Răican Violeta

Anul II
Curs conversie: Logică- Filosofie

Matricea stilistică în cultura germană

Considerente generale
„Matricea stilistică“ este ca un mănunchi de categorii care se imprimă, din inconştient,
tuturor creaţiilor umane, şi chiar şi vieţii întrucât ea poate fi modelată de spirit. (Lucian Blaga)
Ideea de matrice stilistică este văzută de filosoful român ca un organ generator, ce poate
îmbogăți sau revela un univers. Omul este un „animal stilistic”, care încearcă să dezvăluie
misterul și astfel stârnesc în el categorii, factori, agenți, potențe, determinante, ce alcătuiesc o
matrice stilistică care prin personanță se imprimă operelor literare, științifice, determinând
stilul unei creații. Personanța reprezintă o însușire grație căreia inconștientul  răzbate cu
structurile, cu undele și conținuturile sale până sub bolțile conștiinței. Fiecare cultură, fiecare
creator are la bază o matrice stilistică, un mănunchi de categorii care se imprimă din
inconștient tuturor creațiilor umane și chiar vieții.

Structura matricei stilistice

Matricea stilistică este alcătuită astfel dintr-o serie de categorii:
1. Orizontul spațial al inconștientului
2. Orizontul temporal al inconștientului
3. Atitudinea față de destin
4. Accentul axiologic
5. Năzuința formativă

1. Orizontul spațial al inconștientului reprezintă orizontul inconștient care are darul de

a străbate în creațiile spirituale. De multe ori există o corespondență între stilul unei opere sau
a unei culturi și peisajul în care ea se dezvoltă atât timp cât inconștientul fraternizează.
Orizontul spațial al inconștientului este alcătuit din structuri esențiale, din tensiuni, din
ritmuri, din accente, din anume spațiu-matrice se poate naște și cristaliza aproape în orice fel
de peisaj. Întâlnim în orizontul spațial: infinitul, bolta, planul, dimensiunea mioritică,
alveolar-succesivă etc.
În cultura germană orizontul spațial al inconștientului era reprezentat prin linia verticală
infinită. Putem oferi exemple făcând apel la stilul gotic în arhitectură. Acesta este cel mai bine
vizitat la catedrala Freiburg din Münster, catedrala din Köln și Marienkirche din Lübeck.
Structurile gotice din cărămidă roșie sunt comune în nordul Germaniei, cu clădiri precum
Schwerin's Dom și Nikolaikirche din Stralsund.
   Catedrala Freiburg din Münster Catedrala din Köln

2. Orizontul temporal al inconștientului reprezintă forma pe care o ia timpul sub

apăsarea inconștientului. Aceste orizonturi, potrivit poetului Blaga, pot fi numite:
 Timpul cascadă
 Timpul fluviu
 Timpul havuz.
Timpul-cascadă este orizontul unor trăiri în care trecutul este valorizat în exces. Astfel,
clipa de azi nu poate înlocui strălucirea clipelor ce au fost, iar clipele ce vor veni sunt tratate
cu neîncredere sau ignorate. Timpul înseamnă aici devalorizare, decadență, melancolie,
destrămare.
Timpul-fluviu este orizontul unor trăiri aflate în prezent. Timpul propune realizări egale,
concentrate în sine. Nu există trepte care nu ar putea fi urcate și nici cale de întoarcere.
Timpul-havuz e orizontul deschis spre trăiri viitoare. Ceea ce va veni devine constantă
dominantă, iar prezentul și trecutul reprezintă trepte, mijloace pentru înălțare.
Specific culturii germane este timpul-havuz care deschide calea trăirilor îndreptate către
viitor. Pentru sufletul încadrat unui astfel de orizont, clipele construiesc o înălțare lipsită de
granițe ori faze terminus, favorizând o viziune scufundată în certitudine și progres. Timpul ar
fi, grație structurilor sale inerente, ”creator de valori tot mai înalte”1.
Sistemul hegelian este un exemplu, în care „timpul e mediul, de care se foloseşte Ideea,
în mersul ei cadenţat, potrivit unor ştiute măsuri ritmice, pentru a se împlini istoriceşte,
trecînd din „puneri" şi „opuneri" la tot mai vaste realizări sintetice.”2  

1
Lucian Blaga – Orizont și stil – pag. 86
2
Lucian Blaga – Orizont și stil – pag. 89
 Dialectica hegeliană a spiritului se aseamănă ca demers diferitelor soluții pre-
sistematice regăsite în mitologiile și tehnicile spirituale străvechi. Filozoful german exprimă
condiția omului nou, confruntat cu ”teroarea istoriei”, căderea acestuia în istorie și concilierea
cu temporalitatea. Istoria devine ”epifania glorioasă” a omului căzut, sursă de mântuire și de
revelație. La Hegel eternitatea și timpul nu se opun.

3. Atitudinea reprezintă felul în care inconștientul interpretează sensul fundamental al

oricărei mișcări posibile în cadrul unui orizont oarecare.
Aceasta poate fi: anabasică (de înaintare în orizontul infinit), catabasică (de retragere
în orizontul infinit), și neutră (de indiferență).
Atitudinea față de destin în cultura germană este una de înaintare, anabasică, prin
fiecare mișcare, prin fiecare gest se simt în “înaintare”, în expansiune, în desfășurare aproape
agresivă, în expediție cuceritoare. În filosofie, de la problema: ce funcție are sentimentul
spațiului, nu numai în artă, ci și în procesul de plămădire al unei culturi? Spengler, bunăoară,
se ridica de la preocupări strict stilistice, până la chestiuni, care țin de teoria cunoașterii.
Astfel el înțelege "spațiul nu în sens kantian, ca un a priori absolut și deci constant al intuiției
umane, ci ca un act creator al sensibilității, variabil ca și diversele culturi...". 
 4. Accentul axiologic este atunci când inconștientul ia atitudine și o inițiativă
prețuitoare față de orizonturile asupra cărora s-a fixat. Este reflexul unei atitudini
inconștiente a spiritului uman, care poate fi pozitiv (când apare o prețuire a valorii realității),
negativ (când valoarea realității este desconsiderată) și neutru (când apare indiferența).
În cultura germană accentul axiologic este unul pozitiv, socotit ca un adaos la orizontul
spațial, ca o întregire, ca un plus.
Ei pun pe prim plan înțelegerea, comunicarea și soluționarea tuturor problemelor cât mai
amiabil posibil. În prima zi de școală la intrarea în clasa întâi, părinții și/sau bunicii lor le oferă
copiilor un schultüte („con de școală”) decorat atractiv și umplut cu jucării, ciocolată,
bomboane/dulciuri, rechizite și diverse alte delicii speciale. Conul este dat copiilor pentru a
face această primă zi de școală așteptată cu nerăbdare un pic mai dulce.

5. Năzuința formativă este structura stilistică a informației genetice. Blaga transfera de

altfel termenul din biologie în cultură, definind nisus formativus drept nevoia de a întipări
tuturor lucrurilor din universul nostru imaginar forme articulate în duhul unei stăruitoare
consecvențe.
Năzuința formativă este probată în trei tipuri principale: individualizantă (cu preferință
pentru a reda libertatea, vitalitatea , unicitatea unei reprezentări artistice), tipizantă (cu
preferință pentru reprezentativ, armonios, simetrie, proporționalitate, pentru idealul general
uman) și stihială/ elementarizantă (cu surprinderea lucrurilor dincolo de lumea mundană,
redate prin simboluri abstracte care materializează absolutul).
Specific culturii germane este tendința individualizantă. Făpturile își dobândesc
realitatea supremă, ultimă, prin individualizare. Exemplele sunt numeroase:
 În filosofie
 Leibniz – lumea este alcătuită din entități psihice indivizibile (monade);
 Fichte- fiecărui om îi revine o funcție pe care numai el singur o poate
îndeplini.
 În literatură
 Goethe – ”Cea mai mare fericire a muritorilor este personalitatea”
 În politică
 Germania este organizată politico-administrativ în landuri (provincii), care
au propriul guvern, miniștrii.
 În pictura
 Oswald Achenbach
 Autoportret

Concluzie

Factorii care alcătuiesc, împreună, în concepția blagiană – matricea stilistică, este cea
care hotărăște structura și configurația unui stil, factorii principali sub învelișul cărora
gravitează alți sateliți de importanță secundară.
Stilul înseamnă o creație în cadre specifice care sunt determinate de un ansamblu de
factori inconștienți, ce intervin în modelarea oricărei creații culturale. Stilul relevă totdeauna
aspectele distinctive ale unei creații, fie că vorbim de stiluri “individuale”, fie că vorbim de
stiluri “colective”.
Constatăm că stilul este rezultatul unei anume combinații de factori, toți la un loc
constituie matricea sau ”sufletul culturii”.

Bibliografie

1. BLAGA, Lucian, „Orizont și stil”, Editura Humanitas, 1985;

2. IVLAMPIE, Ivan, Suport de curs – Filosofia culturii”
 wikipedia
 https://mateileonardflorian.wordpress.com/