ESEU ARGUMENTATIV

‚EU SI PROFESIA DIDACTICA’

CUPRINS
• 1.Motivaţia alegerii profesiei didactice;

• 2.Percepţia despre propriile aptitudini şi abilităţi didactice;

• 3.Temerile legate de viitoarea mea activitate la catedră;

• 4.Proiecte de dezvoltare personală şi profesională.

1.Principalele motive pentru care am optat la alegerea profesiei de cadru

didactic, au fost următoarele:
• Semnificaţia profund umană a muncii;
• Siguranţă;
• Satisfacţii intelectuale;
• Programul de lucru;
• Altruismul;
• Atmosfera, relaţiile cu copiii;
• Admiraţia faţă de o persoană care are această profesie;
• Accesul facil la cursurile DPPD.
Cu ajutorul profesorilor formatori,din cadrul cursurilor DPPD, ma
pregătesc pentru a deveni profesor cu datoria să ma ridic la un nivel înalt
de calitate, iar cercetarea mea m-a ajutat sa cunosc cerinţele şi să le
inserez în profilul lor de competenţă. Doresc aprofundarea unei educaţii
formale deoarece pune accent pe funcţia culturală şi cea instructiv-
formativă, se caracterizează prin faptul că are loc într-un cadru
instituţionalizat (grădiniţă, şcoală, universitate), special organizat în acest
sens, cu un personal pregătit pentru a desfăşura procesul instructiv-
educativ. Mediul (scoala)devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca
imi ofera circumstante si conditii concrete de viata, obiecte , informatii si
modele de conduita, susceptibile a fi percepute si invatate; de asemenea
el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective intre individ si cei
care il inconjoara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor
care favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza dezvoltarea psihica.
Personalitatea este deopotrivă “produs creat”, şi creatoare a culturii,
modelată şi modelatoare de cultură, transformată, şi transformatoare a
culturii.
2. Percepţia despre propriile aptitudini pedagogice: este pozitivă pentru
mine deoarece am avut contact cu profesia didactica inca de 2 ani,iar
activităţile concrete cu caracter didactic au avut ca efect conştientizarea
ansamblului competenţelor didactice necesare profesiei, crearea
momentelor de reflexie personală legate de propriile abilităţi şi stimularea
aspectelor motivaţionale ale personalităţii. In prezent politica
educaţională românească în domeniul formării cadrelor didactice este
aceea că pregătirea de înalt nivel a profesorilor este o prioritate a
sistemului de învăţământ, chiar dacă aparent este prea puţin valorizată.
Educatorul ştie ce urmăreşte a obţine la nivelul sistemului
psihocomportamental al educatului si are cel mai mare rol in educarea
acestuia. Educatorul trebuie sa inteleaga, sa stie ca fiecare copil e diferit,
fiecare are propia lui ratiune si ca orice copil daca este educat cum
trebuie si inteles poate sa insuseasca cunostintele necesare. La replica
posibila ca exista “ capete stupide “ care nu sunt in stare sa invete nimic,
Comenius raspunde: “ E indoielnic sa existe o oglinda atat de murdarita,
incat sa nu reflecte totusi imagini intr-un fel oarecare; e indoielnic sa
existe o tabla atat de zgrunturoasa incat sa nu putem scrie totusi ceva pe
ea. Educatia este reprezentată de însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a
valorilor culturii naţionale şi universale; formarea capacităţilor
intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice prin
asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice, tehnice şi estetice;
asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare instruirii şi
autoinstruirii pe durata întregii vieţi; educarea în spiritul respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al
toleranţei, al schimbului liber de opinii. Toate acestea sunt importante in
educarea unui individ. Fiecare are un rol mai mic sau mai mare in
definirea, adaptarea si progresarea spre o educare care sa fie cat mai
aproape de ideal.
Remarcăm la nivelul ţărilor europene preocuparea susţinută pentru
reformarea sistemelor de învăţământ, bazată pe colaborare
internaţională, adoptarea de recomandări, declaraţii şi hotărâri comune,
armonizarea legislaţiei şi a practicilor în ceea ce priveşte măsurile de
îmbunătăţire a calităţii educaţiei, ca premise pentru ridicarea nivelului de
dezvoltare a societăţii şi a calităţii vieţii în Uniunea Europeană.
3.Temerea legata de viitoarea mea activitate la catedră. Printre cele mai
des invocate aspecte care generează îngrijorare şi nelinişti, menţionez
indisciplina elevilor şi lipsa lor de preocupare pentru învăţătură,
condiţii de lucru improprii în şcoli, bază materială precară, relaţii dificile
cu părinţii copiilor, naveta la ţară, mutarea de la o şcoală la
alta,examenele periodice ale profesorilor pe care trebuie sa le
promovez.Analizând programele de formare şi dezvoltare profesională
din diverse sisteme de învăţământ, pot formula opinia că demersurile
formative eficiente sunt cele care se bazează pe cunoştinţe ample
despre complexitatea activităţii de predare-învăţare-evaluare, oferă
provocări intelectuale, urmează un model al profesiei, formează
profesionişti şi manifestă respect faţă de cadrele didactice ca
profesionişti, acordă timp suficient, ocazii şi suport cadrelor didactice, cu
scopul de a-i determina să-şi formeze noi competenţe şi să le integreze
în propriile achiziţii profesionale. Experienţele altor ţări în privinţa
profesionalizării se dovedesc pozitive, de aceea pot fi utilizate ca surse
de inspiraţie în reorganizarea şi restructurarea profesiei didactice din
România, dar şi în reformarea strategiilor de pregătire a profesorilor, în
vederea modernizării şi creşterii calităţii învăţământului românesc.
Competenţele didactice constituie elementele cheie ale procesului de
pregătire profesională a viitorilor profesori. Varietatea abordărilor
problematicii competenţei didactice conduce la o diversitate de criterii pe
baza cărora este apreciată activitatea profesorilor din învăţământul de
toate gradele. De aceea, asigurarea calităţii programelor de pregătire a
educatorilor nu poate fi realizată decât în urma utilizării la nivel naţional a
unui profil (cadru, model) de competenţă, care să fie considerat reper
unitar, oferind coerenţă şi consistenţă procesului de formare iniţială, ca
premisă a profesionalizării carierei didactice. Pentru formarea şi
dezvoltarea competenţelor, este necesară atât activitatea teoretică, de
informare, dar mai ales activitatea practică, desfăşurată într-un context
profesional real.În acest fel, în spiritul paradigmei postmoderniste,
viitorul cadru didactic va dobândi o cultură profesională solidă, având
şanse să devină un bun profesionist.

4. Proiectele mele de dezvoltare profesională şi personală. Este

elementul cel mai puţin de reprezentat,deoarece proiectele personale de
viitor, reprezinta un plan de dezvoltat necunoscut deocamdata,din plan
facand parte intenţia mea de a-mi diversifica şi aprofunda cunoştinţele
de Psihologie, dorinţa de a învăţa tehnici de predare moderne şi de a
avea relaţii bune cu elevii, dorinţa de a forma la elevi comportamente
specifice materiei predate turism respectiv priceperi si deprinderi ale
competentelor.
Indiferent de poziţionarea paradigmatică adoptată, competenţa didactică
este obiectivul central al tuturor programelor de formare profesională.
Competenţa e o realitate dinamică şi flexibilă, greu de surprins şi de
cuantificat. Diverse definiţii ale competenţei, oferite de literatura de
specialitate, fac referire la relaţia dintre cel care desfăşoară o activitate şi
rezultatele bune ale activităţii sale. Varietatea abordărilor problematicii
competenţei didactice conduce la o diversitate de criterii pe baza cărora
este apreciată activitatea profesorilor din învăţământul de toate gradele.
În acelaşi timp, îmbunătăţirea programelor de pregătire profesională nu
poate fi realizată decât în urma proiectării la nivel naţional a unui profil
(model) de competenţă, care să poată fi luat ca reper unitar, asigurând
coerenţa şi consistenţa procesului de formare iniţială, ca premisă a
profesionalizării carierei didactice. În contextul lucrării de faţă am utilizat
termenul de competenţă, respectiv competenţă didactică, în următoarele
accepţiuni: ansamblu de comportamente potenţiale (cognitive, afective,
psihomotorii), care permit unui individ exercitarea eficientă a unei
activităţi complexe; ansamblul capacităţilor unei persoane de a realiza, la
un anumit nivel de performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă
specifice profesiei didactice; standard profesional minim, uneori
specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în exercitarea
principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice. Competenţa este
legată de o meserie, de o profesie, de un statut, de o situaţie
profesională sau socială de referinţă, în cazul acesta de profesia de
cadru didactic.
Pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor este necesară atât
activitatea teoretică, de informare, dar mai ales activitatea practică,
desfăşurată într-un context profesional real. Programele de formare
iniţială nu-şi pot propune în mod realist decât stimularea apariţiei
competenţelor didactice, în accepţiunea lor de standarde profesionale
minim admise la care trebuie să ma ridic , însă este necesară acoperirea
unei varietăţi cât mai mari de competenţe.
CONCLUZII
Aptitudinile pedagogice ale mele – de viitor profesor, sunt premise
necesare pentru formarea ulterioară a competenţelor didactice.
Atitudinile pozitive ale mele faţă de viitoarea profesie fac posibilă evoluţia
de la aptitudini la competenţe, ca indicatori ai profesionalizării carierei
didactice.
Urmărind optimizarea instruirii si educatiei, psihologia educatiei este o
ramură aplicativă a psihologiei, pe lângă multe altele cum ar fi:
psihologia muncii, psihologia medicală, psihologia judiciară, psihologia
sportului, etc. Toate urmăresc ca, pe baza unor cercetări psihologice să
se amelioreze o activitate sau alta. Ca ramură a psihologiei, psihologia
educatiei ocupă un loc important în domeniul mai larg al cunostintelor
psihologice fundamentale si aplicativ-practice, precum si în sistemul
stiintelor care se ocupă de educatie:
psihologia generală, psihologia copilului, psihologia dezvoltării,
psihologia patologică, sociologie, pedagogie, stiintele comunicării etc.

Psihologia educatiei studiază o multitudine de fenomene, activităti,

relatii, legităti, precum: legile ce guvernează activitătile
psihocomportamentale si psihologia socială a indivizilor supusi
influentelor educatiei;
- dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vârstă (si în
special la vârsta scolară) si factorii dezvoltării psihice; fundamentele
psihologice ale instruirii si educatiei (modul în care se dobândesc
cunostintele, se formează trăsăturile de personalitate, se construiesc
abilitătile);
- bazele psihologice ale selectării si utilizării metodelor de interventie
asupra individului (metode de predare învătare-evaluare);
- aspectele subiective ale unor fenomene cu conotatii pozitive sau
negative în viata individului (succesul sau insuccesul scolar si social);
- dimensiunile psihologice ale agentilor implicati în activitătile
instructiveducative (relatiile dintre educat si educator, elemente de
psihologie a grupului, climatul educativ, etc.);
- relatiile dintre diverse variabile educationale (formele de educatie socio-
profesională, conditiile exterioare ale procesului educational).

În consecintă, psihologia educatiei contribuie hotărâtor la pregătirea

psihologică a profesorilor, aducând solutii practice în rezolvarea unor
probleme educative. Din punct de vedere practic, cunostintele acumulate
de psihologia educatiei sunt pretioase pentru toti cei implicati în actul
educativ si oricine este supus influentelor educative si exercită
asemenea influente. Necesitatea cunoasterii psihologice derivă din
aceea că actul de instruire si de educatie trebuie să se adapteze la
situatii infinit de variate, dată fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor si
aspiratiilor individului.