Ipoteză vs.

principiu, postulat,
axiomă, bănuială etc.
Seminar Metodologia cercetarii psihologice,
Anul I IF
Titular disciplina:Conf.univ.dr. Beatrice Manu
Titular seminar: Asist.univ.drd. Elena Sandu
 Ipoteza
• "ipoteza" (gr. veche "hypothesis“, lat. "suppositio") = acţiunea de punere/ poziţie(thesis, these) dedesubt (hypo).
(a pune la baza, la temelie)
• în alte specialitati (chimie, medicină etc) = grad mai redus a ceea ce semnifică termenul cu care se asociază (de
exemplu: hiposulfat, hipotensiune, ş.a.m.d.).
• în sociologie si celelalte stiinte socioumane:
• - "hipo-teză înseamnă de fapt că e vorba de subteză" (Stahl, 1974)
• - "ipoteza înseamnă o preteză sau anteteză, adică ceea ce este înaintea unei teze“
Constantinescu, 1972).

• In structura ipotezei se regăsesc:

- o unitate (grup, societate, instituţie, persoană etc),
- o variabilă (coeziune, democraţie, ierarhie, inteligenţă etc.) şi
- un set de valori ale variabilelor (puternică, autentică, înaltă, excepţională s.a.m.d.

Cu substructurile de mai sus, formulam ipoteze:

- Cu cât nivelul de trai al populaţiei scade, cu atât rata comportamentelor delincvente create
- Cu cat oamenii sunt mai inteligenţi, cu atât coeziunea grupului din care tac parte este mai mare;
- Daca societatea este autentic democratică, arunci ierarhia organizaţionalâ in instituţii nu este prea înalta
 .

• Trebuie să facem distincţie între ipoteză şi

alte forme ale gândirii ştiinţifice, precum
principiu, axiomă, postulat sau ale gândirii
comune, precum presupuneri sau
bănuială
 Ipoteză vs. principiu
• Principiul (lat. "principium" - ceea/cel ce este primul) = enunţul care se află la baza unei deducţii.
Principiul oferă explicaţii pentru un număr mare de cazuri, fiind verificat temeinic.

• Principiul îşi trage valabilitatea din verificările empirice anterioare, spre deosebire de ipoteză, care
"îşi trage valabilitatea nu pe ceea ce o precede, ci pe ceea ce o urmează" (Georgescu, 1978).

• ipoteza ştiinţifică funcţionează şi ea ca început, temelie – este explicaţie anticipată, plauzibilă

pentru a susţine o construcţie teoretică ce urmează să fie ulterior supusă testării, verificării
empirice.

Dicționarul limbii române literare contemporane, Editură: Editura Academiei

Republicii Populare Române, 1955-1957

• POSTULÁT, postulate, s. n. 1. Adevăr fundamental care apare ca evident și nu are nevoie de

demonstrație (în știința respectivă); principiu de bază, normă.
• Legătura necesară între efect și cauză este însuși postulatul științei. MARINESCU; P. A. 70.
• La rîndu-i însă, aplica același postulat al autorității în propria familie și față de sub-
alterni. CĂLINESCU, E. 22.
• 2. (Geom.) Principiu dat ca adevărat fără a avea nevoie de demonstrație, Postulatul lui Euclid =
principiu după care, printr-un punct situat în afara unei drepte, nu se poate duce decît o singura
paralelă la acea dreaptă.
 Ipoteză vs. presupuneri, bănuială
•
Ipotezele nu trebuie să fie confundate cu presupunerile sau cu bănuielile.
.

Presupunerea reprezintă un enunţ care nu se confruntă cu realitatea, în mod obişnuit, noi spunem:
"dacă x este adevărat - şi presupunem că este, atunci v". Presupunerea are o funcţie instrumentală.

Bănuiala constituie echivalentul ipotezei în planul cunoaşterii la nivelul simţului comun. Pornind
de la un număr redus de observaţii întâmplătoare a ceea ce ni se întâmplă facem legături,
presupoziţii despre evenimente şi fenomene, si se formulează enunţuri despre legătura dintre
fenomene.

Sunt simple bănuieli pe când ipotezele se bazează pe un număr mare de observaţii sistematice,
fiind cele „care dau posibilitatea trecerii de la cunoaşterea faptelor la cunoaşterea legilor de
producere a acestor fapte” (S. Chelcea, 1998).

Sigur, exista şi bănuieli de geniu, care, mult mai târziu, se întâlnesc în cercetarea ştiinţifică în
calitate de ipoteze.
 Ipoteză vs. axiomă
• AXIÓMĂ, axiome, s. f. Adevăr fundamental admis fără demonstrație, teză care se impune minții de la sine,
cu evidență, și care este acceptată ca punct de plecare într-o disciplină științifică.
• «Intregul e mai mare decat partea »
• « Două cantități egale cu a treia sînt egale între ele » constituie o axiomă în studiul matematicii.

Florin Marcu ,Marele dicționar de neologisme, Editura Saeculum, 2000

• AXIÓMĂ s. f. 1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat. 2. (mat.) enunț primar
acceptat fără demonstrație, pe baza căruia se formulează o teoremă. (< fr. axiome, lat.,
gr. axioma)

• Axioma are un înţeles foarte apropiat de cel al principiului, uneori cei doi termeni fiind utilizaţi interşanjabil.

• Totuşi, termenul de "axiomă" are o conotaţie matematică, trimiţând la ceea ce este adevărat prin definiţie şi
are un înalt grad de abstracţie.

• Axiomele, spre deosebire de ipoteze, nu sunt direct testabile. Spre deosebire de axiome si principii, adevărul
din ipoteză urmează a fi demonstrat.
 Clasificarea cercetarilor
G. Tremblay, 1991.
• exploratorii – studiul descriptiv al unei situații puțin cunoscute
și studiate

• descriptive – studiu al unei stări, al unei situații, pornind de la

parametrii cunoscuți, dar în evoluție

• confirmative – verificarea unei teorii ale cărei concepte pot fi

operaționalizate(cele mai frecvente în mediul universitar)

• evaluative – verificarea consecințelor unei activități

organizate, pornind de la obiective precise și de comparare cu
o situație anterioară (vezi sondajele, de exemplu).
 1. Miller, Delbert, Handbook of Research Design and Social Measurement, Sage Publications, 1991

Cercetarea trebuie să fie proiectată în funcţie de scopurile urmărite:

• Fundamentale (pure sau de bază), având ca obiective dobândirea de cunoştinţe noi şi

• dezvoltarea teoriei. Alte denumiri ar fi cercetare academică sau teoretică;

• Aplicate, orientate spre analiza problemelor psihosociale şi găsirea soluţiilor de rezolvare, contribuind la fundamentarea
deciziei (exemple: analiza interventii;pr psihoterapeutice. a politicilor publice şi unele tipuri de evaluare a programelor);

• Evaluative, orientată spre determinarea efectului diferitelor acţiuni (exemplu: evaluarea programelor).

• 2. OECD(The Organisation for Economic Co-operation and Development) Main Definitions and Conventions for the
Measurement of Research and Experimental Development (R&D) A Summary of the Frascati Manual 1993, 1994

• există diferenţe în ceea ce priveşte subiectul noutăţii. OECD (1994)cercetarea fundamentală şi cea aplicată au acelaşi scop:
dobândirea de cunoştinţe noi, diferenţa fiind că în ultimul caz avem un scop practic, găsirea unei noi aplicaţii.

• Deseori se consideră că cercetarea fundamentală nu are nici un rezultat practic şi că este doar cercetare ,,de dragul”
cercetării. În realitate se întâmplă deseori ca imediat după descoperirea unei noi teorii să fie găsite aplicaţii practice pe baza
teoriei, în vreme ce în lipsa unei teorii este greu să fie găsite aplicaţii practice.

• Cercetarea evaluativă sau evaluarea urmăreşte obţinerea sistematică a unor informaţii şi evaluarea lor pentru a furniza
feed-back despre un anumit obiect (un program, de ex.).
 3. Babbie, Earl, Practica cercetării sociale, Polirom, Iasi, 2010

• o altă clasificare a cercetărilor bazată pe obiective:

Cercetări exploratorii, care au ca obiectiv familiarizarea cercetătorului cu

subiectul.

Acestea sunt realizate din motive cum ar fi:

- (1) a satisface curiozitatea cercetătorului,
- (2) a studia fezabilitatea de a realiza un studiu mai larg şi
- (3) pentru a dezvolta metodologia unui astfel de studiu;

Cercetări descriptive, care descriu fenomenele studiate. Prin astfel de

cercetări
• răspundem la întrebări de tip „ce”, „unde”, când” şi „cum”;

Cercetări explicative, prin care încercăm să explicăm fenomenul. Întrebarea

• principală este „de ce”?
• Orice știință începe prin a fi descriptivă, apoi, într-un stadiu mai avansat, se
încearcă explicarea teoretică a faptelor de observație. Unele științe rămân
preponderent descriptive, ca etnografia, de exemplu.

• Cercetarile explicative au ca scop verificarea relațiilor dintre fenomene – de

ex. Cum influențează nivelul salariului satisfacția muncii. A explica, în
contextul cercetării sociologice empirice echivalează cu a demonstra
existența relației dintre efecte și cauze specifice. Unii cercetători afimă că
aflarea cauzalității este scopul cercetărilor explicative și, în sens mai larg, al
cunoașterii științifice.

• Cercetările descriprive și cele explicative sunt tipuri extreme ale cercetării,

deoarece există și forme intermediare, în egală măsură descriptive și
explicative, cum ar fi cercetările exploratorii, cercetările pentru testarea
instrumentelor de investigare.

• cercetarea explicativă își propune testarea ipotezelor, în timp ce cercetarea

descriptivă oferă informații pentru formularea ipotezelor.
 4. Comşa, Mircea, Designul şi practica cercetării sociale, Universitatea
Babeş-Bolyai, 2008
mai multe posibile obiective, în funcţie şi de tipul de relaţie între două variabile x şi y:

• Cercetări exploratorii, de tipul studiilor pilot, orientate spre fezabilitatea unui studiu;

• Cercetări descriptive, prin care încercăm să identificăm şi să prezentăm caracteristicile variabilei x;

• Cercetări corelaţionale, prin care vedem dacă există o legătură între x şi y;

• Cercetări explicative, prin care încercăm să vedem de ce există şi cum funcţionează legătura dintre x şi y;

• Cercetări predictive, prin care dorim să aflăm cum va fi valoarea lui y într-un anumit moment de timp sau în funcţie de o
anumită valoare a lui x;

• Cercetări de tip intervenţie, prin care putem afla cum putem face ca să modificăm valoarea lui y (orientată spre
proiectarea unor intervenţii sociale şi folosite în asistenţa socială, dar nu numai);

• Cercetări evaluative, prin care aflăm care este starea lui y şi din ce cauze;

• Cercetări de impact, prin care aflăm consecinţele lui y şi motivele pentru care avem aceste consecinţe.

Observatii:

• Aceste tipuri de cercetare pot grupate: într-o evaluare suntem interesaţi şi de impact, cercetările explicative pot conţine şi
elemente de predicţie sau intervenţie şi acoperă şi partea de cauze şi motive de la cercetările evaluative sau de impact.

• Suprapuneri între tipurile de cercetare – atingerea unui obiectiv mai ambiţios nu presupune neglijarea unora mai puţin
ambiţioase, astfel, în orice cercetare va trebui să avem şi o parte descriptivă, într-o cercetare predictivă trebuie să avem o
explicaţie etc.
 Alte clasificari

• Cercetarea normativă încearcă să identifice caracteristicile pe care ar

trebuie să aibă un anumit obiect sau o anumită acţiune. O posibilă direcţie
într-o astfel de cercetare ar fi să identifice cele mai bune căi pentru a
îmbunătăţi obiectul sau acţiunea.
Exemple: cercetări în filozofie, etică sau drept (domenii preocupate de
normele care guvernează sau ar trebui să guverneze societatea).

• Cercetare pre-normativă – o cercetare care încearcă să fundamenteze

necesitatea
introducerii unei anumite reglementări;

• Cercetarea-acţiune (action research) (Kurt Lewin):de la ideea potrivit

căreia pentru a înţelege ceva trebuie să încercăm să schimbăm acel ceva.
Cercetarea se efectuează în acelaşi timp cu participarea activă la o
schimbare socială.
 Golu, Mihai, Fundamentele psihologiei, I, Editura Fundatiei
,,Romania de maine”,Bucuresti, 2000
• DUPĂ STRATEGIE

• a) ideografică (centrată pe surprinderea şi descrierea individualului concret, unic şi irepetabil) sau nomotetică (orientată spre
descoperirea şi formularea legilor generale);

• b) moleculară (analitică), (orientată spre identificarea elementelor, trăsăturilor şi detaliilor care alcătuiesc un proces psihic)
sau molară (holistă), (centrată pe evidenţierea şi analiza unor trăsături ale unui proces sau ale psihicului ca tot unitar,
sistemic);

• c) transversală (sincronică), (axată pe studiul fenomenului la un moment dat), sau longitudinală (diacronică), (orientată spre
evidenţierea şi analiza devenirii şi evoluţiei fenomenului în timp, în succesiunea momentelor temporare).

• c.1.) după delimitare: cercetare constatativă - cercetare formativă;

• d) inductiv-empirică (pornirea de la cazuri individuale şi de la date empirice concrete pentru a ajunge la descoperirea şi
formularea generalului) sau deductiv-teoretică (pornirea de la un „model ideal", construit în plan teoretic general, pentru a
descrie şi explica particularul, individualul, ex. metoda simulării computerizate);

• e) statică (studiul fenomenului se realizează doar pe un singur segment valoric al lui) sau dinamică (fenomenul se studiază pe
întreaga gamă valorică, variind corespunzător a gradului de complexitate şi dificultate al sarcinii-stimul);

• f) intraculturală (se studiază subiecţii aparţinând unei singure culturi) sau transculturală (se studiază comparativ subiecţi
aparţinând a două sau mai multor culturi).
 Sumarizând…
• după finalitatea ştiinţifică:
• a) exploratorie, cu scopul de a studia diverse fenomene sau de a pregati o altă cercetare
• b) explicativă, cu scopul de a explica factorii care determină fenomenele
• c) descriptivă/de înţelegere, de documentare asupra fenomenelor şi înţelegere a fenomenelor
• d) predictivă, predicţie a evenimentelor sau comportamentelor
• e) engeneering, cu scopul de a construi un produs

• - după tipul de suport

• a) cercetarea documentară
• b) cercetarea empirică (experimentala)

• - după locul unde se produce cercetarea

a) cercetare de laborator
b) cercetare de teren

• - după amploare:
• a) pilot b) la scară industrială / a)selectiva b) totala

• - dupa interdisciplinaritate
• a) multidisciplinară – constă în alăturarea sau suprapunerea cercetărilor efectuate asupra aceluiaşi „obiect” de către cercetători din
domenii diferite, cercetători care au diferite puncte de vedere şi abordări specifice. Raportarea cercetătorului la problema de cercetat se
face din perspectiva disciplinei sale iar rezultatul este încorporarea rezultatelor disciplinelor separate;
• b) interdisciplinară – realizată de cercetători din domenii diferite dar dintr-o perspectivă comună, indiferent de natura disciplinelor pe
care le acoperă cercetătorii. Aceasta impune schimburi de metode şi confruntări care conduc la îmbogăţirea rezultatelor prin punerea în
comun a experienţei din diferite discipline.
• c) transdisciplinară – reprezintă o cercetare ce ajunge la un nivel ridicat de abstractizare adică de separare a elementelor/proprietăţilor cu
scopul de a le considera aparte.