TRATAMENTUL OCLUZAL PREPROTETIC

Edentaţa parţială prezintă o multitudine de variante clinice care, o

parte sunt tratate prin punţi dentare iar alte situaţii clinice sunt specifice
tratatmentului prin proteze parţiale mobilizabile: edentaţiile termino-
terminale, edentaţiile uniterminale întinse şi edentaţiile frontale întinse.
Aceasta face ca în cadrul tratamentului ocluzal să intervină şi tratamentele
parodontale, ortodontice sau chirurgicale care completează şi finalizează
tratamentul preprotetic. Vom sublinia în continuare obiectivele şi etapele
care trbuie parcurse clinic în cadrul tratamentului ocluzal:
- Morfologia ariilor ocuzale. Se urmăreşte curba sagitală şi transversală de
ocluzie modificate prin migrări dentare sau abraziune. Ele realizează planul
de ocluzie pe care clinic căutăm să-l indentificăm prin: extracţia dinţilor
extruzaţi; a dinţilor cu egresiuni exagerate care de cele mai multe ori
necesită şi o remodelare osoasă pentru obţinerea spaţiului pentru proteză;
îndepărtarea microprotezelor sau a punţilor care dereglează curbele ocluzale;
reucerea din înălţimea coronară, uneori cu devitalizare, uneori cu gingivo-
alveoloplastie, şi acoperirea cu o mocroproteză pentru a se înscrie în curbele
de ocluzie şi să prezinte un modelaj ocluzal corect; şlefuiri la nivelul
cuspizilor.
- Determinarea rapoartelor de ocluzie în relaţie centrică şi intercuspidare
maximă. Pentru aceasta sunt necesare câteva noţiuni teoretice şi anume:
a. Stopurile ocluzale sunt împăţite în trei grupe: primul grup este realizat
de cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor inferiori, al doilea grup de
stopuri ocluzale este realizat de marginea liberă a dinţilor frontali
mandibulari, iar al treilea grup este format de cuspizii palatinali ai
premolarilor şi molarilor superiori.
b. Stabilitatea stopurilor ocluzale realizează IM, menţinerea dimensiunii
verticale de ocluzie şi asigură optim funcţia masticatorie.
c. Îndepărtarea prin şlefuire a contactelor premature se face protejând
cuspizii de sprijin, retuşul se face interesând fosele antagoniste (excepţie se
face în migrările dentare accentuate când de obicei se adaptează o
microproteză ).
d. Contactele funcţionale sunt de tipul:
- vârf cuspid- fund fosetă, vârful cuspidului este mai
puţin voluminos decât fosa. Este contactul cel mai recomandabil de realizat
pentru echilibrarea ocluzală şi indicat la lucrările protetice fixe. Realizează
Long centric.
- tripodic, adică versantele cuspidiene cu- versantele
fosei, volumul cuspidului este mai mare decât spaţiul fose, contactul
cuspidului se face în trei puncte. Este contactul cel mai funcţional, cel mai
greu de realizat şi formează Point centric.
- marginea liberă a dinţilor frontali mandibulari cu faţa
palatinală a dinţilor frontali maxilari la nivel infracingular.
e. Contactele nefuncţionale care trebuie îndepărtate sunt de tipul:
- vârf cuspid-versant fosetă.
- versant cuspid-versant fosetă.
- vârf cuspid-vârf cuspid.
- contactul în suprafaţă în urma abraziunii patologice
când terapia protetică constă din microproteze sau coronaplastie.
f. Absenţa contactelor ocluzale din:
- edentaţii intercalate superioare şi inferioare când nu
există grupurile minime de dinţi care să realizeze stopurile ocluzale. Ocluzia
din relaţia centrică se determină cu ajutorul şabloanelor de ocluzie.
- inocluzia sagitală, anomalia de clasa a II-a Angle.
Tratamentul se realizează ortodontic, chirurgical sau protetic, în funcţie de
gradul de compensare funcţională a SDM.
Există mai multe situaţii clinice prezente la pacienţi edentaţi parţial, şi
anume:
~ dinţii restanţi relizează prin numărul lor contacte
stabile şi funţionare de IM, cu stopuri ocluzale suficiente, la o dimensiune
verticală păstrată, poziţie ce se înregistrează.
~ relaţia de ocluzie centrică se realizează prin contacte
multiple, mandibula avansează fără deviere laterală până când se realizează
IM iar datele obţinute se înscriu în examenul static.
~ există contacte premature în ocluzia de relaţie centrică.
NUMAI după desfiinţarea spasmelor musculare se trece la înregistrarea RC.
Dacă există un contact prematur în RC sau IM, se realizează o uşoară
deviere, (derapare, alunecare) a mandibulei, modificând reperele ocluziei
statice. Se indentifică perechea de dinţi care realizează contactul prematur şi
în funcţie de direcţia de glisare a mandibulei se fac şlefuirile selective
determinate de anumite situaţii şi reguli:
- glisarea mandibulei după un contact prematur sunt determinate, în
general, de versantele sau pantele dinţilor maxilari care privesc spre direcţia
de deplasare a mandibulei. OCLUZOLOGIE- Tratament
Se detremină direcţia de alunecare a mandibulei de la primul contact
interdentar.
- spre anterior, pantele care realizează contactul sunt cele meziale la
maxilar şi cele distale la mandibulă, reţinute după formula mnemotehnică
din literatura engleză: MUDL ( mesial-upper, distal-lower ).
 - antero-lateral spre obraz de aceaşi parte cu obstacolul, găsim în
contact versantele situate mezio-vestibular la maxilar, sau disto-lingual la
dinţii infreriori. BULL ( buccal upper- vestibular superior, lingual lower-
lingual inferior) .
- antero-lateral de partea opusă obstacolului, spre limbă, găsim contact
între versantele situate mazio-palatinal la dinţii superiori, ori disto-vestibular
la dinţii mandibulari. LUBL (lingual upper- palatinal superior, buccal lower-
vestibular inferior).
- după înregistrarea suprafeţelor ce realizează contacte premature cu
hârtia de articulaţie, se îndepărtează prin şlefuire selectivă versantele
înregistrate după tehnicile cunoscute.
- se reiau toate operaţiile până la dispariţia derapării din poziţia de
RC.
Elementele clinice care sunt consecinţa traumei ocluzale pot fi
indentificate prin: faţete de abraziune, leziuni cuneiforme, mobilitate dentară
crescută, modificări parodontale clinice şi radiologice.
~ dinţii restanţi nu mai relizează între ei nici un fel de
contact în IM, nu se realizează dimensiunea verticală de ocluzie.
Determinarea rapoartelor intermaxilare se va face cu ajutorul şabloanelor de
ocluzie înregistrându-se poziţia de relaţie centrică care va coincide după
protezare cu poziţia de IM.
- Determinarea mişcărilor funcţionale. Dacă edentaţia permite se verifică:
- relizarea ghidajului anterior. Mişcarea de propulsie să fie susţinută
de toţi cei opt incisivi, dar poate fi considerat funcţional şi ghidajul anterior
susţinut de numai doi incisivi maxilari cu antagoniştii lor. Se determină şi se
înlătură interferenţele active sau pasive.
- realizarea mişcării de lateralitate. Ea se realizează prin:
- conducere canină în care mişcarea de lateralitate este susţinută numai de
caninii maxilari şi mandibulari.
- ghidaj antero-lateral, conducerea mişcării este suportată de canin şi unul
sau mai mulţi incisivi.
- conducerea de grup lateral la care participă fie caninul împreună cu toţi
premolarii şi molarii de aceaşi parte, fie participă toţi premolarii şi molarii
de pe partea lucrătoare.
Se determină şi se înlătură interferenţele active sau pasive
- Refacerea stopurilor ocluzale şi a ghidajelor pentru dinţii cu abraziuni
patologice folosind pentru dinţii laterali microproteze sau onlay ocluzal, iar
pentru dinţii frontali cu abraziune “ ad pallatum” coroane 3 / 4, sisteme
colate, onlay cu pivot.