1.

Discurs profan, discurs savant, discurs stiintific

Oamenii nu au asteptat constituirea psihologiei ca stiinta (ceea ce s-a produs foarte tarziu)
pentru a dezvolta cunostinte utile privind semenii, care au fost transmise pe cale orala sau
scrisa. Si intr-un caz si in celalalt, depozitarul imensului patrimoniu de experienta care deriva
din asa-numita psihologie naiva' sau a simtului comun, o constituie limba. De altminteri
ipoteza lexicala a fost in repetate randuri invocata in studiul stiintific al personalitatii, plecand
de la Klages, la Thurstone, la Cattell si pana la creatorii celui mai elaborat model al
personalitatii, Big five (Minulescu, M., 1994, p. 90). Acest tip de discurs, numit de Richelle
(1995, pp. 144-145) discurs profan, exprima in limbaj natural cunoasterea lumii
inconjuratoare, a celei umane, sau chiar a celei interioare: 'lexicul unei limbi trimite la o
anumita modalitate de a decupa realitatea, de a delimita obiecte, modalitate care trimite la
randul ei la caracteristicile culturii'.

Chiar structura limbii, prin morfologie si sintaxa, indica activitati de punere in relatie,
exprimand raporturi de cauzalitate, de temporalitate, de consecinta, comune si discursului
stiintific. Discursul ce emerge din bunul simt (simtul comun) respecta doua tipuri de
constrangeri:

sa se raporteze corect la realitate;

sa comunice clar, fara echivoc relatiile descoperite, care se vor verifica in actiunea
practica, curenta.

Astfel de observatii, retinute in zicatori, proverbe, legende, mituri sau povesti ne spun
ca 'lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubeste', ca 'cine se-aseamana, se-aduna',
sau ca 'vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acri' si sunt dezvoltate printr-un
mecanism inductiv, la un capat fiind observatia cazuala (ocazionala), la celalalt formularea
aforistica sau zicatoarea, un fel de lege a acestui discurs profan. De multe ori, deoarece aceste
observatii cazuale nu sunt sistematice, precise si se bazeaza pe un numar insuficient de
observatii, care nu sunt atent verificate, ele pot duce la concluzii gresite. Astfel, geniile nu ar
avea aptitudini sociale si pentru sport si s-ar trece mai repede ('ce se coace repede, se trece
repede'), oamenii 'insemnati' (cu stigmate) ar trebui evitati, iar persoanele cu buze subtiri ar fi
rele la suflet etc.

Metoda stiintifica afirma ca evenimentele se desfasoara dupa principii precise si

utilizeaza observatii obiective si sistematice pentru a determina care sunt acele principii.

Asa cum afirma Richelle, stiinta nu este decat un discurs, o alta modalitate de a folosi limba,
care rafineaza si specializeaza atat de mult limbajul curent, incat, prin conceptele lor, ea
ajunge la descrieri si explicatii foarte departate, sau chiar in opozitie cu simtul comun.

Iata cateva caracteristici ale metodei stiintifice, asa cum sunt indicate de B.D. Smith
(1998, p. 32):

Stiinta este sistematica, formala si obiectiva, de aceea ea pleaca foarte rar de la

observatii cazuale. Ea urmareste un set de reguli prin care mentine un mare grad de
formalitate stiintifica si cere ca omul de stiinta sa fie cat de obiectiv este posibil,
atat in proiectarea cercetarii, cat si in interpretarea rezultatelor acesteia.
 Stiinta aspira la simplicitate si ordine, deoarece ea pleaca de la ordinea implicita
existenta in univers: asa cum fizicienii stiu ca miscarea planetelor sau a electronilor
pe orbite are regularitate, stiintele comportamentului asteapta sa regaseasca ordinea
care il guverneaza.

Stiinta este precisa pentru ca ea masoara si cuantifica cu atentie observatiile.

Aceasta presupune efort si timp cheltuite, dar plusul de precizie face una din
diferentele majore fata de discursul profan.

Cunoasterea stiintifica este reproductibila: urmand aceleasi procedee sau metode,

cercetatori diferiti trebuie sa ajunga la aceleasi rezultate. Replicarea (repetitia unei
cercetari) este o modalitate de a-i verifica rezultatele, ceea ce ii da o mare acuratete
si sens.

Stiinta procura o cunoastere cumulativa: publicandu-si rezultatele in carti si

jurnale, ea da ocazia aparitiei a noi ipoteze si idei, ce se construiesc pe o fundatie
preexistenta.

Pentru Karl Popper, filozof al stiintei, aceasta sporire a cunostintelor in cadrul

speciei umane se face dupa modelul evolutiei darwiniste a speciilor: vor supravietui
acele ipoteze si teorii care sunt selectate pentru ca rezista mai bine la tendintele de
respingere. Dincolo de universul fizic (Lumea 1) exista universul experientei
subiective (Lumea 2) si universul creatiei umane (Lumea 3). Pentru
Popper refutabilitatea (falsiability) este chiar linia de demarcatie intre discursul
stiintific si cel profan, o ipoteza fiind stiintifica atunci cand poate fi verificata prin
observare sau experimentata in laborator.

Sa mai adaugam o trasatura a discursului stiintific: el se sprijina pe fapte si se

supune unei permanente puneri in problema prin intermediul lor.

Intre discursul profan si cel stiintific exista, dupa Richelle (op. cit., p. 145) o zona
intermediara, cea a discursului savant, care se bazeaza tot pe limbaje specializate (juridic, al
esteticii, filozofic). Diferenta dintre discursul savant si discursul stiintific esteaceea ca ultimul
incearca intotdeauna sa-si autoverifice validitatea prin confruntarea empirica cu realitatea.
Exista insa doua tipuri de discurs stiintific, logica si matematica, care fac exceptie de la regula
anterioara. Plecand de la axiome, matematica deriva propozitii tot mai complexe, respectand
cu rigoare regulile rationamentului si exigentele demonstratiei.Validarea ei, ca si in cazul
logicii, nu este una empirica, ci una interna. De ce se potrivesc asa de bine 'hainele' logico-
matematice peste universul fizic si ce statut au obiectele ideale create de ele (exista sau nu cu
adevarat entitatile ideale?), sunt probleme care tin de filozofia stiintei.

Cercetarea stiintifica poate fi fundamentala (de baza), adica ataca o problema de

ordin foarte general (sau care nu are consecinte, finalitati practice immediate), si aplicata,
desemnata din start sa solutioneze probleme practice, cum ar fi, pentru psihologi, problema
suicidului, a obezitatii, a drogurilor, a fumatului sau a alcoolismului. Chiar daca beneficiile
cercetarii fundamentale nu sunt imediat vizibile, pe termen lung ea duce cel mai adesea la
importante aplicatii practice. Cercetari ale modului cum gandesc oamenii au fost foarte utile
pentru inteligenta artificiala (sistemul expert sau retelele neuronale).
 In plus, incercand sa determine cauzalitatea, scopurile majore ale psihologiei stiintifice
sunt sa descrie, sa prezica si sa controleze comportamentul, aplicand ceea ce s-a invatat
teoretic la situatii reale de viata (aceasta dintr-o perspectiva mai degraba behaviorista).

Descrierea trebuie sa includa nu numai comportamente obiectiv observabile, adica ce

auzim si ce vedem, facand presupuneri asupra mecanismelor interne sau asupra proceselor
subiacente numai in masura in care le putem articula intr-un discurs teoretic elaborat.

Predictia: daca descrierea are in vedere comportamentul deja produs, predictia are in
vedere comportamentul inainte de a aparea, ea statuand o anumita expectanta fata de acesta.
Predictii facem si in viata cotidiana, insa in stiinta aceasta imbraca forma unei ipoteze,
care este o propozitie specifica si clara ce poate fi testata daca este adevarata sau falsa.

Controlul unui comportament este posibil cand stim ce determina acel comportament
si se leaga strans de capacitatea intelegerii lui. Intarirea comportamentului la B.F.
Skinner este un exemplu in acest sens.

Aplicatia are scopul de a utiliza cunoasterea si tehnicile derivate in rezolvarea unor

scopuri practice: programele pe computer pentru invatarea matematicii, testele de aptitudini si
de inteligenta arata beneficiile concrete ale cunoasterii psihologice in viata obisnuita.

Intelegerea inseamna ca am dobandit cunoasterea reala a cauzelor unui

comportament. Desi in psihologie intelegerea cauzelor ca in fizica sau medicina este rara,
munca stiintifica aduce totusi mereu un plus de intelegere asupra faptelor studiate. Intelegerea
face posibila explicatia faptelor care circumscriu domeniul unei stiinte, triada descriere-
explicatie-predictie, retinand, dupa Valeriu Ceausu, cele mai insemnate caracteristici ale
metodei stiintifice.

2. Rolul teoriei si al cercetarii

O teorie este un set organizat de concepte si de propozitii desemnate sa ajute omul de

stiinta sa inteleaga, sa explice si sa prezica femomenele. Teoria lui Darwin asupra evolutiei
ne-a adus o mai buna intelegere a raporturilor dintre specii, iar teoriile freudiene ne arata
modul in care inconstientul influenteaza comportamentul. Odata ce avem o teorie, putem
deriva din ea ipoteze care devin obiectul testarii prin cercetarea stiintifica: teoria atractiei
interumane poate produce ipoteza ca similaritatea atitudinilor si a preferintelor creste
posibilitatea atractiei dintre oameni.

Totusi, teoriile nu sunt egale unele cu altele: unele sunt mai elaborate, mai consistente
sau mai bune decat altele. O teorie buna se caracterizeaza prin:

incorporeaza intr-un cadru logic si consistent toate (sau foarte multe) dintre faptele si
observatiilor existente (are mare putere de cuprindere);

produce noi ipoteze prin care se prezic noi observatii (putere derivativa);

este economicoasa, adica acopera cel mai bine fenomenele de care se ocupa, avand cea
mai simpla forma posibila;
 este testabila si falsifiabila, adica ipotezele ei pot fi testate (si in laborator) si pot fi
dovedite, potential, ca sunt false. Atunci cand o teorie este extrem de generala, incat
pare sa se potriveasca tuturor faptelor si deci nu poate fi falsificata, este un semn ca ea
nu este o teorie buna.

Cercetarea este un proces de investigare si de cautare pe care stiinta il utilizeaza cu

grija, pentru a ajunge la o mai buna intelegere a fenomenului. Observatiile care conduc la
cercetare au o mare varietate de forme ce depind de scopul cercetarii. Un studiu stiintific, de
exemplu, colecteaza informatii de la un set de subiecti, facand o analiza atenta a informatiilor,
pentru a ajunge la un set de concluzii intemeiate. De multe ori cercetatorii isi reiau studiile
pentru a verifica daca, in final, ajung la aceleasi concluzii.

Odata dezvoltata o teorie buna, care se refera la fenomene importante, aceasta

conduce la o considerabila cantitate de munca de cercetare. Fiecare domeniu are asemenea
teorii puternice: Skinner in invatare, Freud in psihologia clinica, Piaget in psihologia
dezvoltarii, toate punand in miscare multe cercetari evaluative.

Rezultatele acestor cercetari relative la o anumita teorie, duc la modificari ale

acesteia, modificari care genereaza alte si alte cercetari. Se creeaza astfel un mecanism
circular prin care cunoasterea stiintifica se imbogateste ca volum si acuratete. Chiar si teoriile
nepotrivite pot fi valoroase daca conduc la cercetari atente, caci prin acestea se elimina parte
din explicatiile posibile, stimuland noi cercetari si, in consecinta, teorii mai bune. Astfel,
teoria frenologica a boselor, ce permitea localizarea facultatiilor mintale, a dus la aparitia
teoriei localizarii functiilor cerebrale, cu o prima mare confirmare prin descoperirea de catre
Broca a centrului vorbirii, pentru ca aceasta sa genereze teoria localizarii largi sau teoriile
echipotentiale privind cortexul cerebral, care au largit considerabil intelegerea mecanismelor
de functionare a creierului.

In acelasi fel, teoria bioritmurilor, ce sugereaza regularitati rezultate din ritmurile

biologice (fizic, emotional si intelectual) s-a dovedit a fi gresita, caci ea nu se punea in relatie
nici cu performantele ridicare, nici cu esecurile in anumite activitati, ceea ce nu a impiedicat
totusi industria electronica sa vanda o mare cantitate de programe si soft legate de bioritmuri.
 Figura 1. Interrelatia dintre teorie si cercetare

3. Metode descriptive si corelationale

Demersurile care sunt descriptive sau corelationale pot fi considerate amandoua ca

nonexperimentale (o metoda este nonexperimentala cand comportamentul este observat si
masurat fara a fi controlat sau manipulat). Asemenea metode sunt adesea folosite
pentru a indeplini scopurile descriptiei si predictiei, caci ne permit sa examinam cu atentie si
sa descriem cu precizie o multitudine de comportamente. De aceea ele ne procura o baza
pentru a face predictii cu privire la relatiile cauza-efect. Cele mai obisnuit folosite ca metode
nonexperimentale sunt studiile de caz, studiul si observatia naturalista.

Studiul de caz este o analiza in profunzime a comportamentului unei singure

persoane, ale carei ganduri, emotii, atitudini, interese, sunt investigate cu grija, detaliat. Este o
metoda ce probeaza adancimea efortului individual in incercarea de a intelege mai bine
comportamentul, conduita si originile sale. Studiul de caz este foarte util pentru ca da
psihologului clarificari despre un caz individual, care poate servi ca baza pentru
comportament la modul general. Pornind de la un singur caz, micul Hans, Freud a formulat
ipotezele sale despre dezordinea psihica numita fobie, in timp ce Jean Piaget a construit teoria
sa despre geneza structurilor inteligentei pronind de la studiul propriilor sai copii. Dar,
deoarece se pleaca doar de la o persoana, aceasta baza nu este niciodata suficient de ferma,
concluziile trebuind verificate atent pe multe alte cazuri, prin cercetari ulterioare.

Studiul (survey) este un procedeu de a evalua sau prezice vederile, reactiile ori
parerile unui numar mare de oameni in legatura cu o problema limitata. Cercetatorul creeaza o
lista de intrebari si o prezinta intr-o forma standardizata fiecarui participant, in mod tipic
folosind atat ancheta, cat si chestionarul. Investigand un numar mare de persoane dintr-o
populatie foarte larga, scopul este de a generaliza prin extrapolarea rezultatelor la intreaga
populatie. Expectatiile de vot din anchetele sociologice, parerea despre abandonarea pedepsei
cu moartea sau legalizarea avorturilor sunt cateva exemple de utilizare a metodei.

Aceasta metoda, atunci cand este elaborata si condusa cu grija, ne poate oferi o
importanta cantitate de informatii despre vederile, atitudinile, opiniile, preferintele unui numar
mare de oameni, ceea ce ii ajuta pe psihologi sa construiasca ipoteze, pe politicieni sa-si
dezvolte campaniile electorale si pe comercianti sa-si lanseze anumite produse. Dar daca
esantionul ales nu este reprezentativ, sau daca cei chestionati dau mai degraba raspunsurile
asteptate decat cele reale, riscul de eroare devine foarte mare. O alta limitare a metodei
provine din faptul ca ea este indicativa pentru opinia publica intr-un anumit moment, dupa
care anumite evenimente o pot modifica radical. Un sondaj telefonic de opinie ca cel facut in
1936 in America (dupa 1990 si in Romania), a indicat succesul unui candidat la presedentie,
care nu a fost cel real (F.D. Roosevelt) din simplul motiv ca cei care aveau telefon tindeau sa
fie mai curand republicani decat democrati.

Observatia naturalista este cea in care psihologul observa comportamentele care

apar, fara a le modifica sau intefera cu ele. Asemenea observatii se pot face si in laborator, dar
si in cadrul natural, putand avea o mare extensie in studierea animalelor sau a copiilor.
Avantajul este aprecierea comportamentului in cadrul lui natural, dezavantajul fiind
dificultatea de a fi total obiectiv sau neimplicat. Studiind adolescentii din insula Samoa din
Marile Sudului, Margaret Mead, una din creatoarele psihologiei transculturale, arata in cartea
sa, aparuta in 1928, Caming of age in Samoa ca adolescentii acestei insule nu aveau
competitivitatea si violenta cu care aceasta varsta se asociaza in cultura americana. Un alt
cercetator (Freeman, 1983) a adus o alta lumina asupra problemei, aratand ca rata suicidului,
comportamentul violent si competitiv au un nivel ridicat si in aceste insule.

Designul corelational este necesar cand vrem sa depasim simpla descriptie si sa

determinam relatia dintre doua variabile care ne intereseaza. Variabila este orice insusire ce
poate lua mai multe valori diferite, cum ar fi de pilda satisfactia maritala, ce poate fi evaluata
pe o scala cu 5, 7 sau 9 trepte si pusa in legatura cu similaritatea de varsta a membrilor
cuplului sau cu inceputul, mijlocul sau perioada tarzie a casniciei.

Printr-un astfel de procedeu corelational aflam cate ceva despre relatie, dar nimic
despre cauza care a produs-o, pentru ca nu am facut nimic pentru a controla sau manipula
vreo variabila. Si totusi, metoda ne indica unde sa cautam o relatie intre elemente, pentru a
construi acolo un studiu experimental, in care sa evidentiem modificarile variabilelor
dependente in functie de cele independente. De exemplu, stim ca exista o relatie intre fumat,
cancerul de plamani si bolile coronariene, ceea ce ne permite ca, in conditii de laborator, sa
dezvoltam un studiu de tip cauza-efect, expunand sistematic animale la fumul de tigara si
descoperind astfel o relatie cauzala.

4. Metoda experimentala

Coloana vertebrala a cercetarii psihologice este experimentul, o cercetare care

implica manipularea uneia sau mai multor variabile, ceea ce conduce la descoperirea de relatii
tip cauza-efect. In experiment, cercetatorul variaza sistematic conditiile pentru ainregistra
efectele lor asupra comportamentului. Conditiile care se pot schimba in experiment se
numesc variabile si ele pot fi elemente prin care difera subiectii (sex, varsta, nivel cultural,
etnie, etc.), iar masurile ce vor fi culese sunt diferite valori cum ar fi presiunea arteriala,
pulsul, etc.

Variabilele pe care la poate lua in consideratie, schimba sau manipula cercetatorul se

cheama variabile independente, iar cele masurate pentru a vedea cum se schimba prin
manipularea experimentala, se cheama variabile dependente (se numesc asa pentru ca depind
de nivelul schimbarii variabilelor independente). Un al treilea tip de variabile sunt
cele explicative, cum ar fi anxietatea, depresia, gandirea, motivatia, ca elemente interne de
legatura intre celelalte doua tipuri. Metoda experimentala, ce va fi detaliata ulterior, include
un grup experimental (pe care se desfasoara intreaga procedura) si un grup de control,
sau grup martor. Ambele grupuri sunt masurate initial si dupa experiment, pentru a face
comparatii statistice.

Experimentul ridica si probleme de esantionare (esantion reprezentativ sau aleator,

simplu sau stratificat) care constituie capitole importante ale cercetarii si statisticii, probleme
pe care le vom detalia la vremea potrivita.

Cvasiexperimentul este acela in care psihologul studiaza variabile independente pe

care el nu le poate controla sau manipula. Asemenea variabile independente se numesc
variabile naturale, caci se bazeaza pe conditii preexistente: putem studia diferentele masculin-
feminin, dar nu noi manipulam apartenenta la gen. Putem studia efectul experientei si
antrenamentul asupra nivelului de anxietate la un grup de parasutisti,daroptiunea lor pentru
acest sport le apartine in intregime. Desi nu putem gasi in acest tip de studii o puternica
relatie cauza-efect (ca atunci cand avem variabile independete), putem totusi avea un nivel de
incredere ridicat in rezultatele noastre si in cazul cvasiexperimentului.

CONCLUZII
STIINTIFICE

RELATII CAUZA-EFECT

Manipulam sistematic variabilele independente si

masuram efectul asupra variabilelor dependente

CORELATIE

Observam gradul de relatie dintre variabile

DESCRIERE

Descriem mai ales

ceea ce vedem

Figura 2. Nivelurile intelegerii stiitifice (dupa B.D. Smith, 1998, p. 37)

5. Conducerea unei cercetari stiintifice

 Stiinta incepe de obicei cu descrierea, dupa care incearca sa stabileasca nivelul
relatiei dintre variabile (corelatia), pentru ca in final sa conduca adevarate experimente, pentru
a ajunge la o intelegere de tip cauza-efect, ideal ultim al stiintei (vezi figura 2).Fiecare studiu
stiintific implica un numar de etape sau pasi, incepand cu o cunoastere initiala a problemei asa
cum se afla ea in campul stiintific si terminand cu publicarea unui articol intr-o revista de
specialitate (vezi diagrama de la figura 3).

Figura 3. Conducerea unei cercetari stiintifice (dupa B.D. Smith, 1998, p. 37)

6.Diversitatea umana si problemele cercetarii

Variabilitatea umana este un fapt atestat de foarte multa vreme, ea fiind prezenta ca tama de meditatie
filozofica in Republica lui Platon. Omul de stiinta contemporan, psihologii cu precadere, nu s-au multumit sa
constate aceste diferente interindividuale, ci si-au propus sa si le explice, apeland la o prealabola exprimare a lor in
termeni cantitativi. Problema determinarii diferentelor individuale l-a preocupat foarte mult pe Galton, precursor al
metodei psihometrice, dar si pe Binet, creatorul psihometriei, cu a sa Scara metrica a inteligentei, apoi pe Spearman,
Thurstone, Vernon, Burt, Guilford, Cattell si altii.

Fiecarui individ (uman sau animal) ii este specific un grup de insusiri caracteristice, combinate intr-o ecuatie
personala, variabilitatea fiind specifica naturii vii si nevii. Variabilitatea se extinde de la om la grupurile si
macrogrupurile sociale (familial, cultural, etnic, religios). Expresia statistica a variabilitatii este variata sau dispersia,
care arata imprastierea valorilor observate in jurul unor valori centrale. Avand o multime de elemente diferentiatoare,
generate fie de ereditate, fie de mediu sau de educatie, fiinta umana devine abordabila cu instrumentele matematice,
pentru ca variabilitatea face posibila cuantificarea, masurarea.

Daca in prima jumatate a secolului diversitatea a fost rareori luata in considerare, ea a crescut progresiv ca
importanta, psihologii incercand sa studieze diversitatea in sine: diferentele de varsta, de sex, de cultura, de nivel
socio-economic, de apartenenta la o etnie, religie, rasa se combina intr-o maniera infinita, cercetarea stiintifica trebuind
sa tina seama de aceste diferente, creand pe cat se poate loturi omogene in toate privintele, mai putin cea investigata.

Astfel, barbatii se pare ca sunt mai predispusi la violenta, la alcoolism, in timp ce femeile tind mai frecvent
spre depresii. Diferentele de gen sunt si in aptitudinea pentru matematica (mai tipic masculina) fata de aptitudinile
verbale (mai tipic feminine), dar nu se poate stabili cu exactitate daca aceste diferente au o fundamentare biologica sau
una sociala. Etnicitatea marcheaza arii ca religia, interesele si valorile unei persoane, o cultura influenteaza mai strans
contextul social in care o persoana creste (etica muncii, valori religioase, atitudini fata de sanatate, invatatura sau arta).
Parintii asiatici, de exemplu, dau

o mai mare importanta educatiei scolare decat negrii sau hispanicii americani. Diferente sistematice intre grupuri
rasiale, etnice si culturale apar in ce priveste agresivitatea, standardele morale, atitudinea copiilor fata de familie sau
fata de batrani, nivelul educational, venitul, pattern-urile de limbaj, ceea ce face ca generalizarile reiesite din studii sa
fie adesea riscante.

Varsta este unul din cei mai diferentiatori factori, majoritatea testelor de inteligenta dand standarde separate pe
ani, junatati de an (bateria WISC chiar din 4 in 4 luni), in timp ce la varstele mai inaintate discriminarea vizuala,
auditiva, viteza de reactie si empanul memoriei de scurta durata descresc.

Nivelul socioeconomic are un impact substantial, caci afecteaza o gama larga de variabile. Veniturile mai mari
sunt asociate cu o nutritie mai bogata, oportunitati educationale mai mari, nivel mai mare al inteligentei, o mai mare
motivatie de a munci, de a se autorealiza.

Cercetarile care studiaza diferentele dintre grupuri, culturi, etnii, dau o baza de informatie mult mai solida,
ajutandu-ne sa prezicem mai bine comportamentele. Si poate ca aceasta va contribui in noul mileniu la mai buna
intelegere dintre grupuri, la reducerea discriminarii, la optimizarea potentialului fiecarei persoane, indiferent de grupul
de apartenenta.

Pentru psihologie, aceasta diversitate care rezulta din enorma variabilitate umana a fost unul dintre motivele
cristalizarii ei mai lente ca stiinta, dar si a aparitiei de ramuri specifice cum ar fi psihologia diferentiala, psihologia
copilului si a varstelor, psihologia dezvoltarii sau psihologia transculturala.

Autoevaluare

Analizati contributia psihologiei simtului comun la dezvoltarea psihologiei stiintifice.

Analizati similitudinile si diferentele dintre limbajul profan si cel savant sau stiintific.

3 Definiti caracteristicile cunoasterii stiintifice si modul cum raspunde psihologia acestor deziderate.

4 Evaluati scopurile cercetarii siintifice in psihologie si pedagogie.

5 Cercetarea si teoria siintifica au un raport de circularitate. Analizati evolutia stadiilor acestor raporturi.

6 Evaluati rolul metodelor descriptive si corelationale in psihologie, exemplificand cu indicarea avantajelor si

dezavantajelor fiecarei metode.

7 Indicati rolul, importanta si specificul metodei experimentale in psihologie.

8 Detaliati intr-un mic eseu etapele unei cercetari stiintifice in psihopedagogie, de la cunoasterea prealabila la
articolul stiintific final, urmarind diagrama din curs.

9 Scrieti un mic eseu (doua pagini) despre importanta diversitatii umane in cercetarea stiintifica psihologica sau
pedagogica.

Bibliografie

1. Doron, R., Parot, F., Dictionar de psihologie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999.

2. Dworetzky, J.P., Davis, N.J., Human Development. A Lifespan Approach, West Publishing Company, St. Paul,
New York, Los Angeles, San Francisco, 1989.

3. Richelle, M., Parot, F., Introducere in psihologie. Istoric si metode, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995.
4. Pitariu, H.D., Managementul resurselor umane. Masurarea performantelor profesionale, Ed. All, Bucuresti, 1994.

5. Radu, I., Metodologie psihologica si analiza datelor, Ed. Sincron, Cluj, 1993.

6. Smith, B.D., Psyhology. Science and Undestanding, International Edition, Mc Graw Hill, 1998.