SEMIOTICĂ

- CONCEPTUL DE "PARADIGMĂ" DUPĂ TH. KUHN -

GENERALITĂȚI, ȘTIINȚĂ, IMPLICĂRI ÎN

INTERCULTURALITATE

ÎN

"THE MAN WHO KNEW INFINITY"

Năstase Ana – Maria

Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Secția: Comunicare

Anul: II

Grupa: 7
Introducere

La baza formării și dezvoltării științei au stat continue cercetări, dezbateri, formulări de

teorii, teoreme, axiome și sisteme ideologice, experimente, exerciții, argumentate și
contraargumentate, în scopul revoluționării și modernizării societății științifice. Un pas important
în acest complex proces de evoluție în plan științific a fost reprezentat de conceptualizarea
științei în sensul de paradigmă, așa cum prezintă și Thomas Kuhn în „Structura revoluțiilor
științifice”, lucrare care vine în scopul cunoașterii aprofundate a procesului de dezvoltare din
perspectiva cercetării științifice, precum și a procesului de înțelegere a cognoscibilității acesteia.

În acest sens, am decis să abordez în această lucrare conceptele cu care operează și Kuhn,
respectiv „paradigmă” și „știință” și să încerc să le definesc, având ca bază teoretică lucrarea de
specialitate amintită anterior. Voi încadra generalități privind operaționalizarea științifică a
acestora, precum și cazul particular de aplicabilitate a conceptelor în ideea de interculturalitate,
având drept studiu de caz filmul „The Man Who Knew Infinity”, în regia lui Matt Brown,
deoarece acțiunea acestuia are în vedere aspecte care se pliază perfect pe tema abordată,
înglobând conceptele pe care am decis să le utilizez în lucrarea mea.

Termenul de paradigmă însumează totalitatea studiilor, cercetărilor și realizărilor

științifice care sunt, la un moment dat, recunoscute la nivel universal și care formulează soluții
într-o comunitate de cercetători științifică constituită și specializată spre dezvoltarea și
îmbogățirea tezaurului științific, fiind astfel entități de o natură complexă, dar nu întotdeauna
completă, cu elemente care țin de perspectiva instrumentală, metodologică și teoretică. Mai
exact, paradigma cuprinde acele realizări are cercetătorilor și teoreticienilor (în special începând
cu secolul al XIX-lea – faza incipientă a procesului de formare a sferei de studiu științifice), fie
că vorbim despre operele publicate până în momentul respectiv, fie că vorbim despre
experimentele realizate care „erau suficient de noi pentru a atrage un grup durabil de aderenți,
îndepărtându-i de moduri rivale de activitate științifică. În același timp, ele erau suficient de
deschise, de neîncheiate pentru a lăsa soluționarea multor tipuri de probleme în sarcina noului
grup de practicieni.” [ CITATION Kuh76 \l 1048 ]

1
 Așadar, acest concept avea să introducă o etapă incipientă de revoluționare a
modalităților, metodelor și instrumentelor necesare în cercetarea științifică, întrucât reprezentau
ceea ce este nou, ceea ce este incomplet, ceea ce este deschis dezbaterilor, interpretărilor și
reglementărilor. Totalitatea sistemelor de idei și conceptele științifice teoretizate care veneau în
sprijinul comunităților de practicieni pe domeniu și care dorea aderarea acestora la ceea ce este
nou, ceea ce este încă în stadiul experimental, înspre perfecționare și, oarecum, înlăturarea
sistemelor ideologice din trecut, care trebuiau asimilate ca fiind doar un pilon de sprijin în
procesul de revoluționare. Ceea ce rezultă este că acest concept – „paradigmă” – produce
modificări la nivelul de funcționare al unui grup de cercetători, de oameni de știință care
activează pe un anumit domeniu, în sensul că atunci când o persoană specialistă este capabilă să
introducă o idee prin care să stârnească interesul celorlalți, adică introduce ceva nou și palpabil
în orizontul de cercetare a noii generații, vechile concepte încep să devină fade în atenția acestora
și, treptat, dispar, ceea ce produce convertirea sau aderarea la o nouă paradigmă introdusă.

Termenul de „paradigmă”, în accepțiunea lui Kuhn, este strâns înrudit cu cel de „știință
normală”, întrucât afirmă că ea „înseamnă cercetare bazată ferm pe una sau mai multe realizări
științifice trecute, realizări pe care o anumită comunitate științifică le recunoaște, pentru o vreme,
drept bază a practicii ei.” [ CITATION Kuh76 \l 1048 ] Altfel spus, el definește conceptul ca fiind
înrudit cu cel dintâi, însă având o arie de acoperire mult mai largă și de o complexitate mult mai
mare, astfel încât cuprinde materie de studiu din literatura de specialitate veche, dar și
perfecționată, până în prezent. Elemente aparținând acestui concept sunt precizate în lucrările
mai vechi, de la originile studiului științelor naturale și exacte, fie că ne referim la sfera
biologiei, chimiei, fizicii, matematicii și a personalităților din domeniu care au revoluționat
procesul de cunoaștere, din antichitate și până în era modernă și contemporană – de la gânditorii
și matematicienii Aristotel și Pitagora, până la Copernic, mai apoi fizicienii Newton, Edison,
chirurgii precum Demikov și contemporanii noștri în tehnologie sau chiar astrofizică, Steve
Jobs, Stephen Hawking.

Așadar, în cele ce urmează, în această lucrare, conceptele discutate anterior sunt cele cu
care voi opera și asupra cărora voi insista, în aplicarea lor în studiul de caz pe care îl am în
vedere, și anume filmul „The Man Who Knew Infinity”, deoarece acestea, alături de implicarea

2
paradigmelor în formarea conceptului ideologic de interculturalitate (pe care îl voi aborda
amănunțit în paragrafele următoare), mi s-au părut a fi relevante.

Prezentarea situației de comunicare și aplicarea conceptelor

Cinematografia reprezintă, vorbind la modul general, o multitudine de posibilități prin

care existența umană poate fi proiectată din perspective diverse, relatând în documentare
realitatea în mod veridic. O arie interesantă a lumii cinematografice o reprezintă cea științifică,
pornind de la documentare și ajungând și în sfera science-fiction deoarece, în ciuda desfășurării
acțiunii, structura de idei pe care se construiește întregul film, pornește, în acest sens, de la un
anumit concept științific sub semnul căruia se conturează acțiunea, personajele, acțiunile,
cadrele, situațiile. Având în vedere tema aleasă, am decis să aplic conceptele de „știință normală”
și „paradigmă” filmului „The Man Who Knew Infinity”. Acest studiu de caz a pornit de la
premisa că filmografia ne oferă o gamă largă de informații ce sunt ascunse sub formatul vizual.
De aceea, prin exemplul ales am capacitatea de a detalia și explica cele două concepte
menționate mai sus.

„The Man Who Knew Infinity” este un film apărut în anul 2015 și regizat de Matthew
Brown. Acțiunea filmului are loc în anul 1910, în orașul Madras din India, schimbându-și
periodic locația în Cambridge, Marea Britanie. Srinivasa Ramanujan este un geniu în domeniul
matematicii care, din cauza situației sale financiare, nu reușește să își facă vocea auzită în rândul
academicienilor. Talentul îi este însă recunoscut de unul din angajatorii săi care, printr-un gest ce
nu poate fi categorizat altfel decât unul caritabil, a trimis o scrisoare către Cambridge alături de o
parte din descoperirile lui Ramanujan, lăsându-i pe ei să decidă ce vor face în continuare.
Impresionat de capacitatea intelectuală de care a putut să dea dovadă un individ din una din
coloniile britanice și intrigat în același timp de acesta, profesorul G.H. Hardy l-a invitat pe
Ramanujan la Cambridge.

Ajuns în Marea Britanie, indianul a început prin a le arăta profesorului Hardy și unui
coleg de-al său două jurnale în care a notat ceea ce ar putea fi considerate drept noi paradigme în
matematică, în sensul că tânărul protagonist apare în universul academic prezentat, aducând ceva
nou, și anume ideea de a lucra cu conceptul de infinit, de a îl defini, de a îi atribui o utilizare la

3
un nivel mai complex din punctul de vedere al studiilor matematice. Răspunsul imediat al
acestora a fost „ar dura o viață întreagă să demonstrăm toate aceste teorii.” [ CITATION Bro151 \l
1048 ]

Ajungând la finalul filmului, realizăm că, în fapt, subiectele publicate de Ramanujan se

încadrează în știința normală deoarece, după lungi studii și încercări de a demonstra teoria sa, el
ajunge la găsirea valorii infinite, concept care a fost susținut teoretic, dezbătut de cercetători,
experți, supus la exerciții și experimente care să îi ateste aplicabilitatea în mod practic și
acceptată în întreaga sferă a matematicienilor.

În primă fază, deși intrigați de descoperirile indianului, cei doi academicieni îi sugerează
să participe la cursurile avansate din cadrul universității, întrucât o ipoteză care nu este
demonstrată nu este considerată de valoare și astfel nu va fi acceptată, așa cum își susține și
Kuhn argumentele față de definirea paradigmei. În cadrul unui curs de matematică, unul dintre
profesori a scris o problemă al cărui răspuns încă îl cerceta. Atunci când a fost rugat să rezolve
exercițiul, Ramanujan a reușit să îi ofere profesorului soluția la problema sa. Înfuriat de acest
gest, profesorul l-a dat afară din clasă și i-a spus pe un ton răstit să nu mai facă astfel de
„scamatorii” la ora sa. Întrebat cum a ajuns la rezultatele pe care el le susținea, el a răspuns
simplu „Dumnezeu îmi șoptește acestea.” [ CITATION Bro151 \l 1048 ] În plus, în completarea
acestei afirmații, Ramanujan se justifică prin vorbele „O ecuație, pentru mine, nu are nicio
semnificație dacă nu exprimă un gând al lui Dumnezeu.” [ CITATION Bro151 \l 1048 ]

Se poate observa că filmul are în plan secundar paralela dintre știință și spiritualitate,
religios și non-religios, întrucât, în acest plan secund al situației communicaționale, sfera sacrului
și sfera științifică se contopesc, în conturarea realității tânărului geniu indian, care vine să
revoluționeze întreaga comunitate de practicieni de la momentul prezent (ideea de acceptare a
unei paradigme într-o comunitate științifică și înlăturarea școlilor pe stil vechi).

Kuhn demonstrează că paradigma este acel fenomen de completare prin care, în urma
cercetărilor, experimentelor, formării și dezvoltării teoriilor, cunoașterea științifică se conturează
și se definește sub cea mai complexă formă. Prin exemplul de mai sus este susținută această
teorie. Ramanujan a reușit să completeze ipoteza profesorului, ducând la un rezultat corect din
punct de vedere matematic, dar nu și politic. Deoarece, în acea perioadă, o persoană cu un statut
inferior nu avea dreptul de a submina autoritatea și intelectul unui academician britanic, mai ales

4
ținând cont de cadrul important în care acțiunea se desfășura - Cambridge, instituție de
notorietate imensă.

Filmul urmărește, alături de evoluția descoperirilor matematice, evoluția relației dintre

două persoane, prof. Hardy și Ramanujan fiind puse în opoziție nu numai personalitățile lor, dar
și abordările matematice ale acestora. Abordarea lui Ramanujan este bazată pe intuiție și
credință. Pe de altă parte, Hardy insistă pe dovezi academice formale, pe care protejatul lui le
găsește greu de acceptat. Aici intervine astfel, pe lângă conceptele deja abordate, ideea de
interculturalitate, mai exact, modul în care știința realiza o conexiune între cele două personaje
(fie că vorbim, dept exemplu, despre Ramanujan și profesorul Hardy ca personaje individuale,
fie că vorbim despre Ramanujan și personajul colectiv – colegii, academicienii), însă elementele
care țineau de cultură, naționalitate, proveniență erau cele care conturau o discrepanță între
aceștia.

Apariția unei paradigme poate modifica structura grupului care activează într-un anumit
domeniu, în sensul că în dezvoltarea unei științe a naturii, atunci când un individ sau un grup
produce pentru prima oara o sinteză capabilă să atragă interesul practicienilor noii generații,
vechile școli și sisteme ideologice dispar treptat. Dispariția lor este cauzată de convertirea
membrilor la noua paradigmă. Putem evidenția această ipoteză prin lupta pe care profesorul
Hardy a dus-o în vederea acceptării protejatului său în cercurile academicienilor britanici.
Luptându-se cu discriminarea și teama de nou a colegilor săi, Hardy a reușit să îi convingă de
impactul uriaș pe care descoperirile lui Ramanujan le vor avea asupra lumii din care ei făceau
parte. Din momentul în care indianul a fost acceptat în rândul academicienilor, a câștigat dreptul
de a publica sub egida universității Cambridge, ceea ce îi va conferi vizibilitate și ulterior,
renumele de revoluționar al lumii matematice.

Astfel, putem constata caracterul revoluționar al filmului „The Man Who Knew Infinity”.
Regizorul a încercat să transpună vizual conceptele studiate în literatura de specialitate privind
sfera științelor. În același timp, el a reușit să aducă în fața spectatorilor contextul politic,
intercultural și social din perioada colonizării britanice. Modul în care Ramanujan a reușit să își
construiască noul statut și să revoluționeze lumea matematică într-o astfel de perioadă arată că
abuzul și discriminările pe care el le-a suferit au avut un impact pozitiv asupra sa, întrucât și-a

5
depășit condiția și, în ciuda împotrivirilor celorlalți, a fost recunoscut drept unul dintre marii
academicieni ai matematicii.

Concluzii

În prima parte a lucrării am încercat să mă concentrez asupra definirii conceptelor de

„paradigmă”, în special, fiind tema principală abordată, nu în sens universal, ci strict legat de
sfera științificului. Am să îl definesc având în vedere baza teoretică pe care mi-am propus-o, și
anume „Structura revoluțiilor științifice”, iar apoi să fac legătura în conceptul ce a semnificat un
subaspect al temei inițiale - „știința normală”, prezentând relația dintre cele două.

În cea de-a doua parte a lucrării mi-am propus și sper că am și reușit să introduc aceste
concepte teoretice într-un cadru aplicativ, mai exact să le aplic unui studiu de caz; astfel am ales
să discut despre cele enunțate anterior, aplicând teoria pe situația de comunicare din filmul „The
man who knew infinity”, și să prezint modul în care elementele teoretice sunt prezentate în film,
având în vedere că acțiunea filmului a fost, consider eu, relevantă în acest sens. De asemenea,
subtema a doua a dost reprezentată de către problema interculturalității pusă în relație cu
paradigma științifică.

Dacă ar fi să vorbesc pe mai multe situații de comunicare, în mai multe studii de caz, aș
alege să vorbesc pe această temă însă aș încerca filme precum „The Theory of Everything” (în
regia lui James Marsh, 2014), „The Social Network” (David Fincher, 2010) și documentare, cum
ar fi - un exemplu foarte interesant – „experimentele chirurgului rus Vladimir Demikhov”,
întrucât se abordează situații similare sau care gravitează în jurul conceptului de „paradigmă
științifică”.

6
Bibliografie

Brown, M. (Director). (2015). The Man Who Knew Infinity [Motion Picture].

Kuhn, T. (1976). Teoria Revoluțiilor Științifice. București: Editura Științifică și Enciclopedică.