Filosofia științei

Tă taru Laurențiu

Anomalia şi emergenţa descoperirilor ştiinţifice

Prioritatea paradigmelor

Pentru a descoperi relația dintre paradigme ,reguli și știință ,să

consideră m mai întă i felul în care istoricul delimitează sferele particulare de
angajare pe care le am numit reguli acceptate.Investigația istorică a unei
discipline date ,dezvă luie o mulțime de ilustră ri repetate ale diferitelor
teorii .Acestea sunt paradigmele respectivei comunită ți științifice așa cum
apar în manuale ,cursuri și exerciții de laborator .Identificarea paradigmelor
comune nu înseamnă identificarea regulilor comune .Pentru aceasta e nevoie
de un al doilea demers ,pe care istoricul trebuie să compare paradigmele
comunită ții între ele ,precum și rapoartele de cercetare .Oamenii de știință pot
fi de acord ca un Newton,Maxwell,Lavoisier au oferit soluții pentru un grup de
probleme evidente ,dar pot să nu fie de acord asupra acelor caracteristici
abstracte care fac ca aceste soluții să fie permanente .Ș tiința normală poate fi
determinată în parte ,prin examinarea directă a paradigmelor ,procedură ce
este facilitată de formularea reguliilor și a presupozițiilor .

Paradigma este conceptul central al "teoriei revoluţiilor" a lui

Thomas Kuhn, desemnând o realizare ştiinţifică universal
recunoscută la un moment dat (precum astronomia copernicană
sau fizica newtoniană) care generează o tradiţie coerentă şi unică
în practica ştiinţifică, conţinând legi, teorii, aplicaţii ale teoriilor,
preferinţe instrumentale, ipoteze, presupoziţii filosofice şi
metodologice etc., toate aceste constituind laolaltă o sursă
comună şi acceptată de probleme, procedee de cercetare, de
1
rezolvare precum şi de criterii de evaluare a soluţiilor. Paradigma
este anterioară oricăror concepte, reguli şi legi ce pot fi abstrase
din ea.

În capitolul V al lucrării sale intitulate "Structura revoluţiilor

ştiinţifice", Thomas Kuhn defineşte paradigmele ca fiind "o
mulţime de ilustrări repetate şi cvasi-standard ale diferitelor teorii
în aplicaţiile lor conceptuale, observaţionale şi instrumentale" ale
unei discipline date.

Thomas Kuhn reflectează asupra modalităţilor de identificare a

paradigmelor unei comunităţi ştiinţifice în cadrul investigaţiei
istorice a unei discipline. Dezbate prioritatea paradigmelor în faţa
regulilor şi a presupoziţiilor afirmând că pentru a determina
ştiinţa normală este necesară examinarea directă a paradigmelor.
Pentru a explica expresia "examinarea directă a paradigmelor"
este oferită ca şi exemplu întrebarea lui Ludwig Wittgenstein "Ce
trebuie să ştim pentru a putea folosi, în mod exact şi fără a isca
controverse, termeni ca: scaun, frunză sau joc? şi răspunsul:
"trebuie să ştim, conştient sau intuitiv, ce este un scaun, o frunză
sau un joc". Wittgenstein consideră că scaunele, jocurile şi
frunzele sunt familii naturale pe care omul le indentifică plecând
de la asemănarea lor cu obiecte sau activităţi pe care le cunoaşte
deja.

Kuhn expune prioritatea pe care o au paradigmele în educaţia

ştiinţifică. "Oamenii de ştiinţă lucrează după modele dobândite
prin asimilarea ulterioară a literaturii de specialitate, adesea
neştiind şi neavând nevoie să ştie ce caracteristici au conferit
acestor modele statutul de paradigme ale comunităţii" şi afirmă
ideea că paradigmele sunt anterioare mulţimilor de reguli de
cercetare. Cariera ştiinţifică a studentului este vădit influenţată de
problemele tot mai complexe, şi mai lipsite de precedentele, pe

2
care le întâmpină în procesul de cercetare, probleme fidel
modelate după rezultatele anterioare. Se poate presupune că
undeva pe parcursul dezvoltării sale profesionale, de-a lungul
avansării în procesul de cercetare, omul de ştiinţă a abstras
intuitiv regulile jocului, dar posibilitatea este mică.

Paradigmele sunt nişte modele acceptate de către o comunitate

ştiinţifică şi care influenţează în mod considerabil procesul de
cercetare prin faptul că cercetătorul le foloseşte ca şi punct de
plecare fără a-şi forma propriile idei sau fără a-şi forma singur un
fundament, nu se întreabă ce a determinat apariţia şi acceptarea
acestor paradigme. în marea lor majoritate oamenii de ştiinţă nu
pot caracteriza fundamentele domeniului lor, problemele şi
metodele lui legitime.

Din educaţia ştiinţifică rezultă un al treilea temei pentru a

presupune că paradigmele "ghidează cercetarea prin modelare
directă, ca şi prin reguli abstrase" şi anume acela că ştiinţa
normală poate funcţiona fără reguli doar atâta timp cât
comunitatea ştiinţifică acceptă fără întrebări soluţiile deja
existente la anumite probleme particulare. Perioada dinaintea
unei paradigme este caracterizată de controverse iar cînd o
paradigmă este nesigură comunitatea recurge la modificarea ei.
Aceste controverse nu apar în cadrul cercetării normale ci doar
înaintea revoluţiilor ştiinţifice. Examinarea regulilor vine în atenţia
oamenilor de ştiinţă atunci când aceştia nu sunt de acord în
privinţa rezolvării problemelor fundamentale ale domeniului lor de
cercetare, dar atîta vreme cât paradigmele sunt trainice ele
funcţionează şi nu este nevoie nici măcar de o încercare de o
raţionalizare a regulilor.

Al patrulea temei care indică prioritatea paradigmelor în faţa

regulilor şi a presupoziţiilor este dat de faptul că regulile sunt

3
comune unui grup ştiinţific foarte larg şi pornind de aici
cercetători din domenii diferite care studiază cărţi şi rezultate
diferite dar chiar şi cei din domenii apropiate care studiază
aceleaşi cărţi şi rezultate, pot ajunge să asimileze paradigme
diferite. Prin substituirea regulilor cu paradigme se poate înţelege
mai uşor diversitatea domeniilor şi specialităţilor ştiinţifice.
Fiecare individ, în parte, are o percepţie aparte asupra lucrurilor,
fapt pentru care înţelegerea unor principii chimice sau fizice
depinde de cursurile pe care le-a urmat, de revistele pe care le
studiază şi de manualele pe care le-a citit. Paradigmele definesc
un grup restrâns, o comunitate ştiinţifică care se ghidează după
aceleaşi idei. Aşadar o schimbare care vizează numai una sau alta
din aplicaţiile unei paradigme nu va fi revoluţonară decât pentru
acel grup ştiinţific la care se referă. Pentru a reda mai clar şi
concis această chestiune Thomas Kuhn dă ca şi exemplu
răspunsurile diferite pe care le-au dat doi oameni de ştiinţă, unul
din domeniul chimiei şi celălalt din domeniul fizicii, la întrebarea
"dacă un singur atom de heliu este sau nu o moleculă?".
Răspunsurile diferite rezultau din pregătirea şi practica de
cercetare diferită a celor doi. Vorbeau despre aceeaşi moleculă
dar experienţele lor, în mare parte comune, nu le spuneau acelaşi
lucru în acest caz.

Anomalia și emergență descoperirilor științifice

Știinta normala corespunde cu mare fidelitate ,celei mai

obișnuite imagini despre munca științifică.Știința normală nu
vizează noutăti factuale sau teoretice ,iar reușita ei constă în a nu
găsi nici una . Ea corespunde cu mare fidelitate celei mai
obișnuite imagini despre munca științifică .Dacă examinăm
anumite descoperiri vom observa că ele nu sunt evenimente

4
izolate ,ci episoade îndelungate cu o structură care reapare
regulat .
Descoperirea începe prin
conștientizarea unei anomalii ,adică prin recunoașterea
faptului că natura nu a înșelat așteptările induse de paradigma
care guvernează știința normală.
Pentru a vedea că t de strâ ns împletite sunt noută țile factuale și
teoretice în țesă tura descoperirii științifice ,să examină m un exemplu
celebru ,descoperirea oxigenului .Primul care a pretins că a preparat o mostră
de oxigen a fost farmacistul suedez Scheele.Al doilea care a emis aceiași
pretenție a fost teologul britanic Joseph Priestley ,care a colectat separat gazul
eliberat de oxidul roșu de mercur .Al treilea pretendent este
Lavoisier .Revendicarea de că tre Priestley se întemeiază pe prioritatea de a
izola un gaz.În 1776 Lavoisier a fost în stare nu numai să observe gazul dar să
stabilească și despre ce este vorba .Lavoisier anunța de fapt teoria arderii prin
oxidare .Această teorie a fost principiul de bază a reformulă rii
chimiei ,denumită revoluția chimică .Cercetă rile lui Lavoisier l -au fă cut să
înțeleagă natura substanței pe care arderea o absoarbe din atmosferă .Atît în
perioadele premergă toare paradigmei câ t și în cursul crizelor ,oamenii de
știință elaborează numeroase teorii speculative și nearticulate ,care pot indica
ele însele calea spre descoperire.