GÂNDIREA

GÂNDESC, DECI EXIST!

(Rene Descartes)
 Procese cognitive superioare

 Procesele cognitive senzoriale ne oferă informaţii despre

aspectele concrete, intuitive, accesibile direct simţurilor, prin
observaţie şi prelucrare “pe loc”, în timp real, aici şi acum =
definim însuşirile aparente ale lumii inconjurătoare;

 Procesele cognitive superioare ne oferă posibilitatea de a

depăşi experienţa senzorială şi de a stabili legături între
cunoştinţele acumulate şi astfel să inţelegem esenţa lucrurilor
şi a fenomenelor.

 Procesele psihice precum gândirea, limbajul,

imaginaţia, memoria sunt cuprinse în termenul de
intelect şi ne oferă acces la cunoaşterea logică,
raţională a lumii.
 GANDIREA - definiţii

Gândirea este o activitate

specific umană care permite
individului o integrare de
adaptare la mediu şi un
comportament coerent.
Gândirea este un proces psihic
central.
Gândirea reprezintă
capacitatea de a rezolva
probleme
DESPRE INTELECT

 Intelectul se dezvoltă datorită limbajului in

mediul social, prin relaţiile cu oamenii .

 Intelectul işi are rădăcinile în predispoziţiile

noastre ereditare, dar el nu este prezent la
naştere, ci se dezvoltă pe parcursul vieţii
individuale, in contactul cu ceilalţi şi
urmează 4 stadii de dezvoltare evidenţiate
de psihologul Jean Piaget in anii ’60.

 Teoria sa este cunoscută sub numele de

PSIHOLOGIE GENETICĂ
 Fazele dezvoltarii intelectului

1. Stadiul senzo-motor (0-2 ani) – copiii cunosc lumea prin

simţuri, învaţă însuşirile elementare ale obiectelor;(nu e
gândire propriu-zisă)
2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani) – se dezvoltă limbajul
care ii permite imbogăţirea fondului de reprezentări, dar e
foarte ancorat in concret, prezent, invaţă să analizeze şi să
compare; (tot nu e gândire, nu poate sa transforme in plan
intern informaţiile de care dispune)
3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani) – incepe sa
transforme informatiile in minte, poate invata matematica
elementara si cunostinte despre mediul inconjurator, vizibil –
dar sunt tot informatii concrete, nu intrevăd consecintele
faptelor;
4. Stadiul operatiilor formale (11-maturitate) – ultima
etapă, în care se ajunge la capacitatea maximă – copilul poate
face generalizări, abstractizări, judecăţi – de aceea discipline
precum fizica, chimia, gramatica, logica, filosofia, psihologia –
se învaţă în această perioadă pentru că toate solicită o mare
putere de abstractizare
 Teoria inteligenţelor multiple

 În anii ’90, Howard Gardner dezvoltă o noua teorie – a

inteligenţelor multiple:el susţine că noi nu avem o singură
inteligenţă, ci 8 inteligenţe specifice demonstrând ca fiecare
individ are niveluri variate ale diferitelor inteligenţe şi de aceea
fiecare persoana are un “profil cognitiv” unic (iar testele de IQ nu
masoara inteligenţa in mod ştiinţific):
 1.muzicală(cântăreţi, compozitori, DJ, oratori)
 2.chinestezică (atleţi, actori, doctori, soldaţi)
 3.logico-matematică (cercetători, ingineri)
 4.spaţială (artişti, ingineri, arhitecţi
 5.lingvistică (avocaţi, jurnalişti, politicieni)
 6.interpersonală (marketing, manageri, profesori)
 7.intrapersonală (psihologi, scriitori, teologi)
 8.naturalistă ( fermieri,cercetători ai naturii)
 Gândirea ca şi proces psihic.

 Gândirea operează cu NOŢIUNI = semnificaţia

cuvintelor, ideea pe care o desprindem (cuvantul e doar
un înveliş al noţiunii, variază funcţie de limbă)

 Relaţia noţiune – cuvânt = relaţia gândire – limbaj:

nu putem gândi fără să folosim cuvinte, iar cuvintele
fără înteles nu ar folosi la nimic.

 Funcţia esenţială a gândirii este ÎNŢELEGEREA = noile

informaţii sunt puse în legatură cu cele vechi – e foarte
important bagajul de cunoştinţe, educaţia, specializarea
pentru a înţelege corect fenomenele lumii şi ale vieţii.

 Imposibilitatea înţelegerii pune în evidenţă apariţia

unei probleme care generează procesul de rezolvare
a problemelor
 Rezolvarea problemelor
 Problemele sunt de o foarte mare diversitate:
probleme din ştiinţe exacte, probleme morale,
probleme sociale, etc.
 Problema este o dificultate constientizată,
un obstacol cognitiv; are un caracter de noutate,
iar subiectul trebuie să caute şi să găsească
soluţii, pe care să le şi aplice; e important sa fie o
problema veritabila – nu falsă – respectiv să
conţină atât date cunoscute, cât şi necunoscute.
 Punerea problemei

Modelul rezolvării de
probleme (Newell si Simon)
Reprezentarea internă
a problemei in memoria
de lucru

Identificarea de
Mijloace şi strategii

Aplicarea de strategii

incorect
verificare
corect

soluţii
Factorii care influenţează rezolvarea problemelor

1. Presiunea timpului;
2. Noutatea problemei;
3. Dificultatea problemei;
4. Modul de formulare a problemei;
5. Ambianţa;
6. Tensiunea emoţională prea puternică;
7. Lipsa de motivare sau motivarea excesivă
prin teama de eşec;
8. Oboseala intelectuală.
Sfaturi utile in activitatea de rezolvare de
probleme

 Sa fiţi siguri ca inţelegeţi cu adevarat problema;

 Reverificaţi datele din memorie;
 Incercaţi mai întâi ipoteza cea mai simplă;
 Învăţaţi să rezistaţi dificultăţilor, eşecurilor,
frustrărilor;
 Rămâneţi deschişi pentru opţiuni alternative;
 Daca aţi ales o cale de acţiune, mai aruncaţi o
privire inainte de a trece la fapte;
 Explicaţi problema unei alte persoane, ceea ce vă
va ajuta in găsirea unei perspective optime;
 Nu va preocupaţi o vreme de probleme dar nu
abandonaţi ( lăsaţi o perioadă de incubaţie).
 In aproape orice moment ne aflăm intr-un
proces de rezolvare de probleme = gândirea
funcţionează in regim de “continuum
problematic”
 In general, toate tipurile de probleme sunt
rezolvabile cu ajutorul celor mai experimentaţi
intr-un domeniu – nu putem trăi singuri,
fără ceilalţi şi aportul lor la cunoaştere
 Procesul de rezolvare a problemelor
constă in înlănţuirea unor raţionamente –
formate din noţiuni – care legate între
ele permit întelegerea, bazându-se pe
operaţiile gândirii.