi cu abilităţi şi stiluri de viaţă diferenţiate, precum şi elevi cu
nevoi educaţionale speciale;
• abordează într-o manieră creativă problemele cu care se confruntă
comunităţile educaţionale de-a lungul Uniunii Europene (cum ar fi lupta
împotriva excluderii sociale, interculturalitatea educaţiei, necesitatea dezvoltării
de abilităţi lingvistice practice, utilizarea eficientă a tehnologiilor ş.a.).
În termeni generali, COMENIUS 2 abordează trei aspecte corelate ale
educaţiei în Europa:

15
• îmbunătăţirea calităţii procesului de predare şi învăţare şi implementarea
dimensiunii europene a educaţiei şcolare:
- activităţi menite să îmbunătăţească metodele de predare sau să
împărtăşească exemplele de bună practică;
- activităţi de introducere a dimensiunii europene în anumite
discipline;
- activităţi de diseminare de bune practici şi împărtăşire a
experienţelor de management şcolar şi consiliere;
- activităţi menite să vină în întâmpinarea nevoilor educaţionale
speciale ale elevilor;
- activităţi ce combat excluderea socială a elevilor supuşi factorilor
de risc;
- promovarea utilizării în context educaţional a tehnologiilor
comunicaţionale;
• promovarea calităţii în predarea limbilor Uniunii Europene:
- activităţi ce vizează perfecţionarea în metodologiile de predare a
limbilor pentru toate categoriile de personal care predau limbi străine sau care
predau alte discipline prin intermediul limbilor străine. O atenţie deosebită va fi
acordată strategiilor pedagogice ce se adresează nevoilor diverse ale elevilor şi
care conduc la formarea unor vorbitori de limbi străine informaţi, avizaţi şi
siguri pe sine;
• promovarea conştiinţei interculturale în educaţia şcolară în Europa:
- activităţi ce promovează o mai bună conştientizare a diversităţii
culturale;
- activităţi menite să promoveze educaţia interculturală şi în particular
lupta împotriva rasismului şi xenofobiei;

16
 - îmbunătăţirea abilităţilor profesorilor în ceea ce priveşte educaţia
interculturală;
- promovarea integrării copiilor muncitorilor migranţi, care practică
meserii itinerante, precum şi a copiilor romi.
ERASMUS este parte a programului comunitar în educaţie SOCRATES şi
cuprinde acţiuni destinate cooperării europene în domeniul învăţământului
superior. Prin ERASMUS este sprijinită dezvoltarea dimensiunii europene a
studiilor universitare şi postuniversitare, programul acoperind toate disciplinele
şi domeniile de studiu.
Programul Leonardo da Vinci urmăreşte creşterea calităţii, a caracterului
inovator şi a dimensiunii europene în sistemele şi practicile de formare
profesională. Programul contribuie la promovarea unei Europe a cunoaşterii
prin realizarea unui spaţiu european de cooperare în domeniul educaţiei şi
formării profesionale. Prin program sunt susţinute politicile statelor participante
privind formarea pe parcursul întregii vieţi şi dezvoltarea aptitudinilor şi
competenţelor favorabile integrării profesionale.
GRUNDTVIG este o subcomponenă a programului SOCRATES II şi îşi
propune întărirea dimensiunii europene în educaţie şi aplicarea principiului
educaţiei de-a lungul întregii vieţi, contribuind la îmbunătăţirea accesului
tuturor celor care, indiferent de vârstă, doresc să achiziţioneze noi cunoştinţe,
capacităţi şi competenţe.

17
 2.2. STATUTUL CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA

În legătură cu perfecţionarea cadrelor didactice legea nr.128/12 iulie 1997

privind Statutul personalului didactic cu modificările şi reglementările
ulterioare prevede că perfecţionarea pregătirii personalului didactic se
realizează prin forme şi programe, în raport cu exigenţele învăţământului, cu
evoluţia diferitelor discipline de studiu, cicluri de învăţământ şi profiluri,
precum şi în funcţie de necesităţile şi de interesele de perfecţionare a diferitelor
categorii de cadre didactice.
Activitatea de perfecţionare a personalului didactic este coordonată de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se realizează în1:
a) instituţii de învăţământ superior, prin facultăţi, departamente şi catedre,
pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a profesorilor;
b) instituţii de învăţământ superior, prin departamentele sau catedrele de
pregătire a personalului didactic, pentru perfecţionarea pregătirii metodice şi
psihopedagogice a profesorilor;
c) colegii pedagogice şi licee pedagogice, pentru perfecţionarea de
specialitate, metodică şi psihopedagogică a personalului didactic din
învăţământul preşcolar şi primar;
d) unităţi de învăţământ de profil, pentru maiştri-instructori;
e) case ale corpului didactic, pentru formarea continuă a personalului didactic
şi a personalului didactic auxiliar;
1
*** - Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi reglementările ulterioare

18
 f) centre, institute şi alte forme instituţionalizate, pentru pregătirea şi
perfecţionarea personalului de conducere, de îndrumare şi de control;
g) Palatul Naţional al Copiilor, pentru perfecţionarea personalului didactic
din palate şi cluburi ale copiilor, precum şi tabere şcolare.
(3) Inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic, împreună cu instituţiile
şi unităţile prevăzute la alin. (2), asigură organizarea şi realizarea perfecţionării
personalului didactic, potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Principalele forme de organizare a perfecţionării personalului didactic din
învăţământul preuniversitar sunt1:
a) activităţi metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul
unităţii de învăţământ sau pe grupe de unităţi (comisii metodice, catedre şi
cercuri pedagogice);
b) sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de
experienţă pe probleme de specialitate şi psihopedagogice;
c) stagii periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul
ştiinţelor educaţiei;
d) forme de perfecţionare prin corespondenţă (învăţământ la distanţă);
e) cursuri fără frecvenţă, organizate de instituţii de învăţământ superior,
combinate cu consultaţii periodice, potrivit opţiunilor participanţilor;
f) cursuri organizate de societăţi ştiinţifice şi de alte organizaţii profesionale
ale personalului didactic;
g) cursuri de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi
psihopedagogice sau pentru obţinerea definitivării în învăţământ ori a gradelor
didactice, în conformitate cu prevederile legii;

1
*** - Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi reglementările
ulterioare

19
 h) cursuri de pregătire şi de perfecţionare pentru personalul de conducere, de
îndrumare şi de control, potrivit unor programe specifice;
i) burse de perfecţionare şi stagii de studiu şi de documentare, realizate în
ţară şi în străinătate;
j) cursuri postuniversitare;
k) doctorat.
Programele de perfecţionare cuprind1:
a) informare ştiinţifică de specialitate;
b) informare pedagogică, psihologică şi sociologică;
c) informare metodică;
d) informare în domeniul legislaţiei generale şi şcolare;
e) activităţi practice în domeniul specialităţii.
Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de
control participă, o dată la 5 ani, la un program de perfecţionare. Modalităţile de
organizare, de desfăşurare, de evaluare şi de finanţare a activităţilor de
perfecţionare a pregătirii personalului didactic şi de obţinere a definitivării şi a
gradelor didactice sunt stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării.
Intervalul de 5 ani pentru participarea la programele de perfecţionare poate
fi redus în următoarele situaţii2:
a) când se produc schimbări esenţiale la nivelul programelor şcolare sau când
se introduc noi metode ori tehnologii de instruire şi de evaluare;
b) la preluarea funcţiei, pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de
control care nu are pregătire atestată în domeniul managementului educaţional;
1
*** - Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi reglementările ulterioare
2
*** - Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi reglementările ulterioare

20
 c) la solicitarea consiliului de administraţie al şcolii sau al inspectoratului
şcolar, în cazul în care se constată lacune în pregătirea ştiinţifică, metodică şi
psihopedagogică a persoanei respective;
d) la propria solicitare, cu recomandarea consiliului profesoral.
Pentru personalul didactic cu funcţii de conducere, de îndrumare şi de
control în învăţământul preuniversitar se organizează stagii de pregătire şi de
perfecţionare în domeniul managementului educaţional. La aceste cursuri pot
participa şi alţi membri ai personalului didactic interesaţi, în limita locurilor
stabilite de către organizatori, pe baza unor teste de aptitudini manageriale.

21
 CAPITOLUL III

UTILIZAREA DE NOI TEHNOLOGII ALE

INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII

3.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării schimbă perspectiva asupra

practicii educaţionale, implementarea acestora fiind considerată drept una dintre
cele mai importante probleme la inceput de secol XXI şi ridicată la rang de
politică naţională.
Cele mai durabile şi mai eficiente inovaţii sunt acelea pe care beneficiarul
le-a asimilat, adică le-a adoptat pentru că îi satisfac nevoile sale specifice.1
Un aspect important al politicilor naţionale în direcţia formării noilor
generaţii este folosirea computerului ca suport pentru învăţare. Tehnologiile
informaţiei şi comunicării nu trebuie luate în considerare numai ca unul dintre
elementele de conţinut ale învăţământului, ci şi ca un mijloc didactic (integrate
în predarea anumitor discipline), cu rol important în îmbunătăţirea calităţii
predării şi amiliorarea procesului instructiv-educativ.se vor dezvolta aptitudini
de creare, tratare, obţinere, selecţionare şi recuperare a informaţiei, se va
dezvolta creativitatea şi capacitatea de gândire structurată.
Introducerea tehnologiei informaţiei şi comunicării nu vizează numai
familiarizarea elevilor cu prelucrarea informaţiei, ci şi cu însuşirea unor procese
de învăţare mai puţin pasive şi mai autonome. Se vor crea noi medii de învăţare

1
Huberman, A. M., “Cum se produc schimbările în educaţie: Contribuţie la studiul inovaţiei”, Bucureşti,
E.D.P., 1978, p.11

22
individuală şi în grup. Ar putea fi posibilconvertirea modelului interacţiunii
educator-elev într-un model triunghiular educator-ordinator-elev.
Având certitudinea că tehnologiile informaţiei şi comunicării vor devenii
instrumente de utilitate universală, este necesar să se dezvolte un mod de
gândire şi comportament care va permite să se facă faţă oricărei noi cerinţe.
Fiecare educator va trebui să capete o formaţie de bază în domeniul tehnologiei
informaţiei şi comunicării. Aceasta va implica o serie de obiective cum ar fi1:
- însuţirea principiilor comune care guvernează aplicarea informaţiei,
cunoaşterea naturii, proprietăţile şi structurile informaţiei;
- dezvoltarea unei vederi de ansamblu asupra amplorii şi importanţei
aplicaţiilor informaticii şi efectelor lor sociale şi economice asupra individului
şi colectivităţii;
- formarea capacităţii de a identifica situaţiile în care este indicată
utilizarea informaticii şi conceperea unor soluţii adecvate, cu particularizări în
elaborarea strategiilor curriculare;
- dezvoltarea priceperii de a aplica noile tehnologii în activităţi ca stocarea
şi căutarea informaţiei, prelucrarea ei pentru comunicare, supravegherea şi
controlul ei;
- cunoaşterea mijloaceloe curente de comunicare cu echipamente
informatice;
- stabilirea unor relaţii de cooperare cu colective de profil din alte ţări;
- extragerea informaţiei de ultimă oră de pe reţelele informaţionale
mondiale, etc.

1
Istrate, Olimpus – “Utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie”, Bucureşti, 2002,
p.5

23
 Se urmăreşte astfel dezvoltarea unei culturi informatice înţeleasă nu numai
ca o cunoaştere şi competenţă de specialitate, ci şi ca o nouă orientare şi
raportare la realitate.

3.2. COMPETENŢE DE UTILIZARE A TEHNOLOGIEI

INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII (TIC)

Eficacitatea instructorului se află în strânsă legatură cu capacitatea de a

utiliza toate formele de interacţiune posibile în contextul învăţării la distanţă şi,
corelativ, cu stăpînirea de către acesta a mijloacelor tehnologice particulare
implicate.
Cercetatorii americani de la Syracuse University din New York au
dezvoltat, după setul de aptitudini Big Six (Eisenberg & Berkowitz), o schemă1
ce include categorial competentele în folosirea computerului pentru
manipularea informaţiilor, schema pe care o vom urmări pas cu pas, în ciuda
dimensiunilor sale considerabile, cu justificarea pertinenţei, exhaustivităţii şi
relevanţei sale pentru subiectul ce ne interesează. Modelul nu se referă specific
la educaţia la distanţă, însă cu atât mai mult trebuie luat în calcul în situaţia
utilizării intensive a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării pentru
dezvoltarea şi întreţinerea unui program de instruire prin Internet. Aceste
aptitudini de informare şi cercetare, se subliniază în materialul prezentat pe
Internet de cercetatori, este de aşteptat să le demonstreze fiecare elev în timpul
studiilor şi, am adauga, fiecare educator participant la un program de educaţie la
distanţă prin Internet:
1. Definirea sarcinii
1
Eisenberg, Michael B. & Doug Johnson – “Computer Skills for Information Problem-Solving: Learning and
Teaching Tehnology in Context”, ERIC Clearinghouse on Information and Tehnology, 1996,
http://www.ed.gov/databases/ERIC_Digests/ed392463.html

24
 Primul pas constă în recunoaşterea nevoii de informare, definirea
problemei şi identificarea tipului şi cantităţii de informaţie necesară. În
perspectiva deschisa de noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării, elevii şi
profesorii vor fi capabili să:
a. să folosească e-mailul şi grupurile de discuţii on-line (listservs,
newsgroups) pe Internet pentru a comunica în privinţa conţinutului materialelor,
diverselor sarcini ţi pentru informare.
b. să folosească e-mailul şi grupurile de discuţii on-line (listservs,
newsgroups) pe Internet pentru a iniţia discuţii pe anumite subiecte şi pentru a
îndeplini sarcini prin cooperare local sau global.
c. să folosească conferinţele on-line, e-mailul şi software pentru reţele
locale pentru a comunica pe verticală sau pe orizontală în privinţa conţinutului
materialelor, diverselor sarcini şi pentru informare.
d. să folosească conferinţele on-line, e-mailul şi software pentru reţele
locale pentru a iniţia discţtii pe anumite subiecte şi pentru a îndeplini sarcini
prin cooperare la nivel local.
e. să folosească programele speciale pe computer pentru definirea sau
redefinirea problemei. Acest nivel include dezvoltarea unei întrebări pentru
cercetare sau stabilirea perspectivei din care se va analiza o problemă.
2. Strategii de căutare a informaţiei
Odată formulată sarcina, trebuie luate în considerare toate sursele posibile
şi dezvoltat un plan de căutare şi selectare a informaţiei. Elevii şi profesorii vor
fi capabili să:
a. să aprecieze valoarea în context a diferitelor tipuri de resurse digitale
pentru colectare şi stocare de date, incluzând bazele de date, resurse pe CD-
ROM, resursele on-line de pe Internet comerciale, guvernamentale, comunitare
şi ale institutelor de cercetare.

25
 b. să identifice şi să aplice criterii specifice pentru evaluarea resurselor
electronice digitale.
c. să aprecieze necesitatea folosirii e-mailului şi grupurilor de discutii on-
line (listservs, newsgroups etc.) pe Internet ca resurse în căutarea informaţiilor
în contextul sarcinii de rezolvat.
d. să folosească un computer pentru a realiza grafice şi proiecte pentru
planificarea activităţilor studenţeşti de grup pentru cercetare, căutare de
informaţii şi rezolvare de probleme.
3. Accesul şi localizarea informatiilor
După determinarea priorităţilor de căutare, informaţiile trebuie identificate
într-o varietate de forme de stocare şi accesate. Elevii şi profesorii vor fi
capabili să:
a. să localizeze şi să folosească adecvat tehnologiile disponibile local în
biblioteci sau centre universitare (catalog on-line, index de periodice, surse de
tip text, staţii de lucru pentru multimedia, CD-ROM, terminale on-line, scanere,
tehnologii audio si video).
b. să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile prin
reţele locale ce functionează la nivelul instituţiei şcolare între laboratoare,
bibliotecă, centru local de cercetări etc.
c. să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile în afara
şcolii, prin Internet (newsgroups, listservs, WWW prin Netscape, Internet
Explorer sau alt browser, gopher, situri ftp, cataloage cu acces public, baze de
date comerciale şi servicii on-line, precum şi resurse comunitare, academice sau
guvernamentale).
d. să cunoască rolurile, tipul de asistenţă şi informaţiile de care se poate
beneficia de la persoanele care lucrează în centrele media din biblioteci.

26
 e. să folosească sursele de referinţe şi trimiteri (enciclopedii electronice,
dicţionare, surse de referinţe biografice, atlase, almanahuri etc.) disponibile în
reţelele locale la nivel de instituţie sau pe Internet.
f. să folosească Internetul sau reţelele digitale comerciale pentru
contactarea experţilor în vederea beneficierii de diverse servicii.
g. să initieze şi să ducă la bun sfârşit o activitate de colectare de informaţii
prin e-mail, listserv sau newsgroup.
h. să utilizeze instrumentele specifice şi sistemele de organizare ale
surselor de informaţie electronică ca aplicaţii pentru găsirea informaţiilor
specifice şi generale (index, cuprins, instrucţiuni şi manuale de utilizare,
referinţe, strategii de tipul logicii formale, legături hipertext), inclusiv folosirea:
• instrumentelor de cautare si comenzilor pentru calculator
neconectat, CD-ROM, baze de date on-line;
• instrumentelor de cautare si comenzilor pentru Internet (motoarelor
de căutare: Google, Yahoo, Alta Vista.com etc.).
4. Folosirea informaţiilor
După identificarea resurselor potenţial necesare, studenţii şi educatorii
trebuie să parcurgă materialele pentru a le determina importanţa pentru temă şi
apoi să extragă informaţiile relevante. Aceasta necesită:
a. conectare şi operare cu tehnologiile informaţiei si ale comunicării pentru
accesarea informaţiilor şi citirea ghidurilor şi manualelor asociate cu acest tip
de sarcină.
b. vizualizare, download, decompresie şi deschiderea documentelor de pe
site-urile Internet şi din arhive.
c. preluarea selectivă a informaţiilor de pe o sursă electronică şi
introducerea într-un document personal (prin cut şi paste), apoi completarea
citatelor cu datele de identificare ale sursei.

27
 d. folosirea unui procesor de texte pentru însemnări şi notiţe.
e. preluarea şi înregistrarea pe suport a adreselor/ locaţiilor surselor digitale
ce au fost citate, apoi introducerea acestora corect în subsoluri de pagină sau
bibliografii.
f. folosirea foilor electronice de calcul, bazelor de date şi programelor de
statistică pentru procesarea şi analizarea datelor statistice.
g. analizarea şi filtrarea informaţiilor de pe suport digital relevante pentru
sacina de îndeplinit.
5. Sintetizare
Elevii şi educatorii trebuie să ştie să organizeze şi să comunice rezultatele
activităţii de informare, adică:
a. clasificarea şi gruparea informaţiilor folosind un procesor de texte sau
un sistem de gestiune a bazelor de date.
b. folosirea unui editor de texte sau a unui program special de publicare
pentru crearea şi printarea materialelor, demonstrând şi aplicând aptitudini
elementare de tastare sau tehnoredactare (viteza cel puţin egală cu cea a
scrisului de mână).
c. crearea graficelor şi imaginilor cu ajutorul computerului şi folosirea
acestora în prezentări tipărite sau digitale variate.
d. generarea graficelor, tabelelor şi diagramelor folosind programe pe
calculator.
e. preluarea datelor din bazele de date pentru crearea propriilor baze de
date.
f. folosirea utilitarelor de prezentări (PowerPoint, HyperStudio sau Aldus
Persuasion etc.) pentru crearea prezentărilor pe computer.
g. crearea de produse multimedia şi hypermedia cu aparatură audio şi/sau
video digitală.

28
 h. crearea paginilor Web şi site-urilor folosind limbajul de marcare
hipertext (HTML) sau convertind documente prin programele de editare de text.
i. folosirea comunicaţiilor prin e-mail, ftp etc. pentru preluare la distanţă de
informaţii şi fişiere.
j. folosirea aplicaţiilor pe computer specializate pe prelucrări specifice:
• programe pentru compunere de muzică,
• aplicaţii pentru asistenţă în desenare,
• software de modelare matematică etc.
k. citarea corespunzatoare a surselor electronice de informaţii în note de
subsol, note de final şi bibliografii.
6. Evaluare
Elevii şi educatorii pot evalua munca proprie sau pot fi evaluaţi de către
alţii:
a. evaluarea de conţinut şi evaluarea formei prezentărilor electronice.
b. folosirea spelling-ului şi utilitarului de verificare gramaticală dintr-un
procesor de texte sau alte programe pentru a edita şi revizui textele alcătuite.
c. aplicarea principiilor etice şi legale în legatură cu plagiatul şi drepturile
de autor.
d. înţelegerea şi respectarea “etichetei” în folosirea poştei electronice,
grupurilor de ştiri şi altor servicii şi funcţii de pe Internet.
e. folosirea poştei electronice şi grupurilor de discuţii online (listservs,
newsgroups) pentru a comunica cu profesorii şi cu alţi elevi în privinţa
performanţelor proprii, sarcinilor îndeplinite şi pentru informare.
f. reflecţii privind folosirea resurselor electronice şi instrumentelor digitale
de prelucrare a informaţiilor în procesul desfăşurat.

29
 Într-o lucrare recentă1 privind formarea continua a cadrelor didactice în
ţările din Uniunea Europeană, în care se prezintă structura şi conţinutul
cursurilor de perfecţionare, una dintre cele mai consistente teme o reprezintă
utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării. Se precizează necesitatea
unei reexaminări a procesului de formare a educatorilor şi reevaluarea
priorităţilor într-o societate a cărei evoluţie, în special cea tehnologică, cunoaşte
o accelerare puternică. Cu atât mai mult într-un mediu de învaţare bazat pe
noile tehnologii, cadrele didactice ar trebui să demonstreze o mare parte din
competenţele (amintite mai sus) în folosirea computerului pentru manipularea
informaţiilor.

3.3. UTRILIZĂRI CURENTE ALE NOILOR TEHNOLOGII

ÎN EDUCAŢIE

Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării se pretează la nenumărate

tipuri de aplicaţii în instruire, în beneficiul direct sau indirect al celor care
învaţă. La activităţile de predare-învăţare aceste instrumenteîndeplinesc unul
dintre următoarele roluri2:
• resurse pentru activităţile în clasă,
• suport în activitatea didactică,
• ajutor în activitatea elevilor şi studenţilor.
Resurse pentru activităţile în clasă

1
EURYDICE –“Reteaua de Informare despre educaţie în Comunitatea Europeană - Formarea continuă a
cadrelor didactice în Uniunea Europeană şi în statele AELS/SEE”, Editura Alternative, Bucuresti, 1997
2
Istrate, Olimpus – “Utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie”, Bucureşti, 2002,
p. 10

30
 Aceste aplicaţii se adresează direct celor care învaţă pentru a-i ajuta să-şi
însuşească informaţii sau să dobândească anumite competenţe prin
demonstraţii, exemple, aplicaţii, simulări. Pentru exemplificare menţionez:
- software educaţional – cuprind aplicaţii drill and practice, tutoriale,
simulări, programe de tipul problem-solving, combinaţii între
acestea.
- materiale video interactive - includ software creat pentru diverse
activităţi de training şi instruire, prezentări de materiale şi programe
informative, scenarii de tip problem-solving, tutoriale interactive –
toate pe CD-ROM sau disponibile pe Internet.
- cursuri pentru educaţie la distanţă.
Suport în activitatea didactică
Cadrele didactice utilizează tehnologiile informaţiei şi comunicării pentru
realizarea materialelor suport de lecţii sau pentru organizarea mai eficientă a
clasei şi timpului. Exemplele includ tehnologiile ca suport pentru următoarele
tipuri de sarcini:
- pregătirea şi printarea materialelor didactice – presupun folosirea
procesoarelor de text şi sistemelor DTP pentru realizarea testelor,
foilor de calcul, diplomelor, etc.;
- înregistrarea progresului elevilor şi analiza datelor – includ
programe de gestiune a bazelor de date, calcul tabelar, programe
speciale de notare, pachete pentru analiză statistică şi instrumente
pentru management asistat de calculator;
- pregătirea şi realizarea prezentărilor informative şi formative –
presupun utilizarea instrumentelor de grafică, programe de
authoring multimedia sau hypermedia, software de prezentare
(Power Point), sisteme de prelucrare video;

31
 - organizarea timpului – presupune instrumente de planificare a
timpului, realizare a orarului şi calendarelor de activităţi.
Instrumente pentru cei care învaţă
Aceste resurse bazate pe noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării
sunt utile pentru elevi şi studenţi în realizarea rapidă, facilă şi eficientă a
sarcinilor de muncă individuală. Cele mai populare aplicaţii sunt:
- redactarea temelor în toate ariile curriculare – elevii şi studenţii
utilizează procesoarele de text şi sistemele DTP pentru aceste tipuri
de sarcini;
- ajutor în realizarea proiectelor de cercetare – presupun referinţele la
enciclopedii electronoce, baze de date, sisteme online;
- asistenţă pentru sarcinile de învăţare / asimilare în diverse domenii
– se referă la sistemele CAD, editoarele mizicale, simulatoare;
- dezvoltarea produselor şi prezentărilor – se folosesc utilitare grafice,
programe de authoring multimedia / hypermedia, software de
prezentare, sisteme de prelucrare video.
Categoriile generale de mai sus încearcă să surprindă şi să clarifice aria de
impact a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie, iar
succesul din practică mai degrabă constituie apanajul unui spirit căutător decât
urmarea unor norme rigide de aplicare.

3.4. EDUCAŢIA LA DISTANŢĂ PRIN INTERNET

32
 Conceptul pregătire pentru viaţă, care a constituit multă
vreme un obiectiv
major al sistemelor educative din întreaga lume, a devenit
redundant în perspectiva deschisă de uriaşele transformări din
societate datorate schimbărilor din tehnologie şi economie. Cu
treizeci de ani în urmă, educaţia pe tot parcursul vieţii putea fi
privită ca o opţiune pentru o vârstă cu mai mult timp liber.
Acum a devenit o necesitate.
Ofertele de educaţie şi pregătire au devenit segmentate şi
diversificate, în acord cu variatele cereri ale consumatorilor
care plătesc pentru module educative ajustate pe propriile
nevoi.
Educaţia la distanţă este doar o expresie a acestei noi
orientări spre consumator a diverselor instituţii de pregătire.
Acumularea de credite şi transferul, modularizarea cursurilor
sunt părţi ale aceleiaşi transformări de structură a procesului
de învăţământ.
Dincolo de micile controverse referitoare la necesitatea
implementării, fezabilitatea sistemului etc., învăţământul la
distanţă se constituie ca o varietate între modelele
educaţionale, care foloseşte tehnologiile pentru a face posibile
noi abordări ale procesului de predare-învăţare.
În general, definiţiile date de instituţiile de specialitate
converg în a accepta că se vorbeşte despre educaţie la
distanţă atunci când profesorul şi studentul (studenţii) sunt
separaţi prin distanţă fizică şi tehnologia (audio, video, reţele

33
de calculatoare, material tipărit), îmbinată uneori cu
comunicarea faţă în faţă, este folosită pentru instruire1.
O excelentă definiţie cu valoare operaţională o dă Consiliul
pentru Educaţie şi Instruire la Distanţă2: "Educaţia la distanţă
presupune înscrierea şi studiul la o instituţie de instruire, care
asigură materialele didactice pregătite într-o ordine secvenţială
şi logică pentru ca studenţii să studieze pe cont propriu. La
sfârşitul fiecărei etape, studentul trimite prin fax, mail, sau
computer către instructori calificaţi, produsul muncii sale spre
corectare, clasare şi orientare tutorială pe problemele
subiectului. Sarcinile corectate sunt înapoiate, acest schimb
asigurînd o relaţie student-profesor personalizată."
Definim educaţia la distanţă3 (sau educaţia virtuală) ca o
experienţă planificată de predare-învăţare, organizată de o
instituţie ce furnizează mediat materiale într-o ordine
secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de studenţi în
manieră proprie, fără a constrânge agenţii activităţii la
coprezenţă sau sincronicitate. Medierea se realizează prin
modalităţi diverse, de la material tipărit (prin corespondenţă),
la tehnologii audio, video sau noile tehnologii ale informaţiei şi
comunicării.
Noile medii de învţare disponibile în programele de educaţie la distanţă
diferă foarte mult de cele tradiţionale. De aceea, integrarea tot mai amplă a
noilor tehnologii informatice şi de comunicare în procesul de învăţământ,
1
Engineering Outreach Staff de la Universitatea Idaho; din ghidul: “Distance Education
at a Glance”
[online] http://www.uidaho.edu/ evo/dist1.html
2
Consiliul pentru Educaţie şi Pregătire la Distanţă (DETC) [online] http://www.detc.org
3
Istrate, Olimpius, „Educaţia la distanţă. Proiectarea materialelor”, Ed. Agata, Boto;ani, 2000, p.13

34
necesită o reconsiderare profundă a didacticii contemporane, întrucât noile
medii de învăţare disponibile prin aceste noi tehnologii diferă fundamental de
predarea şi învăţarea în tradiţionala sală de clasă.
Utilizarea în învăţământa acestor noi tehnologii, determină schimbări
radicale la nivelul fiecărei componente a procesului didactic, atât a predării, cât
şi a învăţarii.
Învăţarea cu materiale pe suport informatic se individualizează de
modalităţile tradiţionale de învăţare şi printr-o serie de avantaje şi dezavantaje
pe care le prezintă această tehnologie.
Flexibilitatea crescută a materialelor şi posibilitatea de aducere permanentă
la zi şi cu costuri minime, accesul la o multitudine de alte resurse disponibile
prin worl wide web şi integrare unei varietăţi de medii de învăţare sunt avantaje
care fac posibilă o motivare crescută şi o angajare mult mai activă a studentului
în învăţare. În timp ce necesitatea de familiarizare permanentăcu noile facilităţi
pe care tehnologia le aduce şi costurile ridicate ale implementării ei, pot
constitui piedici importante pentru instrucţia la distantă.
Însă experienţa altor ţări ne asigură de faptul că
participanţii la educaţia prin intermediul noilor tehnologii se
familiarizează în scurt timp cu sistemul digital şi intră relativ
curând în ritmul natural al transmiterii şi, respectiv, însuşirii de
cunoştinţe.
Un tip de predare-învăţare la distanţă, care câştigă teren
pe zi ce trece, este educaţia prin Internet. Cursurile suport sunt
stocate pe un computer într-o formă specifică şi un navigator
uzual pentru Internet sau, în unele cazuri rare, un program
special, permite cursanţilor să acceseze informaţiile în ritmul
propriu de asimilare. Materialele de învăţare sunt prezentate

35
într-o formă multimedia – prin îmbinare de text, sunet, imagine
şi chiar scurte filme - şi în modul hyperlink – un model
structural în care accesul la alte informaţii se realizează prin
legături multiple de la o singură pagină; la rândul lor alte pagini
permit revenirea, aprofundarea prin accesarea altor pagini cu
subiect similar sau saltul la alte tipuri de informaţii.
Acest tip de materiale „fără suport pe hârtie” au o serie de
avantaje1:
• se înlătură necesitatea spaţiilor de depozitare şi personalului
numeros;
• costuri de expediere reduse;
• flexibilitate pentru student în sensul posibilităţii alegerii
porţiunilor care se
tipăresc şi care rămân în format electronic;
• expedierea la student exact la timp în sensul accesului la
material exact când şi unde este necesar;
• integrarea unei varietăţi de medii de învăţare: text, grafică,
imagine statică şi
animată, sunet, scurte filme;
• acces la materiale din alte sute de mii de surse, unele prin
linkuri (legături )
directe din situl de origine;
• integrarea legăturilor cu tutorii şi cu alţi studenţi, prin
intermediul Web sitului.

1
Achimaş-Cădariu, Andrei. Ghid practic pentru educaţie la distanţă. Bucureşti:
Alternative, 1998,
p.40.

36
 Inovaţiile în tehnologiile informatice permit reducerea
distanţei temporale,
introducând o dimensiune interactivă, absentă sau redusă până
acum la cea mai simplă expresie a sa. Educaţia la distanţă prin
intermediul reţelelor de calculatoare (Internet) încearcă în plus
faţă de alte modalităţi de educaţie la distanţă să materializeze
o formă de schimb verbal care este cea a dialogului şi nu cea a
simplei conversaţii.
Sarcina educaţiei bazată pe noile tehnologii ale informaţiei
şi comunicării nu este de a demonstra că are rezultate
imediate într-o întrecere cu alte tipuri de sisteme educaţionale,
ci de a substitui o parte din structurile actuale cu un nou,
probabil superior, spectru de performanţe, în întâmpinarea
schimbărilor inerente ce au loc în cultură si civilizaţie.

CONCLUZII

Nevoia de schimbare trebuie să se regăsească în folosul elevului, al

cadrului didactic, în orientarea părinţilor către dialog, în cooperarea cu
comunitatea, în schimbarea mentalităţii cadrului didactic în ceea ce priveşte
rolul pe care îl are în procesul de instrucţie, şi nu în ultimul rând, schimbarea ca
indivizi.
În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile
sociale să ţină pasul cu evoluţia societăţii şi, implicit, a educaţiei. Reforma

37
sistemului de învăţământ are ca obiective schimbarea mentalităţii şi formarea
unor dascăli cu o altă viziune.
Finalitatea programelor de formare constă în dezvoltarea unor abilităţi,
competenţe profesionale ale personalului didactic, care să faciliteze sprijinirea
dezvoltării individuale a elevilor, într-un climat de respect faţă de aceştia.
Schimbarea mentalităţii personalului din educaţie reprezintă a altă finalitate a
acestor demersuri.
Cadrul didactic este pentru elevii săi un model de conduită şi de pregătire
profesională, exercită asupra lor influenţe nu numai prin volumul de cunoştinţe
pe care în transmite, ci şi prin orizontul de cultură pe care îl deschide elevilor,
prin modul său de a gândi, prin concepţia sa ideologică, printr-un intelect
prealabil, fluid şi receptiv la nou şi la o continuă perfecţionare.
Cadrul didactic, prin statutul său, prin îndatoriile şi obligaţiile ce îi revin
capătă o nouă valoare, aceea de “agent al schimbării”.

BIBLIOGRAFIE

1. Academia Română Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan”, Dicţionarul

explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Ed.Univers, Bucureşti, 1998

2. Achimaş-Cădariu, Andrei, Ghid practic pentru educaţie la

distanţă, Bucureşti, Ed. Alternative, 1998

3. Consiliul pentru Educaţie şi Pregătire la Distanţă (DETC)
[online] http://www.detc.org
4. Cosmovici, A., Psihologioe şcolară, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005

38
5. Cucoş, Constantin, Psihopedagogia pentru examenele de definitivare şi

grade didactice, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005

6. David, Teodora, Predescu, Adriana, Empatia şi relaţia profesor-elev, Ed.

Academiei, Bucureşti, 1987

7. Dottrens, Robert , Institutori ieri, educatori mâine, Bucureşti, E. D. P.,

1971
8. Eisenberg, Michael B., Doug Johnson, Computer Skills for Information
Problem-Solving: Learning and Teaching Tehnology in Context, ERIC
Clearinghouse on Information and Tehnology, 1996,
http://www.ed.gov/databases/ERIC_Digests/ed392463.html
9. GLIGA , L.(coord.), Standarde profesionale pentru profesia didactică,
Ed. Polsim, Bucureşti. 2002
10. Huberman, A. M., Cum se produc schimbările în educaţie: Contribuţie

la studiul inovaţiei, Bucureşti, E.D.P., 1978

11. Istrate, Olimpus, Utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi

comunicării în educaţie, Bucureşti, 2002

12. Istrate, Olimpius, Educaţia la distanţă. Proiectarea materialelor, Ed.

Agata, Botoşani, 2000

13. Sulea-Firu, Ion, Personalitatea profesorului român, Biblioteca Liceului
Românesc, Bucureşti, 1939
14. Urea, Roxana, Note de curs - Sociologia educaţiei
15. *******, Decizia Nr. 1720/2006/EC a Parlamentului European şi a

Consiliului din 15 noiembrie 2006 privind instituirea unui program de

acţiune în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii
16. *******, Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu

modificările şi reglementările ulterioare

17. *******, Manualul de bune practici

39
18. *******, Revista Didactica nova, nr. 9-10/2007

19. *******, www.socrates.ro

40