UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

REFERAT
POLITICI PUBLICE

CAZUL DE DISCRIMINARE IN FAMILIE

Îndrumător:
Prof. Univ. Dr. Dascălu Maria Nicoleta
Student:
Aldoiu Alina Georgiana

PITEȘTI
2022
INTRODUCERE

1. Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit,

nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social.
Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun
faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere.
În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar
egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate
acestea, fenomenele de discriminare există și în absența unor legi pro-
discriminare, și împotriva eforturilor legislative de combatere a fenomenului.
Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe
criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă,
de sex, de religie, de orientare sexuală etc.
În România, potrivit Legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin "discriminare"
se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă,
naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare
sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV,
apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca
scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării,
în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a
drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și
cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Constituția României prevede la articolul 16: „Cetăţenii sunt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

1
 2. Formele discriminării
2.1 Discriminarea directă
Discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratată într-un mod
mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o
situație comparabilă, iar diferența de tratament are la bază oricare criteriu de
discriminare prevăzut de legislația în vigoare. Acest tip de discriminare poate
izvorî din prevederile legii, altor acte juridice sau din comportamentul real față
de grupul social vizat.
2.2 Discriminarea indirectă
Discriminarea indirectă survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică
aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute
de legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii
sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de
atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. De asemenea, discriminarea
indirectă este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la
generează, favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament
injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de
altele care se află în situații egale.
2.3 Discriminarea multiplă
Discriminarea multiplă survine atunci când o persoană sau un grup de persoane
sunt tratate diferențiat, într-o situație egală, pe baza a două sau a mai multor
criterii de discriminare, cumulativ.
Oamenii au identități multiple și fac parte simultan din mai multe grupuri
sociale. Apartenența simultană la mai multe grupuri poate crește
vulnerabilitatea persoanelor respective în fața discriminării.

2
 3. Discriminarea în familie
3.1 Discriminarea femeilor în familie
În familie discriminarea femeilor se realizează în contextul supunerii
acestora violenţei domestice, pe baza preceptului tradiţional românesc, că
„bătaia este ruptă din rai”. Este vorba despre funcționarea dominației
bărbatului asupra femeii, în societățile patriarhale. În virtutea tradiției care
trece de la o generație la alta, se învață rolurile sexuale de dominator (bărbatul)
și supus (femeia). Aceste roluri se conturează la vârste foarte fragede și se
rafinează de-a lungul întregii vieți, în toate instanțele sociale. Structura
patriarhală a societății și familiei legitimează inegalitatea dintre sexe. Mișcarea
feministă contemporană consideră că violența masculină îndreptată împotriva
femeilor este o consecință a poziției lipsite de putere a femeilor într-o societate
patriarhală .Violența împotriva femeilor este perpetuată prin toleranță, la toate
nivelurile sociale, iar multe femei sunt dependente de bărbați, generație după
generație, din cauza inegalităților sociale, economice și politice. Violența
domestică este considerată de către organizațiile internaționale și ca o formă de
tortură a femeii pentru că produce durere sau suferință acută (fizică sau
mentală).

3.2 Discriminarea copiilor în familie

Chiar înainte de a putea vorbi, copiii încep să observe diferenţele legate
de culoarea pielii, forma ochilor, limba, părul şi aşa mai departe. Ei absorb
repede informaţii despre discriminare şi stereotipii de la televizor, de la cei de-
o vârstă cu ei şi, mai ales, din ceea ce adulţii importanţi din viaţa lor, cum sunt
părinţii şi educatorii, spun şi fac.
Copiii sunt foarte sensibili la limbajul trupului, la expresiile feţei şi la intonaţie
care trădează sentimentele pozitive sau negative ale adulţilor.

3
Copiii sunt curioşi din naştere, învăţând continuu prin intermediul interacţiunii
sociale cu adulţii şi cu ceilalţi copii – şi sunt adesea mult mai deschişi decât
adulţii la lucruri noi şi neobişnuite. Copiii încă descoperă lumea: a afla despre
ceva sau cineva nou este un fenomen de zi cu zi pentru copii. Copiii mici
copiază copiii mai mari şi adulţii importanţi. De aceea, mesajele pe care adulţii
le transmit despre oameni care sunt de etnie diferită, care au o dizabilitate, sau
care vorbesc o limbă diferită sunt foarte importante.
Desi interzise prin lege, abuzul si neglijarea continua sa fie fenomene prezente
in viata copiilor din Romania unii parinti considera inca pedepsele fizice
drept un mijloc de educatie a copiilor.
Copiii cu dificultăți sunt ținuți frecvent singuri, în propria cameră, de către
părinții lor, cu scopul de a fi „protejați”. Părinții acestor copii nu-i duc la
plimbări în parc, nici la nunți, petreceri sau alte evenimente în familie, găsind
diferite scuze pentru care copilul cu dificultăți să rămână izolat. În alte situații,
când acești copii devin adulți, nu li se oferă spațiu privat, ei fiind tratați
perpetuu ca niște copii.
Sunt foarte multe persoane cu dificultăți care se nasc în familii care locuiesc
într-un apartament la bloc. Sunt zile sau săptămâni întregi în care sunt captivi
între patru pereți, fără a avea șansa de a simți pe propria piele răceala unui
bulgăre de zăpadă, adierea vântului de primăvară, mirosul teilor în luna iunie
sau gustul unui fruct proaspăt cules din copac. Nu pot ieși fiindcă nu există lift
și nici rampă, dar nu întotdeauna acestea sunt motivele reale. Sunt însă și mulți
care se nasc la casă, dar din diferite motive rămân în continuare captivi între
patru pereți fiindcă nimeni nu se ocupă să construiască o rampă la intrare sau
să înlăture niște praguri între camere.
În anumite situații și nu sunt rare acestea, familia îi refuză copilului cu
dificultăți educația școlară, crezând că nu-i va fi necesară vreodată. Doar prin

4
educație un copil cu dificultăți își poate atinge potențialul. Supraviețuirea lui
este legată exclusiv de educație.
Unele familii găsesc de cuviință să își transforme copilul cu dificultăți într-un
țap ispășitor pentru problemele ce apar în familie: „din cauza ta ne-am
despărțit‟, „din cauza ta nu putem merge niciunde în concediu”, „din cauza ta
ne certăm”. Din nefericire, familiile găsesc nenumărate forme de a le ucide
potențialul, cu știință sau fără știință și prea puține forme de a menține speranța
copiilor cu dificultăți că pot deveni oameni de nădejde, utili comunității în care
trăiesc.

3.3 Discriminarea între frați

Gelozia, invidia și rivalitatea sunt considerate emoții negative, pentru că
ele mobilizează trăiri de disconfort psihologic care pot crea relații tensionate și
conflicte interpersonale în familie. Ele apar și între frați, între surori sau între
frați și surori. Părinții, în general, nu dau foarte multă atenție acestor emoții,
considerând că ele trec odată cu vârsta și că ele se diminuează pe parcursul
maturizării.
Copiilor li se spune că ei trebuie să-și iubească frații și surorile, că această
iubire este ceva firesc, normal, obișnuit, de dorit. Și totuși, gelozia sau
rivalitatea poate rămâne constantă în relațiile între frați, mai ales când ei
consideră ca un frate sau o soră a primit din partea părinților sau din partea
unuia dintre părinți o mai mare atenție și o mai mare grijă. Ei au simțit această
atitudine a părinților.
În psihologie se consideră că aceste emoții apar atunci când părinții nu respectă
sau nu dau atenție suficientă alocației psihologice. Alocația psihologică se
exprimă prin gesturi de iubire, tandrețe, printr-un comportament verbal și
nonverbal care comunică sentimente de atașament și de grijă față de cineva
apropiat.

5
În cazul de față, ne referim la copii, indiferent de vârsta lor. În viața cotidiană,
se admite faptul că părinții își răsfață mai mult copiii mici, că mezinul sau
mezina familiei se bucură de un tratament special. Lor li se dă porția cea mai
bună de mâncare, pentru ei se fac deserturi și lor li se iartă greșelile pentru
simplul fapt că ei sunt mici și nu știu ce fac. Când diferența de vârstă între frați
sau între surori este mare, părinții apelează la întelegerea copilului mai mare,
cerându-i să se alinieze la toleranța față de mezin sau mezină. Uneori, părinții
chiar transfera fraților mai mari unele responsabilități ale lor. Adesea, frații și
surorile mai mari înteleg că prioritatea o are cel mic, mai ales când părinții le
amintesc că și ei au fost cândva mici și au beneficiat de un tratament special.
Gelozia, ca traire, se naște dintr-o amenințare, reală sau imaginară. O persoană,
în acest caz, fratele sau sora, devine o amenințare în sensul că aceasta poate
beneficia de o mai mare atenție și iubire din partea părinților, că ei fură din
iubirea ce li se datorează și lor. Gelozia este mai mare când frații sau surorile
sunt apropiați ca vârstă și când ei sunt de același sex. În ambele situații gelozia
este explicabilă. În primul caz, frații sau surorile de aceiași vârstă au cam
aceleași dorinte, referințe, pretenții. În cazul în care sunt de același sex,
particularitățile legate de apartenență la aceiași categorie se sex îi apropie pe
copii. Dorințele și preferințele baieților diferă de cele ale fetelor. Dacă sunt
două surori de vârste apropiate, cea mica va dori să aiba tot ce are sora ei mai
mare, aceleași podoabe, aceeași vestimentație. Așa se explică de ce a existat și
mai există obiceiul – nerecomandat de psihologi, dar foarte comod pentru
părinți – de a cumpăra lucruri în dublu exemplar când au gemeni de același
sex. Între ei, nu există invidie deoarece comparația între ei este inutilă și, deci,
imposibilă.Se poartă termenul “discriminare”. Putem spune că un copil
avantajat fațiș de părinți în defavoarea fratelui sau surorii lui nu este altceva
decât o discriminare pozitivă față de cel avantajat și o discriminare negativă
față de celalalt. Astăzi vorbim mult despre drepturile copiilor și felul în care ei

6
sunt tratați de părinți. Dar, la nivelul oamenilor obișnuiți, discriminarea este
tolerată și chiar acceptată. Nu auzim frecvent expresiile “mama l-a iubit mai
mult pe fratele meu” sau “ tata a avut o slăbiciune pentru sora mea mai mică”?
Psihologii spun că aceste urme din copilărie pot dezvolta foarte subtil tendințe
specifice nedorite ca modestia exagerată, acceptarea locului doi într-o
competiție, o afirmare de sine mai “anemică” sau chiar pot genera complexe de
inferioritate. Desigur, nu la toți copiii. Ar mai trebui menționata și distincția
între alocația materială și cea psihologică, deși aceste aspecte se pot suprapune
adesea. Un cadou are valoare materială, dar și una simbolică, psihologică.
Alintările, răsfațul, laudele, privirea admirativă, tandră nu sunt mereu
controlate de către părinți. Distribuția gesturilor prin care se exprimă iubirea nu
este mereu egalitara când sunt mai multi frați, pentru că afectivitatea, emoțiile
se manifestă spontan, neintenționat.

Bibliografie:
Constituția României (art. 4, art. 16, art.26 )
Legea nr. 324 din 14 iulie 2006
Gabriela Irimescu, “Violența în familie și metodologia intervenției”, în
Asistenţa socială. Studii şi aplicaţii, coord. George Neamțu și Dumitru Stan
(Iaşi: Polirom, 2005)
Georgiana Matache (26 iulie 2012). „Discriminarea indirectă conform
jurisprudenței CEDO”
Veronica Mihailov-Moraru (18 septembrie 2013). „Ce este victimizarea și
cine poate deveni victimă a discriminării?”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare