Curs 6.

MIȘCAREA NATURALĂ A POPULAȚIEI

Conţinutul unităţii de învăţare

6. MIȘCAREA NATURALĂ A POPULAȚIEI

Populaţia este un sistem specific, caracterizat prin modificări cantitativ/structurale continue,

datorate mişcării naturale şi mişcării migratorii.
Intrările în sistemul populaţiei se datorează atât naşterilor, care au ca rezultat ,,născuţii vii”,
cât şi imigrării unor persoane din colectivităţi exterioare celei studiate.
Ieşirile din sistem se fac prin decesul unor persoane aparţinând colectivităţii studiate şi prin
emigrarea unor persoane către alte colectivităţi.
Privite din alt punct de vedere, naşterile şi decesele formează ,,mişcarea naturală” a
populaţiei, în timp ce migrările alcătuiesc ,,mişcarea migratorie”.
În cazul în care modificările înregistrate în efectivul populaţiei, într-o perioadă de timp
determinată, sunt datorate numai mişcării naturale, se vorbeşte de aşa-numita ,,populaţie de tip
închis”.
Corespunzător, putem defini ,,populaţia de tip deschis” ca fiind acea populaţie ale cărei intrări
sunt date de naşteri şi imigrări, iar ieşirile de decese şi emigrări.
Datorită influenţei pe care o exercită, prin intermediul fertilităţii conjugale, asupra masei
născuţilor vii, ,,nupţialitatea” şi ,,divorţialitatea” populaţiei sunt considerate fenomene ale mişcării
naturale. Faptul este justificat în mare măsură prin aceea că natalitatea are drept cadru de evoluţie
căsătoriile. Marea majoritate a naşterilor au avut loc şi au loc în familii. Căsătoria reprezintă un tip
particular de relaţii sociale, psihice şi biologice a căror natură determină nu numai descendenţi în
general, ci şi cantitatea, iar dintr-un anumit punct de vedere şi calitatea urmaşilor.

6.1. Natalitatea

Natalitatea reprezintă o relaţie de proporţionalitate între numărul născuţilor vii şi totalul

populaţiei unui teritoriu pe un interval, în mod obişnuit, de un an.
Intensitatea fenomenului se stabileşte prin formula:

Nvii
ng = -------- x 100, în care:
P
ng = rata generală a natalităţii;
Nvii = numărul născuţilor vii;
P = efectivul populaţiei.

Natalitatea este fenomenul de bază al creşterii populaţiei, sporul populaţiei fiind rezultatul
excedentului numeric de nou-născuţi asupra deceselor.
Populaţia dintr-o regiune considerată poate creşte şi pe seama imigraţiei, dar modalitatea
fundamentală a sporirii ei este mişcarea naturală.
Spre deosebire de mortalitate, unde avem de-a face cu o singură unitate, decesul, la natalitate

1
ne putem referi atât la nou-născuţi cât şi la naşteri.
O serie de studii au pus în evidenţă legătura existentă între nivelul veniturilor şi dimensiunea
familiei, legătură ce poate fi descrisă sub forma unei parabole de gradul II.
Se apreciază că un nivel redus al veniturilor, urmare a unei productivităţi a muncii scăzute sau
a unor inechităţi flagrante în repartizarea resurselor materiale ale societăţii, favorizează existenţa unor
familii cu un număr mare de membri, ceea ce echivalează de fapt cu o natalitate ridicată. Pe măsura
creşterii veniturilor este evidentă tendinţa de scădere a dimensiunii familiei, orientată spre o reducere
simplă. Depăşirea unui anumit nivel al veniturilor, astfel încât acestea să nu mai condiţioneze în
măsură hotărâtoare standardul de viaţă, determină un comportament demografic orientat către o
reproducere lărgită a populaţiei.
Deşi în bună măsură este determinat social-economic, procesul demografic al natalităţii nu
poate fi rupt de substratul biologic.

6.2. Fertilitatea

În scopul studierii fenomenelor de natalitate s-a fixat ca limită inferioară a perioadei fertile (la
femei) vârsta de 15 ani. Procesul pubertăţii şi adolescenţei la băieţi începe mai târziu şi se
prelungeşte până la 23 de ani. Din punct de vedere demografic, limita de fertilitate a femeilor este
fixată la 49 de ani. Pentru bărbaţi sunt date ca limite pentru încetarea capacităţii de procreaţie diverse
vârste între 60 şi 70 de ani.
Fertilitatea pe vârste sau grupe de vârstă se analizează cu ajutorul ratelor specifice de
fertilitate:
Nx
fx = ------- X 1000, în care:
Fx
fx = rate de fertilitate specifică populaţiei feminine de vârstă ,,x”;
Nx = numărul născuţilor vii de către femeile de vârstă ,,x”;
Fx = efectivul populaţiei feminine de vârstă ,,x”.
Dezvoltarea morfo-fiziologică a organismului feminin are un rol mare în procreaţie,
fertilitatea maximă situându-se între 20 şi 25 de ani, după care se produce o scădere lentă, dar sigură.
Noţiunea de ,,fertilitate” referitoare la natalitatea femeilor de vârstă fertilă (15-49 ani)
comportă oarecare discuţii. Fertilitatea este numită în limba engleză ,,fertility”, iar în limba
franceză, ,,fecondite” (fecunditate). Probabil că denumirea franceză ar fi mai reală ea arătând
procreaţia propriu-zisă.
Termenul de ,,fertilitate”, opus ,,sterilităţii”, are mai curând sensul aptitudinii sau capacităţii
de procreaţie. Există femei şi bărbaţi cu o sterilitate congenitală. In anumite condiţii patologice (boli
venerice, etc.), după unele intervenţii chirurgicale impuse de anumite boli ginecologice, sau după un
număr frecvent de avorturi, se poate instala sterilitatea numită secundară. Deci în studiul natalităţii
trebuie avută în vedere proporţia de persoane sterile.
Numeroşi autori s-au preocupat de stabilirea capacităţii maxime de procreaţie sau fertilităţii
naturale ori fertilităţii nedirijate. Majoritatea autorilor consideră că, indiferent de gradul dezvoltării
colectivităţii umane, totdeauna a existat o anumită tendinţă precisă de limitare a dimensiunii familiei,
fie prin acţiune de grup, fie prin acţiune individuală.

2
 6.3. Nupţialitatea

Fenomenul de nupţialitate defineşte masa căsătoriilor în limitele unei perioade de timp

determinate, de obicei anul calendaristic.
Expresia cea mai generală a intensităţii nupţialităţii se obţine cu ajutorul ratei generale de
nupţialitate:
C
c = ---- x 1000, în care:
P
c = rata generală de nupţialitate;
C = numărul căsătoriilor în perioada de timp specificată;
P = efectivul populaţiei în acelaşi interval.
Pentru analiza nupţialităţii vârsta joacă un rol esenţial. Legislaţia majorităţii ţărilor stabileşte
vârsta minimă la care orice persoană poate încheia o căsătorie fără alte implicaţii procedurale, în
afară de asentimentul cuplului. Corelate cu observaţiile statistice privind limita superioară de vârstă
după care numărul căsătoriilor devine nesemnificativ, aceste prevederi legale permit delimitarea aşa-
numitului ,,contingent nupţiabil”. In situaţia specifică ţării noastre, contingentul nupţiabil cuprinde
populaţia feminină în limitele de vârstă 16-39 ani şi populaţia de sex masculin, în limitele de vârstă
18-44 ani.
Uniunea maritală influenţează complex şi în mai multe etape fertilitatea. Autorii americani
Davis şi Block, încă în 1956, împart factorii sau condiţiile prin care căsătoriile influenţează
fertilitatea în două grupe:
-,,variabile ale legăturii” (uniuni maritale) care cuprind vârsta la căsătorie, frecvenţa
căsătoriei, divorţurile, recăsătorirea divorţaţilor şi recăsătorirea văduvelor;
-,,variabile ale concepţiei” în care intră abstinenţa sexuală, avortul, infanticidul, practica
anticoncepţională, sterilizarea.
Totalitatea acestor variabile prezintă deosebiri de la o ţară la alta, în funcţie de cultura şi
condiţiile de existenţă ale societăţii.
Ne oprim, în acest sens, la două dintre aspectele ce fac obiectul nupţialităţii populaţiei pentru
anul 1992 în România: căsătoriile în funcţie de vârsta soţilor şi sezonalitatea fenomenului pe medii
(urban-rural).
Proporţia cazurilor în care diferenţele de vârstă între cei doi soţi depăşesc nivelul ± 5 sunt
relativ reduse. Se semnalează însă şi unele anomalii când diferenţele de vârstă între cei doi soţi sunt
apreciabile, sexul feminin fiind mai tentat să facă compromisuri în acest sens. Este sugestiv pentru
afirmaţia anterioară faptul că, în timp ce numărul bărbaţilor din categoria de vârstă sub 20 de ani care
contractează o căsătorie cu femei ce depăşesc vârsta de 30 de ani a fost de numai 24, numărul
femeilor sub 20 de ani căsătorite cu bărbaţi peste 30 de ani a însumat 1682 persoane.
Fără a generaliza, se consideră că o diferenţă mai mare de 10 ani între vârstele celor doi soţi
nu oferă şanse de supravieţuire pe o perioadă mai îndelungată a cuplului.
Existenţa sau inexistenţa unei anumite sezonalităţi a fenomenului de nupţialitate o vom
surprinde determinând în mod distinct indicii de sezonalitate pentru mediul urban şi rural, folosind
datele referitoare la repartiţia căsătoriilor pe lunile anului în perioada 1990-1992.
Pentru ambele medii, atât urban cât şi rural, căsătoriile se încheie cu predilecţie în perioada
august-noiembrie. De asemenea, în cazul ambelor medii, cele mai multe căsătorii se celebrează în
luna octombrie, cu vârf de sezonalitate mai moderat pentru mediul urban (137,8%) şi relativ
accentuat pentru mediul rural (177,5%). Apar şi două diferenţe, de mică amploare : indice de

3
sezonalitate supraunitar pentru mediul rural în luna mai şi subunitar în lunile iunie şi iulie, situaţia
inversându-se în cazul mediului urban. Amploarea sezonalităţii, aşa cum de fapt ne putem aştepta,
este mai mare în mediul rural.
Sezonalitatea nupţialităţii îşi găseşte explicaţia în tradiţiile poporului nostru rezultate din
experienţe religioase (vârf de sezonalitate în luna sărbătorilor de Paşte, în mediul rural) sau legate de
sezonalitatea activităţilor în agricultură (recoltarea culturilor de toamnă).
Sezonalitatea nupţialităţii se va regăsi ca efect în sezonalitatea natalităţii, fenomen cu vârfuri
de sezonalitate în mai-iulie.

Tabela de nupţialitate

În vederea descrierii nupţialităţii într-o generaţie nu se iau în calcul primele căsătorii într-un
grup de 10.000 de femei de 15 ani (vârsta minimă legală de căsătorie), ci retrospectiv, într-un grup de
10.000 de femei care ating o vârstă suficient de ridicată pentru ca după această vârstă căsătoriile
celibatarelor să poată fi neglijate; această vârstă ar putea a fi de 50 de ani, de exemplu.
Intervievând astfel în Franţa, în anul 1955, un număr de 10.000 de femei în vârstă de 50 de
ani, asupra faptului dacă au fost sau nu căsătorite şi, în primul caz, asupra vârstei la prima căsătorie,
s-au obţinut următoarele rezultate:
-1.012 femei nu erau încă căsătorite la vârsta de 50 de ani;
-8.988 femei încheiaseră cel puţin o căsătorie, din care:
- 57 între 15 şi 16 ani;
-176 între 16 şi 17 ani;
-396 între 17 şi 18 ani;
--------------------------
- 9 între 49 şi 50 de ani.
Tabela de nupţialitate rezultă dintr-o îmbinare a acestor date. Notând cu x seria valorilor
vârstelor la aniversări succesive, căsătoriile le vom nota cu simbolul m(x,x+1) şi vom obţine:
m(15,16) = 57
m(16,17) = 176
m(17,18) = 396
-----------------
m(49,50) = 9

Această serie a căsătoriilor permite calcularea, din aproape în aproape, a efectivului de

persoane care sunt încă celibatare la 16 ani, 17 ani, 18 ani,……,50 de ani, rezultând următoarele:
-la 16 ani : 10.000- 57= 9.943 celibatare;
-la 17 ani : 9.943-176= 9.767 celibatare;
-la 18 ani : 9.767-396= 9.371 celibatare, etc.
Se remarcă faptul că probabilitatea de căsătorie măsoară statistic riscul la care este supusă o
femeie celibatară la o aniversare oarecare de a se căsători.
În societatea umană relaţiile dintre sexe au un caracter esenţial social. In comparaţie cu
natura, cultura operează în materie sexuală eliminând pur şi simplu ca inacceptabile din punct de
vedere moral unele relaţii, interzicându-le ca fiind imorale, încadrând pe altele în instituţii sociale
mult mai complexe, reducându-le importanţa ca şi libertatea de manifestare şi de schimbare.
Sexualitatea nu este suprimată pentru că este însăşi condiţia de perpetuare a speciei, deci a omului,
deci a societăţii, dar este îngrădită, reglementată, dirijată după nevoi sociale, materiale şi spirituale.

4
Comportamentul sexual animal este înlocuit la om cu un comportament sexual cultural, variabil în
funcţie de orânduiri sociale şi zonele culturale particulare. In timp ce la popoarele semicivilizate, de
regulă, fiecare bărbat încearcă să se căsătorească când atinge vârsta pubertăţii şi practic, fiecare
femeie se mărită, celibatarii fiind priviţi ca anormali sau demni de dispreţ, la popoarele civilizate
căsătoria are loc în general mai târziu. Evident, în timpurile moderne, libertatea individului de a-şi
alege partenerul este foarte mare în comparaţie cu situaţia când părinţii contractau căsătoriile copiilor
chiar în primii ani după naşterea acestora. Această libertate de alegere a partenerului nu are însă un
caracter întâmplător. In primul rând, ca timp, ea coincide cu perioada trecerii la exercitarea unei
profesii şi este legată social de asigurarea căminului viitoarei familii. In al doilea rând, relaţiile dintre
viitorii soţi se stabilesc într-un anumit cadru social.
Există situaţii speciale în trecut (exterminări, calamităţi şi parţial în perioadele războaielor
moderne) în care numărul căsătoriilor poate scădea sensibil. S-a observat că, după războaie,
nupţialitatea sporeşte, fapt care contribuie la creşterea natalităţii. Grupurile religioase de celibatari
(preoţi, călugări, călugăriţe) influenţează cu totul neînsemnat natalitatea unei populaţii. La multe
populaţii căsătoria apare ca o obligaţie: în vechiul Mexic bărbaţii erau căsătoriţi obligatoriu la 30 de
ani dacă erau celibatari.

6.4. Divorţialitatea

Fenomenul de divorţialitate caracterizează masa divorţurilor într-o perioadă de timp

delimitată. In general, analiza divorţialităţii încadrează numărul divorţurilor în limitele unui an
calendaristic.
Intensitatea fenomenului (d) se stabileşte ca mărime relativă, comparând numărul divorțurilor
în anul calendaristic respectiv (D):
D
d = --- x 1000
P
Utilizarea întregii populaţii pentru exprimarea intensităţii divorţialităţii nu se justifică
suficient deoarece nu întreaga populaţie poate participa, potenţial, la constituirea masei divorţurilor.
Ca urmare, se recomandă ca numărul divorţurilor să se coreleze cu efectivul populaţiei căsătorite,
exprimând mai corect intensitatea fenomenului:

D
d = --- x 1.000
Pc
Divorţurile pot influenţa fertilitatea reducând numărul anilor de convieţuire a cuplurilor. Pe
de altă parte, ţinând seama de faptul că în multe cazuri existenţa copiilor constituie un impediment în
decizia soţilor de a se despărţi, este de presupus că acele căsătorii care se desfac, într-o oarecare
măsură şi-au epuizat posibilităţile de a avea copii.
Uneori lipsa copiilor şi sterilitatea duc la divorţ. Unii cercetători au găsit că există o
proporţionalitate inversă între situaţia social-economică şi frecvenţa divorţului subliniind că păturile
sociale mai puţin avute divorţează mai greu. Alţi autori au întâlnit o frecvenţă mai mare a divorţurilor
la aceste pături sociale.

6.5. Avorturile, sterilizarea şi teoria rolurilor în natalitate

5
 Problema avorturilor are şi ea mari implicaţii asupra natalităţii. După cum se ştie avorturile
pot să fie spontane sau provocate. Avortul spontan (,,fausse couche”-în limba franceză) înseamnă
întrerupere naturală a sarcinii. Întreruperile naturale, sau aşa-numite spontane, formează mortalitatea
intrauterină care depinde de starea sanitară a populaţiei şi îndeosebi de factorii genetici, încă
insuficient cunoscuţi, dar care se dovedesc a avea o influenţă ce creşte proporţional cu vârsta
femeilor. Rolul avorturilor provocate în reducerea natalităţii este greu de studiat deoarece nu se
cunoaşte totdeauna numărul real al acestor intervenţii. Pe de altă parte este dificil de obţinut
informaţii suplimentare cu care să poată fi corelate datele avorturilor.
Puţinii autori care s-au ocupat de complicata problemă a contribuţiei avorturilor la scăderea
natalităţii au considerat că, în general, aproximativ 10% din naşteri sunt evitate prin avorturi
(Lindquint-Suedia). S-a aproximat de asemenea că din 100 de avorturi 20 aparţin femeilor
nemăritate. Datele în acest domeniu sunt inferioare realităţii.
Pe măsură ce se extinde gama mijloacelor anticoncepţionale şi acestea devin accesibile,
avorturile au tendinţa de a scădea. Cu atât mai mult acest lucru este valabil când intervin în plus şi
modificări ale comportamentului demografic în sensul acceptării unei creşteri a dimensiunii familiei.
Sterilizarea are o influenţă mică asupra fertilităţii, necuprinzând colectivităţi mari de oameni.
Se practică mai mult la bărbaţi (legarea canalelor aferente) decât la femei, legarea trompelor uterine
presupunând o intervenţie interabdominală. Există puţine informaţii asupra practicii sterilizării. Sunt
unele reglementări legale care au în vedere consimţământul special al persoanelor care doresc
aceasta. O astfel de lege există în Suedia din 1935. După cel de-al doilea război mondial o lege
asemănătoare, dar cu efecte mult mai mari, a fost promulgată în Japonia unde, între 1949-1959, s-au
efectuat 340.600 sterilizări. In ultimii ani în China şi India se practică sterilizarea încurajată de stat.
Infanticidul, echivalent al avortului după unii autori, a avut o practică mai mare în trecut. In
Sparta, copiii cu infirmităţi erau ucişi; la fel, la japonezii şi chinezii din trecut, mai ales când era
vorba de o fată.
O latură importantă în influenţarea variaţiilor fertilităţii este legată de acţiunea conştientă a
cuplului, de gradul de cunoştinţe al acestuia şi de psihologia şi comportamentul lui în problema
procreaţiei.
În explicarea comportamentului demografic este necesar de avut în vedere şi
sugestiile ,,teoriei rolurilor”, o achiziţie acceptată mai de mult în analiza sociologică, conform căreia
rolul unui membru al colectivităţii se defineşte prin ceea ce aşteaptă alţii de la el, iar statutul, prin
ceea ce este îndreptăţit să ceară el de la ceilalţi. Prin prisma acestui punct de vedere, femeia care
lucrează în afara căminului, şi deci aparţine în general unei grupe profesionale, poate fi influenţată de
o seamă de stimuli şi aspiraţii, situaţie ce se reflectă şi asupra comportamentului demografic.
Intervenind în evenimentele care pot duce la naştere, familia realizează voluntar sau
involuntar un ,,control asupra naşterilor” reflectând şi utilizând selectiv ideile şi mijloacele pe care i
le pune la dispoziţie societatea. De aceea deosebim acţiunile de creştere a numărului naşterilor de
cele de descreştere a numărului acestora. Astfel se ajunge la o anumită dimensiune a familiei, la un
anumit număr de copii doriţi sau acceptaţi.
Din cele expuse anterior se poate deduce că mijloacele şi activitatea menite să stimuleze
naşterile pe plan familial ar consta în: căsătorie timpurie, frecvenţă crescută a contactelor sexuale,
contacte sexuale sincronizate cu ovulaţia, evitarea mijloacelor anticoncepţionale, tratarea sterilităţii,
ocrotirea sănătăţii mamei, îngrijire prenatală, însămânţare artificială.
Totalitatea acţiunilor enumerate mai sus fie stimulative, fie inhibitive, au o legătură strânsă cu
mediul social în care se produc, cu economia, cultura şi politica ţării respective.

6
 GLOSAR

Raport de masculinitate reprezintă numărul mediu de bărbaţi care revin la 100 femei
Născutul-viu reprezintă produsul concepţiei expulzat, sau extras complet din corpul mamei,
independent de durata sarcinii şi care, după această separaţie, prezintă un semn de viaţă (respiraţie,
activitate cardiacă, pulsaţii ale cordonului ombilical sau contracţii musculare independente de
voinţă).
Rata de natalitate reprezintă numărul de născuţi-vii dintr-un an, raportat la populaţia medie din
anul respectiv şi se exprimă în număr de născuţi-vii la 1000 locuitori (populaţia la 1 iulie).
Rata generală de fertilitate reprezintă numărul anual de născuţi-vii proveniţi de la femeile în vârstă
de 15-49 ani raportat la 1000 femei de aceeaşi vârstă.
Rata totală de fertilitate exprimă numărul mediu de copii pe care i-ar naşte o femeie în decursul
perioadei fertile, în condiţiile menţinerii intensităţii fenomenului din anul de referinţă.
Rangul naşterii numărul de ordine al noului născut.
Contingentul feminin fertil reprezintă populaţia feminină în limita de vârstă 15-49 ani.
Vârsta medie a mamei la naştere valoarea medie a vârstei mamelor determinată la naşterea
copiilor.
Vârsta medie a mamei la prima naştere valoarea medie a vârstei mamelor determinată la prima
naştere a copiilor.
Vârsta medie la căsătorie media vârstelor persoanelor ce se căsătoresc într-o perioadă dată,
determinată după sex şi stare civilă.
Vârsta medie la prima căsătorie media vârstelor persoanelor la prima căsătorie într-o perioadă dată,
determinată după sex şi stare civilă.
Indice brut de reproducere numărul mediu de fete născute de o femeie în decursul perioadei sale
fertile, calculat fără să se ia în considerare efectul mortalităţii.