Comunicare non-verbală

Student: Leasco Marin

Grupa: 4 Comunicare
 Fiecare persoană într-un anumit grad sau altul participă la viața publică socială. Orice acte de
comunicare contribuie la atingerea anumitor obiective. După ce am stabilit un contact bun cu interlocutorul,
putem obține informațiile necesare, să inducem interlocutorul să acționeze, să satisfacă nevoia psihologică de
comunicare etc. Comunicarea non-verbală este procesul de schimb de informații cu scopul unei comunicări
eficiente. Mai mult, un procent mai mare de comunicare este comunicarea non-verbală, care apare fără
cuvinte. Comunicarea non-verbală este un comportament al unei persoane care oferă semnale despre starea
emoțională și natura interacțiunii dintre oamenii care comunică. Mijloacele non-verbale de comunicare pot fi
exprimate în coafură, îmbrăcăminte, postură, expresii faciale, obiecte care înconjoară o persoană.
Recunoașterea unui astfel de comportament contribuie la un grad ridicat de înțelegere. Aceste informații ne
permit, de asemenea, să determinați starea de spirit, așteptările, experiențele, sentimentele, intențiile,
calitățile morale și personale ale personalităților comunicante.

Datorită comunicării non-verbale, o persoană are ocazia să se dezvolte psihologic chiar înainte de a
învăța și a învățat să folosească vorbirea. În plus, comportamentul non-verbal în sine contribuie la
dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților comunicative ale unei persoane, ca urmare a căreia devine mai
capabilă de contacte interpersonale și deschide oportunități mai largi de dezvoltare.Comunicarea non-verbală
ca un fel de limbaj al sentimentelor este același produs al dezvoltării sociale ca limbajul cuvintelor și poate să
nu coincidă în diferite culturi naționale. Bulgarii își exprimă dezacordul cu interlocutorul cu un sem afirmativ
din cap, pe care românii îl percep ca aprobare și consimțământ, iar scuturarea negativă a capului acceptată de
români poate fi ușor luată ca semn de consimțământ.

Internetul poate fi numit un nou canal de comunicare, unde comunicarea are loc folosind semnale
electronice. În funcție de impactul său asupra vieții societății, Internetul este egal cu invenții tehnice precum
telegraf, radio, mașină, avion, televiziune, etc. În același timp, marea sa orientare socială poate fi numită o
caracteristică distinctivă a Internetului. Comunicarea interpersonală are loc între persoane fizice, grupuri care
sunt utilizatori al Internetului, unde fac schimb de fluxuri mari de informații.

Internetul, așa-numitul Netspeak, reflectă negativ limba - standardele sunt pierdute, globalizarea
încearcă să simplifice și să unifice mijloacele de comunicare. Se pune întrebarea:Internetul face posibilă
comunicarea între doi sau mai mulți participanți în mod sincron, în timp real sau asincron?. Probabil este cea
mai mare comunicare interactivă sincronă pe Internet apropiată în caracteristicile sale de comunicare reală.
Pare interesant să identificăm trăsăturile caracteristice ale comunicării pe Internet și să studiem diferențele
sale față de față de comunicarea interpersonală. Este cunoscut faptul că comunicarea interpersonală ca unul
dintre tipurile de comunicare are o serie de semne. Una dintre condiții implementarea comunicării
interpersonale este o legătură directă în timp cu participanții săi. Factorul determinant în acest proces sunt
relațiile interpersonale, în care se joacă un rol important.
 O altă caracteristică importantă a comunicării interpersonale este multicanalul. În comunicarea
interpersonală este posibilă utilizarea simultană a mai multor canale de transmitere și percepție a
informațiilor. În comunicarea față-n față, care include mijloacele lexicale, gramaticale și prosodice ale
limbajului. Mijloacele prosodice ale limbajului, care includ intonația, volumul, ritmul, pauzele, sunt folosite
pentru a exprima diverse stări emoționale ale vorbitorului.Cu toate acestea, vorbind față în față, nu putem
doar să auzim interlocutorul, dar și să vedem expresiile sale faciale, gesturile. Astfel de manifestări fizice ale
subiectului vorbitor sunt nonverbale, adică non-lingvistice, mijloace de comunicare și se numesc kineme. În
același timp, majoritatea kinemelor au o semnificație naturală, de exemplu: un zâmbet înseamnă bucurie.
Elementele kinezice apar ca parte independentă și integrală a fluxului de vorbire. Un studiu detaliat al
instrumentelor kinetice și al funcțiilor acestora a făcut posibilă relaționarea acestora la mijloace
paralingvistice, dar să-l separe într-o disciplină separată care studiază semiotica mișcărilor corpului, pentru
care se folosește termenul de kinesică.. În acest sens, poziția conform căreia există un set de mișcări
corporale corespunzătoare care sunt direct legate de structura lingvistică a devenit evidentă.

Evident, procesele de comunicare bazate pe computer, cum ar fi cum ar fi e-mailul, conferințele

computerizate și sistemele de chat, sunt diferite de procesul de comunicare față în față. Cea mai evidentă
diferență este lipsa unui canal de schimb de semnal non-verbal.Trebuie presupus că participanții la
comunicare vor compensa absența acesteia în detrimentul altor fonduri. Unii cercetători consideră că, în
ciuda lipsei mijloacelor non-verbale, informațiile sunt transmise în mod eficient.

Studiind particularitățile stabilirii contactelor și relațiilor interpersonale în procesul de comunicare pe

Internet, am remarcat că participanții se adaptează la un nou instrument de comunicare electronică și își pun
întrebări mai directe și personale, dau răspunsuri mai specifice unii altora, spre deosebire de comunicarea față
în față. În consecință, compensația pentru mijloacele de comunicare non-verbale apare datorită conținutului
lexical și gramatical.

O altă caracteristică a comunicării pe internet în comparație cu comunicarea față în față este numărul
de rosturi și timpul necesar pentru a le produce. Observațiile arată că, în aceeași perioadă de timp,
participanții la comunicarea față în față produc mult mai multe declarații decât în comunicarea pe Internet. În
plus, participanții la comunicarea pe Internet necesită mult mai mult timp pentru a crea și scrie o declarație.O
altă diferență între comunicarea pe internet față de comunicarea față în față este ritmul comunicării. Din
motive tehnice, de exemplu, din cauza întreruperilor în comunicare, interlocutorii nu pot primi întotdeauna
un răspuns imediat, astfel încât expeditorul de informații se află într-o poziție dificilă. La comunicare față în
față, interlocutorul poate solicita sau primi informații printr-un canal non-verbal, care ar putea fi suficient
pentru a răspunde.
 Dată fiind imposibilitatea de a utiliza gesturi, expresii faciale și mijloace prosodice în mesajele de e-
mail și chat-ul scris, participanții la comunicare folosesc adesea simboluri grafice pentru a transmite stări
emoționale, care sunt numite emoticoane. Acest termen este împrumutat din limba engleză, în care cuvântul
„emoticon” este format prin fuziunea a două cuvinte: „emoție” - emoție și „pictogramă” - imagine. Emoticon
este o reprezentare grafică a diverselor expresii faciale.Cele mai frecvent utilizate emoticoane sunt
reprezentate de combinații de mai multe pictograme de tastatură, similare cu imaginile stărilor emoționale de
bază ale unei persoane. Emoticonii sunt rotiți cu 90 de grade și

au o lectură orizontală, de exemplu, cele mai frecvente semne ale unei stări emoționale:

:-) bucurie, placere;

:-( tristete.

Un alt exemplu de exprimare directă a emoțiilor în discursul electronic sunt diferite sisteme grafice.
Acestea includ: yeeeessss,

aaaaahhhhh, ooooops, semne de punctuație - Stop !!!!!, Ce ?????

Studiile arată că medicamentele prosodice suportă principala povară a transmiterii stărilor emoționale.
Pentru participanții la comunicarea orală, este important nu ceea ce spunem, ci modul în care vorbim, adică
intonația, volumul, viteza, ritmul, pauzele și caracteristicile tonale. Evident, mijloacele prosodice din
discursul electronic pot fi compensate și prin utilizarea emoticoanelor.Trebuie menționat că emoticoanele,
precum kinemele, nu sunt unități de vorbire, ci însoțesc vorbirea și sunt utilizate în comunicare cu diverse
obiective, de exemplu, pentru a clarifica, preciza sensul mesaj principal. Studii recente în acest domeniu arată
că emoticoanele pot avea diverse forme și semnificații pentru îndeplinirea unei funcții comunicative.

Tehnologiile se dezvoltă într-un ritm accelerat. Majoritatea autorilor care se ocupă cu tehnologia
digitală, avertizează că informațiile devin rapid învechite. Probabil la același lucru, se referă la studiul
fenomenelor lingvistice care funcționează pe Web. Participanții la comunicarea prin Internet se află sub o
presiune constantă, adaptând mijloacele de care dispun,transformă comunicarea într-un context nou, care, la
rândul său, face posibilă interacțiunea prin noi moduri originale. Inovația a afectat deja trei domenii
tradiționale de comunicare:producția, transmiterea și percepția informațiilor. Noile tehnologii afectează atât
limbajul cât și instrumente non-lingvistice pe care le folosim pentru o comunicare eficientă.

După utilizărea emoticoanelor în rețelele de socializare, concluzionăm că emoticoanele sunt un mijloc

universal de comunicare non-verbală, deoarece numărul lor din ce în ce mai mare și ubicuitatea de utilizare
permit utilizarea lor ca expresii ale emoțiilor în multe situații de vorbire.
 Există, de asemenea, „stickere” - imagini grafice care vă permit să exprimați emoții și să transmiteți
starea de spirit. Stickerele sunt considerate a fi o continuare logică a zâmbetelor, dar cu o implementare mai
colorată.Stickerele exprimă emoții complexe care sunt capabile să sesizeze cuvinte și chiar acțiuni în cadrul
comunicării indirecte.Pe lângă emoticoane și stickere, există un astfel de mijloc de comunicare non-verbală
ca „meme”. Conceptul unui meme a fost propus în 1976 de biologul evoluționist Richard Dawkins, care a
considerat meme-ul ca o unitate de informații culturale care poate fi exprimată ca orice idee, simbol, manieră
sau curs de acțiune care este transmis în mod conștient și inconștient de oameni prin discurs, scris, video,
ritualuri și gesturi. Dawkins a comparat toate informațiile culturale, care, în opinia sa, constă din meme, cu
informații biologice, care constă din gene, prin urmare meme, ca și genele, sunt supuse selecției naturale,
mutației și selecției artificiale.

Este greu de spus dacă emoticoanele își pot păstra funcția și pot deveni personaje standard alături de
exclamații și semne de întrebare. Un lucru este clar că în urma analizei comparative- funcționarea mijloacelor
non-verbale în comunicarea față în față și rolul emoticoanelor de a modifica implicațiile mesajelor scrise pe
internet pentru a transmite emoții sunt de mare interes pentru cercetări lingvistice suplimentare.

Bibliografie

(Chelcea Septimiu, Loredana Ivan, and Adina Chelcea n.d.)

(De Mark L. Knapp, Judith A. Hall, and Terrence G. Horgan n.d.)

(Albert n.d.)