Filosofia științei

Tă taru Laurențiu

Anomalia şi emergenţa descoperirilor ştiinţifice

Prioritatea paradigmelor

Paradigma este conceptul central al "teoriei revoluţiilor" a lui Thomas Kuhn, desemnând o
realizare ştiinţifică universal recunoscută la un moment dat (precum astronomia copernicană sau fizica
newtoniană) care generează o tradiţie coerentă şi unică în practica ştiinţifică, conţinând legi, teorii,
aplicaţii ale teoriilor, preferinţe instrumentale, ipoteze, presupoziţii filosofice şi metodologice etc.,
toate aceste constituind laolaltă o sursă comună şi acceptată de probleme, procedee de cercetare, de
rezolvare precum şi de criterii de evaluare a soluţiilor. Paradigma este anterioară oricăror concepte,
reguli şi legi ce pot fi abstrase din ea.

În capitolul V al lucrării sale intitulate "Structura revoluţiilor ştiinţifice", Thomas Kuhn defineşte
paradigmele ca fiind "o mulţime de ilustrări repetate şi cvasi-standard ale diferitelor teorii în aplicaţiile
lor conceptuale, observaţionale şi instrumentale" ale unei discipline date.

Thomas Kuhn reflectează asupra modalităţilor de identificare a paradigmelor unei comunităţi ştiinţifice
în cadrul investigaţiei istorice a unei discipline. Dezbate prioritatea paradigmelor în faţa regulilor şi a
presupoziţiilor afirmând că pentru a determina ştiinţa normală este necesară examinarea directă a
paradigmelor. Pentru a explica expresia "examinarea directă a paradigmelor" este oferită ca şi
exemplu întrebarea lui Ludwig Wittgenstein "Ce trebuie să ştim pentru a putea folosi, în mod exact şi
fără a isca controverse, termeni ca: scaun, frunză sau joc? şi răspunsul: "trebuie să ştim, conştient
sau intuitiv, ce este un scaun, o frunză sau un joc". Wittgenstein consideră că scaunele, jocurile şi
frunzele sunt familii naturale pe care omul le indentifică plecând de la asemănarea lor cu obiecte sau
activităţi pe care le cunoaşte deja.

Kuhn expune prioritatea pe care o au paradigmele în educaţia ştiinţifică. "Oamenii de ştiinţă lucrează
după modele dobândite prin asimilarea ulterioară a literaturii de specialitate, adesea neştiind şi
neavând nevoie să ştie ce caracteristici au conferit acestor modele statutul de paradigme ale
comunităţii" şi afirmă ideea că paradigmele sunt anterioare mulţimilor de reguli de cercetare. Cariera
ştiinţifică a studentului este vădit influenţată de problemele tot mai complexe, şi mai lipsite de
precedentele, pe care le întâmpină în procesul de cercetare, probleme fidel modelate după rezultatele
anterioare. Se poate presupune că undeva pe parcursul dezvoltării sale profesionale, de-a lungul
avansării în procesul de cercetare, omul de ştiinţă a abstras intuitiv regulile jocului, dar posibilitatea
este mică.

Paradigmele sunt nişte modele acceptate de către o comunitate ştiinţifică şi care influenţează în mod
considerabil procesul de cercetare prin faptul că cercetătorul le foloseşte ca şi punct de plecare fără a-
şi forma propriile idei sau fără a-şi forma singur un fundament, nu se întreabă ce a determinat apariţia
şi acceptarea acestor paradigme. în marea lor majoritate oamenii de ştiinţă nu pot caracteriza
fundamentele domeniului lor, problemele şi metodele lui legitime.

Din educaţia ştiinţifică rezultă un al treilea temei pentru a presupune că paradigmele "ghidează
cercetarea prin modelare directă, ca şi prin reguli abstrase" şi anume acela că ştiinţa normală poate
funcţiona fără reguli doar atâta timp cât comunitatea ştiinţifică acceptă fără întrebări soluţiile deja

1
existente la anumite probleme particulare. Perioada dinaintea unei paradigme este caracterizată de
controverse iar cînd o paradigmă este nesigură comunitatea recurge la modificarea ei. Aceste
controverse nu apar în cadrul cercetării normale ci doar înaintea revoluţiilor ştiinţifice. Examinarea
regulilor vine în atenţia oamenilor de ştiinţă atunci când aceştia nu sunt de acord în privinţa rezolvării
problemelor fundamentale ale domeniului lor de cercetare, dar atîta vreme cât paradigmele sunt
trainice ele funcţionează şi nu este nevoie nici măcar de o încercare de o raţionalizare a regulilor.

Al patrulea temei care indică prioritatea paradigmelor în faţa regulilor şi a presupoziţiilor este dat de
faptul că regulile sunt comune unui grup ştiinţific foarte larg şi pornind de aici cercetători din domenii
diferite care studiază cărţi şi rezultate diferite dar chiar şi cei din domenii apropiate care studiază
aceleaşi cărţi şi rezultate, pot ajunge să asimileze paradigme diferite. Prin substituirea regulilor cu
paradigme se poate înţelege mai uşor diversitatea domeniilor şi specialităţilor ştiinţifice. Fiecare
individ, în parte, are o percepţie aparte asupra lucrurilor, fapt pentru care înţelegerea unor principii
chimice sau fizice depinde de cursurile pe care le-a urmat, de revistele pe care le studiază şi de
manualele pe care le-a citit. Paradigmele definesc un grup restrâns, o comunitate ştiinţifică care se
ghidează după aceleaşi idei. Aşadar o schimbare care vizează numai una sau alta din aplicaţiile unei
paradigme nu va fi revoluţonară decât pentru acel grup ştiinţific la care se referă. Pentru a reda mai
clar şi concis această chestiune Thomas Kuhn dă ca şi exemplu răspunsurile diferite pe care le-au dat
doi oameni de ştiinţă, unul din domeniul chimiei şi celălalt din domeniul fizicii, la întrebarea "dacă un
singur atom de heliu este sau nu o moleculă?". Răspunsurile diferite rezultau din pregătirea şi practica
de cercetare diferită a celor doi. Vorbeau despre aceeaşi moleculă dar experienţele lor, în mare parte
comune, nu le spuneau acelaşi lucru în acest caz.

Anomalia și emergență descoperirilor științifice

Știinta normala corespunde cu mare fidelitate ,celei mai obișnuite imagini despre munca
științifică.Știința normală nu vizează noutăti factuale sau teoretice ,iar reușita ei constă în a nu găsi
nici una . Ea corespunde cu mare fidelitate celei mai obișnuite imagini despre munca științifică .Dacă
examinăm anumite descoperiri vom observa că ele nu sunt evenimente izolate ,ci episoade
îndelungate cu o structură care reapare regulat .
Descoperirea începe prin
conștientizarea unei anomalii ,adică prin recunoașterea faptului că natura nu a înșelat
așteptările induse de paradigma care guvernează știința normală.
Pentru a vedea că t de strâ ns împletite sunt noută țile factuale și teoretice în țesă tura
descoperirii științifice ,să examinăm un exemplu celebru ,descoperirea oxigenului .Primul care a
pretins că a preparat o mostră de oxigen a fost farmacistul suedez Scheele.Al doilea care a emis
aceiași pretenție a fost teologul britanic Joseph Priestley ,care a colectat separat gazul eliberat de
oxidul roșu de mercur .Al treilea pretendent este Lavoisier .Revendicarea de că tre Priestley se
întemeiază pe prioritatea de a izola un gaz.În 1776 Lavoisier a fost în stare nu numai să observe
gazul dar să stabilească și despre ce este vorba .Lavoisier anunța de fapt teoria arderii prin
oxidare .Această teorie a fost principiul de bază a reformulă rii chimiei ,denumită revoluția
chimică .Cercetă rile lui Lavoisier l -au fă cut să înțeleagă natura substanței pe care arderea o
absoarbe din atmosferă .Atît în perioadele premergă toare paradigmei câ t și în cursul
crizelor ,oamenii de știință elaborează numeroase teorii speculative și nearticulate ,care pot indica
ele însele calea spre descoperiri .