Colecția

Probleme de politică agrară

4

Gabriel Popescu Nicolae Istudor

coordonatori

Gospodăria ţărănească în economia

rurală

Editura ASE
Bucureşti
2017
 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Copyright © 2017, Gabriel Popescu, Nicolae Istudor

Editura ASE
Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
editura@ase.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Gospodăria ţărănească în economia rurală/ coord.:
Gabriel Popescu, Nicolae Istudor - Bucureşti: Editura ASE, 2017
ISBN 978-60-34-0179-4
I. Popescu, Gabriel (coord.)
II. Istudor Nicolae (coord.)
631

Colectivul editorial:
Dr. Simona Bara
Lect. univ. dr. Irina Petrescu
Lect. univ. dr. Lucia Vreja
Drd. Alina Zaharia
Drd. Maria Claudia Preda Diaconeasa
Drd. Anca Dinu
Drd. Henriette Călin
Drd. Ioana Claudia Todirică

Notă: Prezenta broşură reuneşte lucrările şi punctele de

vedere susţinute la a patra sesiune de dezbateri pe probleme de
politică agrară din cadrul mesei rotunde „Gospodăria
ţărănească în economia rurală”.

2
 Masa rotundă

GOSPODĂRIA ŢĂRĂNEASCĂ ÎN ECONOMIA RURALĂ

Această reuniune a continuat proiectul comun al Academiei

Române, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe
Ionescu-Şişeşti” şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti
privind unele probleme de politică agrară. Printre invitaţi s-au
numărat personalităţi de seamă din mediul academic, universitar,
reprezentanți ai administraţiei publice centrale şi locale, consultanţi,
fermieri.
Acţiunea a fost găzduită de Consorțiul de Extensie și Dezvoltare
Rurală, din comuna Vâlcelele, judeţul Călărași şi s-a desfăşurat în data
de 26 mai 2017.
Mulţumim organizatorilor pentru condiţiile deosebite asigurate,
Iliuţă Vasile-preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, precum şi
membrilor Consorțiului de Extensie și Dezvoltare Rurală Rică Stoian-
vicepreşedinte, Dumitrel Ştefănescu-secretar şi Cosmina Vârban-
consilier.

Următorii participanţi şi-au exprimat punctele de vedere:

• Acad. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române
• Prof. univ. dr. Ioan Bold, membru titular al ASAS
• Prof. univ. dr. Gabriel Popescu, ASE
• Iliuță Vasile, președinte al Consiliului Judeţean Călăraşi
• Prof. univ. dr. Marin Dinu, ASE
• Dr. Valentin Bohatereţ, Ioan Sebastian Brumă, Academia Română, Filiala
Iaşi, ICES “Gh. Zane”
• Prof. univ. dr. Vidu Bidilean, membru de onoare ASAS
• Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu, ASE
• Dr. ing. Ana Ursu, Cercetător științific, gr. II, ICEADR – ASAS
• Prof. univ. dr. Dan Boboc, ASE
• Medic veterinar Radu Antohe, consultant expert în dezvoltare rurală, Bacău
• Dr. Simona Bara, profesor asociat, ASE
• Drd. Maria Diaconeasa şi drd. Alina Zaharia, ASE
3
 ACADEMIA ROMÂNĂ

Gospodăria ţărănească, o structură agrară complementară dar

necesară

Prof. univ. dr. Gheorghe Zaman

Membru corespondent al Academiei Române

Academicianul Gheorghe Zaman recunoaște că nu poate

ataca acest subiect ca un specialist în domeniu, ci ca un observator al
evoluției gospodăriei țărănești și ca o persoană legată sufletește de
aceasta, mai exact ca orice alt român.
Caracteristica de bază a gospodăriei țărănești reiese din
complementaritatea sa față de marea exploatație. Cea dintâi, spre
deosebire de marea exploatație, nu produce pentru piață. Totuși,
fiecare dintre noi dorește să cumpere acele produse care se regăsesc
în gospodăria țărănească.
Gospodăria țărănească ar putea să funcționeze oriunde există
o bucată de pământ, pentru că oamenii o asociază cu produsele
naturale, mai bune decât cele din magazine și o caută. Astfel ea poate
funcționa și ca o mini-gospodărie urbană, numai pentru a satisface
nevoile, mai mult psihologice, ale populației.
Pe lângă acest aspect, gospodăria țărănească mai are câteva
caracteristici remarcabile:
- Membrii săi nu ies la pensie; un lucrător în gospodăria țărănească
va lucra atâta timp cât viața îi va permite pentru hrana sa și a
familiei sale;

4
- Gospodăria țărănească se dovedește a fi o formă simplistă de
economie circulară; în cadrul ei, nimic nu se pierde, orice produs
este refolosit pentru a economisi;
- Spiritul antreprenorial a început abia acum să fie stimulat prin
diverse programe, în condițiile în care produsele care provin din
gospodăriile țărănești sunt foarte căutate.
Ne aflăm în situația în care noi (ramura cercetării), trebuie să
găsim soluții pentru a scoate bani din „piatră seacă”, în special în
mediul rural, unde suprafețe întregi sunt lăsate pârloagă.
Trebuie să fim atenți la modul în care creionăm strategii de
dezvoltare ca membri ai Uniunii Europene, pentru că aceasta este un
parteneriat în care noi, ca nație, ar trebui să conducem, nu să preluăm
modelele altor țări. Nici o altă țară nu are specificul și
particularitățile noastre, motiv pentru care ele nu ar trebui să ne
ghideze în crearea de strategii de dezvoltare. Gospodăria țărănească
este păstrătoare a acestor particularități, motiv pentru care ar trebui să
fie un punct de referință pentru strategiile acestei țări, altfel ajungem
să ne preocupăm doar de piață și să uităm de noi. Am făcut această
greșeală în alte domenii, iar acum străinii fac legea, în timp ce noi
stăm și ascultăm.
Trebuie să realizăm faptul că subvenția acordată micilor
producători nu este un ajutor pentru cei neputincioși, ci ea trebuie
acordată pe baza unor criterii de productivitate. Parteneriatul public-
privat în mediul rural este foarte slab, autoritățile nu mai impun
vreun fel de restricție pentru gospodăriile neîngrijite, fapt care
conduce la favorizarea neperformanței.
Trebuie să găsim soluții pentru reactivarea dorinței de a
performa. Școala este un element principal pentru cultivarea dorinței
și a posibilității de a performa în noile generații, pentru că ele nu
trebuie să mai pornească în lupta competitivității cu deficiențe de
cunoaștere, sociale sau tehnice.
5
 Academicianul Gheorghe Zaman își încheie discursul cu o
dorință și, în același timp, sugestie pentru toți cei prezenți, aceea a
găsirii acelor nișe prin care totul să recapete un scop, așa cum este
scopul gospodăriei țărănești de a fi liantul cu specificul nostru, ca
țară.

6
 Argumentele trecutului şi provocările prezentului

Prof. univ. dr. Ion Bold

Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

Motto:„Să luptăm pentru întărirea clasei ţărăneşti creând un

adevărat ţăran de sine stătător”
Gospodăria țărănească, prin ponderea în realizarea
producției alimentare, utilizarea mai deplină a forței de muncă,
asigurarea subzistentei populației, diversificarea economică și
creșterea activității zonelor rurale are un rol esențial în dezvoltarea
economiei românești.
Gospodăria țărănească are o tradiție istorică, din epoca în
care totul se făcea în casă și în gospodărie. Se trece apoi în epoca în
care e nevoie ca ţăranii să aibă un schimb cât mai des cu piața,
consumând și bunuri pe care nu le mai produc în gospodărie, pe care
nu și le pot cumpăra decât desfăcând pe piață o parte din produsele
pe care gospodăria le produce. Prețul pieței și nevoia de capital
dictează agricultorului ce trebuie să facă, adică să producă ceea ce
vrea piața, ceea ce are un preț bun.
După reformele agrare din secolul al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea, trăsătura dominantă în România a devenit
economia țărănească familială, ceea ce a și permis teoria trăiniciei
gospodăriei țărănești, care poate să se mulțumească adesea cu

7
venituri atât de mici pe unitatea de muncă, încât să poată exista
condiții în care condamnă economia capitalistă la dispariție. 1
De la Ion Mihalache, Constantin Stere și Nicole
Cornățeanu s-a încetățenit ideea rentabilității agriculturii mici
țărănești, care apare „într-o situație favorabilă pe baza datelor
obținute din România și de la institutele de economie rurală din
străinătate”. 2 Ideea era argumentată prin volumul minimal al
cheltuielilor în mica producție. Gospodăria țărănească se repetă
mereu, nu are ca scop obținerea profitului, a rentei, a dobânzilor la
capital, ci numai munca, valorificarea muncii membrilor familiei.
Aici nu trebuie operat cu venitul net drept criteriu al eficienței, ci cu
cel brut. Datorită veniturilor mediocre sau mici, insuficiente,
gospodăriile țărănești nu puteau face față nici celor mai modeste
nevoi de consum. Chiar N. Conrnățeanu constată că la standardul de
viață destul de scăzut al ţăranului, 33% dintre familiile țărănești
studiate nu au existența asigurată, recurgându-se la venituri anexe
sau chiar vânzarea de pământ.
Și datele cuprinse în cunoscuta lucrare monografică „60 sate
românești cercetate de echipele regale studențești în vara 1938”,
relevă că, în gospodăriile mijlocii (5-10% care dețineau 48% din
suprafața totală și 60% din suprafața arabilă), din totalul consumului
de menaj (hrană, îmbrăcăminte etc.), 70-90% era format din
produsele propriei gospodării.
În concepția adepților superiorității gospodăriei țărănești
se evidențiază că varietatea îndeletnicirilor unității economice
familiale constituie de fapt o sursă importantă a supraviețuirii,

1 V. Madgearu, Teoria economiei ţărăneşti, în agrarianism, capitalism, imperialism,

1926, p. 60.
2 N. Cornăţeanu, Cercetări asupra rentabilităţii agriculturii ţărăneşti, 1935, p. 52 şi

101.
8
esențialul gospodăriei rurale familiale fiind utilizarea eficientă a
muncii membrilor săi activi. 3
În acest sens, I. Mihalache sublinia: „este cunoscut că
pretutindeni, unde mica proprietate a fost organizată, randamentul ei
a fost superior”. 4
Reformele agrare au creat un sector majoritar țărănesc, dar
susținerea stabilității asigurate excludea de fapt diferențierea și
polarizarea în acest sector. V. Madgearu considera că posibilele
diferențieri au un caracter temporar și neconcludent. Tipul dominant
va fi țăranul independent, care-și muncește cu familia lotul.
Ca rezultat al reformei agrare din 1921 s-a expropriat,
până în 1938, de la 18.262 de mari proprietari, o suprafață de
5.804.838 ha arabile, fânețe, pășuni, păduri, vii și terenuri
necultivabile. Din acestea, 3.800.370 ha au fost distribuite la
1.393.535 țărani, restul fiind destinate ca pășuni și păduri comunale,
vetre de sat, rezerve de interes de stat sau obștesc.
În urma aplicării lucrărilor de expropriere și de
împroprietărire, ponderea întinderii cultivabile a micilor proprietari,
având până la 10 ha, a crescut de la 43,9% la 73,7%, în timp ce
suprafața cultivabilă a marii proprietăți de peste 100 ha s-a redus de
la 40,23% la 10,5%. 5
În fapt, pe fondul unor gospodării mici, incapabile să reziste
din veniturile proprii (lotul de împroprietărire la reforma din 1918-
1921 fusese, în medie, de 2,8 ha), veniturile anexe constituiau
condiția supraviețuirii. Neavând mijloace de lucru și acces la credite,
se vindeau terenurile. Astfel, chiar programul PNȚ evidenția: „se va
asigura circulația pământului țărănesc după o epocă de tranziție și

3 Idem, p.106.
4 I. Mihalache, Doctrina ţărănească, Bucureşti, 1923, p. 8.
5 I. Vasilini, “Agricultura”, în volumul Aspecte ale economiei româneşti, Consiliul

Superior Economic, 1939, p. 66.

9
producție, în scopul de selecționare a cultivatorilor serioși.” 6 Pe baza
legii pentru reglementarea circulației pământurilor împroprietărite și
achiziția lor până la 25 ha, se urmărea diferențierea clasei țărănești în
sensul formării unei categorii de proprietari mijlocii definitorii pentru
gospodăria țărănească, pe deoparte, și a unui proletariat, pe de altă
parte. 7
Mica gospodărie țărănească de tip familial nu dispunea
de posibilitatea izbânzii. În confruntarea cu capitalismul, nu-și
putea dovedi în nici un fel superioritatea față de agricultura
mare, capitalistă, astfel că tezele sociologice țărăniste rămân ca o
viziune romantică.
Însă C. Garoflid evidențiază că „singura gospodărie
țărănească viabilă este aceea mijlocie, în care familia să muncească
ajutată de munca salariată. La aceste gospodării s-ar adăuga marile
proprietăți.” 8
Și G. Ionescu Șișești sublinia că „o gospodărie familială
bazată pe venitul brut, pe produsele de satisfacere a trebuințelor, nu
se poate menține decât într-o societate primitivă, a cărei structură
politico-economică corespunde economiei familiale”. 9
Ca o caracteristică a efectului reformelor agrare
românești, se poate menţiona că acestea au avut, în primul rând,
un caracter moral și social prin formula „dreptul la proprietate
este un drept natural, deci toată lumea are dreptul la
proprietate”. Această reformă a avut ca rezultat strămutarea și
pulverizarea proprietății rurale la milioane de țărani care, lipsiți de
orice mijloace, nu au putut menține vechea producție agricolă. În
plus, insuficienţa pământului micului proprietar pentru muncă și

6 Programul şi Statutul PNŢ, 1926, p. 11.

7 V. Madgearu, Evoluţia economiei româneşti, Bucureşti, 1940, p. 34.
8 C. Garoflid, Rolul social al propietăţii mijlocii, Bucureşti, 1926.
9 G. Ionescu-Şişeşti, Agricultura şi capitalismul, Bucureşti 1927.

10
întreținerea familiei îl silește să devină vasalul marii proprietăți
(dijmă) sau să-și vândă pământul (redevenind iobag). 10
În trecut, gospodăria era considerată celula economică a
producției, repartiției și consumului bunurilor în raport cu
nevoile familiei sau mai multor persoane reunite în același scop.
În timp ce scopul unei exploatații este acela al obținerii unui
venit net cât mai mare, scopul unei gospodării este acela al
obținerii unui venit total în măsură să satisfacă nevoile
consumului familiei. Prin urmare, gospodăria se deosebește de
exploatație prin introducerea factorului familiei. 11
Totuși, trăinicia gospodăriei țărănești este dependentă de
sociologia țărănistă, considerând gospodăria agricolă ca un sistem
închis și autonom, venitul maxim fiind obținut numai atunci când se
realizează o unitate optimă între pământ, muncă și capital.
Și aceasta în condițiile în care România devenise, în perioada
interbelică, țară a micilor gospodării țărănești (74,9% din numărul
total al gospodăriilor), cu o puternică masă a gospodăriei mijlocii,
care deținea 29,9% din suprafața agricolă și un important sector
moșieresc 12 (mai mult de un sfert din suprafața agricolă era
organizată în gospodării cu peste 100 ha).
Se consideră că defecțiunile care decurgeau din dispersarea
proprietăților se puteau rezolva prin dezvoltarea cooperației cu
ajutorul căreia se urmărește potențialul economiilor gospodăriilor
familiale țărănești izolate şi se corectează tendințele spre investiții
țărănești individuale neproductive. 13 Respingând calea americană de
dezvoltare capitalistă a agriculturii, prin care țărănimea este
10 C. Dobrogeanu-Gherea, Neoiobăgia, Bucureşti, 1910, p. 320 .
11 Costin Georgescu, Mersul ideilor economice la români. Epoca modernă, vol. II,
Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1990, p. 221.
12 C. Filipescu, Marea enciclopedie agricolă, Ed. PAS, Bucureşti, vol. II, 1938, p.

727.
13 V. Madgearu, Evoluţia economiei româneşti, Bucureşti, 1940, p. 370.

11
proletară, M. Chițescu-Arva scria că „organizarea producției agricole
ţărănești pe baze cooperative, cu păstrarea proprietății individuale,
constituie calea de mijloc, compatibilă în condițiile noastre
geografice, economice și sociale”. 14
Evidențiem că în 1941 existau 2.259.000 de proprietăți
agricole și mai mult de jumătate erau sub 3 ha, din care 250.000 de
gospodării aveau mai puțin de 0,5 h, iar 215 moșieri aveau peste 1
milion de ha şi peste 1.200.000 de țărani erau lipsiți complet de
pământ.
Ciclul agrar continuă și prin reforma agrară de la 1945.
Din totalul de 5,5 milioane de proprietari, 36,4% aveau 0,5-1 ha,
42% aveau de la 1-3 ha, 19,3% aveau 3-10 ha, 2% între 10 și 15 ha și
peste 50 ha numai 0,3%.
Astfel, proprietatea medie pe o gospodărie era de 2 ha teren
agricol. Populația ocupată în agricultură era de 74% şi, cu toată lipsa
dotării tehnice, aceste gospodării au asigurat plata cotelor obligatorii
pentru despăgubirile de război și producția agroalimentară pentru
populație. 15
Munca agricolă, îngrijirea animalelor, hrana simplă dominată
de produsele vegetale, bucuriile efemere corelate cu îndeletnicirile
agricole, îmbrăcămintea specifică confecționate manual, întregesc
imaginea gospodăriei țărănești și a spațiului rural, unde grija pentru
hrana zilnică domina întreaga colectivitate. În gospodăria țărănească,
veniturile complementare erau asigurate de diverse meșteșuguri
(dulgheri, rotari, fierari, cojocari etc.) sau mersul la mină, la pădure,
la fabrici etc.
În perioada 1947-1962, etapa colectivizării masive prin
deposedarea țăranilor de pământ, animale și unelte de muncă cu

14 M. Chiriţescu, Organizarea producţiei agricoleîn stadiul ţărănesc, Bucureşti,

1935, p. 16.
15 A. Golofenţiu, P. Onica, Recensământul agricol din RPR, Bucureşti, 1948, p. 11.

12
multiple efecte economice și sociale asupra țărănimii, respectiv
destrămarea gospodăriei țărănești tradiționale, are loc renunțarea
la activitățile casnice, acestea fiind în cea mai mare parte transferate
orașului, odată cu forța de muncă și materiile prime agricole produse
la sate.
În aceste condiții, proprietatea de stat și cooperatistă 16 asupra
principalelor mijloace de producție din agricultură (terenuri, mașini
și utilaje, animale, fonduri fixe) a devenit dominantă, iar proprietatea
privată a fost restrânsă considerabil, fiind menținută numai în zonele
de deal și munte. În această perioadă, gospodăria familială a
constituit forma de supraviețuire principală.
În urma evenimentelor din 1989, odată cu restabilirea
dreptului de proprietate pentru trecerea la economia de piață, s-
au distrus structurile agrare economice realizate prin munca și
sacrificiului generațiilor de după război, neevaluându-se corect
stadiul în care ajunsese economia în general, economie care, prin
structurile de producție realizate, depășea limitele tehnice şi
organizatorice ale gospodăriilor țărănești. Acestea din urmă nu
trebuiau lichidate, ci transformate în societăți sau asociații
comerciale, alături de adoptarea rentei pentru proprietarii de
teren și participarea la profit. Astfel de structuri agrare, cu
exploatații și ferme cu teren comasat ofereau condiții optime pentru
valorificarea resurselor naturale, a capitalului și a forței de muncă,

16 În anul 1990 existau 3.776 CAP-uri, cu o suprafaţă de 8.963,7 mii ha, din care
6.919 hectare teren agricol (707,6 teren arabil, 850,8 mii ha în folosinţa membrilor
CAP), ceea ce reprezenta circa 10% din suprafaţa CAP-urilor (conform Anuarului
Statistic, Bucureşti, 1991). În acest timp erau 411 IAS-uri, 600 de asociaţii
economice, 114 unităţi de producţie şi cercetare cu terenul comasat, profilate şi
organizate în cadrul a 240 mii ferme (776 de ferme pentru vaci de lapte şi taurine la
îngrăşat, 980 de ferme şi complexe de îngraşare a porcilor, 138 de ferme şi
complexe avicole, 670 silozuri şi baze de recepţie, 66 fabrici de nutreţuri combinate
etc.).
13
dar şi pentru echiparea tehnică (3,1 milioane ha irigații, 3 milioane
desecări, 2,7 milioane lucrări de combatere a eroziunii solului, centre
de producție, sisteme de mașini și tractoare etc.) şi aplicarea unor
sisteme de agricultură și tehnologii de producție corespunzătoare
condițiilor economice ale fiecărei unități, în concordanță cu zonarea
producției agricole și recomandările cercetării științifice.
Prin noua reforma agrară au fost distruse structurile agrare
viabile și, prin privatizare, din totalul de 3,86 milioane gospodării cu
13,7 milioane ha teren a rezultat o mare diversitate de gospodării şi
exploataţii: 90% dintre acestea erau gospodării cu până la 5 ha,
reprezentând 35% din suprafața agricolă totală şi doar 0,3% erau
gospodării mari cu peste 100 ha (9,6 mii), reprezentând 37% din
suprafaţa agricolă. 17
Diversificarea formelor de proprietate, de folosire și vânzare
a terenurilor, insuficienţa terenului, lipsa dotării și a capitalului
gospodăriei țărănești au generat continuarea procesului de polarizare
a exploatațiilor (vânzare, arendare, asociere), de îmbătrânire a
populației rurale și migrație, generând un proces de marginalizare a
gospodăriei țărănești devenite de subzistenţă şi semi-subzistență.
Comuna, satul își păstrează funcția sa de centru al activității
agricole cu același rol multiplu în gospodărirea spațiului rural și în
special agricol, în utilizarea resurselor naturale pentru obținerea
produselor vegetale și animale care să satisfacă totalul cerințelor
umane. Gospodăria țărănească, în schimb, și-a diminuat continuu
contribuția, păstrând rolul de subzistență.
De fapt, omul de la țară, dezorientat și constrâns de
evenimente, ajunge să-și construiască o psihologie de cârtiță,
adoptând o stare apatică sau complexată, în care nu se mai

17 I. Bold, Continuitatea şi repetabilitatea reformelor agrare în România, al XXV-

lea Simpozion Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară din România, Deva, 4-7
septembrie 2014, p. 243.
14
interesează decât să își primească pensia, renta pentru teren, alocația
pentru copii sau ajutorul social, precum și ajutorul pe care îl trimit
cei plecați la muncă în străinătate (care a ajuns la 4 milioane de
euro/an), rezumându-se la subzistenţa modestă şi devenind insensibil
chiar și în fața unor cataclisme (inundații, alunecări de teren etc.)
Și aceasta pentru că, în lipsa unei strategii de dezvoltare a
agriculturii, politicile agrare și programele de dezvoltare nu s-au
realizat diferențiat zonal, pentru o mai bună integrare și stimulare a
tuturor categoriilor de gospodării și exploatații agricole în realizarea
producției, lăsând ca piaţa să rezolve totul prin favorizarea
importurilor de produse agroalimentare.
Având în vedere structura proprietății și a gospodăriilor, dar
şi alţi factori precum dezindustrializarea, migrația tinerilor, lipsa
dorinței de asociere pentru producere, procesare și comercializarea
produselor, pe fondul îmbătrânirii populației şi a creşterii numărului
de pensionari şi asistați sociali, gospodăria țărănească este
amenințată ca existență, multe sate fiind în curs de depopulare.
În același timp, invazia agresivă a produselor alimentare din import
reduce considerabil comercializarea produselor agricole ale micilor
agricultori.
În acest context, problema dihotomiei mica proprietate –
marea exploatație se poate rezolva numai considerând
complementar cele două forme, în conformitate cu specificul
fiecărei zone economice, cu evoluția istorică și stadiul în care s-a
ajuns în dezvoltarea social-economică.
În prezent, conform Legii 37/2015 privind clasificarea
fermelor si exploatațiilor agricole se disting: ferme de subzistență
(sub 1.999 euro/an); ferme de semi-subzistență (2.000-7.999
euro/an); ferme comerciale mici (8.000-49.999 euro/an); ferme
comerciale/exploatații mijlocii (50.000- 999.999 euro/an); ferme
comerciale/exploatații mari (peste 1.000.000 euro/an).
15
 Fermele sau exploatațiile pot fi specializate în culturi de
câmp, horticole, producție animală (erbivore, granivore și mixte).
Gospodăria țărănească, independent de mărime, are un rol social-
economic în menținerea așezărilor umane pe întreg teritoriul
național, în stimularea dinamismului social-economic al
comunităților rurale, în modelarea și dezvoltarea spațiului rural. 18
O reevaluare a potențialului agricol, alături de promovarea
unor programe și măsuri predictibile și stabile financiar a avut loc
prin intrarea în Uniunea Europeană. Astfel, PNDR 2007-2013 19 a
avut ca obiective principale asigurarea securității alimentare prin
creșterea producției, eficientizarea structurilor de piață și creșterea
competitivității produselor, măsurile prioritare fiind instalarea
tinerilor fermieri, modernizarea exploatațiilor agricole, sprijinirea
fermelor de semi-subzistență, susţinerea zonei montane și a altor
zone defavorizate, dezvoltarea activităților agroturistice etc. 20
Și PNDR 2014-2020, sub deviza „satul românesc are viitor”
are un ansamblu de prevederi (19 măsuri și 27 de submăsuri) privind
creșterea viabilității și competitivității tuturor tipurilor de agricultură,
diversificarea activităților economice, creșterea numărului locurilor
de muncă, îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor pentru creşterea
calității vieții.
În același scop, subprogramele pentru dezvoltarea viticulturii
și pomiculturii au creat cadrul pentru refacerea plantațiilor din zona
de dealuri și coline, deci și revigorarea gospodăriilor. Asemănător
este și programul pentru zonele legumicole.
Desigur, fondurile alocate de către Uniunea europeană,
completate cu contribuția națională de la buget și privată au

18 I. Bold, V. Dragomir, Gh. Lăcătuşu, Structuri agrare româneşti după 25 de ani,

“Tribuna economică”, numărul 32, p. 54 şi numărul 33, p. 51, 2015.
19 MADR, Strategia Agricolă şi Rurală 2009-2013, martie 2009.
20 MADR, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

16
contribuit la crearea, dezvoltarea și dotarea unor exploatații
moderne. Subvenția la hectar și pe cap de animal a susţinut de
asemenea supraviețuirea a circa 800 de mii de exploatații. Marea
majoritate a gospodăriilor mici au rămas însă în același stadiu de
subzistenţă.
Desigur, aceste programe sunt componenta unei Strategii
Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, care prevede
dezvoltarea durabilă a agriculturii, silviculturii și pescuitului,
inclusiv a industriilor procesatoare și asigurarea conservării și
îmbunătățirii rezervelor naturale, consolidarea structurilor în
domeniul agroalimentar și silvic, concomitent cu dezvoltarea
economică și socială a zonelor rurale și atingerea nivelurilor medii de
performanță a țărilor membre ale Uniunii Europene, precum și
adoptarea în totalitate a politicilor și practicilor comunitare finalizând
restructurarea și modernizarea spațiului rural. 21
Cu toate acestea, apare pregnant că evoluția gospodăriei
țărănești a fost condiționată, total sau parțial, de evoluția social-
istorică și condițiile natural-economice în toate țările europene.
O particularitate esențială a țărilor apusene este continuitatea
procesului de dezvoltare, comasare, dotare și acumulare de
capital a gospodăriilor familiale și a cooperației de aprovizionare
și desfacere a producției, comparativ cu ţările răsăritene, unde
repetarea reformelor agrare (în România modernă la fiecare 25-
30 de ani a avut loc o nouă reformă agrară, cea de-a șaptea, din
1991, fiind cea mai ineficientă) a avut implicații în ceea ce
privește viabilitatea structurilor agrare și a gospodăriilor
țărănești care au menținut de fapt așezările umane. Și aceasta
pentru că gospodăriile țărănești au mare capacitate de rezistență și de

21 Guvernul României, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – Centrul

Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Strategia Naţională pentru Dezvoltarea

Durabilă a României – Orizonturi 2013-2020-2030, Bucureşti 2008.
17
adaptare la diferite conjuncturi economice, sociale, politice. Această
particularitate este favorizată de tripla identitate a agricultorului – de
proprietar de pământ, de manager și de om de afaceri care conduce
activitatea exploatației investind capital și muncă, sporind
dimensiunile acesteia pe măsura introducerii procesului tehnologic
(continuând să-și păstreze caracterul familial în marea majoritate a
cazurilor).
Sperăm că dezvoltarea și consolidarea gospodăriei țărănești
vor fi asigurate de vocația țăranului pentru supraviețuire, exercițiu
preluat pe mai multe generații și reușit de cele mai multe ori. De fapt,
satul a devenit o economie sinergică în care capătă câmp de acțiune
principiile concurenței și liberei inițiative în utilizarea eficientă a
resurselor, rolul dinamizator avându-l gospodăria, țăranul
întreprinzător.
Nu trebuie uitat că populația rurală reprezintă 46% din
populaţia totală, iar populația activă din rural 44%. Mai precis, în
totalul populației ocupate, de 8,61 milioane locuitori, agricultura,
silvicultura și pescuitul dețin 2,44 milioane locuitori, cei ocupați în
agricultură deținând 62,4% din suprafața agricolă în unități până la
100 hectare, ceea ce reprezintă 99,7% din numărul exploatațiilor
agricole.
A făcut statul ceea ce trebuia, după decembrie 1989,
pentru gospodăria țărănească, pentru satul românesc aflat în
depopulare și distrugere? Considerăm că preocuparea pentru
salvarea satului romanesc rămâne o datorie de conștiință patriotică,
de interes social-economic și spiritual.

18
 Resorturile eficienţei producţiei agricole din gospodăria
ţărănească 22

Prof. univ. dr. Gabriel Popescu

Academia de Științe Economice

Eficiența în producția agricolă are dublă reprezentare: prima,

și cea mai importantă, este de natură socială și presupune realizarea
suficienței alimentare, iar o a doua se manifestă în domeniul
economic și reclamă maximizarea, fie a venitului net sau profitului,
atunci când sunt vizate exploatațiile agricole, fie numai a venitului
total sau brut, când calculele privesc gospodăriile țărănești.
Criteriul social este specific numai agriculturii, deoarece
hrana, ca element indispensabil vieții umane, este în proporție
determinantă, formată din produse de natură agricolă, vegetale și
animale. Or, fără produse agricole corespunzătoare în volum, calitate
și diversitate omenirea ar suferi de foame. Iată de ce primul obiectiv
al agriculturii este să producă astfel încât cererea, indiferent de
palierul la care se manifestă, să fie satisfăcută.
Din această cauză eficiența socială a agriculturii se judecă în
funcție de cei ce determină cererea. Într-un sistem agricol închis,
cum este cel tradițional, unde producția este destinată consumului
intern, așa cum se produc faptele în gospodăria țărănească, eficiența
în producție se măsoară în gradul de acoperire a nevoilor de la
nivelul familiei de agricultori. În fapt, în gospodăriile țărănești

22Text desprins din volumul Probleme vechi relaţii noi în agricultură, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2013, p. 182-185
19
criteriul social este principalul criteriu în funcție de care se evaluează
eficiența în producție. Ca atare, la nivelul gospodăriei se realizează
legături în triplă interdependență.

Rezultă că sistemul extensiv de tip gospodăresc este eficient

și prin aceasta își dovedește utilitatea numai în măsura în care poate
să satisfacă nevoile de consum ale familiei. Sistemul gospodăresc va
dăinui atâta timp cât cererea de consum alimentar vine cu deosebire
din partea familiei de agricultori. Dacă această cerere se diluează, în
mod cert și sistemul va avea aceeași soartă. Cât timp cererea familiei
a fost puternică, în egală măsură, gospodăriile și sistemul practicat de
ele au fost tot puternice. Experiența reformelor agrare demonstrează
din plin acest fapt. Satisfacerea intereselor imediate ale familiei de
agricultori a fost mai presus de orice argument care să conducă
agricultura către modernism și performanțe. Așa se face că, în fața
gospodăriei, exploatațiile întotdeauna au fost perdante (cu excepția
perioadei comuniste), deoarece eficiența lor cu referire la interesele
familiei a fost mai puternică decât orice argument de natură
economică.
Reducerea cererii interne din gospodării înseamnă fie
micșorarea și chiar desființarea familiei de agricultori, fie adoptarea,
20
la nivelul gospodăriei, a unui sistem agricol nou, de regulă mai
intensiv, cu deschidere mai mare față de piață. În prezent, în
agricultura românească, ambele variante sunt posibil de înfăptuit.
Scăderea numărului de familii de agricultori sau diminuarea
numărului mediu de persoane pe o familie sunt procese naturale,
generate de un complex de factori economici, sociali, demografici și
chiar politici.
Substituirea la nivelul exploatărilor de tip familial a
sistemului tradițional cu sisteme agricole mai performante, de regulă
intensive sau ecologice, a fost calea urmată de agricultorii din țările
europene dezvoltate, ca rezultat direct al susținerii financiare din
partea PAC, a prețurilor la produsele agricole destinate pieței, timp
de aproape patru decenii în intervalul 1962-2003. Modelul amintit a
dat rezultate spectaculoase în Germania, Franța, Italia și, de ce nu,
chiar și în Marea Britanie, unde ferma este tot de tip familial, dar de
dimensiuni mult mai mari.
Criteriul social este valabil și în exploatațiile agricole în care
se practică sistemele de producție performante, cu mențiunea că, în
acest caz, el urmează criteriului economic, nu mai este pe primul loc
și se evaluează în funcție tot de gradul de acoperire a cererii, dar nu
la nivelul familiei, ci în paliere mult mai înalte, respectiv comunitate,
zonă, regiune, țară etc.
Criteriul economic de apreciere a eficienței economice în
producție necesită interpretări diferite pe cele două categorii de
structuri agrare studiate.
În exploatațiile agricole, oportună este „noțiunea de
rentabilitate exprimată prin venitul net [deoarece] e de esență tipic
capitalistă”. 23 Exploatația agricolă are toate elementele care să o

23 N.D. Cornățeanu, Condițiile pentru intensificarea agriculturii românești,

Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională București, 1943, p.

55.
21
încadreze în categoria largă de agent economic tipic economiei de
piață liberă, concurențială, respectiv personalitate juridică,
contabilitate proprie, patrimoniu, conturi la bancă, profit etc. Prin
urmare, eficiența rezultatelor se determină în baza acelorași
indicatori valabili pentru oricare alt agent economic, respectiv venit
net sau profit, indiferent de domeniul de activitate, profil, mărime,
destinația producției etc.
Gospodăria țărănească nu se încadrează în tiparele agentului
economic de tip capitalist. Ea aparține, prin relațiile pe care le
dezvoltă, unei lumi mai curând precapitaliste. De aceea „țelul
conducătorului unei [astfel de structuri agrare] nu trebuie să fie
[susțin o parte din economiștii germani] un venit net mare, ci un
venit brut mare”. 24
O poziție asemănătoare au avut-o și autorii români, deoarece
se considera că „rentabilitatea [în gospodăria țărănească] depinde de
măsura în care venitul agricol acoperă sau nu nevoile normale ale
vieții agricultorilor”. 25
Dar venitul, indiferent de forma sub care se prezintă, „brut”,
„total”, „agricol”, „bănesc” sau „net” nu poate exprima eficiența așa
cum este ea înțeleasă de către teoria economică. N.D. Cornățeanu,
când vorbește de eficiența din gospodăriile țărănești, face o apreciere
care aduce lumină în această direcție: „venitul brut nu e cel mai bun
criteriu, dar rămâne totuși un bun criteriu pentru analizarea ramurilor
de producție”. 26 Altfel spus, venitul brut nu este un indicator care să
exprime în mod riguros eficiența, ci prin el, sau mai bine spus cu el,
se pot face analize, aprecieri, evaluări etc. cu privire la potențialul
24 Idem, p.56.
25 George Rusu, Politica agrară a României, Tip. Dorneanu Isvor, 26, București,
1940, p.49.
26 N.D. Cornățeanu, Noțiuni de contabilitate agricolă (Sistem Laur), cu un exemplu,

Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul de Contabilitate Agricolă, Institutul de

Arte Grafice Bucovina, I.E. Toronțiu, București, 1928, p. 6.
22
productiv al acestor structuri. Iar, ca această idee să dobândească
aplicabilitate, același autor vine cu următoarea propunere: „pentru
analiza gospodăriilor mici, care formează majoritatea în România, nu
putem întrebuința decât contabilitatea simplă și simplă dezvoltată. În
cele mijlocii și mari, contabilitatea dublă”. 27
Menționăm faptul că în perioada interbelică, când au fost
promovate aceste idei, s-au depus eforturi mari pentru introducerea
contabilității în toate categoriile de exploatări agricole, indiferent de
dimensiunea lor mari, mijlocii sau mici.
Contabilitatea simplă sau simplă dezvoltată proprie
structurilor de tip gospodăresc presupunea utilizarea unor registre
precum: inventar, casă, menajul și Cartea Mare (încheierea
socotelilor). Contabilitatea în partidă dublă se conducea, cu mici
excepții, după aceleași principii și reguli ca cea din celelalte ramuri
din economie.
În final, eficiența producției agricole este o problemă
complexă, deoarece se manifestă în două lumi diferite, una care
menține și perpetuează în bună parte reguli din trecut, iar o a doua
care se duce cu viteză maxima, prin eforturi și rezultate, către cele
mai înalte performanțe din domeniul agricol.
E greu de identificat și acceptat un criteriu general de
exprimare a eficienței structurilor studiate. Înaintașii au avut
competența, dar și curajul să își exprime, fiecare în parte, punctul lor
de vedere, ceea ce nu putem spune că este valabil și pentru prezent.
Autorii interbelici de la care avem cele mai minunate studii din
domeniul economiei agrare consideră că politica agrară trebuie să
judece eficiența numai prin rentabilitate. Dar rentabilitate, în
viziunea lor, era un criteriu general prin intermediul căruia putea
opera politica agrară, și nicidecum o categorie economică rezultată

27 Idem.
23
din raportul a doi indicatori, unul de efort iar celălalt de efect, de la
nivel de unitate.
George Rusu considera că, „în sens politic agrar, sub
rentabilitate vom înțelege capacitatea agriculturii de a asigura
existența în condiții omenești a celor 80% din populația țării, cu
considerare specială la dependența producției agricole de celelalte
ramuri de producție, precum și de a crea posibilitatea de o acumulare
minimă de capital în vederea consolidării crescânde a vieții
economice și sociale de la sate” 28. Și N.D.Cornățeanu pune problema
rentabilității tot la nivelul politicilor agrare, întrucât afirmă că
„problema rentabilității în agricultură formează un punct important al
politicii noastre agrare. Această problemă poate fi urmărită pe
următoarele căi:
a) Studiul anual pe regiuni al rentabilității exploatațiilor și al
fiecărei ramuri de exploatare;
b) Difuzarea cunoștințelor necesare pentru o mai bună tehnică și o
mai bună organizare a exploatațiilor pentru a se ajunge cu cheltuieli
cât mai mici și la randamente cât mai mari;
c) Organizarea de concursuri locale și regionale;
d) Studiul prețului produselor agricole și industriale, stabilirea
puterii de cumpărare a agricultorilor și intervenția Statului pentru a
cumpăni acest raport, a cărei influență este hotărâtoare pentru
intensificarea agriculturii” 29.

28 George Rusu, Politica agrară a României, Tip. Dorneanu Isvor, 26, București,
1940, p. 48.
29 N.D. Cornățeanu, Condiții pentru intensificarea agriculturii românești, Monitorul

Oficial și Imprimeriile statului, Imprimeria Națională, București, 1943, p. 66-67.

24
 Consorţiul de Extensie şi Dezvoltare Rurală din Vâlcelele
Călăraşi, o poveste de succes a unor gospodari

Iliuță Vasile
Președinte al Consiliului Judeţean, Călărași

Interesul șefilor de exploatație pentru constituirea unor

structuri asociative, structuri care să le permită organizarea
activităților precum cele de producție, accesarea mai facilă a unor
programe de finanțare s-a manifestat prin implicarea acestora în viața
economico-socială a comunei, cu disponibilitate de a contribui
financiar sau cu utilaje la realizarea investiţiilor.
Liderii informali s-au implicat în implementarea unui
proiect finanțat de Banca Mondială și Ministerul Agriculturii,
Pădurilor și Dezvoltării Rurale și coordonat de Academia de Studii
Economice, finalizat prin constituirea, în februarie 2005, a unei
structuri asociative pilot de tip ONG, numită “Consorțiul de extensie
și dezvoltare rurală”.
Analizându-se evoluția membrilor consorțiului, se observă că
la acea dată numărul acestora a fost de 33, ajungându-se în prezent la
90 de membri cu suprafeţe cuprinse între 50 ha si 4.000 ha teren
arabil, situat în zonă de câmpie unde predominant este cernoziomul.
Grupul dispune de o suprafaţa totală înscrisă de 25.000 ha,
cultivată anual cu o gamă de plante tehnice şi cereale, care au o
cerere mare pe piaţa din România. Fermierii locuiesc în zonele
Vâlcelele, Dragoş Vodă, Vlad Ţepeş, Dragalina, Cuza Vodă,

25
Grădiştea, Alexandru Odobescu, Borcea, Independenţa, Mânăstirea,
Ileana.
De asemenea, partenerii acestui proiect sunt profesorii Jamie
Macaskill și Gabriel Popescu, reprezentanți ai Writtle College,
respectiv Academia de Studii Economice, dar și Institutul de
Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea, Agenţia Naţională de
Consultanţă Agricolă, Universitatea Agricolă şi de Medicină
Veterinară Cluj și Consiliul Naţional de Formare Profesională a
Adulţilor.
Conducerea consorţiului este reprezentată prin Vasile Iliuţă,
în calitate de președinte, Maria Dragomir în calitate de
vicepreşedinte, Rică Stoian - vicepreşedinte, Tudorel Achim -
vicepreşedinte, Aurel Radu Ion - vicepreşedinte, Dumitrel Ştefănescu
- secretar și Cosmina Vârban - consilier.
Proiectul Consorţiului de Extensie şi Dezvoltare Rurală este
finanţat de Banca Mondială şi urmăreşte să creeze un consorţiu de
fermieri în jurul oraşului Călăraşi în sud-estul României. Acesta va
facilita accesul fermierilor la cunoştinţe şi tehnologie şi le va
îmbunătăţi capacitatea de a concura pe piaţa UE şi internaţională prin
generarea unei productivităţi îmbunătăţite, ameliorarea calităţii
recoltei şi dezvoltarea de legături cu diferite pieţe.
Printre principalele scopuri ale Consorţiului sunt:
promovarea și întreținerea colaborării, în planul promovării
agriculturii, cu instituțiile de specialitate din teritoriu, precum și cu
societatea civilă în vederea aplicării corecte, prompte și unitare a
legislației în domeniul comunităților locale; identificarea de piețe de
desfacere pentru produsele agricole, în România și străinătate;
organizarea unor seminarii, mese rotunde cu procesatorii, cu
furnizorii de input-uri, ofițeri de credite, reprezentanți ai autorităților
locale, în vederea facilitării unui contact direct între aceștia și
fermieri; dezvoltarea și menținerea legăturilor cu alte fundații și
26
asociații cu obiect de activitate asemănător, precum și cu instituțiile
administrației publice din țară și străinătate, cu societatea civilă;
eficientizarea relațiilor fermierilor cu instituțiile de stat și private;
organizarea de colocvii, conferințe, dezbateri și cursuri, în scopul
promovării legislației privitoare la dezvoltarea agriculturii, precum și
în vederea identificării și rezolvării problemelor fermierilor;
consultanță cu privire la legislația comunitară europeană, în vederea
identificării și rezolvării problemelor fermierilor, membri ai
asociației; asigurarea reprezentării asociației în acțiuni organizate la
nivel național și internațional; colaborarea științifică cu toate tipurile
de forme asociative, în vederea eficientizării activității acestora;
acordarea de burse pentru studii membrilor asociați, în vederea
creșterii pregătirii profesionale a acestora şi formare profesională;
promovarea activităților agricole, de salubrizare și arhitectură
peisagistică; elaborarea de proiecte privind îmbunătățirea condițiilor
de muncă și viață a fermierilor și realizarea cadrului necesar
desfășurării activităților agricole; propunerea de proiecte cu privire la
existența unui raport optim între munca depusă și prețuri;
promovarea apărării drepturilor profesionale ale fermierilor; proiecte
pentru protejarea mediului înconjurător cu sprijinul membrilor
asociației.
Unul dintre proiectele implementate de către Consorțiu
poartă titlul ”Sprijinirea Asociaţiei Consorţiu de Extensie şi
Dezvoltare Rurală din comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi, în scopul
realizării de investiţii pentru asigurarea comercializării în comun a
produselor”. Obiectivul proiectului pe măsura 1.4.2. a fost
achiziţionarea unui siloz în leasing care să deservească membrii
grupului, ce a avut ca perioadă de implementare anii 2008-2013,
având valoare totală nerambursabilă de 390.000 Euro.
Un alt proiect, finanţat din Fondul Social European, POS
DRU 2007-2013 a fost „Populaţia ocupată în agricultura de
27
subzistenţă – soluţie pentru echilibrarea pieţei interne a muncii în
judeţul Călăraşi”, care a fost lansat, pe 27 aprilie 2012, în comuna
Vâlcelele, în parteneriat cu Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a
Camerelor de Comerţ şi Industrie – Filiala Călăraşi. Sloganul sub
care s-a derulat proiectul a fost: “POT MAI BINE, PENTRU
MINE!”, un îndemn și totodată o șansă oferită persoanelor în
căutarea unui loc de muncă, persoanelor inactive şi persoanelor
ocupate în agricultura de subzistenţă din mediul rural al judeţului
Călăraşi. Perioada de implementare a proiectului a fost de 24 de luni,
începând cu luna februarie 2012.
Obiectivul principal al proiectului l-a constituit îmbunătăţirea
calităţii resurselor umane, care în prezent practică o agricultură de
subzistenţă în zona rurală din judeţul Călăraşi, în vederea facilitării
accesului la ocupare în activități non-agricole.
Pe parcursul celor 2 ani de implementare a proiectului, cele
două organizaţii au derulat următoarele activităţi, pentru un număr de
peste 400 de beneficiari: publicitatea şi promovarea proiectului şi a
finanţatorului; identificarea şi selectarea grupului ţintă; seminarii de
informare pentru grupul ţintă; furnizarea programelor de formare
profesională pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistenţă.
În cadrul proiectului s-au derulat cursuri gratuite pentru
calificarea în diverse meserii precum: strungar, sudor, lucrător în
structuri pentru construcţii, lucrător în tâmplărie, patiser, frizer;
evaluarea competenţelor dobândite în contexte informale şi non-
formale pentru persoanele din mediul rural, în scopul certificării
cunoştinţelor, abilităţilor şi aptitudinilor pentru activităţi non-
agricole pentru un număr de 108 beneficiari; dezvoltarea,
implementarea şi furnizarea programelor şi campaniilor de
promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural, cu o atenţie
specială acordată femeilor şi tinerilor. Valoarea proiectului a fost de
2.120.680,00 lei, din care 1.878.346,40 lei finanțare nerambursabilă.
28
 Gospodăria țărănească.
Între binecuvântare și bună implicare

Prof. univ. dr. Dinu Marin

Academia de Studii Economice

„Țară agricolă, România nu s-a pregătit îndeajuns pentru

întoarcerea la nomadism.”- Jacques Attali
Când ești impresionat de ceva nu poți reține pentru tine
trăirea intensă, ci transmiți impresia, chiar și prin gesturi involuntare,
celor din jur. Eu chiar sunt impresionat de ceea ce am văzut că se
poate face în materie de cooperare în zona agricolă a Călărașilor.
Realizările Consorțiului de Extensie şi Dezvoltare Rurală din
Vâlcelele sunt edificatoare pentru un mod de a aborda calea de
urmat. Acum am înțeles, cu emoția mea legată de lumea satului, că
omenirea a inventat viitorul pentru a nu rămâne legată de trecut.
Felicitări gazdelor pentru că ne-au dat prilejul să ne convingem că se
poate inventa un viitor tonic pentru mediul agricol și că lucrurile vin
în întâmpinarea îndreptățirilor noastre pentru mai bine! În mod
special, la impresie și emoție adaug și mândria că mediul academic
se implică în realitate, nu stă sub un clopot de sticlă cum prea adesea
se crede, realizările de aici având un impuls, poate decisiv, din partea
colegilor mei de la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a
Mediului, prin faptul că au implementat un program de training, cu
finanțare europeană, pentru stimularea inițiativei în agricultură.
Tema dezbaterii noastre este și ea binevenită după această
baie de încredere în renașterea spiritului gospodăresc în agricultură.
Sunt de acord că, în context, gospodăria țărănească poate fi, cum a
susținut profesorul Gabriel Popescu, un tip subtil de energie de care
ne-am legat trainic speranțele, dar și o realitate aflată încă sub
multiple limitări, înainte de toate de natură legislativă, cum a
29
prezentat președintele Consiliului Județean Călărași, dr. Vasile Iliuță.
Vorbim de o realitate diferențiată în agricultură, de forțe și actori
diverși, unii care țin de tradiție, alții care sunt produsul conjuncturii
recente în configurarea tendințelor tranziției la capitalism. Avem deja
funcțională marea exploatație agricolă, cu logistică autohtonă, dar și
străină, avem și mica exploatație, dar avem și ceea ce ne leagă de
trecutul imemorial, gospodăria și familia țărănească.
Când vorbim de gospodăria țărănească, eu adaug o
perspectivă nu neapărat diferită, ci una poate mai aplecată spre
surprinderea a ceea ce face ca un element propriu destinului
românilor să aibă acum o situație simțită de mulți ca fiind crizială.
Cheia înțelegerii rostului imens pe care i-l atribuim gospodăriei
țărănești stă în semnificațiile faptului că aceasta s-a dovedit fără
dubiu o binecuvântare a șansei noastre existențiale și o realitate
istorică și socială care necesită de acum ceva ultimativ, o bună
implicare pentru a fi recalibrată la pretențiile vremurilor.
Mai întâi, aș vrea să exprim câteva gânduri venite din
sufletul unui teoretician.
Conceptul de gospodărie țărănească are, istoric, lingvistic și
juridic, conotații fluide, la fel ca un alt concept pe care l-am discutat,
cel de cooperație. Sunt cunoscute controversele specialiștilor legate
de o definiție a gospodăriei țărănești. Pot spune că este vorba de o
gâlceavă fertilă, dincolo de neînțelegerea pe nuanțe, de menținerea
trează a interesului pentru o realitate națională. Eu cred că gospodăria
țărănească este, dintre toate, conceptul cu cea mai mare încărcătură
emoțională, întreținută de înțelepciunea populară, de etosul rural și
de mitologia satului. Este conceptul care vine din trecutul
hominizării, dar ține și de fibra noastră strămoșească, fiind însuflețit
de o figură mitică, figura gospodarului. Familie și gospodărie, ființa
umană în forma ei de „laolaltă” (în care se împlinește natura umană)
și munca pământului sunt fațete ale aceluiași lucru miraculos în
30
evoluția noastră multimilenară. Pe bună dreptate suntem – și, într-un
fel, vom rămâne – o națiune de țărani. De aici binecuvântarea căreia
îi datorăm profilul complet conturat chiar din zorii civilizației umane
preliterate, ceea ce explică reziliența noastră miraculoasă la
asimilarea de către neamuri nomade, dar și obligația asumării
efortului de ranforsare (bună implicare) a acestui bastion identitar în
era noului nomadism global pentru profit.
Din acest punct de vedere se cuvine să precizăm că acest
adevăr, cu valoare simbolică pentru firea noastră și în sensul păstrării
vigorii rădăcinilor, și în sensul datoriei de a asigura climatul propice
dezvoltării conștiinței, implicării în configurarea profilului adecvat
civilizației de secol XXI, trebuie să dea substanță detaliilor cheie
(sau ceea ce numim condițiile specificului național) în oricare proiect
de țară. Nu exagerez dacă spun că, în această privință, ca și în multe
altele, încă nu am urmat sfatul lui Maiorescu: să punem de acord
fondul sensibilității noastre față de spațiul și timpul gospodăriei
țărănești cu formele modernității urbane, de a armoniza, a
compatibiliza satul românesc cu satul global.
În particular, gospodăria țărănească a fost unitatea lucrativă a
familiei de țărani, care a asigurat nu doar subzistența, ci și
continuitatea unui neam pe același teritoriu. Îmi place să spun aici, în
Bărăganul inovației economice, unde sunt suflete care vibrează și
rodesc în cumințenia pământului, că adevăratele cetăți ale rezistenței
noastre în furtunile istoriei au fost gospodăriile țărănești, animate și
fortificate de gospodari-eroi, comparabile cu cetățile-stat ale
Antichității mediteraneene sau cu cetățile-burg medievale din
Occident. Dar, esențial, gospodăria țărănească a fost la noi forma
primordială de economie, cea mai conformă cu sensul străvechi.
Amintesc faptul că, etimologic vorbind, gospodăria este oikos,
cuvântul care ne vine de la greci și care dă numele științei pe care o
slujim, Economia.
31
 În istoria țării noastre gospodăria țărănească a fost nucleul de
elan inventiv din care s-au născut meșteșugurile, nu doar cele legate
de uneltele agricole, dar și cultura și arta populară și, deloc neglijabil,
s-a plămădit energia umană care ne-a dat identitate și proeminență în
lume.
La noi, spre deosebire de alte locuri, emanciparea economică
și-a găsit solul fertil în tradiția gospodăriei țărănești și în figura
legendară a țăranului gospodar. Să amintim ceva pilduitor reținut de
geografia economică a secolelor trecute din agricultura acestei zone,
întâi prin Herodot și Strabon, despre oameni viteji și recolte
despicate cu sulița, apoi, în epoca modernă, un etalon pe piața
internațională a grâului - Gal-Focs. Merită, totodată, menționat și
faptul că în gospodăria țărănească s-au născut cele mai strălucite
figuri care au desăvârșit procesele specifice formării statului național
modern în secolele XIX și XX.
În fine, doresc să dau expresie câtorva gânduri despre ce se
poate face pentru a da răspuns provocărilor privind destinul
gospodăriei țărănești.
Astăzi, gospodăria țărănească e pe cale să fie fermă
familială. Desigur, vedem prea bine, avem în această transformare
multă inadecvare, alimentată cu multă iluzie, dar avem și multă
improvizație în acțiune, alături de și mai multă inacțiune,
responsabilă de abandonul gospodăriei țărănești, ca și de abandonul
locurilor de baștină și al țării. Problema nu este de rebotezare a ceea
ce este peren, ci de modul în care vom alătura percepției tradiționale
asupra gospodăriei țărănești expectațiile legate de intrarea pe o piață
concurențială pentru profit, fără nici o protecție pentru cel care intră
pentru prima dată în joc. Este vorba de confruntarea între un model
fragilizat prin abandon și un model transplantat fără aclimatizare
culturală; într-adevăr, am aruncat gospodăria țărănească, dotată
pentru autoconsum, în bătălia pentru supraconsum, pe care o poartă
32
cei care au dezvoltat linear economia de piață de sute de ani.
Perdantul este hotărât dinainte!
Am ratat, ca să zic direct, cum se intră pe magistrala satului
global, a agriculturii marketizate, dar suntem pe punctul să ratăm și
avantajele naturale care ne oferă cu ce să intrăm. Evident, ideal ar fi
să intrăm cu produse tradiționale, dar o facem în condițiile unei
bulimii naționale pentru produse din afară. Mai nou, a apărut și
obsesia pentru produsele sănătoase (ortorexia), dar care și ele vin de
aiurea.
Ce facem noi, cercetarea, se știe, ce face societatea și statul
pentru asta? Constatăm că se cam lasă ceața!
Ce s-ar putea face?
Întâi, să favorizăm prin mijloace persuasive - materiale și
spirituale, locale și naționale, personale și ale guvernului - refacerea
potențialului uman al gospodăriei. Pare că ar fi apetit pentru
aceasta, dacă ne uităm la unele măsuri despre care s-a vorbit aici și
dacă punem la socoteală experimentul asociativ reușit de la
Vâlcelele. Simptomatic pentru precarizarea critică a potențialului
uman și implicit a funcționalității gospodăriei țărănești din
perspectivă ocupațională este un adevăr statistic revelat recent la
nivelul unui județ din sud-vestul României: patru din cinci șomeri
înregistrați sunt din mediul rural! Devine, deci, ultimativă pentru
destinul neamului nostru reconstituirea figurii gospodarului, care să
sfințească din nou locul gospodăriei țărănești.
Apoi, să reactivăm în memorie, acolo unde mai este, sau să
cultivăm în tânăra generație, pe care vom fi în stare să o avem,
înclinația pentru noile standarde ale tradiționalului în producția
gospodăriei. În fapt, avem de reașezat în matca tradițională pe țăranul
navetist sau pe cel suspendat între oraș și sat din cauza precarizării
gospodăriei țărănești. Matca tradițională a satului constă în confortul
habitual, facilități comunitare și climatul cultural/moral adecvate. În
33
plus, vreau să readuc în atenție un fapt al forței morale, și nu numai,
pe care o avea ruralul românesc. Gura satului s-a dovedit de-a lungul
timpului cel mai puternic reglator al lucrului bine făcut ca bun
public, al vieții clădită pe binele public!
Regenerarea forței gospodăriei țărănești presupune, totodată,
să se dezvolte structuri instituționale de asistență specifică
producției tradiționale, ca și a celei sănătoase, deopotrivă cu
structuri de promovare internă și externă a acestor produse. Aici
statul trebuie să se alăture bunelor practici dezvoltate spontan, cum
este și povestea inițiativei călărășene, să iasă din vârtejul aiuritor al
gândirii subalterne intereselor puterii tranzacționale.
Nu în ultimul rând, este urgent necesar să reechilibrăm,
inclusiv prin conceperea și aplicarea cadrului normativ
corespunzător, condițiile valorice, culturale și economice, care la
rândul lor să reechilibreze opțiunea umană pentru trăinicia
gospodăriei țărănești, a fermei familiale, a lumii satului
postindustrial, ca posibilități sigure de propășire personală și
comunitară. Satul are suportul natural de a fi o alternativă în
proiectele individuale și sociale. Cazurile de reușită ale celor care au
căpătat experiență lucrând în afară și au revenit pe locurile natale,
înfiripând afaceri promițătoare, sunt o probă a faptului că se poate
ieși din lentoare, că oamenii, mai ales când sunt tineri, își releagă
idealul de viață și speranțele de progres de pământ, cu efecte care fac
din viitor o certitudine.
Cred că nu este problema cum să facem, nici cu ce să facem
aceste lucruri care să renască forța creativă a gospodăriei țărănești
și a țăranului gospodar, ci să avem voința de a face cu ce avem la
îndemână și cu bunul-simț ca interes național. Și asta până nu va fi
fatal de târziu, adică până atunci când, la nivel de masă critică,
țăranul nostru va face el acest lucru, dar în Italia și în Spania,
pentru simplul fapt că acolo se poate.
34
 Gospodăria țărănească, între tradiţie și așteptări

Valentin-Mihai Bohatereţ,
Ioan Sebastian Brumă,
Academia Română, Filiala Iaşi, ICES “Gh. Zane”

Coloana vertebrală a poporului român, a națiunii române și a

statului contemporan a avut la bază gospodăria țărănească, care a
însemnat continuitate și tradiţie, dar mai ales infrastructură spaţială,
specifică mediului rural, mediu generator de resurse agroalimentare
pentru întreaga populație, fie ea sătească sau orășenească.
În același timp, gospodăria țărănească, bazată pe valorile
fundamentale ale familiei creștine, a reprezentant, în toate timpurile,
resursa principală de regenerare și de creștere a capitalului uman și a
furnizat potențialul de dezvoltare economică și socială a întregii
societăți românești.
Într-o formulare simplistă, prin gospodărie țărănească
înțelegem o gospodărie a populației din mediul rural, care dispune de
resurse agricole, funciare și animale și care are ca preocupare
principală, complementară sau chiar suplimentară, activități agricole
primare, de prelucrare și de vânzare a produselor agricole, asigurând
necesarul pentru autoconsumul agroalimentar pentru membrii
gospodăriei, dar și pentru copii și apropiații acestora, locuitori
urbani, desprinși de gospodăria nucleu, necesarul de furaje pentru
propriile animale, dar și surplusul de produse agroalimentare, uneori
constituit și din fracțiuni din necesitățile agroalimentare zilnice
pentru autoconsum ale gospodăriei, asigură resursa principală de
produse pentru piața țărănească de detail, dar și pentru comerțul en
gros cu produse agricole.
Tipologia gospodăriilor țărănești depinde de structura lor
socială, mono și plurifamilială sau nonfamilială, cu unul sau mai
35
mulți membri, de resursele funciare și de efectivele de animale, de
relieful și de condițiile agrometeorologice ale zonei, de potențialul
productiv al terenului agricol și de zonarea și specializarea producției
agricole.
Gospodăriei țărănești tradiționale îi sunt specifice exploatațiile
agricole fără personalitate juridică, de tip gospodărie individuală,
unele din acestea dezvoltate ulterior prin exploatații reprezentate de
persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi
familiale, toate fără personalitate juridică, dar care sunt create tot pe
structura gospodăriei țărănești tradiționale.
Ce reprezintă acum gospodăria țărănească pentru economia
agrară românească?
După Recensământul General Agricol din anul 2010, 99,2%
din numărul total de exploatații agricole erau reprezentate de
exploatații agricole fără personalitate juridică, în scădere cu 0,3%
față de anul 2002, dar care dețineau doar 52,9% din suprafața
agricolă totală a țării, în descreștere cu 0,9% față de RGA 2002,
suprafața medie a exploatației fără personalitate juridică crescând în
intervalul 2002-2010 de la 1,89 ha la 2,18 ha, față de suprafața medie
a exploatațiilor agricole cu personalitate juridică, în scădere, în
același interval, de la 315,54 ha la 241,42 ha.
Deci, exploatația agricolă fără personalitate juridică
reprezintă prin cele 3.814,6 mii de exploatații (RGA 2010) pivotul
societății rurale românești, prin suprapunere cu gospodăriile
populației din mediul rural. Astfel, după Recensământul Populației și
Locuințelor din România, în anul 2011, existau 3.262,4 mii
gospodării ale populației, mono, plurifamiliale sau nonfamiliale, care
întruneau 9.232,2 mii locuitori, în medie 2,83 locuitori pe o
gospodărie sau 2,42 locuitori pe o exploatație agricolă fără
personalitate juridică. Se constată, astfel, dimensiunea socială
excepțională a exploatației agricole fără personalitate juridică,
36
responsabilă de întreținerea gospodăriei țărănești și a populației din
mediul rural.
Dar gradul ridicat de pulverizare a exploatațiilor agricole
fără personalitate juridică, ca efect a fărâmițării excesive a
proprietății funciare, aflate constant sub presiunea fragmentării
pricinuite de dezbateri succesorale și ieșiri din indiviziune, determină
ponderea foarte ridicată a exploatațiilor de subzistență, sub 2 ha, în
creștere, în intervalul 2002 – 2010, de la 69,81% la 71,26%, față de
procesul invers, de scădere a ponderii suprafeței agricole totale
utilizate de acestea, de la 24,15% la 21,25%, fapt ce subliniază
creșterea gradului de sărăcie a unui segment de circa 6,5 milioane de
locuitori din mediul rural.
Un alt aspect inedit, în perioada 2002 – 2010, în evoluția
exploatației agricole fără personalitate juridică, cu implicare directă
asupra gospodăriei țărănești, îl reprezintă evoluția modului de
deținere a suprafețelor agricole utilizate. Astfel, se constată că
suprafața agricolă utilizată aflată în proprietate scade, în medie de la
78,53% la 40,13%, în timp ce suprafața arendată crește de la 1,08%
la 45,25%, evidențiind afluirea suprafeței agricole de la proprietar,
respectiv de la gospodăria țărănească, la utilizator, respectiv la
exploatația agricolă fără personalitate juridică, prin arendare sau prin
alte forme de deținere a suprafeței agricole utilizate, la care se
adaugă creșterea cu 1.973,8 mii ha, respectiv cu 74,5% a suprafeței
agricole utilizate din arendări, teren utilizat de exploatațiile agricole
cu personalitate juridică.
Se constată astfel existența tendinței de consolidare a celor
două componente fundamentale ale exploatației agricole fără
personalitate juridică și anume a exploatației de subzistență, care se
axează pe componenta socială și a exploatației peste 10 ha, care se
orientează către agricultura comercială. Exploatațiile cuprinse între 2
și 10 ha au un viitor incert de dezvoltare, cu tendințe de scădere a
37
ponderii acestora, constituind corpusul funciar principal al pieței
funciare.
Dar care este profilul mediu al unei gospodării țărănești?
Pentru aceasta s-a luat ca studiu de caz gospodăria țărănească din
Regiunea Nord-Est de Dezvoltare a României. S-a ajuns la următorul
profil mediu:
- Regiunea N-E are în mediul rural 685.565 de gospodării și 58,8%
din populația totală a regiunii;
- pe o gospodărie a populației revine 1,15 clădiri, 1,17 locuințe,
2,80 locuitori, iar pe familie 3,25 locuitori;
- pe o gospodărie a populației revin 1,14 exploatații agricole fără
personalitate juridică, 2,03 ha suprafață agricolă totală, 1,85 ha
suprafață agricolă utilizată, 0,72 ha suprafață agricolă utilizată dată în
arendă exploatațiilor agricole cu personalitate juridică;
- suprafața agricolă utilizată pe o gospodărie a populației se
compune în medie din 1,1601 ha teren arabil, 0,0654 ha grădini
familiale, 0,5759 ha pășuni și fânețe și 0,0442 ha culturi permanente;
- în medie, într-o gospodărie a populației există următoarele
efective de animale, familii de albine și păsări: 0,70 cap. bovine, din
care 0,45 cap. vaci și juninci, 0,69 cap. porcine, din care 0,07 cap.
scroafe și scrofițe, 1,74 cap. ovine, din care 1,48 cap. oi și mioare,
0,27 cap. caprine, din care 0,21. cap. caprine și iede montate, 0,22
cap. cabaline, din care 0,20 cap. peste 3 ani, 0,10 cap. iepuri de casă,
din care 0,04 cap. femele, 0,26 familii de albine, 13,10 păsări, din
care 3,33 pui, găini și cocoși pentru carne, 8,24 găini ouătoare, 0,48
curci, 0,54 rațe și 0,35 gâște.
Din profilul gospodăriei țărănești prezentat, rezultă câteva concluzii
pertinente:
- suprafața agricolă utilizată cu structura de folosință aferentă și
efectivele de animale, familiile de albine și păsări sunt foarte reduse,

38
fiind evidentă, cu preponderență, funcția socială a gospodăriei
țărănești;
- consolidarea acestora se poate realiza doar prin exploatarea
superintensivă a suprafețelor agricole intravilane și exploatarea
intensivă a suprafeței agricole extravilane;
- necesitatea creșterii efectivelor de animale, familiilor de albine și
păsări cel puțin până la nivelul asigurării autoconsumului, echilibrat
nutrițional, de produse agroalimentare de origine animală;
- specializarea producției agricole în funcție de potențialul
productiv maxim al zonei, în condiții climatologice date.
În privința gospodăriilor țărănești tradiționale se pot trage
următoarele concluzii generale:
- exploatațiile agricole fără personalitate juridică vor coexista cu
exploatațiile agricole cu personalitate juridică o perioadă foarte lungă
de timp, determinată de evoluția populației rurale și de diversificarea
profilului socio-profesional al populației, fapt ce impune proiectarea
unei strategii specifice de dezvoltare și consolidare a gospodăriei
țărănești, având ca pivot central asigurarea subzistenței, dar și
întreținerea abundenței pieței țărănești autohtone;
- gospodăria țărănească depinde de evoluția exploatațiilor agricole
fără personalitate juridică, care, ținând cont de ritmul anual de
creștere a suprafeței agricole totale medii pe exploatație, poate duce
la dublarea acesteia, comparativ cu anul 2010, pe scenarii, după cum
urmează: în 60 de ani în scenariul pesimist, în 30 de ani în scenariul
moderat și în 15 ani în scenariul optimist;
- gospodăria țărănească tradițională este redusă, puțin dezvoltată,
dar foarte numeroasă, acoperă peste 90% din suprafața totală a țării,
asigură autoprotecția socială a peste jumătate din populația țării,
alimentează mediul privat de afaceri cu terenuri arendate, dar și cu
produse agricole, echilibrează și potențează mediul natural, dă sens
vieții rurale, asigură existența strategică a statului român și constituie
39
poli de stabilitate regionali și euroregionali prin perenitate, capacitate
de regenerare și de existență indiferent de vicisitudinile istorice și
climatice.
Satul autohton va exista atât timp cât gospodăriile țărănești vor
exista, altfel satul se va transforma în localități de tip urban, bazat
doar pe afaceri agricole și non-agricole în regim corporatist.
Gospodăriei țărănești îi revine pe viitor misiunea păstrării și
conservării valorilor naționale autentice din mediul rural, în
contextul modernizării și eficientizării activității desfășurate, în spirit
tradițional, dar profitabil.

Surse de informare și documentare:

1. Bohatereţ V.M, Brumă I.S., 2015 - The Future of the Romanian Rural
Household from the Perspective of Agricultural Censuses, în “Agrarian
Economy and Rural Development – realities and perspectives for
Romania”, 2015, ISSN 2285-6803,
https://ideas.repec.org/p/pra/mprapa/69322.html
2. Bohatereţ V.M, Brumă I.S., 2015 - Viitorul gospodăriei ţărăneşti în
România prin perspectiva recensămintelor agricole, în “Economie Agrară și
Dezvoltare Rurală - Realități și Perspective pentru România”, Editura ASE,
ISSN 2285–6404.
3. *** 2004. Recensământul General Agricol 2002, Vol. 1 și 5, INS,
Bucureşti.
4. *** 2012. Recensământul General Agricol 2010, Vol. 1 și 2, INS,
Bucureşti.
5. *** 2013. Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, 20 oct. 2011,
Vol. 4, Clădiri, locuinţe, gospodării, INS, Bucureşti.

40
 Perfecționarea conducătorilor de
fermă/exploatație țărănească 30

Prof. univ. dr. Vidu Bidilean

Membru de onoare al ASAS

Lucrarea abordează o serie de probleme cu privire la rolul

pregătirii și perfecționării profesionale a oamenilor implicați în
managementul fermelor exploatațiilor, luând ca exemplu experiența
împărtășită din Marea Britanie, inclusiv evaluarea acestor experiențe
necesare unui manager pentru a menține viabilitatea afacerilor, după
care sunt prezentate modele și tipuri de pregătire create de Consiliul
de Perfecționare Agricolă (ATB), pentru a face față diverselor situații
întâlnite în ferme.
Scopul declarat al acestui demers a fost formarea și
consolidarea comportamentului managerial specific firmelor
agroindustriale, dar și pregătirea viitorilor fermieri individuali, care,
pe măsura dezvoltării sectorului familial de agricultură, au nevoie de
cunoștințe adecvate exigentelor pieței concurențiale.
Lucrarea are la bază principii teoretice și concepte de piață
liberă, prezintă metodologii necesare fundamentării deciziilor
tehnico-economice, având evident caracter practic, atât sub aspectul
informațional, cât și al implementării soluțiilor preconizate.
Menționăm că cele cinci părți ale lucrării tratează în trepte
politicile manageriale de sprijinire a reformei în agricultură și

30 Vidu Bidilean, Manual elaborat în baza proiectului nr. R09203, încheiat în cadrul

Programului PHARE – beneficiar MADR, editat de S.C. ROMASDAR SRL

Agribusiness Consultants, Bucureşti, martie 1997. Coordonator proiect Dr. ing.
Isidor Negrea, p. 379-387; Prezentul material constituie parte integrantă a acestui
proiect/manual, intitulat Elemente de management pentru consultaţii conducătorilor
în agribusiness (cap. 8).
41
industria alimentară; managementul structural; optimizarea
activităților – baze și aplicații; metodologii; tehnici și instrumente ale
consultantului în agribusiness, precum și elemente ale
managementului producției.
Prezentarea acestor experiențe/modele cuprinde, în sinteză,
următoarele idei de bază:
a) Câteva generalități preliminare. Succesul relativ al
multor firme din Marea Britanie s-a datorat calităților de conducere
și unui mare efort de muncă al conducătorilor. De mulți ani,
managerii de fermă au fost considerați eroi ai producției și eficienței
economice. Totuși, pe durata a câțiva ani, măsurile de limitare a
producției și retragerea sprijinului acordat fermelor, cuplate cu
costuri mai mari de producție i-au făcut pe mulți fermieri să se
gândească la alte alternative pentru a putea supraviețui.
Calitățile de conducător de fermă, însușite în timpul
uceniciei lungi, dar eficiente, pe lângă părinți, trebuie acum să fie
combinate cu ceea ce pentru mulți fermieri sunt calități mai puțin
populare de conducere a fermelor.
O anumită proporție a fermierilor, numită adesea și ”partea
mai progresistă”, au devenit experți în folosirea înregistrării
rezultatelor financiare și a tehnicilor de planificare și control. Acest
grup tinde să fie orientat mai mult spre afaceri și profit, fie ca rezultat
al presiunii din partea băncilor sau a contabililor sau, și mai posibil,
pentru că interesul lor și percepția despre fermă este de a conduce o
afacere.
Tot mai mulți fermieri/exploatații țărănești recunosc
necesitatea de a efectua schimbări în modul de conducere a fermelor.
Problema care se pune este dacă ei pot să-și schimbe percepția asupra
rolului lor într-un mod mai adecvat pentru a folosi o abordare mai
orientată spre afaceri. Aceasta s-ar putea realiza adoptând ei înșiși

42
noi tehnici sau găsind pe cineva să facă aceasta sau așteptând ca noua
generație să preia conducerea afacerii.
b) Conducătorii de fermă familială proprietari și
perfecționarea lor. Majoritatea fermelor familiale în Anglia sunt
conduse chiar de deținătorii fermelor, fie că ei sunt proprietari sau au
arendat terenul respectiv. În fermele mai mari se mizează pe un mare
ajutor dat de către soția deținătorului de teren, atât în ceea ce privește
munca practică, cât și cu privire la unele sarcini de management
administrativ și de afaceri. În funcție de evoluția familiei, o
contribuție vor avea și copiii care rămân acasă și lucrează în ferme.
Este demn de menționat rolul și pregătirea acestor grupe de oameni
implicați în conducerea fermei.
c) Managerii de fermă angajați. Primul și cel mai mic grup
sunt managerii de fermă profesioniști angajați.
Deși reduși ca număr, ei tind să conducă ferme tot mai mari,
petrecând o perioadă de timp mai îndelungată în pregătirea
profesională, decât conducătorii proprietari și folosind tehnici
moderne de planificare și control. Destul de interesant este faptul că
acest grup tinde să fie cel mai entuziast pentru reîmprospătarea
cunoștințelor pe durata întregii lor cariere și adeseori sunt în prima
linie pentru adoptarea tehnicilor de noi management.
d) Deținătorii de teren – prezent și viitor. Mai puțin de
20% din categoria fermierilor au urmat vreo formă de pregătire
profesională, mai puțin de jumătate din tânăra generație care va
prelua fermele au urmat un curs de pregătire profesională de tipul
colegiilor sau universităților. Chiar dintre cei care frecventează
colegiul, o proporție mică trece dincolo de cursurile meșteșugărești și
tehnice, în probleme de management. Ar mai trebui spus că procentul
celor care primesc educație în colegii este mai mare în rândul
copiilor care provin din fermele mai mari.

43
 Băieții și fetele fermierilor învață multe dintre aspectele
legate de ferme muncind alături de părinții lor. Cercetări făcute arată
o implicare gradată a tinerei generații de fermieri în diversele
activități de luare a deciziilor în conducerea fermelor. Când copiii se
reîntorc la ferma părinților lor, puțini sunt cei interesați de aspectele
financiare ale afacerilor fermei.
Pe măsură ce părinții înaintează în vârstă, ei vor acorda mai
puțin timp muncii fizice și mai mult activității de conducere și
administrative. În acest fel, ocupația cu probleme legate de facturi,
negocieri cu persoane cunoscute de peste 30 de ani este considerată
de tatăl familiei ca un mod excelent de petrecere a timpului activ
pentru el.
Pericolul constă în faptul că generația următoare nu este
pregătită pentru conducerea efectivă a fermelor. Cea mai mare
preocupare a copiilor când sunt puși față în față cu eventuala preluare
a fermelor este pentru activități financiare și de marketing, iar
activitățile de decizie şi de management sunt de obicei prestate de
părinți, mai ales de către tată.
Interesul unei educații în colegiu în ceea ce privește
problemele de conducere și financiare a scăzut în ultimii ani datorită
lipsei de preocupare în acest sens, din partea firmelor, mai mult,
puțini fiind acei părinți care încearcă să educe sau să dea posibilitatea
unei educații pentru următoarea generație de a câștiga experiență în
probleme de conducere financiară sau activități de decizie,
vânzare/cumpărare.
În general, se poate aprecia că marea majoritate a
conducătorilor de fermă pot fi considerați în mod justificat ca extrem
de eficienți și bine pregătiți. O proporție mult mai mică, în special
managerii angajați sau fiii/fiicele unor fermieri ar putea pretinde că
ar fi primit o bază temeinică în problemele de management al fermei.

44
 e) Soțiile fermierilor și rolul lor în conducerea fermei. Ca
recunoaștere a faptului că soțiile joacă un rol crescând și că se
implică în afaceri s-a realizat un studiu pentru a afla care este
interesul soțiilor în ce privește pregătirea lor pentru conducerea
fermei. Acest studiu s-a limitat numai la soțiile fermierilor aparținând
de grupurile de perfecționare ale Consiliului de Perfecționare
Agricolă. Rezultă că aproape 60% dintre soțiile acestui grup de
fermieri au fost fie parteneri, fie directori în afacerile fermei, iar un
procent de 18% dintre soții au fost, într-un anumit fel, angajate cu
plată în afara fermei. Aproximativ un sfert din numărul lor au avut
propria lor fermă și 70% au fost implicate în activități de muncă
manuală/fizică în fermă, iar aproape 70% dintre persoanele
intervievate au pretins că au efectuat lucrări de secretariat și
dactilografiat pentru fermă. Așadar, preocupările femeilor cu
activități de conducere ale fermei nu se limitează numai la cele de
secretariat.
Înregistrarea activității financiare și a întocmirii diferitelor
acte sunt două componente în care soțiile fermierilor ar putea fi cel
mai probabil implicate în mod permanent.
Foarte surprinzător este și gradul de implicare a soțiilor în
deciziile de planuri pe termen lung ale firmei/exploatației, inclusiv în
decizii de a stabili data plății facturilor. Această ultimă activitate ar
putea fi pusă în legătură cu faptul că femeile ar dori să conducă
activități de contabilitate, dar rezultatele arată că ele sunt deseori
implicate și mult mai preocupate decât bărbații, numai de relațiile cu
banca, și mai ales de veniturile cash.
Se poate afirma deci că există o implicare a soțiilor și a
copiilor în conducerea generală a fermei țărănești, iar problemele de
planificare rămân responsabilitatea unei minorități, adică a
fermierilor și directorilor de fermă.

45
 f) Asigurarea educației pentru management. Tipul de
educație diferă cu poziția și rolul în conducere a fiecărui individ. O
parte din conducerea fermei este de obicei o responsabilitate care se
moștenește și nu o selecție. Această diversitate de a învăța constituie
un fapt care trebuie luat în considerare mai degrabă în activitatea de
perfecționare decât în selecția pentru educație/pregătire propriu-zisă.
Un argument pentru a nu învăța decât selectiv este acela de folosire a
secretarilor de fermă, consultanților sau experților, care să realizeze
cel puțin o parte din activitatea de conducere a fermelor.
În acest fel, cedând din atribuții, fermierul are posibilitatea să
se concentreze mai mult pe aspectele tehnice și de afaceri ale fermei.
g) Educația actualilor fermieri în probleme de conducere
a fermei. Așa cum am arătat, sunt mulți fermieri care au primit un
minim de educație în conducerea fermei și ei se consideră în
principal ca specialiști tehnici și fermieri.
Pentru a veni în întâmpinarea fermelor, ATB (Consiliul de
Educație Agricolă), a inițiat niște module de cursuri de o zi,
individuale sau legate între ele, pentru probleme de activitate
financiară. Nu se pleacă de la ideea că într-o zi poți deveni
competent, dar oricum pentru cei cu o anumită experiență, acest curs
le mai împrospătează cunoștințele, mai ales cele din domeniul
financiar.
Pentru cei care nu au experiență, cursul de o zi pune oarecum
o bază pe care apoi să clădești treptat noi cunoștințe și astfel oferă
orientare pentru doritori să solicite sprijin din partea consultanților
sau experților. Menționăm că în 12 cursuri de o zi se oferă bazele
activității financiare cum ar fi: ținerea contabilității, bugetul,
investițiile și planificarea taxelor.
Recent, s-au mai desfăşurat cursuri care prevăd: închirierea
mașinilor (leasing), luarea deciziilor, organizarea muncii, negocierea

46
etc. Cursurile se desfășoară în centre rurale în toată țara, în sate,
colegii, hoteluri.
Toate problemele de organizare și de publicitate pentru
aceste cursuri sunt în seama/responsabilitatea organizatorilor cu
activitate de educație a fermierilor, care sunt angajați de fermierii
locali, organizați ei înşiși într-un grup de educație/perfecționare.
Din păcate, în ciuda succesului și popularității cursurilor,
este clar că acestea sunt urmate în principal de fermierii mai
interesați de progres și nu întotdeauna de cei care ar avea cel mai
mult de câștigat de pe urma lor. Mulți fermieri consideră că aceste
cursuri nu prea au rol în soluționarea problemelor multiple cu care se
confruntă.
Pentru a avea succes în asemenea acțiuni, a fi bine să se facă
o mare publicitate, să se renunțe la titlurile/certificare/diplomă de
absolvire obținute și să se specifice, mai degrabă, aspectele de
management ale fermei în legătură strânsă cu toate problemele ce
preocupă activitatea de ansamblu a fermierilor.
O altă alternativă, probabil mai bună, ar fi de a prevedea
aceste cursuri și a le oferi într-o formă corespunzătoare celor mai
entuziaste soții de fermieri precum și generației tinere.
h) Educația pentru management de fermă a soțiilor de
fermieri. În timpul efectuării sondajului cu soţiile fermierilor,
acestea au fost întrebate cât de interesate sunt să participe la discuţii
pe probleme de conducere a fermei.
Mai mult decât orice s-a manifestat interes pentru
problemele de contabilitate, urmate de lucrul cu banca, planificarea
fondurilor fermei, soluţionarea problemelor de corespondenţă a
actelor ş.a. În fiecare caz, mai mult de 60% dintre soţiile fermierilor
întrebate răspundeau că sunt „destul de interesate” sau „foarte
interesate” în a participa la cursuri pentru aceste teme.

47
 Au apărut şi unele bariere privind participarea la cursuri, în
cazul în care acestea nu se ţin în perioada dintre campanii şi la
sărbători.
Mesajul primit de la soţiile fermierilor ar fi „daca merită,
vom face ce putem pentru a participa la cursuri”. Aceasta diferă de
ceea ce spun bărbaţii (fermierii): „Nu sunt sigur dacă pot veni.
Depinde de ce se întâmplă în dimineaţa respectivă.”.
Pentru probleme de contabilitate, ţinerea evidenţei, conturi a
mai fost organizat un program de cursuri de 4 zile pe lună (un curs de
o zi pe săptămână). Cursul a avut o tentă practică, cu exerciţii ce
încurajau aplicarea la ferma proprie a celor învăţate după prima zi de
curs. Cursurile s-au dovedit extrem de populare, cu participarea a
1.000 de soţii de fermieri în 4 zile. Astfel de programe au fost
întocmite şi pentru anii următori de studii.
Chiar şi pentru soţiile fermierilor participarea la curs era
uneori nepractică şi nedorită, apreciindu-se că aceste soţii, deşi foarte
ocupate, preferau să îşi găsească timp pentru a parcurge materialele
cursului sub formă de texte îndrumătoare. Materialul a fost în aşa fel
conceput încât să fie aplicabil la situaţii individuale şi să nu necesite
multe ore de studiu.
În cadrul unui exerciţiu de testare, peste 60% dintre
persoanele care au ales textul ca unic mijloc de studiu au fost soţiile
fermierilor. Ele aveau în general 35-55 ani şi trei sferturi dintre ele au
urmat o anumită formă de educaţie suplimentară.
O proporţie similară (deci tot circa ¾ din ele) a avut o
experienţă în ţinerea evidenţei contabile, dar nu şi în probleme de
analiză a veniturilor nete (cash analysis).
i) Pregătirea generaţiei următoare/tineri fermieri. Din
păcate, folosirea textelor de lecţii din cele folosite cu fermieri nu au
prea avut succes cu tânăra generaţie.

48
 Când sunt la colegii, copiii fermierilor acceptă acest tip de
material de studiu, ca parte a cursului lor, dar după ce părăsesc
colegiul devin mai puţin entuziaşti. Una dintre modalităţile de a crea
manageri de fermă pentru viitor este de a începe prin a pune bazele
viitoarei generaţii. Este de recomandat ca tinerii să participe la tipuri
de cursuri care să îi aducă la nivelul posibilităţilor academice, adică
superioare. Experienţa celor care au organizat cursuri educaţionale de
management arată că cei mai apţi pentru astfel de cursuri pentru
pregătirea conducătorilor de fermă sunt cei care au absolvit cursuri
anterioare de pregătire şi au avut rolul de conducători, înainte de
terminarea colegiului.
Ideal ar fi pentru tineri să li se dea în responsabilitate un
sector sau o mică fermă unde să-şi exerseze rolul de conducători şi
astfel să câştige experienţă sub toate aspectele: negociere, vânzare,
cumpărare şi management financiar etc.
În realitate, astfel de situaţii se întâlnesc foarte rar şi uneori
ceea ce tinerii învaţă la colegiu se uită şi se pierd deprinderile. Pentru
a-i sprijini pe tineri să se maturizeze, pentru a se dezvolta în calitate
de conducători, ATB a iniţiat câteva programe care îl iniţiază pe
tânărul fermier în toate activităţile, începând cu primele etape ale
organizării muncii şi supravegherii, până la controlul total al
afacerilor fermei.
j) Program de dezvoltare a acţiunii de sprijinire a
fermierilor tineri. Pornind de la şcoala profesională sau, ideal, de la
colegiu, tânărul fermieri devine curând implicat în aspecte de
planificare a muncii şi supraveghere a personalului, acolo unde este
cazul. În acest stadiu se pot infuza tânărului calităţi ca: atitudine faţă
de oameni, atitudinea de a-ţi face lucrul până la capăt, decizii
oportune etc.
Programul ATB este desemnat să sprijine acest proces pe o
perioadă de 2 ani. Programul constă într-o serie de cursuri de o
49
săptămână, la intervale de 6 luni, bazate pe proiecte care dau
posibilitatea cunoaşterii situaţiilor diverse de afaceri şi de muncă.
Fiecare curs se încheie cu planuri de acţiune şi alegerea unui proiect
care să fie realizat cu acordul fermierului, în timpul perioadei dintre
cursuri. Se impune supravegherea cursanţilor, pentru a hotărî dacă li
se va acorda sau nu certificatul de absolvire.
Eliberarea certificatului depinde, în principiu, de aplicarea
celor învăţate, la locul de muncă (la fermă).
Cursurile încep, de fapt, cu o săptămână de activităţi
practice, implicând exerciţii de competiţie între cursanţi, sădirea
încrederii în luarea deciziilor şi în calitate de conducător. Apoi,
fermierii tineri sunt încurajaţi să îşi dezvolte calităţile şi există multe
posibilităţi de a demonstra acest lucru, după care urmează o altă
etapă de dezvoltare, care începe prin a oferi tânărului posibilitatea de
a deveni factorul de decizie principal în fermă.
Programul numit Managerul eficient este legat de experienţa
tânărului la fermă şi de însuşirea unor tehnici de conducere a
afacerilor şi a oamenilor. Această activitate se realizează prin cursuri
de 4 zile, o dată pe an. Un alt curs poartă denumirea generică
Termină-ţi munca bine!.
Urmează apoi activităţi în cadrul temei Munca cu oamenii,
iar apoi, după alte 6 luni, un curs final Munca cu conducerea. În
această ultimă săptămână, cursanţii sunt practic implicaţi în a-şi face
propriile lor cercetări de piaţă/marketing, supravegherea
personalului, vânzarea produselor. În acest experiment se cheltuieşte
mult timp pentru a fi siguri că tânărul cursant va face faţă noilor
provocări, iar capitalul investit de ATB va avea eficienţă economică
ridicată.
Cursurile menţionate mai sus pot fi luate separat sau pot fi
legate împreună pentru a constitui un sistem unitar.

50
 Câteva concluzii. Este foarte bine recunoscut faptul că
tehnicile actuale ale muncii fermierilor din Marea Britanie trebuie
suplimentate prin tehnici de management moderne. Judecând în mod
realist, sunt mulţi fermieri care vor privi această schimbare ca fiind
dificilă şi vor angaja secretari, sfătuitori sau consultanţi. Pentru alţii,
soluţia stă în propria lor educaţie sau în specializarea soţiilor, care
sunt implicate şi ele în problemele de conducere a fermelor.
Aşa cum am spus, una din „cheile” unui management
eficient al fermelor şi o bună investiţie ar fi specializarea în acest
sens a generaţiei următoare. Este însă necesar ca tinerii să fie
încurajaţi în folosirea acestor educaţii/specializări şi ca aceste servicii
care li se oferă să corespundă necesităţilor reale. Programele,
specializările practice şi bazate pe muncă sunt bune pentru
dezvoltarea acestui proces. Folosite bine, aceste programe vor putea
forma viitorii conducători de fermă care să continue cu succes
experienţele/rezultatele bune ale fermelor şi a comunităţii rurale în
general, dar şi într-o viziune tot mai modernă.

Cooperativele agricole din România și

efectele de sinergie

Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu

Academia de Studii Economice

Conceptul de sinergie și efectele acesteia au fost introduse în

economie de către marele economist Igor Ansoff la mijlocul anilor
´60 ai secolului trecut. De atunci, au rămas ca repere în ceea ce
înseamnă sau pot însemna, combinațiile de interese, fie ele date de
companii, dar și de alte entități (gospodării) sau chiar persoane fizice.

51
 Combinaţia unor caracteristici specifice ale unor gospodării
individuale implicate într-o formă de asociere de tip cooperatist
conduce la crearea unui plus de valoare, acesta fiind efectul de
sinergie. Sinergia poate reprezenta justificarea economică, uneori
fundamentală, pentru recurgerea la o asociere într-o cooperativă
agricolă.
Conform lui Ansoff, efectele sinergice sporesc
profitabilitatea organizaţiei şi reduc riscurile cu care fiecare dintre
membri s-ar confrunta dacă ar fi rămas entităţi individuale. Potrivit
teoriei efectului sinergic, membrii pot beneficia de avantajele unei
cooperative numai dacă entitatea valorează mai mult în combinaţie
decât separat, principiul de bază pe modelul cooperației fiind ecuaţia
“1 + 1 + 1 + 1 + 1 = 10”.
Așadar, decât mulți producători mici dar slabi în rezultate și
potențial, mai bine mai puțini însă puternici. Această forță vine din
valoarea suplimentară sau câştigurile sinergice generate atât
operaţional, cât și financiar.
Efecte de sinergie operațională apar deoarece membrii:
• își pot extinde producția, având posibilitatea planificării acesteia
(în funcţie de contractele încheiate de grup cu lanţurile de magazine);
• pot pune în valoare mai facil resursele;
• pot crea mai facil dotări necesare pentru sortarea, ambalarea și
depozitarea produselor;
• pot procura material săditor, pesticide la preţuri mai avantajoase;
• au un acces mai facil la informație, inovație, proiecte de
colaborare și/sau clustere;
• beneficiază de servicii diverse (servicii tehnice, de informare,
consultanță ș.a.);
• beneficiază de un branding și un marketing mai bun al produselor;
• sunt degrevați de responsabilitatea vânzării;

52
 • își pot vinde produsele prin intermediul marilor retaileri, târguri,
magazine (cooperativa crește puterea de negociere a membrilor);
• pot trece de la vânzarea produselor agricole neprocesate la cele cu
valoare adăugată;
• pot beneficia de parteneriate benefice (de exemplu, parteneriate
cu institute de învățământ și cercetare, pentru transferul de inovație și
cunoștințe);
• devin mai apropiați de consumator (pot fi inițiate lanțuri scurte de
distribuție) ș.a.
Efecte de sinergie financiară apar deoarece membrii unei
cooperative:
• pot accesa mai ușor fonduri europene (spre exemplu, pot întocmi
proiecte de finanţare pentru retehnologizare mult mai fezabile);
• cu capitalizare scăzută, pot beneficia de capitalizarea celorlalți;
• pot beneficia de sprijin financiar pentru mărirea fondurilor
destinate finanţării de programe operaţionale;
• pot beneficia de ajutor financiar și credite speciale conform
legislaţiei Uniunii Europene;
• pot beneficia de facilități fiscale: scutirea de la plata impozitului
agricol pentru primii cinci ani de la constituire, accesul la subvenții,
la fondurile publice și la fonduri externe prevăzute în programul de
susținere a agriculturii României, scutirea de la plata taxelor vamale
pentru importurile de tractoare, mașini și utilaje agricole sau
echipamente de irigat;
• au posibilitatea de a investi în tehnologii moderne de producție
sau în infrastructura de depozitare sau procesare;
• pot gestiona mai bine riscurile (de exemplu, au acces mai facil și
pot fi mai activi în cadrul funcționării fondurilor mutuale).

53
 Trăsături ale gospodăriei țărănești în economia rurală

Dr. ing. Ana Ursu

Cercetător științific, gr. II, ICEADR – ASAS București

O definiție a gospodăriei țărănești ar trebui să îndeplinească

următoarele criterii: ar trebui să servească scopului de a distinge
țăranii nu doar de grupurile sociale non-agricole, ci și de alte tipuri
de producție agricolă cum ar fi ferma de familie comercială; ar trebui
să conțină un sens al timpului și al schimbării, pentru a se evita în
mod greșit identificarea țăranilor cu stagnarea și tradiția; ar trebui să
cuprindă gospodăria și economia, precum și interacțiunea dintre ele;
ar trebui să aibă relevanță pentru analiza economică, în sensul
schițării condițiilor economice ale vieții țărănești, care diferă de cele
ale altor grupuri sociale sau întreprinderi agricole.
În ceea ce privește definirea termenului de țăran pentru analiza
economică, este necesară o concepție economică specifică țăranului,
alta decât aceea că țăranii sunt la fel ca toți ceilalți agricultori, sau la
fel ca fermele care-și maximizează profitul, sau sunt doar mici
fermieri. Un concept economic al țăranilor este că aceștia sunt
agricultori integrați doar parțial pe piețele imperfecte.
Populațiile țărănești ocupă marginea economiei rurale
moderne. Cu un picior în piață, iar cu celălalt în subzistență, acestea
nu sunt pe deplin integrate în economie și nici izolate în întregime de
aceste presiuni. Populațiile țărănești sunt rareori prospere, adesea
precare și conțin printre ele unii dintre cei mai săraci oameni.
În unele regiuni, gospodăriile agricole țărănești dispar sub
presiunea concentrării exploatațiilor agricole mari; în altele sunt
relativ stabile, datorate caracteristicii structurii sociale din mediul

54
rural; iar în alte regiuni aceste gospodării sunt create de către forțele
economice și sociale ale producției agricole.
Societățile țărănești
Căutarea unei definiții a țăranului bazată pe caracteristici
sociale care diferă de alte grupuri sociale este asociată în principal cu
domeniul antropologiei sociale (potrivit wikipedia, antropologia
culturală/socială, studiază evoluția, condițiile de trai, relațiile între
oameni și instituții și modul în care aceștia performează simbolurile
socio-culturale, cercetarea presupunând, de regulă, o interacțiune cu
cei cercetați). Cuvântul „socială” aici nu semnifică lipsa de conținut
economic, ci doar se concentrează pe țărani ca reprezentând
comunități mai degrabă decât indivizi singuri sau gospodării. O
caracteristică adesea menționată este faptul că societățile țărănești,
într-un anumit sens, reprezintă o tranziție: ei stau la jumătatea
distanței dintre tribul primitiv și societatea industrială (Wolf, 1966:
vii, citat de Frank Ellis). Antropologia socială pune accentul pe
aspectele culturale ale acestei tranziții. Prin urmare, una dintre cele
mai cunoscute definiții ale țăranului îl descrie ca o parte a societății
cu o cultură aparte (Krober, 1984: 284, citat de Frank Ellis, 1993),
ceea ce înseamnă că țăranii fac parte din societăți mai mari, dar
păstrează identități culturale care îi disting de alte identități. Un alt
aspect al antropologiei pune accentul mai mult pe statutul inferior al
țăranilor din cadrul sistemelor sociale mai mari din care fac parte.
Numai când cultivatorul devine supus cerințelor și sancțiunilor
deținătorilor de putere în afara stratului său social putem vorbi în
mod adecvat despre țărănime (Wolf, 1966: 11, citat de Frank Ellis,
1993).
Tranziție
Ideea de tranziție este una utilă, deoarece lasă impresia unui
sentiment de istorie și de schimbare în definiția țăranului. În
economiile integrate pe deplin în piață, țăranii sunt văzuți ca
55
reprezentând o tranziție de la comunități relativ dispersate și izolate.
Tranziția implică schimbare și adaptare, dar trebuie subliniat faptul
că viteza schimbării și rezultatul acesteia nu sunt cunoscute și nici nu
sunt determinate în prealabil. Tranziția nu înseamnă că țăranii sunt
astăzi aici și mâine pleacă, că în mod inevitabil și în curând vor fi
înlocuiți de alte întreprinderi agricole mai moderne. Ceea ce
înseamnă că țăranii nu sunt doar cultivatori tradiționali sau de
subzistență (termeni folosiți în trecut de către economiștii agricoli)
capturați într-un vid fără timp. Țăranii vin de undeva, ei au fost
adesea împinși de unde erau, de forțe puternice în afara experienței
lor anterioare (de exemplu, colonialismul).
Piețe și schimburi
Ideea de tranziție dă naștere la câteva alte trăsături relevante
ale societăților țărănești. Una dintre acestea ar fi că țăranii ca grup
social fac parte dintr-un sistem economic mai mare. O societate
țărănească nu este o comunitate izolată. Aceasta înseamnă că
societățile țărănești participă la schimb cu sistemul economic și că
producția țărănească este expusă forțelor pieței. Intrările și ieșirile
din gospodăria țărănească sunt supuse evaluării de către piața mai
largă la prețurile predominante, chiar dacă gospodăriile participă pe
piețe doar pentru o mică parte din cerințele lor. Piețele oferă atât
oportunități, cât și presiuni pentru țărani. Angajamentele de a ieși pe
piață pot conduce la un nivel de trai mai ridicat sau la un consum mai
divers, dar în același timp expune gospodăria la posibilitatea ruinării
fie din cauza tendințelor negative ale prețurilor, fie din cauza
exercitării unei puteri inegale pe piață. Astfel, relația țăranilor cu
piața conține o tensiune continuă între avantajele riscante ale
participării pe piață și conservarea unei baze non-piață pentru
supraviețuire.

56
 Diferențele interne în societățile țărănești
Gospodăriile țărănești nu sunt uniforme, omogene, toate cu
același statut și cu aceleași perspective în cadrul comunităților lor.
Dimpotrivă, societățile țărănești sunt întotdeauna simbolizate prin
diferențieri interne. Cuvântul diferențiere de aici semnifică faptul că
diferențele de statut social nu sunt statice, atemporale, caracteristice.
Structura socială se schimbă în timp, în funcție de natura forțelor
care acționează asupra societății țărănești și în funcție de adaptarea
gospodăriilor individuale la aceste forțe.
Gospodăria țărănească
O altă contribuție la definiția gospodăriei țărănești este dată de
trăsăturile sale distinctive de întreprindere agricolă. Aici este
caracterul dual economic al producției țărănești care constituie
particularitatea sa centrală. Gospodăria țărănească se implică
simultan în consum și producție. Acest dublu caracter economic al
gospodăriei țărănești are implicații pentru analiza sa economică, în
sensul că aceste trăsături fac deosebirea dintre gospodăriile agricole
țărănești şi alți actori economici din economia de piață.
Activitatea economică dominantă
În general, gospodăria țărănească are ca activitate principală
agricultura, chiar dacă membrii gospodăriei se pot angaja în mai
multe tipuri de activități non-agricole. Țăranii își obțin traiul lor
predominant din folosirea pământului, prin cultivarea culturilor și
creșterea animalelor.
Pământul
Prin definirea țăranilor ca fermieri se presupune că ei au acces
la resursele pământului ca bază a mijloacelor lor de trai. Această
caracteristică face deosebirea dintre țărani și lucrătorii fără pământ
precum și dintre aceştia şi muncitorii urbani. Un atribut important al
țăranilor este dat de importanța criteriilor non-piață în atribuirea
pământului. În multe societăți țărănești, familiile au drepturi
57
tradiționale complexe, de a beneficia de pământ, care predomină și
îngrădesc funcționarea piețelor funciare. În altele, aceste drepturi
tradiționale pentru pământ sunt inalienabile, iar în altele transferurile
de pământ în afara legăturilor de familie sunt rare, chiar dacă există
piețe libere. În societatea țărănească, pământul este mai mult decât
un factor de producție care are prețul său: este securitatea pe termen
lung a familiei împotriva pericolelor vieții și face parte din statutul
social al familiei în sate sau în comunitate.
Munca
Dependența de munca familială este o caracteristică
economică definitorie a gospodăriei țărănești. Având în vedere că
activitatea de producție în fermele mari este definită parțial prin
angajarea forței de muncă salariale, baza de muncă familială a
fermelor țărănești este una dintre trăsăturile care le diferențiază de
acestea.
Capitalul
Acumularea capitalului este un atribut central al fermelor de
producției de dimensiuni mari, așa cum este și noțiunea de
rentabilitate a capitalului sub forma profitului. Este dificil să
definești o categorie de profit pentru producția gospodăriei țărănești.
Țăranul conduce o gospodărie, nu o afacere. Dificultatea apare în
diferențierea profitului rezultat din munca familială datorită naturii
duale de producție și consum a gospodăriei țărănești. Achiziționarea
de capital de către gospodărie se datorează aspectelor legate atât de
producție, cât și de consum: de exemplu, achiziționarea unui tractor
care poate fi utilizat atât în scopuri de producție (arat, antrenare
pompă de apă, etc.), cât și pentru consum (transportul familiei,
transportul lemnului etc.). Lipsa unei categorii sistematice de rată a
rentabilității capitalului, în astfel de cazuri, deosebește gospodăriile
țărănești de fermele mari.

58
 Consumul
Cea mai populară caracteristică a gospodăriei țărănești se
bazează, în principal, pe subzistența mijloacelor lor de trai.
Subzistența se referă la proporția producției agricole care este
consumată direct de către gospodărie și nu la cea vândută pe piață,
iar țăranii, în acest context, sunt deseori menționați ca agricultori de
subzistență. Gradul de subzistență este unul dintre motivele pentru
care integrarea gospodăriei țărănești în economia de piață este doar
parțială, însă semnificația ei nu ar trebui să fie exagerată în contextul
multor alți factori care intră în definiția gospodăriei țărănești.
Definiția economică a gospodăriei țărănești
Gospodăria țărănească a fost definită din punct de vedere al
noțiunilor de tranziție, expunerii la forțele pieței, subordonării,
diferențelor interne, agriculturii, accesului la pământ, muncii
familiale, ambiguității profitului și cu semnificație aparte, ca element
al producției de subzistență. Acestea dau gospodăriei țărănești o
identitate definită cu dimensiunile istoriei, ale schimbării, ale
societății, ale activității economice și utilizării resurselor. Gospodăria
țărănească se distinge de alte tipuri de producători rurali, de lucrătorii
din mediul rural și urban și de întreprinderile mari.
Țăranii sunt definiți prin angajamentul lor (implicând o
capacitate variabilă de a se retrage de pe piață și de a supraviețui), ca
având o contribuție parțială pe piață, fiind împiedicați de caracterul
incomplet al piețelor în care aceștia participă. Imperfecțiunea pieței
economice este un concept relativ, definită prin comparație cu o idee
ipotetică, de competiție perfectă. O concurență perfectă subliniază
neutralitatea mecanismului prețurilor și rolul său de arbitru al tuturor
deciziilor economice. Există mulți cumpărători și vânzători pe piață.
Nici un producător sau consumator nu poate influența nivelurile
prețurilor prin acțiuni individuale. Există informații disponibile și
exacte cu privire la prețurile de pe piață. Există libertate de intrare și
59
există, ca în orice ramură, concurența, ce determină producătorii
ineficienți să iasă din producție, în timp ce numai cei mai eficienți
supraviețuiesc.
Comunitățile țărănești se confruntă adesea cu piețe care diferă
semnificativ de idealul concurenței perfecte. Nu pot exista piețe sau
piețe incomplete pentru resurse importante, cum ar fi pământul, forța
de muncă și creditele de producție. Prin piețe incomplete înțelegem
piețele care funcționează sporadic și într-un mod separat de-a lungul
timpului și al locației. De exemplu, poate apărea o piață ocazională
de muncă sezonieră pentru recoltarea unei culturi, la un salariu
reflectat de circumstanțele unice din fiecare locație și nu la un nivel
de salarizare larg acceptat.
Piețele pentru inputurile agricole și producția agricolă uneori
nu funcționează bine din cauza prăbușirii economice generalizate,
ducând la disponibilitatea neregulată a inputurilor importate
(combustibil, piese de schimb, îngrășăminte) și lipsa bunurilor de
consum în zonele rurale. Uneori nu funcționează bine din cauza
transportului și fluxurilor spațiale și temporale de informație.
Informațiile favorizează acei oameni din structura socială care le
dețin (comercianți și funcționari) în defavoarea celor care nu le dețin
(țăranii).
Societatea țărănească poate efectua tranzacții non-piață sau
tranzacții reciproce între gospodăriile agricole. Reciprocitatea se
referă la schimburi care sunt definite cultural. De exemplu, mă ajuți
să-mi construiesc casa, eu sunt de acord să contribui cu un ajutor la
școala din sat; tu și rudele tale mă ajutați cu recoltarea, familia mea
invită familia ta la o petrecere etc. Există un conținut economic în
astfel de schimburi - există costuri de resurse în furnizarea de bunuri
și servicii - însă semnificația reciprocității este că aceste tranzacții nu
sunt evaluate de prețurile pieței. Reciprocitatea poate implica, de
asemenea, norme sociale de împărțire și redistribuire care
60
funcționează, astfel încât să existe siguranța că toți membrii
comunității supraviețuiesc, indiferent de performanța productivă
anuală a gospodăriilor individuale.
Reciprocitatea în societățile țărănești se numără printre
trăsăturile lor cele mai distinctive. Opinia conform căreia acestea
adesea predomină asupra câștigului individual pe piață a determinat
economia țărănimii să fie descrisă ca o economie morală (Scott,
1976, citat de Frank Ellis, 1993). Cu toate acestea, nu este necesar să
se invoce o logică economică țărănească complet diferită pentru a
percepe rolul reciprocității în modificarea principiilor pieței sau
evitarea impactului acestora.
Să luăm în considerare, de exemplu, situația economică a unei
familii agricole tipice într-o economie de piață. O astfel de familie se
confruntă, în mod normal, cu următoarele condiții externe ale
procesului de producție:
- creditul este disponibil în mod abundent de pe piețele financiare
dezvoltate (bănci, agenții de credit etc.) la rate ale pieței
concurențiale de interes;
- sunt disponibile cantități variabile de producție (îngrășământ,
semințe, combustibil, substanțe chimice) până la orice cantitate pe
care un agricultor individual ar dori să o achiziționeze din mai multe
surse diferite;
- cunoașterea celor mai recente tehnologii disponibile este larg
răspândită și discutată pe larg în toate revistele agricole;
- există o piață de vânzare liberă a pământului, astfel încât să existe
posibilitatea ca fermierii nou intrați să înceapă agricultura și fermierii
care nu au reușit să iasă din agricultură;
- informațiile privind prețurile inputurilor, cât și ale outputurilor sunt
disponibile, în mod tipic, la nivel național, reflectând gradul înalt de
integrare a piețelor și a comunicațiilor.

61
 Pentru gospodăria țărănească, este puțin probabil să existe
doar câteva și, eventual, nici una dintre aceste condiții:
- piețele de capital sunt fragmentare sau inexistente; creditul este
obținut de la proprietari locali, comercianți sau împrumutători la rate
ale dobânzii care reflectă circumstanțele individuale ale fiecărei
tranzacții;
- intrările variabile de producție pot fi disponibile sporadic sau
indisponibile, calitatea acestora poate varia;
- informațiile privind piața sunt slabe, neregulate, fragmentare și
incomplete și există costuri ridicate pentru gospodăria agricolă în
obținerea de informații dincolo de limitele imediate ale satului sau
ale comunității;
- piețele și comunicațiile în general nu sunt bine integrate. În funcție
de loc și de infrastructură există grade diferite de izolare între
comunitățile locale, regiuni și segmentele mai dezvoltate ale
economiei naționale etc.
Acum suntem în poziția de a rezuma diferitele componente
care alcătuiesc definiția economică a gospodăriei țărănești.
Gospodăria ţărănească este cea care își obține existența în principal
din agricultură, folosește în principal munca familială în producția
agricolă și se caracterizează prin implicarea parțială pe piață, care
este deseori imperfectă.

Surse de informare și documentare:

1. BNS (2017), Cercetarea privind micii producători agricoli, Republica
Moldova.
2. Marian Oprea (2016), Eu încurajez gospodăria țărănească și consider
că și Guvernul ar trebui să se implice.
3. Ilie Bădescu (2006), Enciclopedia Sociologiei, vol.I, Editura Mica
Valahie.
4. T. Rotariu, Mezei Elemer (1996), Îmbătrânirea demografică a ruralului.

62
5. Frank Ellis (1993), Peasant economics – Farm households and agrarian
development, Cambrige University Press, 1998, 1993, Second edition,
ISBN 052145711 paperback.

Antreprenoriat şi lipsa de desfacere

Prof. univ. dr. Dan Boboc

Academia de Studii Economice

Domnul prof. univ. dr. Dan Boboc începe prin a sublinia

accentul pe care Facultatea de Economie Agroalimentară şi a
Mediului îl pune pe relaţia dintre mediul de afaceri şi cercetarea
ştiinţifică.
Domnul decan Dan Boboc salută eforturile domnului profesor
Gabriel Popescu pentru organizarea evenimentului şi, de asemenea,
mulţumeşte invitaţilor pentru prezenţă. Emoţie, antreprenoriat şi
lipsa de desfacere sunt cuvintele cu care domnul decan îşi începe
intervenţia: pornind de la emoţie, gospodăria ţărănească poate să
reprezinte un element de artizanal, de legătură cu „acasă”, de
continuitate, de tradiţie şi nu dintr-o perspectivă economică.
Ajungem la antreprenoriat şi realizăm că nu îi putem numi agenţi
economici pe vârstnici deoarece ei nu îşi comercializează producţia
în piaţă.
În ceea ce priveşte desfacerea, putem spune că lucrurile au
început să îşi arate funcţionalitatea, prin realizarea primei colaborări
între lanţul din marea distribuţie, Carrefour şi fermierii din Vidra,
această colaborare fiind realizată din nevoia de prezenţă
considerabilă a produselor româneşti pe piaţă şi, dată fiind
perisabilitatea acestor produse, de necesitatea unui lanţ de distribuţie
scurt. Această colaborare între marea distribuţie şi fermele româneşti
funcţionează pe baza unor planuri de culturi şi de ambalaj
63
prestabilite. Astfel, antreprenorul va avea o tehnică de cultură în
funcţie de ceea ce îi solicită cumpărătorul, acesta din urmă
asigurându-i desfacerea şi transformându-l în agent economic.
În final, vorbitorul consideră că trebuie să avem înţelepciunea
să folosim aceste mari companii multinaţionale ca pe un cal troian
pentru a putea intra pe infrastructura lor cu produsele noastre
deoarece importanţa desfacerii este vitală.

Valoarea activităţilor de reincluziune socială, educaţională şi

profesională a locuitorilor satului românesc

Dr. Radu Antohe

Consultant expert în dezvoltare rurală, Bacău

Dr. Radu Antohe consideră că o gospodărie ţărănească

multifuncţională este o binecuvântare, o cale pentru asigurarea unei
diversităţi si a unei minime bogăţii pentru satul românesc.
Gospodăria ţărănească asigură, prin acest rol multifuncţional,
o suveranitate alimentară, prin diversitate de rase, specii şi soiuri,
pentru populaţii locale şi regionale, o contribuţie substanţială la
perpetuarea diversităţii valorilor culturale ale poporului nostru, o
valoare a activităţilor de reincluziune socială, educaţională şi chiar
profesională a locuitorilor satului românesc, o construcţie a unei
alternative economice locale pentru agricultori şi consumatori.
Reducerea dependenţei de fluctuaţii şi riscurile la care este
expus sistemul economic naţional poate preveni şi contracara unele
efecte ale agriculturii intensive, puternic chimizată, astfel că joacă un
rol de binefacere asupra mediului. Gospodăria ţărănească mai poate
contribui la dezvoltarea potenţialului turistic al comunităţii, asigură
recreere şi sănătate prin peisaj şi apă, aer curat şi hrană sănătoasă,

64
obţinută în bătătura ţăranului sau fermierului tradiţional, în acelaşi
timp asigurând şi un rol social, prin ocuparea forţei de muncă.
Europa vrea tocmai aceste valori unite prin diversitate la nivel
local rural, iar sistemul economic actual este supus continuu la mai
multe presiuni de ordin exterior legate în primul rând de fenomenul
de mondializare, de criză energetică şi de fenomenele de schimbări
climatice. Cu cât crizele se adâncesc şi se repetă, cu atât mai mult
trebuie sa contribuim la dezvoltarea sistemelor alternative care scapă
de consecinţele induse de sistemul economic predominant.
Alternativa pe care o avem şi am moştenit-o în cazul gospodăriei
ţărăneşti este crearea unui sistem de preluare a producţiilor locale
solidare care dau o şansă acelor comunităţi de producători excluşi din
sistemul de producţie predominant. Prin grupuri de producători sau
cooperative locale dăm şansa unor reţele locale de comercializare în
comun a produselor ţărăneşti. Este singura şansa viabilă,
implementată într-un mod transparent şi onest pentru toţi ţăranii.
Astăzi, la ţară, în satul romanesc se aude din ce în ce mai rar o
zicală pe care o auzeam fiind copil pe uliţele satului, anume: „câte
bordeie, atâtea obiceie” sau „preferăm să avem vecini decât câmpuri
goale”. Dumnezeu ne-a creat fiinţe sociale şi suntem datori să trăim
în comunităţi prolifice, funcţionale şi economic viabile, aceasta
reprezentând o continuitate solidă. O comunitate rurală tradiţională
nu poate exista decât cu condiţia unităţii diversităţilor care o
compun. O caracteristică a spaţiului rural tradiţional compus din
gospodării ţărăneşti s-ar putea determina pornind de la datele
evoluţiei în timp şi spaţiu, a istoriei şi valorilor socio-culturale, însă
aceasta nu e o trăsătură unică. Toate comunităţile rurale, de oriunde
din lume, au o evidentă dimensiune a unicităţii. Doar oraşele
seamănă între ele. Bucureştiul o fi micul Paris, dar Cuca Măcăii este
unică!

65
 Motoare de activare a micilor gospodării țărănești

Dr. Simona Bara

Academia de Studii Economice

1. Introducere
La nivelul anilor ´90 gospodăriile țărănești de subzistență și de
semi-subzistență - apărute în spațiul românesc, în principal, ca efect
al aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991 și împreună cu toate
celelalte existente din perioada anterioară - erau orientate spre acțiuni
de constituire și reconstituire a drepturilor lor de proprietate. În acei
ani, în nici un moment nu s-a pus problema modului în care aceste
entități vor putea face față noului sistem socio-economic ce se
instalase și care, se credea, erau similare cu cele din alte țări cu
tradiție în economia de piață. La momentul acela și chiar și azi, un
singur lucru era și a rămas adevărat: gospodăriile agricole mici au
reprezentat întotdeauna ”piatra de temelie” a spațiului rural din
Europa.
În acest context, trebuie menționat că o definiție precisă cu
privire la ceea ce constituie o gospodărie agricolă „mică” și/sau
„mare” sau o definire a unei „gospodării de subzistență” 31, care să
fie unanim acceptată în spațiul european, nu există - nici la începutul
anilor ´90 și nici acum. Este de precizat însă că:
(i) în termeni economici, se folosesc două criterii principale pentru
delimitarea dimensiunii fermei, și anume: indicatorul producție
standard (Standard Output - SO); Suprafața Agricolă Utilizată
(UAA);
(ii) în analizele decidenților din perioada de pregătire a aderării
României la UE, 1996-2000-2006, nu numai că nici unul dintre
31Gospodăria agricolă care produce alimente pentru consum propriu sau are alte
”praguri de dimensiune limită” pentru identificarea entităților de subzistență
66
 criteriile enunțate mai sus nu a fost folosit pentru cunoașterea
stării, locului și rolului gospodăriilor țărănești, dar acestea nici
nu au reprezentat un punct de interes în conturarea direcțiilor
viitoare de dezvoltare a spațiului rural românesc.
În documentele vremii, referitor la gospodăriile țărănești de
subzistență și de semi-subzistență, au fost dominante problemele de
accelerare a legalizării situației proprietății lor funciare. Au fost
complet ”uitate” și nu s-au numărat printre priorități aspectele
referitoare la organizarea producției, managementul micilor
gospodării agricole, modul de asigurare a resurselor financiare
necesare pentru desfășurarea activităților curente și de investiții,
participarea la activități de natură comercială, modalitatea de
asigurare a datelor, informațiilor și cunoștințelor necesare pentru
derularea proceselor de producție de la nivelul exploatațiilor de mici
dimensiuni. De fiecare dată problema care se analiza, cu diverse
ocazii, era aceea a stării legalizării noii situații a proprietăților
funciare, paralel cu măsurile luate de decidenții politici de accelerare
a rezolvării numeroaselor procese care începuseră ”să sufoce”
activitatea din tribunalele de la nivel local. Târziu și treptat, unele
dintre problemele cu care se confruntau micile gospodării țărănești
au început să apară timid în programele de guvernare; fenomenul s-a
intensificat pe măsura apropierii de momentul aderării României la
Uniunea Europeană (UE). O posibilă explicație privind această
realitate o reprezintă confuzia sau cunoașterea insuficientă de către
unii dintre decidenți atât a diferențelor dintre politica agricolă și cea
agrară, cât și a principiilor de funcționare a Politicii Agricole
Comune. Precizăm că documentele de preaderare referitoare la

67
capitolul Agricultură și apoi Tratatul de Aderare a României la UE se
refereau la Politica Agricolă Comună 32.
Este de menționat că pe plaiurile mioritice, în perioada de
preaderare a României la UE s-a discutat intens chiar și despre
posibilitatea acordării de subvenții pentru cele peste 3 milioane de
mici gospodării țărănești, dar numai după momentul aderării.
Cu toate frământările și incertitudinile, aderarea României la
UE a adus beneficii, dar și o mare provocare pentru care nu eram
pregătiți, și anume: ”cum” vor rezista pe piață micile gospodării
țărănești? În aceste condiții, ”povestea frumoasă” despre apariția
exploatațiilor agricole de mici dimensiuni care, în marea lor
majoritate, se formaseră în urma aplicării Legii nr. 18/1991, a fost
înlocuită cu cea privitoare la ”aspectele comerciale” ale producției
acestor entități, pentru care nu eram pregătiți. Efectul a fost acela că,
în practica obişnuită, noii proprietari/șefi de gospodării ai majorității
exploatațiilor agricole de mici dimensiuni au fost ”blocați” de
greutățile cu care se confruntau și astfel încet, încet, aceste entități au
început să piardă ”bătălia” pentru accesul la piață, pentru
funcționarea și integrarea în noile realități.
Este de menționat că primele măsuri de susținere reală a
gospodăriilor agricole de mici dimensiuni din România, care
reprezintă, în prezent, circa 1/3 din numărul total existent la nivelul
UE 33, au apărut în Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020
(submăsura 6.3. Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici).
În fond, această decizie a reprezentat un prim pas al
autorităților publice centrale din țara noastră de inițiere a unei

32 Problema proprietății funciare și, indirect, aceea a micilor gospodării țărănești se

considera de către decidenții europeni ca fiind numai de competența viitorului stat

membru, respectiv a Guvernului României.
33 În anul 2013, potrivit The Agriculture, forestry and fishery statistics statistical

book, Publications Office of the European Union, Luxembourg 2016.

68
politici dedicate entităților reprezentate de micile gospodării
țărănești. Totodată, prin această acțiune s-au pus bazele ”unui nou
contract social” prin care se vor crea premise pentru o abordare
coerentă referitoare la importanța și rolul gospodăriilor agricole de
mici dimensiuni din România. În plus, formularea submăsurii 6.3.
marchează, pe de o parte, introducerea/legalizarea premiselor de
apariție, dezvoltare și de consolidare a economiei sociale în spațiul
rural și, pe de altă parte, începutul realizării unor acțiuni de natură
comunitară direcționate spre micile gospodării agricole. Astfel, în
continuare, pentru aceste entități vor trebui inițiate acțiuni care să
urmărească creșterea conștiinței de apartenență la societatea rurală,
precum și de accentuare a tradiționalului, element ce s-a viciat, pe de
o parte, datorită îndelungatei lupte pentru constituirea și
reconstituirea drepturilor de proprietate funciară și, pe de altă parte,
datorită stării de sărăcie instalate în ultimii 27 de ani.
În acest moment, pentru a se permite progresul real al
societății rurale românești, în afară de alocarea de fonduri publice,
mai este necesară și dezvoltarea unui nou sentiment motivațional
susținut prin: participarea micilor gospodării agricole la proiecte
semnificative; redefinirea poziției socio-economice a gospodăriilor
agricole de mici dimensiuni astfel încât acestea să aibă libertatea și
capacitatea de a-și urmări propriile scopuri; viabilizarea și activarea
spirituală a comunităților locale. În acest context, un rol deosebit
revine societății civile organizate.
La nivel mondial și european, susținerea gospodăriilor
agricole de mici dimensiuni, mai ales, se regăsește în acțiunile
diverselor structuri instituționale și legislative menite să le reprezinte
interesele. Dintre acestea apreciem ca fiind reprezentative:
Organizația internațională ”La Via Campesina/Calea țărănească”;
Parteneriatul European pentru Inovare Agricolă; Sistemul de Scheme
Voluntare și de Auto-reglare Practicate de Fermieri.
69
2. Structuri instituționale pentru susținerea celor peste 3
milioane de mici gospodării țărănești
2.1. Organizația internațională ”La Via Campesina/ Calea
țărănească”
De circa 15 ani, la nivel mondial, în cadrul comunităților
rurale, se manifestă un val uriaș de schimbări privind locul și rolul
țăranilor și al micilor lor gospodării țărănești. Aceste preocupări au
condus la constituirea organizației internaționale ”La Via
Campesina/Calea țărănească”. Rolul principal al acestei structuri
instituționale constă în: asigurarea suveranității alimentare a
comunităților; garantarea rezistenței sistemelor alimentare la
schimbările climatice; recunoașterea țăranilor și altor persoane, care
lucrează în mediul rural, ca părți legitime în acțiunile de cooperare
internațională în probleme ce privesc producția de hrană și
dezvoltarea rurală.
Obiectivul major al organizației internaționale ”La Via
Campesina/Calea țărănească” este acela de a oferi țăranilor din toată
lumea (circa 2 miliarde de agricultori – conform datelor FAO) o
Declarație a drepturilor țăranilor și a altor persoane care lucrează
în mediul rural - un document, care să aibă la bază principiile din
”Declarația Drepturilor Omului” și care să fie suspus ratificării de
către toate țările membre ale ONU. Prin acest document semnatarii
vor putea iniția mecanisme specifice pentru implementarea
drepturilor țăranilor și a altor persoane care lucrează în mediul
rural și, totodată, se va putea da încredere și speranță tuturor
locuitorilor satelor.
În luna martie 2017, în Germania, în localitatea Schwabisch
Hall a avut loc Congresul Țăranilor, la care s-au dezbătut probleme
legate de ”drepturile țăranilor”, respectiv dreptul lor de a avea
acces la pământ, la semințe, biodiversitate, la un trai și la un venit
70
decente, precum și dreptul la mijloace de producție, la piață, etc.
Totodată, cu acest prilej s-a pregătit și proiectul Declarației
țăranilor 34, document ce subliniază rolul ”de gardieni” al țăranilor și
al altor persoane care lucrează în mediul rural ”…în apărarea
relației lor cu Mama Natură, cu teritoriile și apele - baza fizică,
spirituală și culturală atât a existenței noastre, cât și pentru
supraviețuirea generațiilor viitoare…”.
Este de precizat că țăranii din România reprezintă o
adevărată forță în Europa 35, aflați, din păcate, într-o stare de acțiune
latentă, datorită stării de sărăcie accentuată în care aceștia trăiesc. În
țara noastră, în urmă cu 5 ani, s-a înființat Asociația Eco Ruralis 36,
care este membră a mișcării internaționale La Via Campesina. Eco
Ruralis se autodefinește ca fiind ”o asociație de țărani din toata țara,
conștienți și activi… practicăm agricultura țărănească și ecologică”.
Membrii Asociației Eco Ruralis sunt reprezentați de familii
de țărani și de persoane ce susțin agricultura țărănească/tradițională și
ecologică din întreaga țară. În prezent, Asociația Eco Ruralis are
3.000 de membri din toate județele țării și oferă membrilor ei
publicații și materiale informative, precum și posibilitatea de
participare la acțiunile și activitățile întreprinse de aceasta37.

34 Document ce apoi a fost dezbătut și adoptat în cadrul lucrărilor Consiliului pentru

Drepturile Omului a Națiunilor Unite, din 15-19 mai 2017.
35 1/3 din numărul total de gospodării țărănești din UE (2013).
36 http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Home/Stiri/
37 Finanțatorii Asociației Eco Ruralis sunt: (i) Fundatia Terre Humaine – aceasta

prin granturile sale susține asociațiile care lucrează cu voluntari pentru protecția
mediului; sumele alocate sunt relativ modeste, iar acțiunile realizate urmăresc
conștientizarea publică a locuitorilor satelor românești. (ii) Centrul Rațiu pentru
Democrație – acesta a fost puternic inspirat de experienţa tranziţiei la democraţie,
precum şi de viziunea lui Ion Raţiu (1917-2000), apărător al democraţiei. Prin
acțiunile sale Centrul promovează democraţia - ca mod de viaţă - prin încurajarea
cercetării, promovarea învăţării, informarea publicului şi aplicarea practică a
valorilor şi comportamentelor democratice pe plan local, naţional şi internaţional.
71
2.2. Parteneriatul European pentru Inovare Agricolă
Parteneriatul european pentru inovare agricolă, pentru
productivitatea și sustenabilitatea agriculturii (EIP-AGRI) a fost
lansat de Comisia Europeană în 2012, acesta fiind considerat ”o
prioritate” pentru politica de dezvoltare rurală a UE. Această
structură instituțională își propune să încurajeze noile abordări
privind dezvoltarea operațiunilor comerciale, gestionarea resurselor
de mediu și/sau a altor activități ale comunităților rurale locale.
Deviza EIP-AGRI este de promovare a unei agriculturi și silviculturi
competitive și durabile, care "să realizeze mai mult și mai bine din
mai puțin".
Totodată, prin modul în care au fost concepute parteneriatele
europene pentru inovare (EIP), acestea reprezintă o nouă modalitate
de abordare a cercetării și inovării din spaţiul european. Acestea
urmăresc (i) punerea în comun a expertizei și a resurselor, prin
reunirea sectoarelor public și privat de la nivel european, național și
regional, precum și (ii) combinarea măsurilor de ofertă și de cerere.
Toate aceste parteneriate se concentrează asupra beneficiilor
societale și ale modernizării rapide a spațiului rural. Acestea au la
bază cooperarea dintre partenerii de cercetare și inovare, astfel încât
aceștia să poată obține rezultate mai bune și mai rapide în comparație
cu abordările existente.
În Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, prin
submăsura 16.1. - Sprijin pentru înființarea și funcționarea
grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot,
noi produse, practici, procese si tehnologii în sectoarele agricol,
alimentar și forestier, inovarea este tratată ca temă transversală, iar
măsurile ce vor fi iniţiate urmăresc și acordă prioritate proiectelor

(iii) WWOOF Independents - este o organizație internatională de voluntariat pentru

gospodariile ecologice.
72
inovatoare. Se estimează că principalele surse de susținere a inovării
din rural vor fi măsurile care finanțează cooperarea și serviciile de
consiliere și de animație. Se așteaptă ca prin inițiativele/ proiectele cu
elemente inovatoare se vor putea consolida legăturile dintre sectorul
agroalimentar și silvicultură, pe de o parte și, pe de altă parte,
legăturile noilor structuri instituționale ce se vor forma cu sectorul de
cercetare și inovare, inclusiv o mai bună gestionare a mediului și a
performanțelor de mediu.

2.3. Schemele Voluntare și de Auto-reglare practicate de fermieri

În urma unei analize realizate în cadrul Parlamentului
European (PE) s-a ajuns la concluzia că schemele voluntare și de
autoreglare practicate de fermierii europeni au condus, în cele mai
multe cazuri la „rezultate limitate”. Fenomenul a fost explicat prin:
absența unei aplicări coerente a schemelor voluntare și de autoreglare
practicate de fermierii europeni; reprezentarea limitată a fermierilor
în cadrul acestor scheme; manifestarea unor conflicte de interese
între părțile implicate; mecanismele de mediere existente, care se
bazează pe „teama” (fear factor) față de furnizori; instrumentele de
funcționare practicate de fermieri în cadrul schemelor voluntare și de
autoreglare, care nu se aplică întregului lanț agroalimentar, fapt ce
generează incompatibilități și blocaje.
Având în vedere neajunsurile menționate la nivelul Comisiei
Europene s-a apreciat că este necesar de inițiat o legislație
europeană cadru pentru a se putea lupta împotriva practicilor
comerciale incorecte (Unfair Trade Practices - UTP) 38 și pentru a se

38UTP-urile sunt reprezentate prin: întârzieri ale plăților; restricționări ale accesului
la piață; modificări unilaterale și/ sau retroactive ale contractelor; anulări
neprevăzute și/sau nejustificate ale contractelor; transferuri incorecte ale riscului
comercial și/ sau transferul costurilor de transport și de depozitare către furnizori etc.
73
asigura că fermierii și/sau consumatorii europeni pot beneficia de
condiții corecte de vânzare și/sau cumpărare a produselor
agroalimentare.
Deși UE are deja o legislație pentru combaterea UTP-urilor
practicate de companii față de consumatori (Directiva 2005/29/CE),
totuși încă nu există reglementări comunitare referitoare la
combaterea practicilor comerciale incorecte între diferiții operatori
din sectorul agroalimentar.
PE apreciază că Supply Chain Initiative și alte sisteme
naționale și europene voluntare ar trebui promovate ”ca un
supliment la mecanismele efective și puternice aplicate la nivelul
statelor membre, prin care se asigură că toate nemulțumirile/
plângerile depuse pot fi anonime și se pot stabili penalități
descurajante, în coordonare cu principiile UE”. Deputații din PE
încurajează producătorii și comercianții, inclusiv organizațiile
fermierilor, să se implice activ în susținerea până la concretizare a
unor astfel de inițiative.

* * *
Parafrazându-l pe Robert Schuman (9 mai 1950), care spunea că
Europa nu va fi construită dintr-o dată sau ca urmare a unui plan
unic, ci prin realizări concrete, care să creeze în primul rând o
solidaritate ”de facto” vrem să credem că și procesul de activare, de
dezvoltare și de consolidare a micilor gospodării țărănești din
România va urma un același model, iar structurile instituționale și
legislative apărute și/sau în curs de apariție pentru susținerea acestor
entități sunt la început.

UTP-urile din sectorul agroalimentar sunt acoperite doar parțial prin legislația
privind competiția.
74
 Poate fi competitivă gospodăria țărănească
o exploataţie de tip european?

Drd. Maria Claudia Preda Diaconeasa și

Drd. Alina Zaharia
Academia de Studii Economice

Pornind de la ideea lui Virgil Madgearu, de acum

aproximativ 100 de ani, conform căreia „gospodăriile țărănești mici
vor întreține o populație densă, vor intensifica producția agricolă și
vor alcătui pentru producția industrială a țării o piață internă,
capabilă să consume stocuri mari de mărfuri!” 39 și până la
diferențierea pe care academicianul Păun Otiman 40 o face în
vremurile noastre între gospodăriile neeligibile pentru finanțare
europeană, fermele de subzistență şi semi-subzistență, cele familiale
și cele comerciale este cale lungă.
De la structura capabilă să pulseze viață în venele societății
rurale și până la a fi cea mai mică unitate economică a mediului
rural, gospodăria țărănească a trecut prin filtrul a nenumărate păreri
contradictorii. În același timp, ea are o rezonanță aparte în mintea și
sufletul fiecărui român, fiind acea structură care leagă omul de
rădăcinile sale.
Astăzi se pune problema dacă gospodăria țărănească poate fi
competitivă în context european. Poate, dacă în viziunea unui om
încolțește ideea de valorificare a legăturii ei cu tradiționalul căutat
astăzi pe piață. Altfel, nu poate și ar putea fi păstrată ca element de
intimitate al familiei. Totuși, problema pe care gospodăria țărănească

39 Virgil Madgearu, Agrarianism, Capitalism, Imperialism: contribuţii la studiul

evoluţiei sociale româneşti, republicare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p. 45-59.

40 http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.5-6-2012/01-OTIMAN.pdf

75
o întâmpină astăzi este diferită: mai poate ea să supraviețuiască în
condițiile tendinței de îmbătrânire masivă a populației rurale? 41
Gospodăria țărănească este descrisă, de participanţii la
această masă rotundă, ca supraviețuitoare a vremurilor, ca motor al
economiei rurale sau ca soluție de rezervă în vreme de criză,
avantajul său constând în reîntoarcerea omului către ea. Astăzi,
populația rurală o părăsește pentru traiul urban sau chiar străin, iar
gospodăria rămâne a bătrânilor sau a copiilor care nu o doresc, ci
caută drumul înapoi către părinții lor.
Puțini sunt aceia care au văzut oportunitatea unei afaceri în
sentimentele pe care gospodăria țărănească le poate stârni,
sentimente de dor, de drag și dorință. Câțiva dintre ei s-au unit în
grupul Ecoruralis, asociaţie de „țărani” care au simțit apropierea
dintre români și produsele din curțile bunicilor.
Începând cu anul 2009, Ecoruralis organizează numeroase
evenimente care stimulează conştiinţa poporului român prin
abordarea a numeroase tematici de interes naţional, precum: vânzarea
terenului agricol românesc la preţuri derizorii către străini, modele de
afaceri tradiţionale de succes, suveranitatea alimentară, seminţele
ţărăneşti şi accesul echitabil la pieţe pentru ţărani. 42

41 http://blogs.worldbank.org/futuredevelopment/ro/aspecte-geografice-ale-mb-tr-
nirii-popula-iei
42 http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Publicatii/

76