SOCIOLOGIE 

ŞI STUDIUL
CIVILIZĂRII (N. ELIAS)-
R E F E R AT
Realizat de:
Marin Carmina
Teodoreci Alexandra Elena
Mureșan Dana Maria
 N O R B E RT E L I A S

Norbert Elias (1897-1990) a fost un

sociolog considerat tatăl sociologiei
figurative. În timpul vieții sale, el a
analizat relația dintre emoție,
cunoaștere, comportament și putere și a
studiat dezvoltarea civilizației din
Europa de Vest folosind parametri
evolutivi.
 Sociologia lui Norbert Elias nu se încadrează în mod explicit, departe de ea,
  

în teoriile contemporane ale cosmopolitismului, spre deosebire de cea a lui

Ulrich Beck de exemplu, cu care împărtășește o serie de intuiții, chiar
formulări. În aspectul său politic, totuși, ascunde puternice accente
cosmopolite, care îl pot lega pe Elias de tradiția kantiană, dar această tendință
este, ca să spunem așa, în tensiune cu concepția sa destul de descriptivă
despre sociologie. Prioritatea sa este de fapt să înțeleagă societatea actuală,
care necesită ca această abordare istorică să se întoarcă mult în trecut pentru a
reconstrui procesele sociale de lungă durată care au făcut-o posibilă și fac
posibilă explicarea diferitelor sale caracteristici. Pentru Elias, acest obiectiv
științific - de a spune lucrurile „așa cum sunt” - nu trebuie confundat cu
apărarea vreunui ideal, chiar dacă acest lucru implică în special luarea întregii
umanități ca cadru de referință.
Dacă există un termen echivoc cu care se asociază sociologia lui Norbert Elias,
acesta este cel de civilizație. Este adevărat că gestul lucrării majore a
sociologiei istorice a lui Elias rezumă cel al lucrării în ansamblu: să gândim
împreună și, în lungul timp al istoriei, evoluția a structurilor psihice, mentale și
afective ale indivizilor și a structurilor sociale și politice ale grupurilor pe care
le formează. Dincolo de aceasta, expresia unui proces de civilizație pune într-
adevăr un anumit număr de probleme, pe care le întâmpină orice încercare de
definire. Dar vom înlătura, fără îndoială, majoritatea ambiguităților, reamintind
aici ce nu este civilizația, în sensul lui Elias.
Cuvântul „încercare” in lucrarile lui Elias trebuie înțeles în sensul vechi sau
literar al procesului; cu alte cuvinte, nu este vorba de a aduce istoria în
judecată în lumina unei concepții preconcepute despre civilizație, nici de a
pune civilizația în judecată sau a unei civilizati, a Occidentului Modern, ci
bine să studiem un proces. În continuare și, mai presus de toate, analizele
lui Elias contestă în esență postulatul comun conform căruia civilizația este
o etapă atinsă definitiv sau marca distinctivă a anumitor grupuri umane. 
Sociologia sa istorică este, de asemenea, configurată, mai larg, împotriva
oricărei concepții substanțialiste a noțiunii așa cum o găsim, de exemplu, în
teoriile lui Oswald Spengler sau Arnold Toynbee. Potrivit lui Elias,
civilizația este în mod clar ireductibilă pentru un set de națiuni sau popoare,
precum și pentru suma realizărilor sau caracteristicilor acestui set, la fel cum
nu poate fi considerată ca un pas făcut de anumite societăți și nu de altele.
Că, în lucrarea omonimă, procesul civilizației privește inițial Europa sau
Occidentul modern nu schimbă această idee centrală.
 Civilizația nu este nici bună, nici rea, este concepută ca un proces fără un
început, un sfârșit sau un scop - un proces „orb”,
„neplanificat”, în termeni Elias. ​În ceea ce privește cunoașterea mai precisă a
ceea ce privește acest proces, opera în sine deschide mai multe căi, uneori în
tensiune, alteori complementare. la fel cum nu poate fi considerat un pas
făcut de unele societăți și nu de altele. Că, în lucrarea omonimă, procesul
civilizației privește inițial Europa sau Occidentul modern nu schimbă această
idee centrală.
 Citind ultimele texte ale lui Norbert Elias, se poate obține impresia că
procesul de civilizație desemnează pur și simplu evoluția istorică în sensul
cel mai larg, dar întotdeauna fără conotație pozitivă sau peiorativ, aderarea la
ambiția unei sociologii generalist. Care ar avea omenirea ca cadru de
referință  . Una dintre trăsăturile sale distinctive rezidă într-adevăr în
progresul constant al interdependențelor (economice, politice, militare,
culturale etc.) între grupurile umane și în consecința recompunerii entităților
politice în unități din ce în ce mai cuprinzătoare, o integrare în creștere deja
menționată la final a textului din 1939.
Acestea fiind spuse, civilizația se înțelege adesea într-un mod mai restrictiv.
Prin urmare, se referă mai ales la schimbările observabile la nivelul a ceea ce
Norbert Elias numește economia psihică, instinctuală, afectivă sau chiar
emoțională. Transformările în modurile de a se comporta, de a simți și de a
reprezenta lumea ar induce o evoluție a acestei ordini și ar fi ele însele făcute
necesare sau posibile de toate restructurările care afectează, la diferite
niveluri, entitățile sociale și care transformă relațiile sociale în interiorul
aceste entități. În acest sens, geneza statului ocupă un loc central în
„dinamica occidentului”, prin promovarea pacificării relațiilor interumane în
interiorul teritoriilor cu granițe mai stabile.
 În ciuda faptului că Norbert Elias este în prezent un reper în sociologie și
alte științe sociale, recunoașterea sa a fost lentă. Abia în ultimii ani ai vieții
sale și, în special, după moartea sa, a devenit un clasic în aceste chestiuni.
 Gândirea lui Elias încearcă să depășească dihotomiile dintre diferite
concepte stabilite: colectiv și individual, public și privat sau între psihologie
și sociologie.
 În cele din urmă, ajunge să recunoască individul prin recunoașterea
„celuilalt”. Ideile sale pun interacțiunea cu colectivul ca fundament al
societății.
 1. Norbert Elias, The Society of Individuals ,
prefață de Roger Chartier, trad. dintre toate.
de Jeanne Étoré, Paris, Fayard, 1991, p. 205-
301.
2. Norbert Elias, interviuri cu Arend-
Jan Heerma van Voss și Abram van Stolk,
BIBLIOGRAFIE Norbert Elias singur , trad. dintre toate. de
Jean-Claude Capèle, Paris, Fayard, 1991, p.
54.
3. Norbert Elias, Angajament și distanțare:
contribuții la sociologia cunoașterii , prefață de
Roger Chartier, trad. dintre toate.
de Michèle Hulin, Paris, Fayard, 1993.