citat(C.Sagan).

Stiinta, poate fi inteleasa ca un domeniu despre care oricine are cunostinte si se pricepe sa vorbeasca, fiind astfel specifica limbajului uzual. Aceasta este, in special, un mod de gandire si nu numai un volum de cunostinte, un domeniu de cunoastere specifica, intrucat "cel mai important in stiinta este sa te gandesti cu adevarat la ceva" METODELE DE CERCETARE TIINTIFIC Metoda inductiv. Metoda deductiv. Unitatea dintre inducie i deducie. Difiniii: Metodologia cercetrii: sistemul de metode, procedee, tehnici, reguli, postulate, principii i instrumente precum i know-how-ul aferent angajate n procesul cunoaterii tiinifice Cercetarea tiinific: formularea i testarea sistematic a unor enunuri i sisteme de enunuri; formularea de ipoteze, construirea de sisteme teoretice i confruntarea acestora cu experiena, prin observaie i experiment Logica cercetrii (cunoaterii): analiza logic a procesului de cunoatere, a metodei de cercetare, o teorie a metodei tiinei care se ocup de felul cum trebuie tratate enunurile tiinifice n funcie de scopuri Teoria cunoaterii - examinarea metodelor de testare sistematica la care trebuie supus orice idee, dac este "s fie luat n serios"; pentru a raionaliza, a explica i stpni lumea (realitatea) Metodologia mijloacele prin care se realizeaza cunoasterea (cercetarea) CU CE? Exemple: observaia, experimentul, statistic, istoriccomparativ,dialectic. Cercetarea actiunea de cunoastere prin inovare, descoperire, cautare de solutii CUM? Teoria cunoasterii: examinarea modului de testare a ideilor, enunturilor, legilor PROBA Logica cercetarii: sensul cercetarii, ca mod de tratare a enunturilor stiintifice. MECANISMUL LOGIC Determinantele cercetarii stiintifice

Motivaia: un mixaj complex ntre social, cultural, politic i individual - Nevoia de a supravietui, nevoia de a nva, nevoia de a evolua personal, n meserie i carier, nevoia de recunoatere social i satisfacia obinut din rezolvarea unor probleme concrete sau imaginate ; competiia.

Conceptul de metoda Etimologia termenului de metoda trimite la grecescul methodos, care nseamna cale, drum. Putem afirma ca metoda este drumul sau calea pe care porneste cercetatorul n demersurile sale. n acelasi timp, ea este instrumentul folosit n vederea recoltarii datelor si a verificarii lor. Conceptul de metoda poate fi definit intr-o maniera analitica sau intr-una sintetica: "Metoda este tocmai acea mbinare si organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru care dau corporalitatea unui proiect metodologic. Ea este operatorul care mijloceste trecerea , ridicarea treptata de la probleme de cercetare, enuntata n plan teoretic, la reconstructia ei-observationala experimentala, actionala-n vederea corectarii, optimizarii, potentarii, restructurarii unui sector sau al practicii sociale n ceea ce ne priveste, preferam o formulare mai concisa: "Metoda defineste calea, itinerarul, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza actiunile practice si intelectuale n vederea atingerii unui scop". Definitia noastra, n afara elementelor comune pe care le cuprind si celelalte, precizeaza mai bine natura actiunilor sau a demersurilor cercetatorului, acestea putind fi att intelectuale , ct si practice. Pe parcursul dezvoltarii stiintei, in istoria acesteaia se observa o dezvoltare permanenta a cunoasterii stiintifice, o dezvoltare considerabila a tehnologiilor utilizate in procesul cunoasterii fapt ce a influentat si asupra modificarii metodelor de cunoastere. Termenul metoda exprima procedeul gasit cu cale de a fi urmat, mijlocul potrivit de a ajunge la un anumit rezultat, plecind de la o situatie data. Astfel, pot fi deosebite metode generale, metode particulare (sau regionale) si metode specifice de cercetare. Diferenta dintre aceste trei tipuri de metode, dupa

cum mentioneaza V. Tapoc, este sesizabila atunci cind tinem cont de sfera de utilizare. In conformitate cu acest criteriu, afirma acelasi autor (p167) metodele generale sunt considerate si metode filosofice. Din categoria acetora fac parte urmatoarele metode: - Metoda realist-empirica a lui Aristotel; - Metoda dialectica, utilizata in dialogurile lui Platon, in filosofia lui Hegel, etc.; - Metoda inductiva, formulata explicit de catre F. Bacon si dezvoltata de John Stuart Mill; - Metoda deductiva formulata in Discurs despre metoda de Rene Descartes; - Metoda analitica a lui John Lock, dezvoltata in cadrul neopozitivismului si al empirismului logic; - Metoda fenomenologica, promovata de Edmund Husserl; - Metoda hermeneutica; - Metoda structural-functionala, s.a. Constantin Noica ( Scrisor despre logica lui Hermes, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1986) vorbeste despre demersuri stiintifice de maxima generalitate, in care include: deductia, inductia, aplicatia, inventia, integrarea, formalizarea sau simbolizarea. Criteriul principal care confirma o noua tiin este practica. Anume n practic se ncearca adevarul dobindit n procesul gindirii, deaceea practica este considerat una din forele motrice de dezvoltare a tiinei. tiina este una din forele motrice n dezvoltarea societii. (schema) i astfel pentru generalizarea datelor rezvliite cptate prin observare sunt folosite mai multe metode tiinifice i anume: Fundamentele logicii inductive sunt puse de catre filosoful englez Francis Bacon (1561-1626), care scrie o replica la Organonul aristotelic, "Novum Orgnum", lucrare n care expune regulile inductiei. Silogismul este steril; cunoasterea autentica trebuie sa porneasca de la colectarea faptelor de observatie, gruparea si clasificarea lor, pentru ca apoi sa ajunga prin

inductie la formulari generale. Metodele inductiei sunt sistematizate si aprofundate de catre Jh. St. Mill (1806-1873) n lucrarea Un sistem al logicii. Acest tip de rationament, formulat nca de catre Aristotel, mai este numit si silogism inductiv, opusul simetric al celui deductiv, dar care se supune acelorasi legi formale.; unii logicieni au contestat inductiei complete calitatea de inferenta, considernd-o fie o simpla nsumare de cunostinte, fie o operatie de clasificare. Francis Bacon formuleaz trei reguli nceea ce privete relaiile dintre fenomenul Ai natura lui B: 1.DacA este prezent, B este prezent. 2.DacA este absent, B este absent. 3.DacA crete (descrete), B crete (descrete). Metodele de cercetare inductiv au n vedere RAPORTUL DE CAUZALITATE = relaie existent ntre dou fenomene A i B, astfel nct a face s se produc existena lui B. Fenomenul A se numete cauz iar fenomenul B se numete efect. De exemplu: nclzirea metalelor determin (provoac) dilatarea lor, deci nclzirea metalelor este cauza dilatrii lor. Teoria tiinific definete un concept pur de cauzalitate, n care sunt eliminai factorii neeseniali i accidentali, fiind postulat PRINCIPIUL ECHIVALENEI CAUZEI CU EFECTUL. Consecinele acestui principiu sunt (n planul idealizrii): (a). ori de cte ori apare cauza, apare i efectul; dispare cauza, dispare i efectul; (b). n orice mprejurare apare cauza, apare i efectul (dependena cauzei de circumstane); (c). dac se schimb cantitativ cauza, se schimb cantitativ i efectul; (d). dac difer efectele, difer i cauzele, fiecrui efect i corespunde o cauz unic; (e). la efecte asemntoare, corespund cauze asemntoare. n realitate, fenomenele concrete sunt produse de aciunea conjugat a mai multor cauze. Plecnd de la exemplul dat, dei nclzirea este cauza dilatrii metalelor, totui fenomenul dilatrii depinde de structura atomic i molecular a fiecrui metal, de puritatea substanei, de presiune, de particulariti ale mediului etc.

Carl Hempel face distinctie intre doua tipuri fundamentale de explicatie stiintifica: deductiva si inductiva: - explicatie deductiva: fenomenele sint explicate demonstrind ca pot fi deduse dintr-o lege universala. Daca premisele (afirmatii care specifica apartenenta la domeniul de aplicabilitate a legii) sint indeplinite atunci concluzia are loc in mod necesar. Ex: legea gravitatiei, abordarea economica asupra comportamentului uman. - explicatie inductiva: este un tip de rationament/explicatie in care generalul este dedus (inferat) din particular. Inductia si deductia sunt metode logice ale gndirii care au aplicabilitate extrem de larga n construirea teoriei stiintifice. ntre ele exista o unitate dialectica. Inductia exprima procesul de ridicare a sensibilului la inteligibilul rational. Inductia este o miscare de la planul senzorial la cel logic, ea reprezentnd calea prin care cunoasterea trece de la reflectarea individualului la cea a generalului. Dupa gradul de ntemeiere, ea face distinctia ntre inductia completa si cea incompleta. Prima reprezinta acea forma de rationament inductiv cu ajutorul careia se obtine o concluzie generala din premise care epuizeaza toate cazurile sub care se prezinta fenomenul dat. Deductia este un proces cu miscare inversa, care consta din derivarea riguroasa a unei propozitii (concluzia) din alte propozitii date (premisele). Mersul sau se face de la idee la idee, oferind astfel superioritatea obtinerii de noi adevaruri

fara investigarea realitatii n mod direct. Prin aceasta functie pe care o exercita se ntelege ca numai acele deductii pot fi corecte, la originea carora se gaseste inductia stiintifica. Pentru a evita riscul de eroare e bine sa se evite lanturile lungi de deductii si sa se verifice rezultatul dupa fiecare deductie. Valoarea deductiei creste cu ct este verificata printr-un numar mai mare de metode. P.Botezatu subliniaza ca, traditional, logica se impartea intre deductie si inductie. Dar dezvoltarea stiintei moderne nu mai face atit de sigura aceasta diviziune. A fost atenuata atit certitudinea obtinuta prin deductie, cit si validitatea inferentei inductive. Dar contextul, in care noi le folosim , ne duce la efectuarea unei abstractii de la o serie de dificultati intilnite, luind in consideratie aspectele clasice ale problemei. Daca in cazul deductiei se parcurge calea regula caz rezultat, atunci pentru inductie este caracteristica o trecere de la caz rezultat regula. Inducia tiinific i propune s determine dac aspectele repetabile constatate au sau nu un caracter necesar. n acest scop, cercetarea tiinific recurge la OBSERVAII SISTEMATICE (utilizand o aparatur din ce n ce mai sofisticat), la EXPERIMENT (provocarea controlat a unui fenomen, n condiii prestabilite) i la modelare teoretic, n msur s confere induciilor tiinifice un grad sporit de probabilitate. Unitatea dintre inductie i deducie Logica traditionala se diviza perfect n inductie si deductie dupa gradul de generalitate al concluziei n raport cu premisele inferentei. Diferenta o stabilise nca Aristotel care arata n Analiticile Secunde ca "nvatam sau prin inductie, sau prin demonstratie; cunoasterea nu poate fi altfel dobndita; ntr-adevar, demonstratia porneste de la general, inductia de la particular". Logica aristotelica este deductiva, iar modelul deductiei este silogismul. Corectitudinea silogismului, reamintim, era conditionata de respectarea legii distribuirii termenilor, un termen neputand fi distribuit n concluzie daca nu era distribuit si n premise; cu alte cuvinte, silogism ul opera de la general la general si de la general la particular, interzis fiind drumul de la particular la general. Pe de alta parte, n cazul raporturilor dintre propozitiile categorice am expus raportul de subalternare, raport ce permitea derivarea adevarului particularei din adevarul universalei de aceeasi calitate, dar nu si invers. Toate aceste conditii sunt impuse

de caracterul deductiv al rationamentelor discutate pna acum. Semnul distinctiv al deductiei este validitatea ei, faptul ca premisele constituie ratiune suficienta pentru adevarul concluziei. Inferentele inductive[1] sunt inferente cu concluzii probabile din cauza ca premisele nu contin informatii suficiente pentru a ntemeia concluzia. Sub aspect strict formal, inductia poate fi considerata un tip de inferenta reductiva, prin care se obtine premisa din concluzie. Vom trata inferentele de tip inductiv dupa urmatoarea schema:

Inducia complet. Atunci cnd generalizarea se face n cadrul unei clase finite si se inspecteaza fiecare element al ei, se constituie inferenta inductiva completa (sau sumativa). Daca fiecare element al clasei are o anumita proprietate, se conchide ca ntreaga clasa are proprietatea respectiva, dupa urmatoarea schema de rationare: M1,, M2, ., Mn sunt P M1,, M2, ., Mn, si numai ei, sunt S Toti S sunt P Spre exemplu: Fluorul, clorul, bromul si iodul se gasesc n natura sub forma de compusi Fluorul, clorul, bromul si iodul, si numai ei, sunt halogeni Halogenii se gasesc n natura sub forma de compusi.

Aceasta inferenta face trecerea de la deductie la inductie, fiind considerata deductie inductiva[2]. Este deductie fiindca concluzia decurge cu certitudine din premise, este inductie deoarece concluzia generalizeaza. Inductia completa, desi este o inferenta certa, este putin utilizata n cunoasterea stiintifica ntruct presupune cele doua conditii restrictive: numar de elemente finit si posibilitatea inspectarii fiecarui element. Inductia cea mai frecventa, att pentru cunoasterea comuna ct si pentru cea stiintifica, este cea incompleta. Inductia incomplete. Spre deosebire de inductia completa, inductia incompleta presupune generalizarea concluziva n baza cunoasterii numai a unora dintre elementele clasei. Se face astfel trecerea de la particularul cunoscut la generalul necunoscut. Acest salt (amplificare) determina caracterul probabil al concluziei. Schema de rationare este urmatoarea: S1, S2,S3..poseda P S1, S2,S3..apartin lui M M poseda (probabil) P Gradul de probabilitate al concluziei acestui tip de inferenta este dependent de tipul amplificarii. Inductia matematica este un tip aparte de inductie amplificatoare care, datorita proprietatilor sirurilor numerice, realizeaza generalizari certe. Primele axiomele ale lui Peano stau la baza inductiei matematice: Succesorul unui numar este tot un numar Doua numere nu au niciodata acelasi succesor. Din faptul ca un numar poseda o proprietate pe care o poseda si succesorul sau decurge ca ntreg sirul poseda proprietatea respectiva. Concluzii: Numai istoricii profesionisti, cu metode de cercetare testate, cu principii de selectie explicite si care folosesc corect marturiile, numai ei ne pot da armele de

care avem nevoie pentru a incepe sa privim lucrurile in fata.[...] Asta nu inseamna ca orice istoric e automat mai impartial decit orice regizor de film. Dar (cel putin intr-o societate libera) insasi conditia de istoric implica responsabilitate si deschidere fata de atacul reciproc...