PSIHOLOGIE SOCIALĂ

Suport de curs 6
INFLUENȚA SOCIALĂ

În ciuda convingerii că suntem persoane independente, contextul social ne marchează

gândurile, sentimentele și chiar traiectoria vieții.

La o analiză mai atentă, observă Ștefan Boncu (2002), autonomia se dovedește a fi doar o
iluzie: cu toții cerem sfaturi, aderăm la opiniile prietenilor, cumpărăm produsele cărora li se face
reclamă și ne supunem autorității.

Influența socială este resimțită la toate nivelele vieții sociale, având ca efect o stare de tensiune
între valorile asociate individualității și valorile asociate conformismului.

Pe de-o parte, în cultura noastră cu orientare individualistă, a fi etichetat drept conformist este
neplăcut, invocând o imagine a unor indivizi tăcuți, cu unghii tăiate, în costume gri, cu gulere
impecabile, cu obrajii proaspăt bărbieriți și care nu ridică niciodată vocea—niște birocrați
veritabili.

Desigur, există situații în care conformismul este atât dezirabil, cât și necesar, contribuind la
coeziunea societății—spre exemplu, persoana care conduce regulamentar.

E important să diferențiem nonconformismul de anti-conformism, fiindcă uneori oamenii nu dau

dovadă de judecată critică specifică non-conformismului, ci doar acționează împotriva dorințelor
sau așteptărilor celorlalți, cu alte cuvinte sunt doar anticonformiști. o persoană poate adopta un
comportament distructiv doar de dragul de a fi “altfel”.

Spre exemplu, adolescentul “rebel”, care se droghează, ascultă muzică dată la maximum și
petrece până noaptea târziu doar pentru a-și irita părinții, este mai degrabă “anticonformist”
decât independent.

Să analizăm, spre exemplu, mărturia făcută de o tânără psihologului social Robert Cialdini
(2001):

”Crăciunul trecut am întâlnit un bărbat de 27 de ani. Eu aveam 19. Cu toate că nu era deloc genul
meu, am ieșit cu el—probabil pentru că era o chestiune de statut să ieși cu cineva mai în vârstă.
Însă nu am devenit interesată de el cu adevărat decât atunci când părinții mei s-au arătat
îngrijorați de vârsta lui. Cu cât mă presau mai mult cu această poveste, cu atât mă îndrăgosteam
mai tare. Relația nu a durat decât câteva luni, adică cu vreo patru mai mult decât ar fi durat dacă
părinții nu spuneau nimic.”
Tânăra din exemplul de mai sus nu a dat dovadă de independență, cât a reacționat față de
restricționarea “libertății” ei.

Intensitatea sentimentelor ei a fost cauzată de perceperea barierelor ridicate de familie, iar în

psihologia socială acest lucru este numit efectul Romeo și Julieta.

Acest efect explică modul în care cuplurile de adolescenți care percep o interferență parentală
reacționează printr-un angajament mai puternic față de relația lor.

Definirea influenței sociale

Influența socială formează nucleul disciplinei de psihologie socială, fiind responsabilă pentru
toate comportamentele umane care nu sunt determinate doar biologic.

Ea reprezintă “orice schimbare pe care relațiile persoanei cu alții (indivizi, grupuri, instituții ori
societatea în ansamblu) o produc asupra activităților ei intelectuale, asupra emoțiilor sau
atitudinilor ei” (Abrams & Hogg, 1990).

Astfel, termenul de influenţă socială se referă la modul în care oamenii sunt afectaţi de presiuni
reale sau imaginare din partea altor persoane (Cialdini & Trost, 1998).

Influența socială poate fi împărțită în trei forme care variază în funcție de puterea exercitată
asupra individului, anume: conformitatea, complianța şi obediența.

Prin influenţă socială se înţeleg „modificările în raţionamentele, opiniile şi atitudinile

individului - sau ale grupului - ca urmare a luării la cunoştinţă a raţionamentelor, opiniilor şi
atitudinilor altor persoane faţă de acelaşi subiect” (Germaine de Montmollin, L’Influence
sociale, Paris, P.U.F., 1977, apud Chelcea S, Curs de Psihologie socială).

Teoria influențării sociale este îmbogățită cu contribuția lui Moscovici conform căreia ”nu numai
majoritatea poate exercita o influenţă socială, dar şi indivizii singulari sau minorităţile, cu
condiţia să adopte stiluri comportamentale adecvate scopului propus şi să existe un context
social care să permită manifestarea comportamentelor divergente în raport de majoritate.”
(Psychologie des minorités actives“, 1979).

In anul 1981, Bibb Latané lansează teoria impactului social, care susține că în anumite condiţii,
influenţa socială conduce la independenţă, nu la conformare: generează asertivitate, nu
complianţă; induce sfidarea autorităţii, nu supunere faţă de autoritate. (Chelcea S, Curs de
psihologie socială, 2001).

In 1986, Michener A. ne prezintă in sinteză locul pe care influența socială îl are în psihologia
socială:

”psihologia socială studiază

  impactul unei persoane asupra comportamentului şi credinţelor altei persoane (influenţa
socială, persuasiunea),

 impactul grupului asupra comportamentului şi credinţelor unui membru al grupului

(socializarea, conformarea),

 impactul unui membru al grupului asupra activităţii şi structurii grupului (inovarea,

leadership-ul) şi

 impactul unui grup asupra activităţii şi structurii altui grup (cooperarea şi conflictul
intergrupuri).”

(Chelcea S, Curs de psihologie socială, 2001).