Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea Administrație Publică

- Analiza lucrării -
Structura revoluțiilor științifice
Thomas S. Kuhn

Autor: Popușoi Mariana, grupa 4, AP

BUCUREȘTI 2019
1) Ce este o revoluție științifică?

Revoluția științifică este o schimbare ce intervine atunci când o paradigmă nu mai este actuală
pentru condițiile sociale din prezent, fiind înlocuită cu una nouă; respingerea unei teorii
științifice în favoarea alteia, ”revoluțiile sunt episoade de dezvoltare necumulativă în care o
paradigmă mai veche este înlocuită, integral sau parțial, de o nouă paradigmă, incompatibilă cu
ea”. [1]

Cursul revoluției științifice conform viziunii Kuhniene:

I Știința normală - fiecare descoperire nouă este explicabilă din punct de vedere al teoriei
dominante;

II Criza în știință. Apariția anomaliilor - discrepanțe între observațiile și predicțiile paradigmei.

O creștere a numărului de anomalii duce la apariția unor teorii alternative.

III Revoluția științifică - adoptarea unei noi paradigme.

2) Care este teza susținută de T.Kuhn în lucrare?

În "Structura revoluțiilor științifice", Kuhn susține că dezvoltarea științei este un proces de

alternare a două perioade - "știința normală" și "revoluțiile științifice”. Știința normală se
concentrează pe rezolvarea puzzles-urilor, iar schimbările epistemologice în știință încep cu
conștientizarea faptului că paradigma existentă a încetat să funcționeze adecvat, adică nu mai
poate rezolva eficient problemele puzzle. Constatarea acestor anomalii și, respectiv, crizele
teoriilor științifice reprezintă condițiile prealabile ale revoluțiilor științifice.

3) Care este natura și necesitatea unei revoluții științifice?

"Știința normală" există atât timp cât oamenii de știință pot găsi răspunsuri la problemele puzzle
în cadrul paradigmei general acceptate. La una din etapele dezvoltării "științei normale", apare
neapărat o discrepanță între observațiile și predicțiile paradigmei, adică apar anomalii. Atunci
când se acumulează destul de multe anomalii, cursul normal al științei se oprește și se
instaurează o stare de criză, al cărei nucleu este incapacitatea de a face față sarcinilor tehnice.
Starea de criză se caracterizează printr-o perioadă de nesiguranță profesională pronunțată, care
este generată de incapacitatea constantă a științei normale de a-și rezolva puzzle-urile în măsura
în care ar trebui. Conștientizarea anomaliilor și criza teoriilor științifice determină schimbările
majore de teorii, respectiv, paradigme, ceea ce reprezintă, în sine, o revoluție științifică.

În timpul revoluțiilor științifice, oamenii de știință văd lucruri noi în timp ce privesc în locuri pe
care le-au privit înainte. Când se schimbă o paradigmă, omul de știință începe să re-perceapă
lumea din jurul lui. În istoria științei există mai multe exemple de „schimbare de viziune asupra
lumii“ ca urmare a unor revoluții științifice, de exemplu, înlocuirea sistemului geocentric în
astronomie cu teoria heliocentrică a lui Copernic, tranziția de la teoria dispersiei undelor de
lumină prin eter la teoria electromagnetică a lui Maxwell etc.
4) Cum sunt definite conceptele ”comunitate științifică”, ”știință normală”, ”probleme
puzzle”?

Comunitatea științifică este un grup de cercetători în centrul căruia se află un element comun
de cercetare, o paradigmă, care este total diferită de celelalte paradigme dezvoltate de alte
comunități științifice.

Un om de știință, conform viziunii kuhniene, nu poate fi recunoscut drept om de știință decât

prin afilierea sa la o comunitate științifică, membrii căreia împart o anumită paradigmă și
urmăresc rezolvarea unor probleme științifice specifice acestei paradigme: ”Comunitatea
științifică este un instrument extrem de eficient de rezolvare a problemelor sau puzzles-urilor
definite de paradigma ei. [2]

Prin știința normală Kuhn înțelege activitățile oamenilor de știință în cadrul paradigmei
adoptate, menite să susțină această paradigmă. Astfel, scopul științei normale este dezvoltarea
fenomenelor și a teoriilor, a căror existență paradigma o presupune în mod evident. ”Știința
normală înseamnă cercetare bazată ferm pe una sau mai multe realizări științifice trecute,
realizări pe care o anumită comunitate științifică le recunoaște, pentru o vreme, drept bază a
practicii ei” [3]

Problemele puzzle sunt ”acea categorie specială de probleme care au menirea de a testa
ingeniozitatea și îndemânarea în rezolvare”. [4]
Un om de știință care reușește acest tip de activitate devine un "expert în rezolvarea
problemelor", un „solver al puzzles-urilor”. Existența acelorași sarcini puzzle implică în mod
necesar necesitatea de a respecta anumite reguli, care sunt un atribut indispensabil al oricărui joc.
”Pentru a rezolva un puzzle, o problemă trebuie să se distingă prin mai mult decât o soluție
garantată. Trebuie să existe, de asemenea, reguli care limitează atât natura soluțiilor
acceptabile, cât și etapele prin care sunt obținute.” [5] Printre regulile menționate anterior se
numără existența unor criterii pentru selectarea problemelor care pot fi considerate soluționabile,
atâta timp cât paradigma este general acceptată. Astfel, oamenii de știință sunt preocupați doar
de problemele pe care comunitatea științifică din care fac parte le recunoaște ca fiind
potrivite/adecvate.

5) Cum este definit conceptul ”paradigmă”?

Conceptul fundamental al perioadei științei normale, în termeni de Kuhn, este paradigma, care
reprezintă o colecție a celor mai comune idei și orientări în știință recunoscute de o anumită
comunitate științifică. Potrivit lui Kuhn, ”o paradigmă este ceea ce împărtășesc membrii unei
comunități științifice și, reciproc, o comunitate științifică este compusă din oameni care
împărtășesc o paradigmă” [6]. Paradigma, conform viziunii kuhniene, este începutul oricărei
științe. De regulă, aceasta este inclusă în manuale, în lucrările oamenilor de știință și reflectă
gama de probleme dintr-un anumit domeniu științific și metodele de rezolvare a acestora.
6) Care este problematica lucrării?

Thomas Kuhn în lucrarea respectivă a dezvoltat destul de bine ideea că știința ar trebui percepută
ca un fenomen care trece prin revoluții periodice, numit în terminologia sa "schimbări de
paradigmă". Acesta discută aspecte ale științei normale, probleme de criză în știință, apariția
anomaliilor, adică fapte inexplicabile, alegerea unei paradigme concurente și înlocuirea acestora.

7) Cum apar teoriile științifice?

O teorie nouă ”implică o schimbare a regulilor ce guvernau practica anterioară a științei

normale”[7], ”asimilarea ei impune reconstrucția teoriei anterioare - un proces intrinsec
revoluționar”. [8]

Ca și în cazul descoperirii, o schimbare a unei teorii existente care are ca rezultat invenția unei
noi teorii este, de asemenea, determinată de conștientizarea anomaliilor. Apariția unei noi teorii
este generată de eșecul persistent al rezolvării puzzles-urilor științei normale așa cum ar trebui.
Paradigma și teoria se opun schimbării și sunt extrem de rezistente.

Kuhn descrie modurile în care pot apărea noi descoperiri. În acest sens, descoperirile sunt
împărțite în ”întâmplătoare”, ca și în cazul descoperirii razelor X [9] și descoperiri "induse de
teorie" (crearea buteliei de Leyda [10]). Kuhn recunoaște că al doilea tip poate părea paradoxal,
deoarece descoperirile anticipate de teorie sunt părți ale științei normale, în cadrul acestor
descoperiri nu există noi teorii. De exemplu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nimeni nu
a fost surprins de descoperirea unor noi elemente chimice. Acesta este un tip diferit de
descoperire, care este însă un alt exemplu al activității științei normale. Explicația fenomenului
descoperire "indusă de teorie" este următoarea. Potrivit lui Kuhn, nu toate teoriile sunt
paradigmatice. [11]. În timpul perioadei predaradigmatice și în timpul crizelor, oamenii de știință
dezvoltă numeroase teorii speculative și vagi care ar putea să indice calea către descoperire.
Adesea, însă, o astfel de descoperire nu este una pe deplin anticipată de ipotezele de testare.
Numai când teoria experimentului și a procesului este în concordanță una cu cealaltă, apare o
descoperire și teoria devine o paradigmă

8) Cum pot fi caracterizate științele administrative având în vedere viziunea lui Kuhn?

Kuhn vede științele administrative ca un domeniu paradigmatic, care tinde să seteze o conexiune
între om și comunitate, reprezentând, prin alte cuvinte, un sistem de integrare a individului în
societate. Fiind organizate ca și celelalte științe în paradigme, științele administrative sunt supuse
schimbărilor de paradigmă atunci când se constată că paradigma/teoria actuală nu mai face față
cerințelor sociale.

9) Ce este cunoașterea științifică?Ce fel de proces este?

Cunoștințele științifice diferă de cunoștințele obișnuite prin coerența procesului de găsire a noilor
cunoștințe și de ordonarea a cunoștințelor existente. Fiecare etapă ulterioară a științei se bazează
pe pasul anterior, fiecare nouă descoperire își are rațiunea atunci când devine un element al unui
sistem. Cel mai adesea, un astfel de sistem este teoria ca cea mai dezvoltată formă de cunoaștere
rațională.
Spre deosebire de cunoașterea științifică, cunoașterea de zi cu zi are un caracter fragmentat,
aleatoriu și neorganizat, în care predomină generalizările inductive, fără legătură între ele.
Procesul ulterior de sistematizare a rezultatelor cunoașterii științifice constă în combinarea
teoriilor în cadrul disciplinelor științifice individuale, iar cele din urmă în domeniile
interdisciplinare de cercetare.
Referințe:

1. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.157;

2. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p. 232;

3. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p. 72;

4. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.232;

5. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.232;

6. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.243;

7. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.69;

8. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.69;

9. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.122;

10. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.124;

11. Kuhn, Thomas S. Structura revoluțiilor științifice, p.124;