Sunteți pe pagina 1din 5

Imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine

Generalitati
Auzim adesea in jurul nostru formulari de genul "are incredere in sine" sau "nu are incredere in sine",
"se respecta" sau "nu se respecta".

Ce este increderea in sine? De unde stim ca o persoana are incredere in sine si o buna stima de sine si o
alta nu are incredere in sine si are o stima de sine scazuta? Care sunt semnele obiective care ne ajuta sa
tragem aceste concluzii?

Dar cum gandim despre noi insine? De unde stim daca avem incredere in noi si o stima de sine pozitiva?

Cum se manifesta o imagine de sine pozitiva? Dar o imagine de sine negativa? Care sunt consecintele
unei imagini de sine pozitive/negative? Care sunt factorii care favorizeaza dezvoltarea stimei de sine? Ce
legatura exista intre imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine? Stima de sine se merita sau
trebuie castigata? Cum se construieste increderea in sine?


Imaginea de sine este definita de modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice,
emotionale, cognitive, sociale si spirituale care contureaza si intaresc dimensiunile eului nostru. in
functie de perceptia noastra la un moment dat al dezvoltarii noastre, de ceea ce ne-am dori sa fim sau
ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal si eul
viitor.
Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele, de aceea este important sa ne percem cat mai
corect, sa dezvoltam convingeri realiste despre noi insine.

Exista persoane care, desi au o infatisare fizica placuta, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase,
prea inalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Perceptia de sine nu reprezinta adevarul
despre noi, ci este doar o "harta" pentru propriul "teritoriu" ("Harta nu este teritoriul" PNL), un
barometru al starii noastre de bine. Relatiile armonioase cu membrii familiei si cei din jur, performantele
profesionale, asumarea unor responsabilitati in acord cu resursele proprii indica o imagine de sine
pozitiva, in timp ce absenta motivatiei sau o motivatie scazuta, agresivitatea defensiva,
comportamentele de evitare, rezistentele la schimbare sunt principalii indici pentru o imagine de sine
negativa.


Stima de sine reprezinta modul in care ne evaluam pe noi insine in raport cu propriile asteptari si cu
ceilalti si este direct proportionala cu constientizarea valorii noastre. Fiecare fiinta umana este unica si
are o valoare care merita sa fie respectata. Valoarea unei fiinte umane este data de suma
comportamentelor, actiunilor si potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiintei
umane de a se proiecta in viitor, de a-si constientiza, dori si anticipa devenirea prin raportarea la
experientele si succesele anterioare si credinta despre propria eficacitate contribuie la intarirea stimei
de sine.
Am auzit multi parinti spunand: "Nu faci bine, lasa ca fac eu ca stiu mai bine" sau "Esti prea mic, nu poti
tu sa faci asta". Astfel de fraze pot ucide in fasa increderea in sine. Din dorinta de a-i feri de suferinte si
esecuri in viata, multi parinti isi supraprotejeaza copiii mentinandu-i dependenti si impiedicandu-i astfel
sa-si dezvolte increderea in sine.
Increderea in sine
Increderea in sine depinde mai mult de capacitatea noastra de a face anumite lucruri, in timp ce stima
de sine reprezinta rezultatul unei autoevaluari si are un rol foarte important in stabilirea identitatii
noastre. O stima de sine pozitiva se bazeaza pe perceptia pozitiva despre propriile noastre
comportamente. De aceea este important sa ne respectam nevoile si limitele pentru ca actiunile noastre
sa ne puna in valoare, sa fie viabile in ochii nostri.


Increderea in sine nu este innascuta si nu depinde doar de educatia pe care am primit-o in copilarie
cand parintii nostri ne-au invatat sa facem impreuna cu ei si ne-au stimulat sa ne asumam
responsabilitati pentru a deveni autonomi in viata. increderea in sine este realista si predictibila,
deoarece se sprijina pe rezultate concrete obtinute in trecut, pe experientele reale pe care o persoana
le-a trait si care-i permit sa prezica rezultatele la care se asteapta in viitor. Deci incredera in sine nu este
oarba si prezinta o anumita doza de incertitudine. Ea se bazeaza pe constientizarea propriilor cunostinte
si competente intr-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obtinute anterior si este intretinuta prin
abordarea treptata a altor experiente in scopul de a fixa si transfera competentele, precum si pentru a
descoperi alte competente de care nu eram constienti.


Este important ca experientele noi sa fie abordate treptat, deoarece esecurile repetate la experiente noi
pentru care nu reusim sa gasim o explicatie pot avea efecte negative asupra increderii in sine si a stimei
de sine. Daca suntem flexibili si putem recadra actiunile si experientele noastre astfel incat sa vedem
partea buna, pozitiva a lucrurilor si sa invatam ceva din ceea ce ni se intampla, reusim sa ne construim
increderea in sine si sa ne intarim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijeaza comportamentele, de
aceea este important sa pastram acele convingeri care sunt bune pentru noi si ne ajuta sa ne schimbam
cadrele de referinta. Abordarea unei situatii dintr-o alta perspectiva ne permite sa ne schimbam
reactiile, sa dezvoltam comportamente noi, mai adecvate situatiei prezente si sa obtinem astfel
rezultate mai bune in viata.

increderea in sine
Inainte de orice, este o experienta. Inseamna sa vezi ca poti face fata provocarilor
cotidiene. Inseamna sa ai incredere in capacitatea ta de a gandi, de a invata, de a
alege, de a lua decizii, de a te adapta la schimbari Si inseamna sa stii ca meriti
fericirea. Sa ai aceasta incredere de baza este o chestiune de supravietuire. Sa
recunosti ceea ce alimenteaza stima de sine si ceea ce o deterioreaza e una dintre
provocarile ce trebuie infruntate pentru a trai constient, lucid. Pentru ca realitatea este
uneori diferita de ceea ce credem noi.

Increderea in sine nu inseamna euforie si nici iluzia fericirii adusa, eventual, de
folosirea frecventa a unui drog, de complimentele frecvente din partea anturajului, de o
masina mai mare pe care sa o cumperi atunci cand nu vezi viata in roz, de o marire de
salariu sau, eventual, de o relatie amoroasa noua. Increderea in sine nu vine din
exterior, nici de la parinti, nici de la prieteni sau de la iubiti si iubite, nici de la psiholog
si nici de la un grup de sustinere. Cel care traieste constient de sine insusi isi da repede
seama ca senzatia de incredere venita din exterior este efemera si prea putin
satisfacatoare. Increderea in sine vine dintr-un act de trezire.
Apoi vine o practica zilnica ce consta in a recunoaste cine suntem si cine nu suntem,
in a fi cinstiti cu privire la ceea ce descoperim. Este ceea ce propun eu in cele 6
chei(subliniate de noi in paginile urmatoare). Cand faci tot ce iti sta in putinta pentru a
vedea realitatea asa cum este ea, stima de sine creste aproape in mod natural. Invers,
daca din frica sau din propria vointa tu fugi de realitate, iti sabotezi increderea in sine. O
fiinta umana nu poate conta pe ea insasi decat daca, pe o perioada mai mare de timp,
face fata realitatilor proprii, celor mai diverse provocari din viata ei unica si irepetabila.
Integritatea este a sasea dintre cele sase chei care ne construiesc increderea in sine.

Cum se naste ea?
Cred ca noi, oamenii, ne nastem cu diferente genetice care ne fac sa ne construim in-
crederea in noi insine mai mult sau mai putin dificil. Dar educatia este un factor esen-
tial. S-a demonstrat ca stima si respectul pe care il au parintii unul fata de celalalt
sunt cel mai bun model pentru increderea in sine ulterioara a copilului.
Acesti parinti au puncte comune: ei isi cresc copiii cu dragoste, respect, le traseaza
reguli potrivite si le comunica bine asteptarile lor. Nu le transmit acestora semnale
contradictorii, nu-i ridiculizeaza, nu folosesc umilirea si abuzul fizic pentru a-i
controla si dau dovada de incredere, competenta, bunavointa si bunatate. Aceasta
este educatia corecta.

Totul se decide, asadar, in copilarie?
Nu tocmai. Studiile psihologice demonstreaza doar ca anumiti copii, crescuti in
circumstantele pe care tocmai le-am citat, vor creste si vor deveni poate adulti care sa
nu se simta chiar foarte bine in propria piele. Insa exista si situatia contrara: copii
crescuti in medii instabile, chiar daca nu au avut parte de cea mai buna educatie, pot
deveni oameni mari, cu un sentiment foarte clar al propriei valori. Depinde, asadar, de
ceea ce facem noi din noi insine.

Increderea in sine
Suntem oare in stare sa depasim provocarile vietii? Si toata lumea isi poate face viata
fericita? Sunt doua intrebari frecvent puse cand vine vorba de studierea increderii in
sine. Psihologul Smaranda Grosu, impreuna cu noi, a incercat sa gaseasca raspunsul
acestor intrebari.

Ce este acesta incredere de sine? Definiitile sunt multe si destul de sofisticate. Dar
putem cadea de comun acord asupra a cel putin uneia dintre ele: increderea de sine
inseamna aprecierea si valorizarea propriei persoane. Mai exact: a avea o atitudine
pozitiva - ne apreciem in tot ceea ce facem bun; suntem sigure de calitatile noastre - ne
controlam viata si suntem in stare sa facem tot ceea ce dorim.

"Putem lua deciziile importane pentru noi, ne guvernam in mare parte viata. Lipsa
acestei increderi de sine poate insemna senzatia unei lipse de putere, un sentiment de
neajutorare si poate duce in final la o parere negativa despre sine, care va determina o
dezapreciere din partea celorlalti. Acestea fiind semne clare ale unei viitoare depresii.

Increderea in sine este unul din fundamentele personalitatii noastre, un ax care sustine
si ne influenteaza tot timpul. De cate ori nu facem ceva pentru ca n-am avut incredere in
noi? De cate ori nu ne privam singure de ceva pentru ca nu am avut sufucient curaj? De
ce nu este un anume el iubitul meu? Pentru ca nu am avut suficienta incredere in mine
sa-i atrag atentia. Daca te regasesti in aceste exemple, este momentul sa hotarasti
daca pe viitor vrei sa te transformi, sa resimti mai multa incredere in tine, pentru a trai
astfel toate ocaziile minunate pe care le intalnesti si care te pot imbogati interior", spune
Smaranda.

Multi sunt cei ce isi indeamna angajatii, prietenii si in general pe cei din jur sa aiba
incredere in ei si sa promoveze acest concept. Dar cum poti promova o idee pe care toti
cred ca o stiu, dar putini o pot defini? Construieste-ti increderea in tine. Desi nu se
vorbeste de ea in nici o lege, increderea de sine are mari implicatii in viata fiecareia
dintre noi. Incepe inca din copilarie si ne urmeaza toata viata; ne afecteaza toate
deciziile, ne poate crea diverse conjuncturi, uneori formidabile - daca increderea exista -
si asemeni unei gradini cu flori frumoase, are nevoie in permanenta de ingrijire.

Un exemplu in care poate fi intalnita aceasta este cariera. O persoana care urmeaza o
cariera mai neobisnuita, cum ar fi o femeie ce devine pilot, sau urmeza o cariera
impotriva dorintelor familiei, trebuie sa dea dovada de o incredere de sine foarte
dezvoltata, sa poata lua decizii importante, chiar daca cei apropiati nu ii sunt alaturi.

Increderea in sine este cea care te ajuta atunci cand viata te dezamageste intr-un fel
sau altul. Respingerile, dezamagirile si esecurile fac parte din viata noastra si trebuie sa
gasim o cale pentru a le invinge. "Si poate ati observat ca in mod cert, nu sunt inutile.
Intotdeauna ascund in profunzimea lor un mesaj important pentru viata noastra, iar
scopul pentru care au aparut este tocmai de a descifra acest mesaj destinat noua",
completeaza psihologul. O mare incredere de sine poate calauzi o persoana "fie ploaie,
fie vant" si sa o ajute sa depaseasca toate piedicile intalnite in cale.


Increderea de sine: "vaccinul social"

Asa au numit-o specialistii. De ce? Pentru ca ea este singura care ii poate ajuta pe
oameni sa mearga mai departe, indiferent de ce traiesc. Familia are un rol hotarator in
definirea acestei incredereri. Primii ani din viata sunt cei in care fiecare persoana isi
formeaza incredrea de sine.

Parintii cu incredere de sine foarte dezvoltata vor creste copii cu aceeasi calitate. Apoi
urmeaza ca importanta, mediul in care copiii vor invata. Persoanele care au reusit sa-si
cladeasca o incredere de sine puternica rar cad in patima viciilor, cum ar fi alcoolul,
drogurile violenta sau crima. Fetele tinere care cred in ele rar raman insarcinate fara sa-
si doresca acest lucru.

Increderea in sine ne da un mai bun discernamant asupra a ce traim. O mare incredere
de sine nu poate fi transmisa de la o persoana alteia. Trebuie formata, oarecum
mostenita de la cei langa care ai crescut. Sa inveti sa-ti rezolvi problemele, conflictele,
sa stii sa comunici cu cei din jur, sa ai o parere buna, realista despre tine, sa fii intr-o
buna relatie cu tine insati, nu poate fi decat bine pentru tine. Dar nu numai pentru tine,
ci si pentru cei din jurul tau.

"Pentru ca este corelata cu posibilitatea de a-ti controla sau coordona viata, care este
considerata o trasatura specific masculina, putem spune ca increderea in sine dezvolta
partea masculina din noi. Ce presupune asta? Ca ne ofera posibilitatea de a ne simti in
acest sens egale barbatilor, aceasta fiind egalitatea autentica a sexelor: in care noi ne
dezvoltam in mod personal aspecte ce tin de pesonalitatea masculina - incredere,
fermitate, hotarare, decizie, care desigur nu ne strica, iar ei isi pot dezvolta aspecte
specifice personalitatii feminine : tandrete, un anumit grad de sensibilitate, empatie,
rabdare, intelegere, discretie", incheie Smaranda.

S-ar putea să vă placă și