Grup și Comunitate

Individul și comunitatea:
1. Individ ca subiect social:
Prin conceptul de subiect înțelegem omul activ, capabil șă cunoască, să
transforme și să valorifice prin activitatea sa lumea.
Dacă individul este o unitate căruia îi sunt proprii o sumedenie de
atribute, caracteristic subiectului îi este starea de tensiune determinată de
dorințe. Subiectul dorește să se exprime, să devină, să se realizeze și să aibă
satisfacții. Este vorba de subiectul uman în unicitatea sa, subiectul ce
presupune singularitate, dorințe, limbaj pentru a se articula cu mediul, ceea ce
îi conferă sens și semnificație.
Subiectul este înscris de la naștere într-un limbaj, într-o țesătură de
relații, într-o cultură. Criza actuală înseamnă tocmai pierderea sensului, ceea
ce naște probleme de natură psihosocială.
Socialul explică relații cu alții, cu diversitatea, poziții multiple și
diferențiate.
Actul semnificativ anunță ceea ce numim social, este doar începutul pt
că socialul presupune conceptul de celălalt.
Actorii sociali sunt cei care și între care se stabilesc relații. Ei schimbă
și sunt obiectul schimbării.
Socialul se întâlnește sub forma structurii în ceea ce se numește subiect
social, aparține unei culturi, unei posibile organizații etc.. aceasta este o
unitate semnificativă pentru acel individ ceea ce-i conferă identitate.

1
 Relații sociale:

Petru definirea ființei umane sunt absolut necesare relațiile cu alți

indivizi.
Relațiile sociale au fost surprinse și studiate din multiple prospective;
curentul psihologist va studia socialul ca inter-sociale iar relativismul
sociologic ca interindividual, ca relații sau se vor face distincții între relațiile
interindividuale și relațiile sociale.
toate aceste puncte de vedere au suscitat diferite clasificări a relațiilor
sociale, astfle oamenii nu pot trăi decât în grup iar grupurile dintre indivizi ar
fi determinate de mai multe tipuri de raporturi:
- legături de consangvinitate (rudenie)
- apropiere spațială
- apropiere spirituală
- tipuri de interese, aspirații.
Pornind de la această premiză, unele cercetări arată că grupurile umane
se pot împărți în 2 mari tipuri: comunitatea și societatea.
Comunitatea este o formă naturală de grupare în care indivizii sunt
legați ca rezultta a unei voințe organice. Legăturile intra-comunitare sunt
susținute de :
- consangvinitate, obiceiuri, tradiții
- limbă comună, unitate de aspirații și ale structurii logice utilizate
- raporturi bazate pe afectivitate, comprehensiune
- solidaritate puternică
Comunitatea implică comuniunea ce se înfăptuiește deplin numai în
cadrul familial și al satului, datorită rudeniei, vecinătății și prieteniei dintre
indivizi. Acestea sunt aspecte de asistență socială din societățile tradiționale.
2
 Societatea ca formă artificială de grupare în care indivizii sunt organic
separați în structuri complicate cum sunt orașul și satul ca rezultat al unei
voințe reflexive sau reflectate.
Societatea se fundamentează pe interese diferite, concurența, dorința de
dominare, raționalitatea excesivă, absența afectivității, subordonarea
scopurilor colective la scopuri individuale.
Legea fundamentală a societății este aceea că nimeni nu activează în
favoarea sau folosul celuilalt decât dacă există un schimb de interese. Se
consideră că evoluția societății merge progresiv de la comunitate la societate,
deși aceasta din urmă constituie un regres.
Ulterior cele 2 forme de grupare coexistă pt ca mai apoi să se considere
cele 2 noțiuni ca ideal-tipuri și nu ca realitate. Se constituie un tablou
comparativ al relațiilor comunitare și al relațiilor din societate.
Relații comunitare:
- socialul este dar
- relații naturale, spontane
- relații puțin conștientizate
- personalitatea membrilor subordonată grupului
- ierarhie militară și religioasă
- predomină interesul grupului
- principala formă de gândire: credința
- principala formă de manifestare: religia
- legătură juridică statutară (în funcție de statutul individului)
- reglementarea prin sancțiuni cu tendință represivă și exemplară
- acțiuni generate de voința instinctivă
Relații societate:
- socialul este creat în acțiunea umană
3
 - relații artificiale, voluntare
- relații conștiente
- individualitate marcată de EU
- ierarhie profesională
- Predomină interesul individului
- formă de gândire doctrinară
- formă de manifestare: opinia publică
- legătura juridică contractuală
- reglementarea de sancțiuni juridice cu tendință restitutivă și
preventivă generate de voință reflexivă, rațională
Se constată că polarizarea comunitar-societară nu mai răspunde
realității actuale mai ales cea occidentală, în consecință ave, de-a face cu o
dialectică a 4 tipuri de relații:
A. comunitar tradiționale sau etnologice definite prin caracteristici
anterior menționate. Acest tip de relație a fost dominat de societatea
occidentală până la revoluția industrială dar s-a alterat progresiv începând cu
sec.XVII Exemplu: azi africa sau regiuni din america
B. Societar-clasic definit anterior. Acest tip de relații s-a dezvoltat rapid
după revoluția industrială alternându-se progresiv în perioade post-industriale
C.Neo-societar, caracterizat printr-o tendință de hiperorganizare,
birocrație, tehnocrație, centralizare, omogenizare, alienare ..
Acest tip de relații s-au dezvoltat în perioada post-belică, mai ales după
revoluția informatică și electronică și după proliferarea organizațiilor multi-
naționale;
D.Neo-comunitar ce se instalează într-o societate dominant societară

4
 Relațiile neo-comunitare încearcă să elibereze individul de alienarea
neo-societară, să îmbogățească personalitatea sărăcită de exces de societate,
de calcul și lipsă de afectivitate
Se vorbește de 3 tentații ale comunității:
- totalitară: nevoia de unitate și atitudine
- tentația libertății
- tcomunitară care încearcă să evite atât riscurile totalitarismului, cu
conformism , alienare-exploatare cât și riscurile individualizării exagerate,
insecuritate și angoasă
Comunități sociale:
Comunitățile sunt colectivitate- termen generic sau grupări a căror
coeziune are atât surse naturale (consangvinitate) cât surse sociale (locuirea
relativ constantă în același mediu natural-geografic).
Comunitatea definește relații de tip comunitar, re rudenie, de
vecinătate, de prietenie, pentru că ele presupun un contact spațial de durată.
Comunitățile pot cuprinde un număr diferit de membrii. Membrii
comunității au de obicei un trecut comun și o istorie comună, tradiții comune,
trăsături ce-si pierd volubilitatea în cazul comunităților moderne, centro-
culturale de tip hippie. O altă carcteristică a comunității este proprietatea unor
bunuri patrimoniale și comunitare.
În cadrul comunitar întâlnim valori, norme și coduri comune. În cadrul
comunitar există o diviziune a rolului-status și o organizare internă.
Comunitatea se caracterizează printr-un centru de autoritate sau de
decizie(centru de putere) propriu , chiar dacă acesta este subordonat altuia de
ex.primăriei.

5
 Orice comunitate presupune conștința apartenenței indiferent de faptul
că această apartenență este conștientizată de individ sau e frustrantă pentru
acesta.
Aceste caracetristici nu se regăsesc integral în cadrul tuturor
comunităților, de regulă se asistă la o coeziune foarte mare și la o durabilitate
a sa în timp. (ex.familia, rudele...)

Comunități etnice:
O trăsătură specifică acestora este că fiind minorități etnice nu dispun
de centru de putere nicăieri în lume. Se pot organiza din punct de vedere
politic, cultural, dar liderii se subordonează puterii locale, patriarhale de cele
mai multe ori.
Din acest punct de vedere sunt cunoscute în lume fenomenele de
marginalizare, ajungându-se până la excluderea minorităților etnice,
fenomene generatoare de conflicte inter-etnice.
Foarte actual tendința comunității etnice de a ave centre de putere
proprii și o anumită autonomie în raport cu poporul.
Realitatea romilor din ultimii ani nu este deloc străină de conflicetele
inter-etnice. Este vorba în principal de comunitatea romilor sau a maghiarilor.
De aceea asistența socială comunitară trebuie să intervină în ameliorarea
conflictelor.
Comunități internaționale:
Unul din fenomenele lumii contemporane sunt comunitățile
internaționale. Problemele lumii contemporane sunt în genere probleme
globale sau regionale , pe lângă integrarea individului în comunitatea
națională. Este integrat indiferent dacă aceasta este conștientizată sau nu
integrarea.
6
 Există 2 tendințe:
1. tendința de integrare a unor comunități naționale(integrare
europeană). Această tendință nu vizează deocamdată dispariția identității
naționale, ci este vorba de o integrare economică, culturală și militară(nato,
ue)
2. tendința de menținere, redobândire a independenței sau doar a
autonomiei unei coumități

Termenul de comunitate are diverse sensuri:

- grupuri determinate de poziția asemănătoare în producția socială
(clase, categorii, stări sociale)
- grupuri formate prin adeziuni individuale (partide, asociații)
- grupuri formate prin adeziuni colective (comunit. tărilor )
- grupuri formate prin tipul nașterii (familie, trib, gință)
Asistența socială comunitară tradițională comportă un sens special,
anume: acela de subiectivism natural, având componente familia și satul care
reanimează în primul rând sub presiunea instinctului, eredității, rațiunii.
Familia tradițională și satul se confruntau cu dificultăți diverse dar criteriile
de asistare sunt bine stabilite:

(rămânerea fiului mai mic în familie - prima moștenire casa

părintească) se ocupă de persoane bătrâne sau cu handicap.
Prin urmare, ajutorul era acordat persoanelor defavorizate în mod
diferițiat în funcție de tipul de handicap, vârstă, sex, receptivitate la demersuri
de recuperare, stare socială, dar ține cont și de sursa vulnerabilității
• voința divină,
7
 • grupuri de aparteneță,
•relații extracomunitare, individual însuși
Astfel, se poate spune, era asigurat asistenței familiale în toate
ipostazele insuficiente care țineau de grup, persoane cu handicap, categorii
predispuse vulnerabilității (copii, bătrâni, femei văduve , orfani săraci ) și
persoane grupuri calamitate.
Putem conchide că asistența socială tradițională era prin excelență o
asistență a comunității și foarte puține demersuri vizau sistemul social în
ansamblu.
Cine? Efortul de asistent social în comunitatea tradițională în înfăptuire
au toți membrii valizi ai comunității, în special rudele, preotul, vecinii, nașii,
moașa, bătrânii.
Între timp, rolurile importante sau instituționalizat și de aceea era
implicat în mod special instituția bisericii, gernutocrația (sfatul bătrânilor)
moșitul, nașa, vecinătatea, rudenia, școala și primăria.
Intervenția de asistare era o datorie - sens de datină, acordându-se o
asistare multiplă: medicală, religioasă, educațională, în mod spontan și ca act
de caritate. Acest tip de intervenție putea să aibă justificări multiple, amintim
doar scopuri generale:
•asistarea pentru asigurarea moralității (a fi în rând cu lumea)
•altruismul natural - omenia
•nevoia individului de a se face util
•atitudinea de respect față de strămoșilor familiei
•ispășirea păcatelor proprii și a strămoșilor familiei
De aici se desprinde ideea că religia a avut un rol important în apariția
și dezvoltarea unui adevărat sistem de asistență socială în situațiile de cădere
din normalitatea individul în efortul de a-l integra sferei sociale morale.
8
 Că asistența socială comunitar tradițională prin toate formele ei de
exprimare pune accentul în primul rând pe prevenirea disfuncționalităților
social la nivel macro-comunitar.
Dacă am vorbit de un rural tradițional trebuie să acceptăm și conceptul
de urban tradițional orașul cu problemele specifice în aceeași perioadă de
timp.
Orașu l- număr mare de locuitori, posibilități socioculturale mai
numeroase, orașul tradițional românesc a însemnat o dezvoltare, dar și o
asimilare a ruralului tradițional.
Submoralitatea întregilor creștini, dar și o asimilare față de satul
tradițional lumea urbană se confruntă cu dificultăți ca:
- diminuarea solidarității și creșterea spiritului societar
- degradarea moravurilor
- epidemii devastatoare (ciuma, variolă, TBC, tifos)
- lipsă pentru unii a oricărei sursă de venit
- incendieri/atacuri extreme
- insuficiența resurselor materiale raportate la numărul de locuitori
Categorii sociale defavorizate sunt reprezentate acum de
săraci,vagabonzi,cerșetori, prostituate tâlhari, orfan, bolnav, bătrâni.
În timp ce la nivelul satului, posibilitățile sociale sunt în regresie
datorită multitudinii intervențiilor la nivelul orașului, posibilitățile sociale
sunt în extensie datorită diminuării spiritului comunitar și a multitudinii
dificultățiilor cu un număr ridicat de indivizi.

9
 Asistență Socială comunitară modernă:
Epoca contemporană dominată de mari progrese culturale dar și de
numeroase neajunsuri/ dificultăți precum:
- material (neconcordanța între numărul populatiei și mijlocul de
subzistență)
- lipsa locurilor de muncă - șomaj
- diminuarea valorii unor instituții fundamentale precum familia și
biserica
- criza morală stimulată de repetate crize economice
- decăderea prestigioaselor clase și categorii sociale
Aceste situații marchează diferit indivizii, grupurile sau comunitățile
chiar pe fundalul unei reale democrații.
Așadar, societatea contemporană inițiază acțiuni neîntâlnite în perioada
tradițională, precum:
- recensăminte ale posibilității de asistenți sociali
- organizează învățământul de asistent social
- înființarea unor servicii și ministere (departăm) specializate pe
profilul de asistență socială
- legislație aferentă - acte de asistență socială
În secolul nostru, asistență socială capătă o formă instituționalizată, ca
departament specializat bazat pe metode, tehnici și o terapie proprie personal
instruită și sprijin din partea autorităților.
Acum etape lucrătorilor voluntari, există cu etapa specialiștilor în
asistență socială (lucrători și asistenți sociali).
Activitatea de asistare este planificată orientalism științific desfășurată
de oameni pregătiți în acest scop și controlată de stat.

10
 În societate actuală, asistarea este rezultatul unei conduite permanente,
dar stările de dificultate reprezintă cazuri abordate pe mod
științific/profesionalism în vederea acreditării a ceea ce numim probleme
sociale.
De asemenea a apărut necesitatea specializării numirii de asistenți
sociali în diferite domenii specializate ce presupune abordări diferențiate după
criterii ca:
- vârstă (asistenți sociali a copiilor, vârsta a III-a)
- tipuri de dificultăți (asistență socială a persoanei cu nevoi speciale,
asistentul social a șomajului)
- nevoile (abordări, individ, grup, comunitate)
Dihotomia individ-comunitate operează la nivelul specializării asistării
îmbrăcând forma consilierii. Abordarea persoanei individ și pe cea a
intervenții în comunitate o propune o abordare sistematică de ansamblu
practică la nivel macro-social.
Aceasta este valabilă doar la nivel teoretic, deoarece practică nu oferă
metodele/sisteme, strategii ce presupun interdependențe, complementarității.
Asistența socială comunitară îmbracă, la rândul ei, forme particulare în
funcție de tipicul și specificul comunității, modul de organizare, necesitând
metode și tehnici de lucru diferențiate.
Exemple: asistarea comunitară etnică, asistarea comunitară religioasă,
comunități urbane/rurale, comunități organizate/dezorganizate, comunități cu
grup ridicat de coeziune, mediu sau scăzut.

11
 Consiliere și intervenție:
Acțiunea de consiliere și lucrul cu comunitatea:
Consilierea reprezintă o perspectivă psihologică, peologogică și ca
acțiune cu voințe etice în care sunt angrenate consilierul și clientul cu scopul
de a-l ajuta pe client să se angajeze în acest tip de comportament care să ducă
la soluționarea propriilor probleme într-o situație de criză, fie că dorește să se
valorizeze mai bine sau să-și pună în evidență resursele.
Consilierea dintr-o perspectivă socială presupune o relație dinamică cu
scopul clar între două persoane în timpul căreia procedeele variază în funcție
de nevoile clientului, dar în care există o participare mutuală a ambilor factori
focalizați pe auto-clarificarea clientului (auto-cunoaștere, nevoi și resurse
proprii) și autodeterminare a clientului - perspectivă socială.
A-l ajuta să se ajute singur.
Ajută să se ajute.

Acțiunea de consiliere în lucrul cu comunitatea:

Implicarea asistentului social în comunitate și realizarea unor programe
la nivel macro-social presupune în primul rând cunoașterea și satisfacerea
necesității individului.
De aceea asistență socială trebuie:
a) să fie capabilă să orienteze fiecare client spre cea mai potrivită sursă
comunitară;
b) să contacteze cu permisiunea clientului persoanele care pot avea o
influență asupra vieții lor;
c) organizeze întâlnire între diferiți clienți și persoane semnificative
importante din cadrul comunității;

12
 d) să-i determine pe clienți prin tehnici specifice cum să aplice practic
ce au învățat la întâlnirile de consiliere;
f) să contribuie la fiecare lider care ar putea asigura relativ organizațiile
sociale
g) să contribuie la educarea liderilor diferitelor grupurilor etnice
h) să devină un observator participant al grupului și micro-grupurilor
din cadrul comunității;
i) să elaboreze programe pe baza cunoștințelor, valorilor, credințelor și
structurilor culturale din cadrul comunității;
j) să participi la o viață a grupurilor din alte comunități care aparțin
altor grupuri pentru a dobândi o mai bună înțelegere a lumii și pentru a putea
să facă unele comparații necesare.
Toate acestea cer din partea asistentului social să posede cunoștințe,
deprindere, abilități reflectiv rolul activ al acestuia, de aceea, a educa clientul
și a contribui la schimbarea mentalității și a atitudinilor față de diferite
probleme comune reprezintă responsabilitatea majoră a asistentului social.
În comunitate apar unele probleme foarte grave și complexe,
posibilități tot etnice și culturale care cer o înțelegere și explicare relativă
cauză efect și de aceea considerarea devine eficientă când:
a) consilierul și clientul împărtășesc aceleași idei, aceeași viziune
despre lume, moștenire culturală, moștenire etnică, identitate etnică,
experiență socială.
b) consilierul utilizează metode și definește scopuri în concordanță cu
sistemul de valori, credințe și expertiză socială a clientului.
Rezultă că elementele esențiale ale consilierii sunt:
1) cunoștințe ale consilierului:
- să înțeleagă impactul discriminărilor asupra indivizilor
13
 - modelele de ajutor specific cultelor locale
- să cunoască tradiția și să înlocuiască istoricul social al comunității
2) abilități ale consilierului:
- utilizeze metode și tehnici de consiliere
- de comunicare relaționare, ascultare activă
- influență, persuasiune

Intervenția - forma asistată la nivel comunitar:

Atunci când potențialul beneficiar este grupul sau comunitatea vom
realiza conceptul de intervenție care desemnează practica (activitatea) la
nivelul macro-social.
Aceasta presupune o abordare complexă unitară sistematică planificată
a socialului care este comunitatea.
După cum se observă pornind de la individ, căruia îi este proprie
autodeterminarea, trecând la nivelul grupului caracterizat printr-o dinamică
proprie ajungem la nivelul comunitar caracterizată printre organizare, inter-
comunitară și dezvoltare proprie.
Abordarea fiecărui nivel în parte, presupune strategii și metode
specifice care nu se exclud și sunt complementare.
Exemplu: în cazul asistentului la nivel comunitar sunt folosite atât
metode, cât și tehnici specifice lucrului cu individul, cu grupul, cât și
metodele, strategii specifice abordării comunității în ansamblu.

14
 Valori, principii și practici la nivelul macro-social:
E nevoie de o reconsiderare a comunității și a nevoilor acesteia.
Asistența socială nu numai că trebuie să aibă o percepție corectă a
comunității ca unitate socială, dar în același timp este nevoie și de încadrarea
viziunii comunității într-un sistem mai larg (național/internațional).
Asistentul social trebuie să aibă în vedere dinamica, echilibrul între
resursele locale (comunitare) și cele centrale. Acest aspect este important nu
numai prin prisma soluțiilor ce se impun cu caracter local sau central și prin
contribuția la elaborarea și promovarea unor politici sociale care să vizeze
rezolvarea unor probleme privind viața comunitară.
Un alt aspect pe care asistenți sociali trebuie să îl aibă în vedere este
acela al articulării formalului cu informalul în cadrul relațiilor comunitare și
extra-comunitare.

Condițiile de bază ale unui asistent social în comunități

 Înțelegerea comunității din perspectiva acțiunii dintre sistemul
formal și sistemul informal , dintre resusrsele locale și cele generate de
bugetul statului.
 Dezvoltarea relațiilor de cooperare între membrii comunităților,
care sunt stimulați să-și exercite rolul de prieteni și vecini.
 Receptivitate la preferințele celor din comunitate în funcție de care
se optează pentru modalități diferite de atingerea scopurilor
 Transformarea membrilor comunității în participanți activi, în
activ-sociali care să contribuie la bunăstarea comunității

15
  Acordarea unei importanțe deosebite ,directe a membrilor
comunității. Un rol deosebit revine profesioniștilor care se ocupă de asistarea
directă(medici, justiție, asist. Medicali, rude, vecini...)
 Interpretarea asistenților sociali a evenimentelor ,necesităților,
presiunilor în limbajul politicienilor autorităților locale sau a cetățenilor care
fac parte din comunitate

Abordarea sistematică a comunității

 Comunitatea este unui tip special de sistem, format din grupuri de
persoane, societăți, organizații
 Aceste părți componente se află în relație, fiind interdependente și
interactive, influiențându-se reciproc.
 Comunitatea percepută ca sistem , este deci mai mult decât suma
părților componente, jucându-se prin organizare și dezvoltare proprie
 În același timp ,comunitatea percepută ca sistem , este o parte
componentă a unui sistem mai mare, interacționând la rândul ei cu alte
subsisteme –aspect foarte important atunci când vorbim de asistența socială la
nivel comunitar.
 Comunitarea are scopuri și funcții și este folosită pentru realizarea
acesteia
 Conceptul de sistem implică limite în cadrul cărora există o mai
mare interacțiune și interdependență între elementele componente din
intervalul sistemului decât este între elementele din afara sistemului

16
  În cazul comunității, aceste limite trebuie definite, astfel limita
poate exista fizic –delimitare teritorială sau definirea limitei se realizează prin
variante mai puține concrete( roluri, obligații)
 Componentele într-un sistem diferă unele de altele și nu sunt
perfect integrate. Diferențele între părți conduc la variate niveluri de tensiune.
Când starea de tensiune se dezvoltă, sistemul experimentează conflictul.
Acestea nu trebuie interpretate și considerate ca fiind rele sau distructive
întotdeauna.
 Sistemele realizează echilibru între variatele forțe care operează în
intervalul lor și asupra lor. Acest echilibru poate fi static , sistemul se întoarce
la un punct fix, sau dinamic- ca în cazul comunităților în care sistemul găsește
un nou și diferit echilibru
Echifinalitatea și multifinalitatea –termeni importanți pentru
asistenții sociali care folosesc metoda sistemelor
ECHIFINALITATEA este capacitatea de a realiza rezultate identice în
condiții diferite
MULTIFINALITATEA sugerează că se pleacă de la condiții similare
care pot produce stări și rezultate
FEEDBACK-UL o altă caracteristică a sistemelor sociale. Acesta
poate să fie pozitiv sau negativ.

SISTEM ÎNCHIS, DESCHIS

Sistemul deschis
 Este orientat spre dezvoltare
 Contracarează mediul
 Limitele flexibile, asigură structura sistemului
17
  Permite libertatea și individualitatea și în același timp asigură un
grad de intedependență
 Asigură un echilibru dinamic prin energia ce derivă din
interacțiunile dintre componentele sistemului

Sistemul închis
 Limitele sunt rigide, impermeabilitate, nepermițând intrarea sau
ieșirea elementelor din sistem
 Tensiunea și conflictul sunt dominante
 Interdependențele sunt slabe iar schimbarea are loc de obicei sub
formă de criză
 Echilibrul este unul controlat, forțat static, ce se deplasează spre
dezorganizare

Teoria sistemelor este foarte abstractă și sarcina aplicării în situații

reale este foarte complexă

Asistența socială a comunității-aspecte generale

Implicarea asist. soc. în comunitate semnifică lucrul și relaționarea cu

sistemul ce se realizează efectiv prin raporturile asistentului
Realitatea interacțiunii între asist. soc. și sistemul comunitar conduc
spre identificarea unor dificultăți:
o Surse de frustrare, teamă, devalorizare. Din acestea sunt:
a) Neglijarea membrilor comunității/clientului de către sistem în
favoarea satisfacerii necesităților locale și politice
18
 b) Adesea, membrii comunității nu sunt consultați în legătură cu
deciziile care privesc comunitatea
c) Subaprecierea lucrărilor din rețeaua de servicii existente
d) Sistemul nu prevede și nu ne asigură o perspectivă adecvată
diverselor tipuri de angajați pentru a rezolva problemele membrilor
comunității
Toate acestea constituie pentru asistentul social un semn al forței
profesionale și duce inevitabil la recunoașterea din partea comunității:
credibilitatea, sursă de comunicare...
Credibilitatea sursei atunci când se vrea schimbarea atitudinilor și
respectarea comportamentulului
Specialiștii în asistență socială au identificat câteva sugestii, principii,
relaționarea cu sistemul și lucrul efectiv cu sistemul
A. Realizarea interviului ce permite:
a) Obținerea informațiilor
b) Colectarea datelor despre comunitate
c) Evaluarea primară a datelor colectate în vederea depistării
disfuncționalităților și a planificării intervențiilor

B. Intervenția propriu-zisă presupune alegerea celei mai bune

alternative ca să ducă la colectarea inechităților din sistem și la inducerea
schimbării
C. Respectarea politicii agenției înscrisă în codul deontologic al
asistentului social.
D. Consolidarea relațiilor asistentului social cu sistemul care are la
bază principiile interdisciplinalității.

19
 S-a ajuns la concluzia că politicile sociale vizează comunitatea, pot
avea 2 scopuri :
1. Să ofere implicare în planul de schimbare al comunității . Această
implicare crează premisa apariției sentimentului de apartenență la o
comunitate
2. Să producă modificări în programele sau practicile care au impact
imediat asupra forțelor sociale ce generează defavorizarea unor categorii
sociale.
Specialiștii americani în asistența socială au identificat 3 modele de
lucru în comunitate care presupun 3 direcții de schimbare în cadrul unei
comunități:
a) Modelul privind dezvoltarea comunității( A
b) Modelul planificării sociale (B
c) Modelul acțiunii sociale (C
Modelul A
În sens larg, atunci când ne referim la fenomenele naturii și ale
societății, dezvoltarea înseamnă trecerea de la o stare colectivă veche la alta
nouă, de la o treaptă inferioară la alta superioară , de la simplu la complex.

Din analiză reiese că cel mai important aspect al modelului A (???)

este cel educațional. Din perspectiva modelului educațional, asistentul social
trebuie să propună proiecte de lucru în comunitate prin care să se dezvolte
abilități sociale, fie pentru cei cu probleme (sociale) speciale, fie cei ce

20
realizează politica locală (primari, administratori, prefecți, directori de
instituții, polițiști etc).
Ex.: compensații cu privire la compensații bănești oferite de către stat
pentru persoanele defavorizate, de creșterea tarifelor, prețului la energie
termică
-norme metodologice- alcătuite de administrațiile locale.
La stabilirea criteriilor normelor metodologice ar trebui să contribuie și
un asistent social comunitar.
Modelul A presupune muncă de durată pentru că asistentul social
trebuie să urmărească realizarea unei aducații sociale și să fie permanent în
contact cu membrii comunității pentru a cunoaște și înțelege dificultățile
acestora.
Rolul ??? al asistentului social este cel de animator.
Strategia de bază a modelului A trebuie să aibă ca rezultat rezolvarea
eventualelor conflicte dintre membrii comunității și liderii acesteia.
Acest lucru permite punerea în valoare a drepturilor membrilor
comunității la împuternicirea celor defavorizați din punct de vedere social.

Modelul B
Planificarea socială se referă la acel proces de programare și
organizarea a activităților pe baza unui plan, având drept scop rezolvarea
problemelor referitoare la comunitate.
Acest model se justifică prin faptul că numai pe baza unei planificări
riguroase se poate realiza o abordare programată și pragmatică a problemelor
comunității.
Dacă modelul A al dezvoltării locale vizează prograsul social-econimic
general al comunității în virtutea unui model educațional, planificarea socială
21
aduce în prim-plan rezolvarea unei categorii de probleme sociale din
comunitate, în virtutea unui plan riguros întocmit.
Abordarea din perspectiva planificării sociale accentuează rolul
experților în rezolvarea problemelor sociale.
Cei care realizează planurile efectiv sunt reprezentanții locali ai puterii
politice dominante.
Implicarea asistentului social înseamnă o bună cunoaștere a acestor
planuri, dar și a problemelor comunitare pe baza cărora propunerile se
realizează sub forma unor programe de intervenție ???, flexibile ce reflectă
rolul de organizator al asistentului social.
Organizarea specifică modelului B are la bază o strategie tradițională
care constă în îmbunătățirea și menținerea nivelului bunăstrării sociale prin
două aspecte:
- utilizarea eficientă (cost-beneficiu) a resurselor existente în
comunitate (umane și materiale);
- înființarea și îmbunătățirea serviciilor de voluntariat (pregătirea
specialiștilor).
În cadrul modelului B se urmărește educarea membrilor comunității cu
privire la drepturile și beneficii, politici de planificare și control,
responsabilități, protejarea mediului etc.
Programele de asistență socială comunitară specifice modelului B pot
viza următoarele aspecte:
- promovarea și sprijinirea gradului de ???;
- încurajarea individului să se ??? în procesul de planificare;
- corelarea intereselor comunității cu cele ale oficianților
guvernamentali locali;

22
 - încurajarea participării adulților la programele educaționale ale
comunității.
- descoperirea și dezvoltarea resurselor pentru grupurile particulare,
defavorizate ale comunității (bătrâni, copii etc)

Modelul C – Acțiunea socială

Modelul acțiunii sociale mimează surprinderea acelei schimbări din
interiorul comunității. Este vorba despre instituțiile de schimbare socială în
relație cu puterea sau reprezentanții puterii locale, ceea ce reprezintă tocmai
scopul acestui model de intervenție.
Dacă în modelele A și B asistentul social urmărește stimularea
reprezentanților puterii locale de a colabora, în proiectul C, pe care îl
abordează, autoritățile locale devin obiectivele acțiuniilor.
În acest caz, asistentul social își asumă rolul de agent al schimbării,
trebuind să surprindă modul în care aceste instituții sociale beneficiază de
schimbări sociale. Schimbarea socială mizează nu neapărat distribuția puterii,
ci a resurselor – acestea fiind schimbări esențiale și necesare ce vizează sfera
politicii instituției formale. De politica de la nivel local depinde bunul mers al
comunității, rezolvarea unor dificultăți din cadrul ei și dezvoltarea comunității
în ansamblu. Deciziile pe care aceste instituții le iau, influențează direct e
fiecare membru al comunității. Rezultă că acțiunea socială are nevoie de un
scop clar și de tactici bine folosite (ex.: proteste, confruntare directă, boicot,
sugestia și influența).
În acest sens, asistentul social trebuie să își manifeste rolul de mediator
lucrând la nivel macrosocial și asigurând utilizarea serviciilor sociale din
comunitate la potențialul lor real.

23
 Medierea are în vedere revenirea interesului individului sau grupului
din comunitate care are nevoie de ajutor.
De asemenea, asistentul social poate rezolva acest aspect și pe baza
unor diversiuni (rol negociator) pentru clienții care sunt neavizați în
cooperarea ??? instituțiilor de servicii sociale de care depind aceste categorii
de servicii.
Asistentul social mijlocește sau mediază relația clienților cu instituțiile
formale dar îi și reprezintă pe aceștia în contactul cu aceste instituții. esența
acestui tip de intervenție a asistentului social constă în obținerea informațiilor
care pot determina contactul clienților cu resursele, de asemenea intervenția
asistentului social poate favoriza conectarea subiecților în cauză la serviciile
de protecție socială.
Modelul acțiunii sociale are în prim-plan analiza conflictului ce există
fie pe cadrul comunității, fie între o organizație formală și comunitate.
Strategia utilizată de asistentul social trebuie să aibă în vedere:
a) încurajarea gradului de implicare în acțiunea directă a membrilor
comunității; demonstrații, acțiuni de protest -> pentru ce asistentul social le
apără drepturile lor
b) elaborarea unui model educațional specific acțiunii sociale. acest
model educativ trebuie să fie centrat pe dialog. blogul trebuie să antreneze în
principal ??? factorii responsabili pentru situația comunității și de care
depinde rezolvarea problemelor locale.
În înțelegerea și rezolvarea diferitelor probleme ale comunității, de
aceea se poate vorbi de un sistem de educație alternativă care implică alegerea
unei opțiuni date și forme în conformitate cu caracteristicile comunității.

Principalele roluri ale asistentului social în comunitate:

24
 Principalele dimensiuni ale asistenței sociale în comunitate pot fi
definite pe baza corelării rolurilor/statusurilor pe care asistentul social le
exercită în cadrul acestuia: diversitatea problemelor de ordin economic,
politic, tural și social ??? complexitatea acestor roluri.

Rolul de ghid al asistentului social în comunitate:

Rolul de ghid presupune ??? pe tot parcursul procesului de schimbare
spre atingerea unor scopuri specifice. această ??? /mare nu trebuie înțeleasă în
sensul unei direcționării strcte, în sensul manipulării după nevoia asistentului
social, ci ??? centrului social ghid are în vedere ca:
- problemele de care se ocupă trebuie să fie ale comunității și nu străine
acesteia;
- modul în care se acordă asistență socială trebuie să țină cont de starea
de fapt adică aici și acum: etapa de dezvoltare în care este comunitatea, gradul
și modul de organizare, tipuri de relații și interacțiuni extracomunitare, tipuri
de dificultăți etc.
Rolul de ghid nu exclude colaborarea ci dimpotrivă, numai pe bază
colaborării cu liderii subgrupurilor comunitare se poate atinge obiectivul
bunăstării.
De aceea, în calitate de ghid, asistentul social trebuie să contribuie la
accentuarea dinamicii comunității în direcția unor standarde de viață
corespunzătoare unui nivel ridicat.
Alegerea direcției și a modelului de dezvoltare precum și a mijloacelor
specifice realizării acestui scop sunt proprii comunității. Din această
perspectivă, asistentul social trebuie să convingă liderii comunității în vederea
identificării unor resurse necesare proiectelor de intervenție socială.

25
 În atenția asistentului social ghid se află raportul dintre funcționalitatea
comunității și satisfacerea necesitățiilor membrilor comunității, asistentul
social având în acest sens, abilitatea de a orienta comunitatea spre dezvoltarea
graduală a capacității proprii de a recunoaște și coopera cu diferite dificultăți.
În rolul de ghid, asistentul social ajută comunitatea să își descopere și
să își ??? disfuncționalitățile având dreptul și obligația este permanent și legal
din perspectiva dezvoltării comunității.
O mare atenție trebuie acordată din acest punct de vedere pericolului
alunecării în acțiuni de manipulare sau a exercitării diferitelor forme de ???
prin supunerea de către asistentul social a propriilor opinii sau concepții
despre scopurile și necesitățile comunității.
Asemenea lucruri pot fi evitate prin respectarea valorilor locale, a
obiceiurilor specifice comunității, ghid permițându-i ce stentului social se
găsească modalități concrete de stimulare a cooperării în intervalul
comunității.
Pentru a îndeplini rolul de ghid, trebuie să se demonstreze:
receptivitate, capacitatea de a se adapta, inițiativă.
În ceea ce privește inițiativa, rolul de ghid al asistentului social
presupune elasticitate gândire (acțiune și flexibilitate) în special atunci când
se lucrează în comunități defavorizate (care nu numai că nu demonstrează
receptivitate față de necesitatea schimbării, dar manifestă grade de rezistență
la schimbare).
Un asistent social, în acest context, va prelua inițiativa în sensul
stimulării interesului pentru alternative la ??? existență. Pentru aceasta, este
nevoie ca asistența socială să realizeze și se prezinte o evaluare reală,
obiectivă a situației, subliniind nevoia modificării contextului social.

26
 A lua inițiativa în vederea stimulării interesului pentru schimbare, nu
este cel mai ușor lucru. Asistentul social se poate simți frustrat, apatic, cu
neîncredere în reușita inițiativei sale, toate ca efecte ale rezistenței la
schimbare din partea comunității.
Conștientizarea și exprimarea sentimentelor negative pot fi considerate
beneficii într-un prim pas făcut prin identificarea, cunoașterea și acceptarea
propriei probleme prin găsirea de soluții sau alternative.
În concluzie, asistentul social trebuie să stimuleze exprimarea
sentimentului de acceptare sau respingere, ??? ??? reprezintă un pas spre
găsirea soluțiilor.
Obiectivitatea este o altă calitate care solicită rolul de ghid al
asistentului social și presupune:
- depășirea propriei subiectivități;
- respectarea ??? locale de asistență socială.
Obiectivitatea implică convergența intereselor membrilor comunității,
de aceea depășind sfera intereselor personale, se poate identifica interesul
comun și se poate explica importanța ??? fiecărui fiecărui membru al
comunității ??? posibilitățile complexe de la nivel ???.
Obiectivitatea este necesară asistentului social și în cazurile unei
respingeri de către diferite grupuri din comunitate. Asistentul social va anula
treptat semnificația manifestărilor ostile, creând un cadru de referință pentru
colaborarea în ceea ce privește interesele comune ale membrilor comunității.

Rolul de mediator al asistentului social în comunitate:

Actul medierii, al ??? în relațiile intracomunitare (membrii comunității,
grupuri, asociații etc) și extracomunitare (???) este asumat de către asistentul
social.
27
 Rolul de mediator al asistentului social se exprimă prin facilitarea
procesului de organizare al comunității. Pentru aceasta este nevoie să se
ajungă la cooperarea între forțele sociale opuse.
Din punct de vedere metodologic, asumarea rolului de mediator nu
poate fi admisă în afara stăpânirii și utilizării unor tehnici speciale de asistență
socială.
Relevantă din acest punct de vedere este tehnica interviului.
În cadrul folosirii acestei tehnici se evidențiază câteva aspecte esențiale
de care asistentul social trebuie să țină seama:
- asistentul social asigură cadrul necesar exteriorizării sentimentelor
generate de dificultățile comunității;
- cutia este orientată spre problemele percepute ca prioritare;
realizându-se totodată evaluarea situațiilor existente și formularea de
alternative.
Se poate conchide că asistentul social mediator apare ca un agent
catalizator în cadrul procesului de organizare la nivelul comunității. El îi ajută
pe membrii comunității să conștientizeze și să înțeleagă adevărată natura
dificultăților, factorii care agravează situația, ??? totodată despre posibilele
rezultate negative.
În acest fel, asistentul social evita optimismul nejustificat judecând
faptele, evenimentele, atitudinile și comportamentele cu mult ???. În sens
practic, medierea în cadrul comunității se realizează prin faptul că:
a) asistentul social încurajează organizarea și strategiile de organizare
în comunitate și de aceea trebuie să cunoască următoarele aspecte:
- dezvoltarea
- creșterea
- ???
28
 Toate trei impun cooperarea pentru o mai bună adaptare pentru că de
multe ori ritmul dezvoltării dezavantajează capacitatea membrilor de a se
adapta schimbărilor.
Adaptarea cere din partea oamenilor recunoașterea

și utilizării unor tehnici speciale de asistență socială. Relevantă pentru

acest punct de vedere este tehnica interviului. În cadrul folosirii acestei
tehnici se evidențiază câteva aspecte esențiale de care asistența socială trebuie
să țină seama: asistența socială asigură cadrul necesar exteriorizării
instrumentelor generale de dificultăți ale comunității, discuția este centrată pe
problemele percepute ca prioritare (realizându-se totodată evaluarea
sistemelor existente și formularea de alternative). Se poate conchide că
asistentul social mediator apare ca un agent catalizator la nivelul comunității.
El îi ajută pe memebrii comunității să înțeleagă adevărata natură a
dificultăților, factorii care agravează situația, atenționând totodată despre
posibilele rezultate negative. În acest fel, asistentul social evită optimismul
nejustificat, judecând faptele, evenimentele cu mult realism. În sens practic,
medierea în cadrul comunității se realizează prin faptul că asistentul social
încurajează organizarea în comunitate, de aceea trebuie să cunoască
următoarele aspecte: dezvoltarea, creșterea, schimbarea impun cooperarea
pentru o mai bună adaptare, pentru că de multe ori ritmul dezvoltării
dezavantajează capacitățile membrilor de a se adapta schimbărilor. Adaptarea
cere din partea oamenilor recunoașterea necesității de a coopera, de a-și
intensifica acțiunile sociale, de a comunica eficient. Pentru a accepta mai ușor
noutățile, schimbările, oamenii au nevoie de o pregătire prealabilă. Insuccesul
imediat manifestat prin respingere, apatie, sentimental dezorganizării, poate fi
29
interpretat nu ca eșec, ca ca o etapă tranzitorii spre acceptarea chiar și parțială
a unor schimbări. Privitor la încurajare, inițiativa de organizare va ține seama
de context (ex. criză, inflație, situație deosebită, etc.). Din punct de vedere
economic, dar și de nivelul pregătirii oamenilor pentru a accepta schimbarea
în funcție de care se poate accelera sau nu procesul de organizare. Asistentul
social încurajează relațiile interpersoanale pozitive din cadrul comunității.
Astfel, asistentul social ascultă, înțelege, oferind posibilitatea liberei
exprimări a sentimentelr și în același timp realizează o estimare a tipurilor de
relații interpersonal. Toate aceste se realizează în scopul unirii comunității,
aceasta să se cunoască, să se accepte, să coopereze. Este o invitație la
toleranță și acceptare ce poate fi interpretată nu în sensul uniformizării
ideilor,ci în sensul ca membrii comunității să fie compatibili prin intermediul
acceptării diferențelor, cofruntării, dezbaterii. În concluzi, asistentul social
mediator mijlocește, intermediază și nu conduce, oferă sprijin professional,
încurajează și nu oferă răspunsuri gata fabricate, nu preia responsabilitatea
organizării sau conducerii locale.

Rolul de expert al asistentului social in comunitate:

Asa cum ceilalti profesionisti (profesori, juristi, medici, preoti) exercita
roluri conform statutului lor bine definite in societate, asistentul sociale in
functie de pregatrea generala si de specializarea in diverse domenii de
asistenta psihosociala exercita rolul de expert. Un asistent social competent si
experimentat isi exercita rolu la nivelu comnitatii cu profesionalism asigurand
informarea, incurajarea, si sustinerea specifica in diverse arii problematice. El
poate pune la dispozitia conducerii comunitatii informatii despre cercetari in

30
domeniu, experiente, resurse, metode de lucru, programe necesare dezvoltarii
si organizarii.
Materialele sale informative pot contribui la indentificarea de catre
factorii responsabili a alternativelor adecvate contextului social local,
preluandu-se din modelel studiate doar acela potrivti contextului local.
Asistentu social poate fi exper in:
1 analiza si diagnoza- ceea ce se refera la analiza structurii comunitatii,
analiza fortelor pro si contra schimbarii si analiza continutului un or proiecte
2 Cercetare – ceea ce vizeaza lansarea unor proiecte de politica sociala,
lucru in echipa interdisciplinara de cercetare, oferirea de informatii despre
ceretari, studii, experente din alte comunitati, ceea ce permite evitarea unor
erori de conducere, planificare si organzare
3 metodologia organizarii comunitatii si a legislatiei privind proceduri
decizionale ceea ce presupune cunoasterea detaliata a unor norme si coduri
juridice specifice protectiei sociale.
4 studiul resurselor locale preum si a relatiei comunitatii cu alte
comunitati din tara si strainatate cu agentii organizatii , asociatii, etc
5 rezolvarea conflictelor, medierea si megocierea ce presupune:
interpretarea si evaluarea colaborarii dintre diferite grupuri conflictuale
intracomunitare sau extracomunitare contribuind la dezamorsarea tensiunilor
sociale
Rolul de terapeut social:
Acest rol implica diagnosticarea si tratarea comunitatii din perspectiva
sociala. In acest sens asistentul social va avea stricta nevoie de date despre
istoricul social al comunitatii ce reprezinta „radiografia” comunitatii dintr-o
dubla perspectiva: longitudinala (istorica) si transversala (ce releva stari de
fapt actuale). Intocmirea corecta a istoricului social sta la baza unei corecte
31
diagnosticari iar tratamentulsocial propus va trebui sa implice comunitatea in
procesul autocunoasterii, autointerpretarii si intelegerii cauzelor problemelor
declansate. Pentru exersarea acestui rol este nevoie de colaborarea cu alti
profesionisti, ceea ce poate contribui la ameliorarea conditiilor de viata ale
membrikor comunitatii si la imbunatatirea procesului de organiare si
conducere la nivel local. Se poate vorbi chiar de niste deprinderi terapeutice
ale asitentului social in sensul: de a evidentia scopurile comune ale
comunitatii, de a aplana si diminua conflictele, de a coopera cu fiecare
persoana a carui comportament agresiv sau ostil perturba contextul social,
astfel terapia sociala vizeaza activarea memebrilor comunitatii de a comunca
de a si valorifica propriile resurse cu inceredere.
Obiectivul este acela ca fiecar membru al comunitatii trebuie sa ajunga
la intelegerea semnificatiei sociale a problemei obtinand astfel o perspectiva
care salveaza atat valoarea individuala cat si pe cea sociala a fiecarui element
– parte constitutiva a sistemului comunitar.

Brainstormingul:
Prin utilizarea tehnicii Brainstorming-ului în lucrul cu grupul sau
comunitatea, se încearcă identificarea cât mai multor căi pentru a atinge un
obiectiv.
Reguli ce trebuie respectate în utilizarea acelor tehnici:
1. Despensarea criticii – orice idée, sugestie a membrilor grupului
trebuie încurajată evitând critica. Dacă ea intervine totuși, asistentul social va
încerca să evidențieze aspectele positive ale ideilor respective.
2. Încurajarea participanților pentru toate ideile, cât mai multe idei.
3. Încurajarea consultării ideilor – se vor trece în revistă toate ideile.
Se va încerca asocierea și realizarea a cât mai multe consultații positive. Se
32
clasifică ideile, iar cele similaresunt introduce în acel caiet. Ulterior
participanții vor avea sarcina de a comenta sarcinile preferate.

Tehnica nominalizării în grup:

Prin această tehincă se poate oferi membrilor grupului sarcini care sunt
prioritare comunității. Efectul constă în orientarea acestora către acrod,
consens, colaborare asupra problemelor respective.
Tehnica are următoarele aspecte:
1. un grup format din 6-9 persoane
2. asistentul social va stimuli membrii să formulize idei care vor fi
scrise de participanți pe coli de hârtie
3. ideile vor fi grupate în propoziții concise
4. clasificarea ideilor în cadrul unei discuții care nu va dura mai mult de
10 minute
5 formularea ideilor prin vot secret 5-10 minute
6. discuții pro și contra, clasificare
7. votarea ideilor

Tehnica riscului:
Își propune să faciliteze exprimarea sentimentelor față de o acțiune
importantă, având drept scop reprimarea surselor de îngrijorare și teamă ale
participanților.
În calitate de lider, asistentul social trebuie să asculte și să înțeleagă
fiecare idee exprimată. Pașii pentru aceasta sunt următorii:
- Prezentarea detaliată în fața grupului a problemei/schimbării
propuse și consecințelor
- Explicarea scopului și a procedurii tehnicii de risc
33
 - Invitarea fiecărui membru de a-și exprima părerea față de problemă

Tehnica evaluării de tip protocol:

Se urmărește specificarea reprezentată fiecărei instituții implicate în
rezolvarea unui caz. Protocolul este o descriere concisă a etapelor pe care
trebuie să le urmeze o agenție/insituție în vederea asigurării bunăstării
comunității. Exemplu de protocol: investigarea abuzului copilului, referate
sau rapoarte întockite de asistentul social cu privirea la sistemul de relație al
subiectului., înterviul asistentului social cu copilul/victima, evaluarea situației
copilului, interviu cu persoana juridică ce se ocupă de caz și interviu cu
terapeutul din spital, interviu cu părinții, cu persoana inculpată, cerere pentru
acțiune legală, separarea copilului de părinții agresivi, întocmirea studiului de
caz, planul de intervenție și tratament.

Tehnica conducerii grupurilor mici:

Are scopul de programare și conudcere eficientă a întâlnirilor de grup
deoaree acțiunea în grup a declanșat un factor important în procesul
decizional.
Aici, asistentul social este responsabil de eficiența întâlnirii. Specialiștii
au următoarele principii pentru acastă tehnică:
- Pregătirea pentru întâlnire – stabilirea scopului, participanților,
identificarea experiențelor. Se sstabilește timpul și spațiul de întâlnire, apoi
durata și ordinea itemilor
- Declanșarea discuției efective – se verifică relațiile dintre
participanți, se explică problemele propuse discuției, se distribuie materialul,
se creează atmosferă relaxantă

34
 - Conducerea întâlnirii – clasificarea obietivului, recunoașterea
discuției, se desprind anumite concluzii
- Oferirea șanselor egale de participare la discuție – li se cere părerea
tuturor, se valorizează participările cu reserve în exprimare, se utilizează
comunicarea non-verbală
- Promovarea cooperării și dinamicii în grupuri mici – stabilirea
importanței schimbului de idei și de experință, stoparea atacului la persoană,
reducerea tensiunii
- Focalizarea atenției spre problema de interes – se utilizează
întrebări deschise, se evită întrebările vagi/neclare
- Încurajarea gândirii critice – se solicită detalii și elemente specific,
se verifică și se integreaă argument

Tehnica rezolvării problemelor de către un grup:

Ajută un grup să ajungă la o decizie, bazându-se pe inițierea unei
activități de rezolvare a problemelor prin clasificarea obiectivelor ( o
problemă bine pusă este pe jumătate rezolvată)
Etape:
- Fiecare membru este rugat să se gândească la problemă și la o
soluție a ei, justificând ideile
- Se formează un grup de 4 membri care lucrează separat
- Se discută comparativ în grup principalele aspecte și se notează
soluțiile

35
 - Se afișează ideile și soluțiile și se studiază oportunitatea explorării
fiecărei soluții în parte

Tehnica analizei câmpului de forță:

Are drept scop identificarea forțelor ce acționează asupra câmpului
social și a potențialului acestuia în vederea rezolvării unei probleme sociale,
fiind un instrument prin care se ordonează date despre diferitele forțe care
acționează asupra comunității.
Etape:
- Descrierea situației care se dorește a fi schimbată
- Specificarea obiectivelor
- Identificarea forțelor care se opun atingerii acestor obiective
- Estimarea potențialului
- Identificarea actorilor sociali, a persoanelor fizice și juridice care
pot fi implicate în acest proiect

Dezvoltarea comunitară se referă la acel proces desemnat să creeze

condițiile care să favorizeze un progres economic și social pentru întreaga
comunitate și în care participarea la acțiunile sociale să se realizeze pe baza
conlucrării cu instituțiile locale (instituții privind sănătatea publică, de
învățământ, juridice, cu servicii social, etc).
În ceea ce privește dezvoltarea locală sau comunitară, aceasta este o
abordare fundamentată de implicarea individului în structura secvenței în
care e vizată schimbarea socială. Schimbarea socială pozitivă este condiția
progresului socio-economic al unei comunități, de aceea, în legătură cu

36
schimbările ce survin în cazul unei omunități se pot face din perspectiva
asistării următoarele presupuneri:
- Conflictele ce apar ar putea fi utilizate în mod creativ
- Acordul dintre părți poate fi considerat o etapă a procesului dde
îmbunătățire a sistemului local, fără să fie afectate diferențele religioasesau de
filosofie de viață
- Oamenii își exprimă liber punctele de vedere, dar se poate observa
că atunci când oamenii se implică în procesul de scimbare, ei pot opta pentru
redefinirea punctelor de vedere în funție de interesele comunității (implicare
ca bază motivațională, verificarea punctelor de vedere inițiale)
Tactica utilizată de asistentul social în perimetrul dezvoltării locale
implică dezbateri, discuții la care participă difrite grupuri. În practică,
modelul A (dezvoltare locală) trebuie identificat pe baza multiplelor aspecte:
- Analiza proceselor de educație, de locuire, de forță de muncă
ocupată,
- Încurajarea participării grupurilor de persoane care prezintă
dezavantaje, inegalități sau necesități nesatisfăcute

37