Relațiile sociale

Relaţia socială este sistemul interacţiunii reciproce normale dintre indivizi (parteneri sau grupuri) având la bază o
anumită platformă; spre exemplu, platforma relaţiei de prietenie o constiuie valorile comune, idealurile, părerile, atitudinile
emoţionale.
În istoria gândirii sociologice s-a conturat şcoala formală (sau relaţionistă), care a considerat studierea relaţiilor
sociale ca preocupare primordială a sociologiei, relaţiile sociale constituind, în opinia reprezentanţilor acestei şcoli, obiectul
de studiu specific sociologiei. Fondatori ai acestei şcoli sunt consideraţi a fi sociologii germani George Simmel şi Ferdinand
Tonnies.
G.Simmel susţine că, pentru a se afirma, sociologia trebuie să aibă propriul ei domeniu de studiu şi propriul său
punct de vedere. Domeniul propriu al sociologiei îl constituie formele relaţiilor umane.
F.Tonnies distinge două forme principale de relaţii sociale: comunitate şi societate.
Comunitatea reprezintă o uniune de indivizi cu voinţă organică a cărei solidaritate rezultă din forţele naturii.
Indivizii sunt doar membrii unui corp general, cu o solidaritate naturală, relaţii reci proce armonioase şi identitate de voinţă,
deoarece voinţa individuală este subordonată voinţei comunităţii. Ca rezultat al acestei solidarităţi organice, se formează o
comunitate de proprietate.
Societatea (a doua formă fundamentală a relaţiilor sociale) reprezintă însă o totalitate de indivizi ce intră în
interacţiune în conformitate cu propria lor voinţă individuală, pentru atingerea propriilor scopuri. Este, în esenţă, un meca-
nism artificial, şi nicidecum un organism natural. Istoric, comunitatea a apărut mai devreme, exemple ale acestui tip de
organizare socială fiind grupurile primitive, familia şi triburile. Cu timpul, comunităţile încep să se dezintegreze, oamenii
devin tot mai puţin ataşaţi de orice comunitate; în schimb, în modalităţi temporare şi contractuale, tind să devină membri
ai unor grupuri tot mai numeroase şi mari.

Sociologul german L. von Wiese evidenţiază următoarea clasificare sistemică a formelor relaţiilor umane:
 relaţii interindividuale: un individ manifestă ataşament faţă de alt individ: contact, abordare, adaptare,
combinare,unire; un individ se opune altui individ: competiţie, opoziţie, conflict, forme mixte;
 relaţii între grupuri: - de diferenţiere: promovare, degradare socială, dominare şi subordonare, stratificare, selecţie
şi individualizare
- de integrare: stabilizare, socializare
- distructive: exploatare, favorizare parţială, corupţie, comercializare
- modificator constructive: instituţionalizare, profesionalizare.

În viziunea sociologului german M.Weber, relaţiile sociale pot fi:

● comunitare - care se bazează pe atitudinile subiective ale celor care interacţionează (relaţii afective sau
tradiţionale);
● asociative - care se orientează spre acţiunea bazată pe interes raţional calculat (relaţii de piaţă);
Relaţiile comunitare presupun legături strânse între indivizi, pe când cele asociative sunt adecvate societăţii în care domină
relaţiile de piaţă.
Autorul mai face o distincţie - între relaţiile închise şi deschise.
Familia, satul - sunt considerate instituţii închise, rolul primordial revenind relaţiilor dintre indivizi (familia).
Biserica - acordă atenţie relaţiilor comunitare tradiţionale.
Persoana care îşi exprimă ataşamentul faţă de principiile unui partid politic manifestă o relaţie asociativă.
Piaţa - relaţiile se stabilesc de o multitudine de indivizi anonimi, care interacţionează în mod neutru şi raţional pentru a
atinge scopurile raţionale.
 Un loc aparte în abordarea relaţiilor sociale revine Şcolii sociometrice, întemeiată de J.L. Moreno.

J.L. Moreno consideră că din multitudinea relaţiilor sociale cele mai importante sunt relaţiile interpersonale. Acestea
sunt semnificativ afective (de atracţie, respingere sau neutre). În cadrul fiecărei societăţi există anumite modele
comportamentale individuale şi sociale, care constituie cultura acestei societăţi. Aceste modele asigură securitatea
indivizilor, dar în acelaşi timp îi împiedică să-şi exprime atracţiile şi respingerile. Menţinerea acestor modele
comportamentale rigide reprezintă o sursă de frustrate, de tensiune pentru individ, iar la nivelul grupurilor sociale ele pot
provoca dezechilibre. Sociometria îşi propune cunoaşterea relaţiilor interindividuale, pentru a ajuta individul să-şi
elibereze spontaneitatea sa creatoare.

Pentru a identifica relaţiile afective interindividuale, la nivelul grupu rilor mici, se utilizează tehnica testului
sociometric (bazat pe un chestionar sociometric ce solicită membrilor unui grup, prin întrebări deschise, exprimarea
atracţiilor şi respingerii de către ceilalţi membri ai grupului), în baza rezultatelor testului sociometric se elaborează matricea
sociometrică şi sociograma, care permit surprinderea coeziunii grupului, a stării moralului de grup, identificarea unor
echilibre ierarhice, stabilirea raportului dintre liderul formal şi cel neformal al grupului etc.

E de menţionat, că pe aceeaşi linie de abordare a relaţiilor sociale se axează şi Şcoala cercetării active, iniţiată
de Kurt Lewin. Conform lui, în fiecare grup există un echilibru cvasistaţionar ce cuprinde două componente:

- un ansamblu de forţe ce acţionează pentru a menţine comportamentul grupului la un anumit punct;

- un ansamblu de forţe ce acţionează pentru a menţine comportamentul fiecărui membru al grupului la nivelul echilibrului
de grup.

Aceste ansambluri de forţe sunt denumite standarde sau norme. Dinamica grupului este considerată a fi rezultatul unor
contradicţii interne în cadrul grupului respectiv şi între acesta şi alte grupuri. In acest context, Şcoala cercetării active îşi
propune să cerceteze relaţiile din cadrul grupului care generează schimbări în comportamentul de grup şi în relaţiile de
grup.