ETICA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

1. Despre etică și cercetare stiințifică

”Etica este un sistem de reguli generale și publice pentru îndrumarea comportamentului

uman.” 1 Aceste reguli sunt generale pentru că se aplică tuturor oamenilor, în totdeauna; și sunt
publice pentru că nu sunt secrete și îndrumează prin a interzice, permite sau impune anumite acțiuni
particulare în diferite situații

„Cercetarea științifică una din activitãţile umane cele mai pretenţioase din punct de vedere
intelectual iar ca și profesie poate fi o sursă de mari satisfacţii și unul dintre cele mai plăcute şi
interesante moduri de viaţă, dar si unul de mari fustrari și decepții„ 2

Deci conform celor doua definiții cercetarea sțiințifică are și ea un cod de reguli care trebuie
respectate de toți cei implicați în cercetare. Problematica eticii şi bunei conduite în activitatea de
cercetare a devenit extrem de actuală şi vizibilă în presa generalistă în ultimii ani, o dată cu apariţia
unor cazuri de abateri intens mediatizate.

Etica în cercetarea stiințifică este o problemă care trebuie tratată cu o importanţă deosebită,
pentru că se referă la elita intelectuală a unei țări, cu un impact fundamental asupra formării sistemului
de valori al generaţiilor viitoare. De asemenea, trăim într-o eră a informaţiei, unde proprietatea
intelectuală devine progresiv mai importantă şi mai preţioasă decât proprietatea fizică, stând la baza
oricărei dezvoltări sustenabile a unei economii bazate pe cunoaştere. Aplicarea fără compromis a
acestor reguli este un pas, absolut necesar şi fundamental, pe calea către construirea unei economii
bazate pe cunoaştere.

          2. Cercetarea științifică în România

            Cercetarea științifică în România prezinta o crestere an de an, deși finanțarea acestui sector a
scăzut continuu. În anul 1999 s-a produs în țara noastră de doua ori mai multă știință decât în ultimul
an de dictatură.

            Contributia României la literatura sțiintifică internatională, este încă sub nivelul posibilitatilor
si nu atinge nivelul țărilor vecine din Europa Centrala și de Est (cu exceptia Republicii Moldova). Este
de remarcat totusi creșterea contributiei romanesti la literatura știintifică internatională în 1999 fată de
1986, în timp ce în țările vecine (cu excepția Poloniei) se constata o scadere (Rusia, Moldova) sau
menținere relativ constanta (Ungaria, Cehia si Slovacia).

            Există în cercetarea romanească domenii cu contribuție mai scazută la fluxul principal al

literaturii stiintifice internationale. Sunt necesare masuri de stimulare a domeniilor in care cercetarea

1
1.(citat dupa: D. Resnik, Philosophical Foundations of Scientific Ethics, www.physics.emich.edu/mthomsen/resn1.htm)

2
Etica cerecetarii științifice Acad. Ionel Haiduc ACADEMIA ROMANA ADUNAREA GENERALA 3 IULIE 2012

1
romanească este deficitară și prea putin vizibila pe plan internațional, mai ales in științele biomedicale
și agricole, unde cu cateva excepții care constituie centre de excelentă, rezultatele sunt sub necesități și
posibilitati. Natura exacta a acestor masuri trebuie stabilită prin consultarea institutiilor și
personalitatilor competente.

          3.  Reglementarea legislative cu privire la etică în cercetarea știițifică

din România
Pentru a delimita normele din domeniul cercetării s-au emis un set de reglementări atât la
nivel național cât si la nivel internaționa. În acest sens, cadrul legal aferent eticii în cercetare a fost
modificat substanţial la noi în Romania, iar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
(MECTS) şi Asociația Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) speră ca în următoarele luni, pe
măsură ce noile reglementări încep să producă efecte, prestigiul şi credibilitatea comunităţii ştiinţifice
şi academice româneşti, parţial afectate în ultimii ani ai regimului comunist şi în perioada de la
căderea acestuia, să fie restabilite la un nivel demn de locul pe care această comunitate îl ocupă în
societatea românească.

Cele mai importante modificări legislative care reglementează etica în cercetarea științifică
sunt următoarele:
• Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, art. 306-310 şi 318-326; 
• Ordonanţa Guvernului nr. 28/2011 pentru modificarea Legii 206/2004 privind etică
în cercetare; 
• Ordinul ministrului Educaţiei nr. 5735/2011 pentru aprobarea regulamentului şi
componenţei Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării
Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI).

Din punct de vedere al procedurilor, aceste reglementări introduc un sistem care analizează şi
sancţionază abaterile pe două nivele: cel local, la nivelul instituţiei, şi cel central, la nivelul MECTS şi
al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale ce au unităţi de cercetare în coordonare sau în
subordine.
În general, o sesizare este analizată şi soluţionată de către comisiile de etică ce trebuie
organizate în fiecare instituţie. Aceste soluţii pot fi contestate însă la nivel central, prin înaintarea unei
contestaţii către CNECSDTI. Fac excepţie următoarele cazuri ce pot fi sesizate direct către
CNECSDTI, fără o analiză prealabilă la nivel local: abaterile grave (descrise mai jos), abaterile
conducătorilor de instituţii, sau ale membrilor consiliilor de administraţie şi consiliilor ştiinţifice ale
acestora, sau abaterile persoanelor ce ocupă poziţii de demnitate publică. Dacă la nivel local comisia
de etică stabileşte una sau mai multe sancţiuni, acestea nu pot fi aplicate decât după o perioadă de 15
zile lucrătoare, timp în care persoana găsită vinovată poate contesta decizia la CNECSDTI.
În afară de aspectul procedural, noile reglementări introduc o serie de definiţii şi detalieri ale
tipurilor de abateri de la etica şi buna conduită. În primul rând, plagiatul, confecţionarea de rezultate
ştiinţifice şi introducerea de date false în solicitările de granturi sunt definite ca „abateri grave”. 
Contractele de muncă ale persoanelor ce ocupă posturi didactice şi de cercetare, găsite vinovate de
abateri grave de către CNECSDTI, încetează de drept la data constatării abaterii de către CNECSDTI .

4. Clasificarea abaterilor 
Abaterile de la etica şi buna conduită în cercetare sunt de asemenea împărţite în cinci categorii:

1). abateri de la normele de bună conduită în activitatea ştiinţifică:

• confecţionarea sau falsificarea de date; 
• îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activităţii de cercetare a altor
persoane

2
 2).abateri de la normele de bună conduită în activitatea de comunicare ştiinţifică, inclusiv în
cadrul cererilor de finanţare:
• plagiatul; 
• autoplagiatul; 
• atribuirea incorectă a autoratului unor publicaţii ştiinţifice; 
• introducerea de informaţii false în cadrul cererilor de finanţare;

3). abateri de la normele de bună conduită în evaluarea şi monitorizarea cercetării ştiinţifice:

• nedezvăluirea conflictelor de interese; 
• nerespectarea confidenţialităţii; 
• discriminarea;
4). abateri de la normele de bună conduită în funcţii de conducere a activităţii de cercetare
ştiinţifică:
• abuzul de autoritate; 
• obstrucţionarea activităţii unei comisii de etică, de analiză sau a CNECSDTI; 
• nerespectarea prevederilor legale privind etica în cercetare;

5). normele de bună conduită privind respectarea fiinţei şi demnităţii umane, evitarea
suferinţei animalelor şi ocrotirea şi refacerea mediului natural şi a echilibrului ecologic:
• urmează a fi detaliate în Codul de etică sau în coduri de etică pe domenii.

Legea prevede două serii de sancţiuni posibile: cele ce pot fi aplicate la nivel local, în fiecare
instituţie, sau la nivel central. CNECSDTI nu are personalitate juridică şi nu poate aplica sancţiuni în
mod direct, ci poate doar constata existenţa unor abateri şi poate face recomandări către organele
executive abilitate. Răspunderea juridică pentru hotărârile CNECSDTI revine MECTS. Direcţia
juridică a MECTS avizează toate hotărârile CNECSDTI, conform legii.

Sesizările şi contestaţiile se transmit către CNECSDTI la adresa ANCS din strada Mendeleev
21-25, Bucureşti, iar analiza acestora se realizează în termen de 90 de zile de la primirea lor.
Rezultatele analizei şi hotărârile CNECSDTI se fac publice printr-un raport, care se publică pe site-ul
CNECSDTI.

5. Etica și conduita în cercetare

            Orice activitate de cercetare științifică implică o responsabilitate pe mai multe planuri:
științifică, morală, socială, politică etc. Cercetatorul științific care efectuează o cercetare este direct
răspunzator pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricarei etici a activității de cercetare
științifică îl reprezinta responsabilitatea cercetatorului față de munca sa, dar mai ales de rezultatele
acesteia. Cercetatorul științific trebuie să justifice actul de cercetare, să justifice utilitatea și
valabilitatea rezultatelor obținute, să încerce să aducă prin cercetarea sa un beneficiu societății. Având
in vedere aceste aspecte, orice cercetare stiintifica trebuie pusa sub semnul unei cenzuri morale.

            Activitatea de cercetare este astăzi o activitate de înalt prestigiu profesional ce reclamă în mod
obligatoriu un stil de muncă sau un model de conduită ce implica urmatoarele aspecte:

- seriozitate în alegerea și tratarea temei de cercetare;

- responsabilitate profesională, morală și socială;
- respect fata de munca, fata de tema cercetata, fata de cercetator;
- sinceritate si modestie;
- o cooperare sincera, corecta in cadrul colectivului de cercetare;
- respectarea ierarhiilor, respectiv a statutelor și rolurilor, în colectivul de cercetare
respectiv;

3
 - comunicarea rezultatelor cercetării după o prealabilă și serioasă verificare a
acestora, comunicare ce trebuie să aibă caracter de corectitudine și valoare
științifică.

            Etica cercetarii trebuie să aibă în vedere și “abaterile morale” ale cercetatorilor stiintifici.
Printre “abaterile morale” de la normele eticii cercetarii stiintifice se pot mentiona urmatoarele aspecte
mai frecvent intalnite:

- furtul de idei;
- cercetari cu caracter paralel care urmăresc subminarea unei activități autentice de
cercetare pentru a o devaloriza, a o face lipsită de interes, de utilitate;
- comunicarea unor rezultate incorecte, false din punct de vedere teoretic sau
oferirea unor produse nesemnificative, inutile sau chiar periculoase;
- utilizarea activității de cercetare științifică în scopuri contrare intereselor sau
securității umanității, în scopuri nocive, antisociale, distructive etc.;

Orice activitate de cercetare ştiinţifică implică o responsabilitate pe mai multe planuri:

ştiinţifică, morală, socială, politică etc. Cercetătorul ştiinţific care efectuează o cercetare este direct
răspunzător pentru descoperirea sa. Elementul central al oricărei etici a activităţii de cercetare
ştiinţifică îl reprezintă responsabilitatea cercetătorului faţă de munca sa, dar mai ales de rezultatele
acesteia. Cercetătorul ştiinţific trebuie să justifice actul de cercetare, să justifice utilitatea şi
valabilitatea rezultatelor obţinute, să încerce să aducă prin cercetarea sa un beneficiu societăţii. Având
în vedere aceste aspecte, orice cercetare ştiinţifică trebuie pusă sub semnul unei cenzuri morale.
Etica cercetării ştiinţifice are rolul de a preciza principiile, responsabilităţile şi procedurile
astfel încât cercetarea ştiinţifică şi inovarea să se desfăşoare în conformitate cu principiile etice
acceptate de comunitatea ştiinţifică internaţională.

6. Principiile cercetării științifice

            Nu se poate face cercetare științifică fară ca aceasta să fie guvernată de anumite “principii” sau
“legi” care sa le conducă. Aceste principii sunt necesare, întrucât ele reprezintă normele calauzitoare
de care orice cercetator este obligat sa țina seama în activitatea sa. Ele reprezinta nu numai niste reguli
de urmat de catre cercetatorul stiintific in activitatea sa de cercetare, ci si niste “repere morale” ce
obliga si impun la o atitudine etica a celui care cerceteaza fata de obiectul cercetarii sale, dar mai ales
de rezultatele obtinute de acesta in urma analizei metodice a obiectului cercetat.

            Principiile cercetării științifice sunt urmatoarele:

            - Principiul competentei: acest principiu stabileste cine este capabil și poate deșfasura o
activitate de cercetare științifică. Prin aceasta se pune întrebarea dacă “poate oricine, oricând și oricum
desfasura o activitate de cercetare stiintifica”. Desigur ca nu. Se impun anumite reguli in acest sens.

            - Principiul obiectivității: acest principiu se referă la obiectul cercetării științifice și la modul în

care acesta trebuie studiat, dar si la atitudinea cercetatorului fata de obiectul cercetarii sale.

            - Principiul adevarului:  în virtutea acestui principiu, orice cercetare științifică are ca scop
descoperirea adevarului cuprins în concluziile care se desprind de cercetarea unui anumit obiect
propus. Acest adevar trebuie sa respecte natura reală a obiectului cercetat și să poata fi exprimat și
înteles.

4
            - Principiul metodic: acest principiu se raporteaza la metodologia cercetarii stiintifice. Prin
aceasta se realizeaza corelatia dintre necesitatile obiectivarii datelor urmarite la obiectul supus
cercetarii stiintifice, precum si necesitatea de a descoperi adevarul legat de obiectul respectiv.

            - Principiul demonstratiei: acest principiu sustine ca orice afirmatie (sau rezultat) ce decurge
din activitatea de cercetare stiintifica a unui obiect trebuie demonstrata, dovedita daca este adevarata si
ca ea apartine ca o calitate obiectului studiat.

            - Principiul corelatiei: acest principiu statueaza faptul ca rezultatele stiintifice care decurg din
cercetarea unui obiect trebuie sa fie corelate cu datele deja existente in domeniul stiintific respectiv
sau cu cele de factura interdisciplinara, din domeniile stiintifice inrudite.

            - Principiul evaluarii rezultatelor: acesta este tot un principiu care se raporteaza la

metodologie si priveste modul de evaluare si de utilizare a rezultatelor obtinute din activitatea ce
cercetare stiintifica.

            - Principiul utilitatii: in conformitate cu acest principiu trebuie ca activitatea de cercetare

stiintifica, ce urmeaza a fi intreprinsa, sa aiba in vedere o utilizare atat teoretica, cat si practica a
datelor rezultate din cercetare. Aceasta va trebui sa justifice cercetarea, ca o contributie efectiva la
domeniul de cunoastere stiintifica respectiv, precum si in ceea ce priveste punere in practica a acestor
rezultate.

            - Principiul psihomoral: acest principiu priveste atat cercetatorul, cat si modul in care se
desfasoara activitatea de cercetare stiintifica a acestuia. Se pune problema seriozitatii si a onestitatii
activitatii de cercetare sau, altfel spus, atat responsabilitatea stiintifica, cat si cea morala a celui care
cerceteaza fata de cercetare, de rezultatele cercetarii, dar in acelasi timp si fata de consecintele ce
decurg din aplicarea teoretica sau practica a rezultatelor cercetarii.

P7. Standarde în cercetarea științifică

Respectarea standardelor ştiinţifice constituie o garanţie a bunei conduite în cercetarea

ştiinţifică. Principalele standarde ştiinţifice generale exclud:
- ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
- confecţionarea de rezultate;
- înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
- interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea concluziilor;
- plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor;
- prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
- introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţări;
- nedezvăluirea conflictelor de interese;
- deturnarea fondurilor de cercetare;
- neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau stocarea eronată a
rezultatelor;
- nerecunoaşterea erorilor proprii
- difuzarea rezultatelor proprii într-o manieră iresponsabilă, cu exagerări şi repetări;

8. Responsabilități în cercetarea științifică

5
 Conducerile unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare trebuie să asigure structura
organizatorică şi condiţiile care să permită respectarea principiilor şi standardelor bunei conduite în
cercetarea ştiinţifică, precum şi buna funcţionare a comisiilor de etică.
Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, precum şi cercetătorii ştiintifici însişi poartă
responsabilitatea pentru respectarea normelor şi valorilor etice în cercetare – dezvoltare.
Unităţile şi instituţiile care fac parte din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare, ca şi
cercetătorii ştiinţifici înşişi au responsabilităţi directe asupra:
- respectării dreptului la viaţă;
- respectării libertăţii individuale;
- respectării demnităţii umane;
- protecţiei fiinţei umane, a animalelor şi a mediului mînconjurător;
- libertăţii de expresie;
- securităţii alimentaţiei;
- securităţii sistemului de informatizare a datelor;
Autorii aceluiaşi produs ştiinţific sunt solidari responsabili, şi, după caz, individual, pentru
corectitudinea lui. Calitatea de autor onorific nu este acceptată. Unităţile şi instituţiile de cercetare –
dezvoltare , precum şi cercetătorii ştiinţifici înşişi au datoria de a sesiza instituţiile statului atunci când
constată că rezultatele cercetării ştiinţifice au un efect negativ asupra societăţii.
Responsabilitatea pentru folosirea corectă a fondurilor de cercetarer revine unităţilor şi
instituţiilor din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare.

9. Etapele cercetarii științifice

            Acest aspect priveste planificarea strict riguroasă a momentelor ce se succedă în cazul unei
activități de cercetare științifică. Aceste etape sunt urmatoarele:

            1. Alegerea tematicii de cercetare: orice activitate stiintifica trebuie sa aiba o justificare sau o
fundamentare logica, rationala atunci cand se trece la desfasurarea ei. Ea trebuie sa fie rezultatul unei
reflectii prealabile si sa corespunda unor necesitati teoretice si practice reale. cercetarea serioasa nu
este condusa de pasiuni sau de curiozitati, ci numai de gandirea rationala bazata pe o serioasa pregatire
profesionala si o temeinica informare bibliografica in domeniul respectiv. Pasiunile si curiozitatea stau
la baza motivatiei activitatii de cercetare. Gandirea rational-logica trebuie insa sa reprezinte metoda
care le conduce, le ordoneaza si le stapaneste, orientandu-le intr-o directie creatoare.

            2. Informatii asupra temei de cercetare: orice activitate de cercetare stiintifica trebuie, in mod
obligatoriu, sa fie precedat de o informare stiintifica serioasa, intinsa si aprofundata in domeniul caruia
ii apartine tema de cercetare.

            3. Caracterul cercetarii propuse: încă de la începutul abordarii unei activități de cercetare

științifică, trebuie stabilit cu exactitate care este caracterul cercetarii stiintifice propuse si ce scopuri
urmareste aceasta.

            4. Obiectivele cercetarii: obiectivele cercetarii stiintifice sunt reprezentate de ceea ce urmareste

sa realizeze cercetarea stiintifica respectiva. Nu trebuie sa confundam „obiectivele” unei cercetari
stiintifice cu „obiectul” cercetat. Obiectivele sunt scopurile pe care isi propune sa le realizeze
cercetarea respectiva. Este ceea ce se urmareste sa descopere la obiectul cercetat.

            5. Organizarea activitatii de cercetare: odat fixate informatiile de mai sus, se trece la

organizarea activitatii de cercetare stiintifica propriu-zisa.

6
            6. Metodologia activitatii de cercetare: etapa urmatoare in organizarea de cercetare stiintifica
este reprezentata de alegerea si punerea la punct a metodologiei adecvate „temei” pe care colectivul de
cercetatori isi propun sa o indeplineasca. Metodologia va reprezenta in felul acesta „modelul de
gandire”, dar si „stilul de munca” al grupului de cercetatori si al personalului auxiliar al acestora.

            7. Prelucrarea datelor rezultate din cercetare: datele rezultate din cercetarea stiintifica trebuie
sa reproduca, intr-o forma coerenta, logica, ceea ce s-a obtinut in urma actiunii metodologice prin
cercetarea stiintifica a obiectului sau temei supuse cercetarii. Ea va reprezenta rezultatele studierii
lotului de subiecti, dupa niste criterii riguroase, in special cu un limbaj clar, explicit, de tip codificat
stiintific.

            8. Interpretarea datelor rezultate din cercetare: dupa prelucrarea datelor rezultate, acestea vor
fi analizate, comentate, pentru a se putea pune in evidenta valoarea lor, validitatea si importanta lor
teoretica si practica.

            9. Valorificarea rezultatelor cercetarii: orice cercetare stiintifica duce la niste rezultate finale.
Acestea trebuie valorificate. Valorificarea reprezinta actiunea, dar si atitudinea prin care se impun
noile descoperiri, prin care acestea sunt introduse in circuitul cunostintelor stiintifice, in limbajul
stiintific, in teorie si practica.

            10. Concluziile cercetarii: orice activitate de cercetare stiintifica trebuie sa duca la niste

concluzii. Acestea vor reprezenta intr-o maniera sintetica, concisa, rezultatele stiintifice obtinute. Din
aceste concluzii se vor construi viitoarele teorii stiintifice sau vor pute fi realizate proiecte de actiune
practica in domeniul respectiv.

            11. Elaborarea unei lucrari stiintifice: datele rezultate din cercetarea stiintifica vor trebui sa fie
difuzate, aduse la cunostinta specialistilor in domeniul respectiv. Ele vor fi facute cunoscute mediilor
stiintifice prin comunicari stiintifice, prin articole sau monografii publicate pe tema cercetarii
respective, prin conferinte publice.

6. Redactarea lucrarilor științifice

            Orice lucrare științifică poate fi prezentată spre valorificare într-o formă explicită prin
redactarea textului ei.  Redactarea lucrarilor științifice este o parte importantă a cercetarii științifice,
prezentând pentru apreciere rezultatul investigatiilor științifice. Redactarea constituie o comunicare a
rezultatelor cercetărilor. În ea vom găsi realizarea obiectivelor propuse, metodele si tehnicile folosite
si comunicarea propriu-zisa a rezultatelor obtinute. Comunicarea rezultatelor investigatiilor este o
activitate, un lucru obligatoriu si o forma de valorificare a rezultatelor prin reintegrarea cunostintelor
dobandite in urma elaborarii stiintifice pentru a ajunge la rezultatul scontat.

            Redactarea lucrărilor științifice presupune cerinte deosebite fată de forma lucrarilor. Ele trebuie
sa fie elaborate citeț cu o acuratete deosebită, clare, pe intelesul tuturor. Este foarte importantă
problema exprimarii și a prezentarii. Un rol aparte ține de limbajul stiintific, de logica exprimarii, de
ortografia și de sintaxa corectă, adică o armonie dintre forma si continutul lucrarii.

            E necesar de respectat cateva reguli de unificare a continutului si formei:

- stil simplu, clar si precis de exprimare, adecvat obiectului exprimarii;

- respectarea legii comunicarii prin a scrie citet, a se folosi de o logica a demonstrarii, prin
folosirea corecta a semnelor de punctuatie, folosirea frazelor concise;
- o structura bine gândită a lucrării cu evidențierea părților componente ale ei;
- evidențierea raționamentelor și concluziilor, demonstrărilor fiecarei părți, fiecarui gand enuntat
etc.;
- un volum al lucrarii pe masura cerintelor si un echilibru intre partile componente ale lucrarii;
7
 - o concluzie precisa si conforma problemei sau temei cercetate.

Bibliografie

1. Constantin Enachescu, Tratat de teoria cercetarii stiintifice, Iasi, Ed. Polirom, 2007.

2. http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9482&node=1355

3. http://www.ad-astra.ro/library/journals/cdf/cdf_36_1.pdf

4. http://www.fhh.org.ro/ed_fhh/reviste/arhiva_cdf/42_7_2002.htm

5. http://www.ad-astra.ro/docs/2006-11-20_starea_actuala.pdf

6. http://www.utm.md/master/curs/filos/cap7.pdf

7. Etica cercetării ştiinţifice Acad. Ionel Haiduc ACADEMIA ROMANA ADUNAREA GENERALA
3 IULIE 2012

8.  Ordinul 5735/2011 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Etică a

Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (denumit în continuare Consiliul Naţional de Etică).

9. Ordin nr.4393/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de

Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării