Sunteți pe pagina 1din 2

De ce sa alegem terapia centrata pe solutii?

Multi dintre noi se intreaba, inainte de a alege o forma de terapie, care ar putea fi cea mai
potrivita abordare, pentru a reusi sa realizeze ce isi propun. In majoritatea cazurilor nu stim ce
presupune terapia si de ce ne-am dori sa mergem la un specialist.

Pe langa recomandarea celor din jur este foarte importanta dorinta proprie de a schimba ceva
ce nu merge tocmai bine, dorinta de a trece peste momente apasatoare, triste, nesigure din viata
sau poate dorinta de a optimiza anumite comportamente sau abilitati.

Cele mai multe definitii implica ideea ca psihoterapia este tratamentul conflictelor psihologice,
indiferent prin ce fel de simptome se exteriorizeaza acestea. De asemenea, in orice tip de
abordare a psihoterapiei, cadrul general al oricarei terapii este creat de relatia terapeutica, astfel
incat, terapeutul si clientul sunt in egala masura protagonisti ai schimbarii terapeutice.

Terapia centrata pe solutii este de scurta durata avand rolul de a sustine clientul in valorificarea
si utilizarea resurselor personale pentru realizarea obiectivelor stabilite.Datoria fiecarui terapeut
este aceea de a-i oferi clientului sprijinul necesar pentru a descoperi ce este important,
semnificativ si tangibil pentru propriul sau stil si mod de viata. In terapie, nu clientul se
modeleaza dupa directia fiecarei orientari terapeutice, ci, din contra, terapeutul este cel care
construieste terapia in functie de realitatea unica a clientului.

Si totusi, de ce o alegem? De multe ori, fara consimtamantul nostru constient, ne trezim prinsi in
multe constrangeri si conditionari sociale, care desi sunt principali factori care ne orienteaza
viata, ne creaza o stare de disconfort, de frustrare, o stare de „mult prea mult” decat putem
accepta. Si tot de atatea ori ne intrebam ce ne lipseste si ce cautam. Poate ca insasi
constientizarea propriului mod de a fi este cea mai mare provocare in lupta noastra pentru
supravietuire. Sunt momente cand din prea multa suferinta, dezamagire, durere, simtim ca totul
este dramatic si fara speranta.

Adaptarea, schimbarea modului de viata sau a jobului, despartirea de cineva, certurile din
familie, conflictele unui cuplu neconsolidat suficient, relationarea insuficienta in plan social,
teama de a fi sub nivelul asteptarilor celor din jur, esecurile profesionale si personale...si multe
altele, sunt motive care ne aduc in cabinetul unui terapeut.

Ajutorul specializat ne sustine efortul de a atinge starea de echilibru si de a gasi solutiile cele mai
potrivite pentru noi. De multe ori ne limitam doar la cateva posibilati de supravietuire, uitand cat
de complexi suntem ca oameni si de cate resurse interioare dispunem. De aceea situatiile
problematice in care ne plasam si dezechilibrele ne blocheaza intr-un singur punct, peste care
avem senzatia ca nu putem trece. Dar daca obstacolele in fata carora ne oprim neputinciosi sunt
barierele si limitele pe care ni le cream singuri? O privire atenta spre noi ne poate aduce doar
beneficii si sentimentul eliberarii de tot ce pare a fi rau si apasator in existenta noastra.

Terapia de scurta durata este poate abordarea cea mai potrivita contextului actual, in care
evenimentele se deruleaza intr-un ritm alert, iar schimbarile sunt tot mai frecvente. Lipsa
timpului, a ragazului necesar introspectiei, efortul permanent de adaptare la tot ce inseamna noul
tip de societate, sunt factori care antreneaza cateodata comportamente ineficiente, dezechilibre
emotionale, frustrari, nevroze, stres.

Rapiditatea cu care se formeaza toate aceste conduite necesita o la fel de mare rapiditate in
gasirea solutiilor potrivite care sa ofere realizarea obiectivelor vizate.
Alegem terapie pentru a reusi sa ne stabilim prioritatile si pentru a ne satisface nevoile
stringente pe care le avem la un moment dat in viata noastra. Ierarhizarea dorintelor si a nevoilor,
precum si descoperirea corecta a lor, este primul pas in obtinerea satisfactiei si a sentimentului
de reusita.

Formularea clara si explicita a scopurilor, consolidarea increderii si a stilului personal,


mobilizarea tuturor resurselor interne ne ajuta sa depasim momentele neplacute si cele de blocaj.
De aceea terapia centrata pe solutii este o optiune eficienta adaptata modului propriu ce
caracterizeaza fiecare client, oferind posibilitatea clarificarii si a depasirii limitarilor externe si
interne. Fara a avea pretentia epuizarii acestui subiect, consider ca acestea sunt doar cateva
motive esentiale pentru care am putea apela la un specialist.

Cineva spunea ca „ victoria asupra vietii inseamna in primul rand victoria asupra noastra”, iar
drumul pe care il parcurgem este unul sinuos si imprevizibil. Totul este firesc pentru ca „daca
tineretea ar sti si daca batranetea ar putea atunci ar disparea filosofia vietii”.

Psiholog Daniela Ghitulescu

S-ar putea să vă placă și