Sunteți pe pagina 1din 6

”Ce fel de om îmi doresc să fiu, ce fel de profesionist trebuie să fiu.

Profilul moral al
psihologului ideal”

„Ce fel de om îmi doresc să fiu?” O întrebare simplă a cărui răspuns îl caut constant,
zi de zi. Cine vreau să fiu se schimbă cu fiecare experiență de care am parte, fie ea pozitivă
sau negativă. În copilărie credeam că „a fi” cineva înseamnă a avea o anumită carieră, un
anumit tip de viață. Este surprinzător faptul că mulți oameni, atunci când se prezintă altor
persoane, au tendința să înceapă cu „sunt psiholog”, „am 20 de ani”, „sunt studentă la
Facultatea de Psihologie...”, ca și cum toate aceste lucruri exterioare, aceste slujbe sau roluri
în societate ne-ar reprezenta în totalitate. În timp am început să chestionez felul în care ne
privim pe noi înșine. În momentul în care nu ai nimic vizibil care să te reprezinte, cine ești?
Pentru mine a fost un astfel de moment; când am realizat că sunt mai mult decât o studentă, o
iubită sau o soră. Rolurile mele nu mă reprezintă pe mine ca om. Acesta a fost momentul
când am început să mă privesc mai mult din perspectiva valorilor și să le las pe acestea să mă
direcționeze în viață. Cu timpul, am început să răspund astfel și la întrebarea: „Cine ești?”?
Cine sunt?

Acceptarea propriei persoane a venit cu multe provocări, dar și cu liniște în suflet.


Însă doar prin acest proces de autocunoaștere am putut să încep să îmi dau seama de ce om
vreau să fiu. Eu vreau să fiu un om fericit, o femeie puternică si cu mult curaj, care se bucură
de fiecare zi din viața ei. Vreau să fiu un om care trăiește zilnic după propriile valori și
principii, însă înțelegător cu mine însumi pentru a-mi accepta părțile obscure. Vreau să fiu un
om care nu doar există, ci trăiește. Un om care aduce un impact în jurul ei, oricând de mic ar
putea să pară. Vreau sa fiu un om care crede în bunătatea oamenilor și în faptul că împreună
putem schimba lumea în bine. Mai mult decât atât, vreau să fiu un om care nu se lasă bătut și
privește fiecare provocare ca o nouă oportunitate de învățare. În concluzie, vreau să fiu un om
care transmite iubire și e iubire.

Dintotdeauna am fost o persoană curioasă, chestionând orice în jurul meu și punând


adesea aceeași întrebare: „De ce?”. Decizia de a deveni psihoterapeut de cuplu a venit după
ani de experiență profesională în Marketing, PR și Resurse Umane, dar și ani de experiență
de viață, prin care am călătorit în peste 30 de țări, am trăit în țări precum Italia și Costa Rica
și am avut sute de experiențe în care am putut să îmi cunosc limitele și să îmi testez propriile
valori.
Cu timpul două valori au început să se contureze din ce în ce mai mult: iubire și curaj.

Iubirea și curajul au devenit două valori importante în viața mea, care se răsfrâng asupra
oricărui dintre acțiunile mele și care îmi sunt compas moral atunci când sunt în impas. Nu de
puține ori m-am întrebat înainte de a lua o decizie: „Iau această decizie din iubire sau din
teamă?”. Aceste două valori incorporează mai multe comportamente și atitudini pe care eu mi
le doresc de la mine. În momentul când simt că nu îmi ating obiectivele, mă întreb: îmi ofer
destulă iubire mie însămi acum? Astfel că sunt iubire și curaj se găsesc compasiune,
autenticitate, calm, excelență și înțelegere, iar când mă simt în impas mă opresc și mă întreb:
„Acționez cu iubire și curaj? Ce fel de om vreau să fiu?”.

Decizia de a deveni psihoterapeut de cuplu a fost una mai degrabă spontană. Misiunea
mea îmi este foarte clară: îmi doresc să ajut cât mai mulți oameni să aibă relații sănătoase.
Cuplurile care au o relație sănătoasă reușesc să construiască o familie în care relațiile
sănătoase sunt încurajate. Provenind dintr-o familia disfuncțională, am simțit pe pielea mea
efectul traumelor din copilărie asupra propriilor mele relații romantice și știu cât de anevoios
este procesul de vindecare.
Eu sunt de părere că dacă există mai multe familii sănătoase în lume, copiii o să
crească cu o capacitatea mai mare de a crea și menține relații cu cei din jur, fie ele de
prietenie, profesionale sau de cuplu. Dat fiind faptul că relațiile sunt o parte importantă a
vieții noastră care ne influențează comportamentul și atitudinile, cei cu relații mai puternice
tind să fie mai încrezători în sine și să aibă o atitudine mai pozitivă asupra lumii. Aspirația
mea ca viitor psiholog este acela de a putea schimba lumea, prin a care mai multe cupluri cu
dinamici sănătoase, care la rândul lor o sa transmită asta către copiii lor.
Profilul psihologului este unul vast. În termeni simpli, psihologul studiază
comportamentul uman și procesele mentale, stabilind unui psihodiagnostic și recomandând
diverse soluții prin care individul poate soluția problemele. În realitate, psihologul este mai
mult decât atât. Psihologul devine adesea o persoană importantă în viața pacientului; se
creează o conexiune dintre cei doi care poate ajuta în procesul psihologic, însă are și
provocările sale. Datorită încrederii pe care pacientul o acorda propriului psiholog, acesta
ajunge să dețină o putere mare în cadrul dinamicii, fiindu-i ușor să influențeze deciziile
pacientului prin propriile opinii. De aceea, psihologul trebuie să trateze acea informație cu
obiectivitate, păstrând anumite limite. Există multe exemple de pacienți care simt că s-au
îndrăgostit de propriul terapeut, iar acest fenomen numit „transference” în engleză, se
datorează faptului că pacientul transferă sentimentele avute pentru o autoritate din trecut către
terapeut. În aceste tipuri de cazuri, este important ca terapeutul să fie conștient de situație și
să știe cum să o gestioneze într-un mod potrivit.

De asemenea, un bun psiholog este unul care are o minte deschisă și știe să asculte,
care este empatic și curios. Curiozitatea, este de asemenea o caracteristică importantă a unui
psiholog; abilitatea de scufundare în viața altei persoane, reușind totodată să nu judeci, ci să
înțelegi. A lucra cu oameni este una dintre cele mai frumoase, dar provocatoare meserii.
Oricât de multe reguli sau instrucțiuni ar exista, oamenii nu sunt mașini și de aceea nu pot fi
programați să răspundă întotdeauna într-un fel sau altul. De aceea, în această profesie
cunoștințele sunt relevante, însă ce contează cel mai mult este ce tip de om ești.
Codul de etică și conduită profesională este unul din mijloacele cele mai relevante în
a garanta o bună îndeplinire a misiunii sale de către psiholog. Acesta include aspecte ce țin de
comportamentul psihologului și etica rolului, cum ar fi confidențialitatea, integritatea,
onestitatea și altele. Însă, în realitate este diferită, codul de etică nu este îndeajuns. Un bun
psiholog are nevoie de mult mai mult decât un manual al profesiei pentru a putea într-adevăr
face față provocărilor.
Din punctul meu de vedere, un bun psiholog este o persoană care reușește să
transpună în propria profesie propriile valori și nu numai. Este adesea întâlnit tiparul unui om
care este într-un anumit fel în viața profesională, dar total diferit în viața personală. Eu sunt
de părere că valorile personale se reflectă și asupra profesiei pe care o avem, nu putem
pretinde și cere de la pacienții noștri anumite lucruri de care noi nu suntem capabili. De aceea
este cu cât mai important ca psihologi să avem grijă de procesul nostru intern de dezvoltare.
Pentru a putea fi obiectivi și abordarea noastră, trebuie să ne asigurăm că noi înșine am lucrat
la traumele noastre din copilărie, și că ceea ce aducem în sesiune este focalizat pe pacient și
nu o reflecției a propri....
Pe lângă expertiza și cunoștințele aprofundate asupra subiectului, profilul moral al
psihologului ideal se bazează pe anumite valori care funcționează ca un compas pentru
acesta. Câteva dintre ele sunt valori de bază, precum confidențialitate, integritate, respect și
responsabilitate, însă altele țin de personalitatea fiecărui profesionist în parte. Când mă
gândesc la ce tip de profesionist în doresc să fiu, există anumite valori specifice care îmi
doesc să mă ghideze în profesia mea.

Respect
A respecta un alt om înseamnă a putea înțelege că opiniile și experiențele fiecărei
persoane sunt valide, deși sunt diferite de ale noastre. De aceea este esențial ca un psiholog să
lucreze mai întâi la propria persoană, ca să poată trata cu respect povestea și experiența
pacientului. Există multe situații în care un profesional ar putea fi pus la încercare, în speciat
atunci când pacientul este responsabil de un comportament declanșator (trigger) de anumite
emoții pentru specialist, provenite adesea din propria experiență personală. Tocmai în acele
momente când pacientul acționează într-un fel total opus valorilor noastre proprii, trebuie să
demonstrăm respect pentru ei ca persoane și încrederea pe care ne-au dat-o în a fi vulnerabili.

Empatie
O minte deschisă și abilitatea de a putea asculta experiența unei alte persoane este
crucial pentru a crea un ambient de încredere și a înțelege mai bine profilul pacientului și cum
îl putem ajuta. Totuși, este important ca psihologul să nu pria energia emoțională a
pacientului și să păstreze o oarecare obiectivitate în dinamică. Din punctul meu de vedere,
capacitatea de a se imagina în pielea pacientului, trebuie să fie însoțită de capacitatea de a
rămâne obiectiv și nu a prelua și emoțiile care însoțesc poveștile auzite. Un bun profesionist
poate să fie empatic, însă fără să preia emoțional tot ceea ce aude. Aceasta este o abilitate
esențială, în special în lucru cu tineri sau adulți care au trecut prin evenimente traumatice și
suferă de stres posttraumatic.

Integritate
O altă valoare pe care o consider esențială în această profesie este integritatea. A fi un om
integru înseamnă a fi un om onest și corect, a căror acțiuni confirmă principiile acestuia. În
profesia de psiholog a avea integritate se poate demonstra prin fraza din engleză „practice
what you preach”. Acesta se aplică în cazul metodologiile folosite cu pacienții, cât și în alte
lucruri precum a păstra confidențialitatea pacienților și nu a avea pacienți cu conflicte de
interes (e.g. prieteni, parteneri etc.).
Integritatea se poate demonstra cel mai bine în momentul în care persoana greșește. În
dinamica profesională, psihologul are o putere mai mare de control în cadrul relației, aceasta
fiind construită pe baza expertizei sale și vulnerabilității pacientului. Totuși, această relație de
încredere poate fi ușor pierdută în cazul în care un psiholog acționează fără integritate, orice
mic gest de trădare sau minciună poate avea un efect semnificativ asupra percepției
pacientului a psihologului său și relația acestora. Un exemplu reprezentativ poate fi cazul în
care psihologul face o greșeală neintenționată, însă eșuează în a fi onest și a admite greșeala
în fața pacientului.

Curaj

Capacitatea unui om de a admite propriile greșeli este strâng legată cu o altă valoare: curajul.
Curajul influențează o largă paletă de comportamente, printre care felul în care un
profesionist abordează sesiunile, până la felul în care un profesionist percepe propriul său
proces terapeutic. Când mă gândesc la ce tip de profesionist vreau să fiu, a fi curajos este un
atu pe care nu doresc să-l pierd niciodată. Una din modalitățile prin care curajul se afișează
este acela de a pune încredere în proprii pacienți. Mai ales în cazul terapiei de cuplu, unde
majoritatea celor care apelează la terapie o fac în cazuri în care relația e aproape pe terminate,
este esențial, ca terapeut, să crezi într-adevăr că există o șansă ca relația să supraviețuiască, și
să ai curajul să vezi cei doi indivizi ca fiind capabili să se schimbe. De asemenea, necesită
curaj și să poți accepta dacă ceva este peste capacitatea ta ca profesional sau limitele tale
personale. De exemplu, în cazul în care un psiholog are un pacient cărui poveste îi este un
trigger pentru propria experiență, ar fi indicat ca profesionistul să evaluează dacă într-adevăr
este persoana cea mai potrivită pentru pacient.

Acestea sunt principalele valori și calități pe care eu doresc să le am în profesia de psiholog.


Această profesia este, în primul rând, una de autocunoaștere și înțelegere, în care învățarea
constantă este de bază pentru a putea practica. Unul din obiectivele mele este de a mă
cunoaște îndeajuns pe mine și să trec prin procesul terapeutic, înainte ca eu să lucrez cu alții.
Sunt de părere că pentru a fi un bun profesionist, atitudinea este mult mai importantă decât
cunoștințele. Felul cum o persoană gestionează diferite situații demonstrează ce fel de om
este. De aceea cred că felul cum un psiholog își gestionează practica și creează o conexiune
cu proprii pacienți este mult mai importantă decât cunoștințele pe care acesta le posedă.

Dacă un om are valori bine înrădăcinate și se ghidează după ele în orice, inclusiv în propria
profesia, va aborda provocările și problemele care apar din perspectiva acelor valori; va lua
decizii bazat pe propriile principii și credințe. Dacă va vedea că propriul său comportament
nu este în acord cu propriile principii, va putea face o schimbare. De aceea, un bun
profesionist este unul care se cunoaște pe el însuși și căruia nu-i este teama să își accepte
umbra, un om care este dispus să se provoace zilnic și care înțelege că pentru a -i putea vedea
pe pacienții săi ca oameni, cu defecte și calități, trebuie să se vadă mai întâi pe el însuși ca
om.

S-ar putea să vă placă și